Onoare în eternitate pentru Mile Cărpenişan.

E foarte greu să „faci o ştire“ la moartea unui prieten. Am ajuns la Timişoara pentru a-l însoţi pe Mile, pe ultimul drum, cu inima frântă. Nici acum nu-mi vine să cred că scriu despre moartea lui. S-a dus în preajma sărbătorii de Buna Vestire, mare sărbătoare creştină. Sute de timişoreni, de sârbi, câţiva foşti colegi, oficialităţi, cadre militare au venit să-l petreacă, la cimitir, într-o zi cu soare şi multe, multe lacrimi şi flori.
Ieri s-au împlinit exact 11 ani de la începutul bombardamentelor asupra Iugoslaviei, războiul în care a debutat cariera de excepţie a lui Mile. Avea 23 de ani, un puşti. Un puşti cu sânge în el. În anii care au trecut de atunci, Mile a devenit un reper, un meseriaş autentic, dintre cei din ce în ce mai puţini astăzi.
S-a dus prea devreme. Într-una dintre ultimele sale postări de pe blog, Mile scria: „acum sfârşitul e aproape şi înfrunt cortina finală. Prietene, îţi spun clar că îmi susţin cauza de care sunt sigur. Am trăit o viaţă plină, am călătorit pe fiecare cale a mea, dar mai mult, mai mult decât atât, am făcut-o în felul meu.
Regrete am câteva, dar apoi... sunt prea puţine pe care să le menţionez. Am făcut ceea ce trebuie să fac... am înfruntat tot şi am stat drept... mi-am asumat toate bunele şi relele şi până la urmă am mers pe calea mea... un bărbat trebuie să aibă puterea să spună lucrurilor pe nume...“.
Asta a făcut Mile, a spus lucrurilor pe nume, a înfruntat iadul războaielor nedrepte şi împuţite pentru a spune oamenilor, cât putea el de tare şi de răspicat, că e prea mult Rău în jur, în ceea ce fac puternicii lumii sau în ceea ce fac oamenii simpli de obicei tăcând şi trecând cu vederea nedreptatea, răul din jur şi crima instituţionalizată a războaielor. Străbunicii lui Mile s-au jertfit la Kosovo Pole, câmpia morţii unui neam, neamul sârbilor, ce a supravieţuit totuşi renăscând miraculos. Războiul din 1999 i-a zdrobit din nou, iar Mile a fost acela care, vreme de trei luni, a stat atunci la capul neamului său, transmiţând întregii lumi povestea dramei care se petrecea, sângerând zi de zi alături de ai săi (şi ai noştri). Şi Mile s-a născut războinic, un luptător în toată regula, un bărbat care a făcut ce trebuie să facă un bărbat: „să spună lucrurilor pe nume“.
Şi eu, şi Sorin Bogdan, colegul şi vechiul său prieten timişorean, am scris în aceste zile despre Mile, fără să ne vorbim unul cu altul, acelaşi lucru: era un adevărat războinic, un luptător şi un bărbat dintr-o bucată. Ce să caute un om dintr-o bucată într-o lume de sferto-oameni, de ipochimeni?
A plecat de la televiziunea unde se consacrase, căreia îi adusese prestigiu de silă, sătul de impostură şi laşitate şi prostie şi ticăloşie. Tot felul de ticăloşi nevolnici îl căinează astăzi pe Mile, un Ion Iliescu, un Năstase etc., oameni cărora nici o flegmă nu ar merita să le acorzi, en passant. Ce spunea Mile despre astfel de homunculi şi despre lumea lor?: „... aveţi impresia că miroase a primăvară, dar vine Cărpenişan şi vă spune că pute“.
Scriam în ziua în care a căzut ca un trăsnet vestea morţii lui Mile despre jagardelele cu trese şi galoane de generali împopoţonaţi de Iliescu cu Ordinul „Mihai Viteazul“, ordin dedicat Cavalerilor care s-au jertfit pentru Ţară şi Neam. Scriam cu aceeaşi scârbă faţă de impostură, cred, pe care o simţea şi Mile, adevăratul Cavaler care s-a despărţit cu silă de lumea aceasta strâmbă.
O mică reparaţie morală pentru Mile a venit marţi, când statul român i-a acordat lui Mile o cinste pe care acesta o merita de drept: „Preşedintele României, Traian Băsescu, a semnat marţi, 23 martie a.c., Decretul privind conferirea post-mortem a Ordinului Naţional «Serviciul Credincios» în grad de Cavaler jurnalistului Mile Cărpenişan, în semn de recunoştinţă şi apreciere pentru obiectivitatea şi profesionalismul de excepţie“. Conferirea ordinului îl asimilează pe Mile cu un cadru militar, iar Armata Română i-a acordat gradul de sublocotenent post-mortem.
Mile a avut astfel parte de trei rafale trase către cer, de pe marginea mormântului său, de către garda de onoare militară. Onoare pentru Mile, onoare pentru România, ţara căreia sârbul/român Mile Cărpenişan, fratele nostru, i-a închinat viaţa şi munca, oferindu-ne un reper de bărbat drept şi curajos care a făcut ce ştia că trebuie să facă: să spună Adevărul, să spună lucrurilor pe nume...

Adio, Mile, ne revedem în partea ailaltă.

Scris de George Roncea