Avva Pimen despre mânia împotriva fratelui tau

„Un frate a întrebat pe Avva Pimen, zicând: Ce este a se mânia cineva în zadar pe fratele său? (Matei 5,22). Şi a zis: Orice nedreptate îţi va face fratele tău şi tu te vei mânia pe el, în zadar te mânii: şi măcar de îţi va scoate ochiul tău cel drept şi îţi va tăia mâna ta cea dreaptă şi te vei mânia pe el, în zadar te mânii. Iar de te desparte de Dumnezeu, atuncea să te mânii tare”

Liţă a lu Călugăru - făuritorul de coperişe din Ţara Făgăraşului

Tata o fost dulgher şi mi-o făcut carte de ucenic şi mie, apoi m-o trimis la şcoala de maistri din Reşiţa. Eram 40 acolo... băieţi deştepţi! Nu mă duceam mereu, doar din când în când, ca un fel de fără frecvenţă, ori cum i zice...  Între timp mă băgasem ucenic la un maistru de coperişe, ungur, din Şercaia. Io, cu tată-to Valeri (care era meşter mare în făcut războaie de ţesut), cu Alexandru Cocan (a lu Cătănuţă), Chima Ion şi Alexandru Taflan (a lu Şofron). Nu crez să hie vo casă pin sat să nu aibă coperişu făcut de noi... a, ba ia, erau unele făcute de italieni înăinte de război! Într-o zi, ne-am apucat cu unguru să facem casa lu popa Dadu, Dumnezău să-l ierte! Şi, la un moment dat, maistru n-o mai apărut v o trei zile. Pe noi popa ne ţinea degeaba cu mâncare şi beutură, doar-doar apare şi  gătăm treaba... După trei zile am zis: " îl bag in pizda măsii de ungur, mă apuc io să fac coperişu"... Îmi părea rău de el, ce-i drept, că era şi mester şi om de omenie, da ne-am apucat! Într-o zi, când puneam căpriorii, am văst o maşină că s-o oprit mai încolo (atunci, când trecea o maşină pe drum, toată lumea ieşa la poartă, că era foarte rare) Băieţii o zis: " No Călugăre, ai încurcat-o, ute c-o vint unguru!" M-am coborât la el cu capu plecat, da m-o luat în braţe şi mi-o zis: " am ştiut io, am ştiut io măi Niculiţă că te poci lăsa în locu meu. Îs cam beteag şi n-oi mai putea, apucă te tu de treabă şi Dumnezău să-ţi ajute!" Şi m-am apucat: luam măsuri, făceam cornorare, de toate. Mă înţelegeam cu băieţii şi cu preceptorii, cîştigam muuuulţi bani. Veneau la mine din toate satele şi mi ziceau: " Am auzit de matale, hai să ne faci ba o şură, ba un saivan, ba o biserică, ba un colectiv. " Am făcut, poate, mii şi mii! Acum 50 de ani un coperiş costa 1000-2000 de lei. Şi erau bani grei. Io copeream o casă în 3-4 zile. Luam şi copchii cu noi la lucrări mai mari... La şcoală, la Reşiţa, toţi profesorii şi colegii mă iubea. Când era o întrebare mai grea toţi să uita la mine. Într-o zi o vint un profesor cu o problemă şi ne-o zis că, dacă vrem să ne facem maiştri, tribe s-o rezolvăm " Ai 100 de lei, trebuie împărţiţi în 10 plicuri, în aşa fel încât, dacă vine un muncitor şi îţi cere orice sumă, tu să-i poţi da exact, fără să iei dintr un plic sau altu!" N am ştiut niciunu, nici heilalţi profesori. Am plecat năcăjit acasă, da dimineaţa m am întors cu răspunsu (am pus intr-un plic 1 leu, in al doilea 2 lei, in al treilea 4 lei - că dacă-mi cerea muncitorul 3 lei ii dădeam plicul 1 si 2, care insumat aveau 3 lei... şi tot aşa până la 10 plicuri si 100 de lei) Atunci s-o năpustit un profesor pe mine şi m-o luat în braţe: " Mă Dane, mă băiete mă, ce cap ţ o dat Dumnezău Drăguţu!" Mă uit acuma că o trecut 50 de ani şi abghia de primăvara trecută s-or apucar rumânii noşti să schimbe coperişele mele cu hele de tablă, care să poartă acuma. Şi tot mă mai cheamă să-mi dau şi io o părere. Din respect crez... numa că de urcat pe coperiş mă urc tot mai greu, că-s trecut de 85 de ani! Şi parcă acuma poci muri liniştit, că mi s-o dus vremea şi mi-am îndeplinit misia pe pământul ista ..."  

Sursa: http://lapasprintarafagarasului.blogspot.com/

Cine este Horia-Roman Patapievici? La conducerea ICR se află fiul unei fantome a NKVD

Ne-a fost dat sa traim un sfarsit de saptamana marcat de o stire prea repede trecuta sub tacere, desi anunta un grav atentat impotriva constiintei istorice a romanilor. Dintre autorii asumati ai atentatului nu puteau lipsi Horia-Roman Patapievici si Teodor Baconschi. Primul in calitate de coordonator al unui proiect editorial denumit "Romania medievala", finantat din bugetul de criza al Romaniei cu 7 milioane de euro, iar cel de al doilea ca parinte prefatator al volumului cu titlul mentionat, editat de Institutul Cultural Roman. Volumul este, putin spus, o blasfemie la adresa constiintei istorice a poporului roman.

Nu mai referim asupra imprecatiilor pe care cei doi inamici ai Romaniei le gireaza pentru a denigra in fata lumii identitatea nationala a romanilor si a da dreptate nerusinatelor revendicari teritoriale ale neorevizionistilor unguri, dar este nevoie sa stie cine este ipochimenul din fruntea conducerii executive a Institutului Cultural Roman, fiindca presedintele onorific ne este prea bine cunoscut. Se numeste Traian Basescu.

Despre Horia-Roman Patapievici s-a afirmat, mai mult sau mai puţin explicit, că ar avea niscaiva legături cu afacerile secrete ale unor servicii străine, ca activ şi totodată nociv agent de influenţă.

O tradiţie a trădării

Avem, din păcate, şi o tradiţie a trădării, prin care unii s-au definit dintotdeauna. Este şi cazul familiei Patapievici, Dionis şi Odarca Patapievici, un cuplu informativ creat de NKVD la începutul anilor '40 în Cernăuţi şi infiltrat apoi în Secţia Gestapo-ului din Viena, de unde, în 1947-1948, a avut loc marşrutizarea în România.

Nu am fi adus în atenţie acest caz dacă nu am fi fost martorii unui eveniment notabil pentru lumea informaţiilor secrete. Protestul, cu voie de la Serviciul Federal de Informaţii german (BND), al scriitoarei Herta Müller, faţă de protecţia pe care preşedintele Institutului Cultural Român, Horia-Roman Patapievici, o acordă mai multor foşti şi actuali agenţi secreţi ai Securităţii şi ai altor servicii secrete - de aici sau de aiurea.

Furia Hertei Müller

De ce apare Herta Müller în disputa agenţilor secreţi protejaţi de Horia-Roman Patapievici? De ce o campanie amplă anti-Patapievici în media externă de mare tiraj şi circulaţie, vizibil supervizată de anumite servicii secrete străine? Răspunsul cel mai la îndemână este acela că scriitoarea disidentă, protejată a BND, până şi după plecarea din România, nu şi-a mai putut reţine indignarea faţă de nerecunoştinţa şi lipsa de loialitate, adică trădarea la care "noul caporal" s-a pretat, în cea mai bună tradiţie a familiei.

Traseul lui HRP

În anii 1993-1995, Horia Roman Patapievici a fost dirijat de noii săi protectori să întreţină legături, informative, (...) unde se afla ca bursier. Ca ultimi reprezentanţi ai României autentice, membrii exilului românesc trebuiau studiaţi şi anihilaţi, la fel ca, în ţară, foştii deţinuţi politici, singurele foruri morale româneşti din ţară, respectiv din afara ţării. Locul lor trebuia ocupat de falşi disidenţi anticomunişti, ceea ce s-a şi întâmplat. Ca atare, diverşi trepadusi au fost direcţionaţi către emigraţia anticomunistă legionară. Patapievici junior, printre ei. Astfel a fost luat automat în studiu, documentare şi cultivare de "instituţiile culturale" ale Oficiului Federal pentru Apărarea Constituţiei (n.n. - omologul Serviciului Român de Informaţii). Contactele şi, mai ales, contactările pe care le-a avut în Germania l-au făcut să ajungă, la întoarcerea din ţară, nici mai mult, nici mai putin decât director al "Centrului de Studii Germane" al Facultăţii de Filosofie de la Universitatea Bucureşti.

Biserica a toată Rusia, stăpână peste „Moldavia” de limbă română. Mitropolitul Teofan: Denumirea de „Mitropolia Moldovei”, atribuită acestei eparhii, constituie o uzurpare a titulaturii Mitropoliei Moldovei cu sediul la Iaşi, înfiinţată încă din anul 1401, cu binecuvântarea Patriarhiei Ecumenice din Constantinopol şi care funcţionează neîntrerupt de atunci şi până astăzi.

Vlad Cubreacov: Luni, 30 mai, la Sankt Petersburg, a avut loc şedinţa Sinodului Bisericii Ortodoxe Ruse, sub preşedinţia patriarhului Kiril Gundiaev. Un comunicat de presă al structurii locale a Bisericii Ruse anunţă că la respectiva şedinţă a participat şi mitropolitul Vladimir Cantarean de la Chişinău.

În coada unei agende încărcate a Sinodului Rus (punctul 7 (ultimul) al temeiului 63) s-a aflat şi o singură chestiune cu privire la Republica Moldova. S-ar părea, la prima vedere, că aceasta ar fi una minoră, adică o nimica toată. Totuşi, chestiunea în sine, ca şi modul în care a fost expusă, dă la iveală mai multe probleme de fond. Să vedem care sunt ele. Vom cita mai întâi un fragment din versiunea românească a destul de alambicatului comunicat al biroului de presă al mitropolitului Vladimir: „În privinţa Mitropoliei Moldovei, la cererea PS Episcop Petru de Ungheni şi Nisporeni, monahia Varvara (Matveevici) a fost eliberată din funcţia de stareţă a mănăstirii „Sf. Gheorghe” din Ungheni, în locul ei fiind numită în această funcţie monahia Elisaveta (Gliga)”.
Am verificat pentru cititorii noştri procesul-verbal al şedinţei sinodale din 30 mai, în originalul rusesc. Ca urmare, putem constata câteva lucruri.

Patriarhul rus îi traduce pe moldoveni 

Unu. Patriarhia Moscovei a revenit la practica sovietică de rusificare a toponimiei noastre, redând denumirea oraşului Ungheni în traducere rusă (Унгены în loc de Унгень), contrar normelor în vigoare, care impun transliterarea. Site-ul structurii locale a Bisericii Ruse în Moldova foloseşte, de asemenea, denumirea tradusă, aşadar netransliterată, a oraşului Ungheni şi confirmă astfel alinierea la aceeaşi practică moscovită de rusificare.

Doi. Biserica Rusă este consecventă în demersul ei rusificator (asimilaţionist) şi înlocuieşte termenul oficial şi consacrat  de Moldova (Молдoвa) cu cel de Moldavia (Молдавия). Astfel, titulatura mitropolitului Vladimir este redată după cum urmează: „Митрополит Кишиневский и всея Молдавии Владимир”. Este de observat că, spre deosebire de Biserica sa mamă, structura locală în frunte cu mitropolitul Vladimir foloseşte, în varianta rusă a comunicatului său, formula „Владимир, митрополит Кишиневский и всея Молдовы” (totuşi nu „всея Молдавии”), confirmând că se poate spune şi corect, adică altfel decât pe timpul ocupaţiei ruseşti şi sovietice.

În ambele cazuri (Унгены şi Молдавия) avem pe faţă dovada readucerii discrete în circuitul oficial şi a impunerii de către Biserica Rusă a unor forme uzuale în timpul ocupaţiei ţariste sau sovietice. De la „Молдавия”  sau „всея Молдавии” şi până la o „Республика Молдавия” nu e decât un pas. Cum însă patriarhului întregii Rusii (Rusie din care ni se spune că ar face parte şi „întreaga Moldovă”!) nu-i arde (i-a ars, oare, vreodată?) de sensibilităţile lingvistice ale moldovănaşilor noştri, mira-ne-am ca la toamnă, în octombrie, când va veni la Chişinău, acesta să se lase de năravul său rusificator şi să o trântească iarăşi lată, poreclindu-ne ţara chiar aşa: „Республика Молдавия”. Că doar n-o vorbi şi predica rusescul patriarh româneşte, pe limba cuminţilor şi credulilor (până la prostie şi până dincolo de prostie) moldovănaşi priviţi doar ca o masă de oameni blânzi numai bună de topit în malaxorul bisericesc al Moscovei. Că doar n-o vorbi nici în engleză (cu interpret) ca să ne spună cum i-ar plăcea, tot în manieră ţaristo-sovietică: „Republic of Moldavia”.

S-ar părea că este vorba de mici detalii sau doar de nuanţe. Nu este însă aşa. Biserica Rusă a avut perioade în care a folosit variantele ruseşti corecte ale toponimelor noastre. Acum, când au rămas doar câteva luni până la vizita (de fapt, inspecţia) de cinci zile a patriarhului rus în ţara noastră (la invitaţia lui Vladimir Filat şi a mitropolitului Vladimir), Biserica Rusă schimbă macazul şi ne aminteşte că tot ce mişcă-n ţara asta (râul, ramul…) trebuie îmbrăcat în haină străină. În haina croită după bunul său plac de Biserica Rusă.