Parintele Arsenie Boca: Iisus pe mare

     Iată pe scurt faptele petrecute înainte, a căror urmare e Evanghelia de astăzi:

După înmulţirea minunată a câtorva pâini şi peşti la mai multe mii de oameni, oamenii au vrut să-L pună pe Iisus împărat; - spun locurile paralele ale întâmplării. Ziceau ei că Iisus, iată, poate să-i scape de grija - veşnica grijă a omului - că moare de foame.

      Iisus S-a amărât profund văzându-i că aşa pământeşte înţeleg ei minunea cu pâinea. Iisus voia altceva cu ei: voia să-i suie la înţelegerea superioară a unei pâini cereşti, la trebuinţa Sfintei Împărtăşanii.

      Izbutise Iisus să ridice la o înţelegere superioară, pe o femeie - şi aceea păcătoasă - de la apa obişnuită la apa cea vie, la o învăţătură şi la o veste, care a făcut-o să-şi lase găleata cu apă obişnuită şi să trezească Samaria în întâmpinarea lui Dumnezeu. - Dar aci, cu mulţimile n-a izbutit acelaşi lucru.
De aceea, din cauza amărăciunii, că n-a avut pe cine ridica la trebuinţa după o pâine a vieţii veşnice, de aceea a încheiat repede cu ei, a silit pe ucenicii Săi să intre într-o corabie, îndreptându-i de ceea parte a mării Galileii, iar El s-a retras singur să se roage.

      Era seară şi s-a făcut noapte. Pe mare s-a iscat furtună. Corabia era în mijlocul mării şi în mijlocul nopţii. - Ucenicii îngrijoraţi - dacă nu chiar speriaţi - se gândeau la Iisus. Când erau mai bântuiţi de groază, iată văd pe Domnul umblând pe mare şi apropiindu-Se de ei. Pe ei nu-i părăsise.

       Lăsăm descrierea faptelor concrete şi trecem la semnificaţia lor. Toate întâmplările şi faptele în care apare şi persoana Mântuitorului au o semnificaţie pentru toate veacurile. Toată viaţa lui Iisus, cu toate amănuntele ei, are o permanenţă peste veacuri. - Deci corabia ucenicilor e corabia Bisericii. Biserica e corabia ucenicilor lui Iisus, care are să-i treacă de cea parte a mării, de cea parte a lumii.

        Marea e marea vieţii acesteia, care, câteodată se înfurie de vânturi. Sfântul Pavel le spune: „Vânturile tuturor învăţăturilor". Marea înfuriată începe să fie o primejdie; iar pe deasupra o mai acopere şi noaptea: „noaptea neştiinţei şi a uitării de Dumnezeu", - cum îi zic Părinţii.

        În atare împrejurări, Iisus, deşi vine pe mare ca pe uscat, e luat drept o nălucă, - poate tocmai de aceea că e mai presus de marea înfuriată. Petru se face delegatul acestei societăţi omeneşti, zbuciumate de valuri şi acoperite de întuneric, cere o probă despre existenţa reală a lui Dumnezeu, ca să scape de îndoiala nălucii. I se împlineşte dorinţa, dar, „văzând urgia valurilor, se temu şi începu a se scufunda".

        Cufundarea lui Petru în îndoială, din cauza evidenţei potrivnice, ne învaţă să luăm aminte la virtutea credinţei: să crezi în chemarea lui Iisus împotriva mării. Să ţii sufletul tău liniştit în Dumnezeu, împotriva talazurilor evidente.

      A pune evidenţa valurilor în primul plan al sufletului, aceasta e îndoială declarată, din punctul de vedere al lui Dumnezeu. Pe aceasta a mustrat-o Iisus, zicându-i lui Petru: „De ce te-ai îndoit, puţin credinciosule?!"

      Recunoaştem: a fi în îndoială, din cauza evidenţei, din cauza întunerecului nopţii, din cauza sufletului îngrozit, a bănuielii: „nu cumva Dumnezeu e o nălucă", - recunoaştem: e după fire. Dar, a fi în chemarea lui Iisus, în credinţa în El, împotriva evidenţei contrare, aceasta e mai presus de fire, e firea după Har. 

        Această credinţă, mai presus de fire, e clar că nu se scufundă în mare.

      După ce Iisus a tămăduit îndoiala din sufletul ucenicului, a tămăduit şi marea de vifor, încât s-a făcut linişte mare, cât s-au temut ucenicii.

      Iată, trebuie să creadă Cineva pentru noi, până ce credem şi noi: că Iisus nu e o nălucă. (- Şi că totuşi de El ascultă marea...)

       Dar corabia Bisericii e şi Casa Bărbatului înţelept; - Iisus e bărbatul înţelept, care şi-a clădit casa pe stâncă - dumnezeirea Sa - şi au venit ploile şi vânturile şi valurile şi au izbit într-însa şi n-au putut-o dărâma, fiindcă era clădită pe stâncă. Dar iată, în minunea aceasta, stânca umbla pe mare şi sprijinea corabia ucenicilor.

        Aşa a fost până acum: au venit cercările asupra Bisericii: vânturile, ploile, valurile: ereziile, prigoanele - veacuri de-a rândul - şi ispitele triumfului. - Da, şi biruinţele Bisericii sunt încercări. Un cugetător creştin din zilele noastre zice, nici mai mult nici mai puţin, că Biserica a supravieţuit ereziilor, a supravieţuit prigoanelor, dar nu se poate spune că s-a comportat la fel, când a ajuns în ispita triumfului.

       E de-ajuns să ne amintim de veacul al IV-lea al erei creştine - veac de libertate pentru creştinism, creştinismul religie de stat -, aşa se ticăloşiseră creştinii, încât un istoric al vremii scrie că dacă n-ar fi trimis Dumnezeu pe sfinţii Vasile, Grigorie şi Ioan Gură de Aur, ar fi trebuit să vie Hristos a doua oară.

         Iată de ce e cu voia lui Dumnezeu ca marea să fie înfuriată câteodată.
         

         Unde e Biserica?

      Zic unii: „Unde-s doi sau trei, adunaţi în numele Meu..." Zic alţii: „Încuie-te în cămara ta şi te roagă în ascuns..." Şi iarăşi alţii: „Biserică sunt eu «Templu al Duhului Sfânt»." Iar alţii zic: „Unde e Papa, acolo e Biserica".

Vechiul Testament - Sfânta Sfintelor cuprindea:

1) Tablele Legii; 2) Mana din pustie, şi 3) Toiagul lui Aaron. Noul Testament - Sfântul Altar: 1) Sfânta Evanghelie; 2) Sfânta Împărtăşanie, şi 3) Sfânta Cruce.

          Unde sunt acestea acolo e Biserica. Acolo e şi Pâinea Vieţii de care voia să le vorbească mulţimilor, - dar n-a avut la cine.

Arad. 14.VIII.1949.

Predică a Părintelui Ilie Cleopa la Duminica a IX-a după Rusalii (Despre sfânta rugăciune)

S-a suit în munte, ca să Se roage deosebi. Şi făcîndu-se seară, era acolo singur (Matei 14, 23)

Iubiţi credincioşi,

Întrucît în Sfînta Evanghelie de astăzi se vorbeşte de patru ori despre rugăciune, vom vorbi acum despre sfînta rugăciune, care este numită de dumnezeieştii părinţi "maica tuturor faptelor bune". Că precum nu putem trăi fără fără hrană şi apă, aşa nu putem trăi şi nu ne putem mîntui fără rugăciune. Ce este rugăciunea? Rugăciunea este vorbirea noastră directă cu Dumnezeu. Rugăciunea este viaţa noastră în Hristos şi a întregii lumii văzute şi nevăzute. Credinţa în Dumnezeu este izvorul rugăciunii, iar iubirea de Dumnezeu este sufletul ei.

Rugăciunea este îndeletnicirea neîncetată a îngerilor, care slăvesc fără odihnă pe Dumnezeu, cîntînd: Sfînt, Sfînt, Sfînt, Domnul Savaot; plin este cerul şi pămîntul de mărirea Lui...! (Isaia 6, 3). Rugăciunea este cununa de laudă a tuturor sfinţilor din cer, începînd cu Maica Domnului, care se roagă neîncetat înaintea Preasfintei Treimi pentru mîntuirea noastră, a celor de pe pămînt.

Însuşi Duhul Sfînt se roagă pentru noi cu suspine negrăite, spune Apostolul Pavel (Romani 8, 26). Ba, Însuşi Fiul lui Dumnezeu se roagă Tatălui zicînd: Părinte Sfinte, păzeşte-i în numele Tău pe cei pe care Mi i-ai dat, ca să fie una precum sîntem şi Noi! (Ioan 17, 11).

Astfel tot cerul este în neîncetată rugăciune de laudă, de mulţumire şi cerere înaintea Tatălui, începînd cu Domnul şi Mîntuitorul nostru Iisus Hristos pînă la îngerii cei mai de jos. Toţi laudă, "pe Tatăl, pe Fiul şi pe Duhul Sfînt, Treimea cea de o fiinţă şi nedespărţită". Toţi se închină şi mulţumesc lui Dumnezeu pentru răscumpărarea neamului omenesc prin întruparea, moartea şi învierea Fiului Său. Toţi se roagă pentru mîntuirea noastră şi a întregului neam omenesc. Rugăciunea deci, este viaţa, lucrarea, şi bucuria veşnică a tuturor îngerilor şi sfinţilor din cer.

Dar şi pe pămînt, rugăciunea de laudă, de mulţumire şi de cerere, formează lucrarea de căpetenie a creştinilor, a călugărilor, a mamelor, a copiilor, şi a întregii creaţii. Slujbele din biserică, în frunte cu Sfînta Liturghie, formează cea mai înaltă rugăciune şi jertfă de laudă şi de mulţumire adusă de oameni lui Dumnezeu, în numele întregului univers. Apoi rugăciunile neîncetate din casele lor, formează al doilea imn de laudă, de mulţumire şi de cerere înaintea Preasfintei Treimi, după jertfa cea fără de sînge a Sfintei Liturghii.
După cuvîntul proorocului David, toată zidirea laudă pe Dumnezeu, Creatorul ei, şi păsările văzduhului şi peştii mărilor şi animalele pămîntului şi stelele cerului şi soarele şi luna şi norii şi vînturile toate cele de sub cer (Psalm 148). Toate în frunte cu oamenii de pe pămînt şi cu sfinţii şi îngerii din cer sînt în neîncetată rugăciune întru slava Preasfintei Treimi, pentru că rugăciunea de laudă şi de mulţumire este însăşi viaţa lumii văzute şi a celei nevăzute.

Iubiţi credincioşi,

Să vedem cum ne învaţă Domnul să ne rugăm în Evanghelia de astăzi. După ce Mîntuitorul a înmulţit cele cinci pîini şi doi peşti prin rugăciune şi binecuvîntare şi a hrănit cu ele atîtea mii de oameni, ca să ne înveţe şi pe noi a face toate cu rugăciune, a silit pe ucenicii Săi să intre în corabie şi să meargă înaintea Lui, la celălalt ţărm... (Matei 14, 22). De ce i-a trimis Hristos pe ucenici să meargă noaptea singuri pe mare? Ca să se deprindă şi ei a se ruga mai mult lui Dumnezeu, mai ales în vreme de primejdie, şi ca să se înveţe a se lupta cu valurile şi furtuna ispitelor acestei vieţi, căci marea este imaginea lumii lovite de răutate, de păcate, de boli, de necredinţă, de ură şi de tot felul de păcate.

Marga: Vizita Papei Benedict al XVI-lea în România va avea loc "cât de curând". Ministrul de externe, elev conştiincios, ca orice comunist cu faţă umană, a declarat că partea română caută să rezolve împreună cu Arhiepiscopia Romano-Catolică de la Bucureşti "temele sensibile" precum lucrările la Cathedral Plaza şi retrocedarea bunurilor aparţinând Bisericii Greco-Catolice.

Ministrul de Externe, Andrei Marga, a declarat, miercuri, că o vizită a Papei Benedict al XVI-lea în România va avea loc "cât de curând", ţinând cont de durata proiectării unei astfel de vizite, iar el va efectua în luna septembrie o vizită la Vatican pentru a aborda această temă.

"Atunci când, în 1999, la invitaţia preşedinţilor Ion Iliescu şi Emil Constantinescu şi a Prea Fericitului Teoctist, Papa Ioan Paul al II-lea a vizitat ţara noastră, gazdele au primit promisiunea revenirii Suveranului Pontif în România. Revenirea va avea loc cât de curând, la o dată ce se va stabili ţinând seama de condiţiile proiectării şi realizării unei vizite papale. Ne bucurăm să constatăm că invitaţiile corespunzătoare sunt transmise şi că vom putea iniţia în curând, la Roma, discuţiile privind efectuarea vizitei Suveranului Pontif în România", a declarat Marga, într-o conferinţă de presă.

El a adăugat că partea română caută să rezolve împreună cu Arhiepiscopia Romano-Catolică de la Bucureşti "temele sensibile" precum lucrările la Cathedral Plaza şi retrocedarea bunurilor aparţinând Bisericii Greco-Catolice.

De asemenea, Marga a arătat că Guvernul român cooperează cu bisericile din România "la dezvoltarea învăţământului teologic, depăşind restricţiile impuse de Legea educaţiei naţionale în 2011".

"Suntem mulţumiţi să avansăm spre elaborarea Acordului general de cooperare România-Sfântul Scaun, lucrăm la înfiinţarea unei catedre de studii româneşti la Pontificio Instituto Orientale (PIO) din Roma şi la finalizarea acordului de cooperare dintre Universitatea Bucureşti şi Universitatea Pontificală Laterană", a menţionat şeful diplomaţiei.

Totodată, el a arătat că "vizita Papei Benedict al XVI-lea onorează superlativ orice ţară şi este un moment de istorie", acesta fiind "una dintre cele mai mari personalităţi teologice şi culturale ale timpului nostru", iar vizita sa în România reprezintă "un prilej de satisfacţie extraordinară şi de mândrie".
Marga a amintit că România şi Vatican au "poziţii convergente în promovarea libertăţii religioase, apărarea demnităţii umane şi a vieţii, a valorilor morale ferme", iar Sfântul Scaun s-a pronunţat în favoarea integrării românilor imigranţi în societăţile occidentale, îndeosebi în societatea italiană.

Sf Varsanufie si Ioan - cuvant de mangaiere in deznadejde

22. R ă s p u n s u l aceluiaşi mare Bătrîn către acelaş, plin de mîngîere şi de îndemn ca să se întoarcă la veselia duhovnicească din descurajarea pricinuită lui de diferite întîmplări.

Scrie fratelui Ioan un îndemn duhovnicesc care să veselească inima lui în Hristos Iisus, Domnul nostru. Şi spune-i lui: fiindcă ne doreşti, ,,precum se doreşte cerbul după izvoarele apelor" (Ps. 41, 1), - dar nu aşa de mult ca

noi pe tine - nemaiputînd răbda, cum zice prea dumnezeescul Apostol Pavel (I Tes. 3, 5), am scris iubirii tale aceste spuse de noi, mai bine zis de Dumnezeu.

Rodească-ţi viaţa ta struguri, care, călcaţi în picioare, să-ţi producă vin duhovnicesc, ca să veselească sufletul tău necăjit. Cîmpul tău să rodească îmbelşugat sămînţa cea bună care semănată pe pămîntul cel bun să producă una o sută, alta şase zeci şi iarăşi alta trei zeci (Mt. 4, 8). Şi să se încălzească inima ta pentru totdeauna de focul de care a spus Stăpînul nostru Iisus Hristos: ,,Foc am venit să arunc pe pămînt" (Lc. 12, 49). Să se înstăpînească în inima ta pacea Domnului, după cuvîntul Apostolului (Col. 3, 15). Şi să se înalţe finicul tău cu ramurile lui, potrivit lui David care zice: "Dreptul ca finicul va înflori" (Ps. 91, 13). Să te curăţeşti de mînie şi de iuţimea patimilor ca sfinţii cei desăvîrşiţi, în care nu se arată nicidecum mişcarea acestora, ba nici măcar vreo înclinare de-o clipă spre ele. Şi să învrednicească Domnul sufletul tău ca să se sălăşluiască în nevinovăţie şi

în blîndeţe, ca să fii o hrană a lui Hristos, un miel nevinovat.

(Par. Staniloae : Frumoasă aplicare a ideii de mîncare de către noi a Mielului Hristos. Fiecare om blînd e o adevărată hrană plină de dulceaţă pentru semenii săi. Dar numai unit cu Hristos în jertfa de sine, poate fi şi omul un astfel de miel blînd, dulce la mîncare şi îndulcind viaţa celui ce-l mănîncă).

Să calci pe urmele noastre ca un urmaş cuminte şi să te ridici la canonul nostru ca un bun moştenitor al harismelor mele. Să vadă ochii tăi pe Dumnezeu, ca unul ce-ai ajuns curat cu inima (Mt. 5, 8).

Să fii îndelung răbdător în necazurile tale, ca unul ce ai cunoscut făgăduinta Stăpînului care zice: ,,În lume necazuri veţi avea, dar îndrăzniţi, Eu am biruit lumea" (Ioan 16, 33). Să ajungi la dragostea de nebiruit care introduce pe cei ce au dobîndit-o în curţile împărăteşti şi-I face fraţi ai lui Hristos.

(Parintele Staniloae : Iisus s-a făcut Fratele nostru prin dragostea care L-a îndemnat să se facă om şi să primească moartea pentru a ne ridica la comuniunea veşnică şi fericită cu Sine în Împărăţia unde vom fi fii ai Tatălui ceresc şi fraţi ai lui. Iar Tatăl cel veşnic ne-a creeat şi L-a făcut pe Fiul Său om, ca să-şi extindă dragostea Sa de Tată şi la alţi fii. Noi trăim frăţia cu Hristos şi calitatea de fii ai Tatălui ceresc, răspunzînd acestei iubiri a Lor şi iubind şi noi pe oameni cu iubirea Lor. În împărăţia lui Dumnezeu, Acesta nu e Stăpîn al nostru ci Tată şi Frate. Acolo domneşte dragostea între Dumnezeu şi noi şi între noi toţi fraţi ai lui Hristos şi fii ai Tatălui ceresc.)

Pătimeşte împreună cu Hristos, ca să te slăveşti împreună cu El (Rom. 8, 17) şi dacă mori împreună cu El, ca să te scoli împreună cu El. Făcînd aşa, nu nesocoteşti comoara ce stă în faţa ta.

(Parintele Staniloae: Comoara ce ne stă în faţă este dragostea lui Hristos şi toate bunăţălile Lui pe care ni le dă şi nouă. Pe ea nu o vom putea cunoaşte decît cînd vom ajunge la liniştirea desăvîrşită din partea grijilor pentru lucrurile trecătoare şi înguste ale lumii acesteia. Căci în această stare nu ne vom mai agita pentru cele netrecătoare. La dragostea aceasta vom ajunge după ce vom fi fost în stare să murim şi noi lumii ce ne îngustează pentru Hristos, cum a murit El pentru noi.)

Dar pînă acum n-ai cunoscut înţelesul ei, sau ce este ea. Cînd însă vei ajunge la liniştea desăvîrşită, atunci o vei cunoaşte pe ea şi te vei minuna de darul lui Hristos. Dar cît de nepătrunse sînt căile Lui ! (Rom. 11, 33). Pînă ce eşti cu oamenii, nu poţi să le înţelegi. Dar cînd te vei afla fără griji ca noi, atunci vei înţelege cele spuse. De aceea mă rog lui Dumnezeu noaptea şi ziua (II Tim. 1, 3) ca să fii şi tu acolo unde suntem noi, să fii şi tu într-o simţire cu noi, în bucuria negrăită a sfinţilor şi în lumina veşnică, ca să afli şi tu partea ta în ceea ce s-a făgăduit sfinţilor, ,,în cele ce ochiul nu le-a văzut, nici urechea nu le-a auzit, nici la inima omului nu s-au suit, pe care le-a gătit Dumnezeu celor ce-L iubesc pe El". Întăreşte-te în Domnul; bucură-te. Amin.

(Parintele Staniloae : Numai murind egoismului păcătos, omul trece în viaţa infinit de largă a dragostei, în viaţa cea adevărată. Şi simţind că are totul, nu e agitat, ci liniştit.)