„Viaţa aspră a ţăranului e mai puţin folositoare întreţinerii
naţiunii prin alimentele pe care i le procură, decât prin seva puternică a
temperamentului şi a caracterului ce i le dă omului contactul cu pământul; şi
dacă trebuie să venerăm aceste membre active care se angajează vitejeşte în
sarcinile necesare, o facem pentru că în forţa, în frumuseţea, în sănătatea
muncii corporale ei exprimă şi realizează deodată însănătoşirea morală, pacificarea
lăuntrică şi vigoarea voinţei. Deci nu
menajând forţele noastre le întreţinem mai bine... E o tactică greşită de-a ceda moleşelii, de a-ti da
prea mare atenţie ţie însuţi, de a te răsfăţa: tocmai uzându-ne energia, deşi s-ar părea că o
sacrificăm şi o mortificăm, dimpotrivă, prin întrebuinţarea ei o reparăm şi o
amplificăm. În acest domeniu al acţiunii voluntare cu cât o răspândeşti cu atât
o ai mai mult." (M. Blondei, op. cit. voi. II. pp. 196-197)
„Acţiunea nu se poate produce decât stârnind o luptă internă şi
triumfând încă de la început asupra sistemului contradictoriu care s-a format
împotriva iniţiativei ei. Ea angajează toată viaţa noastră organică şi mintală,
din momentul în care se produce. Dar dacă e adevărat că această unitate totală
şi exclusivă a actului contribuie la dependenţa mutuală a corpului şi a
sufletului, nu se face aceasta în dauna bogatei varietăţi a cugetării sau a
infinitei puteri a libertăţii? Nu. Supunând voinţa simplicităţii strâmte a unei
ieşiri unice, acţiunea este pentru ea calea de expansiune şi de îmbogăţire.
Un mare
efort pe care-l facem, o decizie bărbătească pe care o susţinem ne aduce un
sentiment de trezire şi de mai vie claritate. Câtă
vreme nu acţionezi, nu te cunoşti. Până nu acţionezi trăieşti şi cugeti ca într-un
vis, ca într-un scurt moment de luciditate între două somnuri, fără
să ai destulă putere să te ridici pentru a deschide ochii ca să vezi şi să
porneşti. Această atitudine trebuie
condamnată cu hotărâre pentru că e contrară mişcării celei mai sincere şi mai
esenţiale a naturii noastre. Dar cum să cunoşti tot ce se agită în
universul nostru, interior; cum să ştii dacă ai o atenţie destul de netă, o
intenţie destul de precisă, o ardoare destul de vie, o voinţă adevărată...?
Garanţia şi criteriul sincerităţii este actul care taie incertitudinile şi
manifestă cele mai intime secrete pe care le ignorezi sau pe care ţi le ascunzi
ţie însuţi. Actul este o descoperire a stării
noastre profunde. Manifestând răul
spre care suntem înclinaţi, chiar slăbiciunile pot să servească ca avertisment
prevestitor şi reconfortant... descoperire cu atât mai importantă cu cât e în
contradicţie cu ideea falsă ce ne-o facem despre meritul nostru. De
aceea mai degrabă prin observarea actelor decât a gândurilor noastre, putem
spera să ne vedem aşa cum suntem şi
să ne facem aşa cum vrem... Acţiunile care
răsar din adâncurile vieţii inconştiente trebuie să ne slujească a studia
curentele care ne poartă uneori fără ştirea noastră...”
Sursa: Ieromonah Arsenie Boca,
Cărarea Împărăţiei, Editura Sfintei Episcopii Ortodoxe Române a
Aradului, Deva, 2006.
