Premiul “Mile Carpenisan” pentru Curaj si Excelenta in Jurnalism
La 40 de zile de la trecerea la cele vesnice a jurnalistului de front Mile Carpenisan, un grup de initiativa format din ziaristi si prieteni ai sai a luat hotararea sa ii omagieze trecerea pe acest pamant prin instituirea unui Premiu anual pentru Curaj si Excelenta in Jurnalism, care sa poarte numele celui care ramane un reper al jurnalismului de front – indiferent ca acesta este deschis in fosta Iugoslavie, Irak sau Romania.
Astfel, pe 3 mai, de Ziua Libertatii Presei, Asociatia Civic Media va decerna Premiul “Mile Carpenisan” pentru Curaj in Jurnalism unui ziarist roman care pe parcursul anului trecut a dovedit, ca si Mile, ca pentru a transmite un reportaj sau a publica un articol este in stare sa-si riste, intr-o situatie extrema, chiar si libertatea, punand astfel adevarul mai presus decat pretul vietii. Constienti ca acesta trebuie sa fie rolul real al presei si al jurnalistilor, asa cum ne sta drept model in istoria presei romane editorialistul ziarului “Timpul” Mihai Eminescu, consideram ca reperul pe care il constituie azi Mile Carpenisan va motiva tinerii jurnalisti sa-i calce pe urme, cu abnegatie fata de adevar si cuvantul liber.
Activitatea celui desemnat sa primeasca Premiul “Mile Carpenisan” pentru Curaj si Excelenta in Jurnalism va fi redata, dupa decernarea premiului, pe portalul www.inmemoriam-milecarpenisan.ro lansat vineri, 30 aprilie 2010, la 40 de zile de la plecarea lui Mile. Parintii lui Mile Carpenisan au multumit cu emotie grupului de initiativa la aflarea proiectului dedicat memoriei curajosului ziarist distins de Presedintia Romaniei cu Ordinul Naţional «Serviciul Credincios» in grad de Cavaler si caruia Armata Română i-a acordat gradul de sublocotenent post-mortem.
In Memoriam Mile Carpenisan
Este greu sa pui la cale un “proiect” despre un om drag disparut care este si un reper jurnalistic autentic. Desigur este o intreprindere delicata, nu un simplu proiect, acest gand de constructie dedicata amintirii lui Mile Carpenisan.
S-a dus, la doar 34 de ani, in preajma sarbatorii de Buna Vestire, mare sarbatoare crestina. A fost petrecut pe ultimul drum, exact in ziua cand s-au implinit 11 ani de la inceputul bombardamentelor asupra Iugoslaviei, razboiul in care a debutat cariera de exceptie a lui Mile. Avea 23 de ani. Strabunicii lui Mile s-au jertfit la Kosovo Pole, campia mortii unui neam, neamul sarbilor, ce a supravietuit totusi renascand miraculos.
Razboiul din 1999 i-a zdrobit din nou, iar Mile a fost acela care, vreme de trei luni, a stat atunci la capul neamului sau, transmitand intregii lumi povestea dramei care se petrecea, sangerand zi de zi alaturi de ai sai (si ai nostri).
In anii care au trecut de atunci, Mile a devenit un reper, un meserias autentic, dintre cei din ce in ce mai putini astazi. Sarbul nostru bataios a fost un personaj aparte in peisajul destul de tern al presei noastre, un jurnalist cu autenticitate si energie, croit pe o matrice eroica, un adevarat Cavaler, cu fire de razboinic legendar, un luptator si un barbat dintr-o bucata, gata oricand sa apere o cauza dreapta. Pentru el jurnalismul era o cauza, nu o simpla slujba.
Toata lumea i-a admirat curajul nebunesc de a se duce in cele mai fierbinti locuri din lume si de a reusi aproape intotdeauna sa faca reportaje extraordinare, de invidiat de catre orice jurnalist care face meseria cu pasiune.
S-a dus prea devreme. Intr-una dintre ultimele sale postari de pe blog, Mile scria despre “calea sa”, intr-un racord emotional fata de o celebra melodie a lui Sinatra, My Way: „acum sfarsitul e aproape si infrunt cortina finala. Prietene, iti spun clar ca imi sustin cauza de care sunt sigur. Am trait o viata plina, am calatorit pe fiecare cale a mea, dar mai mult, mai mult decat atat, am facut-o in felul meu. Regrete am cateva, dar apoi… sunt prea putine pe care sa le mentionez. Am facut ceea ce trebuie sa fac… am infruntat tot si am stat drept… mi-am asumat toate bunele si relele si pana la urma am mers pe calea mea… un barbat trebuie sa aiba puterea sa spuna lucrurilor pe nume…“.
