Sfantul Seraphim Rose: De ce trebuie sa studiem cartea "Sufletul dupa moarte"?

Oricât de absurdă le va fi părând „ înţelepţilor" noştri ideea vămilor văzduhului, nici ei nu vor scăpa de trecerea prin ele. (Sf. Teofan Zăvorâtul¹)

Cu câteva săptămâni înainte de moartea sa, discutând despre Cartea Fa­cerii cu un grup de tineri studenţi, Părintele Serafim a început prin a în­treba: „De ce trebuie sa studiem astfel de carte? N-ar fi mai bine să ne îngri­jim doar de mântuirea sufletelor noastre, în loc să ne gândim la astfel de lucruri - cum va fi lumea la sfârşit sau cum era la început? [...] Nu este oare mai sigur să ne ocupam doar cu rugăciunile şi să nu ne mai gândim la subiecte atât de măreţe?"

Părintele Serafim a dat mai multe răspunsuri la întrebarea aceasta, încheind cu cel mai important dintre toate: „Creştinismul nostru", a spus el, „este o religie ce ne spune ce urmează să facem în viaţa veşnică. Ne pregăteşte adică pen­tru ceva veşnic care nu ţine de lumea aceasta. Dacă ne gândim doar la lumea aceasta, orizontul nostru rămâne foarte mărginit şi nu vom şti ce urmează după moarte, de unde venim, unde ne ducem, care este ţelul vieţii noastre. Când vor­bim despre inceputul lucrurilor sau despre sfarsitul lucrurilor, aflam care este, de fapt, sensul vieţii noastre"².

Afirmaţia aceasta, aşa simplă cum este ea, nu reflectă doar laitmotivul vieţii Părintelui Serafim, ci explică şi pricina pentru care a studiat şi a scris despre anumite subiecte mai mult decât despre altele. Incă din tinereţe fusese preocu­pat să pătrundă sensul şi specificul ultim al existenţei omului şi de aceea a că­utat cu atâta intensitate să cunoască începutul şi sfârşitul tuturor lucrurilor, ceea ce a dat un caracter apocaliptic scrierilor sale şi a determinat alegerea subiec­telor pentru Impărăţia omului şi Impărăţia lui Dumnezeu şi Ortodoxia şi reli­gia viitorului, ca şi pentru conferinţele despre sfârşitul lumii susţinute spre sfârşitul vieţii sale. Nu este întâmplător faptul că, în cadrul pelerinajelor Sf. Gherman, el a ales să-i îndrume pe participanţi în studierea amănunţită a unor cărtj proroceşti: Facerea, Daniil şi Apocalipsa.

PREDICĂ A PĂRINTELUI ILIE CLEOPA LA ACOPERĂMÂNTUL MAICII DOMNULUI

Părinţilor, fraţilor şi iubiţi credincioşi,

Astăzi Biserica lui Hristos cea dreptmăritoare sărbătoreşte Acoperământul Maicii Domnului. Sărbătoare mare pentru Biserica lui Hristos şi pentru tot creştinul. Mai întâi să ştim cum a luat fiinţă praznicul acesta. Aceasta s-a întâmplat în Constantinopol, pe vremea împăratului Leon cel Înţelept, care a fost un împărat creştin şi a făcut mult bine Bisericii lui Hristos. De aceea Dumnezeu a vrut ca în timpul împărăţiei lui să se facă o minune ca aceasta. Se făcea o priveghere de toată noaptea spre Duminică la Biserica din Vlaherne, care se afla pe malul mării, unde era hramul Maicii Domnului. Şi acolo la biserică era multă lume adunată, fiind biserică mare. Şi s-a întâmplat că a venit la biserică şi Sfântul Andrei, care se făcuse şi se zicea nebun pentru dragostea lui Hristos, după ce auzise de la Apostolul Pavel că cel nebun al lui Hristos este mai înţelept decât toată lumea.

Sfântul Andrei cel nebun pentru Hristos stătea în biserică în timpul privegherii, la ceasul al patrulea din noapte, adică la ora zece noaptea. Şi a ridicat ochii în sus deasupra norodului în biserică şi a văzut pe Maica Domnului că ţinea un omofor, adică un brâu aşa cum e omoforul la arhierei. Omoforul acesta strălucea mai mult decât soarele şi îl ţinea deasupra poporului. Maica Domnului era înconjurată de toţi îngerii cerului şi de toţi sfinţii, cel mai aproape de dânsa fiind Sfântul Ioan Botezătorul şi Sfântul Ioan Evanghelistul. Şi a auzit-o pe Maica Domnului zicând aşa: „Împărate Ceresc, primeşte pe tot omul care se roagă Ţie şi cheamă numele meu întru ajutor, ca să nu plece nimeni de la faţa mea neajutorat şi neascultat” (Acatistul Acoperământului Maicii Domnului, icosul 10). Stând aşa Sfântul Andrei şi, având mintea curăţită prin raza Sfântului Duh, a zis către ucenicul său, Epifanie: „Fratele meu, oare vezi tu pe Împărăteasa tuturor cum acoperă poporul în biserică cu Sfântul ei acoperământ, şi auzi cum se roagă pentru toată lumea şi cum mijloceşte pentru noi, oamenii, în biserica aceasta?”. Îndată ce a zis cuvintele acestea – auzind şi Epifanie rugăciunea cu care se ruga ea Mântuitorului –, deodată a dispărut vedenia din biserică. Şi au păstrat ei taina aceasta o vreme, iar mai pe urmă au spus patriarhului şi altora că Maica Domnului a fost în biserică în noaptea aceea, la priveghere, şi a acoperit poporul cu dumnezeiescul ei acoperământ. Şi din acel an a început a se serba, mai întâi la Constantinopol, apoi în Rusia şi la alte popoare creştine, sărbătoarea aceasta, care se cheamă în ruseşte Pocrov, adică Acoperământul Maicii Domnului.

Astăzi, când sărbătorim Acoperământul Maicii Domnului, au sosit la noi mila şi îndurările ei.
Fraţii mei, după Prea Sfânta şi de viaţă făcătoarea Treime, în ceruri, nu există altă persoană, altă faţă mai înaltă pe scara duhovnicească decât Maica Domnului. Aşa ne învaţă Biserica lui Hristos şi toţi dumnezeieştii învăţători ai Bisericii. Deci, pentru că Dumnezeu a înălţat pe Maica Domnului la atâta slavă şi cinste veşnică, ca să fie mai cinstită decât Heruvimii şi mai slăvită fără de asemănare decât Serafimii (Axionul Maicii Domnului), adică mai presus de toate cetele îngereşti cu slava, cu puterea şi cu darul, să ştiţi că prin rugăciunile Prea Curatei Maici a lui Dumnezeu se ţine lumea aceasta până astăzi. Mila Domnului Dumnezeu şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos, a Părintelui Său şi a Prea Sfântului Duh, adică a Prea Sfintei Treimi, care coboară peste toată lumea, este numai prin mijlocirea Maicii lui Dumnezeu, care este Mama noastră cea din ceruri. Avem o mamă duhovnicească, ce mijloceşte şi pururea se roagă pentru toate popoarele de pe faţa pământului, dar mai cu seamă pentru popoarele creştineşti. Aşa Maica milei, Maica milostivirii, Maica cea pururea cinstită şi preanevinovată şi mai presus decât toată făptura, când se dezlănţuie pe faţa pământului războaie între popoare şi răutăţi, Maica Domnului mijloceşte în genunchi înaintea Prea Sfintei Treimi să le potolească şi să le liniştească, să-I fie milă de atâta amar de oameni care mor vinovaţi sau nevinovaţi. Când se întâmplă secetă pe faţa pământului şi nu plouă şi pier dobitoacele şi păsările, sau, cum zice proorocul Ieremia, că „boul va rage de secetă şi s-a uscat iarba pământului şi ne mor dobitoacele în turme”, când e atâta secetă că ţipă păsările de sete în văzduh, Maica Domnului pleacă genunchii şi se roagă: „Doamne, dă-le ploaie. Ştiu că Ţi-au greşit, ştiu că Te-au amărât, Doamne, ştiu că merită pedeapsă, ştiu că merită să-i risipeşti pe toţi pentru păcate, ca toţi să moară de sete. Dar tinde mila Ta, adu-Ţi aminte de neputinţa omului, adu-Ţi aminte că sunt ţărână şi greşesc din neputinţă, greşesc din răutatea diavolului care caută să-i piardă”. Şi aşa pleacă mila Mântuitorului, Care trimite iarăşi ploaie şi nor pe pământ.