Pe când mulţimea Îl îmbulzea, ca să
asculte cuvântul lui Dumnezeu, şi El şedea lângă lacul Ghenizaret, A
văzut două corăbii oprite lângă ţărm, iar pescarii, coborând din ele,
spălau mrejele. Şi urcându-Se într-una din corăbii care era a lui Simon,
l-a rugat s-o depărteze puţin de la uscat. Şi şezând în corabie,
învăţa, din ea, mulţimile. Iar când a încetat de a vorbi, i-a zis lui
Simon: Mână la adânc, şi lăsaţi în jos mrejele voastre, ca să pescuiţi.
Şi, răspunzând, Simon a zis: Învăţătorule, toată noaptea ne-am trudit şi
nimic nu am prins, dar, după cuvântul Tău, voi arunca mrejele. Şi
făcând ei aceasta, au prins mulţime mare de peşte, că li se rupeau
mrejele. Şi au făcut semn celor care erau în cealaltă corabie, să vină
să le ajute. Şi au venit şi au umplut amândouă corăbiile, încât erau
gata să se afunde, Iar Simon Petru, văzând aceasta, a căzut la genunchii
lui Iisus, zicând: Ieşi de la mine, Doamne, că sunt om păcătos. Căci
spaima îl cuprinsese pe el şi pe toţi cei ce erau cu el, pentru
pescuitul peştilor pe care îi prinseseră. Tot aşa şi pe Iacov şi pe
Ioan, fiii lui Zevedeu, care erau împreună cu Simon. Şi a zis Iisus
către Simon: Nu te teme; de acum înainte vei fi pescar de oameni. Şi
trăgând corăbiile la ţărm, au lăsat totul şi au mers după El.
Ev. Luca 5, 1-11
O noapte întreagă s-au ostenit
pescarii şi nu au prins nimic; însă când Domnul a intrat în luntrea lor
şi, după ce a propovăduit, le-a poruncit să arunce mrejele, au prins
atâta peşte, că nu puteau să-l scoată şi li se rupeau mrejele. Aici avem
o comparaţie între munca de orice fel lipsită de ajutorul lui Dumnezeu
şi munca la care ajută Dumnezeu.
Atâta vreme cât omul se
osteneşte de unul singur şi vrea să dobândească ceva numai prin
propriile-i puteri, totul îi scapă din mâini; atunci când se apropie de
el Domnul, curg bunătăţi după bunătăţi. In privinţa moral-duhovnicească,
faptul că reuşita nu este cu putinţă fără Domnul este limpede: „Fără de
Mine nimic nu veţi putea face“, a grăit Domnul. Şi această lege
lucrează în oricine.
Precum ramura ruptă de trunchi
nu numai că nu face roade, dar se usucă şi îşi pierde puterea de viaţă,
aşa şi oamenii, dacă nu rămân în părtăşie vie cu Domnul, nu pot aduce
roadele dreptăţii, atât de preţioase pentru viaţa veşnică. Vreun lucru
bun tot mai poate să fie în ei, dar bun numai la arătare, însă de fapt
lipsit de preţ, aşa cum mărul pădureţ poate fi frumos la înfăţişare, dar
dacă-l iei şi-l guşti, e acru. Şi în privinţa celor din afară, a celor
lumeşti, legea asta se poate proba pe viu: se zbate câte unul, se zbate
şi nimic nu-i iese; însă când se pogoară binecuvântarea lui Dumnezeu,
roadele încep să apară. Cei ce iau aminte la sine şi la căile vieţii
cunosc din experienţă acest adevăr.
Sf. Teofan Zavoratul
