5.3.11

Predica la Duminica lasatului sec de branza (a Izgonirii lui Adam din Rai). Despre lucrarea faptelor bune in ascuns si despre milostenie

Iar tu postind, unge capul tău şi faţa ta o spală, ca să nu te arăţi oamenilor că posteşti (Matei 6, 17)

Iubiţi credincioşi,

Domnul şi Mîntuitorul nostru Iisus Hristos a venit din Cer ca să facă ascultare de Părintele Său şi să slujească la mîntuirea neamului omenesc, scoţîndu-l din robia diavolului şi a morţii. În toată Evanghelia El a învăţat neîncetat pe oameni, cum să facă voia lui Dumnezeu şi cum să lucreze faptele bune spre slava Lui şi spre mîntuirea sufletelor lor. În dumnezeiasca Evanghelie de azi, pe lîngă alte învăţături, ne arată cum să postim şi unde să adunăm comoară pentru sufletele noastre. Iată ce zice în privinţa postului ca să fie spre slava lui Dumnezeu şi spre mîntuirea sufletelor noastre: Tu însă, cînd posteşti, unge capul tău şi faţa ta o spală, ca să nu te arăţi oamenilor că posteşti, ci Tatălui tău care este în ascuns; şi Tatăl care vede în ascuns îţi va răsplăti ţie (Matei 6, 17-18).

Dar Mîntuitorul ne-a poruncit nu numai postul să-l facem în ascuns, spre a scăpa de slava oamenilor, ci şi milostenia, şi rugăciunea, şi toate faptele bune, că iată ce zice: Luaţi aminte ca faptele dreptăţii voastre să nu le faceţi înaintea oamenilor, ca să fiţi văzuţi de ei; altfel nu veţi avea plată de la Tatăl vostru Cel din ceruri (Matei 6, 1). Deci, cînd faci milostenie, nu trîmbiţa înainta ta, cum fac făţarnicii în sinagogi şi pe uliţe, ca să fie slăviţi de oameni; adevărat grăiesc vouă că îşi iau plata lor. Tu însă, cînd faci milostenie, să nu ştie stînga ta ce face dreapta ta, ca milostenia ta să fie într-ascuns şi Tatăl tău care vede în ascuns, îţi va răsplăti ţie. Iar cînd vă rugaţi, nu fiţi trişti ca făţarnicii cărora le place, prin sinagogi şi prin colţurile uliţelor, stînd în picioare, să se roage ca să se arate oamenilor; adevărat grăiesc vouă că îşi iau plata lor. Tu însă, cînd te rogi, intră în cămara ta şi, închizînd uşa, roagă-te Tatălui tău care este în ascuns, şi Tatăl tău, Care vede în ascuns, îţi va răsplăti ţie (Matei 6, 2- 6).

Iată, fraţii mei, cum ne-a învăţat Mîntuitorul nostru Iisus Hristos să lucrăm întru ascuns, spre a ne feri de păcatul cel mare al mîndriei şi al slavei deşarte care de multe ori ne vine din lauda oamenilor.

Dar oare întotdeauna trebuie să lucrăm faptele bune în ascuns? Suntem datori să lucrăm faptele bune şi în ascuns şi la arătare, cînd nu vom putea să le ascundem. Numai un lucru să avem în vedere: ca toate faptele noastre să fie plăcute lui Dumnezeu şi spre slava Lui. Că zice Mîntuitorul nostru Iisus Hristos: Aşa să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor, încît să vadă faptele voastre cele bune şi să slăvească pe Tatăl vostru cel din ceruri (Matei 5, 16). Deci, ori de facem fapte bune în ascuns, ori întru arătare, să le facem spre slava şi plăcerea lui Dumnezeu. Acest lucru ne învaţă şi vasul alegerii marele Apostol Pavel, zicînd: De aceea, ori de mîncaţi, ori de beţi, ori altceva de faceţi, toate spre slava lui Dumnezeu să le faceţi. (I Corinteni 10, 31).

Dumnezeieştii Părinţi ne arată că fapta are trup şi suflet. Trupul faptelor bune este lucrarea lor, iar sufletul faptelor bune este scopul cu care le lucrăm. Deci, se cuvine să fim cu mare luare aminte la scopul cu care lucrăm faptele cele bune. Fapta bună făcută cu scop rău are temelie de umbră şi, pe lîngă faptul că pierdem osteneala săvîrşirii ei, ne facem vinovaţi de osîndă. Căci Dumnezeu, care vede cele ascunse ale inimii noastre nu ia aminte la cele ce facem, ci la scopul cu care lucrăm fapta bună.

Sfintii 42 de Mucenici din Amoreea

Sfintii 42 de Mucenici din Amoreea au fost conducatori in armatele imparatului bizantin Teofil (829-842). Cand musulmanii au asediat orasul Amoreea (in Galicia, Asia Mica), au luat in sclavie pe cei 42 de comandati, impreuna cu alti crestini. Comandantii au fost inchisi in temnita timp de sapte ani, in vreme ce toti ceilalti crestini au fost fie vanduti ca sclavi, fie ucisi. In timpul celor sapte ani de temnita, comandantii au fost sfatuiti de musulmani sa imbratiseze credinta islamica.

Cand acestia le-au grait comandantilor: "Mohamed este adevaratul proroc iar nu Hristos," comandantii au raspuns: "Daca ati avea doi care se cearta pentru un camp, cum ca este al lui, unul avand multi martori care adeveresc aceasta, iar celalalt nici unul, ce ati zice, ca al cui este campul?" La acest raspuns sefii musulmani au zis: "Fara indoiala ca al celui cu multi martori." Atunci comandantii au marturisit: „Drept ati raspuns. Asa este si cu Hristos si cu Mohamed al vostru. Hristos are multi martori: Prorocii din vechime, Moise si Ioan Botezatorul, pe care si voi il recunoasteti si care a dat marturie pentru El. Mohamed insa nu are ca marturisitor decat pe el insusi." I

n urma acestor marturisiri, musulmanii au grait: "Credinta noastra e mai buna decat cea crestina pentru ca vedeti si voi ca Dumnezeu ne-a dat noua izbanda asupra voastra, a crestinilor! Vedeti bine ca cele mai bogate pamanturi si imparatii din lume sunt ale noastre, si ca ele sunt si mai numeroase si mai intinse ca ale voastre!". Fara momente de asteptare, comandantii au zis: "Daca asa ar fi, atunci idolatriile egipteana, babiloniana, elenistica, romana, si inchinarea la foc a persanilor ar fi adevaratele credinte, caci iata, odata toate aceste neamuri au fost stapanitoarele lumii! Este limpede pentru oricine ca victoria, bogatia si puterea voastra nu dovedesc si adevarul credintei voastre. Noi stim ca Dumnezeu uneori da biruinta crestinilor, iar alteori ingaduie sa fie subjugati ca sa-si vada mai bine pacatele si sa se curateasca de ele prin pocainta si credinta adevarata."

Prizonierii au rezistat la toate ofertele si la amenintarile musulmanilor, si dupa multe chinuri, au fost ucisi pentru ca nu au lepadat credinta in Hristos.


PREOTUL GLEB YAKUNIN – ADEVARATA FATA A PATRIARHIEI MOSCOVEI. PATRIARHIA RUSA SI KGB-UL. RELATIA CU PATRIARHUL CONSTANTINOPOLULUI

In timpul lui N. Hrusciov, procesul de racolare a reprezentantilor clerului s-a extins si asupra nivelelor inferioare ale structurii bisericesti. Prin sita racolarii serviciilor speciale se strecura nu numai un episcopat, dar si o importanta parte a clerului de rand, si de asemenea laicii care lucrau in biserica – membrii celor douazeci, cei din altar, cantaretii, paznicii, femeile de srviciu.
Inca din anul 1922, in organele CK a fost elaborata o instructiune secreta cu privire la cum trebuie racolati preotii ortodocsi, prin intermediului metodei biciului si a prajiturii, pentru ca acestia sa devina “sclavii eterni ai CK”.
“Raportul adjunctului mandatarului sectiei secrete a VCK cu privire la munca de agentura si informare in randurile clerului pentru anul 1923.
1. Folosirea in scopurile sale de cler, in special de cel care ocupa o functie importanta in viata bisericeasca, asa ca arhiereii, mitropolitii, si etc., obligandu-i, sub frica responsabilitatii stricte, sa emita dispozitii pentru cler sau altele, care ne pot fi folositoare, spre exemplu: incetarea agitatiei interzise in privinta decretelor, inchiderea manastirilor etc.
2. De clarificat caracterul unor episcopi, vicari, pentru ca, pe seama trasaturii de vanitate, sa jucam diferite variante, favorizand dorintele si planurile lor.
3. racolarea informatorilor din randul clerului se propune dupa o oarecare informare asupra vietii clericale si clarificarea trasaturilor amanuntite ale caracterului, pentru fiecare slujitor al cultului. Materialele se pot obtine prin diverse metode, dar in principal prin intermediul extragerii corespondentei in timpul perchezitiilor si cunoasterea personala a mediului clerical.
Provocarea interesului material al informatorului din randurile clerului este necesara, in paralel cu recompensa financiara si in natura. Indubitabil, vor fi legati si mai mult de noi si in alta privinta, si anume faptul ca preotul va fi sclavul etern al CK, care se teme de deconspirarea activitatii sale.
Ce-i drept, metoda este destul de nesigura si poate fi utila doar in cazul in care obiectul racolarii are un caracter slab si lipsit de vointa”.
In anii’ 50-60 aceasta indicatie a cekistilor a inceput sa se puna in practica la volum maxim. Si nu este de mirare – doar toata ierarhia de sus a fost creata de mana stapanilor din CK. Acest proces a devenit deosebit de puternic dupa intrarea BOR in Consiliul Mondial al Bisericilor, Conferinta Crestina pentru Pace si alte organizatii internationale. Racolarea reprezentantilor clerului din BOR a ajuns la astfel de dimensiuni, incat era deja greu de facut diferenta, unde ei solutionau probleme religioase, unde pe cele cekiste, si unde pe cele de partid. Despre dimensiunile imbinarii functiilor bisericesti si cekiste si a sarcinilor ce se aflau in fata BOR si KGB din URSS se poate judeca macar dupa urmatoarele materiale din rapoartele pastrate la Arhiva Centrala a KGB-ului din URSS.

In luna iulie 1983, “la a VI-a Adunare Generala de la Vancouver (Canada), in componenta delegatiei religioase a URSS (compusa din 120 de oameni), au fost trimisi 47 (!) agenti din organele KGB-ului recrutate din randurile autoritatilor religioase, preoti si personal tehnic” (Arhica Centrala a KGB-ului din URSS). In luna iunie 1984, in rapoartele sectiei a 4-a a Directiei a 5-a a KGB se spune: “In Elvetia, in componenta delegatiei Bisericii Ortodoxe Ruse la CC al Consiliului Mondial al Bisericilor au fost prezenti agenti care aveau ca sarcina propulsarea in functia de Secretar General al CMB a unui candidat favorabil noua. In aceasta functie a fost ales Emilio Castro, alegerea caruia, in afara de Biserica Ortodoxa Rusa, a fost sustinuta si de bisericile din tarile socialiste”.
In anul 1983 a fost publicata Scrisoarea Deschisa a Patriarhului Pimen adresata Presedintelui SUA, R.Reagan, cu condamnarea politicii SUA si apararea politicii URSS. In arhivele KGB-ului exista informatia cu privire la felul in care, in realitate, s-a pregatit scrisoarea: “Prin agentii ‘Ostrovsky” si “Kuznetov” s-a pregatit scrisoarea deschisa a patriarhului Pimen adresata Presedintelui SUA Reagan. Scrisoarea a fost publicata in ziarul “New York Times”, a fost republicata in “Izvestia” si trimisa prietenilor pentru a fi publicata in ziarele lor”.
Potrivit Comisiei Parlamentare oficiale a Sovietului Suprem al Federatiei Ruse, principalele centre a activitatii KGB din URSS, sub “acoperirea” bisericii, erau Conferinta Crestina pentru Pace, condusa timp de multi ani de actualul patriarh Aleksii al II-lea (Ridigher), si Sectia pentru relatii externe bisericesti (SREB) a Patriarhiei Moscovei. Agentul KGB cu preudonimul “Aramis”, care lucra la SREB in calitate de translator, si care a decis sa se caiasca ulterior in paginile ziarului “Argumenti i Fakti” Nr. 8, 1992, a povestit ca aproape toti colaboratorii SREB “lucrau sau pentru Directia KGB-ului din Moscova, sau pentru KGB-ul unional”. Erau obligatorii rapoartele “cu privire la cand si unde intrau strainii. Raportul se prezenta in 5 exemplare, unul mergea pe masa Presedintelui SREB (mitropolitul Nicodim, mai tarziu mitropolitul Yuvenalii, etc.), al doilea – la Consiliul pentru problemele religiei, care in esenta era o filiala a KGB-ului, celelalte exemplare se predau direct la KGB”. Parintele-fondator al SREB, mitropolitul Leningradului, Nikodim (Rotov), inca din anul 1969 a pus in practica predarea rapoartelor despre care am vorbit mai sus, facand un fel de fundamentare teologica, in spiritul aceluiasi Serghii Stragorodsky. El vedea rezultatul constructiei de 50 de ani a socialismului in faptul ca “in lume se realizeaza si incep sa devina reale idealurile, aduse in lume de Cuvantul Intruchipat”.
Scopul si sarcinile agentilor din cler nu se limitau la simpla turnatorie si marturie falsa. Spre exemplu, in luna octombrie 1969, delegatia Patriarhiei Moscovei a primit sarcina ca la sedinta Conferintei Crestine pentru Pace (CCP) “sa-l compromita pe Ondru (cetatean al Republicii Socialiste Cehoslovace, ce detinea functia de Secretar general al CCP, din cauza faptului ca, in timpul evenimentelor din anul 1968, acesta facuse declaratii antisovietice) si sa obtina plecarea sa din aceasta functie”. Sarcina a fost indeplinita, asa ca “parintii Stelariei” au primit, probabil, incat cate o stea sau o diploma de onoare.
Au existat si misiuni cu caracter politico-strategic: “In cadrul planului comun cu Serviciul A a PGU al KGB din URSS de acordare a influentei favorabile Uniunii Sovietice asupra cercurilor clericale ale Occidentului, prin intermediul agenturii de elita a organelor KGB, prin canalele religioase s-a efectuat un complex de masuri de influentare asupra crizei social-politice din tarile vest-europene” (anul 1981). Insa o astfel de misiune atat de complicata s-a adeverit pentru Patriarhia Moscovei “o cruce grea” – “complexul de masuri”, efectuat de agentura de elita imbracata in sutana, a dus la un rezultat contrar. In criza fara de iesire nu au ajuns tarile vest-europene, ci chiar Uniunea Sovietica.
In acelasi timp insusi organele KGB-ului din URSS aveau o grija gingasa fata de prioritatea intereselor finei sale – Patriarhia Moscovei: “La studii in institutiile teologice ale URSS, Republicii Federative Socialiste Iugoslavia, Republicii Socialiste Cehoslovace, Republicii Populare Bulgaria si Republicii Populare Polone au fost trimisi agenti... In fata lor s-a pus sarcina de a aduce la cunostinta clerului din aceste tari a informatiei cu privire la tendintele hegemonice ale Patriarhului Constantinopolului in defavoarea bisericilor ortodoxe, de stabilire a contactelor cu clerul si identificarea tendintelor adversarului” (decembrie 1988!). Din fragmentul prezentat, nascut in al 4-lea an al restructurarii, la jumatate de an de la serbarile oficiale in cinstea implinirii a o mie de ani de la Crestinarea Rusiei, deja nu se mai poate intelege  unde se termina intersele KGB-ului si unde incep interesele Patriarhiei – probabil, este imposibil de a trasa linia de separare.
Este clar ca si astazi la carma Bisericii se afla aceeasi conducatori, aceleasi cadre – ele “decid totul”. Si in luna aprilie 1995, patriarhul Aleksii al II-lea, in interviul acordat statiei de radio “Radonej”, continua sa condamne “tendintele hegemoniste ale patriarhului Constantinopolului”!   

Parintele Arsenie Boca: „Inapoi la post, caci fara de post ne merge rau!”

Cei care nu vor ţine posturile nu vor fi spovediţi. 

Din cuvântul trecut vă aduc aminte, ca să afle toţi că nu vor fi spovediţi şi împărtăşiţi la mănăstire decât cei ce de aici înainte vor ţine posturile aşa cum sunt rânduite de Biserică. Părinţii ne-au născut din trup, iar Biserica din apă şi din Duh; şi mai mare este naşterea duhovnicească a Bisericii decât naşterea trupească a părinţilor. De la naşterea duhovnicească – Botezul – am primit pe îngerul păzitor, tot în Biserică – de aceea se botează copii mici, orice ar zice alţii – care să ne apere de toată primejdia văzută şi nevăzută. Deci, dacă Biserica ne naşte, ne şi creşte; şi printre poveţele cu care ne creşte spre măsura bărbatului desăvârşit este şi postul. Trebuie deci să-i ascultăm porunca şi să postim. Sfinţii Părinţi cei de demult au băgat de seamă că toate relele de la stomac încep, de aceea am zis vorbă aspră, că postul este poarta şi patrafirul este uşa, iar toţi ceilalţi ne fură vremea.

Lăcomia stomacului este rădăcina relelor. 

Astăzi, din darul lui Dumnezeu, urmează să vă dovedesc, să credeţi toţi, lupta postului cu relele sau despre felul cum ucide postul patimile.
Relele sau păcatele sunt de trei feluri. Iată-le:
1. păcate împotriva noastră înşine.
2. păcate împotriva aproapelui.
3. păcate împotriva Duhului Sfânt, împotriva adevărului.

Toate aceste trei feluri sunt şi păcate înaintea lui Dumnezeu, căci tu nu eşti al tău, ci al lui Dumnezeu. Prin urmare şi păcatele pe care le faci împotriva ta sunt întocmai şi păcate împotriva lui Dumnezeu. De aceea, fiindcă eşti fiul lui Dumnezeu.

Astăzi să stăruim cu deosebire asupra păcatelor împotriva noastră înşine şi asupra păcatelor împotriva aproapelui. Păcatele împotriva noastră înşine duc la învârtoşarea inimii – o cunoaştem cu toţii, o cunosc şi eu – dar ele mai duc şi la întunecarea simţirii de Dumnezeu. Sunt cele şapte păcate de căpetenie sau păcate de moarte: mândria, iubirea de argint, desfrânarea, lăcomia, pizma, mânia şi lenea. Între acestea şapte se află şi rădăcina relelor: lăcomia stomacului sau dumnezeul cel mâncăcios al trupului. Acesta trebuie ars cu postul şi scos afară! Căci de nu va fi ars şi scos afară, iată, să vedeţi cum creşte şi se întinde acest pom al diavolului, acest dumnezeu mincinos al trupului. Şi anume iată cum: lăcomia stomacului odrăsleşte dintr-o dată din rădăcină o puzderie de ramuri din care mai arătoase sunt trei: mânia, desfrânarea şi iubirea de avere.

PREOTUL GLEB YAKUNIN – ADEVARATA FATA A PATRIARHIEI MOSCOVEI - (despre intemeierea de catre KGB a Patriarhiei Moscovei) - TATAL NATIV AL PATRIARHIEI MOSCOVEI


Patriarhia stalinista il proslavea pe nasul sau bolsevic mai ceva decat pe sfinti. Iata cum isi descriu impresiile de pe urma intalnirii pe care au avut-o cu I.Stalin, in data de 10 aprilie 1945, patriarhul Aleksii I si mitropolitul Nikolai: “Cuprinsi de fericire sa ne vedem fata-n fata cu cel al carui nume cu dragoste este pronuntat, nu numai in fiecare colt al tarii noastre, dar si in toate tarile iubitoare de pace si libertate, am exprimat lui Iosif Vissarionovici recunostinta noastra... Discutia a fost o discutie absolut libera, ca intre parinte si copii”. – Parinte si copii! Ce poate fi mai evident decat o astfel de autodemascare a Patriarhiei?
In anul 1947, cu ocazia sarbatoririi a 800 de ani de la intemeierea Moscovei, patriarhul Aleksii I porunceste ca organizatia religioasa pe care o are in grija sa “se roage cu sarguinta, in toata biserica, in toata Rusia, pentru stat, victoria, pacea, sanatatea si mantuirea... tuturor conducatorilor viteji ai tarii noastre, in frunte cu Marele Lider intelept, ce conduce neabatut Patria noastra pe drumul sfant din vechime al puterii, maririi si slavei”.
Moartea intemeietorului Bisericii Ortodoxe Ruse, Generalisimul I.V.Stalin (in anul 1953) a reprezentat o lovitura puternica pentru fiii sai duhovnicesti – patriarhul Aleksii (Simansky), cu aghiotantii sai. Au tinut un doliu indelungat. Sa-ti pomenesti zeitatea ca pe “robul lui Dumnezeu Iosif” (formula standard a pomenirii bisericesti) a parut umilitoare. De aceea, la slujba de pomenire decedatul era pomenit ca “Generalisimusul Iosif”. In discursul tinnut inaintea inceperii slujbei Aleksii I binevestea: “A murit Marele Conducator al poporului nostru, Iosif Vissarionovici Stalin. S-a desfiintat o mare putere, una sociala: o forta in care poporul nostru simtea forta proprie, de care se conducea in activitatile si intreprinderile sale creatoare, cu care se consola pe parcursul multor ani. Nu exista un domeniu, in care nu ar fi patruns privirea profunda a marelui Conducator ... Nici o problema, cu care ne-am adresat lui, nu a fost refuzata de acesta, el satisfacea toate rugamintile noastre. Pentru noi memoria lui este eterna...”.
Chiar si in timpurile hruschioviste, cand PCUS, la congresele XX si XXII, “a marturisit pacatul cultului personalitatii”, ierarhii sovietici au ramas credinciosi memoriei eterne a Parintelui lor – “Marele Conducator”. “Slujitorii cultului” raman fideli “cultului” Parintelui-Fondator duhovnicesc pana in zilele noastre. Din numele Patriarhiei Moscovei nu a rasunat niciodata un cuvant de pocainta pentru cele mai rusinoase pagini ale trecutului.

- material preluat de pe blogul lui Monia Gugu
Related Posts with Thumbnails