Astăzi s-au împlinit 100 de ani de când aviatorul român Aurel Vlaicu îşi înălţa "gândacul" deasupra câmpului Cotrocenilor. Dacă despre aviator cunoaşteţi câte ceva, ce-ar fi să citiţi două rânduri despre "omul Aurel Vlaicu".
"M-a chemat prinţul cel mare (n.r. Ferdinand) la palat, să-i arăt cu cât îi mai bun aeroplanul meu ca a lui Bleriot. Mi-a zis că-mi cumpără aeroplanul pentru armată, dar eu nu le dau până nu zbor, că vreau să le dau maşini numărul unu. Ministerul m-a numit inginer cu 300 de lei pe lună. Puţin, dar merge, că eu mai rar ies la căfană. Tot la gândacul meu [mă] gândesc. Numai ce [mă] apuc de lucru şi apoi nu mă mai vezi decât la primăvară, când zbor.
Sărut mâna,
Aurel
Mama ce face? Tot o doare inima? Când câştig crăiţari o aduc aici la doctori"
Aşa l-am cunoscut pe Vlaicu. Dintr-o scrisoare pe care a trimis-o părinţilor în noiembrie 1909. Înainte de a citi scrisoarea, îl ştiam, dar nu-l cunoşteam. Ştiam că a fost un inventator, dar nu cunoşteam că a fost un mare om. Cărţile de istorie nu mi-au spus asta.
Astăzi, s-au împlinit 100 de ani de la zborul lui Aurel Vlaicu peste câmpul Cotrocenilor. Vlaicu a intrat în cărţi, comuna natală îi poartă numele, o staţie de metrou - asemenea, dar modelul de om de dincolo de pionierul aviaţiei nu a răzbit.
Vlaicu, omul din aer
Prin zborurile sale din 1910 şi 1912, cu Vlaicu I şi II, Aurel Vlaicu aducea României o recunoaştere incredibilă. Inginer şi aviator totodată, îi uimea pe vienezi în 1912, când brăzda cerul austriac cu "un aeroplan original, construit chiar de zburător, cu două elici, între care şade aviatorul".
Dacă Vlaicu I era primul avion care zboară fără modificări, Vlaicu II era un pas enorm în faţă pentru aviaţie. Drăcia cu două "elici" ar fi putut trece chiar şi Carpaţii, credea Vlaicu. Nu s-a dovedit, deoarece aviatorul a murit după ce al doilea său "gândac" s-a prăbuşit la Câmpina. Se pare că de vină a fost un atac de cord, nu avionul.
17.6.10
Sfântul Nicolae Velimirovici despre Evanghelia minţii curate şi a grijilor vieţii (I)
Matei 6, 22-33
Luminatorul trupului este ochiul; de va fi ochiul tau curat, tot trupul tau va fi luminat. Iar de va fi ochiul tau rau, tot trupul tau va fi intunecat. Deci, daca lumina care e in tine este intuneric, dar intunericul cu cat mai mult! Nimeni nu poate sa slujeasca la doi domni, caci sau pe unul il va uri si pe celalalt il va iubi, sau de unul se va lipi si pe celalalt il va dis-pretui; nu puteti sa slujiti lui Dumnezeu si lui mamona. De aceea zic voua: Nu va ingrijiti pentru viata voastra ce veti manca, nici pentru trupul vostru cu ce va veti imbraca; au nu este viata mai mult decat hrana si trupul decat imbracamintea ? Priviti la pasarile cerului, ca nu seamana, nici nu secera, nici nu aduna in jitnite, si Tatal vostru Cel ceresc le hraneste. Oare nu sunteti voi cu mult mai presus decat ele ? Si cine dintre voi, ingrijindu-se, poate sa adauge staturii sale un cot ? Iar de imbracaminte de ce va ingrijiti ? Luati seama la crinii campului cum cresc: nu se ostenesc, nici nu torc. Si va spun voua ca nici Solomon, in toata marirea lui, nu s-a imbracat ca unul dintre acestia. Iar daca iarba campului, care astazi este si maine se arunca in cuptor, Dumnezeu astfel o imbraca, oare nu cu mult mai mult pe voi, putin credinciosilor? Deci, nu duceti grija, spunand: Ce vom manca, ori ce vom bea, ori cu ce ne vom imbraca? Ca dupa toate acestea se straduiesc paganii; stie doar Tatal vostru Cel ceresc ca aveti nevoie de ele. Cautati mai intai imparatia lui Dumnezeu si dreptatea Lui si toate acestea se vor adauga voua.
Dintre toti oamenii de pe pamant, cea mai mare raspundere inaintea lui Dumnezeu o poarta cel ce se numeste pe sine crestin; Dumnezeu le-a dat cel mai mult crestinilor, si va cere mult de la ei. Popoarelor care s-au indepartat de descoperirea primordiala a lui Dumnezeu. Dumnezeu le-a lasat natura si mintea: natura drept carte si mintea drept indreptar de citire a acestei carti. Crestinilor insa pe langa natura si minte, le-a fost restaurata revelatia primordiala, si li s-a dat o noua revelatie in Domnul Iisus Hristos. Crestinii au si Biserica, paznic, talcuitor si indrumator intru amandoua Revelatiile; in sfarsit, crestinii au si puterea Duhului Sfant, de viata -datator, invatator si calauzitor inca din inceputul Bisericii. Astfel pe cand necrestinii au un singur talant - mintea - care ii indruma si-i invata din cartea naturii, crestinii au cinci talanti: mintea, revelatia veche, revelatia noua, Biserica si puterea Duhului Sfant.
Un preot făgărăşean împotriva lamentaţiei permanente. Nu pământul acesta e de vină, ci poporul ultimilor zeci de ani.
Criza, aşa cum o văd eu şi cum o simt, este una a „duhului” nostru. Ne lamentăm că trăim într-o ţară în care nimic nu este bun şi nimic nu merge bine. Plângem disperaţi că „nu ne-am născut în locul potrivit”. Eu mă tot minunez şi mă întreb cât ne mai rabdă pământul ăsta, că Dumnezeu se pare că ne iartă de toate. Păi dacă noi, poporul, zicem atâtea de ţară, mă întreb: ce zice „ţara” de noi? România... în sus şi România.... în jos. Când am auzit oare ultima dată pe cineva zicând România mea, sau ţara mea, sau pământul meu drag, sau patria mea iubită, sau patria mea binecuvântată...? Greu de spus! Ţara e de vină sau poporul ce o locuieşte?
Versurile din cântecul ce face mai nou furori sunt cât se poate de corecte: nu ne-am născut în locul potrivit. Câtă dreptate avem să strigăm acest adevăr! Nu suntem vrednici de ţara în care ne-am născut. Suntem prea mici pentru o ţară atât de mare, suntem prea săraci pentru o ţară atât de bogată, suntem prea nerecunoscători pentru o ţară atât de darnică cu noi. Nu-i dăm nimic bun, dar ne folosim fără ruşine de toate bunătăţile ei, criticând-o, umilind-o, batjocorind-o. Noi, poporul Ei de azi! Hai să recunoaştem acum, în al 12-lea ceas, că nu pământul acesta e de vină, ci poporul ultimilor zeci de ani. Noi, nemulţumitorii locului acestuia binecuvântat de Dumnezeu.
Citesc cu interes demersul publicaţiei Jurnalul Naţional prin campania „Mişcarea de rezistenţă”, în cadrul căreia cititorii şi diferite personalităţi sunt invitaţi să răspundă la întrebările: „De ce aţi rămâne în România? De ce aţi pleca?”. Mi-a plăcut ideea şi în sfârşit mă bucur că m-am „întâlnit” cu cei care iubesc România. Aici pot să-i „cunosc” pe o parte din cei care nu numai că-şi iubesc ţara, dar o şi mărturisesc. Aici am cunoscut oameni care nu se sfiiesc să ne spună că poporul e nevrednic de ţara aceasta. Că noi suntem de vină şi noi trebuie să ne schimbăm, iar nu ţara. Şi când spun noi, zic de fapt Eu. Eu trebuie să mă schimb. Eu trebuie să devin un om mai bun, mai drept, mai serios, mai cult, mai iubitor, mai atent în primul şi în primul rând la mine. Şi dacă eu mă schimb în bine şi o faci şi tu, o face şi el, atunci înseamnă că Noi ne schimbăm în poporul care nu mai e nevoit să se ruşineze că nu s-a născut în locul potrivit. Şi ţara noastră dragă nu o să se mai ruşineze de noi, cei de azi. Şi nici înaintaşii noştri n-o să se mai ruşineze, nici Ştefan, nici Mihai, nici Eminescu, nici Vuia, nici Enescu, nici Brâncuşi, nici Gafencu şi toţi cei care au murit în temniţele comuniste... nici ... nici...
Hai să devenim noi cei de azi vrednici de România noastră şi-o să vedeţi că Ţara nu are nimic împotrivă! Şi nu mai plângeţi, ci vă bucuraţi, că ţara asta încă nu s-a lepădat de noi, aşa cum am făcut-o noi de ceva ani încoace! Şi nici Dumnezeu nu s-a lepădat de noi, deşi ar fi avut milioane de motive. Încă ne mai aşteaptă, încă e loc de întors. Însă nu uitaţi: schimbarea începe cu EU!
Pr. Marius Demeter
Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 41 - iunie 2010
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
