Parintele Arsenie Papacioc despre ecumenism si cum trebuie sa revina la ortodoxie ereticii si schismaticii

Sfinţia voastră, revenirea la Biserica Ortodoxă, în timp, s-a făcut prin Botez, prin Mirungere sau prin Pocăinţă - în funcţie de greşeli şi de timpul despărţirii. Întrebarea este următoarea: revenirea la Biserică are un caracter sfinţitor, adică nu prin învăţături, că şi-au dat seama de greşeli sau învăţături teologice ?

arhimandrit Arsenie: Revenirea la Biserică nu se poate face decît cu lepădarea de învăţătura papistă; catolicii trebuie să se primească la Biserică după cum scrie[1] în însemnările din Molitfelnicele autentice (a se vedea Molitvelnicul bogat tipărit la Mănăstirea Neamţu[2], la anul 1843), după cum arată atîţia Părinţi (amintim pe Sfîntul Paisie de la Neamţ, pe Sfîntul Nicodim Aghioritul), şi după cum bine scrie şi în Pidalion (a se vedea însemnările şi subînsemnările la canonul 46 Apostolic, în Pidalionul tipărit la Mănăstirea Neamţu, la anul 1844), lucru valabil şi pentru protestanţi, neoprotestanţi, anglicani sau alţii.

Monofizitismul a fost condamnat la 451 la Sinodul IV Ecumenic la Calcedon, iar monotelismul la 680 la Sinodul VI Ecumenic la Constantinopole.

Monofiziţii sunt unii mai radicali, alţii mai moderaţi; sunt şi ei de mai multe feluri.

arhimandrit Arsenie: Nu ne interesează; şi creştinii unii sunt mai trăitori, alţii mai slabi - dar sunt creştini.

Nu este vorba de cum trăieşti, ci ce trăieşti. Nu facem anchetă care este mai bun şi care este mai rău; ca să fii bun trebuie să fii în dogmele creştine şi în practica creştin-ortodoxă.

Dogmă înseamnă adevăr de credinţă revelat, cuprins în Scriptură şi în Tradiţie, aprobat şi practicat de Biserică.

Sfinţia voastră, datorită tendinţelor ecumeniste, slujbele de venire a eterodocşilor la Biserică nu mai sunt tipărite în cărţile de cult, în Molitfelnice.

arhimandrit Arsenie: Nu contează; vorbim de Molit-felnicele mai vechi, autentice, unde se precizează aducerea la Ortodoxie.

Ar trebui să se includă şi în Molitfelnicele noi aceste slujbe?

arhimandrit Arsenie: Nici nu se pune problema. Ce mai discutăm - acestea sunt tendenţioase.

Eu am şi un Molitfelnic care nu este chiar nou şi acolo, în loc de lepădări şi de venirea la Ortodoxie, s-a pus un acatist. E posibil aşa ceva?! Vremea a schimbat lucrurile de la sine ?

Dacă este vorba, şi mai multe lucruri schimbate vei vedea ! - nu numai atît.

Să se păstreze molitfelnicele vechi; n-avem voie să schimbăm cum vrem noi.

Sfinţia voastră, de ce este nevoie să se facă Taina Botezului, Mirungerii, Pocăinţei cînd se revine la Biserică ?

arhimandrit Arsenie: Pentru că respectivii au intrat într-o rătăcire faţă de adevărul mîntuitor.

Această mare Taină este venirea Sfîntului Duh, luminarea inimii lor, luminarea poziţiei lor.

Sfinţia voastră, în cadrul revenirii la Biserică se poate face aceasta fără Taina Botezului, Mirungerii, Pocăinţei, după caz ?

arhimandrit Arsenie: Dacă vor să vină la Ortodoxie, nu se poate face decît prin Taina Botezului, Mirun-gerii sau a Pocăinţei.

Dar dacă nu se vrea să se treacă prin această taină? Vă întreb pentru că aceasta este tendinţa actuală.

arhimandrit Arsenie: Rămîn aşa cum sunt, în erezia lor, în credinţa lor.

Nu se poate trece peste acest pas?

arhimandrit Arsenie: Este singurul mod prin care poţi să-l aduci.

Altă situaţie nu există; unde, la o întîlnire tendenţioasă ?!

Sfinţia voastră, vedeţi foarte simplu unirea Bisericilor (revenirea la Ortodoxie): prin lepădare de erezii, Botez, Mirungere.

arhimandrit Arsenie: Este simplu, dar are toată adîn-cimea, şi toată înălţimea. Este mîntuirea în joc. Ce simplă …

Este simplu dacă vrei, dar este foarte complicat un simplu ca acesta; vorba lui Dostoievski: e complicat un om simplu.

Biserica Ortodoxă s-a pregătit să ajute toată lumea pămîntului să se mîntuiască, să fie pe linia dorinţei divine.

Ne împăcăm acuma într-o înţelegere aşa, să fim şi noi apuseni, să fim moderni ?! Ce ne-a dat Apusul ?!

Aţi spus, sfinţia voastră, că Biserica întîi sfinţeşte şi apoi învaţă.

arhimandrit Arsenie: Biserica mai mult decît învaţă, sfinţeşte.

Adică întoarcerea la Ortodoxie are un caracter sfinţitor.

arhimandrit Arsenie: Da, prin revenire, prin taina propriu-zisă. Are un caracter de taină, de împlinire.

Adică nu de învăţătură ?

arhimandrit Arsenie: Nu poţi să faci un gest dacă el nu revine la învăţătura pe care a pierdut-o.

Cine vine mărturiseşte Adevărul; chiar pentru asta îi pui întrebarea: te lepezi de patimi - mă lepăd, te lepezi de... - mă lepăd … Să se lepede de învăţătura trecută şi să intre în învăţătura ortodoxă.

Să fim fericiţi că suntem ortodocşi. Am zis lucrul acesta singur, în pădure: "Doamne, îţi mulţu-mesc Doamne că m-ai născut ortodox". Şi mi-a dat putinţa să mă conving de valabilitatea acestei trăiri.

Sute de ani. O zi, două, trei, patru, cinci, zece şi 365 fac un an. Dar sute de ani? Şi am trăit aceste lucruri împreună. Sfîntul Martin este mucenic la Sinodul VI Ecumenic cu problema monotelistă; a fost contemporan cu Maxim Mărturisitorul. Este un papă martir pentru Adevăr şi toate aceste lucruri sunt anulate acum. Pentru ce? Pentru un fes roşu pus deasupra capului?

De exemplu stiliştii; ei cum revin la Ortodoxie? Prin mirungere?

arhimandrit Arsenie: Stiliştii nu.

Dar cum? Se primesc prin pocăinţă ?

arhimandrit Arsenie: E vorba de calendar; calen-darul este o măsurătoare.

Deci ei vin aşa, pur şi simplu ?

arhimandrit Arsenie: Pur şi simplu să revină, numai că ei s-au complicat acuma - ca să-i primeşti; pentru că te botează încă o dată dacă eşti botezat, şi dacă eşti cununat te cunună încă o dată.

Botezul repetat, îţi dai seama ce mare greşeală; şi au căzut în erezie. Nu pentru calendar, ci pentru că repetă botezul.

Din cauza calendarului au dat în...

arhimandrit Arsenie: Păi sigur, dacă n-asculţi. Cine n-ascultă intră în păgînătate : "şi, dacă nu te ascultă, să-ţi fie ca un păgîn şi vameş"[3]; deci păgînătatea.

Sfinţia voastră, nu prea s-au republicat hotărîrile sinodale.

arhimandrit Arsenie: S-au publicat; citim Pidalionul.

Ce nu s-a publicat?

Nu s-au retipărit.

arhimandrit Arsenie: Nu s-au retipărit, da. Ştiu lucrul acesta şi am învinuit chiar - vorbeam cu patriarhul Iustinian. Eu predam istorie la un seminar în Neamţ, seminar monahal, şi umblam în cărţile lui Iorga să caut nişte adevăruri istorice; ce putea să-mi dea Iorga?

Săracu' Iorga.

arhimandrit Arsenie: Săracu’ şi nevinovatul Iorga ...

Ce putea să-mi dea? Eram disperat. Pînă cînd, printr-un preot îndrăzneţ, am găsit o carte care era pierdută; am dat de ea pentru că m-a ajutat Dumnezeu, că aveam mare nevoie de Pidalion. Sunt exact toate canoanele Sfinţilor Apostoli, ale Sinoadelor Ecumenice şi Locale, ale Sfinţilor Părinţi.

S-au tipărit aceste cărţi. Nu putea să nu se tipărească canoanele Sfinţilor Părinţi. S-au tipărit şi fracţionat: separat ale Sfinţilor Părinţi, ale Sinoadele Ecumenice. Eu am avut toate ediţiile - 7 erau, dar mi le-au luat studenţii; dar Pidalionul îl am.

Am avut şi Pidalionul mare[4], în chirilică, pe care l-a tipărit Veniamin Costache. L-am scăpat de la foc, că îl ardeau comuniştii. Era chiar Pidalionul lui Iosif Naniescu, fost mitropolit la Iaşi, legat în aur pe margine. Are însemnări şi subînsemnări de pagini întregi; este un pidalion mare, gros, foarte important. O cultură întreagă e acolo.

Sursa: Singur ortodoxia

Aflarea in treaba ca metoda de lucru la romani. Sociologul Dumitru Sandu isi da cu parerea despre mutarea acelor romani care s-au mutat de la oras la sat

În 2010, s-a înregistrat un număr record de români care s-au mutat de la oraș la sat din toată istoria sa națională a țării. Despre cauzele și implicațiile acestui gen de migrație, precum și despre cum ar trebui să trateze autoritățile această tendință spune, într-un interviu acordat Capital, Dumitru Sandu, profesor la Facultatea de Sociologie și Asistență Socială la Universitatea București.

Capital: Cum se explică această evoluție aparent contrară tendinței de dezvoltare și de urbanizare, în condițiile în care România este membră a Uniunii Europene și trebuie să ajungă la un anumit nivel de convergență cu media UE?

Prof. Dumitru Sandu: Nu, evoluția despre care discutăm nu este aparent contrară, ci contară tendințelor normale de dezvoltare. Până la un punct - până se ajunge la un nivel de urbanizare ridicat, de aproximativ 70%, cele două procese, urbanizarea și dezvoltarea, ar trebui sa meargă  împreuna, sa se susțină reciproc. În cazul României, din păcate, dominanta afirmată după 1990 este de sens contrar așteptării menționate.

Practic, urbanizarea din România a înghețat în ultimele două decenii la un nivel apropiat de 54-55%. Desigur, fenomenul nu este legat numai de migrația de un sens sau altul între sat și oraș, ci de ansamblul proceselor demografice – natalitate, mortalitate, migrație internațională care influențează raporturile demografice și de dezvoltare dintre cele doua medii rezidențiale. Au contat, în mai mică măsură și redefinirile administrative ale unor comune ca orașe.
Blocarea cursorului urbanizării la nivelul de 55% pentru mai mult de două decenii nu face decât să accentueze decalajul față de situația din Uniunea Europeană, unde rata de urbanizare medie este de 71%. Rata minimă de urbanizare în UE este în Româna și Slovacia (55%).
Principalul mecanism care explică stagnarea volumului de populație urbană este legat de migrația internă, adică cea produsă între granițele țării. Anul 1997 este unul de maximă semnificație în istoria socială recentă a României. Începând din acest moment, se schimbă fundamental raportul în circulația migratorie dintre sat și oraș. Până la momentul respectiv, plecările de la sat la oraș le depășeau în volum pe cele în sens invers, de la oraș la sat. În contextul recesiunii economice specifice României anilor 1997-1999, are loc inversarea la care mă refer, migrația urban-rural devine flux dominant în migrația totală.
În perioada 1997-2009, cea pentru care dispunem de date de la Institutul Național de Statistică pe această temă, orașul are o pierdere netă de persoane prin migrație, în favoarea satului, de aproape 340 mii de persoane (aproximativ 28 de mii anual).  Mecanismul tradițional – satul pierde, iar orașul câștigă populație – este înlocuit de cel al pierderii nete pentru urban.

Capital: Care sunt cauzele care îi determină pe mulți români să plece de la orașe în sate? Cu siguranță, sunt mai multe categorii de persoane și, implicit, de cauze care le fac să ia această decizie.
Prof. Dumitru Sandu: Explicația este simplă . Șocul inițial al recesiunii de la sfârșitul anilor 1990 a fost mai mare la oraș decât la sat. Populația rurală care migrase la oraș pentru muncă este obligată să revină la țară fie din motive de șomaj, fie presată de costul ridicat al vieții urbane. Satul își reia, pentru ei, funcția tradițională de mediu de asigurare a subzistenței. Ulterior, după încetarea recesiunii, trendul se menține. Orașul continuă să piardă populație în favoarea satului.
Chiar în ani de așa-zisă creștere economică, 2007-2008, orașul pierde, în favoarea satului, în medie 42 de mii de oameni anual. Poate fi vorba și de un efect de inerție socială, dar esențială este, presupun, continuarea efectelor crizei pentru populația urbană vulnerabilă la declinul economic.
Pierderile nu sunt uniform distribuite pe toate categoriile de  populație. În perioada recesiunii 1997- 2000, segmentul cel mai afectat de criza urbană este cel al persoanelor de 40-44 de ani.
Acesta este grupul care pierde cel mai mult în urban, dar câștigă cel mai mult în rural ca număr de persoane. La el, pentru aceeași perioadă de recesiune se adaugă și segmentul familiilor cu copii mici, obligate de costul vieții urbane să revină la sat. Ulterior, cei care revin la sat sunt din ce în ce mai în vârstă, din ce în ce mai apropiați de vârsta de pensionare. Inspectarea datelor demografice indică modele foarte clare ale migrației de revenire de la oraș la sat. Pentru intervalul 2001-2003, pierderea de populație din urban pentru rural este maximă la gruparea de  45-49 de ani, pentru ca, din 2004 încolo, revenirile să se concentreze în gruparea de vârstă de  50-54 ani.
As vrea, însă, să nuanțez. Am discutat anterior în termeni de revenire de la oraș la sat ceea ce trimite la ideea că migrația între cele două medii rezidențiale ar fi dată numai de persoane născute la țară care au locuit o perioadă la oraș și după un timp au revenit la sat. Desigur, aceasta a fost componenta dominantă a fluxului oraș-sat.
La ea se adaugă, însă, și cea formată din persoane născute la oraș care au ales, spre ultima parte a vieții active, să se mute la sat. Majoritar, probabil că este vorba de o migrație pre- sau post-pensionare pentru persoane cu venituri modeste sau medii, eventual cu rude la sat. Nu există niciun temei să presupunem că migrația oraș-sat din România ar avea ceva în comun cu fluxurile din țările dezvoltate în care orășenii cu venituri ridicate sau peste medie se mută în arii rurale mai liniștite.
Desigur, sunt și în România astfel de cazuri dar ponderea lor este redusă. Este adevărat că nu dispunem de detalii, de date specifice pe această temă. Știm, însă, sigur că nivelul mediu de viață din rural continuă să fie semnificativ mai coborât la sat comparativ cu orașul. Este suficient să privești lucrurile din perspectiva mortalității infantile, indicator de maximă semnificație pentru calitatea vieții.
De peste 20 de ani, rata mortalității infantile, deși a cunoscut o reducere considerabilă la nivel național (de la 27 la mia de nou născuți în 1990 la 10 promile în 2010), a rămas constant mai mare cu aproape 4 sau 5 puncte (promile) în rural față de urban. În aceste condiții, nu poate fi vorba de o revenire în masă de la oraș la sat din motive de calitate a vieții mai bună în rural decât în urban. Cu aceste rezerve exprimate, putem vorbi totuși și de efectul dezvoltării unei clase de mijloc urbane care tinde să adopte și locuirea în zone rurale rezidențiale.

Capital: Există implicații negative ale acestei tendințe? Sau pur și simplu trebuie să o acceptăm ca pe un specific al României?

Prof. Dumitru Sandu: Faptul că migrația oraș-sat este mai puternică decât cea de la sat la oraș, pentru o societate relativ săracă în context european, este o caracteristică specifică societății românești care pare să nu fi depășit dificultățile tranzițiilor cumulative (spre economie de piață și spre modelul Uniunii Europene). Atunci când este vorba de probleme de dezvoltare nimic nu este de luat ca fatalitate. Trebuie pus diagnostic corect pentru situație, trecut la studii care să fundamenteze politici și, ulterior, la elaborarea și implementarea acestora.
Implicațiile migrației de revenire de la oraș la sat sunt multiple, insuficient studiate. Ne-am concentrat foarte mult, mai ales după anul 2000, pe abordarea migrației pentru muncă în străinătate. Fără îndoială că orientarea este normală, în condițiile în care aceasta a luat locul migrației interne de la sat la oraș sau al celei inter-regionale, din Moldova spre Banat, spre exemplu. Fenomenele se leagă între ele, însă. Știm sigur ca migrația de revenire de la oraș din a doua parte a anilor 1990 a alimentat plecările la lucru în străinătate.
Migranții reveniți în sat aveau experiența de explorare a altor spații de viață diferite de cel natal și, în plus, erau confruntați cu un mediu de viață rurală mult sub nivelul obișnuințelor pe care le câștigaseră în urban. În consecință, ei au fost printre pionierii emigrării temporare pentru muncă în străinătate.
Valul de revenire de la oraș la sat, dublat de cel al foștilor navetiști sat-oraș care au rămas șomeri, ar fi putut avea un efect pozitiv asupra dinamicii vieții rurale prin infuzia de capital uman și expertiză asociate cu locuire sau ocuparea urbană. În fapt ,lucrurile nu s-au întâmplat așa. Nu am asistat la o explozie a antreprenoriatului rural în anii 2000.
Este probabil că procesul a fost unul similar cu cel trăit de unii dintre cei care au revenit din străinătate în țară pentru a deschide firme, afaceri etc. La contactul cu un mediu instituțional superbirocratizat și frecvent corupt, după câteva încercări  de instalare în sectorul economic privat, au abandonat ideea. Și au ales sau reales drumul străinătății. Nu toți, dar mulți.

Capital: Credeți că este nevoie de politici publice pentru a corecta această tendință?

Prof. Dumitru Sandu: Înainte de politici publice, este nevoie de o gândire strategică în domeniu din solul căreia să crească astfel de politici. Toate tipurile de migrație, internă și externă, sat-oraș și oraș-sat etc. trebuie puse în contextul dezvoltării micro- sau macro-regionale.
Obiectivul în materie de migrație de orice tip nu este reducerea, ci optimizarea acesteia. Este nevoie de identificarea mecanismelor instituționale care să sporească avantajele și să reducă în cat mai mare măsură costurile aferente mobilității spațiale pentru muncă. Există o imensa șansă, irosită deocamdată, a fondurilor europene.
O renunțare la falsele cauzalități – gen "nu putem absorbi fondurile europene, pentru că județele sunt prea mici sau regiunile de dezvoltare prea mari" – este primul pas. Odată eliminate falsele obstacole, se poate trece la construcție instituțională viabilă.
Există un potențial foarte mare de intervenție pozitivă în domeniu prin grupurile de acțiune locală (GAL-uri) asociate programului  LEADER din PNDR, asociațiilor intercomunitare, programelor pe infrastructură etc.

Capital: Cum se explică faptul că, în anul 2010, s-a înregistrat cel mai mare număr de persoane care au migrat din mediul urban în mediul rural din ultimii șase ani?

Prof. Dumitru Sandu: Cele 133 de mii de cazuri de migrație de la oraș la sat din 2010 reprezintă, într-adevăr, nivelul cel mai ridicat înregistrat de acest tip de mobilitate nu în ultimii șase ani, ci din toată istoria sa națională. Ca pondere în cadrul migrației totale, fluxul urban-rural se menține, însă, și în 2010 tot la nivelul de 29% ca și în 2009. Sporul în date absolute cred că este legat nu atât de factori specifici mobilității oraș-sat, cât de ansamblul mișcării migratorii din interiorul României.
La nivelul acestui an, au fost înregistrate 459 de mii de acte de migrație sat-sat, sat-oraș, oraș-oraș sau oraș-sat în România (fluxurile respective constituie ceea ce se cheamă "migrație totală"). Este cel mai ridicat nivel înregistrat în istoria cunoscută a migrației totale din România. Fenomenul în sine este unul pozitiv. Accelerarea proceselor de dezvoltare atrage după sine intensificarea circulației migratorii.
Desigur, discuția și aprecierile pe care le fac au în vedere migrația voluntară, nu pe cea forțată precum în cazul deplasărilor de populație obligate prin războaie sau deportări.
Creșterea volumului total al migrației interne s-a realizat, în primul rând, pe seama deplasărilor între orașe și, în al doilea rând, în legătură cu cele de la oraș la sat. Or, mobilitatea interurbană este în mai mare măsură asociată cu dezvoltarea.
Sporul considerabil, însă, și pentru fluxul oraș-sat în perioada 2009-2010 ar putea să indice și un efect de criză prelungită asupra unui segment de populație urbană sărăcită. Pentru lămurirea lucrurilor sunt necesare, însă, analize suplimentare asupra configurației regionale a fluxurilor de migrație. La acest nivel de detaliere datele necesare pentru analiză nu sunt încă disponibile.

Capital: În ce fel credeți că a influențat venirea crizei economice comportamentul oamenilor din acest punct de vedere?

Prof. Dumitru Sandu: Am menționat deja că prima creștere semnificativă a volumului deplasărilor oraș-sat s-a produs pe fondul recesiunii din 1997-1999. Pe ansamblu, continuarea tendinței de revenire a populației de la oraș la sat semnifică accentuarea inegalităților sociale urbane și o presiune sporită asupra populației sărace din mediul urban pentru a căuta supraviețuirea în rural.
Dat fiind faptul că vârsta medie a celor care au revenit la sat este din ce în ce mai mare, se poate formula ipoteza că presiunea de revenire este din ce în ce mai puternică asupra noilor pensionari din urban, vulnerabili la cronicizarea crizei. Există, probabil, și o componentă secundară a procesului dată de tendința unora dintre orășenii din clasa de mijloc de a adopta locuirea în zone rezidențiale rurale. Testarea ipotezei necesita, de asemenea, date suplimentare.
Citeşte şi:

Sindromul "iarba verde de acasă": Sute de mii de români se întorc la sat

Sfantul Siluan Athonitul - despre presa

Duhovnicul povestea ceva ce citise intr-un ziar si, intorcandu-se  catre Staretul Siluan, 1-a intrebat:

-        Parinte Siluan, ce spui?

-        Mie, Batiuska, nu-mi plac ziarele si vestile din ziare, a raspuns el.

-        De ce asta?

Pentru ca citirea ziarelor intuneca mintea si impiedica rugaciunea curata.

Curios, raspunse duhovnicul. Dupa mine, dimpotriva, zia­rele ajuta a te ruga. Noi traim aci in pustie, nimic nu vedem, si astfel sufletul uita de lume, se inchide in sine, si atunci rugaciunea slabeste... Eu cand citesc ziarele vad cum traieste lumea si cum sufera oamenii, si de acolo mi se naste dorinta de a ma ruga. Atunci, fie ca slujesc Limrghia, fie ca ma rog in chilie, eu din suflet rog pe Dumnezeu pentru oameni si pentru lume.

-         Sufletul, cand se roaga pentru lume, stie mai bine, fara ziare, cum sufera intreg pamantul, stie si care sant neyoile oamenilor, si il doare pentru ei.

-         Cum poate sufletul  sa stie de la sine ce se intampla in lu­me?, a intrebat duhovnicul.

-         Ziarele scriu nu despre oameni, ci despre intamplari, si nici aia adevarat; ele aduc tulburare mintii si adevarul tot nu-1 vei afla din ele; dar rugaciunea curata mintea si ea vede mai bine totul.

-         Nu mi-e limpede: ce vrei sa zici?, a intrebat din nou du­hovnicul.

Toti asteptau raspunsul Staretului Siluan, dar el sedea tacut, cu capul plecat, si nu-si ingaduia inaintea duhovnicului si a monahilor mai in varsta sa lamureasca in ce chip sufletul, departe de toate, rugandu-se pentru lume poate cunoaste in duh viata  lumii si nevoile si suferintele oamenilor

~~Invrednicit fiind de o cunoastere de care abia cate unul intr'o generatie se invredniceste, in convorbiri el parca se rusina sa treaca dincolo de o subtire aluzie, fapt pentru care marea sa intelepciune si cercare fara seaman ramaneau adeseori ascunse de la cei cu care vorbea. De obicei staretul, vazand_ca primele sale cuvinte nu erau primite, nu nadajduia ca prin lamuriri sa dea a se intelege ceea ce se intelege cu precadere prin cercare, iar o si vadi pe  a sa nu cuteza, din pricina duhovnicestii intregi-cugetari. Astfel, de-a lungul vietii sale el a ramas nevadit.

(Arhim . Sofronie – Cuviosul Siluan Athonitul, pag. 80)

Secretele UM 0110 (II). Nastase a stiut: Alin Teodorescu, seful Cancelariei primului ministru, a fost agent al Ungariei. Culisele "Declaratiei de la Budapesta"

Alin Teodorescu a fost recrutat de agentul Hunio Gabor

Va intrebam daca exista cumva si alti fosti agenti care in prezent sunt politicieni, pe langa extremistul antiroman Laszlo Tokes. Puteti sa ne mai dati un exemplu?
De ce nu? Un cadru de informatii al serviciului comunist maghiar, Hunio Gabor, prin concursul si cu participarea agentului Horvath Andor (ulterior membru al Consiliului Director al Fundatiei Soros, profesor la UBB Cluj – nota red), a realizat, in 1988, recrutarea sociologului Alin Teodorescu.
Vorbiti de Alin Teodorescu, primul presedinte al Grupului pentru Dialog Social si, concomitent, al Fundatiei Soros – Romania, fost sef al Cancelariei Primului-Ministru Adrian Nastase si deputat PSD?
Exact. Mai precis, Alin Teodorescu este de doua ori mai vinovat, din punctul de vedere al declaratiei date ca parlamentar, decat Mona Musca: el a colaborat, nu-i asa, cu doua servicii secrete comuniste. Sa vedem daca se auto-sesizeaza Parchetul General, ca CNSAS-ul a stiut doar sa-l “spele”.
Si Nastase a stiut, a fost avertizat asupra riscurilor implicite?
Sigur ca a stiut! Verificati intrarile si iesirile de la Palatul Victoria de dupa anuntul numirii lui. O sa aveti niste dovezi istorice.

Declaratia de la Budapesta cu autonomia Transilvaniei a fost facuta de Mihnea Berindei si o grupa conspirativa maghiara

Dar chiar asa de abili si tupeisti erau ungurii?
Mai tupeisti decat credeti. Aveau sprijinul, ca si azi, al Moscovei. O sa va mai dau cateva cazuri, pe scurt. In 1989, am identificat si neutralizat mai multe filiere care incitau, prin diverse mijloace, repet, ca si azi, la destramarea tarii, autonomie, separatism si altele. Inca din toamna anului 1988, diplomatul ungar T. Hodotovka si seful agenturii comerciale, Gyorfy, expulzat de noi, erau implicati intr-o asemenea filiera. De altfel, Hodotovka este cel care, in iunie 1989, la Budapesta, a actionat, impreuna cu o grupa conspirativa de genul celor la care m-am referit deja, de romani, manevrati de Mihnea Berindei, pentru realizarea asa-zisei “Declaratii de la Budapesta” – “Transilvania, spatiu de complementaritate” cu subtextul autonomiei teritoriale pentru Transilvania (semnata si de Vladimir Tismaneanu – nota red). In acelasi sens, inainte de momentul decembrie 1989, au existat grupe operative instruite pe teritoriul Ungariei pentru a actiona, cu misiuni informative, de diversiune si inclusiv prin mijloace violente, la momentul potrivit, dupa cum s-a vazut chiar la Timisoara. E bine sa stiti ca primii morti de la Timisoara au fost facuti chiar de catre acesti agenti care au impuscat romani in multime, inclusiv, conform cazurilor pe care le-am depistat, cu pistoale actionate din buzunare. De altfel, pentru istorie, voi mai spune ca cele 40 de cadavre, transportate la Bucuresti in zilele acelea si ramase nerevendicate nici dupa 22 decembrie, apartineau acestor agenti diversionisti maghiari. In Ungaria, nu departe de Romania, intr-o unitate speciala, exista un monument dedicat acestor criminali.
Ce persoane mai importante au mai fost implicate in aceste activitati?
Nu cu mult timp inainte de evenimente, generalul “cu piciorul in ghips” si-a petrecut concediu – ce intamplare! – pe malul lacului Balaton. Apoi, in septembrie 1989, am interceptat o comunicare de urgenta a Budapestei cu atasatul militar ungar Arady (Sandor – nota red), in care i se cereau, acestuia, unele date secrete. Arady a raspuns ca le va putea transmite a doua zi, “cand va primi cazul cu informatii”. A doua zi, Arady, urmarit si de noi, dar si de Directia a IV-a, s-a deplasat la MApN, unde a luat legatura numai cu Victor Atanasie Stanculescu. Cazul a ramas, cred eu, in curs de elucidare.

Tradatorii curata arhivele

Bine, bine, dar nu informati la cel mai inalt nivel asupra acestor aspecte?
Bineinteles, dar, uneori, aceste informari erau primite cu reticenta, mai ales cand erau filtrate de cabinetul 2. Inca din septembrie 1989, am informat asupra starii de nemultumire a populatiei, ca urmare a starii dezastuoase, economico-sociale, folosita ca un cadru adecvat pentru starnirea unei revolte impotriva regimului, dar si, mai ales, pentru destramarea Romaniei, dorinta mai veche a statelor din jurul Romaniei. Trebuie sa va marturisesc ca starea de marasm incepuse sa se resimta si in randul Securitatii. Au existat cazuri, in ultimii ani, de ofiteri de securitate care s-au ridicat pentru a reclama aceste aspecte care tineau de conducerea PCR, doar pentru a fi indepartati din sistem. Il amintesc, de exemplu, pe colonelul Vasile Buha, care a reclamat situatia care a generat revolta muncitorilor brasoveni din 1987, chiar daca si aceea a fost cam prea “monitorizata” de STASI si KGB… Noi ne-am facut datoria iar dovada sta in arhivele Securitatii. Depinde insa cine si cum le triaza. Daca acestia au fost chiar cei pe care ii urmarea unitatea “anti-KGB”, va inchipuiti ce a mai ramas la CNSAS. Rezultatul il vedem astazi, cand tradatorii primesc certificate de buna purtare iar institutia a ajuns sa serveasca doar santajului politic si, de foarte multe ori, celui personal.

A consemnat Victor Roncea

Nota: Decizia CNSAS de mai jos, emisa la 21.05.2002 si reconfirmata la 19.03.2010, este contrazisa de propriile declaratii ale lui Alin Teodorescu care, in Cotidianul din 10 august 2006, in interviul intitulat “Alin a vorbit la Secu despre Silviu si Alecu”, recunoaste singur ca a fost si urmarit dar a si dat note informative la Securitate “cam 100-150 de pagini”.

Interviul integral la Ziaristi Online