Pentru că de curînd mi-a fost dat să citesc într-unul din cotidienele centrale că la Central University of Europe de la Budapesta, întemeiată în 1990, cel mai mare număr de studenţi din vreo ţară a fost cel al românilor, 145 de studenţi din 1990 pînă acum, am hotărît să scriu acest material despre ceea ce am văzut şi am auzit.
În cimitirul Mănăstirii Petru Vodă se odihneşte de mai bine de 5 ani de zile monahia Heruvima, pe care ca mireancă a chemat-o Svetlana Mihaela Tanasă. Maica Heruvima a terminat facultatea de limbi clasice la Iaşi şi în 1995 a primit o bursă de la Fundaţia Söröş pentru un masterat în istorie medievală la CEU, Budapesta. Lucrarea sa de masterat a constat în cercetarea unui manuscris al Tîlcuirii la Facere scrisă de Sfîntul Ioan Gură de Aur, şi dovedea în această lucrare că textul tipărit de iezuiţi şi preluat de J.P. Migne în Patrologia Graeca are numeroase interpolări şi modificări faţă de manuscrisul cercetat, în care se regăsea un text cu adevărat hrisostomic, plin de duh. Concluzia era că la o ulterioară ediţie critică a Tîlcuirii la Facere se va descoperi balastul introdus cu reavoinţă de iezuiţi (de altfel, apropo de asta, dar din neştiinţă de data aceasta, şi pr. Dumitru Fecioru a făcut acelaşi lucru cu traducerea în româneşte, pentru că a luat textul tradus la Neamţu şi care se găseşte într-un uriaş manuscris de la Academia Română, şi l-a prelucrat după cel tipărit în PG; o altă observaţie pe care aş vrea să o fac ar fi aceea că părinţii nemţeni de acum 200 de ani nu au tradus nici un singur cuvinţel după ediţiile apusene ale Sfinţilor Părinţi, ci doar după manuscrisele din spaţiul ortodox).
Profesorii ei i-au apreciat munca şi i-au propus să se înscrie la doctorat. Lucrarea sa de doctorat era axată tot pe tîlcuirea la cartea Facerii: trebuia să dovedească faptul că Sfinţii Părinţi l-au urmat în tîlcuirea lor la Facere pe ereticul Orighen. Svetlana s-a apucat de lucru cu încredere, neştiind ce i s-a cerut, de fapt. Dar, pe măsură ce mai citea din Sfinţii Părinţi cu pricina, realiza hula ce i se cerea să o dovedească. Am aici, rămase de la ea, Tîlcuirea la Facere a Fericitului Augustin (în latină), cea a lui Orighen (în greacă), cea a Fericitului Theodorit al Kirului (în greacă), şi cea a Sfîntului Efrem Sirul (în engleză), ba chiar şi comentariul filosofului evreu Filon din Alexandria (în greacă), lucrări pe care le citise acolo la Budapesta, în original. Cu cît citea mai mult, cu atît înţelegea că nu numai că Sfinţii Părinţi nu l-au urmat pe ereticul Orighen în lucrările lor, ci unul din motivele pentru care au întocmit aceste lucrări a fost acela de a-l combate pe eretic, şi se vedea asta din felul în care abordau fiecare chestiune în parte.
S-a întîmplat ca fiind acolo să-şi pună cîteva întrebări despre profesorii săi şi să afle că majoritatea sînt evrei, şi să vadă dispreţul lor pentru Ortodoxie şi pentru Tradiţie, cu toate studiile lor universitare. Iar cînd le-a comunicat concluzia de mai sus cu privire la Sfinţii Părinţi, ei i-au spus: „Nu, nu e aşa. Mai citeşte-i o dată. Mai gîndeşte-te. Noi te plătim ca tu să demonstrezi ceva, iar tu trebuie să o faci”.
Au urmat mai multe zile de certuri şi argumentări.
Venind în ţară pentru a-şi mai aduce nişte lucruri, s-a simţit rău şi s-a dus la medic să-şi facă un control. Aşa a aflat că are un cancer al pielii cu o evoluţie rapidă, în zona omoplatului stîng. Explicaţia era una singură: fusese iradiată. Doctorul i-a zis că mai are doar cîteva luni de trăit. S-a întors la Budapesta să-şi ia bagajele. S-a certat cu toată lumea, care îi spunea: „De ce pleci? Avem soluţii pentru boala ta. Nu e nimic grav, noi putem să-ţi oferim vindecarea. Fii ascultătoare şi vei scăpa cu viaţă.” (se pare că aveau dreptate, căci medicii au confirmat că se practică o metodă de inducere a cancerului care se poate vindeca dacă nu se zăboveşte, dar cu nişte costuri medicale uriaşe). A refuzat să se lepede de Sfinţii lui Dumnezeu, şi astfel n-a părăsit-o Dumnezeiescul har care a întărit-o pînă la capăt. A luat tot ce a putut (deşi mare parte din cărţi i-au rămas acolo) şi a venit în ţară. A venit la Părintele Iustin şi i-a povestit toată tărăşenia, iar Părintele i-a spus să rămînă la noi în mănăstire (aceasta se întîmpla în august 1997).A urmat un an şi jumătate de suferinţă. Boala a ajuns repede la metastază. Încet, încet, se topea văzînd cu ochii. A primit să fie rasoforită, şi cu cîteva săptămîni înainte de a pleca dintre noi a fost călugărită de Părintele Iustin.
A refuzat să ia morfină, pentru a-şi şterge prin suferinţă toate păcatele săvîrşite în această lume. Pătimirile ei au dat mărturie de cuvintele Octoihului: „Sfinţii Tăi, Doamne, cu pavăza credinţei îmbrăcându-se, şi cu chipul Crucii pe sine întărindu-se, la munci bărbăteşte au alergat, şi trufia şi vicleşugul diavolului au surpat.” Urletele ei de durere vestesc şi astăzi, în urechile celor care le-au auzit, chinurile iadului prin care a trecut.
Dumnezeu i-a ascultat ultima dorinţă, aceea de a prinde sărbătoarea Sfinţilor Arhangheli. După privegherea hramului mănăstirii noastre, în noaptea de 7 spre 8 noiembrie 1998, pe la ora 3 dimineaţa, Sfînta Muceniţă Heruvima a plecat dintre noi cu sufletul împăcat, luminoasă la chip, să mărturisească înaintea Sfintei Treimi lupta ortodocşilor împotriva stăpînitorilor acestui veac şi să mijlocească pentru iubitorii de adevăr. Dacă lumea în care trăim este, în întregul său, chipul Babilonului, al curvei celei mari, atunci Sfînta Heruvima dă mărturie despre ceea ce stă scris în Apocalipsă: «Şi într-însa s-a aflat sânge de prooroci şi de sfinţi şi de toţi cei junghiaţi pe pământ.» Venind aici, maica Heruvima ne-a spus despre faptul că de la CEU, mai înainte de ea, plecaseră din acelaşi motiv, cancer al pielii, un student din Bulgaria, o studentă din Georgia, şi o alta din SUA. Îmi pare rău că nu vă pot da numele lor. Poate cineva le va afla vreodată.
Batjocura cea mare a fost aceea că după plecarea maicii Heruvima, foştii ei profesori au instituit la CEU premiul Svetlana Tanasă, pentru cea mai bună lucrare a anului.
Diavolul a vrut să surpe în gheena acest suflet curat, dar mila Domnului l-a scos din ghearele sale pentru iubirea de adevăr, căci Adevărul este Hristos Dumnezeul nostru. Ortodoxia este vie şi rodeşte întru Adevăr, iar sămînţa credinţei este sîngele mucenicilor. „Degrab ne întîmpină pe noi mai înainte pînă ce nu ne robim de vrăjmaşii cei ce Te hulesc pe Tine şi ne îngrozesc pe noi, Hristoase Dumnezeul nostru. Pierde-i cu Crucea Ta pe cei ce se luptă cu noi, să cunoască cît poate credinţa ortodocşilor, pentru rugăciunile Sfinţilor Mucenici şi ale Născătoarei de Dumnezeu, Unule Iubitorule de oameni.”
Sursa: Monah Filotheu
