50 de ani de la nasterea in ceruri a Maicii Mihaela de la Vladimiresti, o mucenita a inchisorilor comuniste

Maria Iordache s-a nascut la data de 15 noiembrie 1914 in localitatea Nicorestii Tecuciului, judetul Galati. Parintii, Maria si Alexandru, mai aveau un fiu, pe Badia Nicoara Iordache, si o fiica, Ana. Toti trei aveau sa treca prin torturi si chinuri.
Nicorestii Tecuciului au dat neamului romanesc si alti marturisitori: Preotul Tanasache Alexandrescu, Preotul Costache Olaru, Parintele Ion Filotei Movileanu, Barladeanu Toma - toti trecuti prin iadul temnitelor comuniste ptr apararea neamului si a Crucii.
Studiile
Marieta copilareste in statul natal unde urmeaza scoala primara si secundara. Liceul il va incepe la Dej, apoi la Liceul Domnita Elena din Bucuresti. In anul 1934 intra la Academia Nationala de Educatie Fizica pe care o va termina in 1938. Intre timp audiaza si cursurile Facultatii de Filosofie.

In acesti ani intra in Miscarea Legionara (Nicoara era fruntas legionar, iar sora Ana, casatorita cu Victor Chirulescu, legionar si el, fusese cununata de Corneliu Codreanu).

Mainile ii erau aspre ca o perie si pline de rani

S-a implicat in toate activitatile: lucreaza benevol intr-un restaurant legionar iar vara participa la taberele de munca. Un batran povestea ca a cunoscut-o cand Marieta se intorcea in Bucuresti, dupa o tabara de munca; dand mana a constat ca mainile ei erau aspre ca o perie de sarma si pline de rani de la muncile taberei.

Prima arestare - evadeaza din lagar si-si fisureaza coloana

La o manifestatie facuta pe stadion in cinstea regelui Carol al II-lea, Marieta se desprinde din grupul sau si luand microfonul din fata scenei unde se afla regele afirma ca arestarea lui Codreanu este o facatura (in vara lui 1938, dupa ce acesta fusese condamnat) si-l acuza pe Carol de dictatura si abuzuri.

Intreaga manifestatie este data peste cap, iar ceea ce trebuia sa fie o manifestare de simpatie pentru rege se transforma intr-un balci aducandu-l pe Carol intr-o criza de nervi. Este arestata imediat.

Batuta si anchetata de Siguranta, Marieta este dusa la Suzana (ca alte manastiri - Tismana, Dragomirna, Sadaclia, Dragu si altele - fusese transformata in lagar prin decizia abuziva si revoltatoare a Patriarhului de atunci - care era si prim ministru - Miron Cristea) acolo unde se gaseau deja arestate o parte din femeile legionare.

Evadeaza in 15 august sarind de la inaltime; cu toate ca isi fisureaza coloana reuseste sa ajunga la Brasov. Deoarece autoritatile hotarasc in scurt timp sa desfiinteze lagarul, sefii lui nu declara evadarea ei, asa ca nu va fi pedepsita.

Fratele ei este asasinat in timp ce rostea "Tatal nostru". Mircea Eliade si Nae Ionescu scapa

In timpul prigoanei regimului carlist, fratele ei, Iordache Nicoara este impuscat alaturi de legionarii din lagarul de la Miercurea Ciuc in timp ce rosteau "Tatal nostru". In lagarul de la Miercurea Ciuc au mai fost inchisi si Mircea Eliade, Nae Ionescu, Anghel - arhim Arsenie - Papacioc, dar acestia scapa de executie.

Marieta se intoarce acasa si frecventeaza Manastirea Vladimiresti (aflata in apropiere).

Dupa 6 septembrie 1940 preia sefia Cetatuilor. Asistand la deshumarea Capitanului, se hotaraste sa se retraga la manastire, dar cumnatul ei, devenit ministru al agriculturii, o convinge sa sprijine efortul de refacere a tarii aflata in ruine. Va lucra ca voluntara la dispensarul legionar.

VIDEO. Ion Gavrila Ogoranu, cavalerul demnitatii romanesti: A ramas un picur de demnitate. Un popor nu traieste numai cu paine si salam, ci si cu demnitate si cu onoare. Jertfa camarazilor mei a spalat fata Romaniei manjita de tradari. Vezi si o inregistrare video cu sora lui Ion Gavrila Ogoranu

Predică a Sfântului Teofan Zăvorâtul la Duminica Sfintei Maria Egipteanca

Pilda pocăinţei sfintei Maria Egipteanca este atât de cuprinzătoare şi de pilduitoare încât sfânta Biserică vrea în mod deosebit să o întipărească în inimile noastre. Ca atare, pe lângă ziua pomenirii ei i s-a închinat şi Duminica de astăzi, adică cea de-a cincea Duminică a Marelui Post; şi, afară de asta, cu numele ei e însemnată starea la care canonul ei este îmbinat cu Canonul Mare. S-ar părea că sunt destule imbolduri pentru a ne opri luarea aminte asupra întoarcerii ei la Dumnezeu şi a trage învăţătură din ea. Să ascultăm, deci, această lecţie.

Nu voi intra în amănuntele vieţii Cuvioasei. Mă voi opri asupra primei lucrări săvârşite asupra ei de către harul lui Dumnezeu, care a trezit-o din somnul păcatului - şi mă opresc nu pentru a vă pofti să îi urmaţi (căci cum aţi putea urma ceea ce nu depinde de voi), ci pentru a vă arăta că fiecare poate şi trebuie să dobândească dorire de a câştiga acelaşi har.

Convertirea sfintei Maria Egipteanca ţine de convertirile extraordinare. Vedeţi că ea era cu totul cufundată în păcat şi nici cu gândul nu gândea să-1 părăsească: dar vine harul şi, prin lucrarea sa covârşitoare, o trezeşte din aţipirea păcatului. Deşteptată, ea vede cât de pierzătoare e starea sa şi se hotărăşte să se schimbe în bine. Cu ea s-a întâmplat acelaşi lucru ca şi când cineva ar fi cufundat în noroi şi altcineva, venind, l-ar smulge cu mână tare din adâncul mlaştinii şi 1-ar pune slobod pe pământ tare. La fel a fost convertirea sfântului Apostol Pavel şi a multor altora.

Însă ceea ce ţine de lucrările aparte, extraordinare, ale lui Dumnezeu, prin însăşi firea sa nu poate fi de obşte tuturor; şi dacă cineva, întemeindu-se pe aceste pilde, ar refuza cu totul orice grijă de întoarcere a sa la Dumnezeu si orice silinţă, parcă spunând harului: „Vino, ia-mă - şi o să merg cu tine", acela ar fi nedrept şi s-ar da singur pierzării, dându-se pe mâna căderii sale. Calea de obşte a tuturor este aceasta: „Căutaţi şi veţi găsi; bateţi şi vi se va deschide". Oricum, şi la cei ce merg pe această cale lucrarea harului care întoarce la Dumnezeu este aşijderea însemnată de o zguduire; pentru ea, însă, este nevoie de pregătire prin osteneală personală, trebuie să ne rugăm pentru ea, este smulsă, parcă, de la Domnul. Domnul vede osteneala cea dureroasă şi dă după osteneală. De la cei ca sfânta Maria, El nu aşteaptă această osteneală, ci lucrează de-a dreptul; osteneala urmează după aceea. Aşa lucrează Domnul asupra aleşilor Săi deosebiţi; iar noi trebuie să mergem pe calea cea de obşte şi să ne silim pe noi înşine a ne întoarce la Dumnezeu, atunci când avem vremea bineprimită şi străbatem zilele de mântuire. Dar ce trebuie să facem cu noi înşine pentru a merita acest har al întoarcerii la Dumnezeu, cu ce trebuie să ne ostenim, la ce trebuie să ne silim pentru a-I arăta atoatevăzătorului Dumnezeu că dorim şi căutăm şi însetăm de atotlucrarea Lui cea mântuitoare în noi?

Vă voi arăta asta pe scurt. Să îl luăm pe om în starea în care i-a venit numai gândul simplu: „Chiar să nu mă ocup deloc de mine şi să nu mă gândesc la îndreptarea vieţii mele?" Un simplu gând, fără nici o încuviinţare a omului faţă de el, nici dorinţă de a urma imboldurilor lui.

Aşa, doar o cerinţă a raţiunii: însă oricât ar cere raţiunea asta, omul nu va trece la fapte până când nu se va trezi râvna, energia conştiinţei adormite. Tocmai spre aprinderea acestei râvne să ne purtăm acum sufletul pe care l-a cercetat nu se ştie cum, ca un oaspete nepoftit, gândul la mântuire.