Dr Emilia Corbu: Istorie si politica. Roesler, Roller, Chrzanovsky. Lamuriri in scandalul "Romania Medievala"

Fondul problemei


Mulţi se întreabă de ce m-am agitat aşa de mult cu privire la proiectul ICR ,, România Medievală,, aşa că le răspund pe scurt. Formula în care este prezentat, foarte apropiată de imaginea pe care Europa o doreşte României, este una cu implicaţii politice. Şi acest demers de a ţese teorii istorice necesare la un moment dat, nu este singular, are antecedente cu consecinţe grave până azi. Mă refer la celebra ,,teorie a lui Roesler,, şi la teoria slavismului în etnogeneza românească, teorie susţinută în special de ,,manualul lui Roller,,. Ambele au apărut în momente politice tulburi şi s-au bucurat de o puternică susţinere politică. Primul din partea istoriografiei maghiare, al doilea din partea conducerii Partidului Comunist. Un studiu recent al lui Andrei Măgureanu redă exact condiţiile în care teoriile lui Roller erau impuse comunităţii ştiinţifice în anii 50.

Ambele teorii erau necesare conducătorilor vremelnici ai românilor. Teoria lui Roesler a apărut pe fondul afirmării naţiunii române în Transilvania. Teoria lui Roller a apărut pe fondul ocupaţiei sovietice.

Ambele tratau etnogeneza românească. Roesler a elaborat teoria migraţiei românilor de la sudul Dunării la nordul Dunării. Roller impunea rolul slavilor în etnogeneză.

Primul efect a fost împărţirea istoricilor în două tabere, pro şi contra. Al doilea efect a fost altoirea pe trunchiul lor a altor idei şi ipoteze. S-a pierdut o grămadă de timp. S-au scris sute de pagini. Au curs râuri de cerneală. Împotriva teoriei lui Roesler s-au ridicat aproape toţi istoricii români, de la Densuşianu la Iorga şi care au adus în contrapondere teoria autohtoniei românilor. Creaţiile lui Roller au fost mai subtile. S-au infiltrat în istorie, arheologie, lingvistică. Nu voi intra aici în discuţiile, teoriile şi ipotezele ştiinţifice aruncate de o parte şi alta în focul confruntărilor

Proiectul ,,România Medievală,, dezvoltă haotic tema migraţiilor la care adaugă o parte din slavismele lui Roller, în special extinderea Primului Ţarat Bulgar la Nordul Dunării cu implicaţii politice şi spirituale, inclusiv de organizare bisericească. Noutatea pe care o aduce este ,, mozaicul de populaţii,,. Şi, la fel ca cele anterioare este susţinut de sus, de Institutului Cultural Român şi încredinţat unui necunoscut cercetării istorice româneşti.

Explicaţii pe foarte scurt

Către urmaşii lui Roesler

Pentru mine lucrurile sunt foarte limpezi. Teoria migraţionistă a lui Roesler cade din simplul motiv că nici un izvor istoric nu atestă o migraţie a vlahilor. Istoria menţionează două tipuri de migraţii: o migraţie a popoarelor specifică evului mediu-timpuriu şi o migraţie a persoanelor întâlnită mai ales în evul mediu-târziu. Toate migraţiile popoarelor sunt menţionate documentar. Efectul lor a fost crearea unor state: avar, bulgar, maghiar, statele slave. Migraţia persoanelor a dus cel mult la colonizări de sate sau microregiuni.

Nu doar că o migraţie de proporţii a vlahilor nu este atestată ci, mai mult, un cronicar de pe la 1300, e vorba de Laonic Chalcocondil scrie că din Dacia până în Pind trăieşte un popor numeros numit vlahi. Şi adaugă el că nimeni nu poate să spună dacă au venit unii la alţii. Cu alte cuvinte Laonic infirmă orice migraţie, de la nord la sudul Dunării sau invers. Şi cronica de care vorbesc datează exact din perioada în care Roesler situează, fără probe, migraţia vlahilor după marea invazie tătară din 1241.

Către Roller/ Chrzanovsky

Cât despre extinderea Primului Ţarat Bulgar la Nordul Dunării trebuie să vă spun că pe lângă seria argumentelor contrare aduse de-a lungul timpului am adus şi eu argumente de ordin geografic prezentate în Sesiunea Internaţională de la Pliska (Bulgaria) în anul 2009. Am arătat că un stat lipsit de flotă cum a fost Bulgaria în sec. IX-X nu ar fi putut să se extindă de o parte şi alta a celui mai mare fluviu din Europa, Dunărea, a cărei albie majoră avea lăţimea cuprinsă între 4-12 km. Am argumentat cu hărţi istorice, arheologice şi studii geografice. De aceea nici Imperiul Roman, nici Imperiul Bizantin şi nici Imperiul Otoman, state deţinătoare de flote nu s-au extins la nordul Dunării Inferioare care are o lungime de 900 km. A trece Dunărea pe la vaduri e una, dar să stăpâneşti o ţară de o parte şi alta a Dunării, fără să ai flotă, este imposibil. Şi, mai ales să scrii că bulgarii au stăpânit cetăţile de la Dunăre între 681-971, e o gogomănie. Cu ce le apărau împotriva unui eventual atac de pe Dunăre? Vorbim despre o perioadă în care războaiele erau frecvente.
Că aşa au stat lucrurile o dovedeşte şi unul dintre puţinele izvoare istorice pe care ei îşi ţes teoria şi care vorbeşte de Bulgaria de la Nordul Dunării. Voi intra în detalii pentru că sunt picante.

Leo Gramaticul poveşteste cum în vremurile lor de glorie, pe la 814, bulgarii au atacat Adrianopolul şi au luat 12 000 de prizonieri, bărbaţi, femei şi copii pe care i-au colonizat pe malurile fluviului Dunărea. Doar că macedonenii au cerut ajutor de la împărat care a trimis corăbii să îi ia şi să îi aducă acasă. Când corăbiile au sosit ca să îi îmbarce, bulgarii au aflat că le pleacă prizonierii, dar nu au putut trece Dunărea să îi oprească. În disperarea lor au cerut ajutor la unguri aflaţi pe atunci în Atelkuz. Hunii, cum îi menţionează izvorul, au venit cu mulţimi nenumărate să le oprească îmbarcarea. Macedonenii s-au pregătit de război. Trei zile a durat lupta şi în ziua a patra au reuşit să urce pe corăbii. Un stol condus de Leon a mai luptat o zi şi după ce şi aceştia au urcat în corăbii expediţia de recuperare s-a întors victorioasă în Bizanţ unde au fost felicitaţi de împărat.

Şi asta a fost toată ,,Bulgaria de la nordul Dunării,,. Să faci din asta un stat fabulos de la Carpaţi la Balcani e totuşi…cam prea multă fantezie.

Paul Tecuceanu acuza Justitia de protejarea lui Streinu-Cercel si de musamalizarea anchetei asupra mortii lui Toni Tecuceanu

 

Paul Tecuceanu, fratele lui Toni, scrie astazi:

Asa cum am anuntat in urma cu o saptamana, astazi, 9 iunie, orele 12:00, va avea loc un nou termen de judecata in procesul deschis de mine si tatal meu impotriva Secretarului de Stat Adrian Streinu-Cercel si a Institutului National de Boli Infectioase Profesor Doctor “Matei Bals”, din Capitala. Sedinta de judecata se va tine la Judecatoria Sectorului 2, sala numarul 121.  Vor fi audiati Adrian Streinu-Cercel, eu, tatal meu si  doi martori. In plus, doresc sa va informez ca, in cazul in care sunteti interesati, puteti sa asistati la acest termen de judecata. Multumesc public tuturor celor ce sunt alaturi de mine si de tatal meu in incercarea noastra de a afla adevarul in privinta mortii misterioase a lui Toni. Cu multa credinta in Bunul Dumnezeu, vom trece peste toate obstacolele si vom afla adevarul! Dreptate pentru Toni!
Cu o zi in urma, fratele regretatului actor, spunea pe blogul sau: Incurcate sunt itele justitiei din Romania. Dupa mai bine de un an si trei luni de cand am deschis procesul impotriva lui Adrian Streinu-Cercel si a Institutului National de Boli Infectioase Prof. Dr. “Matei Bals”, constat ca, in tara noastra, ti se face dreptate in ritmul de deplasare al unui melc. Ca sa intelegeti, actiunea initiala am depus-o la Judecatoria Sectorului 2 la inceputul lunii martie a anului 2010, iar primul termen de judecata l-am primit abia in septembrie 2010. Imediat, am facut cerere de preschimbare de termen si, doar asa, am reusit sa determinam institutia respectiva sa inceapa acest proces. In plus, desi am cerut sa vedem dosarul medical complet al lui Toni, pe mai multe cai, ne-am lovit de doua chestiuni: ori ni s-a respins categoric acest drept, ori s-a tergiversat la maximum aceasta solicitare.
Reamintim ca Toni Tecuceanu nu a murit de “gripa porcina” ci de un virus contractat in spitalul lui Streinu-Cercel, care a folosit apoi moartea tanarului actor pentru a declansa isteria vaccinarii populatie, o operatiune care ar trebui sa faca obiectul unei anchete a SRI si DNA – Nota Z.O.
Ultima aroganta pe care sistemul ne-a facut-o a avut loc chiar ieri (6 iunie 2011). Am cerut dosarul medical al fratelui meu pe ordonanta presedintiala si, evident, am fost trimisi la plimbare. Tribunalului Bucureşti, Secţia Contencios Administrativ şi Fiscal, a hotarat: “Respinge acţiunea, ca inadmisibilă. Cu recurs, în termen de 5 zile de la pronunţare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 18.04.2011.”. Normal, am facut recurs, iar ieri ni s-a comunicat termenul de judecata. Intamplator sau nu, Curtea de Apel Bucuresti va lua in discutie dosarul nostru pe 13 ianuarie 2012 (a se vedea Citatia aici). Adica la noua luni de la depunerea recursului si fix in ziua in care Toni ar fi trebuit sa implineasca 40 de ani!
Dupa toata aceasta “intamplare” am senzatia ca justitia romana lucreaza cu atentie la psihicul meu si al tatalui meu. De asemenea, am convingerea ca dosarul medical al lui Toni este cheia procesului. Acum, dupa toate acestea, mi se pare din ce in ce mai evident ca, in acel dosar medical, se ascund foarte multe lucruri. Altfel, daca totul era suta la suta curat, primeam de mult acceptul de a vedea dosarul. Este rusinos si scandalos ceea ce se intampla. Este incredibil cum tot sistemul s-a coalizat impotriva mea si a familiei mele. Este strigator la cer cum acesti oameni, care ar trebui sa faca dreptate si sa scoata adevarul la iveala (nu ma refer doar la cazul de fata), calca in picioare demnitatea unui tanar actor roman, mort in conditii cel putin misterioase.
Justitia romana incearca sa ascunda adevarul sub cripta lui Toni, insa, vreau sa ii transmit doar atat: Exista Dumnezeu! Orice lucru care noua ni se pare imposibil de realizat, pentru El, este posibil! Pana la urma, dreptatea va triumfa!

Paul Tecuceanu
Cititi si Doar o saptamana pana la urmatorul termen al procesului cu Streinu-Cercel

Sursa: Ziaristi Online

Jurnal de Mandra (Tara Fagarasului) - Victoria lui Zdraila

Pe tanti Victoria am gasit-o la inceput de iunie 2011 in curte, stropind trandafirii.

"Batrana, batrana, da asa de tare imi plac florile... Ute ce trandahiri faini am, ptiu sa nu-i deochem, dragutii mamii. I mai mare dragu cand intri in curte. Semn ca aicea sta un om bun..."

M-am asezat pe o laicioara si am inceput sa povestim... Tanti Victoria are 76 de ani, o minte agera si isteata. Stie de toate, vede bine si fara ochelari si are o intelepciune deosebita! Vaduva de ani buni si-a pus viata in "mainile Domnului" si traieste fiecare zi multumind pentru cele bune. Are un caine pe care il cheama "Căţăl", 4 gaini, 8 pui si 8 puicute rosii, cartile de rugaciuni la capul patului, gradina cu fel de fel de rasaduri si un serial coreean la televizor din care nu pierde nici un episod... Nu o mai tin picioarele, in rest: "Doamne, da-mi sanatate la minte si sa nu ma lasi sa caz la pat, ca sa nu dau de lucru la nimeni... CAND IMI IAI PICIOARELE, SA-MI IEI SI SUFLETUL, ROGU-TE!"

"Mama Rafira, eu, fratele mai mic Lionte, fratele mai mare Ilarie si tata Ilarie... familia mea

Casa asta o fost a lu tata meu. El si cu mama au construit-o, peste casa batraneasca in 1931. Eu si cu barbata-meu am imbunatatit-o in 1974 si de atunci n-am mai umblat la ea... Ai mei erau amandoi din Mandra. Ne-or avut pe mine, pe Leonte si pe Ilarie. Am mai avut un frate mai mic, care o murit la un an jumate, Dumnezau Dragutu sa-l odihneasca.  Eu am fost tare zvapaiata. Eram vesela, plina de bucurie tot timpul. Tata si mama m-or iubit tare mult. Am avut parte de parinti buni, care atata de mult or tanut la mine, ca nu or vrut sa ma lase sa plec de acasa, la scoala, cand or vint domnii profesori sa le spuie ca sunt foarte buna la invatatura si ca ar trebui sa ma dea mai departe. Am jucat si in pieses de teatru la scoala si tare mi-o mai placut...

 Profesorul Beleuta si, de la stanga la dreapata, jos: imbracati in calusari Ionica Bera, a lu Buzdugan, Valeri lu Patru si Ilie Cojocaru. Maria lu Zevedei (mama lu primaru nost), Silvica lu Zahi - Budac, Oara Straji, Venturia lu Vlaicu, Mariuta lu Serban, Firica Barii, Nisca Nitului, Victoria lu Zdraila, Maria lu Mitrisor, Maria Mocanelului, Aurica Cucului

De cand eram mica, eu cantam intruna. Faceam treaba si cantam. Tata ma certa mereu sa nu mai cant la ghivoli cand ii mulgeam, ca nu mai dadeau lapte decat daca ma auzeau pe mine... Mai tarziu si socru-meu imi zicea: "Hai Victorio de mai canta-mi o cantare, ca-ti mai dau un loc. Si ii cantam, dar il atentionam mereu: Vezi, tata socrule ca tre sa-mi dai si din locurile la vecini, ca de cat ti-am cantat, le-ai terminat  pe ale matale..."

Pe barbatul meu cand l-am cunoscut am zis ca nu-i din Mandra. Nu-l mai vazusem niciodata prin sat... Pe mine m-o curtat mult timp Lita  a lu Calugaru, dar asa o fost sa fie , sa-l cunosc pe Miluca. Era din Coton, de la Leon. Eu eram mica si zvapaiata, el voinic si tare linistit. Prima data am zis ca nu ne potrivim, ca suntem ca desagii alui rau... Dar am trait bine cu el. Am avut doua fete pe care le-am  iubit, amandoi, ca pe ochii din cap si ne-am dus traiul cum am putut mai bine. Dumineca seara, dupa ce gatam cu animalele, ne spalam, ne gateam si ne duceam la scoala ca faceau film. Dupa aia ne-am luat si televizor, sa vedem cate un film acasa, ca mai invatam una, alta... Nu sedeam pe laicioara, la poarta, de povesti, sa batjocoresc pe unul sau pe altul... Faceam amandoi lucruri cu invatatura de minte.  Asa o fost sa-mi fie viata... Nici prea buna, ca asa erau vremurile, dar nici rea!

" Eu si cu Miluca - atuncea te duceai vinerea, inainte de nunta in Fagaras dupa verighete si ce mai era de targuit si am vrut sa ne facem si o amintire la fotograf. Fetele mele m-or certat ca nu mi-am facut poza si mireasa - le-am tot povestit cat de fain m-or gatit femeile de pe aici... Dar n-am vrut sa mai fac o cheltuiala in plus, ca era greu, erau cote si eram stramtorati in vremile elea..."

Familia noastra, in Coton, in gradina, la Pasti (Eu cu Miluca si cu Lenuta, fata ai mare)

La botez la Rodica, fata ai mica

Lenuta, fata cea mare, o tinea in brate pe Rodica, fata cea mica.

 Rodica nu i-a zis niciodata pe nume Lenutei. I spunea numai  Sora mea

Lenuta noastra, cu Oara lui Viorel, in rochite noi de Pasti

Lenuta noastra, cu Doina, verisoara ei ( fata lu fratele meu, Ilarie - o murit si ea, Dumnezau sa o ierte)

Familia noastra la nunta la Rodica cu Lulu. Lenuta cu Costica, eu cu Miluca si Carmen mititica, langa mine

Amandoua fetele s-au maritat. Lenuta in Mandra, cu Costica Sucaciu, de pe drum, iar Rodica la Brasov. De la amandoua am cate o nepotica: Carmen si Alina. Si de la Carmen am si o stranepotica - Martina. Acum 7 ani, poate ca asa o vrut Dumnezeu Dragutu, Rodica s-o prapadit. Nu mai vreau sa imi mai aduc aminte ca ma doare capul si inima... O ramas nepotica si ginerile. Un baiat tare bun. De 7 ani vine mereu la cimitir cu flori si lumanari si totdeauna trece si pe la mine. Niciodata nu vine cu mana goala. O avut grija mare si de nepotica. Alina mamii i la master la Bucuresti, face si otar de servici, o vazut tari straine de nu ti le poci numara. Ma rog mereu pentru sanatatea lor...

Miluca are 9 ani de cand o murit. Ghine ca nu o mai trait si el supararea asta cu fata! Ca eu numai cu rugaciune si incredere in Dumnezeu am reusit sa nu ma stric la cap de durere.

Dar de atunci n-am mai putut sa cant!

Ma rog la Dumnezau mereu. Numa nadejdea in Dumnezau m-o tinut, ca puteam sa-mi cherz mintile la ce nacaz mare am avut... Candera am cetit rugaciunea pentru ploaie, ca tare mai era nevoie. Si, cand o ceteam a doua oara, o inceput a ploua linistit! Parca plangea Dumnezau de bucurie ca oamenii inca mai cred ca-i mare puterea Lui! 

Sfantul Ioan Casian - Despre manie

A patra luptă o avem împotriva duhului mîniei. Şi cîtă trebuinţa este să tăiem, cu ajutorul lui Dumnezeu veninul cel purtător de moarte al duhului acestuia, din adîncul sufletului nostru! Căci mocnind acesta tăinuit în inima noastră şi orbind cu tulburări întunecate ochii inimii, nu putem dobîndi puterea de-a deosebi cele ce ne sînt de folos, nici pătrunderea cunoştinţei duhovniceşti. De asemenea, nu putem păzi desăvîrşirea sfatului bun şi nu ne putem face părtaşi vieţii adevărate, iar mintea noastră nu va ajunge în stare să privească lumina dumnezeiască. Căci s-a tulburat, zice, de mînie ochiul meu (Psalmi 6, 7). Dar nu ne vom face părtaşi nici de înţelepciunea dumnezeiască, chiar dacă am fi socotiţi de toţi fraţii înţelepţi. Fiindcă s-a scris: Mînia în sînul celor fără de minte sălăşluieşte (Ecleziastul 7, 10). Dar nu putem dobîndi nici sfaturile mîntuitoare ale dreptei socoteli, chiar dacă ne socotesc oamenii cuminţi. Căci scris este: Mînia şi pe cei cuminţi îi pierde. Nu vom putea ţine nici cumpăna dreptăţii cu inimă trează, căci scris este: Mînia bărbatului nu lucrează dreptatea lui Dumnezeu (Iacob 1, 20). Nici podoaba şi chipul cel bun nu-l putem dobîndi, cu toate că ne laudă toţi, căci iarăşi scrie: Bărbatul mînios nu este cu bun chip (Proverbele lui Solomon 11, 25). Drept aceea cel ce vrea să vie la desăvîrşire şi pofteşte să lupte lupta cea duhovnicească după lege, străin să fie de toată mînia şi iuţimea. Iată ce porunceşte vasul alegerii: Toată amărăciunea şi iuţimea şi mînia şi strigarea şi hula să se ridice de la voi, dimpreună cu toată răutatea (Efeseni 4, 31). Iar cînd a zis „toată”, nu ne-a mai lăsat nici o pricină pentru care mînia să fie trebuincioasă sau îndreptăţită. Deci cel ce vrea să îndrepte pe fratele său cînd greşeşte, sau să-l certe, să se silească a se păzi pe sine netulburat, ca nu cumva vrînd pe altul să tămăduiască, să atragă boala asupra sa şi să audă cuvîntul Evangheliei: Doctore, vindecă-te pe tine însuţi, sau: Ce vezi paiul din ochiul fratelui tău, iar bîrna din ochiul tău n-o cunoşti? (Luca 4, 23; Matei 7, 3).

Din orice fel de pricină ar clocoti mînia în noi, ea ne orbeşte ochii sufletului şi nu-l lasă să vadă Soarele Dreptăţii. Căci precum fie că punem pe ochi foiţe de aur, fie de plumb, la fel împiedecăm puterea văzătoare, şi scumpetea foiţei de aur nu aduce nici o deosebire orbirii, tot aşa din orice pricină s-ar aprinde mînia, fie ea, zice-se, întemeiată sau neîntemeiată, la fel întunecă puterea văzătoare.

Numai atunci întrebuinţăm mînia potrivit cu firea, cînd o pornim împotriva gîndurilor pătimaşe şi iubitoare de plăceri. Aşa ne învaţă Proorocul zicînd: Mîniaţi-vă şi nu păcătuiţi (Psalmi 4, 4); adică aprindeţi mînia asupra patimilor voastre şi asupra gîndurilor rele şi nu păcătuiţi săvîrşind cele puse de ele în minte. Acest înţeles îl arată limpede cuvîntul următor: ... pentru cele ce ziceţi întru inimile voastre, în aşternuturile voastre vă pocăiţi (Psalmi 4, 4); adică atunci cînd vin în inima voastră gîndurile cele rele scoate-ţi-le afară cu mînie, iar după ce le veţi fi scos, aflîndu-vă ca pe un pat al liniştii sufletului, pocăiţi-vă. Împreună cu acesta glăsuieşte şi fericitul Pavel, folosindu-se de cuvîntul lui şi adăugind: Soarele să nu apună peste mînia voastră, nici să daţi loc diavolului (Efeseni 4, 26); adică să nu faceţi pe Hristos, Soarele Dreptăţii, să apună pentru inimile voastre, din pricină că-L mîniaţi prin învoirea cu gîndurile rele, ca apoi, prin depărtarea Lui, să afle diavolul loc de şedere în voi. Despre Soarele acesta şi Dumnezeu zice prin Proorocul: Iată celor ce se tem de numele Meu, va răsări Soarele Dreptăţii şi tămăduire va fi în aripile lui (Maleahi 3, 20).

Iar de vom lua cele zise după literă, nici pînă la apusul soarelui nu ni se îngăduie să ţinem mînia. Ce vom zice deci despre aceia care, în sălbătăcia şi turbarea dispoziţiei lor pătimaşe, ţin mînia nu numai pînă la apusul soarelui, ci, întinzînd-o peste multe zile, tac unii faţă de alţii şi n-o mai scot afară cu cuvîntul, ci prin tăcere îşi sporesc veninul ţinerii de minte a răului spre pierzarea lor. Ei nu ştiu că trebuie să fugă nu numai de mînia cea cu fapta, ci şi de cea din cuget, ca nu cumva, înnegrindu-li-se mintea de întunecimea amintirii răului, să cadă din lumina cunoştinţei şi din dreapta socoteală şi să se lipsească de sălăşluirea Duhului Sfînt. Pentru aceasta şi Domnul porunceşte în Evanghelii să lăsăm darul înaintea altarului şi să ne împăcăm cu fratele nostru (Matei 5, 24). Căci nu e cu putinţă ca să fie bine primit darul pînă ce mînia şi ţinerea de minte a răului se află încă în noi. Asemenea şi Apostolul, zicînd: Rugaţi-vă neîncetat (1 Tesaloniceni 5, 17) şi Bărbaţii să se roage în tot locul, ridicînd mîini cuvioase, fără mînie şi fără gînduri (1 Timotei 2, 8), ne învaţă aceleaşi lucruri. Rămîne aşadar ca, sau să nu ne rugăm niciodată şi prin aceasta să ne facem vinovaţi înaintea poruncii apostoleşti, sau, silindu-ne să păzim ceea ce ni s-a poruncit, să facem aceasta fără mînie şi fără a ţine minte răul. Şi fiindcă de multe ori cînd sînt întristaţi sau tulburaţi fraţii noştri, zicem că nu ne pasă, că nu din pricina noastră sînt tulburaţi, Doctorul sufletelor, vrînd să smulgă din rădăcină, adică din inimă, pricinile mîniei, ne porunceşte că nu numai cînd sîntem noi mîhniţi asupra fratelui să lăsăm darul şi să ne împăcăm, ci şi dacă el s-a mîhnit asupra noastră, pe drept sau pe nedrept, să-l tămăduim, dezvinovăţindu-ne, şi apoi să aducem darul.

Dar de ce să zăbovim prea mult la vremurile evanghelice, cînd putem învăţa aceasta şi din legea veche? Deşi s-ar părea că aceasta e cu pogorămînt, totuşi zice şi ea: Să nu urăşti pe fratele tău întru inima ta (Leviticul 19, 17), şi iarăşi: Căile celor ce ţin minte răul, spre moarte (duc) (Proverbele lui Solomon 12, 28). Deci şi acolo se opreşte nu numai mînia cu fapta, ci se osîndeşte şi cea din cuget. De aceea, urmînd legilor dumnezeieşti, să ne luptăm cu toată puterea împotriva duhului mîniei, a cărui boală o avem înlăuntrul nostru.

Să nu căutăm singurătatea şi pustia pentru că ne mîniem pe oameni, ca şi cînd acolo n-ar fi cel ce ne porneşte spre mînie, sau fiindcă e mai uşor să dobîndim virtutea îndelungii răbdări în singurătate. Căci din mîndrie şi din voinţa de a nu ne învinui pe noi înşine şi de a nu pune pe seama trîndăviei noastre pricinile tulburării, poftim despărţirea de fraţi. Drept aceea pînă ce aruncăm pricinile neputinţei noastre în socoteala altora, nu este cu putinţă să ajungem la desăvîrşirea îndelungii răbdări. Capătul îndreptării - şi al păcii noastre nu se cîştigă din îndelunga răbdare ce o are aproapele cu noi, ci din suferirea răului aproapelui de către noi. Deci de vom fugi de lupta îndelungii răbdări, căutînd pustia şi singurătatea, patimile netămăduite ale noastre, pe care le vom duce acolo, vor rămîne ascunse, dar nu vor fi smulse. Căci pustia şi retragerea celor neizbăviţi de patimi nu numai că le păzeşte patimile nevătămate, ci li le şi acoperă, încît nu-i lasă să se simtă pe ei înşişi de ce patimă se biruiesc, ci, dimpotrivă, le pune în minte năluciri de virtute şi-i face să creadă că au cîştigat îndelunga răbdare şi smerenia, pînă nu este cine să-i ispitească şi să-i probeze. Dar cînd vine vreo pricină, care îi stîrneşte şi-i cearcă, patimile cele ce mocnesc tăinuit sar îndată ca nişte cai fără frîu, hrăniţi multă vreme în linişte şi odihnă, din ocoalele lor şi tîrăsc cu şi mai multă vijelie şi sălbătăcie spre pierzare pe călăreţul lor. Căci şi mai mult se sălbătăcesc patimile în noi, cînd e încetată legătura cu oamenii, încît pierdem şi umbra suferirii şi a îndelungii răbdări, pe care în tovărăşia fraţilor ni se părea că le avem; aceasta pentru lăsarea deprinderii cu oamenii şi din pricina singurătăţii. Căci precum fiarele veninoase ce stau liniştite în culcuşurile lor din pustie, de îndată ce prind pe careva apropiindu-se de ele, îşi arată toată turbarea lor, asemenea şi oamenii pătimaşi, care sînt liniştiţi din pricina pustiei, iar nu din vreo dispoziţie a virtuţii, îşi dau veninul pe faţă cînd apucă pe cineva care s-a apropiat şi-i întărîtă. De aceea, cei ce caută desăvîrşirea blîndeţii sînt datori să pună toată strădania, ca să nu se mînie nu numai asupra oamenilor, dar nici asupra dobitoacelor şi nici asupra lucrurilor neînsufleţite. Căci îmi aduc aminte de mine cînd petreceam în pustie, că mă porneam cu mînie asupra trestiei şi o azvîrleam, pentru că nu-mi plăcea fie grosimea, fie subţirimea ei; asemenea şi asupra lemnelor cînd voiam să le tai şi nu puteam repede, sau asupra cremenii, cînd mă sileam să scapăr şi nu ieşea foc îndată. Aşa mi se întinsese coarda mîniei, încît o porneam şi asupra lucrurilor neînsufleţite.

Drept aceea, de vrem să dobîndim fericirea făgăduită de Domnul, datori sîntem să înfrînăm, precum s-a zis, nu numai mînia cea cu lucrul, ci şi mînia din cuget. Căci nu foloseşte aşa de mult a-ţi ţine gura în vremea mîniei, ca să nu dai drumul la vorbe furioase, cît foloseşte a-ţi curaţi inima de ţinerea de minte a răului şi a nu învîrti în minte gînduri viclene asupra fratelui. Învăţătura evanghelică porunceşte să se taie mai bine rădăcinile patimilor decît roadele lor. Fiindcă tăindu-se din inimă rădăcina mîniei, nu mai are loc nici fapta de ură sau de pizmă. Căci celui ce urăşte pe fratele său, ucigaş de om i s-a zis, fiindcă îl ucide cu dispoziţia de ură din cugetul lui. Desigur, aici nu văd oamenii vărsîndu-se sîngele aceluia prin sabie, dar vede Dumnezeu cum a fost omorît cu gîndul şi cu dispoziţia de ură. Dumnezeu va da fiecăruia sau cunună, sau osîndă, nu numai pentru fapte, ci şi pentru gînduri şi hotărîri, precum Însuşi zice prin Proorocul: Iată vin să adun faptele şi gîndurile lor (Isaia 66, 18). La fel zice şi Apostolul: înseşi gîndurile lor se vor învinui sau apăra între ele, în ziua în care va judeca Dumnezeu cele ascunse ale oamenilor (Romani 2, 15). Dar Însuşi Stăpînul, învăţîndu-ne că trebuie să lepădăm toată mînia, zice în Evanghelie: Cel ce se mînie pe fratele său vinovat va fi judecăţii (Matei 5, 22). Aşa stă în copiile cele bune (cuvîntul în deşert e un adaos), potrivit cu gîndul Scripturii despre acest lucru. Căci Domnul voieşte ca noi să tăiem în toate chipurile rădăcina şi scînteia însăşi a mîniei şi nici o pricină a ei să nu păstrăm în noi, ca nu cumva, pornindu-ne la început dintr-o pricină aşa-zisă întemeiată, mai pe urmă să alunecăm în turbarea mîniei fără temei.

Oculta mondiala se intalneste la St. Moritz

Foarte discretul grup Bilderberg, care reuneşte peste o sută de personalităţi din lumea politică, economică şi aristocraţie are conferinţa anuală în luxoasa staţiune elveţiană de schi, St. Moritz.

Locul şi data întrunirii sunt înconjurate de mister dar, ca de fiecare dată, importantul dispozitiv de securitate care se instalează pentru siguranţa participanţilor este reperat de curioşi, dar mai ales de presă. Aşa cum scrie publicaţia elveţiană Le Temps, cei ce doresc să ştie mai multe despre conferinţa grupului Bilderberg din acest an trebuie să se mulţumească cu o singură certitudine - Dominique Straus-Kahn, fostul şef al FMI care a participat cu multe ocazii la astfel de reuniuni, nu va descinde din limuzină la St. Moritz. Ce se ştie deocamdată este că într-un hotel luxos din staţiunea de schi sunt aşteptaţi circa 100 de oameni puternici ai lumii, care timp de patru zile, în spatele uşilor închise vor dezbate probleme de viitor.

Bilderberg este unul dintre cele mai faimoase cluburi de influenţă ale planetei şi reuneşte bancheri, oameni politici, industriaşi, reprezentanţi media, universitari, miliardari. Condiţia aparteneneţei este discreţia. Creat în 1954 de către prinţul Bernard al Olandei pentru a apropia elitele din Europa şi din Statele Unite, clubul poartă numele hotelului din localitatea Oosterbeek unde a avut loc prima „ediţie" destinată să consolideze relaţiile americano-europene şi să împiedice un alt război mondial. Henry Kissinger, Helmut Schmidt, Gerhard Schroder, Daniel Vasella, şefii Coca-Cola, Shell, Fiat sau regina Olandei au participat la întrunirile evocate anual.

Guvern mondial din umbră?

De-a lungul anilor, modul misterios şi opac în care s-au desfăşurat reuniunile clubului şi faptul că în presă nu este comunicată lista subiectelor dezbătute au dus la concepţia că Bilderberg este un soi de guvern mondial din umbră care face planuri şi stabileşte modul lor de aplicare. O societate secretă atot-puternică ce poate controla marile evenimente mondiale. Toate evenimentele oculte favorizează teoriile complotului şi internetul este plin de astfel de teorii. În ultimii ani, interesul crescând al presei faţă de reuniunile Bilderberg a estompat puţin misterul. În pofida confidenţialităţii care le înconjoară, temele şi lista participanţilor sunt comunicate la final pe site-ul clubului.