Maica Teodosia (Laţcu) – dulceaţa lacrimii ce izvorăşte din iubire

17 martie 1917, Braşov – † 8 august 1990, Mănăstirea Vladimireşti
 

Există oameni pentru care suferinţa se face umbră permanentă a vieţii lor, umbră care însă nu întunecă ci luminează, îndulceşte şi sfinţeşte sufletul lor. Pentru aceşti oameni, suferinţa se împleteşte cu rugăciunea, iar singurătatea devine întâlnire cu Hristos, mai presus de cuvânt şi închipuire. Un astfel de om al durerilor a fost Maica Teodosia (Laţcu).

Hărăzită din pruncie suferinţei, căci a avut încă de la naştere o anume infirmitate trupească, ea şi-a purtat crucea cu seninătatea şi înflăcărarea pe care numai dragostea lui Dumnezeu ţi-o poate da. De altfel, iubirea a fost singura armă cu care s-a apărat în toată viaţa sa.
Zorica Laţcu, după numele ei din lume, s-a născut în 1917 într-o familie de ardeleni refugiaţi în Ungaria în timpul Primului Război Mondial. Absolventă a Facultăţii de Filologie, secţia Limbi Clasice (greacă şi latină), lucrează după absolvire ca preparator universitar la Institutul Român Lingvistic din Bucureşti, unde, împreună cu Sextil Puşcariu, participă la editarea Dicţionarului Limbii Române. Cu o energie sufletească rară, publică poezii în revista „Gândirea” condusă de Nichifor Crainic, poezii adunate în trei volume şi tipărite între anii 1944-1949: „Insula Albă”, „Osana Luminii” şi „Poemele Iubirii”.
A făcut parte din generaţia formată şi hrănită duhovniceşte în atmosfera plămădită la Mănăstirea Sâmbăta în jurul Părintelui Arsenie Boca, cel ce i-a fost povăţuitor şi bun îndemnător spre lepădarea de lume, căruia Zorica îi închină ultimul volum de versuri –„Poemele Iubirii”.
În 1948, Zorica îşi închină desăvârşit viaţa lui Hristos, intrând în obştea Mănăstirii Vladimireşti şi primind la călugărie numele de Teodosia. După opt ani de nevoinţe monahale, în 1956, Dumnezeu o cheamă mai sus, pe o altă treaptă a suferinţei, astfel încât Maica Teodosia ia calea temniţei şi mărturisirii, după „rânduiala” acelor vremuri. După trei ani de închisoare la Miercurea-Ciuc şi în alte temniţe este eliberată, dar nu va mai fi primită în mănăstire. Urmează ani de pribegie, în care maica scrie poezii şi face importante traduceri din Sfinţii Părinţi (Sf. Grigorie al Nyssei, Sf. Isaac Sirul, Sf. Simeon Noul Teolog), ajutându-l pe părintele profesor Teodor Bodogae. Maica Teodosia a avut o însemnată contribuţie şi la tălmăcirea primelor volume de Filocalie, editate de părintele Dumitru Stăniloae.
Prin purtarea de grijă a lui Dumnezeu, după 1990, încărcată de ani, se întoarce la Mănăstirea Vladimireşti, iar la scurt timp se mută cu sufletul senin, la Domnul, fiind înmormântată în cimitirul mănăstiririi.
Înaintea mormântului său, Aspazia Oţel-Petrescu, mulţumindu-i Maicii Teodosia pentru că a „învăţat-o dulceaţa lacrimii ce izvorăşte din iubire”, spunea:
„Există în viaţa omului întâlniri providenţiale fără de care viaţa acelui om ar fi fost mai săracă, lipsită de iluminare, ar fi luat alt curs. O astfel de întâlnire a fost pentru mine apariţia Zoricăi, la ceas de răscruce în viaţa mea. Ea a fost cea care mi-a spus:
- Din stradă până în curtea lui Pilat nu este decât un singur pas. Pasul acesta să nu-l faci niciodată tu, prietena mea!
Zorica întindea cărări de simpatie de la o inimă la alta, cu o prietenie care mărturisea că cine iubeşte poate totul. Cuvântul ei era un cuvânt de iubire izvorât din dumnezeire. Mărturisesc că nu am cunoscut un suflet mai clocotitor ca al Zoricăi. Era un rug aprins, un rug de iubire ce se mistuia, dar, prin harul poetic, focul acesta interior se calma în versul ei atât de perfect… Poezia Maicii Teodosia ne duce pe căi de frumuseţe la întâlnirea cu Dumnezeu”. (Aspazia Oţel Petrescu – In Memoriam. Spice)




Dragoste
Maica Teodosia (Zorica Laţcu)

Pentru Tine, Doamne, numai pentru Tine
Am cules argintul nopţilor de mai,
Am legat în cântec zumzet de albine,
Glas de alăută, dulce viers de nai.
Am aprins în suflet tinere văpăi,
Străluciri de aur, flăcări de rubine,
Am cătat în noapte luminate căi
Către Tine, Doamne, numai către Tine.

Am cetit din file vechi, cu slovă ştearsă,
Stih de preaslăvire, Sfânt Numele Tău,
Am ţesut în pânză Jertfa Ta nearsă,
Ce-a zdrobit tăria veşnicului rău,
Am cântat iubirea sfintelor femei,
Care-au mers la groapă, ca să Ţi se-nchine,
Am cusut din raze râuri de scântei
Pentru Tine, Doamne, numai pentru Tine.

Ţi-am trimis spre ceruri tainică solie,
Dragoste curată, dor nepătimaş,
Să-mi găteşti de nuntă, haină argintie
Şi-n sclipiri de soare să-mi găteşti sălaş.
Dragoste curată, dorul din solii,
Cu miros de smirnă-n rugă să se-mbine,
Ca să urce fumu-n valuri viorii
Către Tine, Doamne, numai către Tine.

Pentru Tine, Doamne, numai pentru Tine
Vreau să-mi frângă, albe, oasele sub roţi,
Vreau să-mi curgă, rumen, sângele din vine,
Trupul meu cel fraged să mi-l rupă toţi.
Învelită-n haina marilor dureri,
Suflet plin de taina lumilor divine,
Să păşesc pe calea grelelor tăceri
Către Tine, Doamne, numai către Tine.

Sursa: Familia Ortodoxa

Agentul 000, protectorul impostorilor Revolutiei

 

de Maria Petrascu

“Românul care a primit prima adeverinţă de revoluţionar a fost informator al Securităţii. Potrivit unei hotărâri a Curţii de Apel Bucureşti, Costin Ţugui a semnat 22 de note informative în care şi-a turnat colegii de serviciu.” Asa suna o recenta informatie de presa.
Ţugui are certificatul de revoluţionar nr. 001 si incă din primele momentele ale Revoluţiei a fost în studioul 4 al Televiziunii Publice si a transmis populatiei un mesaj care a semănat panică în rândul celor care se uitau la televizor în acele zile: „Nu întrerupeţi emisiunea! Spre Televiziune se înaintează cu 2.000 de terorişti. Ajutaţi-ne! Ieşiţi populaţia, veniţi aici! 2.000… 2.000 de terorişti vin! Armata, ajutaţi-ne!…Să ne apere cineva!”, striga Costin Ţugui.
Afirmaţiile lui au fost întărite şi de Teodor Brateş: „Detaşamentele acestea de terorişti sau cum se intitulau ei antiterorişti se îndreaptă spre Televiziune. Trebuie apărată. Armata să-şi facă datoria. Şi să anunţe Radioul din 5 în 5 minute acest lucru şi să informeze şi ce se va întâmpla în continuare”, striga Brateş.
În documentele descoperite de CNSAS, Ţugui este lăudat de ofiţerii de securitate care-l coordonau. Este caracterizat drept un om care are calităţi de informare, si care a mai sprijinit Securitatea în armată şi în perioada în care a lucrat în Călăraşi. Problema este ca Tugui, “agentul 001”, nu este singurul impostor care a cerut si a primit certificat de revolutionar beneficiind de indemnizatie si alte drepturi conferite de lege. Ca el mai sunt mii. Nu toti au colaborat cu Securitatea. Categoriile de impostori sunt foarte diverse. Unii, de pilda, sunt fosti militieni, securisti, cadre militare, cadre de partid, directori de intreprinderi,etc, care , la momentul Decembrie ’89, se aflau de cealalta parte a baricadei si multi dintre ei au dat sau au executat ordine represive aupra populatiei neinarmate, care au dus la uciderea sau ranirea de oameni nevinovati.
Acesti “ Tugui “ au declansat nu doar panica si teroarea ci si focul impotriva manifestantilor, la Tmisoara, la Bucuresti, la Brasov, la Cluj, la Sibiu si in alte parti. Ei sunt de fapt teroristii, cu certificat de revolutionar si beneficii, care sunt vinovati de moartea, ranirea, maltratarea si retinerea abuziva a mii de persoane civile.
Se mai adauga la acestia impostorii oportunisti din administratia locala si centrala, Parlament, prefecturi, consilii judetene, primarii, oficii de cadastru, Parlament, etc care, deindata ce s-au vazut in functii, dupa ’89, au cerut sau li s-a oferit, drept mita, certificatul de revolutionar si benefiicile aferente pentru ca, la randu-le, le-au facilitat accesul la terenuri si spatii nu atat revolutionarilor de rand, dar adevarati, care au fost marginalizati, umiliti si hatuiti, nu urmasilor de erou-martir care nu stiu nici acum cine sunt criminalii, nu ranitilor, ci, indeobste, falsilor revolutionari.
Despre toti acesti impostori, copartasi la crima, copartasi la mita, copartasi la fals, copartasi la cascaval, mass-media a tot scris si a tot vorbit, din 90 incoace. Zadarnic!
“Agentul 000“, l-am numit aici pe Ion Iliescu, a patronat, cu buna stiinta, impreuna cu clica sa, marea fabrica clandestina de falsi revolutionari -copartasi. O armata de falsi revolutionari, criminali, tortionari, turnatori, detractori, oportunisti si fripturisti cu care si-a acoperit si urmele de sange din Decembrie 89, si tradarile ulterioare de tara, si cu care vrea sa intre si in istorie. Daca e lasat!

Sursa: Ziare.ro

Din ispravile asa-zisei guvernari pro-romanesti, atat de laudata de catre mass-media din Romania. În Basarabia nu se va mai preda Istoria Românilor

Elevii nu vor mai studia disciplina „Istoria românilor" începând cu acest an. Anunțul a fost miercuri de către ministrul Educației, Mihai Șleahtițchi, relateaza Unimedia.md.
Fosta guvernare comunistă a promovat constant excluderea istoriei românilor ca disciplină de studiu din şcolile din Republica Moldova, fapt ce a generat protestele elevilor şi istoricilor. Începând de la 1 septembrie 2006, cursul de „Istorie Integrată" a fost introdus în şcoli ca disciplină obligatorie. Romanii si moldovenii sunt doua popoare separate, cu istorii şi limbi separate, iar unificarea Basarabiei cu România reprezintă o "ocupaţie fascistă", susţinea acel manual. După trei ani, în 2009, Istoria Românilor a revenit în școli. Acum dispare din nou, sub o guvernare proioccidentală.
Ministrul Educației a precizat că disciplina va consta din trei compartimente – istoria universală (50%), istoria națională – 45%, istoria locală sau regională, adică istoria lacalității unde e situată acestă școală ( 5%). În acest an vor fi tipărite trei manuale de istorie: pentru clasa a 5-a, pentru a 10-a și pentru clasa a 12-a.
„În acest an de studii, 2011-2012 vor fi trei manuale de istorie: pentru clasa a 5-a, pentru clasa a 10-a și pentru clasa a 12-a. Manualul de Istorie a românilor va fi oferit opțional și va fi recomandat de către profesori în anumite situații, pe anumite segmente. Noi cu plăcere acceptăm orice alt manual, care ar putea servi drept sursă suplimentară", a declarat Șleahtițchi.
„În 2010 a fost elaborată concepția educației istorice. În baza acelei concepții a fost elaborat curiculumul școlar la disciplina istoria. Acel curiculum ne obligă să respectăm standardele europene și punctul de vedere al organismelor internaționale", a explicat Șleahtițchi. Ministrul face parte din Partidul Liberal Democrat, al premierului Vlad Filat.

Sursa: Cotidianul

Un profesor italian susține că moartea scriitorului Albert Camus a fost provocată de agenții KGB

Un profesor universitar italian a declarat de curând că accidentul de mașină în care a murit scriitorul francez Albert Camus, în 1960, ar fi fost de fapt provocat de agenții KGB.

Într-un articol publicat pe cotidianul Il Corriere della Sera, Giovanni Catelli susține că a descoperit această informație într-un jurnal publicat postum al poetului ceh Jan Zabrana, numit “Toute la vie”.

În această ediție în limba cehă figurează un pasaj care nu a fost tradus în ediția italiană, în care Zabrana vorbește despre o discuție pe care a purtat-o cu un rus apropiat de KGB.

“Am auzit ceva straniu de la un bărbat care cunoaște multe lucruri și care dispune de mijloacele pentru a le cunoaște. El spune că accidentul de mașină în care Camus și-a pierdut viața a fost aranjat de spionajul sovietic. Ei au avariat un pneu al autoturismului cu ajutorul unui dispozitiv, care, odată cu creșterea vitezei a făcut ca pneul să explodeze”, a spus Jan Zabrana.

Poetul ceh povestește că ordinul pentru această acțiune a fost dat de ministrul sovietic al Afacerilor Externe Dmitri Shepilov, ca “recompensă” pentru articolul publicat în martie 1957, referitoare la evenimentele din Ungaria, în care Albert Camus l-a atacat pe acest ministru.

Această versiune a modului în care scriitorul francez a murit a fost privită cu mult scepticism de către experți care afirmă că KGB-ul “ar fi avut alte mijloace de a-și încheia afacerile sale cu Albert Camus”.

“Că sovieticii voiau să-și încheie conturile cu el este sigur, însă nu în acest fel”, a declarat filosoful francez Michel Onfray.

“Teoria nu poate fi verificată (…) Toate lucrurile interesante pe care poliția secretă comunistă cehă le-a găsit și pe care sovieticii le-au vrut au mers direct acolo. Rușii nu vă vor lăsa să vă băgați nasul în această afacere”, a spus Vojtech Ripka, de la Insitutul pentru studii asupra regimurilor totalitare din Praga.

Albert Camus și-a pierdut viața pe 4 ianuarie 1960, în urma unui accident de mașină, când automobilul Facel Vega în care se afla rula cu viteză mare spre Paris și a intrat într-un copac.

Scriitorul francez s-a născut pe 7 noiembrie 1913, în Algeria. A fost crescut de mama sa, o menajeră care nu știa să scrie și să citească. A protestat față de reprimarea sângeroasă a revoltelor din Berlinul de Est din iunie 1953 și față de expanisonismul comunist de la Budapesta din septembrie 1956.

În 1957, Camus a primit premiul Nobel pentru literatură.