Muzeul memorial „Casa Mureşenilor” este cel care a organizat evenimentul „Amintiri despre Maria Petrașcu”. Foşti colegi de redacţie, jurnalişti, colaboratori, braşoveanul Octav Bjoza, subsecretar de stat, preşedintele Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici, Florin Postolachi, preşedintele Asociaţiei 15 Noiembrie 1987, Ioan Demi, preşedintele Asociaţiei Revoluţia 21 Decembrie 1989 Braşov, Etelka Babeş, văduva eroului-martir anticomunist Liviu Corneliu Babeş, artistul plastic şi scriitorul Gabriel Stan au fost printre cei care au vorbit despre Maria Petraşcu, încercând să nu-i ridice osanale, nu pentru că nu le-ar merita din plin, ci pentru că ştiau că ar fi respins vehement aşa ceva. „Noi ne-am propus, datorită specificităţii muzeului - memorial - dar şi ajutorului şi prieteniei pe care le-a acordat Maria Petraşcu Muzeului nostru, să facem această acţiune de suflet de evocare Maria Petraşcu, a unuia dintre cei mai buni jurnalişti contemporani ai Braşovului, un ziarist integru, cu coloană vertebrală, care a luptat curajoasă cu vechile structuri şi cu urmaşii Securităţii şi ai PCR”, a declarat muzeograful Ovidiu Savu, completat de directorul muzeului, dr. Valer Rus, care a subliniat faptul că Maria Petraşcu este unul dintre „oamenii cetăţii”, pe care societatea este datoare să nu-i uite şi, mai mult, să perpetueze valorile pe care le-au reprezentat şi pe care le-au apărat: „Maria Petraşcu a fost un un «om al cetăţii» şi şi-a dedicat ultimii ani rememorării eroilor care s-au sacrificat pentru libertate şi pentru demnitate. Trebuie să ne recunoaştem şi să ne apreciem valorile, să le menţinem în atenţie”.
Multă putere şi pasiune
O femeie puternică, o soţie iubitoare şi devotată, un ziarist integru şi o mamă desăvârşită, care îşi iubea la nebunie copiii, cu care avea o relaţie extraordinară, un coleg şi un prieten sufletist, un om curajos, pasionat de adevăr şi de dreptate, aşa au descris-o cei care au avut privilegiul - spun ei - să o cunoască personal. „Ca orice tânăr, a început prin a trimite «compuneri» la ziar, Gazeta de Transilvania, care pe atunci - anii '70 - se numea «Drum nou» şi s-a făcut remarcată. A fost trimisă să facă şcoală de jurnalism, singura fiind atunci «Ştefan Gheorghiu», unde, cu spiritul ei rebel, a intrat în contre cu profesorii. Cea mai fericită clipă a ei, momentul când a fost mai frumoasă ca niciodată, a fost cea a căsătoriei cu Marius Petraşcu, un publicist deosebit de talentat. De fapt, nu poţi vorbi despre Maria fără să vorbeşti şi despre el, au făcut nişte lucruri extraordinare împreună. În 21-22 decembrie 1989, a fost prima care a aruncat în stradă tot ce ţinea de Ceauşescu, au luptat amândoi în noaptea aceea, în tipografie, să iasă primele ziare libere. Era de un entuziasm nebun în perioada aceea, de aici şi lupta ei ulterioară îndârjită pentru adevărul despre Revoluţie. Au urmat anii '90 când se ocupa de relaţia cu cititorii braşoveni, era extraordinar ce făcea acolo, apoi a plecat la TVS, unde s-a consacrat cu seria de emisiuni despre eroii autentici ai luptei anticomuniste, dar şi despre impostorii Revoluţiei”, a spus gazetarul Ioan Popa, fost coleg.
„Era atât de puternică, în ciuda faptului că avea şi ea foarte multe probleme. Era genul de om care, dacă aveai o problemă, îţi sărea în ajutor necondiţionat, cu tot sufletul, rar aşa om sufletist. Ardea pentru cei din jur, pentru prieteni, colegi. Era în stare să vină să îţi dea ultimul leu, să te-ajute acasă în gosopodărie ca tu să te poţi ocupa de necazurile tale, să sune la spital, să sune oriunde te putea ajuta. A ars ca o flacără, a avut o combustie extraordinară, poate de aceea a şi ars prea repede. În tot ceea ce a făcut s-a consumat. Asta era Maria”, l-a completat alt fost coleg, jurnalistul Adrian Teacă.
Lovitura care i-a grăbit moartea
Ziarista Maria Petraşcu, una dintre cele mai vechi şi apreciate colege de breaslă, a încetat din viaţă după al doilea infarct, în mai puţin de 24 de ore, deşi se afla sub supraveghere medicală, în 10 ianuarie 2012. Maria Petraşcu s-a născut într-un sat din Ţara Făgăraşului, în 18 septembrie 1953. Şi-a dedicat viaţa profesiei de jurnalist - a lucrat la Drum nou/Gazeta de Transilvania, România Liberă, TVS, Brașovul Tău și site-ul ziare.ro - şi familiei.
În ciuda atitudinii ei de luptătoare, a firii ei răzbătătoare, inima Mariei a cedat, nedrept de prematur, când desfăşura o muncă titanică de deconspirare a impostorilor care se strecuraseră printre revoluţionari şi profitau de avantajele oferite de statul român. De altfel, la comemorarea a 22 de ani de la Revoluţie, în 22 decembrie 2011, Maria Petraşcu a fost lovită peste faţă de Demeter Adalbert, din grupul revoluţionarilor cu „patalama”, care îşi vedeau ameninţate privilegiile. Agresat în acelaşi mod a fost şi Ioan Demi, împreună cu care Maria şi Sorin Boacă fondaseră Asociaţia Revoluţia 21 Decembrie 1989 Braşov, pentru că Demi a fost cel care s-a pus în fruntea coloanei de muncitori de la ICA Ghimbav, ce au mărşăluit în 21 decembrie 1989 până în Braşov la sediul Comitetului Judeţean al PCR, rămânând pe baricade până a doua zi.
Acel gest incalificabil a afectat-o foarte tare şi Maria Petraşcu s-a închis în ea în următoarele două săptămâni, fapt care i-a afectat starea de sănătate destul de precară şi a dus la cele două atacuri de cord care i-au fost fatale. „Mi-e greu să vorbesc chiar şi după 3 ani. Îmi aduc aminte ce-am păţit atunci la comemorare în 2011. Pe noi ne-a marcat, nu există săptămână în care să nu ne-aducem aminte despre ea. A fost printre puţinele persoane care a ştiut să se lupte până la epuizare şi m-a determinat şi pe mine să continui. Îmi spunea mereu, mă certa chiar, că trebuie să conştientizez că eu nu mai sunt doar Ioan Demi, ci cel care a pornit Revoluţia la Braşov”, a mărturisit Demi. Şi ceilalţi prezenţi la evocare şi-au amintit că, pe cât de exigentă era Maria cu ea însăşi, era şi cu ceilalţi, pe care îi soma să-şi respecte statutul şi să-şi asume menirea. Unii se simt vinovaţi că nu şi-au îndeplinit promisiunile făcute, crezând că va fi timp destul pentru ele.
„Am colaborat cu Maria Petraşcu mulţi ani, chiar din 1990, şi pot să spun că din cauza curajului de-a mă lăsa să spun adevărul în direct despre impostori şi profitori a fost concediată. Voia un proces în justiţie al comunismului şi începuse cu soţul ei o amplă muncă de documentare pentru a arăta unde, în ce hal va ajunge România, dacă lucrurile vor continua aşa, cu securiştii şi torţionarii cocoţaţi în funcţiile cele mai înalte. Erau nişte vizionari, fiindcă aşa este acum România, cum au anticipat ei. Cu două săptămâni înainte de a muri, mă suna aproape zilnic, îmi spunea: «Nu mai pot, nu mai pot să suport! Eu, femeie, să fiu pălmuită în văzul a 300-400 de persoane, printre care jandarmi, poliţişti, preoţi, oficialităţi». Sigur că ea era grav bolnavă, însă decesul i-a fost grăbit de acea palmă primită dată de un ins care a scăpat nederanjat până acum”, a punctat Octav Bjoza, preşedintele Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politic.
Decorată postmortem de preşedintele României
Jurnalista Maria Petraşcu a fost distinsă post-mortem de preşedintele Traian Băsescu cu Ordinul Naţional „Serviciul Credincios” în grad de cavaler, „în semn de recunoştinţă şi apreciere pentru obiectivitatea şi profesionalismul de care a dat dovadă de-a lungul unei cariere de excepţie în presă, reprezentând un exemplu pentru tinerele generaţii de jurnalişti”. Conform Legii nr. 29/2000, persoanele decorate cu un ordin, indiferent de gradul pe care îl au, sunt cavaleri ai ordinului respectiv, sunt asimilaţi gradelor militare şi beneficiază de onoruri militare, pe care Maria Petraşcu le-a primit doar la funeralii. Gradul de Cavaler al ordinului este asimilat gradului de locotenent.
Un manifest actual
„Sunt jurnalistă. Îmi fac meseria cu pasiune, aceeaşi ca şi atunci când am scris primul articol de ziar. Nu am obosit, nu m-am plictisit şi nu am abdicat de la principiile care guvernează această profesie. Nu m-am îmbogăţit financiar, ci doar spiritual. Nu regret şi nu voi regreta niciodată vila, maşina, conturile consistente din bănci pe care nu le am. Mă bucur ori de câte ori pot schimba, prin ceea ce fac, puţin din multul şi greul angrenaj ruginit ce ţine în loc această ţară şi acest popor. Fiecare milimetru cucerit este pentru mine echivalent cu o mare şi muncită victorie! Din toate aceste motive şi din multe altele cred ca şi în breasla noastră, ce nu a putut scăpa de cancerul generalizat al corupţiei în care jurnaliştii adevăraţi sunt sufocaţi de cohortele de ziarişti „tastatură” – sau „tonomat”, dintre care unii au şi exerciţiul tristelor vremi trecute când scriau orice la comanda partidului comunist totalitar, trebuie să se producă o schimbare majoră. Dar schimbarea aceasta, atât de necesară, trebuie să vină din interiorul breslei şi nu dinafara sa, şi nu impusă, ci asumată. Altfel ne paşte pericolul unei ruşinoase înregimentări forţate, politică şi economică, iar jurnaliştii vor ajunge să fie doar nişte biete şi jalnice prelungiri ale unor potentaţi ai zilei şi să ia poziţie de drepţi înainte să li se ordone acest lucru! Tinerii jurnaliştii pot aduce schimbarea! Cu condiţia să accepte apostolatul impus de profesia lor!”, era o postare-manifest de pe blogul ei.
Sursa:
Liliana JIGHIRA
