23.11.10

SAPTAMANA ,,PARINTELE ARSENIE BOCA". A INCEPUT PELERINAJUL LA MORMANTUL PARINTELUI

Au început deja pelerinajele către Prislop pentru prăznuirea Preacuviosului părinte Arsenie Boca la 28 noiembrie. Ieri, la prăznuirea Intrării Maicii Domnului în Biserică la mănăstirea Prislop se aflau câteva mii de credincioşi, iar la coada formată la mormântul părintelui se aflau mereu câteva sute. Semnul zilei au fost florile. Creştinii purtau buchete de flori sau chiar ghivece pline de flori. Aşezate la stânga mormântului formau un brâu de flori lat de aproape 2 m şi lung de douăzeci metri. Ziua era superbă, senină, caldă şi înflorită ca o primăvară. Pe pajiştea din faţa mănăstirii pelerinii îşi aşterneau masa pe iarbă verde. Ca pe vremuri când tânăr fiind părintele era căutat de oameni de peste tot. De parcă nimic nu s-ar fi întâmplat. Acum ca şi atunci, aceeaşi atmosferă. Oamenii de toate vârstele, condiţiile, cu necazuri sau fără, curioşi sau încrezători veneau să îl caute. De parcă toate necazurile, vrajbele comunismului, încercările lui nu ar fi fost decât o noapte, o încercare, un coşmar. In zori, viaţa şi-a reluat cursul. Şi azi ca şi ieri sfinţenia părintelui deranja. Cu o singură diferenţă. Ieri sfinţenia lui era o posibilitate, azi este o certitudine. A biruit moartea.

(Foto si text:Emilia Corbu)
Sursa: Blogul dnei Emilia Corbu - Viata fantastica


Related Posts with Thumbnails