PREOTUL GLEB YAKUNIN – ADEVARATA FATA A PATRIARHIEI MOSCOVEI. DIN INTERNATIONALA A III-A IN A TREIA ROMA

In anul 1943 seminaristul exmatriculat din Tiflis (Tbilisi), I. Stalin a decis sa foloseasca in scopuri politice zeci de milioane de rusi din strainatate si, in acelasi timp sa incerce sa uneasca tarile din spatiul ex-bizantin (Europa de Est si Balcanii) sub aripa Moscovei in calitate de a treia Roma, jucand cartea etno-confesionala.

 

Stalin i-a chemat la Kremlin pe cei trei activisti ai gruparii schismatice serghiene care au mai ramas: mitropolitul Serghii (Stragorodsky), Aleksii (Simansky) si Nikolai (Yarushevici), le-a dat avionul guvernamental si le-a ordonat sa adune din lagarele de concentrare pe episcopii loiali ramasi in viata pentru alegerea noului “patriarh”. De urgenta s-au facut cateva hirotonii, si in final 19 oameni s-au declarat a fi un fel de sinod patriarhal, la care, calcand toate canoanele de baza ale Ortodoxiei universale si rusesti, l-au proclamat pe Serghii Stragorodsky “patriarh al intregii Rusii”.

 

Nou-creata organizatie religioasa – Patriarhia Moscovei, Stalin si Beria au denumit-o cu un nume nou “Biserica Ortodoxa Rusa” in locul celui traditional “Ruseasca”, subliniind caracterul ei nationalist si indicand rolul ei in lucpta cu asa-numitul “cosmopolitism”.

 

Astfel, Biserica Ortodoxa, intemeiata in Rusia in anul 988, incepand cu anul 1927 a existat doar in catacombe si in exil.

 

In luna februarie 1945 Stalin a decis sa acorde organizatiei religioase recreate, “sectei rosii” de buzunar, o dimensiune unionala si o autoritate internationala, si pe banii statului a organizat la Moscova asa-numitul “Sinod Local a BOR”.  Cu statutul canonic in vigoare, neabrogat de nimeni, al Ortodoxiei Ruse, ordinea de convocare si desfasurare a “sinodului” in cauza nu avea nici o tangenta: organizatorii au calcat in picioare si cerintele statutului in vigoare, si canoanele Sinoadelor Ecumenice. Pe oaspetii sositi la asa-zisul “sinod”, in primul rand reprezentanti ai bisericilor ortodoxe orientale, Stalin i-a cumparat prin cadouri scumpe: vesminte sfinte si podoabe din aur si pietre pretioase, scoase din muzee, iar mai devreme jefuite de bolsevici de la Biserica Ortodoxa din Rusia, cu daruri in numerar in dolari.

 

O marturie clara in acest sens poate servi, spre exemplu, scrisoarea patriarhului Aleksii al II-lea adresata presedintelui Consiliului pentru afaceri al BOR, general-locotenentul G. Karlov, din data de 20.11.1947: “Alaturi de atractia ideologica fata de Moscova, Patriarhatul Antiohiei spera ca Biserica Rusa, si in special Guvernul Rus, vor reinnoi traditia veche a ajutorului material sistematic acordat Bisericii sarace  din Antiohia, pentru scoli, biserici, unii ierarhi fara averi si etc. In perioada de dinaintea revolutiei, statul, singur, si nu prin biserica, acorda ajutor financiar Bisericii din Antiohia, din ratiuni de stat, cu privire la necesitatea de a spirijini ortodoxia in Orient... Mitropolitul Ilia s-a oferit sa fie mijlocitorul nostru oficios (nu oficial) intre noi si Patriarhii greci; si aici, potrivit opiniei sale, factorul hotarator il reprezinta posibilitatea noastra de a le oferi bani...”.

 

Sub influenta cadourilor scumpe, icrelor mancate, a vinurilor si coniacurilor caucaziene baute, care pentru membrii “sinodului” au parut o mana cereasca intr-un timp al foametei si al ruinei, era anul 1945, a fost adoptata “Hotararea temporara cu privire la conducerea BOR”, in contradictie absoluta cu canoanele Bisericii Ortodoxe. Aceasta hotarare a transformat Patriarhia Moscovei intr-un fel de secta totalitara, unde trei oameni, in frunte cu asa-numitul “patriarh al Moscovei si a intregii Rusii”, au primit o putere mai mare decat Sinodul Local, precum si dreptul de a conduce administrativ biserica intr-un mod si mai dictatorial, decat sinodul lui Petru cel mare. Insa, daca tarii, pana in anul 1917, erau totusi considerati a fi crestini ortodocsi, acum structurile oficiale ale Bisericii s-au supus in mod absolut liderilor regimului ce lupta cu Dumnezeu. In 2000 de ani de existenta a crestinismului, istoria bisericii nu a cunoscut o astfel de cadere!

 

La “sinodul” din anul 1945, “Patriarh al Intregii Rusii”, prin vot deschis necanonic, a fost ales mitropolitul Aleksii (Simansky), cel mai apropiat tovaras de lupta al lui Serghii (Stragorodsky), care s-a discreditat prin colaborarea activa cu PGU si participarea la schisma renascentista din anii 1922-1923. Pentru serviciul sau fidel si de durata in favoarea guvernului sovietic si a organelor securitatii statului, Aleksii Simansky a primit permanent cei treizeci de arginti: ZIS-uri (marca de automobil) guvernamentale, o vila, odihna in Crimeea, calatorii pe nave confortabile, un vagon special pentru circulatia pe calea ferata, deservire speciala medicala si alimentara. Pana la destramarea URSS, Patriarhia Moscovei era aprovizionata cu delicatese si alcool de la baza de aprovizionare a Kremlinului.

 

Toti conducatorii ierarhiei bisericesti stalinisto-brejneviste erau premiati, pentru merite in constructia comunismului, cu ordine, medalii si diplome de onoare, dintre care unele oferite din partea KGB din URSS. Dintre ierarhii sovietici, Patriarhul Aleksii I a devenit un campion: 4 ordine “Drapelul Rosu al Muncii”! Intr-adevar, este o secta a “parintilor Stelari”! 

 

Asa cum a demonstrat desecretizarea arhivelor KGB-ului, Patriarhia “rosie”, sub acoperirea activitatii religioase, de facto era o subunitate a MGB (Ministerul Securitatii de Stat – denumirea KGB-ului din acea perioada). Iata de ce, dupa ce cordonul ombilical care lega Patriarhia Moscovei cu organizatia sa materna – Sectia a 4-a a Directiei a 5-a a KGB-ului - s-a rupt in anul 1991, Biserica Ortodoxa Rusa s-a dovedit a fi incapabila de o activitate bisericeasca independenta. S-au implinit cuvintele lui Hristos: “Nimeni nu poate să slujească la doi domni, căci sau pe unul îl va urî şi pe celălalt îl va iubi, sau de unul se va lipi şi pe celălalt îl va dispreţui; nu puteţi să slujiţi lui Dumnezeu şi lui mamona”. 

 

In anii 1947-48 biserica ortodoxa stalinista spera sa organizeze un Sinod Pan-Ortodox, la care, cu ajutorul MGB-ului omniprezent in umbra Patriarhului Moscovei, sa il propulseze pe acesta de pe pozitia a cincea pe care o ocupa pe primul loc, adica sa devina Patriarh Ecumenic. Atunci Moscova ar fi fost proclamata cea de-a Treia Roma, iar Iosif Stalin un nou Constantin cel Mare. Insa Dumnezeu nu a permis sa se intample o astfel de blasfemie cu crestinismul.

- va urma - 

- material preluat de pe blogul lui Monia Gugu

Martiri si marturisitori romani din secolul XX. Andrei Ciurunga (1920-2004)

 

Pe numele adevărat Robert Eisenbraun, s-a născut în oraşul Cahul (azi în Basarabia) la 28 octombrie 1920 într-o familie de colonişti germani. Tatăl sau, Herman Eisenbraun, era profesor de limba germană. Va începe studiile în oraşul natal, de unde va pleca la Bolgrad pentru a urma ultima clasa de liceu. Debutul literar va avea loc în anul 1932 la liceul pe care-l frecventa, Ioan Vodă. Prima sa poezie avea ca subiect Unirea Principatelor Romane. 

Debutul editorial se produce în 1936 cu placheta de versuri Melancolie. Publică în câteva reviste: Basarabia, Basarabia literară, Raza. La Chişinău va publica în 1944 cartea de poezii Cântece de dor şi de război. Odată cu pierderea Basarabiei şi retragerea trupelor romane, familia Eisenbraun trece graniţa în România stabilindu-se la Brăila (1944), Robert sperând să scape de NKVD, care-l hăituia. Continuă să scrie în câteva reviste brăilene cu pseudonimul Robert Cahuleanu. Se crede că numele i-a fost propus de Nichifor Crainic, la lansarea ca poet în martie 1944, în paginile revistei Gândirea, pseudonim sub care a semnat mai bine de 20 de ani tot ce a scris şi în special poeziile din închisoare.

Într-un articol din Expresul, noiembrie 1945, îi îndeamnă pe români să respingă comunismul. Este arestat ca unul din „autorii morali” ai manifestaţiei din 8 noiembrie 1945 care avea ca scop sărbătorirea zilei onomastice a regelui Mihai. Aceasta a devenit rapid o amplă mişcare de susţinere a monarhiei şi de respingere a regimului comunist nou instalat. În urma intervenţiei în forţă a autorităţilor manifestaţia s-a soldat cu zeci de morţi, răniţi şi sute de arestări. Poetul va fi eliberat după 29 zile de arest. În 1947 tipăreşte fără ştirea cenzurii volumul de versuri puternic anticomunist, Poeme de dincoace. Este denunţat de un cunoscut, dar nu va fi arestat atunci.

În 1949 pleacă în Bucureşti unde se angajează la revista Flacăra şi colaborează cu publicaţiile: Contemporanul, Viaţa Românească, Ateneu, Ramuri, Tribuna, Vatra, Viaţa militară, Urzica, Rebus. Este arestat la 2 februarie 1950 în urma altui denunţ, al unui coleg şi va primi o condamnare de 4 ani pentru „crima de uneltire împotriva păcii”.

Între timp, volumul incriminatoriu fusese distrus, drept pentru care a fost condamnat pentru volumul mai vechi Cântece de dor şi război. Trece pe la Uranus şi Galaţi.

În Jilava ajunge în vara lui 1951. Povesteşte că cea mai grea tortură a fost foamea: „Într-o bună zi, plimbarea obişnuită s-a suspendat: ni se aduseseră în curte zeci de saci de cartofi pe care trebuia să-i sortăm. Unii dintre noi, cei mai flămânzi, care au mâncat atunci cartofi cruzi «la discreţie», s-au îmbolnăvit grav, iar doi au şi decedat”. 

De la Jilava e dus la Canal (coloniile Peninsula şi Galeş), unde erau sute de mii de deţinuţi politici. Trăind în barăci neîncălzite, fără asistenţă medicală, sub bătăi şi torturi diabolic inventate, intelectualii şi preoţii erau forţaţi să taie albia viitorului Canal Dunăre - Marea Neagră. În acest iad poezia lui Ciurunga a fost ca un balsam pentru sufletele zdrobite ale românilor, aşa cum la Aiud un alt mare poet al temniţei, Radu Gyr, salva suflete prin versuri. Toată durerea unui neam forţat în robie reiese din versurile poeziei Canalul, care i-au adus lui Ciurunga supranumele de „Poet al Canalului”. Este cel mai cunoscut şi mai valoros poet al ororilor de la Canal.

Poeziile erau scrise iniţial pe hârtia sacilor de ciment sau pe plăci de săpun şi circulau prin viu grai. Descoperă o metodă ingenioasă de a păstra poeziile: cu toată slăbiciunea pentru curăţenie, nu dezbrăca pieptarul-bibliotecă niciodată, încât într-o noapte, rugat să-l scarpine pe spinare, camaradul Gulan a găsit printre „manuscrisele” sale interzise... un şoarece. La Canal se lucra aproape continuu, treziţi din noapte deţinuţii luau în fugă „ceaiul” - apă colorată cu puţin zahăr - şi o bucată de pâine de 100-200 grame, apoi transportaţi aproape pe întuneric în şiruri fantomatice dincolo de gardul de sârmă ghimpată. În ger cumplit sau călduri toride, mii de schelete vii săpau, cărau piatră şi pământ până seara când erau aduşi înapoi la barăci, unde primeau o zeamă fără calorii şi începea reeducarea prin bătaie şi durere.

Romani arestati in Transnistria in timpul parastasului pentru eroii razboiului de la Nistru. "Pacificatorii" rusi au asistat nepasatori. Oare vor vorbi pietrele?

Încă doi cetăţeni moldoveni au fost arestaţi de miliţia transnistreană. Este vorba de primarul satului Corjova şi un consilier local care au fost ridicaţi ieri din faţa bisericii din localitate în timpul unui parastas organizat în memoria celor ucişi în războiul de la Nistru din 1992. Nici de această dată autorităţile constituţionale ale Republicii Moldova nu au fost capabile să-şi apere cetăţenii. 

Ieri, 2 martie, s-au împlit 19 ani de la declanşarea războiului de la Nistru. Tradiţional, localnicii din satul Corjova se adună mai întâi la biserică, iar apoi merg la cimitirul din sat să cinstească memoria celor care au murit pentru integritatea Republicii Moldova. Ieri, în timp ce se îndreptau spre cimitir, oamenii au fost înconjuraţi de aproximativ 40 de miliţieni. Aceştia i-au îmbrâncit pe oamenii paşnici şi i-au cerut primarului să oprească manifestaţia. Deşi se află sub jurisdicţia Republicii Moldova, nici o autoritate legală nu a intervenit pentru a-i apăra pe oameni. Mai mult, Corjova se află în zona de securitate supravegheată de pacificatorii ruşi, dar nici aceştia nu au intervenit. În consecinţă, primarul Valeriu Mâţu şi consilierul local Ilie Coţofan au fost răpiţi de miliţie.

Ieri, seara târziu, o instanţă de judecată clandestină de la Dubăsari a emis mandate de arest pentru 7 zile pe numele celor doi funcţionari, pentru că ar fi defilat prin sat cu tricolorul Republicii Moldova. Cei doi mai sunt acuzaţi de încălcarea ordinii publice şi opunerea de rezistenţă faţă de miliţie.

Vicepremierul moldovean pentru Reintregrare, Eugen Carpov, a declarat că ceea ce s-a întâmplat la Corjova este o provocare pusă la cale de forţele separatiste. Potrivit lui, în legatură cu acest incident a fost sesizată Comisia Unificată de Control, Comandamentul Militar Unificat şi misiunea OSCE. Toate demersurile au rămas, însă, fără nici un răspuns.

Eugen Carpov: „Am înţeles că miliţienii au intervenit pentru a confisca tricolorul. Participanţii la acţiunea de comemorare s-au opus şi s-au produs altercaţii. Putem caracteriza aceste acţiuni doar ca pe o nouă tentativă de destabilizare a situaţiei, de tensionare a relaţiilor cu autorităţile Republicii Moldova”.

Procuratura Republicii Moldova şi Comisariatul de poliţie din Dubăsari investighează cazul reţinerii ilegale a primarului şi a consilierului de la Corjova. Dosare similare au fost deschise de autorităţile moldovene şi în alte cazuri de arestare ilegală a cetăţenilor moldoveni de către forţele de represiune transnistrene, dar nici unul din aceste dosare nu a fost dus până la capăt.

Expertul în problema transnistreană, Ion Manole, susţine că nici fostele autorităţi comuniste, nici actuala guvernare de la Chişinău nu are o strategie de soluţionare a diferendului transnistrean:
Ion Manole: „Actualul Birou de reintegrare nu are nici o politică şi nici o activitate foarte clară şi nu ştie ce să facă şi cum să facă”.

La rândul său, expertul militar, Viorel Cibotaru, susţine că strategia Chişinăului în problema transnistreană este de a nu face nimic. Potrivit lui, şi Ministerul Apărării, şi MAI, şi Serviciul de Informaţii şi Securitate, şi vama, şi grănicerii au primit ordin de a nu se implica. Incidentul de ieri de la Corjova s-a produs sub privirile neputincioase a câtorva poliţişti moldoveni. Mai mult, la acţiunea de comemorare a eroilor erau prezenţi şi oficiali de la Chişinău.

Nimeni nu a intervenit, chiar dacă printre participanţii la acţiunea de comemorare erau şi copii. De asemenea, văduvele eroilor ucişi de cazaci şi de gardiştii transnistreni în 1992 au fost călcate în picioare ieri de miliţiile lui Smirnov.

Autor: Vitalie Călugăreanu, DW-Chişinău
Redactor: Robert Schwartz

Sursa: Deutsche Welle