Dacă
Rusia ar redeveni pravoslavnică în scurtă vreme şi împrejurările ar
rămâne actuale, ortodoxia românească ne va fi cea mai sigură pavăză a
existenţei etnice: ortodoxia noastră e numai a noastră. Ea e
altceva decât pravoslavia rusească. Ea e împletită şi colorată cu tot ce
e propriu sufletului românesc. Ea nu are caracter şi tendinţe
internaţionale, ci susţine cu ardoare diferenţierile naţionale.
Ortodoxia românească ne va apăra de slavism cum ne-a apărat şi în
trecut. Dar ea ne va apăra şi de o altă primejdie care se desemnează. Se
vorbeşte stăruitor de o organizare a Europei în unităţi mai mari, de o
depăşire a principiului naţionalităţilor. Ei bine, în aceste forme noi
de organizare, ortodoxia ar fi singura forţă prin care ne-am susţine
etnicitatea noastră prin caracterul ei naţional, care o deosebeşte de
tendinţele internaţionale ale celorlalte ramuri ale creştinismului. Ea
ar fi singura forţă spirituală care s-ar asocia cu atitudinea
protestatară a neamurilor mici împotriva tendinţelelor internaţionale de
orice fel.
Ortodoxia,
prin dragostea ei pentru realitatea etnică, ţine tot atât de mult la
unităţile etnice mai mici, ca şi la cele mai mari, spre deosebire de
alte forme ale creştinismului care, neavând o afinitate specială pentru
etnic şi urmărind numai rezultate cantitative, sunt dispuse totdeauna să
pactizeze cu unităţile mari şi mai puternice pentru sacrificarea celor
mici.
- fragment din articolul Părintelui Profesor Dumitru Stăniloae, intitulat „Biserica ortodoxă a Transilvaniei”, apărut în revista „Gândirea” XXII, nr. 5, 1943, p. 241-248
