Sfintii Varsanufie si Ioan - cuvant de mangaiere in deznadejde. Note ale Parintelui Staniloae

22. R ă s p u n s u l aceluiaşi mare Bătrîn către acelaş, plin de mîngîiere şi de îndemn ca să se întoarcă la veselia duhovnicească din descurajarea pricinuită lui de diferite întîmplări.

Scrie fratelui Ioan un îndemn duhovnicesc care să veselească inima lui în Hristos Iisus, Domnul nostru. Şi spune-i lui: fiindcă ne doreşti, ,,precum se doreşte cerbul după izvoarele apelor" (Ps. 41, 1), - dar nu aşa de mult ca noi pe tine - nemaiputînd răbda, cum zice prea dumnezeescul Apostol Pavel (I Tes. 3, 5), am scris iubirii tale aceste spuse de noi, mai bine zis de Dumnezeu.

Rodească-ţi viaţa ta struguri, care, călcaţi în picioare, să-ţi producă vin duhovnicesc, ca să veselească sufletul tău necăjit. Cîmpul tău să rodească îmbelşugat sămînţa cea bună care semănată pe pămîntul cel bun să producă una o sută, alta şase zeci şi iarăşi alta trei zeci (Mt. 4, 8). Şi să se încălzească inima ta pentru totdeauna de focul de care a spus Stăpînul nostru Iisus Hristos: ,,Foc am venit să arunc pe pămînt" (Lc. 12, 49). Să se înstăpînească în inima ta pacea Domnului, după cuvîntul Apostolului (Col. 3, 15). Şi să se înalţe finicul tău cu ramurile lui, potrivit lui David care zice: "Dreptul ca finicul va înflori" (Ps. 91, 13). Să te curăţeşti de mînie şi de iuţimea patimilor ca sfinţii cei desăvîrşiţi, în care nu se arată nicidecum mişcarea acestora, ba nici măcar vreo înclinare de-o clipă spre ele. Şi să învrednicească Domnul sufletul tău ca să se sălăşluiască în nevinovăţie şi în blîndeţe, ca să fii o hrană a lui Hristos, un miel nevinovat.

(Parintele Staniloae: Frumoasă aplicare a ideii de mîncare de către noi a Mielului Hristos. Fiecare om blînd e o adevărată hrană plină de dulceaţă pentru semenii săi. Dar numai unit cu Hristos în jertfa de sine, poate fi şi omul un astfel de miel blînd, dulce la mîncare şi îndulcind viaţa celui ce-l mănîncă).

Să calci pe urmele noastre ca un urmaş cuminte şi să te ridici la canonul nostru ca un bun moştenitor al harismelor mele. Să vadă ochii tăi pe Dumnezeu, ca unul ce-ai ajuns curat cu inima (Mt. 5, 8).

Să fii îndelung răbdător în necazurile tale, ca unul ce ai cunoscut făgăduinta Stăpînului care zice: ,,În lume necazuri veţi avea, dar îndrăzniţi, Eu am biruit lumea" (Ioan 16, 33). Să ajungi la dragostea de nebiruit care introduce pe cei ce au dobîndit-o în curţile împărăteşti şi-I face fraţi ai lui Hristos.

(Parintele Staniloae: Iisus s-a făcut Fratele nostru prin dragostea care L-a îndemnat să se facă om şi să primească moartea pentru a ne ridica la comuniunea veşnică şi fericită cu Sine în Împărăţia unde vom fi fii ai Tatălui ceresc şi fraţi ai lui. Iar Tatăl cel veşnic ne-a creeat şi L-a făcut pe Fiul Său om, ca să-şi extindă dragostea Sa de Tată şi la alţi fii. Noi trăim frăţia cu Hristos şi calitatea de fii ai Tatălui ceresc, răspunzînd acestei iubiri a Lor şi iubind şi noi pe oameni cu iubirea Lor. În împărăţia lui Dumnezeu, Acesta nu e Stăpîn al nostru ci Tată şi Frate. Acolo donmeşte dragostea între Dumnezeu şi noi şi între noi toţi fraţi ai lui Hristos şi fii ai Tatălui ceresc.)

Pătimeşte împreună cu Hristos, ca să te slăveşti împreună cu El (Rom. 8, 17) şi dacă mori împreună cu El, ca să te scoli împreună cu El. Făcînd aşa, nu nesocoteşti comoara ce stă în faţa ta.

(Parintele Staniloae: Comoara ce ne stă în faţă este dragostea lui Hristos şi toate bunăţălile Lui pe care ni le dă şi nouă. Pe ea nu o vom putea cunoaşte decît cînd vom ajunge la liniştirea desăvîrşită din partea grijilor pentru lucrurile trecătoare şi înguste ale lumii acesteia. Căci în această stare nu ne vom mai agita pentru cele netrecătoare. La dragostea aceasta vom ajunge după ce vom fi fost în stare să murim şi noi lumii ce ne îngustează pentru Hristos, cum a murit El pentru noi.)

Dar pînă acum n-ai cunoscut înţelesul ei, sau ce este ea. Cînd însă vei ajunge la liniştea desăvîrşită, atunci o vei cunoaşte pe ea şi te vei minuna de darul lui Hristos. Dar cît de nepătrunse sînt căile Lui ! (Rom. 11, 33). Pînă ce eşti cu oamenii, nu poţi să le înţelegi. Dar cînd te vei afla fără griji ca noi, atunci vei înţelege cele spuse. De aceea mă rog lui Dumnezeu noaptea şi ziua (II Tim. 1, 3) ca să fii şi tu acolo unde sîntem noi, să fii şi tu într-o simţire cu noi, în bucuria negrăită a sfinţilor şi în lumina veşnică, ca să afli şi tu partea ta în ceeace s-a făgăduit sfinţilor, ,,în cele ce ochiul nu le-a văzut, nici urechea nu le-a auzit, nici la inima omului nu s-au suit, pe care le-a gătit Dumnezeu celor ce-L iubesc pe El". Întăreşte-te în Domnul; bucură-te. Amin.

(Parintele Staniloae: Numai murind egoismului păcătos, omul trece în viaţa infinit de largă a dragostei, în viaţa cea adevărată. Şi simţind că are totul, nu e agitat, ci liniştit.)

La mormantul familiei Zelea Codreanu. FOTO inedite cu Nichifor Crainic si Mircea Vulcanescu la reinhumarea lui Corneliu Codreanu

Anul acesta s-au implinit 74 de ani de la asasinarea salbatica a lui Corneliu Zelea Codreanu si a camarazilor sai, Decemvirii si Nicadorii, in noaptea Sfantului Andrei, 29 spre 30 noiembrie 1938. Sugrumati si impuscati in Padurea Tancabesti, cei 14 au fost apoi azvarliti intr-o groapa comuna din inchisoarea Jilava, peste care s-a aruncat acid sulfuric si var nestins si s-a turnat o placa de beton (Vedeti in Anexe Comunicatul Parchetului militar al Corpului II Armată si marturia unuia dintre participantii la crima). Capitanul Miscarii Legionare si camarazii sai au  fost deshumati ulterior, dupa caderea sangeroasei dictaturi Carol al II-lea, respectiv pe 27 noiembrie 1940 (foto), si reinhumati la Mausoleul de la Casa Verde, pe 30 noiembrie, alaturi de Mota si Marin, comandanti legionari ucisi ca voluntari in Spania, pe frontul razboiului anticrestin al militiilor bolsevice internationaliste. La ceremoniile funerare au participat zeci de mii de romani si intreaga elita a Romaniei (vedeti in fotografiile pe care le publicam aici cateva imagini mai putin cunoscute de la acel moment, cu Maresalul Antonescu, Mircea Vulcanescu si Nichifor Crainic aducandu-si omagiile la Biserica Ilie Gorgani, unde s-au aflat spre priveghere trupurile legionarilor asasinati).

“- L-au împuşcat pe Căpitan. Nu se mai auzi atunci nici o răsuflare în toată curtea. Tăcerea aceea împietrită i se păru mai cumplită decât orice strigăt.”, avea sa evoce Mircea Eliade in romanul sau, “Noaptea de Sanziene”, aflarea vestii despre crima de la Tancabesti in lagarul de la Miercurea Ciuc. „Rareori în istoria creştinismului modern au fost răsplătite cu mai mult sânge posturile, rugăciunile şi credinţa oarbă în atotputernicia lui Dumnezeu”, consemna marele filosof ortodox al religiilor lumii in volumele sale de “Memorii”. Dar cei 16 n-au avut odihna, nici dupa moarte. “I-au chinuit în viata la Miercurea-Ciucului, iar acum netrebnicia lor nu-i lasã nici odihnei mortii”, scria filosoful Constantin Noica in “Buna Vestire” in memoria altor 46 de legionari ucisi in lagarul de la Miercurea Ciuc, la 22 septembrie 1939.


Invadarea Romaniei de catre hoardele Armatei Rosii in urma nefericitului act de la 23 august 1944 avea sa arunce un giulgiu intunecat si peste osemintele conducatorilor Miscarii Legionare. Dezgropate in circumstante necunoscute din Mausoleul de la Casa Verde din Bucurestii Noi, soarta lor a ramas un mister pana astazi, la fel cum s-a intamplat si cu osemintele Maresalului Ion Antonescu, impuscat in Valea Piersicilor de la Jilava, supranumita Valea Plangerii (vedeti Cap III din Aiud Insangerat de Grigore Caraza), pe 1 iunie 1946,  impreuna cu prof. univ. Mihai Antonescu, ministrul de Externe al Regatului Romaniei, generalul Picky Vasiliu, fost comandant al Jandarmeriei Române şi prof. univ. Gheorghe Alexianu, fost guvernator al Transnistriei.

Au circulat si circula si azi numeroase legende privind ramasitele pamantesti ale celor 16 legionari: ca au fost transportate la Moscova, la ordinele NKVD, ca au fost arse si apoi aruncate la canal sau, varianta optimista, ca au fost salvate si ascunse de legionari, intr-o misiune ramasa, pana azi, ultrasecreta. Problema a preocupat de-a lungul anilor, si in special dupa 1989, si istorici si tineri publicisti, ca George Bara de la Cluj, dar si autoritati ale statului si, in mod deosebit, familia Zelea Codreanu. O familie masacrata, ai carei membri ramasi in viata au fost umiliti si chinuiti, in lagare, colonii si inchisori.