Fete ale comunismului antiromanesc: Ana Pauker

Mi-am permis sa schimb titlul articolului, din cauza faptului ca folosea o sintagma incorecta, impusa in spatiul romanesc de Tismaneanu si tovarasii lui, pe care observ ca o preiau si oameni de buna credinta: comunism romanesc. Comunismul nu a fost romanesc, ci antiromanesc. Falsificatorii istoriei despre regimul comunist din Romania vor sa eludeze vinovatiile reale pentru instaurarea holocaustului rosu. In opinia lor, Ceausescu nu este vinovat pentru comunismul lui, ci pentru "nationalismul" lui. Pana la urma tot victimele sunt vinovate, si nu tortionarii si inspiratorii lor lor. (F.P.)

Ana Pauker, o figura autoritara pe scena politica de dupa cel de-Al Doilea Razboi Mondial, a facut parte din elita comunista ce a condus Romania. Firea ei aspra si caracterul dur i-au adus in acea vreme porecla de "Stalin cu fusta".

Aceasta provenea dintr-o familie de evrei ortodocsi saraci din localitatea Codaesti a judetului Vaslui. Parintii ei erau Hers Kaufman Rabinsohn si Sara Rabinsohn. Numele ei de nastere oficial era Hanna Rabinsohn.

Din 1905 urmeaza cursurile scolii "Fratia Sionului", dupa aceea se muta cu parintii la Bucuresti si este inscrisa la scoala profesionala "Rasela si Filip Focsaneanu". Din 1910 pana in 1917 preda limba ebraica intr-o scoala evreiasca.

Inceputurile comuniste

In aceasta perioada a intrat in contact cu ideologia comunista fiind influentata de unul dintre colegii ei, Heinrich Sternber. Intra in Partidul Social Democrat Roman in 1915 si incepe sa participe la actiuni de promovare a ideilor comuniste, tine discursuri, imparte manifeste. Priveste cu interes revolutia rusa din 1917 si curand adera la idealul acesteia de a propaga comunismul in restul statelor.

Perioada interbelica

In 1918 face cunostinta cu Marcel Pauker si el un sustinator al acelorasi idei comuniste. Cei doi se vor casatori in 1921, in Zurich.

Intorsi in tara se inscriu in nou infiintatul Partid Comunist Roman, iar Ana incearca sa recruteze noi membri, actioneaza pe langa sindicate pentru a le instiga la greve si participa la Congresul Internationalei Comuniste din Moscova.

Dupa ce se intoarce este arestata de autoritatile romane si incarcerata in perioada noiembrie 1923 si februarie 1924. Datorita exacerbarii actiunilor ei, intre decembrie 1924 si iunie 1925 este inchisa din nou.

Mergand pe linia oficiala de la Moscova militeaza pentru dezlipirea Basarabiei si cedarea ei Uniunii Sovietice. Este arestata din nou si condamnata, dar reuseste sa fuga la sovietici.

In urma amnistiei guvernului taranist din 1929 se intoarce. Isi continua actiunile subversive, iar in 1935 este iarasi arestata si condamnata la zece ani de inchisoare. In timpul perioadei de detentie sotul Anei Pauker, Marcel, a devenit victima epurarilor staliniste din 1938, lucru pe care nu l-a aflat decat multi ani mai tarziu, desi banuia acest fapt.

Eliberarea ei din 1941 este rezultatul unui schimb intre autoritatile romane si cele sovietice. In acest fel Ion Codreanu, membru al Sfatului Tarii, organul legislativ al Basarabiei prin care s-a infaptuit unirea dintre Basarabia si Romania, este inapoiat in siguranta de sovietici in Regat.

Anii de razboi

A continuat sa actioneze in favoarea Uniunii Sovietice, iar acolo ea devenise liderul comunistilor romani aflati in exil sau "factiunea moscovita". Pauker a supervizat procedurile de infiintare a uneia din cele doua divizii de voluntari romani create in Uniunea Sovietica, anume "Tudor Vladimirescu" si "Horia, Closca si Crisan".

Acestea erau formate din prizonieri de razboi care au trecut de partea armatei Uniunii Sovietice, cele doua unitati de lupta fiind incluse in ansamblul militar sovietic.

Cariera politica

Dupa momentul 23 august, revine in Romania. Important de mentionat este faptul ca intra imbracata in uniforma sovietica. Ocupa dupa aceea postul de secretara al Comitetului Central al Partidului Comunist Roman.

A fost la conducerea directiei de Propaganda si Agitatie si a Comisiei Agrare, care implementa masurile de colectivizare a agriculturii. In 1947 ocupa functia de Ministru de Externe si este prima femeie din lume care detine aceasta functie.

Avand acest post a semnat actul prin care Insula Serpilor era cedata Uniunii Sovietice si a facut parte din delegatia ce a semnat acordul economic ce punea bazele infiintarii sovromurilor.

Aceste actiuni nepopulare precum si cazul Ecaterinei Gata, careia i-au fost mutilati sanii, a fost violata si omorata deorece a scuipat-o pe Ana Pauker in timpul unei interogari, a intarit reputatia ei de persoana dura si brutala, de unde si porecla in epoca de "Stalin cu fusta".

Eliminarea din partid si ultimii ani din viata

Gheorghe Gheorghiu-Dej a devenit liderul partidului de abia in 1952. Puterea lui ii era restransa de influenta Anei Pauker, dar si a restului conducatorilor factiunii moscovite, Vasile Luca si Teohari Georgescu.

Cu acordul lui Stalin i-a scos pe acestia din partid sub diverse acuzatii. A fost arestata si supusa unor serii de interogatorii. In 1954 este scoasa in final din Partidul Muncitoresc Roman.

Petrece anii urmatori sub arest la domiciliu, dar i-a fost permis sa lucreze la Editura Politica. De abia in 1959 primeste instiitarea de la sovietici ca sotul ei, Marcel Pauker a murit in 1938. In 1960 moare fiind bolnava de cancer la san.

Reabilitarea Anei Puker a venit cinci ani mai tarziu sub conducerea lui Nicolae Ceausescu.

Laurentiu Dologa

http://www.ziare.com

Parintele Arsenie Papacioc - Cuvinte despre Maica Domnului

Sub ocrotirea Maicii Domnului, Părintele Arsenie Papacioc a ajuns la vârsta de 96 de ani. La mulţi ani! Gânduri despre neamul românesc. Cânt. (AUDIO)

Sunt foarte optimist în privinţa viitorului neamului românesc. Poporul român e cel mai adaptabil popor la învăţătura creştină. N-am dus niciodată un război de cucerire, ci numai de apărare. Exact poziţia Bisericii.

Faptele neamului nostru de mii de ani sunt numai creştine. N-am luat nimic de la nimeni. Nouă toţi ne-au luat. Ruşii pe-o parte, ungurii pe-o parte, bulgarii la fel. Adică ce, suntem marfă fără stăpân? Doar suntem fiii lui Decebal! Decebal n-a murit!

Vezi mai multe video din Evenimente

Părintele Profesor Ovidiu Moceanu despre cultul Fecioarei în opera lui Mihai Eminescu

Pentru mulţi poate fi o surpriză să găsească într-o carte de Cântări în cinstea Maicii Domnului (1990) două poezii de Mihai Eminescu, sonetul Răsai asupra mea şi Rugăciune. Nu distonează prin nimic faţă de celelalte, anonime; dimpotrivă, în versul eminescian se concentrează o lumină extraordinară, de credinţă, evlavie şi smerenie, care se revarsă şi asupra celorlalte, prin cuvântul cu sonorităţi aparte. Aceste poezii, precum şi altele, ca Învierea, Ta twan asi sau Colinde, colinde, aceasta din urmă aproape intrată în folclor, ne atrag atenţia asupra literaturii noastre de inspiraţie religioasă, poate una din cele mai bogate, dar al cărei drum a devenit greu de reconstituit.

Fiorul credinţei a inspirat pagini de mare elevaţie şi poate că nu peste mult timp va găsi cineva răgazul să le redea circuitului public, după ce au aşteptat atâta în cine ştie ce ediţii rare, în pagini de revistă prăfuite de vreme. Chiar poezia românească se naşte sub semnul Credinţei, în Psaltirea lui Dosoftei (1673), iar acest semn va marca momentele ei de glorie. De la Dosoftei întemeieterul la Eminescu Desăvârşitorul, până la Arghezi şi Voiculescu, poezia sentimentului religios a însoţit, cu înfiorările ei profunde, cu neliniştile sale, evoluţia literaturii noastre.

De o atenţie deosebită s-a bucurat la noi cinstirea Fecioarei, aşa cum o demonstrează şi creaţia eminesciană. Cartea îngrijită de diaconul Gheorghe Băbuţ Maica Domnului Ocrotitoarea României ne dă o idee despre dimensiunile acestui cult, deşi, la o cercetare puţin mai aprofundată, găsim mult mai multe pagini literare, şi încă dintre cele mai izbutite. Numai în volumul Gânduri albe, postume ale lui Vasile Voiculescu (editate de Victor Crăciun şi Radu Voiculescu în 1986), am detecta materia unei întregi cărţi.

Cinstirea Fecioarei e sentimentul cel mai puternic în colindele noastre. Prin 1936, Mircea Eliade se exprima despre pietatea cu care creştinii răsăriteni evocă imaginea Fecioarei explicând intensitatea acesteia prin credinţa lor că femeia şi mama sunt "un miracol divin pe pământ". Cercetătorul continua: "În Răsărit, exista aşadar, cu mult înainte de creştinism, o pietate sinceră şi populară faţă de femeie şi faţă de mamă; adică faţă de principiul rodniciei şi bunătăţii pe care mama îl întrupa. Nu este deci întâmplător că tocmai aici, în Răsărit, creştinătatea se apropie întâi de Maica Domnului" (v. Maica Domnului, [în] "Familia", 1936, nr. 6, pp. 33-38).

Poezia noastră cultă a însoţit cinstirea Fecioarei de imaginea "luminii line", sintagmă cu reverberaţii în imnologia creştină. La Voiculescu, de exemplu, izvorul "luminii line" e fiinţa Fecioarei Măria, Lumina Dintâi, originară, vindecătoare de angoasele aduse de civilizaţia brutală:"Lumină lină a Sfintei Marii, / Vino-n acest amurg de lume / Să ne scapi de agonicele zvârcoliri; / Iată, omul pune la cale anume / Spulberul nefericitei tale zidiri".

Pentru Eminescu, Fecioara este "crăiasa" lumii, taina vieţii şi a morţii, îndurarea, mila care risipeşte deznădejdea. Poetul înalţă rugăciunea în numele tuturor suferinzilor: "Crăiasă alegându-te,/ Îngenunchem rugându-te / Înalţă, ne mântuie / Din valul ce ne bântuie; / Fii scut de întărire / Şi zid de mântuire, / Privirea-ţi adorată / Asupră-ne coboară / O, maică prea curată / Şi pururea fecioară, / Marie!" (Rugăciune).

Suferim cu toţii, dezorientaţi, într-o lume ale cărei taine copleşitoare se înmulţesc şi care nu pot fi pătrunse fără revelaţie.Lumina îndurătoare a "reginei peste îngeri" ne-ar putea ajuta: "Rugămu-ne-ndurărilor,/ Luceafărului mărilor; / Ascultă-a noastre plângeri, / Regină peste îngeri / Din neguri te arată / Lumină dulce clară, / O, maică prea curată / Şi pururea fecioară, / Marie!"

Invocarea "luceafărului mărilor" n-are legătură, în aparenţă, cu capodopera eminesciană. Dar se ştie că numele Fecioarei, după o interpretare, provine din ebraică, însemnând "picătură din mare" (mar - "picătură", yam - "mare"). Sfântul Ieronim a tradus în latină cuvântul, folosind sintagma Stilla Maris (lat. stilla - "picătură"), care a fost apropiată de altă sintagmă, cu puternice conotaţii poetice, Stella Maris ("Steaua Mării"). E lesne de înţeles de ce s-a impus cea de a doua sintagmă. Imnul Ave, Maria, Stella Maris creează imaginea poetică a Fecioarei "luceafăr al mărilor". Ocrotitoarea marinarilor (de aceea îşi sărbătoresc ziua la 15 August) are puterea să ne înalţe "din valul ce ne bîntuie", fiecare din noi fiind în voia valurilor vieţii.

În poezia eminesciană, Fecioara reprezintă idealul, absolutul, arhetipul, iubirea. G. Călinescu observa, vorbind despre erotica poetului, că "spiritul încearcă, prin imaginea femeii, să iasă din lumea contingenţelor şi să intuiască fericirea paradisiacă". Totuşi, este o exagerare afirmaţia că în adoraţia eminesciană a Fecioarei am putea identifica "un sexualism transfigurat". Unele creaţii ar justifica-o, dacă n-ar apărea setea de împăcare cu lumea, cu destinul, sentiment pe care nu-1 poate aduce decât o fiinţă mai presus decât toate cele care aprind focul dragostei pământeşti. Astfel că imaginea Fecioarei, "luceafăr al mărilor", se situează în alte zone ale trăirii adoraţiei decât femeia înger din Înger şi demon, spre exemplu: "Ea un înger ce se roagă - El un demon ce visează; / Ea o inimă de aur - El un suflet apostat; / El în umbra lui fatală, stă-ndărătnic rezemat -/ La picioarele Madonei, tristă, sfântă, Ea veghează." Femeia înger, "mândră de înduioşare", aduce împăcarea, adică iertarea, prin dragoste, de fapt mântuirea. Lumea capătă un sens, fiindcă, la sfârşit, demonul răzvrătit a primit binecuvântarea dragostei şi milei creştineşti.

Nu găsim altceva în sonetul Răsai asupra mea, ci cu mult mai mult. Răzvrătitul se află în fiecare din noi şi nimeni nu ştie mai bine asta decât poetul. Înger şi demon nu individualiza imaginea celui care caută împăcarea. Ceea ce impresionează în sonet e forţa trăirii individuale, căinţa sinceră şi încrederea că asupra sufletului rănit, obosit, se va aşeza binefăcătoarea "lumină lină". Ea se întrupează în "maica sfântă, pururea fecioară" şi regenerează fiinţa poetului prin credinţă, speranţă, dragoste. Sunt cele trei mari virtuţi creştine, evocate şi de Apostolul Pavel ca fundamente ale fiinţei. Nota puternică de inspiraţie autobiografică dă autenticitate invocaţiei, pentru că, e lucru ştiut, rugăciunea presupune şi mărturisire:"Speranţa mea tu n-o lăsa să moară, / Deşi al meu e un noian de vină; / Privirea ta de milă caldă, plină, / Îndurătoare-asupra mea coboară". Disperarea sufletului fără putere, fiindcă şi-a pierdut credinţa, îl încearcă greu pe cel care între tinereţe şi credinţă aşează semnul adoraţiei fără sfârşit:"Străin de toţi, pierdut în suferinţa / Adâncă a nimicniciei mele, / Eu nu mai cred nimic şi n-am tărie. / Dă-mi tinereţea mea, redă-mi credinţa / Şi reapari din cerul tău de stele: / Ca să te-ador de-acum pe veci, Marie!"

Există o poartă de lumină în aceste versuri, şi nu numai. Sentimentul pierderii în neant poate fi contracarat prin revelaţie. "Lumina lină" pune sub înţelesurile ei adânci "noaptea gîndurilor" şi nu credem că trebuie să alergăm la texte sanscrite pentru a explica setimentul pe care îl trăieşte poetul, aşa cum face Perpessicius comentând Ta twam asi. Adorarea Fecioarei aduce poetului fericirea extatică, imposibil de trăit pe drumurile profane ale iubirii. Evlavia despre care vorbea Călinescu ("Eminescu intră în iubire cu o evlavie adâncă, cu o credinţă care nu suferă ironie şi uşurătate") găseşte în aceste rugăciuni orizontul cel mai pur, dezvăluindu-ne una din trăsăturile profunde ale registrului afectiv eminescian.

Pr. prof. univ. dr. Ovidiu MOCEANU

Eminescianul George Munteanu: Rugăciunea lui Eminescu către Maica Domnului, capodoperă a poeziei româneşti şi podoabă între rugi

O devoţiune ca aceea din orice vers celebrator al lui Iisus e şi în poemele închinate Maicii Domnului. Rar de aflat în poezia românească o ipostaziere a căinţei creştine, ca treaptă de trecere peste dezastre, o puritate a simţirii şi o delicateţe de tonuri ca aceea din sonetul Răsai asupra mea (1879): „Răsai asupra mea, lumină lină,/ Ca-n visul meu ceresc d-odinioară;/ O, maică sfântă, pururea fecioară,/ în noaptea gândurilor mele vină!//Speranţa mea tu n-o lăsa să moară,/ Deşi al meu e un noian de vină;/ Privirea ta de milă caldă, plină,/ îndurătoare-asupra mea coboară.//Străin de toţi, pierdut în suferinţa/ Adâncă a nimicniciei mele,/ Eu nu mai cred nimic şi n-am tărie,// Dă-mi tinereţea mea, redă-mi credinţa/ Si reapari din cerul tău de stele/ Ca să te-ador de-acum pe veci, Marie!" După cum Rugăciune (1879) e capo­dopera poeziei româneşti în astfel de lamură a simţirii şi, nu mai puţin, o podoabă între rugile înălţate spre Madona de orice mare poet al lumii: “Crăiasă alegându-te,/ Îngenunchem rugându-te,/ Înalţă-ne, ne mântuie/ Din valul ce ne bântuie;/ Fii scut de întărire/ Şi zid de mântuire,/ Privirea-ţi ado­rată/ Asupră-ne coboară,/ O, maică prea curată/ Şi pururea fecioară,/ Marie!//Noi, ce din mila sfântu­lui/ Umbră facem pământului,/ Rugămu-ne-ndurărilor/ Luceafărului mărilor;/ Ascultă-a noas­tre plângeri,/ Regină peste îngeri,/ Din neguri te arată,/ Lumină dulce clară,/ O, maică prea curată/ Şi pururea fecioară,/ Marie!"

Ambasada Cehiei la Bucuresti criticata de Alianta Familiilor. Imperialism cultural bazat pe "valori" homosexuale.

IMPERIALISMUL CULTURAL AL AMBASADEI CEHIEI LA BUCURESTI

Ce pret are suveranitatea nationala? Ce pret are moralitatea? Ambele sunt inestimabile si nu se negociaza.

V-am informat de mai multe ori din mai incoace despre amestecul ambasadelor straine in treburile romanilor. Am facut aceasta remarca in principal in legatura cu Declaratia Comuna pe care 11 ambasadori straini au seamnat-o in mai in sprijinul marsului homosexual de la Bucuresti. Ii reamintim: SUA, Canada, Australia, Africa de Sud, Marea Britanie, Suedia, Olanda, Franta, Cehia, Spania. Romanii din SUA au reactionat promt cu o scrisoare de protest remisa Ambasadei SUA pe 26 mai. La cererea AFR, crestinii canadieni au facut si ei un demers similar la Ambasada Canadei la Bucuresti, la Primul Ministru al Canadei, si la Ministerul de Externe al Canadei. Iar in comunicatii neoficiale AFR a cerut ambasadorului Africii de Sud sa-si retraga semnatura data Declaratiei Comune. In iunie d-l Ambasador sud african a dat dovada de respect si intelegere fata de cultura si suveranitatea Romaniei si si-a retras semnatura. I-am multumit atunci si ii multumim din nou. Nu asa insa stau lucrurile cu Republica Ceha, prietenii nostri mai apropiati.

In iunie AFR a inceput demersuri pe linga Ambasada Cehiei si Ministerul de Externe al Cehiei cerind retragerea semnaturii ambasadorului ceh. Intr-o scrisoare oficiala remisa AFR pe 1 iulie de catre Ministerul Ceh de Afaceri Externe, ni s-a comunicat ca Cehia isi mentine pozitia. Regretam pozitia intransigenta si de confruntare cu poporul roman pe care Republica Ceha a decis sa o ia privind o chestiune de interes pur national care nu are nimic de a face cu relatiile bilaterale romano-cehe sau cu relatiile internationale in general. In consecinta pe 26 iulie AFR a remis o scrisoare Ambasadei Cehiei la Bucuresti si Ministerului Ceh de Afaceri Externe cerind inca o data retragerea semnaturii ambasadorului in timp de 10 zile. AFR a mentionat deasemenea ca daca cererea noastra nu este rezolvata la nivel neoficial, vom informa publicul roman despre aceasta subminare grosolana a suveranitatii noastre nationale de catre Republica Ceha, o natiune cu care vreme de sute de ani am intretinut relatii de strinsa si sincera prietenie, la bine si la rau.

Actiunea Cehiei, ca de fapt si a celorlalti ambasadori straini, nu poate fi justificata. Constituie o subminare a suveranitatii noastre nationale. Unul din cele 7 principii universale ale relatiilor dintre state, mentionate si in Carta Natiunilor Unite, este neamestecul in afecerile interne ale statelor suverane. Rolul ambasadelor este sa comunice la nivel diplomatic intre state, nu la nivel nediplomatic sau sa ia pozitii privind afacerile interne ale diferitelor tari. Numim lucrul acesta o forma de hegemonie culturala si imperialism cultural.

Pozitia Cehiei insa ne surprinde si din alte puncte de vedere. Franta, Canada, Suedia, Marea Britanie, SUA, sau Olanda au fost si inca ramin “puteri” imperialiste. In mod traditional ele s-au amestecat in treburile altor state fara ca ele la rindul lor sa fie supuse imperialismului altor puteri. Cehia insa este o exceptie. Pe 21 august se vor implini 42 de ani de cind Uniunea Sovietica si alte state membre ale Pactului de la Varsovia au invadat Cehoslovacia abolindu-i in felul acesta suveranitatea nationala. Romania nu a participat la invazia Cehiei. Dimpotriva, Romania si-a periclitat suveranitatea nationala luind pozitii critice, deschise si oficiale fata de Uniunea Sovietica si invadarea Cehoslovaciei. Deasemenea Roamnia a participat la eliberarea Cehoslovaciei de sub ocupatia germana in al Doilea Razboi Mondial. In consecinta, nu ne asteptam ca Cehia, o fosta victima a imperialismului german si sovietic, sa se alature celorlalte “puteri” care promoveaza imperialimsul cultural la nivel international, si sa ne ofenseze fara temei. Si mai ales nu ne asteptam ca Cehia sa nu dea dovada de intelegere dupa ce AFR i-a atras atentia, in mod politicos si deosebit de respectuos, ca ne-a submit suveranitatea nationala si ca ne-a jignit.

Din nefericire, Romania nu e singura tara in care Cehia promoveaza homosexualitatea. A facut-o in iunie si in Peru unde, impreuna cu celelalte state care au semnat Declaratia de la Bucuresti, a semnat Declaratia de la Lima, sprijinind marsurile homosexuale din Peru. Notam insa ca Declaratia de la Lima nu a fost semata de Canada sau de Africa de Sud. Suntem inclinati sa credem ca in sensul acesta interventiile noastre si ale altora au avut un oarecare efect pozitiv.

In plus, ne exprimam dezaprobarea si fata de implicarea Centrului Cultural Ceh din Bucuresti in marsul homosexual de la Bucuresti. Centrul Ceh a incurajat personalul roman sa participe la marsul homosexual. Acest lucru nu poate fi un obiectiv legitim sau potrivit al Centrului Cultural Ceh de la Bucuresti. Notam insa ca angajatii romani de la Centrul Cultural Ceh au inteles sensitivitatea acestei presiuni, au dat dovada de intelepciune, si au emis o nota de regret. Le multumim. Din nefericire, insa, directorul interimar al Centrului Cultural Ceh, d-l Vit Prudil, a emis o nota contrarie prin care a dezaprobat pozitia angajatilor romani. Deploram actiunea d-lui Vit Prudil pe care o gasim nejustificata si insensitiva.

Credincioşii de la Poiana Mărului, alături de Părintele Macarie. “Cum îi aducea corbul lui Ilie prorocul de mâncare, aşa ne aduce şi nouă poporul”.

De Aurel Şelaru

Sute de credincioşi au participat de sărbătoarea „Schimbării la Fată“ la hramul Schitului Muntioru, unul dintre cele mai noi lăcaşe de rugăciuni din Vrancea. Schitul a fost construit de părintele Macarie Beşliu, în baza unei dorinţe-testament a marelui domnitor Ştefan cel Mare.

Schitul Muntiorul este metocul mănăstirii Poiana Mărului, fiind ctitoria părintelui Macarie Beşliu, cel care a reuşit să ridice un edificiu cum rar îţi este dat să vezi în ţară. Slujba care a avut loc cu ocazia sărbătorii „Schimbării la faţă“ a fost oficată chiar de părintele Macarie Beşliu, fostul stareţ de la mănăstirea Poiana Mărului, de preotul Mihai Milea, de la Buzău, protopopul Negoiţă Boghină, trimis de Episcopia Buzăului şi Vrancei, şi de călugării din mănăstire. „Mare este Dumnezeu şi totul este al Lui, nimic nu este al nostru, decât să facem voia lui Dumnezeu. Ne-a iubit atât de mult şi ne iubeşte pe toţi, care ascultăm de poruncile sale. El ne-a făcut după chipul şi asemănarea sa. Ne-a dat voie liberi, nu ne-a asuprit, ca fiecare să lucrăm după cum putem. Oamenii să fie alături de noi în dreapta credinţă a lui Dumnezeu şi să nu se lase. Mare este Dumnezeu şi va face dreptate. Lumea să nu-şi piardă speranţa şi să se roage alături de noi. Fiecare vom lua plată după cum ne-am ostenit“, au fost vorbele părintelui Macarie.
La rândul său, preotul buzoian Mihai Milea, cunoscut ca samaritea-nul din Buzău, i-a binecuvântat pe toţi cei prezenţi, inclusiv pe părintele Macarie. „Ziua de astăzi are şi o bucurie în plus, pentru că am slujit la Munitoru, unde este mănăstirea cu hramul «Schimbarea la faţă», iar ctitor este părintele Macarie, cel care a făcut acest frumos lăcaş de rugăciune, la dorinţa binecredinciosului voievod Ştefan cel Mare şi Sfânt, în urmă cu aproape 500 de ani. Dumnezeu să-i binecuvânteze pe părintele Macarie, pe toţi ostenitorii acestui aşezământ monahal şi pe toţi creştinii, pelerinii care au fost la această importantă sărbătoare“, au fost vorbele preotului Mihai Milea.

Lacrimi în ochi de fericire

Din cauza mulţimii numeroase, în biserică nu s-a mai putut intra la un moment dat, astfel că oamenii au ascultat slujba afară. „Este fantastic, e uimitor, ca de fiecare dată, părintele reuşeşte să ne impresioneze cu ce a construit aici. Nu ne mai rămâne decât să-l sprijinim în continuare fiecare cu ce poate. Oricât de departe ar fi, trebuie să venim“, a sups Ion, din comuna Vişina Nouă, judeţul Olt.

Chiar dacă au mers pe jos prin pădure mai bine de 5 kilometri, credincioşii au spus că efortul merită pentru a-şi hrăni sufletul la schitul Muntioru. „Sunt din Vintileasca şi am venit pe jos. Când vii la mănăstire cu sufletul curat, distanţa ţi se pare mică. Voi fi alături de preotul Macarie şi de călugării de aici“, a spus Aurelian Văcăroiu.

Alţii nu au uitat de nedreptatea care i s-a făcut preotului Macarie şi au spus că vor lupta, în continuare, pentru ca acesta să revină la Poiana Mărului. „Este o mâhnire în suflet că nu îl găsesc aici pe părintele Valerie Partal. Mă doare sufletul, este primul hram la care el nu a participat, deoarece are o problemă medicală şi se află la spital. Aici este şi munca lui şi el e titularul de drept, iar părintele Macarie trebuia să fie la Poiana Mărului, acolo unde este munca lui de mai bine de 20 de ani“, a spus Paul Luncan. În încheiere, părintele Macarie le-a transmis tuturor credincioşilor un apel la rugăciune şi la speranţă. „Oamenii vin şi îmi spun: «Părinte dacă mai mergi 100 de kilometrii de aici încolo, noi mergem după tine». M-a impresionat mult atunci când am plecat de la Poiana Mărului, pe 2 iunie, că a fost o ploaie şi un noroi de nedescris. A doua zi au venit două maşini cu alimente de la Focşani, pentru noi. Cum îi aducea corbul lui Ilie prorocul de mâncare, aşa ne aduce şi nouă poporul. Nu ne despărţim de Dumnezeu în veci“, a declarat părintele Macarie Beşliu.

Enoriaşii veniţi la mănăstire au rămas uimiţi de numărul mare de poliţişti chemaţi la slujbă, deşi, spun ei, nu era decât un hram. Aceştia au susţinut că au fost deranjaţi de prezenţa poliţiştilor care mişunau peste tot, prin curtea mănăstirii. Purtătorul de cuvânt al IPJ Vrancea, Bogdan Toader, a precizat că a fost iniţiativa celor de la ordine publică, pentru a evita tulburarea liniştii şi ordinii publice şi că nu s-a primit nici o solicitare în acest sens.

Monitorul de Vrancea