Dreptate pentru fostul detinut politic si erou de razboi Stelian Chiper Baltatescu, cel care a infruntat-o in lagarele sovietice pe Ana Pauker!

Luni, 10 octombrie, are loc la Tribunalul Braşov – Secţia Civilă o ultimă înfăţişare în procesul intentat de Luminiţa Andrei (fiica fostului deţinut politic Stelian Chiper Băltăţescu, care a îndurat timp de 13 ani chinurile temniţelor comuniste) statului român, prin care acasta solicită, conform Legii nr. 221/ 2009, despăgubiri statului român  pentru prejudiciul suferit ca urmare a condamnării curajosului luptător anticomunist.

În mai 1942, Stelian Chiper Băltăţescu se înscrie voluntar in regimentul 9 Infanterie, iar în 15 august ajunge pe frontul rusesc. Participă la luptele de la Cotul Donului, unde este rănit, iar în noiembrie 1942 cade prizonier împreună cu alţi 5.000 de ofiţeri şi soldaţi români, ajungând în lagărul de la Oranki, dar şi la Susdal şi Gronki. A refuzat oferta rusească de a face parte din una din cele două divizii, “Tudor Vladimirescu” sau “Horia, Cloşca şi Crişan”, adică să aduca în ţară comunismul pe tancurile bolşevice şi astfel să se întoarca la familie. În lagarul Gronki, de doua ori a avut conflicte directe cu Ana Pauker, şefă a facţiunii comuniste moscovite, devenită mai apoi ministru de externe. Atitudinea lui a micşorat numărul celor care s-au înscris în divizii, fapt care l-a costat 208 zile de carceră, fiind înfometat, bătut, izolat, păzit de soldaţi cu mitraliere şi câini lup dresaţi sa ucidă. 

După plecarea diviziilor către România, în 1946 au mai rămas în lagăr 860 de ofiţeri români care, pentru a fi eliberaţi au recurs de nenumărate ori la greva foamei, peste 70 de zile în total, cea mai lungă perioadă fiind de 14 zile, în urma căreia au fost repatriaţi la 12 mai 1948. Urmărit de Securitate, din 14 octombrie 1948, pleacă fugar în apropiere de Râmnic, unde–şi sapă o grotă sub o cocină de porci. Acolo stă până la ziua sa de naştere, 24 martie 1949, când este prins de oamenii Securităţii, care intâi au încercat să-l împuşte. A fost scos din ascunzătoare, bătut bestial cu patul puştilor şi cu picioarele, legat de mâini cu sârmă ghimpată şi târât şase kilometri în spatele unei căruţe. A fost dus într-o cameră întunecoasă a sediului Securităţii din Rm. Sărat. Voiau să-şi recunoască vina de a fi legionar, cu toate că nu era. Este  transportat în lanţuri şi cătuşe pe la mai toate penitenciarele României, respectiv Râmnicul Sărat, Galaţi, de-a lungul Canalului Dunăre-Marea Neagră, minele de plumb de la Cavnic, Jilava, Gherla, Lugoj, Aiud, peste tot primind acelaşi tratament barbar, înfometat, ţinut în frig şi umezeală, în celule cu pereţii mucegăiţi, lângă hârdăul cu excrementele deţinuţilor, care nu era niciodată golit la timp, în spatele uşilor grele bine ferecate, unde nu pătrundea lumina soarelui, supus la muncă forţată peste puteri. Toate aceste suferinţe le-a suportat deaoarece susţinea că sistemul comunist nu va însemna decât îngrădirea libertăţilor, distrugerea valorilor poporului român, dezbinarea sa, îndepărtarea de credinţa strămoşilor, falsificarea istoriei, sărăcirea şi slăbirea României.

După pensionare, Stelian Chiper Băltăţescu scrie continuu. În închisoare, ungea fundul gamelei cu o peliculă de săpun, apoi cu un băţ de chibrit scrijelea versuri, pe care apoi le memora, operaţiune pe care o repeta de mii de ori. Astfel s-au născut lucrările “Asasinări de conştiinţe”, “Divina iscusinţă sau Poemul regilor”, “Flori şi spini”, “Emancipare sau declin”, “Destăinuirile unui pribeag”, “Arc peste timp-umbrele tiraniei-  istoria captivităţii ofiţerilor români în URSS”, “Testament”, toate însumând mai bine de 30.000 de pagini.
După evenimentele din decembrie1989, Stelian Chiper Băltăţescu a solicitat repunerea în drepturi şi a cerut despăgubiri statului român pentru suferinţele îndurate sub regimul comunist.                      

- informatii furnizate de Luminiţa Andrei

Ziaristi Online. Cine ne-a chinuit mucenicii in inchisorile comuniste? Familia Tismaneanu in caietele Anei Pauker si platile facute de Komintern agentilor din Romania. DOCUMENTE

Documentele cercetate ofera un raspuns clar in privinta identitatilor cominternistilor aflati in anii razboiului in “cercul Anei Pauker”. Listele pe care le publicam in continuare – dupa sursa cea mai autentica – cuprind pe unii dintre fostii “actori”  ai dramei paukeriste, cu totii cominternisti si agenti secreti zelosi, “eroi” si deopotriva unelte ale Kremlinului in infaptuirea actiunii de comunizare a Romaniei. Dar cine erau acei “eroi”?

 

Pe larg in Romanii in arhivele Kremlinului – Editura Tipo Moldova

Fete ale comunismului antiromanesc: Ana Pauker

Mi-am permis sa schimb titlul articolului, din cauza faptului ca folosea o sintagma incorecta, impusa in spatiul romanesc de Tismaneanu si tovarasii lui, pe care observ ca o preiau si oameni de buna credinta: comunism romanesc. Comunismul nu a fost romanesc, ci antiromanesc. Falsificatorii istoriei despre regimul comunist din Romania vor sa eludeze vinovatiile reale pentru instaurarea holocaustului rosu. In opinia lor, Ceausescu nu este vinovat pentru comunismul lui, ci pentru "nationalismul" lui. Pana la urma tot victimele sunt vinovate, si nu tortionarii si inspiratorii lor lor. (F.P.)

Ana Pauker, o figura autoritara pe scena politica de dupa cel de-Al Doilea Razboi Mondial, a facut parte din elita comunista ce a condus Romania. Firea ei aspra si caracterul dur i-au adus in acea vreme porecla de "Stalin cu fusta".

Aceasta provenea dintr-o familie de evrei ortodocsi saraci din localitatea Codaesti a judetului Vaslui. Parintii ei erau Hers Kaufman Rabinsohn si Sara Rabinsohn. Numele ei de nastere oficial era Hanna Rabinsohn.

Din 1905 urmeaza cursurile scolii "Fratia Sionului", dupa aceea se muta cu parintii la Bucuresti si este inscrisa la scoala profesionala "Rasela si Filip Focsaneanu". Din 1910 pana in 1917 preda limba ebraica intr-o scoala evreiasca.

Inceputurile comuniste

In aceasta perioada a intrat in contact cu ideologia comunista fiind influentata de unul dintre colegii ei, Heinrich Sternber. Intra in Partidul Social Democrat Roman in 1915 si incepe sa participe la actiuni de promovare a ideilor comuniste, tine discursuri, imparte manifeste. Priveste cu interes revolutia rusa din 1917 si curand adera la idealul acesteia de a propaga comunismul in restul statelor.

Perioada interbelica

In 1918 face cunostinta cu Marcel Pauker si el un sustinator al acelorasi idei comuniste. Cei doi se vor casatori in 1921, in Zurich.

Intorsi in tara se inscriu in nou infiintatul Partid Comunist Roman, iar Ana incearca sa recruteze noi membri, actioneaza pe langa sindicate pentru a le instiga la greve si participa la Congresul Internationalei Comuniste din Moscova.

Dupa ce se intoarce este arestata de autoritatile romane si incarcerata in perioada noiembrie 1923 si februarie 1924. Datorita exacerbarii actiunilor ei, intre decembrie 1924 si iunie 1925 este inchisa din nou.

Mergand pe linia oficiala de la Moscova militeaza pentru dezlipirea Basarabiei si cedarea ei Uniunii Sovietice. Este arestata din nou si condamnata, dar reuseste sa fuga la sovietici.

In urma amnistiei guvernului taranist din 1929 se intoarce. Isi continua actiunile subversive, iar in 1935 este iarasi arestata si condamnata la zece ani de inchisoare. In timpul perioadei de detentie sotul Anei Pauker, Marcel, a devenit victima epurarilor staliniste din 1938, lucru pe care nu l-a aflat decat multi ani mai tarziu, desi banuia acest fapt.

Eliberarea ei din 1941 este rezultatul unui schimb intre autoritatile romane si cele sovietice. In acest fel Ion Codreanu, membru al Sfatului Tarii, organul legislativ al Basarabiei prin care s-a infaptuit unirea dintre Basarabia si Romania, este inapoiat in siguranta de sovietici in Regat.

Anii de razboi

A continuat sa actioneze in favoarea Uniunii Sovietice, iar acolo ea devenise liderul comunistilor romani aflati in exil sau "factiunea moscovita". Pauker a supervizat procedurile de infiintare a uneia din cele doua divizii de voluntari romani create in Uniunea Sovietica, anume "Tudor Vladimirescu" si "Horia, Closca si Crisan".

Acestea erau formate din prizonieri de razboi care au trecut de partea armatei Uniunii Sovietice, cele doua unitati de lupta fiind incluse in ansamblul militar sovietic.

Cariera politica

Dupa momentul 23 august, revine in Romania. Important de mentionat este faptul ca intra imbracata in uniforma sovietica. Ocupa dupa aceea postul de secretara al Comitetului Central al Partidului Comunist Roman.

A fost la conducerea directiei de Propaganda si Agitatie si a Comisiei Agrare, care implementa masurile de colectivizare a agriculturii. In 1947 ocupa functia de Ministru de Externe si este prima femeie din lume care detine aceasta functie.

Avand acest post a semnat actul prin care Insula Serpilor era cedata Uniunii Sovietice si a facut parte din delegatia ce a semnat acordul economic ce punea bazele infiintarii sovromurilor.

Aceste actiuni nepopulare precum si cazul Ecaterinei Gata, careia i-au fost mutilati sanii, a fost violata si omorata deorece a scuipat-o pe Ana Pauker in timpul unei interogari, a intarit reputatia ei de persoana dura si brutala, de unde si porecla in epoca de "Stalin cu fusta".

Eliminarea din partid si ultimii ani din viata

Gheorghe Gheorghiu-Dej a devenit liderul partidului de abia in 1952. Puterea lui ii era restransa de influenta Anei Pauker, dar si a restului conducatorilor factiunii moscovite, Vasile Luca si Teohari Georgescu.

Cu acordul lui Stalin i-a scos pe acestia din partid sub diverse acuzatii. A fost arestata si supusa unor serii de interogatorii. In 1954 este scoasa in final din Partidul Muncitoresc Roman.

Petrece anii urmatori sub arest la domiciliu, dar i-a fost permis sa lucreze la Editura Politica. De abia in 1959 primeste instiitarea de la sovietici ca sotul ei, Marcel Pauker a murit in 1938. In 1960 moare fiind bolnava de cancer la san.

Reabilitarea Anei Puker a venit cinci ani mai tarziu sub conducerea lui Nicolae Ceausescu.

Laurentiu Dologa

http://www.ziare.com

Culmea ipocriziei. Tismăneanu se face că muşcă mâna lui Iliescu

Comemorarea coşmarului din 13-15 iunie 1990, când Iliescu, noii securişti din subordinea sa şi ortacii chemaţi din Valea Jiului au transformat Bucureştii într-un haos plin de sânge şi violenţă, a fost perturbată de comunistul-anticomunist Vladimir Tismăneanu, Volodea Tismineţchi pentru tovarăşi. Într-o nouă operaţiune de distragere a atenţiei opiniei publice de la crimele cu care Iliescu şi-a umplut mâinile de sânge, Volodea Tismineţchi a ieşit, ieri, la Hotnews-RFI cu o nouă şarjă de intoxicări. Aşa se face că Tismăneanu a anunţat că Institutul pentru Investigarea Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICMER), împreună cu Asociaţia 21 Decembrie vor face, până în toamnă, o nouă sesizare penală împotriva lui Ion Iliescu.
Pentru a distrage atenţia de la adevăratele crime ale lui Iliescu şi pentru a conduce ancheta în derizoriu în direcţia unei fundături în această problemă, Tismăneanu a adăugat că în dosar ar putea să apară noi capete de acuzare, cum ar fi acţiuni pogromiste împotriva populaţiei rome, dar şi crime împotriva umanităţii. Reamintim că în dosarul mineriadei Ion Iliescu a primit neînceperea urmăririi penale în iunie 2009, pe motiv că unele fapte s-au prescris, iar altele n-au putut fi probate. În stilu-i caracteristic, cu multă gargară şi puţină cunoaştere a legii, Tismăneanu a mai afirmat că va cere procurorului general al Romåniei, Laura Codruţa Kovesi, şi Parchetului General imprescriptibilitatea crimelor împotriva umanităţii. Numai că Tismăneanu nu ştie că legea spune clar că „prescripţia nu înlătură răspunderea penală în cazul infracţiunilor contra păcii şi omenirii“. În concluzie, demersul lui este unul superficial şi fără deznodămånt, deoarece crimele împotriva umanităţii oricum nu se prescriu, iar pista violenţelor împotriva rromilor este futilă din moment ce minerii băteau, fără discriminare, pe oricine le pica în månă şi nu veniseră cu gåndul să snopească în bătaie ţigani. Ţintele lor erau „golanii“ care îl puteau arunca de la putere pe emanatul Iliescu.

Atribuţii extinse, spălare asiduă

Ca să poată „condamna“ şi mai bine comunismul, Volodea Tismineţchi a reorganizat la începutul acestui an, IICMER, extinzåndu-şi astfel domeniul de expertiză şi asupra dosarului mineriadelor în scopul de a „pune pe picioare acest dosar care să deblocheze ceea ce s-a blocat vreme de atåţia ani“, a declarat Tismăneanu. Acesta a declarat că acele crime comise la Mineriadă au fost „o anarhie organizată statal“ şi că cei care au organizat-o trebuie să plătească. „Lucrul cel mai important în filozofia politică a democraţiei este că un regim politic democratic şi un om politic are cea mai importantă obligaţie să protejeze vieţile cetăţenilor. Ceea ce au făcut Ion Iliescu, Petre Roman şi ceilalţi este că au pus în pericol vieţile cetăţenilor. Şi asta-i un lucru pe care un tribunal trebuie să-l ia în consideraţie“, a declarat profitorul tuturor regimurilor, Vladimir Tismăneanu, care caută o nouă modalitate de a justifica existanţa instituţiei pe care o conduce în căutarea de noi finanţări. Ipocrizia lui Volodea în legătură cu condamnarea lui Iliescu alături de care a lucrat månă în månă atåţia ani este evidentă din moment ce, în 2004, Volodea îi ridica osanele preaiubitului său conducător. Într-un fragment din anul 2004 a unui articol din revista „Romånia Literară“, Vladimir Tismăneanu declara că el nu s-a considerat niciodată un adversar personal al lui Ion Iliescu, care este „un om al stångii democrate“. „Pe parcursul ultimilor 15 ani, Ion Iliescu a devenit o personalitate de vårf a procesului democratic din Romånia“, a declarat Vladimir Tismăneanu. Aceeaşi publicaţie mai scria că, în cazul lui Iliescu, „Tismăneanu a fost interesat de transformarea unui politician marxist într-un gånditor modern, dispus să recunoască falimentul utopiei. „Romånia Literară“ mai scria, în finalul articolului, că pentru Tismăneanu dialogul cu Ion Iliescu a fost o „plăcere intelectuală“.

Ana Pauker, liantul dintre Tismeneţchi şi Iliescu

Legăturile dintre cei doi kominternişti datează încă de pe la mijlocul secolului trecut. Conform arhivei SRI, Fond „D“, Dosar nr. 10.947, vol. 9, la pag. 369-370, familia lui Tismăneanu (Tismeneţchi) şi cea a lui Iliescu se cunoşteau foarte bine. Ambele au fost protejate de Ana Pauker, părinţii lui Tismăneanu cunoscånd-o pe aceasta pe vremea cånd au lucrat la „Radio Moscova“, între anii 1942-1943. Tot Ana Pauker a fost cea care l-a propulsat pe Ion Iliescu, în 1949, în cadrul Comitetului Central al UTM. Apoi, Iliescu a fost împins în funcţia de secretar al „Sovietului Studenţilor şi Aspiranţilor Romåni“, aflaţi la studii în URSS, la începutul anilor ‘50. Despre Tismăneanu, în fişa (strict secretă) întocmită la 13 august 1987, se redă faptul că Vladimir Tismăneanu a plecat din Romånia în noiembrie 1981, cu ajutorul U.M. 0617, unitate a Securităţii. U.M. 0617 nu este însă alta decåt codificarea „Direcţiei a II-a“ a Securităţii, specializată în contra-informaţii economice.

Dragoş Stănculescu

Sursa:

http://www.curentul.ro/2010/index.php/2010061544789/Actualitate/Tismaneanu-se-face-ca-musca-mana-lui-Iliescu.html

PS Interesant că acelaşi autor redă pe larg declaraţiile pe acelaşi subiect ale generalului impostor Dan Voinea, rasplatit cu o pensie grasă pentru rolul lui in procesul lui Ceausescu, in prezent angajat al institutului condus de Tismaneanu.