Cine si de la cine fura? Baconschi fura cu Tismaneanu, ca doar asa au invatat de la parintii lor kominternisti, care furau de la romani, dar si de la coreligionarii lor

Bine v-am regasit! Azi ne mai racorim. Ploi, dupa canicula dar, din pacate, si grindina si vijelii in mai multe zone din tara. Ia sa vedem cum se verifica zicala ca un om informat e mai destept; Un marinar roman, naufragiat de ani de zile pe o insula pustie, vede, cu mare bucurie, intr-o zi, in departare, o nava cu pavilion romanesc si o barca apropiindu-se de tarm. Nu dupa mult timp barca ajunge la tarm, iar unul din ofiteri ii inmaneaza bietului naufragiat un teanc mare de ziare si-i spune: - Capitanul te roaga sa citesti toate ziarele astea, aduse din Romania, si apoi sa ne anunti daca mai vrei sa fii salvat...”

Si, apropo de salvare, aflam din media ca si Iliescu vrea sa saleve ceva si, pentru asta, vrea sa se lupte, “la baioneta”, cu PDL-ul. De ce? Ne spun colegii de la EVENIMENTUL ZILEI , care consemneaza ca PDL va susţine înfiinţarea Muzeului naţional al dictaturii comuniste, conducerea partidului hotărând să-şi asume hotărârea de Guvern în acest sens. Anunțul a fost făcut ieri, de prim-vicepreșdintele PDL, Teodor Baconschi, care a precizat că vor fi reorganizate instituţiile care gestionează memoria comunismului, printre care Institutul Revoluției condus de Ion Iliescu. “Îmi doresc ca PDL să promoveze foarte rapid înfiinţarea acestui muzeu. Anul acesta se împlinesc, practic, cinci ani de când preşedintele României a condamnat în plenul Parlamentului crimele comunismului şi vă reamintesc că printre recomandările acelui raport se număra şi înfiinţarea unui astfel de loc al memoriei, loc al pedagogiei pentru noile generaţii", a declarat prim-vicepreşedintele PDL, Teodor Baconschi.
În ceea ce priveşte costurile financiare ale proiectului, Baconschi a spus că acestea vor putea fi compensate, atât prin punerea în vânzare a biletelor de acces în muzeu, cât şi prin reorganizarea unor instituţii care gestionează şi astăzi memoria comunismului şi care, “de multe ori se suprapun".Întrebat la ce institutii se refera Baconschi a dat exemplu Institutul Revoluţiei.

Cine s-a facut foc si para la aflarea vestii ca democrat-liberalii au pus gând rău Institutului Revoluţiei Române din Decembrie 1989 ,creat de Ion Iliescu în 2004, pe care îl văd "reorganizat" în subordinea unui muzeu naţional al dictaturii comuniste. Cine altul decat insusi Ion Iliescu. Acesta , spune ADEVARUL , a criticat vehement intentia PDL, dar si pe cei de la Adevarul pentru ca şi-a simţit ameninţat institutul. "Este o ticăloşie fără margini, la care aţi contribuit şi dvs., şi redactorul dvs şef! De ce vă miră această iniţiativă?! Sunteţi parte a acestui complot, ar trebui să vă bucuraţi acum!", a acuzat Iliescu. "Îi deranjează Institutul Revoluţiei Române, de-aia vor să-l desfiinţeze!", a continuat fostul şef de stat.
Sursa citata mai mentioneaza ca Institutul Revolutiei Romane a fost creat în decembrie 2004, în ultimele zile ale mandatului de preşedinte al lui Ion Iliescu, cu scopul de a scrie istoria Revoluţiei. Instituţia "a înghiţit" până în prezent peste două milioane şi jumătate de euro din "puşculiţa" statului. În lipsa unor "dezvăluiri", banii s-au dus pe simpozioane şi mese rotunde în care Ion Iliescu, Gelu Voican Voiculescu şi alţii din gaşca lor vorbesc despre Revoluţie sau Mineriade, sau pe cărţi şi broşuri care respectă varianta iliesciană a acestor evenimente.

Si ROMANIA LIBERA vorbeste despre acest scandal si mentioneaza ca fostul preşedinte al României protestează în faţa intenţiei ministrului de Externe de a propune comasarea Institutului Revoluţiei Române cu IICCMER: „Asta e o ticăloşie fără margini, vor să-l pună în subordinea lui Tismăneanu. E o ticăloşie pur şi simplu. Să le fie ruşine! ”.
Sursa il citeza si pe Baconschi care a declarat: "Am primit de la cercetători ai memoriei comuniste acest proiect, mi l-am asumat şi l-am propus spre adoptare. (...).Baconschi a mai menţionat că, pe lângă muzeu, va fi necesar un centru de documentare destinat infomării publice şi cu "acces neîngrădit". Drept sediu propus, Baconschi a invocat hala Filaret din Capitală.

CURENTUL abordeaza si el acesta tema, dar dintr-un alt unghi. Titrand “Ilici şi gasca sa - în pericol să piardă sinecuri de 500.000 de euro “ sursa citata spune ca prin această mişcare, Baconschi urmăreşte comasarea Institutului Revoluţiei Române, condus de Ilici Iliescu, cu IICCMER al lui Tismăneanu, un fost apropiat al lui Ilici, reconvertit după vremuri şi interese în om de dreapta după ce în timpul comunismului a ridicat osanale marxism-leninismului.Bătălia, ai consemneza sursa, se duce acum între profesor şi discipol, meciul Ilici-Tismăneanu fiind jucat pe memoria nevinovaţilor morţi la aşa-zisa revoluţie. Baconschi, fiul poetului proletcultist Anatol E. Bakonsky, a spus că, într-un sondaj de opinie realizat în 2010 şi reluat în acest an, 51% dintre cei chestionaţi au considerat că este „extrem de necesar“ să se înfiinţeze un muzeu al dictaturii comuniste. Reamintim că Teodor Baconschi şi Vladimir Tismăneanu fac parte din Grupul de Dialog Social (GDS), acelaşi grup select al intelectualilor de dreapta cu idei şi trecut de stânga. Potrivit lui Baconschi, Bucureştiul este singura capitală est-europeană „din fostul spaţiu de influenţă sovietică unde o asemenea instituţie nu a existat până acum“. Bugetul IRR este inclus în cel al Senatului. În 2008, de pildă, finanţarea a fost de 1,8 milioane de lei.

Sinecurile PSD şi „pohta“ lui Tismăneanu

Războiul dintre Ilici şi Baconschi nu are numai o latură doctrinară, ci este vorba şi de un aspect politico-economic. Se ştie că producţia de cercetare a IICCMER nu rupe gura târgului, ci este mai degrabă un loc al sinecurilor şi al deconturilor politice. Pe lângă Ilici, în conducerea acestui institut se mai regăsesc Alexandru Mironov, Petre Roman, Dumitru Mazilu sau Gelu Voican Voiculescu. Într-un cuvânt, numai lume bună. Pe de altă parte, Tismăneanu urmăreşte acest meci pentru „reunificarea centurilor pe lupta anticomunistă“. „În primul rând, nu ştiu ce legătură are Baconschi cu Consiliul Revoluţiei. Nu văd ce l-a frământat, ce l-a determinat să propună asta. Există clar un impact politic. Orice are o explicaţie politică. Vrea să dea în alţi oameni. Acest lucru e pus de mult la cale. Nu mă mai miră nimic. Lucrul ăsta l-am simţit“, a spus şi regizorul Sergiu Nicolaescu, care face parte din Colegiul Naţional al IRR alături de Ion Iliescu. PDL-iştii nu sunt primii care vor să dizolve Institutul condus de Ilici. Şi liberalii au încercat asta în 2006. Atunci, senatorul PNL Puiu Haşotti a propus o lege de desfiinţare a IRR, susţinută şi de guvernul Tăriceanu, pe motiv că existenţa lui „este exagerată“. Un an mai târziu, Haşotti şi-a retras iniţiativa.

Adevarul este insa ca, ceea ce vrea sa faca PDL-ul, prin Baconschi, adica o reclamata indreptare a unei situatii, are la baza un furt real, furtul unui proiect si al unui parteneriat. Pentru ca, asa cum consemna media, la acel moment, Proiectul in cauza apartine Centrului Rezistentei Anticomuniste si Asociatiei Civic Media si a fost parafat intre reprezentantii societatii civile anticomuniste si Ministerul Culturii printr-un act cu antetul Guvernului Romaniei in 2006!
Muzeul Comunismului din Europa ar putea fi deschis anul viitor, la initiativa Asociatiei Civic Media sustinuta de Ministerul Culturii si Cultelor preciza media, in octombrie, 2006, si adauga ca, in urma unui parteneriat societate civila - autoritati, reprezentate de membri fondatori ai Centrului Rezistentei Anticomuniste coordonat de Vladimir Bukovski, respectiv ministrul Culturii Adrian Iorgulescu, ieri secretarul de stat in MCC Ioan Onisei a anuntat oficial ca initiativa va demara in cel mai scurt timp, anul viitor. Asociatia Civic Media a propus crearea la Bucuresti, eventual chiar in spatiile monstruoasei Case a Poporului, a unui Muzeu al Comunismului din intreaga Europa, asemenea Muzeului Holocaustului de la Washington, pentru a putea fi reflectate crimele si lectiile comunismului si a atrage interesul european si international in Capitala Romaniei. Proiectul prevede ca Muzeul sa fie lansat in circuitul mondial printr-o Conferinta Internationala si completat printr-un Centru de cercetari aflat sub egida Academiei Romane, care deja a fost consultata prin intermediul Institutului pentru Studiul Totalitarismului. Alte institutii care au fost deja contactate pentru contributie sunt cele similare din Polonia, asociatii ale luptatorilor anti-comunisti, Universitatea Bucuresti, CNSAS, TVR, SRR, Ordinul Arhitectilor si Muzeul National de Arta Contemporana.


Sursa: Ziare.ro

Istoric român din Transcarpatia: "Nu permitem să fim ucrainizaţi!"

"Viitorul românilor de peste Tisa nu arată roz!", este avertismentul pe care istoricul şi jurnalistul Ion Huzău, etnic român din regiunea ucraineană Transcarpatia, îl lansează, prin intermediul romanialibera.ro, către autorităţile din România. Prilejul: o serie de întâlniri între reprezentanţii comunităţii de români din Ucraina şi diverşi oficiali de la Bucureşti, organizate în perioada 11-15 iulie, în Capitală, de ONG-urile Asociaţia Culturală "Pro Basarabia şi Bucovina" şi Asociaţia "Convergenţe Europene". Când foloseşte tonul pesimist, Ion Huzău se referă la aparenta politică de uniformizare etnică pe care o duce Kievul, profitând de glasul firav al românilor din Ucraina, comunitate ce se ridică totuşi, oficial, la peste 150.000 de oameni.

Ce ar putea să facă autorităţile din România pentru românii din Maramureşul de Nord?

Ion Huzău: Ne-am dori foarte mult ca reprezentanţii conducerii României să fie cu ochii pe noi pentru că au existat, mai ales în guvernarea trecută, încercări de ucrainizare a comunităţilor româneşti de peste Tisa.

Dar ce înseamnă "ucrainizare"?

I.H.: Poate să fie în diferite domenii, dar mai ales în educaţie şi cultură. Ce ne deranjează pe noi e că, din diferite motive, nu se deschide în zona noastră punctul consular pe care ni l-au promis de ani şi ani. Din ce cauză vrem consulat se ştie: distanţa de la Slatina - centrul cultural al tuturor românilor maramureşeni - până la Cernăuţi e destul de mare: dus şi întors sunt 500 de kilometri. Drumul nu e prea bun şi pierdem astfel două zile cu deplasarea. Dincolo de asta, numărul diplomaţilor români de la Cernăuţi e prea mic, nu ştim de ce, iar asta îngreunează relaţiile României cu noi.

Deci aici ar putea să intervină un ajutor dinspre România...

I.H.: Da, să se înţeleagă o dată şi o dată cu partea ucraineană pentru a se majora personalul de la consulat. Bineînţeles că noi am vrea un birou consular la noi în zonă, la Sulina. Apropos de România, ce ne mai deranjează foarte mult e aşa-numita politică de paritate. Adică dacă aici se păstrează şcoli româneşti, având în vedere numărul mare de români din zonă, Kievul vrea acelaşi număr de şcoli ucrainene în România, în Maramureşul de Sud de pildă. Dar ceea ce am dobândit noi pe timpul Austro-Ungariei şi a Cehoslovaciei nu este meritul guvernanţilor ucraineni din ultimii ani. Aşa că nu permitem nimănui ca să facă în prezent diferite încercări de ucrainizare.

Ceea ce ar însemna...

I.H.: Păi autorităţile de aici se străduiesc să le dovedească părinţilor români că ai lor copii nu vor avea viitor pe piaţa muncii din Ucraina dacă termină o şcoală cu predare în limba română. Chestiile astea ne deranjează pentru că unii dintre părinţi prind momeala, mai ales cei care sunt dezinteresaţi de ideea naţională sau cei cărora nu le pasă de educaţia superioară. Însă intelectualii de aici văd diferenţa, chiar şi dintre o şcoală din Sighet şi una de peste Tisa.

Dar în Maramureşul de Nord nu există organizaţii neguvernamentale ale românilor care să avertizeze autorităţile ucrainene că încalcă drepturile minorităţilor?

I.H.: Există diferite ONG-uri care au bătut alarma de foarte mult timp, dar parcă şi partea română e imună. Ni se răspunde afirmativ, chiar şi dinspre Senat sau Camera Deputaţilor, dar practic aproape nimic nu se rezolvă. Oricum greul îl ducem tot noi, românii din Transcarpatia, dar am înţeles că aceeaşi situaţia este şi în Bucovina şi Gurile Dunării. Iar acum parcă simţim că am rămas noi singuri în faţa unei eventuale ameninţări de asimilare. E clar că maramureşenii, faţă de alte zone, se ţin bine. Dar n-aş zice că viitorul este roz pentru că a apărut o tendindţă a celor plecaţi de a rămâne în afara ţării: la studii în România sau la muncă în Italia, Portugalia sau Cheia. Mai ales în Cehia rămân mulţi, la Plzen sau la Praga. Tineretul s-a cam săturat de a cere şi a nu primi. Noi am fost tot timpul iubitori de glie aici, dar tineretul, încetul cu încetul, uită de acest ataşament. Deci este un pericol destul de mare, mai ales în condiţiile în care ucrainenii, şi nu numai, încearcă să ne lezeze drepturile legitime, prevăzute chiar în Constituţia Ucrainei. Spre exemplu, grădiniţele în limba română sunt foarte puţine, iar asta e o ameninţare pentru şcolile române. Copiii români ar putea să ajungă să se înscrie direct în şcolile ucrainene.

Claudiu Berbece
Romania libera

Ernest Bernea: Indemn la simplitate. "In setea sa de progres si de civilizatie materiala omul s-a descentrat, adica a confundat esentialul cu secundarul"

   Omul a purtat în decursul vremurilor o luptă tragică pentru câstigarea unui prisos de bine. In epoca modernă acest bine a fost văzut sub forma progresului şi a civilizatiei. Singur, sau în mijlocul societătii, omul s'a străduit în acest sens.

Socotit în roadele sale, astăzi după trecere de vreme, progresul continuu s'a dovedit înşelător. Omul modern a avut o sete de mai bine, dar nu s'a aplecat îndeajuns asupra naturii acestui bine. Punctul luminos, unificator, a lipsit. Lumea nouă s'a încrezut prea mult in civilizatie şi progres, dar nimeni nu sta să gândească ce anume sunt acestea pentru fiinta spirituală a omului. Şi atunci drumurile s'au deosebit, după cum deosebite erau idealurile.

Civilizatia acestei ultime epoci istorice a făcut din om "o fiintă complexă". Găsim in această tendintă şi stare a sufletului contemporan o caracteristică a vietii moderne, dornică de progres.

Ce înseamnă oare această complexitate a omului de azi, produs ultim al unor credinte vechi ? O continuă creştere a nevoilor materiale, o desvoltare a lor fără limită. Judecată interior, ea mai înseamnă rafinament şi ornamentatie. Aceste însuşiri alcătuesc tot atâtea semne de distinctie.

Să lămurim lucrurile mai departe. Complexitatea omului de azi nu înseamnă ceea ce am putea crede că înseamnă, adică : distinctie în înteles de superioritate, complexitate în înteles de adâncime şi frumusete interioară. Complexitatea aceasta care era şi o sete de a se îmbogăti, a pus omul sub povara unor elemente secundare, din afara fiintei noastre morale, din afara nevoilor acestei fiinte, l-au încărcat şi l-au prefăcut până la năruire.

Educatia a fost făcută în raport cu unele valori la modă, de natură mai mult socială şi materiala. Omul a avut o sete de a progresa, de a creşte chiar interior ; omul a încercat să depăşească starea în care se afla dar nu in raport cu anumite valori spirituale permanente ci in raport cu oamenii. Etica modernă a avut la temelie nu atât o dorintă sinceră de proprie depăşire ci mai mult o dorintă de întrecere între oameni.

Cu cât omul şi-a creat mai multe nevoi, semn al unei înalte trepte de civilizatie, cu atât el a devenit mai putin stăpân pe sine, cu atât a fost mai putin liber. Sufletul său aparent înăltat, devenise lipsit de putere, se subtiase şi se complicase. Cuprinzând ceea ce nu-i era firesc, renuntând la ceea ce îi era esential, pentru podoabă, şi-a pierdut adevărata frumusete şi tărie. Vieata interioară a omului a avut toate aparentele unei creşteri adevărate ; in realitate s'a petrecut o sărăcire şi anume din cauză că această creştere nu era organică ci era o adunare, o adăugire. Nevoia de a corespunde vremurilor, ambitiile şi gusturile nenumărate, tot rafinamentul intelectual şi estetic, l-au sedus şi l-au îndemnat către o lume a decorativului şi inutilului.

A fi o fiintă complexă nu este în sine o stare rea ; dimpotrivă. Trebue însă să fie rodul unei serioase şi fireşti creşteri interioare, creşteri a elementelor esentiale, a stâlpilor vietii noastre morale. Trebue să fie o îmbogătire a ceea ce ne apartine esential. Altfel ajungem la tipul omului modem, prezent încă între noi şi specific tuturor epocilor decadente, omul descentrat în care vieata este nefirească şi vointa lipsită de îndrumare. Povara trufiei, povara propriilor creatii ale omului, povara combinatiilor şi constructiilor aşa zisului progres cultural şi civilizator, apasă încă sufletul celor mai multi dintre noi.

Omul acesta a confundat Compexitatea cu complicatia. Iată numele adevărat al stării sale interioare. De aceea este atât de nenorocit, de aceea este atât de greu de, înteles şi de satisfăcut. Omul despre care vorbim este mereu nemultumit, mereu ridicat împotriva vietii şi a conditiilor date. Omul complicat este o fiintă dificilă şi nenorocită.

In setea sa de progres şi de civilizatie materială omul s'a descentrat, adică a confundat esentialul cu secundarul, dând o atentie deosebită celor ce nu-l alcătuiau în fond. Omul cetătii de azi este un om făcut, este o fiintă artificială. S'a construit înfruntând legile fiintei sale morale. Tot ceea ce a fost adăugat nefiresc şi a împodobit sufletul său mândru, nu a făcut decât să-l scoată din făgaşul destinului său propriu, de om.

Pentru ca o înnoire să fie posibilă, omul trebue să renunte la aceste podoabe ale modernismului, pentru a se reîntoarce către elementele originare ale făpturii sale.

Nu poate fi vorba de o renuntare la progres şi nici de o întoarcere la "starea naturalã" a unui filosof francez, ci de mergerea înainte dela început pe calea deschisă nouă, în desvoltarea omeniei şi a tuturor virtutiilor ce-o alcătuesc. Ce înseamnă pentru noi întoarcere ? Inseamnă renuntare la inutil, la rugina sufletului. Ce înseamnă desvoltare ? Ce înseamnă progres ? Inseamnă creştere din sâmburele fiintei, înseamnă, în limita superioară, înflorire. Aceasta inseamnă a fi cult, a fi om superior, a fi distins şi complex: înflorire. Să ajungi să-ti exprimi esenta. Nu întoarcere deci, nu oprire, ci creştere deplină şi firească.

Aci se aşează simplitatea. Simplitatea este starea morală a omului care se mişcă esential si sincer. Simplitatea în etică, întocmai ca si în estetică, înseamnă linie mare. Liniile mari dau sensul făpturii, liniile mari constituesc.

Simplitatea ca stare morală este o stare originară, legată de începutul fiintei. De aceea Evanghelia, cartea simplitătii şi a permanentei vorbeşte de simplitate în legătură cu copilul şi profetul. Fiind originară, simplitatea este o stare a firii, o stare a celor care păstrează legătura cu Dumnezeu.

Nefiind legată de poverile podoabelor inutile, simplitatea dă omului un echilibru interior, o tărie şi o mare stăpânire de sine. Omul simplu rămâne cu sine, curat şi întreg, liber de elementele inutile, adăugate, exterioare. Omul simplu trăieşte vieata din plin şi firesc; o trăieşte astfel pentrucă este în ea.

Simplitatea dă o sigurantă şi o certitudine interioară adevărată, dă putere de depăşire a contingentelor şi viciilor apăsătoare. Pe calea simplitătii omul se împlineşte pentrucă trăieşte firesc şi esential.

Simplitatea este starea morală prin care o seamă de taine ni se deschid. Firescul şi armonia ei o fac să rodească şi pe o altă dimensiune a vietii, aceea a , orizontului deschis. Sensul vietii este prins mai uşor şi mai adevărat de omul simplu decât de omul complicat, pentrucă cel dintâi păstrează legătura, directă cu viata, are totodată simtul realitătii aparente şi tainice. A fi simplu înseamnă a fi in vieată, a fi în vieată înseamnă a-i trăi şi cunoaşte sensurile. Sensul vietii nu poate fi prins stând în afara ei, călcând un drum artificial. Omul simplu trăieşte cu ochii în distantele mari ale lumii.

Din aceste elemente şi înfătişări ale simplitătii întelegem cum acela care trăieşte cu adevărat în simplitate ajunge să trăiască şi în lumină, în frumusete. Fiinta sa interioară, aparent mică, are dimensiuni foarte mari, neîntelese de acei care judecă după criteriile civilizatiei burgheze. Omul simplu ajunge să cunoască adâncurlle şi să cuprindă lumea, să se înrădăcineze în loc rodnic. Liber de orice povară morală sau materială el merge pe căile fireşti ale omeniei ; cugetul şi fapta sa nu sunt legate de lucruri slabe, ci de tării ascunse.

Bucuria trăirii în simplitate poate fi înteleasă din libertatea şi rodnicia pe care o câştigă omul.

Omul simplu este o făptură vie; este o făptură originară de mare plinătate şi echilibru interior.

Parintele Sofronie despre mandrie. «Fara Hristos, tragismul istoriei pamantesti a omenirii este de nerezolvat. Oamenii singuri isi zidesc propriul iad. Nu fara schimbarea noastra totala, prin pocainta, va veni izbavirea lumii»

In nevointa rugaciunii inaintasilor nostri, dar si in insasi Scriptura, I se dau lui Dumnezeu nume privind caracterul Lui, legaturile Sale cu noi, manifestarile Sale: Dumnezeu este Lumina, Dumnezeu este Adevar, Dragoste, Milostivire, si multime de alte nume. Indraznesc sa adaog: Dumnezeu este Smerenie. Nimica necurat, adica mandru, nu se atinge de El. Mandria este intunerecul cel uracios, antipodul Bunatatii Dumnezeiesti; man­dria este incepatura raului, radacina a toata tragedia, semanatoarea vrajbei, pierzatoarea lumii, potrivnica randuielii de Dumnezeu puse; in ea se afla esenta iadului.

Mandria este acel „intunerec cel mai din afara", in care petrecand, omul se smulge de la Dumnezeul iubrii. „Oamenii... au iubit intunerecul" (cf. Io. 3:19). Mantuirea din acest iad este cu putinta nu altfel decat prin pocainta.

Pocainta este un nepretuit dar omenirii. Pocainta este minunea lui Dumnezeu, care ne rezideste dupa cadere. Pocainta este revarsarea insuflarii dumnezeiesti peste noi, in puterea careia ne inaltam catre Dumnezeu Tatal nostru pentru vecinica viata in Lumina dragostei Sale. Prin pocainta se savarseste indumnezeirea noastra. Acest eveniment este netalcuit de mare. Iar darul s'a facut cu putinta prin rugaciunea cea din Ghethsimani a lui Hristos, prin moartea Sa pe Golgotha si Inviere (Lc. 24:45-47).

Mandria este intunecatul hau cel fara de fund in care s'a afundat omul in caderea lui. Inclinand spre ea de bunavoie, el a orbit duhovniceste si s'a facut neputincios a-i recunoaste prezenta in miscarile inimii si mintii. Numai Lumina cea nefacuta, prin pogorarea sa peste noi, din credinta in Dumnezeirea lui Iisus Hristos, face cu putinta a zari esenta metafizica a mandriei. Harul Duhului Sfant lumineaza inima omului iar el descopera inlauntrul sau prezenta unei tumori maligne care ii aduce moartea. Celui ce a trait experienta iubirii Dum­nezeiesti, in chip firesc ii este ingretosator mirosul spe­cific, otravitor, cu care este imbibata patima mandriei. Despartindu-1 de Dumnezeu, mandria face ca omul sa se inchida in propriul cerc. Cel mandru, oricat de daruit ar fi din punct de vedere intelectual, pururea si pentru totdeauna va petrece in afara iubirii atot-imbratisatoare a lui Hristos. Imbatat in Rai de indulcirea otravii autoindumnezeirii luciferice, omul a innebunit si s'a facut prizonierul iadului. Intors intru sine insusi ca si catre un centru, el mai curand sau mai tarziu se va izbi de chinuitoarea pustietate: cea dintru care fusese chemat de catre Facatorul in aceasta viata. Intorcandu-se in afara sa, spre a afla compensatie in lumea inconjuratoare, el se face jertfa a toata pervertirea, devine capabil de orice nelegiuire.

Nenumarate sunt formele in care se iveste mandria, dar ele toate scalciaza chipul lui Dumnezeu in om. In afara lui Hristos, fara Hristos, tragismul istoriei pamantesti a omenirii este de nerezolvat. Atmosfera pamantului este imbibata de mirosul sangelui. Zilnic lumea intreaga se hraneste cu vesti despre ucideri sau despre chinurile celor biruiti in ciocniri fratricide. Intunecati nouri ai urii ascund de la privirile noastre Lumina cereasca. Oamenii singuri isi zidesc propriul iad. Nu fara schimbarea noastra totala, prin pocainta, va veni izbavirea lumii: „izbavire" din cel mai groaznic dintre toate blestemele - razboiul. Smeritului purtator al iubirii ii este mai de dorit a fi omorit, decat a omori.

(Parintele Sofronie: “Vom vedea pe Dumnezeu precum este”, pag.36) – text cules de Dan Fagaraseanu