Lumea aceasta nu e
vinovata, suntem vinovati noi ca nu stim sa iubim si nu stim s-o apreciem! Ce-am facut noi pentru lumea asta, daca
este vorba sa intram in amanuntele drumului mantuitor? Ce-am facut noi pentru lumea aceasta – asta ni se cere!
O institutie, ca si un neam, traiesc
prin cei care tasnesc, care stau pe cruce fara sa cedeze. 0 iubire mare pentru
Dumnezeu cere o permanenta jertfire. Niciodata nu vom trai fara probleme si
fara sabii indreptate impotriva noastra! Nu vedeti invatatura crestina? “N-am venit sa aduc pace pe pamant, ci sabie… Dusmanii omului sunt
casnicii lui.” Dar toate acestea nu trebuie sa descurajeze pe nimeni cu nimic.
Chiar daca omul este afectat de aceste nenorociri, asta nu inseamna sa renunte.
Nu! Dumnezeu stie de necazul tau, iar aceste suferinte te incearca pentru a te
putea defini, pentru a merita sa fii incununat de Dumnezeu, caci El asta
doreste.
Nu ne putem inchipui un om mantuit fara
merite. De unde vin aceste merite? Din lupta cu suferintele, iar lupta fara
jertfa nu se poate! Crucea a mantuit neamul omenesc! Nu dreptatea lui Dumnezeu,
nici minunile Sale, ci Crucea! Atunci cand lisus S-a rastignit, atunci a
fost biruit satana. Mantuitorul
triumfa pe Cruce, iar satana era invins. Deci, nici un crestin nu este scutit,
sub nici un chip, de crucea sa, pentru ca e dar de la Dumnezeu suferinta, dragii mei! Nu este numaidecat o
pedeapsa. Dar, chiar pedeapsa in sine, canonul inseamna putinta revenirii, a
intoarcerii la bine.
Se constata ca nu vine lumea la biserica.
Dar nu trebuie sa fie o preocupare in sine, sa se faca atata caz. Pentru ca
aceste lucruri slabesc forta personala a fiecaruia, semanand confuzii. Din
cauza greselilor multimii, fiecare om ajunge sa se scuze in sinea lui: “Ce,
numai eu fac? Vad ca toti fac!” Deci, cel mai bine este ca noi sa ne rugam
pentru rezolvarea acestor lucruri pentru oamenii acestia. Si chiar va rog, sa
fie o mai mare dorinta de iubire adevarata! Nu o iubire inregistrata si difuzata
ca atare de oameni: “Auzi, domnule, ca trebuie sa iubim!” Nu! Trebuie sa simti
nevoia sa iubesti.
Nu este niciodata nimeni degeaba langa tine.
El este cu stiinta lui Dumnezeu, ca tu sa-l ajuti sau sa te folosesti. Te
folosesti, ca poate are o putere de duh mai mare. Sau il ajuti tu, in sensul
de-al suporta. Este o mare greseala atunci cand certam pe unul sau pe altul! Il
rabda Dumnezeu si pe acela, si de aceea l-a pus in calea ta, ca sa-l rabzi si
tu si sa te incununezi!
Daca se intampla sa facem fapte bune, nu
este bine sa le facem numai din obligatie, pentru ca devenim cazoni. Sa le
facem dintr-o dragoste cu orice chip, si atata cat putem. Pentru ca Dumnezeu nu
ne tine ca suntem noi foarte vrednici. Ne tine ca este foarte milostiv El, si
de aici vine si toata mila noastra.
Bunaoara, daca se gaseste cineva in situatia
sa dusmaneasca pe cineva, se gaseste in situatia sa-l judece, pentru ca este
intr-adevar incorect si nu se aseaza deloc. Deci, iti este incomod si tie si
celorlalti. Dar daca ar zice omul asa, ar sta de vorba cu Dumnezeu: “Mai draga,
Eu il iubesc si pe acela asa cum e. Da-te de partea Mea, ca sa-l iubesti si tu.
Eu il iubesc asa cum este. Caci de aceea il tin in viata. Da-te de partea Mea
si lasa, nu-l mai dusmani; Eu sunt Dumnezeu si tot Eu te tin si pe tine. Tu
cate greseli faci si ti le trec cu vederea?” Acest dialog intim, cu smerenie sa
se faca, si tu esti asigurat. Si rasare cu orice chip iubirea, fara de care nu
se poate face nimic, chiar daca ai da muntii la o parte; chiar daca ti-ai
sfasia trupul sa arda pentru Hristos. Milostenia nu este numai sa dai din
traista. Milostenie este ca accepti pe un om sa stea langa tine, fara sa il
alungi in gand. Ai un coleg care are un necaz, trebuie sa stii sa-i faci o
mangaiere, sa-i descretesti fruntea. La saraci poti sa faci o rugaciune scurta:
“Doamne, miluieste-l!”, daca nu poti sa-i dai, ca esti in tramvai si el este pe
trotuar. Intrebarea se pune, cum ne este inima noastra in legatura cu suferinta
din jur? Cel mai mare lucru de care vom fi intrebati la Judecata de apoi este:
“De ce nu am dat mai multa atentie semenilor nostri?”
Exista porunca in invatatura crestina: sa se
respecte toata faptura, cu atat mai mult fiinta omeneasca, care are “chip” si
“asemanare”. Si firea pervertita, bineinteles, te indeamna sa tii cont numai de
al tau, si foarte greu te rupi si pentru celalalt. Si tocmai asta e porunca: sa
te rupi. Eu v-am spus uneori; daca nu, spun acum: Era intr-o situatie, parca
era vis, dar tare a fost parca real, asa…Murisem, si ma uitam, cum se spune, la
moartea mea, caci sufletul nu moare. Ma uitam la mine in cosciug si cand a
ajuns cosciugul sa intre in groapa am zis: “Ce bine este daca lasi ceva din
tine afara! Aceea te va ajuta si pe tine sa traiesti mereu”. Milostenia este
ceva din tine. Si Alexandru Vlahuta zice: “Mila e toata Scriptura!”
A milostivi pe unul, pe altul, aici se arata
ca tu esti Hristos. Apoi, nici nu stii ca acela pe care il ajuti poate sa fie
Hristos. El nu intinde mana sa-i dai. El intinde mana sa-ti dea imparatia
cerului si tu nu observi. Si, de regula, oamenii cauta banutul cel mai mic.
Fratii mei, tineti minte: cersetorii sunt
personaje biblice! Ai trecut pe langa mantuirea ta asa de usor! Si mai grozav,
l-ai dispretuit pe cersetor! Cersetorii nu pier niciodata. Fac sobor la margine
de drum si impart ce s-a capatat, si zic: “Asta-i de la cutare. Pomeneste-l,
Doamne, intru imparatia Ta!” Si are valoare. Mantuitorul, ca sa ne incurajeze,
a spus: insutit veti primi! Vrei sa te imbogatesti? Da tot ce ai! Primesti
insutit! Lucrul acesta nu-l vorbesc de la mine. Daca ati cunoaste viata Sfantului Ioan cel Milostiv, v-ati inspaimanta! Sfantul
Ioan, cand s-a dus in respectiva arhiepiscopie, a intrebat: “Cat aur are
arhiepiscopia?” Si i s-a
raspuns: “Atatea litre de aur!” “Dati-i la saraci!” Cand au auzit, economii aia
au zis ca ii saraceste. Si a venit inapoi insutit fata de cat a dat. Iar dadea,
iar venea insutit. Economii carteau mereu! Vezi, nu observa omul cand primeste,
dar observa cand da. Dar venea insutit cu precizie! Este cuvant din Scriptura.
Eu nu am dreptul sa-l contrazic pe acest cuvant. Si obisnuiti-va cu autoritatea
cuvintelor din Sfanta Scriptura. Tainele Bisericii s-au facut pe temeiul cuvintelor din Scriptura.
“Ce dezlegati voi, dezleg si Eu”. Asa a luat nastere Taina Pocaintei.
A venit o doamna la arhiepiscopie sa dea o
donatie. Si a intrebat-o Sfantul Ioan: “Cat doriti sa dati, doamna?” “Atat!”
Sfantul Ioan se astepta sa primeasca insutit, iar cat dadea doamna asta nu era
insutit. Si a intrebat-o: “Atat ai vrut cu adevarat sa dai?” “Nu! Am vrut sa
dau atata, dar cand am scris suma, o mana nevazuta a sters si a scris cat dau
eu acum”.
