11.9.13

Obştea mănăstirii Paltin Petru Vodă: Sâmbătă, de Înalţarea Sfintei Cruci, să participăm la festivitatea de decernare a Titlului de Cetăţean de Onoare post mortem Arhimandritului Justin Pârvu, ce va avea loc la Baia Sprie, în cadrul simpozionului cultural „Triunghiul morţii”

Primăria oraşului Baia Sprie ne invită sâmbătă, 14 septembrie, să participăm la emoţionantul eveniment de decernare a Titlului de cetăţean de onoare post mortem Arhimandritului Justin Pârvu, ce va avea loc la sala de cultură, în cadrul simpozionului cultural „Triunghiul morţii”, dedicat martirilor din temniţele comuniste ce au pătimit în coloniile de muncă de la Mina Baia Sprie, Cavnic şi Nistru.
Părintele Justin Pârvu a trecut prin calvarul temniţelor comuniste timp de 16 ani, pentru vina de a mărturisi cu demnitate în plin regim totalitarist comunist, valorile naţionale şi creştin ortodoxe, cărora şi-a închinat şi jertfit întreaga viaţă. În Mina de la Baia Sprie, Părintele Justin a fost transferat pentru muncă silnică din penitenciarul Aiud, împreună cu primele loturi, din septembrie 1950 până în martie 1954. Aici Părintele a dat dovadă de un comportament exemplar, mărturisind lumina lui Hristos până în adâncurile pământului, la 800 de metri adâncime, neacceptând reeducarea politică în ciuda condiţiilor inumane de muncă şi chiar salvând de la moarte pe unul din gardieni, prigonitorii săi, care rămâneau uimiţi de bunătatea şi dragostea acestor deţinuţi. De aceea ne bucurăm că cetăţenii vrednici ai acestui oraş, unde Părintele Justin şi-a jertfit 4 ani din viaţă, au conştiinţele neadormite şi fac recurs la memorie şi demnitate pentru cinstirea martirilor din temniţele comuniste, acordând titlul de cetăţean de onoare mult iubitului nostru duhovnic, Părintele Justin Pârvu.
Pe această cale rugăm pe cei care vor să cinstească memoria Părintelui Justin să vină alături de noi la Baia Sprie, unde se va oficia şi parastasul de 3 luni al vrednicului de pomenire, Părintele Arhimandrit Justin, la troiţa de la intrarea în Mină, ctitorită chiar de sfinţia sa în anul 2010.
De asemenea vom participa la Sfânta Liturghie în cinstea praznicului Înălţării Sfintei Cruci, la Biserica Ortodoxă Pogorârea Sfântului Duh, din Str. Dragos-Vodă, începând cu ora 9 dimineaţa, unde corul mănăstirii noastre va susţine cântările la strană. La ora 12 vom merge la Casa de cultură pentru a participa la ceremonia de conferire a cetăţeniei de onoare Arhimandritului Justin Pârvu. Apoi ne vom îndrepta cu toţii la Troiţa de la intrarea în Mină unde vom oficia slujba parastasului de pomenire a celui ce a înălţat Crucea Neamului românesc din adâncurile Minei de la Baia Sprie.
Fie ca bunul Dumnezeu să ne ajute să ducem mai departe Crucea Neamului nostru spre Înviere, aşa cum ne-a învăţat Părintele Justin prin pilda vieţii sale. Amin.

Obştea mănăstirii Paltin Petru Vodă

Părintele Justin Pârvu despre Aiud, sfinţii închisorilor, generaţia tânără, mărturisire şi posibilitatea unei rezistenţe în România.



- Ce a însemnat puşcăria Aiudului pentru sfinţia voastră?

- Primii doi ani din Aiud au fost pentru mine cea mai liniştită perioadă din viaţa mea. A fost singurul loc din viaţa mea în care am avut şi eu timp de o pravilă, de un canon de rugăciune mai intens, că, altfel, tot restul vieţii a fost o continuă hărţuială. Dar eu m-am lăsat mereu în voia lui Dumnezeu şi nu mi-a plăcut niciodată să fug de greu. Tot ce am primit în viaţa mea am luat-o ca din mâna lui Dumnezeu. În Aiud am stat singur în celulă vreo şase luni. Şi a fost cea mai frumoasă perioadă din viaţă. M-am întreţinut acolo cu scrierile însemnate pe pereţi. Erau o mulţime, din toate domeniile. Tot ce voiai: vocabular pentru engleză, franceză, germană, italiană, teologie, agricultură şi din orice domeniu puteai găsi acolo însemnări folositoare. Aici am descoperit cu adevărat taina vieţii duhovniceşti. Aici am învăţat într-adevăr să şi mănânc. În cămăruţa asta au venit momente de linişte şi pace, de post, şi nu lipsea rugăciunea.
Aveam un program alcătuit din rugăciunea „Doamne Iisuse…”, „Preasfântă Născătoare de Dumnezeu” şi Paraclisul Maicii Domnului. Aici am învăţat să mă rog şi frumuseţea acelei rugăciuni n-am mai trăit-o niciodată în libertate. Cei pe care i-a învrednicit Dumnezeu să moară mucenici acolo ajunseseră cu adevărat la un stadiu sporit al rugăciunii şi Hristos i-a luat degrabă la El.

- Sunt atâtea dovezi ale sfinţeniei vieţii lor, de ce Biserica nu îi canonizează şi pe aceşti sfinţi?

- Sfântul sau martirul este eroul neamurilor. Nu ne interesează pe noi coloratura lui politică. El nu este omul mărginit – în România, ori în Spania, ori în Franţa – el este omul care depăşeşte graniţele valorilor. E interesant că avem sfinţi din secolele XIV, XVI, XVII; dar de ce să nu ne scoatem în evidenţă şi mărturiile actuale, mai recente? Sigur, e mare lucru să canonizăm pe Varlaam Mitropolitul, dar de ce ceilalţi să stea nebăgaţi în seamă?
Poate toată sărăcia şi mizeria în care trăim noi astăzi, lucru pentru care ne urăsc celelalte popoare, este tocmai pentru că trecem cu indiferenţă pe lângă trupurile martirilor români. Până şi catolicii îşi canonizează mai repede sfinţii. Asta nu împrumută ecumeniştii noştri? Când vrem să canonizăm un sfânt, pe noi trebuie să ne intereseze dacă harul lui Dumnezeu a lucrat sau nu în acel suflet. Nu! Pe noi ne interesează mai întâi de ce culoare politică a fost, dacă ne convine nouă sau nu. De exemplu, despre Părintele Ilie Lăcătuşu – ce putem spune despre el? E sfânt sau nu? Dar dacă este legionar, atunci nu mai e sfânt! Păi, unde mai e adevărul?
Aceşti tineri au murit pentru un adevăr creştin şi naţional, a fost cu adevărat o mişcare de regenerare a creştinismului nostru ortodox. Dar este aceeaşi mafie din trecut - este în prezent şi va fi în viitor. Să se prezinte acum partidele politice şi să spună câţi sacrificaţi au din rândul tineretului lor? Ducem lipsă de jertfă în plan politic. Nu riscă nimeni nimic, toţi se protejează. De asta nici poporul nu-i iubeşte.
 
Mitropolitul Varlaam n-a fost deloc în afara vieţii politice, a fost foarte implicat în viaţa societăţii româneşti. Biserica a fost prezentă întotdeauna în viaţa politică; n-a fost niciodată o conferinţă a unui guvern în care să nu fie şi reprezentantul Bisericii. Ultimul cuvânt, să ştiţi, era dintotdeauna din partea Bisericii – „Promulgăm legea cu condamnarea la moarte sau nu promulgăm?”… Erau foarte atenţi să vadă ce spune Biserica.

Dar când a fost vorba să execuţi pe Codreanu şi pe toată elita asta a creştinilor ortodocşi, toată lumea a fost de acord – trebuie executat, pentru că tulbură naţia. Cea mai mare greşeală care s-a făcut în ortodoxia noastră a fost că politicul a arestat toată atitudinea Bisericii, adică Biserica s-a integrat „perfect” vieţii politice, după cum au fost vremurile.
Şi ce fapte mai mari de canonizare cer decât se văd la un Virgil Maxim, Ioan Ianolide, Valeriu Gafencu, Părintele Calciu… Dar ei nu pot promova aceşti sfinţi, pentru că nu-şi pun ei pielea la saramură. 

- De ce nu mai are tineretul de azi puterea curajului de atunci? 

- Măi, era şi un tineret venit din generaţii cu un sentiment creştin şi naţional, cu spirit de sacrificiu; era o moştenire care se promova şi în învăţământ şi în societate. Dar în timp s-au spălat toate ideile acestea frumoase, şcoala a fost deformată, familia a fost deformată, au pus mâna pe ierarhia Bisericii, încât nu mai are cine să sădească ceva sănătos. Apoi prin televiziune, calculatoare şi toată tehnica rămâi total dezarmat. Nicio ţară nu a avut un tineret cu atâta tărie şi claritate şi viziune, în perioada comunistă, cum am avut noi. Din tot creştinismul, ortodox sau catolic, nu s-a dus unul să se împotrivească comunismului din Spania, dar unii dintre români s-au dus… Şi acum le e frică în continuare de ei, şi de umbra lor le e frică (…).
Şi generaţiile care s-au născut în furtuna asta, după mine, sunt mult mai puternice şi mai tari, cât sunt ei, aşa de puţini, dar trăiesc, măi, ceva mai clocoteşte acolo în adâncul sufletelor lor. Creştinătatea noastră se află acum într-o fierbere, într-o frământătură. Dar e ca şi într-un cazan în care se fierb toate metalele, şi metale nobile, şi metale mai puţin nobile, şi până la urmă se va prelucra şi lămuri fiecare şi vor da naştere la ceva nou, la un creştinism plămădit prin suferinţă, aşa cum au realizat şi Sfinţii Apostoli, şi martirii şi mucenicii noştri. Posibilitatea unei rezistenţe în România îi îngrijorează pe ei până astăzi. Ei încearcă să-L ucidă pe Hristos din sufletele noastre. Însă nu vor reuşi nimic, pentru că mai avem forţe care dovedesc neputinţa lor.

Să nu uităm că pe Biserică nici porţile iadului nu o vor birui. Fiecare are datoria, însă, să mărturisească după puterea lui. Nu-ţi trebuie mare filozofie, adevărul este simplu. Nu numai Sfinţii au mărturisit Adevărul. Adevărul l-a mărturisit şi toată suflarea creştină care a primit Botezul lui Hristos. Cel care simte ortodox, acela şi mărturiseşte, pentru că aceasta este şi obligaţia oricărui creştin: „Mărturisesc un Botez, mărturisesc Învierea morţilor şi viaţa veacului ce va să vină…” Nu aşa spunem la Crez?
Mărturisirea face parte din datoriile creştinului, mai ales în vremuri grele. Că putem să facem noi toate rugăciunile şi toate pravilele, dar dacă noi nu mărturisim atunci când trebuie, ni se socoteşte ca un fel de lepădare, trădare. Eu socotesc că tocmai această mărturisire este o baie de spălare a păcatelor noastre. Mărturisirea nu au făcut-o numai sfinţii, ba dimpotrivă, de la cel mai păcătos până la cel mai desăvârşit, deopotrivă. Nu se converteau şi cei care torturau?
Nu ştiu de unde s-a născut în veacul nostru această filosofare a mărturisirii. Bineînţeles că dacă ai o pregătire mai austeră cu tine însuţi, mărturisirea ta va fi mai rodnică. Apăi toţi tinerii ăştia care s-au jertfit în perioada carlistă la Miercurea Ciuc, la Râmnicu Sărat, Jilava, au ştiut să se pregătească şi să-şi întărească spiritul de sacrificiu, cu o conduită morală impecabilă, înflăcăraţi de idealul cel mai nobil al unei naţiuni – ridicarea neamului pe linia Bisericii, adică îmbisericirea neamului, înălţarea neamului pe urmele Înălţării Mântuitorului până la întâlnirea cu veşnicia.

- Părinte, de când există lupta împotriva naţiunilor? La Sfinţii Părinţi nu prea întâlnim această problemă...

- Dar ce, noi ne luptăm în naţiuni, măi? Nu, ferească Dumnezeu. Naţiunile trebuie să trăiască în firea cea mai frumoasă, în rădăcina unde le-a sădit Dumnezeu. Nu urmărim decât să nu amestecăm valorile, nu să dobândim nişte orgolii naţionaliste... Toţi avem acelaşi scop – să ne mântuim –, dar pe căi diferite, adică potrivite cu specificul naţiunii mele. 

Fragmente dintr-un interviu realizat de Monahia Fotini, Revista Atitudini, nr. 3/2008

IPS Iustinian Chira, arhiepiscopul Maramureşului şi Sătmarului, despre titlul de cetățean de onoare al oraşului Baia Sprie acordat Părintelui Justin Pârvu: „Un titlu pentru toţi cei care au suferit în puşcăriile comuniste”

„Nu cred că sunt în stare să vorbesc despre Părintele Justin Pârvu pentru că nu m-am întâlnit niciodată cu el. Însă, am ştiut unul de altul, şi mai mult decât atât, mi-a trimis mesaje că au venit oameni pe care i-a trimis la mine spunându-le „mergeţi şi la Justinian”. M-a apreciat şi pot să spun acelaşi lucru despre el. De aceea, spun că nu sunt în stare să vorbesc despre el, din moment ce nu ne-am întâlnit. Dar îi ştiu activitatea şi am citit ce a scris. Ştiu cât s-a luptat pentru a scoate la lumină adevărul despre mărturisitorii şi mucenicii din temniţele comuniste.
Am vorbit şi cu alte ocazii despre cei care au suferit pentru credinţă în temniţele comuniste. S-a vorbit de subiect cu „acul scos”, dar eu am spus direct şi clar faptul că toţi cei care s-au jertfit şi au suferit acolo, sunt sfinţi! Chiar dacă nu sunt trecuţi în Sinaxar.
Toţi care au murit în închisoare, şi care au murit nu numai în închisoare, toţi au dreptul să treacă din suferinţa de aici în rândul sfinţilor din Sinaxar. Sfinţii nu se fac printr-o declaraţie oficială. În biserica apuseană, aşa se fac sfinţii. Să mă ierte Domnul, acolo se formează un tribunal unde există avocatul diavolului, avocatul lui Dumnezeu, şi apoi se discută despre persoana respectivă şi se decide dacă este sau nu este sfântă. Aceasta e metoda bisericii apusene. Biserica Ortodoxă are altă metodă: nu declară pe cineva sfânt, până nu-l declară poporul, până nu-l consideră poporul că-i sfânt. Abia după ce poporul, adică ceata credincioşilor, te consideră că tu eşti un om care ai calităţi, care ai viaţă sfântă, abia apoi Biserica te recunoaşte. Dar, poporul te declară sfânt. Aceasta e metoda. Sfinţi sunt nenumăraţi. Că vor fi trecuţi în sinaxare peste un an, peste doi, peste zece, Dumnezeu va decide. Acesta va fi triumful lui Hristos. Dar pentru aceasta, noi trebuie să ne trudim toţi, noi toţi. Ca să creăm o atmosferă în care cel ce se naşte, cel ce pătimeşte pentru Hristos, poate fi trecut automat din rândul oamenilor păcătoşi în rândul sfinţilor. Asta fiecare poate şi trebuie s-o facă.
 
Toţi aceştia care au pătimit în închisori au fost mielul de jertfă pentru iertarea păcatelor poporului român. Ei au fost aruncaţi în gura celor fără de Dumnezeu, ca să ispăşească păcatele noastre, ale tuturor. Ei s-au jertfit pentru noi.
 
Şi chiar dacă acuma se pune problema ca să fie trecuţi în rândul sfinţilor, ei nu trebuie să fie trecuţi în rândul sfinţilor. Ei sunt sfinţi, prin sacrificiul lor. Îi admir pe cei care se luptă să fie trecuţi din puşcării în Sinaxare, în rândul sfinţilor. Adică să fie şi oficial trecuţi, recunoscuţi, declaraţi sfinţi. Dar ei sunt, de fapt, sfinţi. Ei s-au sfinţit, s-au sanctificat.
Se poate spune şi că tot poporul român este sfânt, pentru că tot poporul a suferit în 50 de ani de comunism. Dar au fost oameni care s-au evidenţiat prin suferinţă, prin felul cum au trăit, ce au făcut şi ce au lăsat în urmă, cum este şi Părintele Justin Pârvu. Justin Pârvu este unul dintre miile de martiri ai poporului român.
 
Pot spune că în mod normal Părintele Justin Pârvu a primit recunoaşterea de cetăţean de onoare al oraşului Baia Sprie. Dar acest titlu de cetăţean de onoare trebuie privit ca un titlu de cetăţean de onoare acordat tuturor celor care au suferit la Baia Sprie şi chiar un titlu acordat pentru toţi cei care au suferit în comunism în toate puşcăriile din ţară! Baia Sprie face parte din Episcopia noastră şi mă bucur că Primăria şi Consiliul Local au răspuns în unanimitate la propunerea Gazetei de Maramureş, susţinută de mulţi oameni de seamă, de a-l face pe Justin Pârvu cetăţean de onoare”.

Sursa: Gazeta de Maramures
Related Posts with Thumbnails