2.11.11

Kievul atacă Bucureștiul pe filieră istorică, resuscitând ideea Holocaustului românesc

Mareșalul Ion Antonescu și președintele Traian Băsescu, în colimator

Declarația șefului statului Traian Băsescu din luna iunie a acestui an potrivit căreia, dacă ar fi fost în locul mareșalului Antonescu, și el ar fi dat ordin ca Armata română să treacă Prutul în iunie 1941 a stârnit rumoare nu numai la Moscova, dar și în cercurile evreiești care se ocupă de updatarea problemei Holocaustului. Declarațiile de susținere din partea lui Băsescu a deciziilor militare ale mareșalului Ion Antonescu privind recuperarea teritoriilor românești pierdute în urma înțelegerii secrete dintre Germania nazistă și Uniunea Sovietică semnată la 23 august 1939 au  provocat o îngrijorare majoră în aceste cercuri mai sus amintite. Pentru a fi sigure că o eventuală reabilitare, fie ea și morală a mareșalului Antonescu, nu va fi posibilă într-un viitor apropiat, a fost creat un plan propagandistic bine pus la punct care urmează o serie de pași concreți. În urmă cu câteva săptămâni, pe fundalul lejer al scandalului de la Realitatea TV, s-a strecurat o informație extrem de interesantă dar care a trecut neobservată.
Este vorba despre realizarea de către regizorul Florin Iepan a unui film documentar denumit „Odessa” în care este descris prăpădul făcut de Armata română pe Frontul de Est, iar accentul este pus cu precădere pe crimele comise de soldații români asupra populației civile de origine evreiască, un subiect sensibil ce atinge o veche cutie a Pandorei pe acest subiect.  Ceea ce este interesant este faptul că deși nu este finalizat, fiind etichetat mai degrabă ca „work in progress”, documentarul lui Iepan a fost finanțat cu 252.000 de lei de la Centrul Național al Cinematografiei (CNC), încă din sesiunea noiembrie - decembrie 2007. El este conceput alături de firma germană Starcrest Media GMBH, împreună cu Carl Schmitt în rol de co-producător. Documentarul lui Iepan urmează să fie prezentat la Festivalul Internațional de Film de la Amsterdam, care începe pe 17 noiembrie. De asemenea „trailerul” de la Realitatea TV al acestui film s-a bucurat de o expunere deosebită, singurul supraviețuitor al acestui episod de la Odessa, Mihail Zaslavski, un evreu ucrainean, fiind din nou prezentat drept victimă, de data aceasta a războiului dintre Sebastian Ghiță și Elan Schwartzenberg pe transmiterea emisiei Realitatea TV. Ironia sorții face ca Elan , cel care a sabotat transmiterea la Realitatea lui Ghiță a poveștii lui  Mihail Zaslavski este și el evreu.

Avancronică premeditată

În acest context intern de teasing făcut pentru „Odessa”, filmul lui Iepan, în Ucraina vecină un parlamentar de origine evreiască, pe numele său, Oleksandr Feldman (foto), un apropiat al Iuliei Timoșenko și delegat al Ucrainei la Consiliul Europei la Comitetul pentru Migrație și Refugiați, a declarat, într-un material publicat de portalul israelian ynetnews.com, că România trebuie să își asume „ororile trecutului” și că se face complice la uciderea a peste 400.000 de evrei. Feldman, în vârstă de de 41 de ani este președinte al Comitetului Evreilor din Ucraina. Inițial,  aceste declarații ale lui Feldman au apărut în săptămânalul american „The Algemeiner Journal” patronat de fundația „Continuitatea Evreiască” - Gershon Jacobson. Parlamentarul ucrainean vorbește în special de „episodul Odessa” și este de părere că dacă România vrea să fie un „membru respectat al comunității națiunilor", țara noastră trebuie să accepte „ororile trecutului său”. Articolul poartă titlul „Ignorarea complicității României în al Doilea Război Mondial nu este o opțiune" iar în rândurile sale Feldman anunță de fapt că pe 9 noiembrie, la Kiev, va avea loc o Conferință care va sublinia rolul României în Holocaustul din Ucraina și alte țări foste sovietice. El vorbește cu predilecție despre România, al cărui rol nu trebuie ignorat sau minimizat în Holocaust.
Între aliații lui Adolf Hitler, românii sunt „prea adesea uitați”, spre deosebire de Japonia și Italia, chiar dacă nu au fost motivați de „complexul cuceririi globale” ca aceste țări, ci de un "interes național îngust", este de părere acesta. Parlamentarul ucrainean afirmă că Guvernul român a fost complice la uciderea a peste 400.000 de evrei, majoritatea în Ucraina. Pentru a-și întări teoria, Feldman dorește aduce în discuție a pogromului din 1941 de la Iași, unde, zice el, detașamente de soldați și polițiști români au ucis 15.000 de evrei. "Brutalitatea românilor s-a extins peste frontiere, în Ucraina, unde numeroși evrei au căzut victime forțelor române controlate de germani", continuă Feldman, adăugând că în timpul "masacrului de la Odessa", tot în 1941, militarii români au luat parte "cu voioșie" la un atac împotriva a peste 19.000 de evrei ucraineni.

Între propagandă și realitate

 Ce „omite” parlamentarul ucrainean este realitatea istorică, conform căreia guvernul Antonescu nu a avut ca țintă predilectă crime bazate pe origine sau etnie, ci mai degrabă pe eliminarea acelor elemente infiltrate de NKVD-ul sovietic în România cu misiuni de sabotaj, unii recruți provenind chiar din rândul populației de origine evreiască care fie lucrau pentru ruși, fie făceau parte din rândul partizanilor, așa cum este cazul în Ucraina. Istoricii scriu, consultând documente oficiale, că Pogromul de la Iași ar fi fost organizat în special de forțele germane ale Abwehr-ului care au beneficiat de aportul a circa 170 de polițiști români, cărăuși sau răuvoitori care i-au ajutat pe nemți să îi distingă pe evrei de români. Aceste mărturii există în cartea „Omul de taină al mareșalului” scrisă de  istoricul Cristian Troncotă, cercetătorul care a intrat în arhivele SSI-ului condus la acea vreme de de Eugen Cristescu. Aflând despre măcelul de la Iași, Antonescu a pus mâna pe telefon și i-a spus șefului Legației germane la București, baronul Manfred von Killinger, să dea ordin ca aceste masacre să înceteze imediat. „Intervenția promptă a lui von Killinger a făcut ca la Iași să nu piară toată populația evreiască. Generalul Antonescu a făcut prin organele SSI (EugenCristescu) o anchetă rapidă privind complicitatea românilor la asasinatele comise de nemți la Iași. Această anchetă a stabilit că circa 170 de polițiști, cetățeni cărăuși și răufăcători au servit drept indicatori nemților, care nu știau să distingă pe evrei de români. S-a mai stabilit că acești indicatori, și în special polițiștii, au jefuit casele celor împușcați de nemți”. O mărturie similară a dat și Traian Borcescu, adjunctul lui Eugen Cristescu, care, în plus,a relatat și despre contracararea de către SSI a unui posibil nou masacru la Galați în 1943”, scrie istoricul Troncotă în lucrarea mai sus amintită. Totodată, trupele române care se pregăteau să treacă Prutul și mărșăluiau prin Iași au fost atacate din diverse case particulare din zona unde locuia evrei. În raportul nr. 1.042 din 29 iunie 1941, prefectul județului Iași, colonelul Dumitru Captaru. raporta Ministerului Afacerilor Interne următoarele: „Raportăm că în noaptea de 29-30 iunie s-au tras numeroase focuri de armă din case particulare . S-a tras asupra coloanei în marș a unei trupe de infanterie românească care trecea prin oraș spre front. Nu s-a putut prinde nici un individ în flagrant delict. După indicațiile obținute până în prezent, se constată că se caută de către anumiți indivizi să arunce vina asupra evreilor din oraș cu scopul de a ațâța armata germană și română, precum și populația creștină contra evreilor, pentru a da loc la uciderea în masă a acestora”.

Ce s-a întâmplat la Odessa

„Episodul Odessa”, scos cu consecvență în față în toată această poveste cu Iepan și Feldman, a fost descusut zilele trecute la postul public de televiziune. În cele din urmă, unic supraviețuitor scos în fața în această campanie, respectiv Mihail Zaslavski, a fost recuperat pentru un scurt interviu de către TVR. În această postură, acesta povestește cu groază clipele prin care a trecut împreună cu familia sa. Acesta se concentrează pe drama umana și pe trăirile acestor momente groaznice pe care și le amintește și astăzi. „Auzeam oameni care strigau, toți fugeau încotro apucam, unii se prăbușeau! Am fugit până în capătul câmpului unde era un șanț în care m-am aruncat. Am privit înapoi și am văzut cum depozitele în care erau femeile și copii ardeau!”, își amintește Mihail Zaslavski care avea atunci numai 16 ani și este singurul evreu ucrainean care mai este în prezent în viață din acele vremuri.  Acesta  a povestit  că au fost ținuți într-o cameră extrem de mică și neaerisită timp de trei zile în condiții inumane. Pe 21 octombrie avea să se întâmple o chestiune extrem de importantă care practic a constituit declanșatorul crimelor care au urmat. Colaboraționiștii locali împreună cu forțele NKVD-ul care s-au retras din Odessa au minat sediul Comandamentul Trupelor Române de la Odessa, instituție care s-a stabilit într-una dintre clădirile ocupate. Explozia a fost declanșată prin semnal radio iar în urma deflagrației și-au pierdut viața nu mai puțin de 16 ofițeri români printre care și comandantul militar al orașului, Ion Glogojanu, dar și alți 46 de subofițeri și soldați români. În explozie și-a mai pierdut viața și alți patru ofițeri german, fapt ce a pus pe jar trupele române dar și cele nemțești.     Atunci, în vâltoarea acelor evenimente, mareșalul Ion Antonescu a comandant generalul Iosif Iacobici să i-a măsuri drastice de pedepsire a vinovaților din rândul populației colaboraționiste cu forțele ruse, în majoritate evrei lăsați cu misiuni precise de sabotaj de către NKVD și care se ascundeau în catacombele orașului.

Evreii salvați la Cernăuți

 De ani de zile, Ucraina dorește ca și Rusia să recunoască Holomodor-ul, marea foamete din 1932-1933 care a condus la moartea a circa șapte milioane de ucraineni. Cu toate acestea, parlamentarul ucrainean Oleksandr Feldman ar putea să încerce un apel la memorie și să își amintească și de episoadele când primarul Cernăuților a reușit să îl convingă cu argumente solide pe mareșalul Antonescu că evrei sunt indispensabil urbei. Antonescu l-a pus pe acesta să întocmească o listă cu evrei care nu pot fi deportat iar acesta a întocmit o lista de circa 20.000 de evrei care astfel au fost salvați de la deportare. Israelul i-a decernat fostul primar al Cernăuțiului, Traian Popovici, titlul  și diploma de „Drept între popoare”, distincție acordată non-evreilor care s-au comportat cu eroism, riscându-și viața încercând să salveze evrei în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.

Mădălin Necșuțu
Curentul

Masonul Prigoană este de acord cu eliminarea caracterului naţional al statului, susţinută de UDMR

Deputatul PDL Silviu Prigoană a declarat miercuri că este de acord cu propunerea UDMR de eliminare din Constituţie a caracterul naţional al statului, arătând că în toate legile fundamentale ale ţărilor care au aderat la UE a fost eliminată "această poveste".

 "Acest lucru se întâmplă în toate statele europene. În toate constituţiile ţărilor care au aderat la spaţiul comunitar este eliminată această poveste. Acum intrăm în comunitatea europeană şi vom fi statele europene, aşa cum există Statele Unite al Americii, asta se doreşte de fapt şi caracterul naţional trebuie să dispară, va fi naţionalitate europeană", a precizat Silviu Prigoană.

"Ei sunt americani punct şi noi trebuie să fim toţi europeni punct, fără graniţe, fără Kosovo, fără mutat graniţe mai la Braşov sau mai la Oradea", a mai spus Prigoană, întrebat în legătură cu propunerea UDMR de eliminare a caracterului naţional al statului român.

Grupul parlamentar al UDMR din Camera Deputaţilor a depus un amendament la proiectul de lege privind revizuirea Constituţiei prin care se elimină caracterul naţional al statului român, cu toate că dispoziţiile actualei Constituţii privind caracterul naţional nu pot face obiectul revizuirii.

Articolul 1 din Constituţia actuală a României prevede, la alineatul 1, că "România este stat naţional, suveran şi independent, unitar şi indivizibil". Conform amendamentului depus de grupul UDMR, articolul 1. (1) va avea următorul cuprins: "România este stat suveran şi independent, unitar şi indivizibil".

Sursa: Mediafax

VIDEO. O zi la copiii de la Valea Parului. Contribuie pentru hrana copiilor de la Valea Părului!


Contribuie pentru hrana copiilor de la Valea Părului!

Salut!
La Valea Părului, copiii s-au integrat bine la școli, iar problema dotărilor pare ușor-ușor să se rezolve: lemnele pentru întreaga iarnă au fost achitate, lada frigorifică și aragazul vor fi cumpărate în câteva zile, prin bunăvoința unor oameni de omenie. Am rămas în urmă cu cel puțin o sobă (suntem în tratative cu un meșter local) dar sperăm să fie și aceasta gata cât de curând, pentru că a venit vremea rece!
De acum înainte, până la primăvară, cea mai acută problemă rămâne hrana copiilor și a mamelor.
Chiar astăzi am semnat un contract cu firma Cheque Dejeuner pentru emiterea unor tichete cadou destinate specific achiziției de produse alimentare. Tichetele vor fi remise familiilor de la Valea Părului și acestea vor putea face cumpărăturile necesare, local sau de la Alexandria, cel mai apropiat oraș.
Evident, pentru aceste tichete Asociația noastră este cea care trebuie să plătească. Vă propunem să participați la acest efort făcând o donație, indiferent cât de mică, periodic, dacă e posibil lunar.
Modalități de a dona și explicații găsiți aici, dacă sunteți persoană fizică, sau aici, dacă sunteți persoană juridică.
Nici un efort nu este prea mărunt! Nu vă simțiți stânjeniți dacă vi se pare că dispuneți doar de o sumă foarte mică. Fiecare leu este important!
Desigur că poți contribui și direct cu produse alimentare, în special din cele greu perisabile (congelate – carne, pește, legume; zahăr, ulei, făină, conserve). Pentru asta te rugăm să ne contactezi.
Mulțumim!

Pro Vita Bucuresti – Valea Parului Ro
Fotografii cu copiii de la Valea Parului: aici.

Străinii ne cumpără ţara hectar cu hectar. Tabără îi sfătuieşte pe ţărani să nu vândă

Străinii au reuşit să cumpere până în prezent aproximativ 800.000 de hectare de teren, cele mai multe tranzacţii fiind făcute în anul 2010 şi în 2011, a declarat ministrul Agriculturii, Valeriu Tabără.
Ministrul Agriculturii spune că presiunea pe piaţa funciară românescă, începută de anul trecut, continuă, dar îi sfătuieşte pe proprietarii de terenuri să nu vândă acum, informează Agerpres.

“Spuneam acum aproape două luni de zile să nu se vândă terenurile acum, indiferent unde se găsesc ele - chiar rupturile, cum spunem noi, acolo unde se vede scheletul solului. Şi ele au valoare şi o să vedeţi în perioada următoare presiunile care se vor face pe ceea ce înseamnă piaţa funciară în România”, a spus, sâmbătă, la Bistriţa,  ministrul.

“Nu întâmplător spuneam acum două luni că trebuie să aveţi mai mare grijă şi atenţie, ceea ce spuneam şi în 1994-1995. Terenurile nu se vând oricui, oricum şi cu oricât, pentru că ele sunt valoroase, iar terenurile agricole în viitor vor fi mai valoroase decât pământul din plantaţia staţiunii pomicole de la Bistriţa”, a continuat Tabără.

Potrivit ministrului agriculturii, străinii au cumpărat în România terenuri în suprafaţă de aproximativ 800.000 hectare, cele mai mari tranzacţii fiind făcute începând de anul trecut.

“Să ştiţi că suprafeţele care s-au cumpărat de către străini în România sunt în jur de 700.000-800.000 de hectare. Este mult. Ceea ce este foarte important că cele mai multe suprafeţe s-au cumpărat din 2010 spre 2011 încoace şi această presiune continuă”, a mai spus ministrul.

Valeriu Tabără îi sfătuieşte pe proprietarii de terenuri să crească sistemul de ferme, în schimb promiţându-le că problemele cadastrale o să înceapă să se rezolve încă din acest an.

“Problemele imobiliare se încheie, dar pământurile care produc valoare vor rămâne valoroase. Păstraţi-le şi eventual creşteţi şi sistemul de ferme, poate adunaţi pământurile la un loc, pentru că noi suntem pregătiţi să dăm drumul din acest an la cadastru, să putem face şi înscrierile şi toate documentele legate de proprietate, astfel încât şi moştenirile, dar şi piaţa funciară să fie una normal”, a declarat ministrul.

Ministrul Agriculturii Valeriu Tabără a participat sâmbătă, la Bistriţa, pentru al doilea an consecutiv, la expoziţia de ovine organizată de Asociaţia crescătorilor de ovine şi caprine din judeţul Bistriţa-Năsăud şi Federaţia Romovis. Cine sunt investitorii străini din agricultură românească

Nu este vorba de marii investitori străini ci de cei care au achiziţionat terenuri agricole pe persoana juridică întrucât vânzarea terenurilor agricole nu se poate face, deocamdată, pe persoană fizică. Conform datelor prezentate de oficiali din Ministerul Agriculturii sau reprezentanţi ai unor ambasade, presa a relatat că străinii deţineau la începutul anului trecut aproximativ 450.000 de hectare în România. Cele mai mari suprafeţe erau deţinute de danezi, aceştia fiind urmaţi de italieni şi olandezi.

Nu doar terenul arabil a fost şi este în atenţia străinilor ci şi pădurile. Peste 100.000 de hectare de pădure erau anul trecut în proprietatea străinilor. În ceeace priveşte terenul agricol peste 5% din cele 14,7 milioane de hectare, suprafaţa agricolă a României, era în proprietatea unor firme cu acţionariat străin.

Companiile FirstFarms, Ingleby, Dangro Invest sau Jantzen Development se numără printre principalii investitori danezi care deţin terenuri agricole, situate preponderent în partea de sud şi de vest a ţării.

Sursa: Capital

UDMR nu ne vrea stat naţional


Grupul parlamentar al UDMR din Camera Deputaţilor a depus un amendament la proiectul de lege privind revizuirea Constitu­ţi­ei prin care se elimină caracte­rul naţional al statului român. Articolul 1 din Constituţia actuală a României prevede, la aline­a­tul 1, că "România este stat na­ţi­onal, suveran şi indepen­dent, unitar şi indivizibil". Conform amendamentului depus de gru­pul UDMR, articolul 1. (1) va avea următorul cuprins: "România este stat suveran şi indepen­dent, unitar şi indivizibil".

Consituţia prevede, la articolul 152 – (1) privind "Limitele revizuirii", că "dispoziţiile prezentei Constituţii privind caracterul na­ţi­o­nal, independent, unitar şi indivizibil al statului român, forma republicană de guvernământ, integritatea teritoriului, independenţa justiţiei, pluralismul politic şi limba oficială nu pot forma obiectul revizuirii".

Sursa: Jurnalul Național

Supravegherea angajatilor in era digitala

În Europa, patronii interceptează corespondenţa privată a angajaţilor, utilizând ilegal softuri secrete de monitorizare a computerelor; În România unii angajaţi pretind că şefii lor au folosit informaţii private din email-uri ca să-i hărţuiască.

Era digitală naşte şefi Big Brother dosare ultrasecrete exclusiv zv

Patronii interceptează corespondenţa privată a angajaţilor

Majoritatea angajaţilor români îşi pornesc în fiecare dimineaţă computerele fără să aibă habar că şefii lor pot să monitorizeze nu numai ce site-uri vizitează, dar să măsoare exact cât timp petrec ei muncind sau navigând pe internet.
Mai mult, prea puţini realizează că angajatorii lor pot, cu softurile potrivite, să le intercepteze email-urile private trimise de pe conturile personale cum ar fi Gmail sau Yahoo.
Angajaţii ar trebui să ştie că li se poate citi conţinutul emailurilor”, spune L.F., director la Netsec Interactive Solutions, o companie bucureşteană specializată în securitate IT, care a cerut să nu-i fie divulgat numele.

Monitorizarea la locul de muncă şi cunoaşterea drepturilor

Din păcate, deşi au fost gândite constructiv, softurile de monitorizare sunt folosite de mulţi angajatori în scopuri mai degrabă personale decât profesionale. Vorbim de posibilitate de şantaj şi poate chiar de hărţuire”, continuă L.F.
Netsec estimează că mai mult de 40%  dintre multinaţionalele şi companiile mari din România folosesc softuri speciale pentru a intercepta şi controla fluxul informaţional din companiile lor, inclusiv ceea ce angajaţii ar putea să scrie pe email-uri personale sau să descarce pe memory stick.
Monitorizarea secretă a angajaţilor, interzisă de legislaţia europeană, face obiectul unor uriaşe controverse în alte ţări, în special Germania, unde mari companii au fost forţate să plătească amenzi de milioane de euro din cauza asta. Politicienii germani dezbat acum o nouă lege privind dreptul la viaţă privată la locul de muncă.
În România, mulţi susţin că şefii nu se mulţumesc doar să colecteze informaţii despre subalterni, prin mijloace secrete şi ilegale, dar folosesc acele informaţii împotriva lor.

Şantajat de şefă

Niciun angajat nu a fost de acord să apară în presă, temându-se că dacă vorbeşte deschis îşi va periclita actualul loc de muncă sau va trece drept scandalagiu. O  femeie pretinde că a fost forţată să demisioneze după ce şefa ei i-a accesat email-ul privat pe care i-l trimisese unui prieten. În email ea îşi critica şefa. A fost chemată în biroul conducerii, i-au fost arătate print-uri cu corespondenţa ei privată şi i s-a spus că ar fi bine să-şi dea demisia. A acceptat nişte salarii compensatorii după ce şefa a asigurat-o că va avea grijă să nu-şi mai găsească altceva de lucru dacă va face scandal.
Un altul, bărbat căsătorit, spune că a fost şantajat de fosta lui şefă după ce aceasta descoperise că avea o aventură la serviciu cu o colegă. Şefa îi accesase conversaţiile de pe Yahoo messenger, printr-un program de supraveghere. Ambii angajaţi păţiţi spun că şefii nu i-au anunţat că le sunt supravegheate comunicaţiile, nici cele private, nici cele de serviciu. Angjatorii au dreptul legal să îşi monitorizeze personalul, dar sunt obligaţi, conform legislaţiei europene şi celei naţionale, să-şi informeze angajaţii. În schimb, aceştia trebuie să consimtă să fie supravegheaţi. În realitate foarte rar se întâmplă asta.
Conform statisticilor oficiale, nicio companie din România nu-şi monitorizează angajaţii. Pentru că o altă obligaţie legală a patronilor este aceea de a notifica Autoritatea Naţională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal (ANSPDCP). Dar autoritatea susţine că nu are nicio notificare în acest sens.

Au înflorit vânzările de softuri spion

Era digitală naşte şefi Big Brother dosare ultrasecrete exclusiv zv
Campania de popularizare a legii privind protecţia datelor personale în Serbia.

Evidenţele oficiale sunt contrazise de piaţa softurilor de monitorizare, care a valorat aproximativ 1 milion de euro în 2010, conform datelor furnizate de Amplusnet, o firmă care produce un soft de supraveghere vândut în mai multe ţări europene şi în SUA. Companiile de profil din România spun că afacerea e înfloritoare.
Constituţia României spune că toată corespondenţa este confidenţială, dar nu face diferenţa între cea privată şi cea legată de locul de muncă. După cum şi softurile de monitorizare urmăresc toată activitatea angajatului pe computer, nu numai corespondenţa privată sau de serviciu.
Şefii pot vedea exact ce site-uri a vizitat un angajat în timpul programului, ce conţinut a vizualizat, şi pot compara cât timp a petrecut angajatul navigând pe Internet, jucându-se de-a fermierul virtual sau folosind Excel, Word sau alte „unelte” de birou.
Întrebată cum vede această practică autoritatea care ne protejează datele, Alina Săvoiu, şefa Departamentului de Comunicare la ANSPDCP, spune că:„E foarte grav dacă se întâmplă aşa ceva. Se numeşte încălcarea secretului corespondenţei, faptă penală. Toate firmele care fac asta sunt în afara legii”.

Legislaţia europeană şi dreptul la intimitate al angajaţilor

Avocaţii care îi reprezintă pe angajatori argumentează însă că acestia sunt nevoiţi să se asigure că oamenii muncesc tot programul, şi nu se complac în activităţi neproductive sau în eventuale ilegalităţi – cum ar fi accesarea de site-uri porno, descărcarea de conţinut ilegal de pe Internet sau chiar vânzarea de informaţii către concurenţă.

(...)

Săvoiu susţine că ANSPDCP nu a primit nicio plângere de la angajaţi, privind monitorizarea ascunsă, dar dă asigurări că autoritatea va investiga orice caz semnalat şi chiar va putea analiza urmele lăsate de astfel de practici în computerele firmei. Totuşi, ea adaugă că din cauza salariilor mici instituţia nu a mai rămas decât cu un singur specialist IT capabil să depisteze astfel de ilegalităţi.

Şefii deţin probele
Era digitală naşte şefi Big Brother dosare ultrasecrete exclusiv zv

Monitorizare cu ajutorul softului Cyclope

A demonstra că ai fost subiectul unei monitorizări ilegale nu e o sarcină uşoară. Mai ales pentru că şefii deţin dovezile. Dacă nu au succes cu ANSPDCP, angajaţii ar putea să intenteze procese civile împotriva patronilor, dar nu pot să prezinte şi echipamentul incriminat.
Poate un angajat să aducă în instanţă, respectând toate regulile probatoriului, serverele sau mediul de stocare de pe computerul angajatorului care îl supraveghează? Nu. Prelevarea de astfel de dovezi, expertizarea şi administrarea lor este făcută de către stat doar în cauzele penale”, spune Cristian Driga, avocat specializat în criminalitate IT.
El adaugă că „În cazurile civile cheltuielile cu expertizele revin în sarcina celor care le invocă – la care adăugăm o lipsă acută de experţi autorizaţi în domeniu”.
De cealaltă parte, angajatorii susţin că ei trebuie să monitorizeze personalul ca să-şi protejeze propriul brand şi informaţiile comerciale sensibile. Rusu aminteşte un alt caz, dintr-o firmă de publicitate outdoor din Bucureşti, în care s-a descoperit, tot printr-o monitorizare secretă, că una dintre angajate copia baze de date confidenţiale şi le furniza concurenţei. Ea a plecat din firmă după ce a fost confruntată de şefi, şi şi-a înfiinţat o afacere concurentă, spune Rusu.
 
Era digitală naşte şefi Big Brother dosare ultrasecrete exclusiv zv
Bogdan Manolea, jurist specializat în legile internetului

Bogdan Manolea, jurist specializat în legile internetului, crede că autorităţile naţionale au eşuat în implementarea legilor privind protecţia datelor, uitând să explice publicului ce drepturi şi responsabilităţi are. „Legea naţională este doar un copy-paste după directiva europeană. Autoritatea în domeniu nu şi-a făcut treaba până acum, să explice ce face şi de ce e important. Oamenii au mai degrabă o reacţie paranoidă – da, toţi suntem interceptaţi – dar când îi întrebi ce fac pentru asta nu ştiu sau nu acţionează. Sunt foarte mulţi care se plâng şi puţini cei care acţionează. Poate nu înţeleg ce li s-ar putea întâmpla”, zice Manolea.

România şi protecţia datelor

Întrebată dacă ANSPDCP a făcut destul ca să informeze deopotrivă angajaţii şi angajatorii despre prevederile legii, Săvoiu spune că legea e publicată pe site-ul autorităţii. Totuşi, pe site nu apare şi un sumar accesibil sau un ghid de bune practici privind monitorizarea, aşa cum se întâmplă în alte ţări.

Moştenirea comunistă din Balcani
Apetitul scăzut al românilor de a-şi duce şefii în faţa autorităţilor e într-o oarecare măsură şi o moştenire a comunismului. Este la fel de evidentă şi în ţara vecină, Serbia, aspirantă la UE, care a adoptat din 2008 o lege europeană privind protecţia datelor. Implementarea legii se face, însă, lent, iar sârbii par la fel de neavizaţi şi dezinteresaţi în materie de drepturi de viaţă privată, ca şi românii.

Alexandar Resanovic, adjunctul ministrului informaţiilor în Serbia

Alexandar Resanovic, adjunctul ministrului informaţiilor în Serbia, crede că oamenii nu înţeleg corect conceptul de „viaţă privată” după atâţia ani de comunism. „Nu avem plângeri. Oamenii spun ‘ce dacă mă monitorizează? Nu am nimic de ascuns’ Dar nu e vorba dacă ai sau nu ceva de ascuns. Dreptul la intimitate este ceva ce îţi aparţine şi tu decizi dacă dezvălui acea informaţie sau nu”, spune Resanovic.
Împreună cu Organizaţia „Parteneri pentru Serbia”, Ministerul Informaţiilor desfăşoară o campanie de informare a angajaţilor din companiile mari responsabile cu procesarea datelor personale ale populaţiei.

Serbia: cine îi controlează pe cei care monitorizează?

Blazo Nedic, preşedinte al organizaţiei Parteneri pentru Serbia, a lansat în acest an campania pentru popularizarea legii privind datele personale, dar rămâne preocupat de faptul că legea nu prevede mijloace adecvate de control a celor care monitorizează. Iar incidentele nu au întârziat să apară. Cum ar fi cazul în care o înregistrare făcută cu o cameră de supraveghere a poliţiei, care surprinsese un cuplu făcând sex într-o parcare, a ajuns publică pe YouTube.
De atunci, Ministerul informaţiilor a cerut poliţiei să implementeze proceduri mai stricte de control a personalului care are acces la înregistrarea şi procesarea imaginilor surprinse de camerele video de pe străzi. Dar confuzia privind dreptul la viaţă privată la serviciu nu există doar la Bucureşti sau Belgrad; ci face obiectul a numeroase cazuri şi campanii de conştientizare în toată Europa.
Directiva europeană 95/46/EC  nu stabileşte clar limitele monitorizării legale practicate de către angajatori, dar stipulează dreptul angajaţilor de a fi informaţi, le garantează accesul la datele lor şi dreptul de a se opune colectării acestora de către şefi.

Britanicii au încredere în autorităţi

Ca şi românii sau sârbii, britanicii nu par prea preocupaţi de supraveghere, fie ea pe străzi sau la locul de muncă. Motivul este, totuşi, surprinzător pentru balcanici, care au trăit zeci de ani sub comunism. „Noi nu am avut niciodată un stat poliţienesc precum România. Într-un fel, noi avem încredere în autorităţi mai mult decât multe naţiuni şi dacă ceva merge rău, avem un foarte bun sistem juridic”, spune Nicolas Lakeland, partener în firma de avocatură londoneză Silverman Sherliker LLP.
Ca avocat specializat în probleme de muncă, Lakeland avertizează că angajaţii ar trebui să ştie ce fel de informaţii poate colecta paronul şi cum le poate folosi. „Am avut un caz când un angajator a descoperit că un angajat avea HIV. În construcţii, angajaţii care folosesc utilaje grele pot fi testaţi pentru consumul de alcool sau alte substanţe interzise. În acel caz au descoperit că angajatul folosea droguri care-l ajutau să suporte durerile. Patronul nu a luat nicio măsură împotriva lui, dar putea fi o potenţială situaţie dificilă”, explică Lakeland.
Totuşi, unii angajaţi britanici şi-au dus cazurile de încălcare a vieţii private până la Curtea Europeană pentru Drepturile Omului de la Strasbourg după cum demonstrează două cazuri celebre: Halford şi Copland.
În 1990 Alison Halford, ofiţer de poliţie în Wirral, şi-a acuzat superiorii că i-au interceptat telefonul, iar în 1999 Linette Copland, secretară la un Colegiu din Wales, a descoperit să telefonul şi emailul i-au fost interceptate mai mult de şase luni.
Curtea europeană a dispus ca Guvernul britanic, care răspundea de ambii angajatori acuzaţi, să plătească despăgubiri celor două englezoaice, pe motiv că deşi se aflau la locul de muncă şi foloseau mijloacele de comunicaţie puse la dispoziţie de angajatori, ele aveau dreptul la viaţă privată la locul de muncă.  În ciuda deciziilor Curţii de la Strasbourg, puţine s-au schimbat de atunci în Marea Britanie. „Mulţi angajatori monitorizează fără să se gândească. Un patron a venit la mine şi a zis ‘Uite, am găsit aceste lucruri interesante căutând în email-urile angajaţilor!’. Şi i-am spus ‘Nu i-ai anunţat că îi monitorizezi, nu ai niciun motiv legitim să o faci. Doar tragi cu ochiul, deci opreşte-te şi distruge toate datele pe care le ai’ .„Sunt o mulţime de mici birouri unde angajatorii fac asta, ei nu cunosc legea, dar oamenii sunt curioşi şi vor să ştie ce fac alţi oameni. E în natura umană, dar nu e legal”, conchide Lakeland.

Germanii sunt mai sceptici

Germanii împărtăşesc cu est europenii o veche neîncredere în autorităţi, venită din trecutul nazist şi din recenta eră STASI din Germania de Est, dar sunt ceva mai atenţi cu viaţa lor privată. Germania are o lege privind protecţia datelor încă din 1970 şi, deşi legislaţia privind monitorizarea nu diferă de cea a celorlalte state din UE, aici există câteva reguli adiţionale. De exemplu, patronii nu pot să-şi monitorizeze angajaţii dacă le-au dat voie să folosească computerele companiei şi în interes personal. Totuşi, există nelinişti cu privire la amploarea monitorizării ilegale. Bertran Raum, şeful serviciilor sociale din cadrul Comisiei Federale pentru Protecţia Datelor din Germania, citează o statistică din 2001 care spune că două din trei companii îşi monitorizează forţa de muncă. „Cred că numărul angajatorilor care îşi monitorizează angajaţii a crescut de atunci. Şi cred că mulţi o fac ilegal”, spune Raum.

Verificarea conturilor bancare ale angajaţilor

Opinia publică a fost revoltată când s-a aflat că Deutsche Bahn (compania naţională a căilor ferate) şi-a monitorizat în secret angajaţii timp de ani de zile. În încercarea de a stârpi corupţia, compania accesa în mod curent conturile bancare private ale angajaţilor ca să verifice eventuale plăţi provenite de la furnizorii companiei. În 2009 compania a fost amendată cu 1,2 milioane de euro de către Comisariatul pentru Protecţia datelor din Berlin.
Lanţul de magazine Lidl a fost de asemenea amendat în 2008, de către Comisariatul landului North Rhine-Westphalia, cu 1 milion de euro, pentru că şi-a supravegheat video personalul fără să anunţe. Alte companii mari din Germania au fost implicate în ultimii ani în scandaluri privind monitorizarea secretă a angajaţilor, despre care media germană a relatat pe larg. Angajaţii care suspectau că sunt monitorizaţi ilegal au vorbit cu ziariştii, iar ca urmare a apariţiei în presă a situaţiei autorităţile au fost forţate să ia măsuri.
 

Jan Jurczyk – ofiţer de presă la Ver.di, al doilea sindicat ca mărime din Germania
Jan Jurczyk, ofiţer de presă la Ver.di, cel de-al doilea sindicat ca mărime din Germania, spune că „trebuie să le mulţumim mai mult ziariştilor decât autorităţilor pentru că au dus la dezvăluirea acestor abuzuri”.
Alexander Dix, Comisarul Informaţiilor din Berlin, admite că „un angajat are nevoie de mult curaj şi în Germania ca să se plângă de un patron. Nu te poţi baza pe justiţia germană, deoarece durează câţiva ani un proces, şi câtedată nu câştigi”.

Mai multă putere pentru şefi?

După atâtea scandaluri, Parlamentul german dezbate o nouă lege federală care să reglementeze monitorizarea la locul de muncă. Deşi e de aşteptat ca legea să fie votată până la finele acestui an, nimeni nu pare fericit cu schimbările aduse de ea.
În prezent companiile trebuie să ceară permisiunea ca să-şi monitorizeze angajaţii atât de la sindicate, cât şi de la un consiliu format din acţionari, angajaţi şi prezidat de un judecător. După noua lege patronii ar trebui doar să se asigure că şi-au anunţat angajaţii şi să le obţină aprobarea. „Acum judecătorul ţine balanţa între angajat şi patron, dar în noua lege patronul va fi cel care decide când monitorizează. El va fi judecătorul”, crede Sarah Thome, avocat al organizaţiei neguvernamentale Humanist Union din Berlin.
Ea spune că accentul pus pe consimţământul angajatului este înşelător, atâta vreme cât acesta poate să accepte orice, de frică să nu-şi piardă locul de muncă sau dorind să-l obţină. Angajatorii, pe partea lor, spun că noua lege tot nu reglementează principala problemă: corupţia. Thomas Prinz, avocat al Confederaţiei Angajatorilor Germani, spune că nu era nevoie de o nouă lege doar pentru că unele companii şi-au spionat ilegal angajaţii. „Proiectul nu are prevederi clare pentru prevenirea corupţiei. Aceasta este principala preocupare a companiilor germane”, spune Prinz.
Raf Jaspers, un avocat belgian care a scris cartea „Big Brother în Europa”, este convins că numai prin conştientizarea publicului se poate ajunge la masa critică necesară pentru combaterea intruziunii statului sau a angajatorilor privaţi în viaţa personală a individului. „Va fi o luptă lungă pentru a convinge masele că dreptul la viaţă privată nu este ca munca sau mâncarea. O să-i simţi lipsa imediat ce îl pierzi”, avertizează Jaspers.
În România, specialiştii IT îi sfătuiesc pe angajaţi să „nu uite că atunci când deschid computerul, nu mai sunt singuri, şi nicio parolă, indiferent cât de complexă ar fi, nu poate bloca un program de monitorizare”, spune L.F.

Sursa: Ziua Veche
Autor: Dollores BENEZIC
Related Posts with Thumbnails