1.6.12

2011 – an cu record negativ absolut de natalitate în România! Ne piere neamul? Soluţie nefericită oferită de experţii Jurnalului Naţional: încurajarea imigraţiei şi crearea de mecanisme prin care imigranţii să se integreze cât mai uşor, să devină… români.

                                                                   Foto: Dragos Stoica / Intact Images

În anul 2011 s-au născut, în România, doar 195.000 de copii, ceea ce reprezintă un record negativ de natalitate, din 1930 (primul an pentru care există date oficiale) încoace, conform Yahoo.ro, care citează Institutul Naţional de Statistică.
Prin comparaţie, în anul 1967, când, datorită decretului 770 din 1966, care a interzis avorturile, s-a consemnat un record pozitiv al naşterilor, cifra nou-născuţilor a fost 527.764. Populaţia ţării era, în 1967, tot de 19 milioane de locuitori, ca şi în prezent, ceea ce înseamnă că rata natalităţii s-a prăbuşit la aproape o treime din cea de atunci, când era de 27,4 nou-născuţi la mia de locuitori.
Chiar şi în 1930, când populaţia României era de 18 milioane de locuitori, s-au născut 482.084 de copii.
Populaţia României s-a împuţinat cu aproape 4 milioane de persoane recenzate în ultimii 20 de ani, în condiţiile în care natalitatea nu a mai coborât niciodată, de la constituirea României moderne, sub cifra 210.000.
Se consideră că suntem mai puţini, de fapt, cu două milioane, iar alte două milioane de români n-au mai fost recenzaţi, fiind stabiliţi peste hotare.
Cu o speranţă de viaţă la naştere medie de 70 de ani şi o rată a mortalităţii net superioară celei a natalităţii, populaţia ţării continuă să fie într-un declin abrupt. În 2010 au murit 260.000 de români, iar pentru anul trecut cifra trebuie să fie asemănătoare, în condiţiile în care nu s-au produs evenimente deosebite, care să influenţeze rata mortalităţii, într-un sens sau altul.
Prin urmare, dacă tendinţa de descreştere a ratei natalităţii se va accentua, este posibil ca populaţia României să se mai împuţineze cu un milion de suflete, la fiecare zece ani. Asta, fără a socoti fenomenul emigraţiei, despre care se prezumă că se va accentua, pe măsura adâncirii crizei şi cu condiţia ca pieţele muncii din statele UE şi alte ţări precum Canada, Australia etc să îşi deschidă mai larg porţile muncitorilor români.
Nu luăm în calcul nici o accelerare a procesului de descreştere a populaţiei de pe urma efectelor inevitabile ale unor catastrofe precum prăbuşirea totală a sistemului public de pensii, văzută de mulţi ca inevitabilă în 20-30 de ani de aici înainte, în urma deteriorării continue a raportului dintre populaţia contributivă şi cea beneficiară a asigurărilor sociale.
Ce soluţii are România pentru a nu dispărea, ca naţiune, în 150-200 de ani? Opiniile diferă, de la un specialist la altul, dar câteva linii directoare se conturează:
1.      Creşterea economică, crearea de locuri de muncă. Când economia este în recesiune şi natalitatea urmează acelaşi curs. Şi invers.
2.    O politică de încurajare a natalităţii, prin stimulente reale acordate familiilor cu copii, cel puţin pentru primii trei copii.
3.     Stabilirea ca obiectiv strategic în următorii 4-5 ani a scăderii mortalităţii infantile spre media europeană (în prezent, rata mortalităţii infantile este dublă, în România, faţă de media UE).
4.    Scăderea ratei mortalităţii şi (implicit) creşterea speranţei de viaţă, prin politici de sănătate şi sociale care să îmbunătăţească situaţia existentă în Sănătate, Protecţie Socială.
5.     Încurajarea imigraţiei şi crearea de mecanisme prin care imigranţii să se integreze cât mai uşor, să devină… români (cel puţin la a doua generaţie).
Din păcate, în condiţiile adâncirii crizei financiare, care o antrenează, inevitabil, pe cea economică, nici una dintre aceste linii de acţiune nu poate fi pusă în practică.
Iar în ce priveşte reiterarea celebrului decret 770, dincolo de conflictul constituţional care s-ar crea, s-a demonstrat că, şi sub dictatură, creşterea demografică succesivă interzicerii avorturilor este doar pasageră. Între anii 1986 şi 1989, rata natalităţii revenise la cifrele de dinaintea interzicerii avorturilor.

Sursa: Jurnalul.ro

Razboiul europarlamentarilor români împotriva valorilor. Propaganda homosexuală. Agresiuni împotriva copiilor

UPDATE. Răspundem la întrebările privind materialul de mai jos ale câtorva cititori, nedumeriți de această stare de fapt și mai puțin cunoscători într-ale procedurilor politice și ale spoielii aurite cu pretenții democratice de la Bruxelles și Strasbourg.
Intergrupul LGBT din Parlamentul European cuprinde eurodeputați, din toate grupurile politice, cu interes în promovarea agendei homosexuale (sau, mă rog, „LGBT”). Secretariatul este asigurat de ILGA (International Lesbian and Gay Association, rețea internațională foarte influentă) și de funcționari ai P.E. Aceștia pregătesc material de propagandă pentru website-ul P.E. și proiecte de rezoluții pentru fiecare partid politic, în conformitate cu „sensibilitățile politice” ale fiecăruia – recte, documente radicale, „la vedere”, pentru Socialiști, Liberali și Verzi și mai „moi” pentru Populari (care, vezi Doamne, sunt „creștini”). Membrii intergrupului preiau și aduc aceste documente pe agenda plenară printr-o procedură „pe repede înainte” pentru a nu permite coagularea opoziției și obținerea de sprijin pentru amendamente care să neutralizeze prevederile pro-homosexuale cele mai radicale.
Spre exemplu, în ce privește rezoluția de mai jos, nimeni nu a știut despre ea până cu 2 zile înainte de plenară…
Oricum însă, acesta este doar un truc de procedură. Adevărul trist este că ideologia homofilă este puternic înrădăcinată în cercurile legiuitorilor europeni. Foarte mulți dintre aceștia sunt favorabili „căsătoriei” unisex și adopției de copii de către cuplurile de același sex, din lipsa sprijinului cultural, antropologic și etic al educației creștine autentice.
În condițiile în care chestiunile care privesc familia, bioetica, dreptul la viață etc. NU sunt de competență unională, adică statele membre au dreptul să decidă independent, scopul acestor rezoluții pro-homosexuale cu rol de recomandare este, așa cum am mai spus-o, 1). a pune presiune asupra parlamentelor naționale pentru a adopta legi anti-familie – de exemplu „căsătoria” unisex și 2). a servi „muniție” Comisiei Europene, organism ne-ales și incontrolabil de către cetățeni, de la care pornesc 80% din directivele UE (care sunt obligatorii!), pentru a emite legi care ocolesc legislația națională, având în același timp întâietate asupra acesteia!
Procesul, derulat întotdeauna în pași mici, pentru a evita rezistența în cazul unei legi directe și brutale, funcționează mai ales în cazul țărilor conformiste, așa cum este România, care a adoptat la grămadă legi cu parfum „european”, tembele și inaplicabile, doar pe criteriul „așa e în Europa”, sau, mai grav, „așa CERE Europa”.
Este o uriașa problemă faptul că cetățenii Uniunii, mulți dintre ei oricum dezinteresați și dezamăgiți de reprezentarea politică, iar acum, în plus, cu atenția captată de gravele probleme economico-sociale, nu cunosc, nu înțeleg și nu pot controla ceea ce se întâmpla la nivelul deciziilor la Parlamentul European și Comisia Europeană. Chiar și anumite think-tank-uri de la Bruxelles o recunosc, atunci când aduc în discuție democrația participativă ca alternativă la actualul sistem, complet căzut în mâna grupurilor de interese ideologice (homosexuali, feministe, seculari) sau financiare (corporații).
Pentru edificare, urmăriți înregistrarea de mai jos, în care Viviane Reding, Comisarul European pentru Justiție și Drepturi Fundamentale, vorbește despre cum, fără mare scandal („without making a big fuss”), Comisia și Parlamentul European pot interveni în aplicarea legilor naționale pentru a determina respectivul stat să schimbe o practică ce nu este în concordanță cu „regulile NOASTRE europene” (subl. ns.)



În contextul rezoluțiilor precum cea discutată mai jos, ținta este clară: predarea necondiționată a tuturor statelor UE în fața lobby-ului homosexual.
Câți dintre noi am știut și înțeles oare, la 1 ianuarie 2007, în ce „am intrat” cu adevărat, și chiar astăzi, la 5 ani și jumătate de la acel moment, câți înțeleg unde ne va duce acest drum? Lăsând la o parte catastrofa economică previzibilă, putem percepe că amenințarea reală este la adresa sufletelor și nu a buzunarelor sau nivelului nostru de trai?

Razboiul europarlamentarilor români impotriva valorilor

(Extras din buletinul informativ al Alianței Familiilor din România)
Iata ca europarlamentarii romani au facut-o din nou lata. I-am trimis la Bruxelles sa ne reprezinte, pe noi, Romania, valorile noastre, valorile Romaniei traditionale, valorile izvorite din credinta crestina. Si au dat din nou cu bita in balta. Au mai facut-o in trecut, am scris despre asta, si mereu repeta aceasi gafa. De data asta insa nu se mai poate vorbi de o gafa, ci de un comportament intentionat, o convertire ideologica, o practica ce ofenseaza si jigneste intreaga natiune romana. E vorba de sprijinul constant, repetat, fara discernamint, nemijlocit pe care il acorda homosexualilor si homosexualitatii, in detrimentul nostru, al valorilor, al viitorului si bunastarii morale a copiilor nostri. E vorba, nici mai mult nici mai putin, decit de un veritabil razboi impotriva valorilor.
I-am votat in 2009 nadajduind ca ajunsi la Bruxelles ne vor cauta binele, se vor identifica cu gindirea de acasa, cu interesele noastre, ale celor din Arad, Baia Mare, Bihor, Vaslui, Dobrogea, Bucuresti, Suceava, Mehedinti, Dolj, etc. Dar nu au facut-o. Si nici nu dau indicii ca intentioneaza sa o faca. Gindirea lor e imersata in secularismul paganizat si desacralizant al stingii europene. Asupra lor au mai multa inflenta un Zapatero socialist spaniol, modelul secular socialist scandinav, socialismul grec, gindirea ateista. Nu noi. Cetatenii tarii care i-am propulsat in pozitiile care le au.
Despre ce e vorba? Despre o Rezolutie adoptata de Parlamentul European pe 24 mai, cu un vot de 430 la 105, de condamnare „in termeni puternici a discriminarii pe baza de orientare sexuala si identitate de gen” si a „homofobiei.” Un document ideologic, o expresie a ideologiei sexuale radicale contemporane, fasonata si emisa in centrele homosexuale ale Europei si ale lumii, Amsterdam, San Francisco, Stockholm, Londra. In cele trei (3) pagini de text, Rezolutia condamna „homofobia” in Europa, manifestarile impotriva homosexualitatii si legislatiile impotriva propagandei homosexuale adoptate, sau in curs de adoptare, in Rusia, Ucraina, Moldova, Ungaria, Lituania, si Letonia. Moldova e vizata de doua ori. Rezolutia afirma, in mod eronat, ca discriminarea pe baza de orientare sexuala e interzisa de Conventia Internationala a Drepturilor Civile si Politice. Defineste „homofobia” ca o „teama irationala, sau aversiune, fata de homosexualitatea masculina si feminina…” Ungaria a adoptat o noua Constitutie anul trecut care defineste casatoria crestina, iar Lituania se pregateste si ea sa interzica casatoriile homosexuale in constitutie. Diferite municipalitati din Moldova au adoptat ordonante municipale care interzic propaganda homosexuala, intre ele Balti, Sorochi, Cahul, etc. Rusia deja a facut-o, si Ucraina dezbate legislatie similara la nivel national.
Dintre cei 33 de europarlamentari romani au votat 26, 25 pentru si unul impotriva. Impotriva a votat dl Sebastian Bodu, iar pentru, Ramona Manescu, Adina Valean, Renate Weber, Adrian Severin, Vadim Tudor, Elena Antonescu, Elena Basescu, Minodora Cliveti, Ioan Enciu, Petru Luhan, Monica Macovei, Marin Marinescu, Iosif Matula, Norica Nicolai, Ioan Pascu, Cristian Preda, Theodor Stolojan, Victor Bostinaru, Corina Cretu, George Cutas, Stefan Pascu, Daciana Sarbu, Csaba Sogor, Claudiu Tanasescu, si Silvia Ticau. Nu au votat Gigi Becali, Iulian Winkler si Lazlo Tokes.
In plus, grupul pro-homosexual al Parlamentului European a intocmit un material de promotie video a drepturilor homosexuale. Printre cele 53 de personaje care apar in clipul video e si dna Renate Weber.


Astăzi, 1 iunie (pomenirea Sf.Mucenic Justin Martirul si Filosoful), va fi pusă piatra de temelie a Mănăstirii de la Poarta Albă, închinată martirilor Canalului. La sfinţirea locului va participa şi Părintele Justin Pârvu


Intelectualii, preoţii şi deţinuţii politici care au lucrat la Canalul Dunăre - Marea Neagră între anii 1949 şi 1953 şi au murit îngropaţi de vii sub brazdele de pământ vor fi pomeniţi la liturghiile care se vor ţine într-un lăcaş de cult care va fi ridicat în amintirea lor.

IPS Teodosie, arhiepiscopul Tomisului, a anunţat lansarea proiectului construirii Mănăstirii de la Poarta Albă. Mănăstirea va fi închinată memoriei martirilor, deţinuţi politici, morţi la construirea Canalului Dunăre - Marea Neagră în perioada 1949 - 1953. „Ceea ce s-a petrecut la canal a fost de neînchipuit. Muncă silnică, oameni îngropaţi intenţionat de vii sub pământ. Se ştie că la Poarta Albă au fost îngropaţi mulţi dintre cei care au lucrat la canal. De aceea, cu ajutorul Primăriei, am reuşit să primim un hectar de teren (între Poarta Albă şi Galeşu), unde vom ridica această mănăstire în amintirea martirilor. Această mănăstire este cel mai minunat lucru pe care îl fac de când am venit în Dobrogea", a declarat IPS Teodosie. Piatra de temelie va fi pusă pe 1 iunie, la ora 18.00. La ceremonie vor participa preotul Iustin Pârvu, de 93 de ani, care a fost unul dintre cei care au lucrat la Canalul Dunăre - Marea Neagră, dar şi urmaşii celor care au fost îngropaţi aici. 

Arhitectul viitorului lăcaş este Nicolae Tulban. „Mănăstirea se va ridica din donaţii. Va fi ridicată în memoria jertfelor din jertfe. Lucrările vor începe imediat după ce vom pune piatra de temelii. Sperăm că până la toamnă va fi gata Paraclisul de piatră. Până atunci, vom avea un altar de vară, unde se vor ţine slujbe", a mai spus arhiepiscopul Tomisului. Potrivit înaltului ierarh, mănăstirea va fi una de călugări. Din arhivele păstrate, reiese că la construirea Canalului, în perioada celor patru ani, au muncit peste 30.000 de deţinuţi politici, iar în mod oficial au fost înregistrate peste 2.000 de decese din rândul acestora. Desigur, numărul celor dispăruţi în această perioadă este cu mult mai mare. Poarta Albă a fost principala colonie a deţinuţilor dintre cele 14 care erau pe tot traseul canalului. În mod constant, aici erau circa 12.000 de deţinuţi care munceau în condiţii inumane.

Related Posts with Thumbnails