14.9.14

Doamna Aspazia Oţel Petrescu, cu gândul la Aiud: "Sub trufaşele ziduri străine se va auzi plânsul înăbuşit al pietrelor de temelie. Noi n-am murit!"




Sub trufaşele ziduri străine de duhul neamului creştin şi român se va auzi plânsul înăbuşit al pietrelor de temelie, căci le va fi dor de bunăcuviinţa şi smerenia bisericilor noastre străbune, unde se proslăvea Domnul veşnic simplu şi cucernic, fără dezbateri şi fără filosofii de pripas. Le va fi dor de dangătul de clopot răsunând în depărtări peste voevodale plaiuri mioritice.
Fraţilor, mă rog şi plâng de mila celor ce pun cununi de spini pe frunţile ce se închină unor valuri trecute din neam în neam, din strămoşi în moşi până în veacul de apoi. Unora ca aceştia doresc să le fac cunoscută atenţionarea maicii noastre Teodosia.

Noi nu suntem morţi!

Noi suntem undeva. În iarba moale,
În spicul copt, în ţarina fierbinte,
În munţii cu mândrele poieni la poale,
Noi n-am murit de tot, luaţi aminte!

Noi stăm şi astăzi strajă-ndelungată,
Sus, sus, la ale veşnicilei porţi
Să aducem iarăşi jertfă neîntinată,
Luaţi aminte, noi nu suntem morţi!

Când treceţi albele drumuri prăfuite
Care strălucesc în soare, luaţi aminte,
Păşiţi încet, cu rugi în gând rostite!
Căci nu călcaţi decât pe oseminte.

În smalţul florilor când străluceşte
Cu boabe mari de rouă sau de ploi,
Sclipirea lui, de noi vă aminteşte,
De câte ori am plâns acolo noi.

Priviţi cu teamă sfânta cruce mică,
Pierdută undeva în ţintirim,
Fără de cea mai mică floricică,
Veţi înţelege-atunci că noi trăim.

Sus, sus, deasupra ţării undeva,
E cerul numai aur şi mătăsuri,
Cu nori strălucitori de catifea,
Şi-ntinderea lui nu mai poţi s-o măsuri.

Acolo-i veşnic zvon de rugăciuni
Şi zvon de aripi mari de heruvim.
Învăluiţi în dragoste trăim,
Cu capetele-ncinse de cununi.

Cum stăm noi jertfă lângă Dumnezeu,
Din noi se-nalţă flacara cea vie,
Prin care-n ceruri amintim mereu
Că este pe pământ o Românie.

Şi dacă neamul plânge în nevoi,
Noi stăm de veghe sus necontenit
Şi cerem izbăvire pentru voi,
Căci numai pentru asta ne-am jertfit.

De-aceea capul sus vi-l ridicaţi,
Tu frate, soră, mamă şi părinte,
Aveţi mijlocitori pe fii şi fraţi.
Nu! Noi nu suntem morţi, luaţi aminte!

(fragment din cuvânt rostit de doamna Aspazia Oţel Petrescu în numele fostelor deţinute politic, la Hramul Paraclisului “Naşterea Maicii Domnului” de la Mislea, 2009)

INALTAREA SFINTEI CRUCI. Predica despre sensul Crucii a PARINTELUI SOFIAN BOGHIU, chemat la Dumnezeu, acum 12 ani, in ziua acestui mare praznic



“Frati crestini,

Ne aflam in continuare in fata sfintei Cruci impodobita cu flori, aici langa sfanta icoana a Tuturor Sfintilor, sfanta Cruce — continua putere a tuturor crestinilor care i se inchina si o cinstesc — asteapta de la noi acest respect. Despre sfanta Cruce s-a vorbit in aceste zile, dar nu s-a amintit de faptul istoric in care s-a intamplat cinstirea sfintei Cruci. Voi aminti ceva acum, apoi vreau sa va aduc aminte ca sfanta Cruce are doua intelesuri: sfanta Cruce ca obiect pe care a fost jertfit Iisus Hristos Dumnezeul nostru, deci altarul Lui, obiectul de osanda la rastignirea Mantuitorului, si al doilea inteles al sfintei Cruci este acela al suferintei. Crucea intotdeauna aminteste de rastignirea Mantuitorului. Foarte multe chinuri, cu foarte mare durere sufera Iisus pe Cruce. In seara aceasta vreau sa va amintesc faptul istoric al inaltarii sfintei Cruci si apoi sa vorbesc si despre intelesul ei ca suferinta.
Mantuitorul a patimit pe Cruce, apoi a inviat, apoi S-a inaltat la ceruri. Ierusalimul a ajuns curand loc de prigoana impotriva ucenicilor lui Iisus. Şi au trecut ani de prigoana, cei trei sute de ani de prigoana impotriva crestinilor... Şi a dat bunul Dumnezeu pace Bisericii dupa atata sange varsat, prin sfantul Constantin cel Mare care prin edictul de la Milan, dupa cum stiti, a dat libertate crestinilor, libertate egala cu a celorlalti cetateni ai imperiului. Un fapt foarte important pe care l-a savarsit sfantul Constantin, indemnat fara indoiala de sefii Bisericii de atunci: a intrunit primul sinod ecumenic, prin care s-au stabilit niste randuieli pentru viata crestina. Pentru ca intre ucenicii lui Iisus, crestinii, fiind prigoniti si traind viata in catacombe, separati unii de altii, au mai patruns intre ei niste intelegeri personale ale crestinismului — ori trebuia sa fie unificate, pentru ca si Hristos este Unul. De aceea s-a tinut sinodul I ecumenic, cum stiti, la anul 325.
In anul urmator, 326, sfantul Constantin roaga si trimite pe maica sa, sfanta Elena, sa mearga la Ierusalim, sa afle sfanta Cruce pe care S-a jertfit Mantuitorul Hristos, aceasta Cruce pe care sfantul Constantin cel Mare o vazuse pe cer alcatuita din stele, intr-un moment de grea cumpana pentru el, cand avea in fata un razboi greu cu Maxentiu. Rivalul lui de la Roma [avea] o armata foarte puternica, iar el avea armata putina. Şi in framantarea lui si in rugaciunea facuta catre Dumnezeu Mantuitorul Hristos, vede pe cer, ziua la amiaza, semnul sfintei Cruci, alcatuita din stele si sub Cruce scria: „In acest semn vei invinge” (…). Mantuitorul ii spune sa porneasca razboiul cu curaj, cu indrazneala, ca il va ajuta prin semnul sfintei Cruci. In cinstea acestei minuni, sfantul Constantin roaga si trimite pe maica sa, sfanta Elena, la Ierusalim, ca sa afle sfanta Cruce pe care S-a rastignit Mantuitorul Hristos.
Insa intre timp, sfanta Cruce fusese profanata. Ierusalimul, in cei trei sute de ani, cati au trecut de la Invierea si Inaltarea Mantuitorului Hristos, a fost bantuit de multe valuri de ura, [incurajate de] insisi imparatii romani, cum au fost Adrian si mai ales Iulian Apostatul, acel fost crestin, nepot al lui Constantin cel Mare, care a amestecat cu moloz locul unde a fost sfanta Cruce si a cladit acolo, pe locul ei, pe Golgota, un templu al pacatului, un templu al zeitei Venus, anume ca sa-­si bata joc de sfintenia Crucii. Incercase Iulian sa reconstruiasca Templul [lui Solomon] asa cum a fost, adica sa fie cu totul impotriva Mantuitorului Hristos, Care le-a spus ca nu va ramane piatra peste piatra din Templul lor, pe care l-au profanat prin viata lor netrebnica. Iulian a vrut sa ridice acest Templu din nou, insa Dumnezeu si-a tinut cuvantul: apareau niste flacari puternice de foc care topeau pe cei care se apropiau sa construiasca Templul impotriva vointei Lui. Insa sfanta Cruce ramasese profanata, ingropata in moloz (…), pana la anul 326. Sfanta Elena, ajunsa la Ierusalim cu o ceata de arheologi, de arhitecti, de oameni foarte intelepti, a inceput sa caute, sa se intereseze unde anume este locul Golgotei.
Astazi nu mai este Golgota de altadata, pe care a fost Iisus rastignit, ci marea biserica a Invierii, construita de sfanta Elena. Un etaj al bisericii aminteste de fosta Golgota. Sfanta Elena s-a interesat si a aflat locul unde a fost rastignit Iisus Hristos. Ştim din istoriile care s-au scris, ca sfanta Cruce fusese smulsa din locul ei si aruncata intr-o vale, intr-o prapastie si acoperita cu pietre si bolovani. Stratul de pamant depus pe sfanta Cruce era gros. Sfanta Elena a staruit foarte mult, a inceput sa sape si au sapat mult acolo, incat sapatorii obosisera, se saturasera de atata munca. Este si azi la Ierusalim, in biserica [de pe locul] unde au fost aceste sapaturi, intr-un mic amvon, o ferestruica. Astazi parca nu are nici un rost. Atunci, insa, sfanta Elena statea in acel pridvor, in acel amvon, sus si supraveghea lucrarile. Şi pentru ca muncitorii sapatori se plictisisera, arunca bani de aur, de sus, printre pietre. Banii, fara indoiala, intrau printre bolovani mai la adancime si ei sapau ca sa gaseasca banii. Au tot sapat asa, mereu, [sfanta Elena] aruncand de sus monede de aur, pana cand a ajutat bunul Dumnezeu si au ajuns la sfanta Cruce.
Erau de fapt trei cruci aruncate in dezordine. Au gasit si cuiele care au fost batute in picioarele Mantuitorului si cununa de spini, aruncata, strivita de bolovani. Insa… nu stiau care dintre cele trei cruci este a Mantuitorului Hristos. Şi au adus din cetate o bolnava, o doamna din aristocratia din Ierusalim, o doamna care era foarte grav bolnava, pe moarte, si au atins-o de fiecare din cele trei cruci. Cand s-a atins de o anumita cruce, s-a cutremurat putin si s-a vindecat pe loc. Atunci au spus: „Aceasta este Crucea Mantuitorului Hristos”. Aceasta o spune Eusebiu din Cezareea care era sfetnicul lui Constantin cel Mare si o spune Sozomen, un istoric din acea vreme [2].
Gasita sfanta Cruce in aceasta stare, patriarhul de atunci al Ierusalimului, numit Macarie, a luat-o cu cinste si, cu clerul care era atunci in Ierusalim, a ridicat-o pana in amvon si poporul tot striga: „Doamne miluieste”!
Atunci a fost in anul 326, 14 septembrie. Acest moment de inaltare a sfintei Cruci dintre bolovani, din prapastiile in care a fost aruncata si profanata de dusmani, aceasta inaltare cu cinste in fata crestinilor de atunci, a ramas pana astazi si a ramas din an in an, praznuita pana acum si pana la sfarsitul istoriei neamului crestinesc.

13.9.14

Crezul sfinţilor de la Aiud: Voiam s-aducem Cerul mai aproape şi pe Carpaţi să-i facem un altar. DOCUMENT. Scrisoarea-raspuns adresata de Traian Trifan, detinut politic la Penitenciarul Aiud, Ministrului Justitiei din timpul regimului Maresalului Ion Antonescu

Noi ne-am născut sub semnul pătimirei
Ca mărul ce-nflorise în brumar,
Voiam s-aducem Cerul mai aproape
Şi pe Carpaţi să-i facem un altar.

I-am dăruit bucate pentru gloată,
În dragoste ne-a pus pelin de mai,
Ne-a mai cerut un stol de călăuze
Pe drumul care duce către Rai.

Am mai păstrat victorii şi înfrângeri
Purtate sus, ori în ţărână, jos,
Cu pita lor divină şi amară
Să crească-un neam înalt şi luminos.

De-o coborî şi neamurile toate
Veni-vor să se-nchine printre voi,
Aduceţi-vă aminte de Golgota
Şi-aprindeţi lumânare pentru noi.

Virgil MATEIAŞ
15 mai 1958, Uranus, celula 94 şi 4 decembrie 1962, Aiud, izolare



Domnule Ministru!


Subsemnatul Traian Trifan din Penitenciarul Aiud, fost prefect al județului Brașov, condamnat la 16 ani M.S. (muncă silnică - nn), am cerut în luna Iunie 1941 și Martie 1942, să mi se îngăduie să merg pe front, pentru a-mi face datoria către țară.

Față de aceasta, Onor. Direcțiune a Penitenciarului, mi-a cetit în ziua de 5 Mai 1942 adresa M. Stat M. (Marelui Stat Major - nn) Nr. 82788 din 29 aprilie 1942.

În răspuns țin să arăt că nu pot primi condițiile din adresă pentru următoarele motive:

1.         Aprobarea mergerii pe front se dă ca o posibilitate de reabilitare. Nu am cerut și nu voi cere acest lucru, deoarece ar însemna să mă înfierez singur, recunoscând că sunt vinovat, dement și că am lucrat contra interesului Neamului și statului. Faptele trecutului meu nu mă înjosesc, ci mă onorează.

2.         Prin sentința de condamnare a fost umilită Legiunea și calitatea (funcția) legionară ce am avut, cu stigmatul rebeliunii. Atât timp cât această sentință nu va fi anulată, voi protesta cu toată ființa mea, până în ceasul morții.

3.         Se spune în adresă: “Domnul Mareșal Antonescu a hotărât să se dea posibilitatea condamnaților de drept comun și celor politici să se reabiliteze, luptând pe front, la unitățile constituite aparte”.

Așadară: Legionarii Căpitanului puși alături cot la cot cu delicvenții de drept comun.

Unitatea astfel constituită este o insultă adusă Adevărului, morților noștri  și trecutului nostru de luptă naționalistă și anticomunistă.

4.         Plecarea mea pe front se face de la închisoare. Deci nu românul pleacă să-și facă datoria, ci ocnașul.

Președenția Consiliului de Miniștri a dat în presă – cu referire la cererile de mergere pe front a deținuților politici – un comunicat în care spune că unii comandanți de unități refuză primirea deținuților politici, refuz găsit explicabil și întemeiat de Onorata Președenție, din care motiv se vor constitui unități speciale.

Răspund, că dacă armata nu are nevoie de ostași, nici eu nu mă pot degrada singur la acceptarea situației – inexprimabil de nedreaptă, de rebel și ocnaș, în care am fost pus.

Moartea o primesc, dar umilirea Legiunii și a trecutului meu legionar – niciodată.


Aiud, 6 Mai 1942

Cu toată stima,

Traian Trifan, deținut

Penitenciarul Aiud

D-sale D-lui Ministru al Justiției

București


Cererea înreg. la

Penitenciarul Aiud sub Nr. 4150 sau 4151

din 9 Mai 1942

12.9.14

Comunismul, ieri şi azi. Material realizat la Mănăstirea Petru Vodă din studiile lui Traian Golea.

image

Materialismul dialectic învaţă că „baza este lumea materială, economia, producţia, comerţul, iar cultura, religia, învăţământul, literatura şi artele fac parte din ‘suprastructură’. ‘Suprastructura’ nu poate exista fără bază, dar baza poate exista fără suprastructură, căci poţi trăi şi dacă eşti ateu, dar nu poţi trăi dacă n-ai mâncare, haine, adăpost; poţi trăi fără cărţi, tablouri şi muzică în casă, dar nu poţi trăi fără hrană în stomac. Baza e viaţa materială, iar cultura şi civilizaţia sunt suprastructura care există, dar nu e necesară” (Karl Marx).

Desigur, nu există suprastructură, există viaţă fizică şi viaţă psihică, împreună. Viaţa spirituală morală şi luminoasă aduce cu sine şi bunăstarea materială. Invers, niciodată.
E naiv cel care îşi închipuie că între capitalişti şi bolşevici ar fi antagonism. E mai mult decât naiv cel care aşteaptă ajutor de la plutocraţia internaţională în loc să-şi pună singur casa lui în ordine. Se înşeală cel ce crede că poate avea grijă de sine – neputinţa i se va vădi deodată cu trufia. Dumnezeu este Purtătorul de grijă al celui ce crede, ca şi al celui ce nu crede, căci fără Mine nu puteţi face nimic. (Ioan 15:5)

Timp de două mii de ani Biserica a civilizat şi moralizat oamenii. După iluminismul francmason, anti-cultura, cu care este înlocuit Creştinismul culturii universale, respinge valorile spirituale, şi le înlocuieşte cu fantasme groteşti, cu desfrânări şi cu crime rituale – ideologie promovată peste tot, prin toate filmele, reclamele, programele şcolare, universitare, medicale, prin jocurile de calculator, literatură, mass-media. Factorii de propagandă şi agitaţie încep prin a enunţa probleme sociale reale, pe care tot agenţii politicii oculte le-au creat, iar după ce câştigă încrederea publicului, elaborează şi aplică planuri de presupusă soluţionare, care de fapt constau din metode mai riguroase de supraveghere, spionaj, şi control totalitar asupra întregii populaţii.
Ce putem afla din mass-media? Minciunile mainstream. Acum, şi underground-ul mass-media este la fel de poluat cu minciunile mainstream. Dar poate că e mai bine când mass-media nu tratează un subiect, decât atunci când îl tratează, căci minciuna împodobită cu frânturi sau bucăţi de adevăr, fiind crezută ca adevăr, e mult mai perfidă şi mai periculoasă decât minciuna totală, care nu poate fi deghizată. Minciuna cuvinţelului filioque a făcut mai mult rău în ultima mie de ani decât toate cultele păgâne. Subculturile şi underground-ul, pretinzându-se dinafara sistemului sau anti-sistem, sunt de fapt nişte măşti haiduceşti mult mai utile şi mai uzitate de sistem.

Ca în cartea lui George Orwell 1984, există un Minister al Adevărului care făureşte minciunile pe care sunt obligate să le creadă masele. În socialism eram obişnuiţi cu ziaristica de partid şi de stat. Libertatea de expresie ar presupune concurenţă între ziare independente, nu-i aşa? Ei bine, nu. În 1910 jumătate din ziarele locale aveau ziare competitoare independente care le contraziceau dacă aveau argumente. Din 1986 98% din toate ziarele aparţin unei singure conduceri centralizate şi, consecinţă firească, 85% din ele au aceleaşi vederi asupra tuturor lucrurilor, indiferent de cum sunt exprimate, aparenţa e de pluripartidism, dar realitatea, substanţa este partidul unic. Jurnaliştii, spre deosebire de seriozitatea şi de rafinamentul culturii şi gândirii celor din prima jumătate de veac, fiind azi interesaţi doar de bani, de senzaţional şi de părerea că „fac ceva”, publică nu ceea ce hrăneşte sufletul, ci ceea ce-l şochează. Astfel, în loc să şocheze în bine, precum relatarea Evangheliei, a minunilor, a faptelor Harului, adică partea de suprafiresc, mass-media glorifică actele de nefiresc, în timp ce diseminează propria lor versiune a realităţii.

Continuare aici: Manastirea Petru-Voda

9.9.14

Să luăm aminte. Cuvânt de foc al doamnei Aspazia Oţel Petrescu, îndemn la veghe și speranță rostit de Naşterea Maicii Domnului, la fosta închisoare Mislea. "NICI O FRICĂ SĂ NU FIE MAI MARE DECÂT FRICA DE DUMNEZEU!"




Cinstiți Sfințiți Părinți,
Binecredincioasă asistență,
Iubiți frați și surori întru Domnul,

Ca în fiecare an, vă primim cu multă împuținare, dar cu tot mai multă dragoste în inimile noastre și să vă spunem: “Bine ați venit să vă alăturați nouă în prăznuirea acestei luminate sărbători!”.

Vă iubim nespus că ați binevoit să părăsiți lumea bântuită de urâtul urii, violenței și apostaziei și v-ați alăturat nouă să sărbătorim împreună Nașterea Maicii Domnului, care azi, poate mai mult ca oricând, va fi implorată într-un singur cuget și cu o unică simțire să reînvie SPERANȚA în inimile noastre înfiorate de vuietul vijeliei care pare să amenințe albastrul cer al existenței noastre cu norii vremurilor de restriște care nu o data ne-au vitregit neamul și țara.

Fraților, surorilor, auspiciile sub care se desfășoară pioasa noastră comemorare sunt născătoare de spaime. Dar să nu ne înfricoșăm. Eroii, mucenicii, mărturisitorii, cei care s-au înrolat în oastea Unicului și Magnificului Mântuitor și L-au urmat pe drumul Crucii, ne-au lăsat o cutremurătoare povață: NICI O FRICĂ SĂ NU FIE MAI MARE DECÂT FRICA DE DUMNEZEU!

Noi suntem încă într-un răstimp de reculegere. Avem încă o vreme să ne revenim din rătăciri și să ne pregătim pentru orice întâmplare nefastă, punând în lucrare cele două săbii imbatabile cum bine se știe: POSTUL și RUGĂCIUNEA.

Să ne fie frică numai ca Domnul să nu ne lase din brațele Sale ocrotitoare. Să strigăm din adâncuri: “Doamne, nu ne lăsa!”. Să așternem rugăciuni pentru îndurare și zile de post în calea năpastelor ce stau să vină. Și de vor mai fi chemați ca jertfă, primiți să fie, cu smerită bucurie în numele Celui Care pentru fiecare din noi a jertfit prea scumpul strop de Sânge al Iubirii Sale. 

Să ne învăluim sufletele în blândețea luminii de azi care, iată, ne mai revarsă o sfântă binecuvântare peste capetele noastre pe care le plecăm cu evlavie desăvârșită în fața celor doi Mari Strategi în războiul dintre binele absolut și răul nimicitor. Să ne rugăm lor cu focul credinței, cu elixirul dragostei, cu încrederea speranței. Să cerem ajutorul mucenicilor și mucenițelor, celor ce atât de mult au suferit în numele Iubirii Eliberatoare, să ne învețe cum să nu șovăim între mărturisre și lepădare, cum să-L ținem bine ascuns pe Cel Crucificat în inimile noastre, unicul nostru Mântuitor. Să facem din prohodirea pe care le-o închinăm trepte de tărie în fața celui pustiitor de suflete.

         Așadar:
“Doamne Iisuse, prin lanțul de gheață al veacurilor simțim suflul fierbinte al Dumnezeirii Tale și dragostea Ta de oameni. Tu ești aproape, sorocul vremurilor se apropie. Vedem Crucea Ta; ai îndurat-o pentru noi; în pulbere ne așternem duhurile noastre înaintea Crucii; aici e praznicul iubirii și al mântuirii, aici nu încetează în veci lauda: 

Slavă Ție, pentru puterea harului Tău cel necuprins și de viață făcător;
Slavă Ție, Celui ce ai înălțat Biserica Ta ca adăpost al lumii ostenite;
Slavă Ție, Celui ce ne-ai născut a doua oară prin apele cele de viață făcătoare ale Botezului;
Slavă Ție, căci Tu întorci celor ce se pocăiesc neprihănirea crinilor;
Slavă Ție, adânc nesecat al iertării;
Slavă Ție, pentru paharul vieții și pentru pâinea bucuriei veșnice;
Slavă Ție, Celui ce ne-ai ridicat spre cer;
Slavă Ție, Dumnezeule, în veci!”

Și acum să ne închinăm cu evlavie Maicii sărbătorită astăzi, zicând:

“Multă îndrăzneală ai la Cel ce S-a născut din Tine și nimeni nu are putere precum Tu, Maica lui Dumnezeu; că toate le poți, Ceea ce ești mai presus de toată zidirea, că din toate câte le voiești nimic nu-Ți este cu neputință.
Deci nu trece cu vederea lacrimile noastre și nu Te întoarce de către suspinul nostru; nu lepăda durerea inimii noastre și nu rușina nădejdea noastră către Tine, ci cu rugăciunile Tale de Maică roagă-Te Fiului Tău pentru iertarea păcatelor noastre.
Călătorind, fii cu noi pe marea vieții acesteia, înotând, ajută-ne;
Când priveghem, întărește-ne;
Când suntem în necaz, mângâie-ne;
Când suntem împuținați în credință, îmbărbătează-ne;
Când suntem bolnavi, dăruiește-ne vindecare;
Când suntem nedreptățiți, izbăvește-ne;
Când suntem în primejdie de moarte, degrabă apucând scoate-ne și vrăjmașilor noștri văzuți și nevăzuți în toată vremea înfricoșați arată-ne, ca să cunoască toți cei care cu nedreptul ne necăjesc că noi suntem robii Tăi.
Această rugăciune aducem Ție, Stăpâna noastră, Născătoare de Dumnezeu, Lumina ochilor noștri celor întunecați, Mângâierea sufletelor noastre, Povățuitoarea și Nădejdea noastră Cea după Dumnezeu, pe care cu blândețe primind-o curățește-ne de toată întinăciunea păcatelor și ne învrednicește în veacul de acum, fără osândă, să ne împărtășim cu preasfântul și preacuratul Trup și Sânge al Fiului și Dumnezeului Tău, iar în veacul ce va să fie cu cina cerească a desfătării raiului ne veselește.”

O, Sfinților Mărturisitori, care în temnițe și prigoane, prin multele voastre pătimiri ați stăvilit întărâtarea vrăjmașului cea cu mânie pornită asupra Bisericii lui Hristos, vouă, celor ce ați suferit foame, ger, schingiuiri, umilință și chinuri de tot felul întru apărarea legii celei strămoșești, vă aducem mulțumirile noastre.

Ca cei ce bine v-ați săvârșit pentru Învierea neamului românesc iar acum cu îngerii și arhanghelii vă veseliți în lumina cea neînserată a împărăției cerești, vă rugăm să nu încetați să mijlociți la puternicul Dumnezeu ca să ne dea iertare de păcate și să ne păzească pe noi și Sfântă Biserica Sa de năvălirea altor neamuri asupra noastră, de necredință și de războiul cel dintre noi.

Povățuiește-ne pururea pe calea mântuirii, a răbdării și a dragostei, ca neclintiți și uniți să rămânem până la sfârșitul vieții întru credința cea adevărată. 

Așa, Sfinților Mărturisitori, care în strâmtorările și necazurile din viața noastră pământeană ați cerut ajutorul Puterilor cerești, rugămu-vă pe voi, noi, nevrednicii, ca să primiți în acest ceas rugăciunile noastre și să ne acoperiți de smintelile veacului acestuia și de răutățile celor potrivnici, ca și noi, pe calea cea strâmtă și cu chinuri, neînfricați să mărturisim Evanghelia lui Hristos spre slava lui Dumnezeu și mântuirea neamului românesc.
AMIN!

Aspazia Oțel Petrescu

Fotografiile de mai jos sunt realizate de Florian Cristache.
 

Related Posts with Thumbnails