21.12.14

22 decembrie - 125 de ani de la naşterea lui Nichifor Crainic. Detinutul politic Grigore Caraza: De la Nichifor Crainic mi-au ramas intiparite in memorie atatea lucruri care au avut menirea sa-mi anihileze o buna parte din suferintele ce m-au insotit toata viata. Video cu Grigore Caraza si Dumitru Moldovan recitand din Nichifor Crainic, dar si din alti poeti ai temnitelor comuniste.



Nichifor Crainic era o comoară, un imens depozit de cea mai pură materie cenuşie. De la dânsul mi-au rămas întipărite în memorie atâtea lucruri care au avut menirea să-mi anihileze o bună parte din suferinţele ce m-au însoţit toată viaţa. Într-una din zile, la masa de lucru, ne-a povestit o întâmplare trăită de el, un exemplu tipic de ceea ce însemna «raiul comunist» nu numai pentru ţara noastră, ci pentru întreaga omenire.
Era în Zarcă, supus unui regim de exterminare lentă, dar sigură. Orice mişcare sau gest care ar fi putut fi interpretat altfel decât normal de către gardianul analfabet şi imbecil, pe Nichifor Crainic l-ar fi costat viaţa. Într-una din zile, la programul de seară, Nichifor Crainic şi un camarad de celulă, al cărui nume nu mi-l mai amintesc, s-au făcut «vinovaţi» în faţa gardianului de serviciu - pare-mi-se Barabaş. După ora închiderii de la 1900, cei doi au fost scoşi din celulă, duşi la WC în pielea goală şi, după ce au fost luate geamurile şi depozitate pe coridor, uşa a fost încuiată. Era o iarnă cumplită, zăpada scârţia sub picioare şi parcă şi pietrele crăpau de atâta ger. Cei doi condamnaţi - de această dată de gardianul care avea drept de viaţă şi moarte asupra lor - au fost lăsaţi acolo.
Ca să nu îngheţe, de seara şi până dimineaţa, aceşti oameni s-au îmbrăţişat, au stat când faţă în faţă, când unul cu spatele în braţele celuilalt, şi-au făcut masaj unul altuia şi s-au lovit cu palmele reciproc, atingând toate părţile corpului.
WC-ul era ultima încăpere orientată spre sud, de unde se desfăcea o aripă formând ununghi de 90 de grade, iar vis-à-vis se afla o brutărie, unde nu se cocea pâine, ci doar turtoaie -un amestec de făină necernută cu apă şi puţină sare. Acolo lucrau doi sau trei deţinuţi de drept comun, şeful lor fiind vestitul Berilă, condamnat pentru o triplă crimă. De un sadism rar întâlnit, acest Berilă a dovedit că, totuşi, undeva în străfundul sufletului îi licărea şi o scânteie de generozitate. Înţelegând ce se petrece în WC, a băgat în buzunar patru turtoaie fierbinţi şi cu grijă - pentru că neatenţia l-ar fi costat viaţa - le-a aruncat pe geam acea mană cerească.
Pentru ei, turtoaiele au fost salvarea. Nichifor Crainic a făcut dublă pneumonie, dar a scăpat fiind mai rezistent decât colegul lui, care s-a stins în doar câteva zile.

Grigore Caraza - Aiud însângerat


Părintele Sofian: „Cum aşteptăm noi Crăciunul?”

„Vino, Doamne lisuse, Mântuitorule!” 

Ştim că Pruncul Sfânt, a Cărui naştere o vom prăznui peste câteva zile, este Fiul lui Dumnezeu şi Dumnezeu adevărat, aşa cum ne-au învăţat Proorocii şi Apostolii. Dar ce folos avem noi din această ştiinţă despre Iisus? Mă întreb şi vă întreb pe fiecare în parte: câtă credinţă curată şi câtă dragoste sinceră purtăm în inimi Bunului nostru Mântuitor, Care ne-a lăsat cuvânt de nădejde şi de putere în clipa când Se înălţa Ia cer: „Iată Eu cu voi sunt în toate zilele, până la sfârşitul veacului”(Matei 28, 20)?


Cum aşteptăm noi Crăciunul? Ce pregătiri facem noi pentru ziua aceasta mare din istoria mântuirii? Cum aşteptăm noi pe Stăpânul Lumii, pe Stăpânul stăpânilor, pe Mântuitorul neamurilor? Va găsi Pruncul Iisus Hristos cu Sfânta lui Maică un colţişor curat şi odihnitor în ieslea din Betleemul inimii noastre, sau aceasta este mânjită şi surpată şi pustiită de păcate şi El nu va putea găsi în noi locaşul cuviincios ca să-Şi plece capul? Şi dacă nu va găsi acest locşor curat ca aurul şi înmiresmat cu smirna şi tămâia smereniei şi a rugăciunii, El nu va veni şi nu Se va sălăşlui în noi şi atunci cu adevărat nu vom avea nici un folos de naşterea Lui. EI va merge Ia alţii, la aceia care îl aşteaptă şi îl doresc cu adevărat.


Betleem sau Efrata înseamnă „casa pâinii”. Şi nu întâmplător are această tâlcuire. Cel ce vrea în aceste zile să găsească pe Hristos, să meargă la Betleemul cel tainic, să se apropie de altar, unde este casa Pâinii vieţii. Cel care vrea să prăznuiască după vrednicie Naşterea Mântuitorului Iisus Hristos să se mărturisească şi să se împărtăşească.


Acesta este rostul Postului de patruzeci de zile, rânduit de Sfânta noastră Biserică, acela de a ne pregăti pentru Sfânta Mărturisire şi Sfânta împărtăşanie. Aşa ne vom face şi noi părtaşi la bucuria şi pacea cântată de corurile îngereşti deasupra staulului din Betleem.


Să-L aşteptăm cu inima deschisă şi bună şi să-L chemăm cu dor: „Vino, Doamne lisuse, Mântuitorule, şi goneşte de la noi pe tot vrăjmaşul şi potrivnicul. Împacă viaţa noastră, Doamne, miluieşte-ne pe noi şi lumea Ta şi mântuieşte sufletele noastre ca un bun şi iubitor de oameni”. Amin.

(Arhimandritul Sofian Boghiu, Buchet de cuvântări. Predici și meditații, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 2006, pp. 170-175)



Sursa: Doxologia

17.12.14

Hotărâre a Sfântului Sinod pentru susţinerea orei de Religie în învăţământul public. De asemenea, Sfântul Sinod cere autorităţilor abilitate identificarea unei metode alternative ca răspuns la solicitările acelor pacienţi care din motive de conştiinţă sau religioase refuză Cardul Naţional de Sănătate.


Întrunit în şedinţă de lucru la Reşedinţa patriarhală în zilele de 16 şi 17 decembrie 2014, sub preşedinţia Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a luat act cu îngrijorare de decizia discriminatorie şi umilitoare pentru ora deReligie a Curţii Constituţionale a României din 12 noiembrie 2014. În acest context, Sfântul Sinod a hotărât:
- Informarea de către Centrele eparhiale a profesorilor de religie şi a părinţilor că până la adoptarea de către Parlamentul României a unei noi forme a Legii Educaţiei Naţionale (nr. 1/2011) statutul consacrat al orei de Religie rămâne nemodificat. Profesorii de religie şi părinţii trebuie să facă publice cazurile din şcoli în care se încearcă descurajarea participării elevilor la ora de Religie.
- Încheierea de parteneriate între parohii şi şcoli pentru dezvoltarea cooperării cu scopul ajutorării elevilor din familii sărace sau cu risc de abandon şcolar şi pentru susţinerea şi îmbunătăţirea predării orei de Religie.
- Aprobarea iniţiativei părinţilor de înfiinţare a Asociaţiei Părinţi pentru ora de Religie (APOR), cu filiale la nivel local.
- Solicitarea de către Patriarhia Română a convocării unei întruniri extraordinare a Consiliului Consultativ al Cultelor din România pentru stabilirea unor măsuri şi acţiuni comune tuturor Cultelor în vederea susţinerii statutului actual al orei de Religie în învăţământul de Stat.
Sfântul Sinod a hotărât cooperarea cu Ministerul Sănătăţii pentru prevenirea bolilor şi ajutorarea bolnavilor, precum şi susţinerea demersurilor Colegiului Medicilor din România pe lângă autorităţile abilitate pentru identificarea unei metode alternative ca răspuns la solicitările acelor pacienţi care din motive de conştiinţă sau religioase refuză Cardul Naţional de Sănătate.
BIROUL DE PRESĂ AL PATRIARHEI ROMÂNE
- See more at: http://basilica.ro/hotarari-ale-sfantului-sinod-pentru-sust…

16.12.14

IPS Ioan Selejan, vrednicul Arhiepiscop al Harghitei si Covasnei, a fost ales Mitropolit al Banatului!


Dupa 20 de ani de vrednica pastorire a românilor din Harghita si Covasna, IPS Ioan Selejan este ales astazi Mitropolit al Banatului. Dupa ce a vindecat ranile profunde ale românilor din cele doua judete, cu multa intelepciune, tenacitate si darzenie smerita, acum va fi indrumatorul unui spatiu românesc in care exista puternice tendinte centrifuge. Credem ca Mitropolitul Ioan este cel care va reusi sa-i stranga pe banateni in jurul Bisericii, pe temeiul traditiei noastre ortodoxe. Si, asa cum ne-a asigurat, suntem convinsi ca-i va purta pe românii uitati din centrul tarii in inima si in gandul sau. Iar noua ne ramane sa ne rugam lui Dumnezeu si Maicii Domnului sa ne trimita un episop care sa duca mai departe opera IPS Ioan Selejan. (Mihai Tîrnoveanu şi Florin Palas)  

13.12.14

La multi ani, Badie Niculae! Marturisitorul Nicolae Purcarea despre experimentul Pitesti, blasfemierea sarbatorilor religioase in temnitele comuniste, minunile lui Dumnezeu, neamul romanesc, poezia inchisorilor comuniste, personalitatile crestine intalnite in temnite, generatia 1948 si abdicarea bisericii catolice.

 
- Vorbeaţi de cea mai nefericită experienţă. Mă gândesc că ea este legată de momentul în care eraţi închis la Piteşti.
- La Piteşti, da. Acolo a fost cel mai îngrozitor moment, pentru că s-au săvârşit atâtea blasfemii, încât parcă a-ţi aduce aminte numai de ele e greu.

- Puteţi să ne redaţi, atât cât se poate, din această experienţă?
- În loc de cântecele bisericeşti, trebuia să cânţi cântece în care era batjocorit Mântuitorul. Au făcut însă şi alte ciudăţenii... Lucruri strigătoare la cer! S-au făcut multe lucruri care nu se pot povesti. E greu. Toată Săptămâna Mare o petreceai în astfel de blasfemii. Nu ştiu de unde inventau atâtea lucruri urâte.

- Cine era capul acestor nelegiuiri?
- Totul a pornit de la Ţurcanu. Avea şi ajutoare, unele pe care le zdrobise întâi în bătăi, le schingiuise, le făcuse instrumente fără voinţă, altele, care, de bunăvoie, au trecut alături de el. Au fost şi din ăştia.

- Cum aţi reuşit să rezistaţi acestor presiuni care nu pot fi numite decât satanice?
- Eu zic că mai mult decât atât, noi ne închipuim că suprema urâţenie e satana. Dar, parcă, acolo, era un cazan în care iadul era prins până în străfundurile lui.

- Vă mai puteaţi ruga?
- Cred că singurul lucru pe care nu-l puteau face era să ne citească gândurile. Şi nu ne puteau controla când făceam crucea cu limba. Asta nu puteau controla. Pentru că, în ultima etapă a reeducării, trebuia să te lepezi de credinţă.
- Acesta era scopul reeducării.
- Sigur că da. Trebuia să te lepezi de Hristos. Ei, şi pentru asta, rezistenţa era acerbă. Dârză.

- Aţi simţit ajutorul lui Dumnezeu în acea perioadă?
- Nu îmi place să vorbesc, dar când erau torturile mai mari, într-un vis mi s-a arătat Maica Domnului cu pruncul în braţe şi mi-a spus: „Lasă că trece şi asta!”. M-a întărit, m-a fortificat şi am rezistat mai departe.

- Care au fost resorturile luptei dumneavoastră?
- Un neam trăieşte şi prin momentele de onoare, de demnitate. Noi n-am fost un neam laş, care să depunem armele în faţa invaziei comuniste. Încă din 23 august 1944, s-au ridicat grupurile de rezistenţă. Ne-am numit români şi creştini. Acţiunea noastră s-a înscris pe linia strămoşilor noştri, a haiducilor noştri şi a tuturor acelora care au luptat împotriva unei năvăliri.

- Domnule Purcărea, am vorbit despre credinţă, despre rugăciune. Un alt element care v-a păstrat şi sufletul şi mintea a fost poezia din închisori. Ce ne-aţi putea spune despre semnificaţiile acestei poezii?
- Pentru noi se punea problema în închisori de a ne menţine integritatea spirituală. Pentru a nu cădea în deznădejde. Ori pentru aceasta trebuia ca memoria să fie cât mai activă. Pentru aceasta unii s-au apucat să predea diverse ştiinţe, a trebuit să învăţăm fel de fel de poezii. Închisoarea a devenit un forum superior pentru că aveam profesori mari şi de la fiecare puteam lua câte ceva.
Unul din stâlpii de lumină care ne-a călăuzit în închisoare a fost Radu Gyr. Lui ar trebui să-i ridicăm un monument până la cer, pentru că el a fost acela care ne-a întreţinut spiritual şi ne-a insuflat în permanenţă nădejdea, dar nu numai atât. El era acela care ne-a ţinut cât mai aproape de Dumnezeu, ne-a ţinut cât mai aproape de spiritualitatea românească. Poeziile lui au fost medicamentul cel mai important care ne-a ţinut pe noi în închisoare. Radu Gyr a fost pentru noi un monument care ne-a adus şi bucurie, şi nădejde, şi care ne-a îmbărbătat în permanenţă.

- Cum învăţaţi poeziile?
- Poeziile ne erau transmise prin alfabetul Morse. Aşa s-au transmis balade de sute de versuri pe care Radu Gyr le-a făcut. Cum le-a făcut, în gând, fără creion şi hârtie, numai Dumnezeu ştie. Poeziile lui Gyr erau hrană spirituală pentru noi.
Mai trebuie să înălţăm un monument până la cer mamelor noastre. E greu de înţeles, dar mamele noastre ne-au dat viaţă, ne-au dat hrană sufletească, ne-au axat pe linia care leagă pe om de Dumnezeu. Cei care s-au bucurat de căldura sufletească, de dragostea mamelor îşi pot da seama ce înseamnă acest lucru. Ne punem întrebarea: cine l-a făcut pe Creangă scriitor? Sau pe alţii? Mamele lor. I-au îndreptat. Ea era aceea care observa calităţile fiilor lor.

- Ce ne puteţi spune despre Mircea Vulcănescu?
- Mircea Vulcănescu a murit ca un martir. A fost izolat în celulă special, cu ciment pe jos, cu apă pe jos. El s-a aşezat pe jos ca să poată sta alţi doi deasupra lui şi s-a îmbolnăvit. Boala i s-a accentuat. A fost pedepsit pentru că ţinea conferinţe şi băgat la izolare, unde i s-a agravat boala, şi a murit ca un martir. Ar trebui ca Biserica ortodoxa să-l canonizeze. Şi pe el, şi pe alţii. Spre exemplu, Traian Trifan, care în permanenţă a dus o viaţă de ascet. Era tot aşa de puternic ca şi Valeriu Gafencu, care de altfel a fost elev al lui Trifan. De asemenea, Părintele Arsenie Boca, avea o personalitate puternică, avea un mare har. Crima cea mare a comuniştilor e că au omorât oameni cu potenţe uriaşe. Au distrus elitele. Ştiţi cum e vorba la noi, românii? Dacă îl pui pe ţigan împărat, întâi îl omoară pe taică-său. Aşa şi comuniştii. Au omorât pe toţi cei care erau mai pregătiţi ca ei. Era la Aiud colonelul Crăciun, un fost muncitor, cu aroganţă extraordinară. Plăcerea lui cea mai mare era să jignească, să insulte, privea de sus. „Bă, Ţuţeo”, îi spunea marelui filozof creştin. Se credeau dumnezei. Ăsta e păcatul lor cel mare.

- Cum aţi rezistat, totuşi, acelor experimente satanice?
- Ajunşi în închisoare, ne-am pus problema: ce ne facem? Şi domnul Trifan, cu Marian, şi cei din jurul lor, au spus că singurul nostru mijloc, singura posibilitate de a trece peste 10-20 de ani de închisoare este să ne ancorăm în credinţă. La fel au gândit Gafencu, Ianolide, Părintele Arsenie Papacioc, Nicu Mazăre, Virgil Maxim şi alţii. Toţi aceştia au ajuns la un grad de înduhovnicire destul de ridicat. L-am cunoscut pe Părintele Arsenie Papacioc, care era un om ca noi toţi. Era un sculptor nemaipomenit. El a făcut la Aiud, împreună cu ucenicii săi, un chivot al mănăstirii Curtea de Argeş. Parte dintre ei, fiind elevi, au foşti aduşi la Alba-Iulia, unde eram şi eu închis. Era acolo un mic atelier în care am început să lucrez şi eu. Am învăţat să sculptez de la ucenicii Părintelui Arsenie Papacioc.

- Care a fost influenţa lui Nae Ionescu asupra generaţiei dumneavoastră?
- Influenţa lui Nae Ionescu a fost covârşitoare. Eu cred că destinul ţării noastre este acela de a fi focar de lumină şi cultură la gurile Dunării. Pentru aceasta trebuie oameni dotaţi. Se pare că între cele două războaie au existat oameni care au ridicat România pe culmi: Mircea Eliade, Constantin Brâncuşi, Emil Cioran, Mircea Vulcănescu, Petre Ţuţea. Au fost oameni care au încercat să ridice România pe linia destinului. Asta au făcut ei, şi alţii. Ca şi Iorga, care a fost unul dintre marii oameni de cultură ai ţării.

- Vă consideraţi o generaţie învinsă?
- Cine e învinsul? Cel ce dă sau cel care rezistă? Învinsul e cel care dă. Dumnezeu ne-a dat fiecăruia câte un dram de rezistenţă şi am rezistat. Mâna Lui ne-a ajutat de multe ori. De exemplu, la Piteşti, după ce şapte luni de zile am trecut prin reeducare şi urma din victimă să devin călău, Dumnezeu mi-a întins mâna şi m-a dus la Canal. După aceea, la Gherla, când am fost pedepsit la izolare şapte luni de zile pentru că am trădat marea cauză a demascării, când eram aproape de moarte, Dumnezeu mi-a întins mâna, luându-l pe Stalin la el. De ce? Pentru că atunci directorul Goiciu ne-a iertat pe cei izolaţi. Altădată, la Canal, am adormit pe şina de cale ferată, cu gamela în mână. Şi, deodată, m-am pomenit că mă împinge cineva. Nu ştiu cine a fost, dar a trecut locomotiva imediat. Sau, m-au băgat la camera mortuară din cauza faptului că am avut o infecţie mare în spate şi urma să mor. După trei zile, văzând că n-am murit şi mirându-se de asta, pentru că muriseră toţi cei din jurul meu, m-au scos de acolo. N-am făcut septicemie, şi atunci au luat un bisturiu să mă taie şi a ţâşnit o găleată de puroi. În timp, m-am vindecat.

- Sunteţi un mărturisitor al minunilor lui Dumnezeu pentru că se pare că au existat momente în care Dumnezeu v-a ţinut în braţele lui.
- Exact.

- Sunteţi optimist în ce priveşte viitorul neamului românesc?
- Da. Sigur că da. Asta cred. Va trece perioada asta, dar până la urmă va renaşte poporul nostru. Vor mai trece generaţii până când copiii se vor ridica, se vor întoarce la biserică şi la neam. Ne confruntăm cu o nouă utopie, cea a globalizării. Şi se pare că cea care va abdica foarte curând este biserica catolică. Catolicismul este într-o cădere abruptă, chiar dacă constituie, în acest moment, o putere economică foarte mare. Nu vezi? Unde este cel mai mare haos? În Italia. Catolicismul a devenit prea raţional. Raţionalismul neagă tainele. Sunt lucruri pe care palpabil, prin raţiune, nu le poţi înţelege. Cea mai mare taină e taina naşterii! Cum este minunea asta a naşterii? Asta o neglijează toţi raţionaliştii ăştia cartezieni.

A consemnat Florin PALAS - fragment dintr-un interviu acordat revistei Veghea

9.12.14

Gânduri ale Doamnei Aspazia Oţel Petrescu despre credinţă, speranţă şi iubire, la împlinirea vârstei de 91 de ani.


         L-am simţit pe Iisus. L-am simţit concret. Nu ştiu cum să vă spun lucrul acesta, simţeai ca un fior cald, plăcut. Nu mai simţeam închisoarea. Aveam o clipă de fericire pe care ne-o dădea starea aceasta de trăire în comun. Simţeam că Iisus este Centrul, în care ne aflam, şi că noi, coborând în intimitatea noastră, în nădejdea că Îl întâlnim pe El, de fapt Îl întâlneam, în mijlocul nostru, în Centrul nostru. Am simţit concret, şi nu sunt numai eu cea care spune lucrul acesta, că Iisus n-a minţit când a zis că unde sunt doi sau trei strânşi în numele Lui, El este printre ei. Era! Îl simţeam concret. Şi ne apropriam de El. A fost prezent în mijlocul nostru real, concret. În momentul în care ne apropiam spre Centrul nostru, ne apropiam între noi. Lucrul ăsta se poate vedea geometric. Faci un cerc mare, şi pui în mijlocul lui un centru, şi duci razele către centru. Pe măsură ce se apropie de centru, acestea se apropie între ele. Distanţa dintre cei care pornesc spre Centru se micşorează. Aşa s-a format iubirea care există între noi.

Jertfele noastre au folosit pentru biruinţa de Sus! Aia n-o poate lua nimeni. Cum spunea şi Părintele Teofil, creştinismul în sine este o bucurie, este o sărbătoare, n-avem de ce să fim trişti, mâhnirea vine de la păcat, dar câteodată îmi vine să-l contrazic şi am un temei puternic. Căci zice Hristos în Grădina Ghetsimani: Întristat este sufletul Meu până la moarte! Este şi tristeţea o dimensiune a iubirii! 


Treaba noastră cea mai asiduă este să nu ne pierdem speranţa! Pentru că vremurile sunt atât de opresive, încât atentează şi la această virtute, care este toiagul iubirii. Fără speranţă, iubirea singură devine neputincioasă! Să nu ne pierdem speranţa! În ce mă priveşte pe mine, lucrurile sunt foarte simple, eu sunt foarte aproape de deznodământ, dar mă gândesc la voi, cei tineri, cât de greu o să fie să nu vă pierdeţi speranţa şi să rămâneţi luminoşi şi înfloriţi în vremurile astea atât de parşive.

a consemnat Florin Palas 

3.12.14

Discursul profesorului Florin Popescu de recuzare a CCR în problema religiei în şcoală, citit la manifestarea din comuna Borca (judetul Neamt). "Am intrat într-o tiranie a minorității atee din România".



Dragi copii, în primul rând doresc să vă mulțumesc și eu din partea profesorilor liceului nostru, să vă mulțumesc pentru că sunteți atât de frumoși și de curajoși. În al doilea rând, vreau să mulțumesc părinților din Comitetul de părinți care s-au implicat și fără de care activitatea sau mai bine zis manifestația noastră de astăzi nu ar fi putut avea loc.
Tocmai aceste 3 categorii care reprezintă școala românească, elevi, profesori și părinți, sunt din păcate cei mai ignorați și cei mai înlăturați de la hotărârile care se iau la nivel înalt pentru viitorul școlii și al copiilor noștri.
 Mă voi strădui să răspund sarcinii grele care îmi revine de a fi purtătorul vostru de cuvânt și mă tem că nu mă voi putea ridica la înălțimea voastră. Deoarece voi ați arătat aici tuturor că România pe care astăzi o sărbătorim are și o parte pe care mai marii noștri se fac că nu o cunosc, reversul României, România profundă, să se vadă până la București și, mai departe, până la Bruxelles.
Întreaga școală românească a fost cutremurată de lovitura sub centură pe care a primit-o din partea Curții Constituționale a României, prescurtat CCR, printr-o decizie care dă câștig de cauză unui singur părinte al unui elev, contra majorității tuturor părinților și elevilor din România.
 Dacă în urma deciziei se va hotărî scoaterea religiei din trunchiul comun, va urma imediat introducerea unei alte materii de studiu în paralel, apoi înlocuirea notelor cu calificative și religia va fi singura din catalog între celelalte materii la care se pun note, deci descurajarea elevilor de a mai participa la ora de religie și în final scoaterea cu totul din școală, după cum declară în mod public cei care au susținut procesele până la nivelul CCR.
  CCR a dat câștig de cauză unei minorități, lovind în majoritatea ortodoxă a țării noastre, 85%, nemaipunând la socoteală celelalte culte care au și ele învățământ religios cu echivalarea notei în catalog. Prin această decizie am intrat, deci, într-o tiranie a minorității atee din România.
 Până la afișarea motivării în Monitorul Oficial (care în acest context nici nu ne mai interesează), CCR a expus ca explicație a hotărârii sale exact sloganul acestor atei care de 6 ani de zile susțin că a fost forțată conștiința elevului respectiv prin prezența la ora de religie a noțiunilor și simbolurilor religioase.
 Acest lucru dovedește ori că judecătorii care au dat sentința sunt și ei atei, deci incompatibili de a hotărî în cazul unui asemenea amplu proces, care privește o problemă de credință și de conștiință, ori că procesul a fost fraudat.
Istoria, de la Dioclețian și Iulian Apostatul până la Stalin și Gheorghiu Dej, ne arată că nu ateii au fost cei ce au suferit și cărora li s-au frânt voința și viața. Nu sânge de ateu a curs la Aiud, la Pitești și la Poartă Albă! Ci a fost exact pe dos, torționarii au fost oamenii atei ai regimului, iar torționații au fost cei credincioși, după cum dovedesc studiile consacrate. Dar despre câte conștiințe creștine au fost decimate în perioada regimului comunist, această este o istorie care nu se prea învață la școală. CCR a mai dat și o explicație logică, anume că este mai firesc ca elevul sau părintele său să ceară ceva, decât să nu ceară. Ca profesor de matematică și de logică matematică, sunt de părere că fraza formulată de CCR este incorectă și din punct de vedere logic, și din punct de vedere gramatical, din ea lipsind exact complementul direct, deci propoziția este insuficientă. Depinde tocmai de ceea ce ceri, dacă este un lucru bun sau este un lucru rău.
 Domnule președinte și onorata instanță, ce articol din Constituție ați folosit pentru a deduce că religia este un lucru rău și că dreptul la învățământ religios este inhibabil pentru atei? Ori ați confundat Constituția României cu deviza lui Marx, Engels, Lenin, Remus Cernea și Emil Moise, care de 100 de ani strigă că ”Religia este opiumul popoarelor ”?
 Ar trebui ca, în virtutea aceluiaș raționament, elevii să ceară în mod expres și studiul Limbii și Literaturii Române, pentru a nu leza conștiința minorităților, și ca la oră de educație fizică, elevii să ceară în mod expres participarea pentru a nu leza conștiința vreunui elev scutit.
  Dacă este adevărat că în vreo școală a fost vreun elev frustrat prin participarea la ora de religie și nu i s-a comunicat că are dreptul de a face cerere de neparticipare la oră, prin acest scandal pe care l-ați creat, lucrul a fost făcut omnicunoscut și decizia dvs. devine superfluă. După această logică, va trebui ca la liceul nostru la anul secretariatul să înregistreze de la 1000 elevi probabil 999 de cereri, în loc să fie o singură cerere a elevului care nu dorește religia.
 Pe de altă parte, dacă este adevărat că a fost un abuz în județul Buzău, nu înseamnă că pentru aceasta sunt vinovați toți profesorii de religie din țara. Este ca și cum un profesor de educație fizică ar obliga să susțină o probă sportivă un elev care este scutit medical, și în urma acestui fapt să se dea o lege împotriva tuturor profesorilor de educație fizică. În loc să fie rezolvat cazul respectiv, care reprezintă o excepție, se generalizează o incriminare asupra tuturor profesorilor, dar și asupra procesului didactic, conform Legii Învățământului.
 Decizia CCR frizează logica elementară și este aberantă, afectând întregi categorii sociale, elevi, profesori, părinți și, pe perioadă lungă, afectează ființa Neamului nostru Românesc.
  Având în vedere toate cele expuse mai sus, RECUZ completul de judecată care a dat sentința de excepție de neconstituționalitate a reclamantului din data de 12 noiembrie 2014.  Conform Constituției, deși judecătorii constituționali sunt inamovibili și independenți, totuși nu sunt irecuzabili.
 RECUZ judecătorii atei ai Curții Constituționale din România. Acest proces trebuie judecat de judecători creștini, capabili să priceapă cauzele ambelor părți.
 Și justiția și învățământul comunist se autodeclarau democratice, dar nu țineau cont de părerea majorității, și am văzut la ce orori au dus. Chiar nu vă temeți de o judecată a generațiilor viitoare ?
 Cerem în mod ferm Ministerului Educației Naționale să păstreze religia în trunchiul comun. Religia nu este nici obligatorie, nici opțională, nici facultativă după cum Limba Română sau Istoria nu sunt obligatorii (în sens peiorativ), nici opționale. Sunt discipline normale, firești, care aparțin trunchiului comun, după cum a decretat Legea Învățământului 84/1995, care trebuie să rămână în vigoare.
  Nu acceptăm înlocuirea religiei cu istoria religiilor, acesta fiind un fals pretext de eliminare a religiei, deoarece istoria religiilor este prezentă și în programa de religie, și în programa de istorie.
 Nu acceptăm înlocuirea religiei cu etica civică. Dacă va hotărî așa, ministerul va trebui să scoată din arhive manualele de etică și echitate socialistă din anii ‛80. !!!   Psihologia demonstrează cu asupra de măsură că nu există etică sau morală în afara credinței, decât dacă este proletară.
 În sfârșit, nu acceptăm sub nicio formă înlocuirea religiei cu educația sexuală. Dacă au existat anumite cazuri nedorite în mediul elevilor, trebuie mers la cauză, iar cauza nu este faptul că elevii nu au știut să se protejeze. Nu poți să combați accidentele rutiere și viteza excesivă prin centura de siguranță. O combați prin convingerea șoferilor (morală sau prin amendă) de a merge cu viteză redusă. Tot astfel, exact disciplina religie este cea care îi învață pe tineri să nu ajungă la accidente nedorite de ordin sexual, prin cea mai frumoasă și mai curată morală.
Logica strâmbă afișată de aceleași cercuri atee incriminează imaginea și noțiunile religioase ca fiind frustrante și propovăduiesc imaginile și noțiunile pornografice, inclusiv cele perverse și pederaste anormale, încă din ciclul primar. Părinții nu vor accepta așa ceva.
 Dacă religia va fi scoasă din trunchiul comun, vor urma, conform logicii comune acestor cercuri și Curții Constituționale, următoarele legi:
         1. Înlăturarea icoanelor din școli, așa după cum s-a mai încercat. În locul lor nu vor mai putea afișa, ca deunăzi, portretul Anei Pauker, ci vor pune, probabil, portretul lui Urlike Lunacek
         2. Interzicerea deschiderii anului școlar cu slujbă religioasă
3. Eliminarea vacanțelor de Crăciun și mai ales de Paști, așa după cum s-a mai încercat.
 À propos, domnule ministru, orice om cu o cultură generală medie știe că sărbătoarea Crăciunului reprezintă Epifania, Dumnezeiasca Arătare, care începe pe 25 Decembrie cu Nașterea Domnului și se termină pe 6 Ianuarie cu Botezul Domnului.

2 DECEMBRIE 2014
Prof.  Gr. I Florin Popescu
 Liceul Teoretic Mihail Sadoveanu”,
Borca, Neamț
 
Related Posts with Thumbnails