21.1.15

Adrian Pătruşcă: „Dobândise victoria asupra lui însuși: îl iubea pe Big Brother!” Astăzi este ziua morții lui Orwell. "Pentru aceasta, regimul din 1984 nu se limitează doar la supravegherea și controlul fizic al oamenilor, ci urmărește să le pătrundă în minte, să le spioneze gândurile, să le schimbe sentimentele."

Pe 21 ianuarie, acum 65 de ani, murea George Orwell, „părintele lui Big Brother”, personajul atotputernic, omniprezent și omniscient din romanul „1984”, devenit simbolul totalitarismului absolut.

George Orwell avea în 1850, când a murit, doar 47 de ani, însă în acest scurt răstimp a avut timp să trăiască o viață extraordinară și să scrie o operă excepțională.
Om cu convingeri de stânga (a luptat în Spania în brigada Lenin), a sfârșit ca mulți alții (Panait Istrati este un exemplu de același calibru), care au trecut dincolo de poleiala ideologică, să fie scârbit de comunism.
Dacă în Ferma Animalelor (1945), Orwell satirizează tăios comunismul și lipsa de scrupule prin care pune stăpânire pe tot ce arată slăbiciune în fața tupeului său criminal, „porcesc”,1984 (1949) reprezintă o treaptă superioară: aici este înfățișat totalitarismul în stare pură, pentru care nu puterea materială este obiectivul, ci puterea absolută, puterea în sine. Puterea care, după bunul său plac, schimbă Istoria și stabilește Adevărul.
Pentru aceasta, regimul din 1984 nu se limitează doar la supravegherea și controlul fizic al oamenilor, ci urmărește să le pătrundă în minte, să le spioneze gândurile, să le schimbe sentimentele. Să-i transforme în alte ființe. Pentru că acestea trebuie să fie convinse că tot ce li se întâmplă este SPRE BINELE LOR.
Acesta a fost scopul Comunismului, acesta a fost scopul Nazismului, acesta este scopul Corectitudinii Politice: OMUL NOU, care, în final, se supraveghează singur, se pedepsește singur pentru faptele și gândurile ce contravin Ideologiei impuse, care își culcă singur, de bună voie, mintea într-un Pat al lui Procust.
Pentru a înțelege monstruozitatea Corectitudinii Politice din zilele noastre trebuie citite mărturiile celor care au trecut prin groaznicul Experiment Pitești. Sau 1984 al lui George Orwell.
Iată mai jos câteva citate din romanul clarvăzătorului scriitor britanic:
„Într-o epocă a înșelăciunii universale, a spune Adevărul este un act revoluționar.”
„Războiul este Pacea. Libertatea este Sclavia. Ignoranța este Puterea.”
„- Cum se asigură un om că îl stăpânește pe altul cu adevărat, Winston? - Făcându-l să sufere, a răspuns el. - Exact. Făcându-l să sufere. Ascultarea nu este de-ajuns. Dacă nu suferă, cum ai putea să știi că este robul voinței tale și nu a lui? Puterea înseamnă să produci suferințe și umilințe. Puterea înseamnă să spargi sufletul omenesc în bucăți și apoi să-l asamblezi în forme noi după plac. Începi să înțelegi ce fel de lume vrem să creăm? Este exact contrariul stupidelor utopii hedoniste la care visau vechii reformatori. O lume a fricii, a trădării, a neliniștii. O lume a celor care strivesc și a celor striviți, o lume care, pe măsură ce se va perfecționa, va deveni tot mai nemiloasă. Progresul, în lumea noastră, va fi un progres spre și mai multă suferință. Vechea civilizație pretindea că este clădită pe Iubire și Ddreptate. A noastră va fi clădită pe Ură... În lumea noastră nu vor fi alte emoții în afară de Frică, Ură, Triumf și Umilință. Pe toate celelalte le vom distruge, pe toate.”
„Îngrozitor este că totul putea să fie adevărat. Că Partidul putea să-și întindă mâna spre trecut și să spună despre un eveniment ‘acesta nu a existat niciodată’, era chiar mai îngrozitor decât simpla tortură sau decât moartea.”
Dictatura înflorește în pământul ignoranței.
„Singură, liberă, ființa omenească este întotdeauna înfrântă. Așa este legic să se întâmple, de vreme ce ființa omenească este muritoare, ceea ce este cel mai mare dintre toate eșecurile. Dar dacă se poate supune complet, în totalitate, dacă poate scăpa de identitatea sa, dacă poate să se cufunde în Partid până când devine însuși Partidul, atunci devine puternic și nemuritor.”
„Pentru prima oară în viață a înțeles că, dacă vrea să păstreze un secret, atunci trebuie să-l ascundă și de sine însuși.
„Masele nu se revoltă din proprie inițiativă și nu se revoltă doar pentru că sunt oprimate.Câtă vreme nu au nici un element de comparație, ele nu își dau seama că sunt oprimate.
„Nu se vor revolta decât când vor deveni conștienți și vor deveni conștienți doar când se vor revolta.”
„Atunci le vom putea acorda libertatea intelectuală, de vreme ce nu vor mai avea intelect.”
„Trecutul era șters, ștersătura uitată și atunci minciuna devenea adevăr.”
„Puterea nu este un mijloc, este un scop. Nu instaurezi o dictatură pentru a salva o revoluție.Faci o revoluție ca să instaurezi o dictatură.
„Orice revoltă împotriva Partidului i se părea absurdă, căci era condamnată la eșec. Cel mai inteligent lucru era să respecți regulile și să reușești să supraviețuiești.
„S-ar putea ca într-o bună zi să ne dăm seama că alimentele la conservă sunt niște arme mult mai ucigătoare decât mitralierele.”
„Cine dictează trecutul, dictează viitorul. Cine dictează prezentul, dictează trecutul.”
„Gândesc că exist, a spus el plictisit. M-am născut, o să mor. Am mâini, picioare, ocup un anumit punct în spațiu. Nici un alt corp solid nu poate să ocupe același loc în același timp cu mine. Din acest punct de vedere, Big Brother există cu adevărat?”
„Pe scurt, o societate ierarhizată nu poate fi posibilă decât pe baza sărăciei și ignoranței.
„Lupta era terminată. Dobândise victoria asupra lui însuși: îl iubea pe Big Brother.”
Adrian Pătruşcă

20.1.15

Dezbaterea din data de 16.01.2015 pe tema cardului electronic de sănătate – VIDEO. Mesaj catre români: RETURNAȚI TOATE CARDURILE CEI CARE INCĂ NU AȚI FACUT-O, DACĂ DORIȚI ALTERNATIVĂ!

Celor care nu au fost la dezbatere si au vazut diferite comentarii date de televiziuni, va spunem ca presa a vorbit in mica masura bine, in mare masura fara a relata continutul argumentatiilor solide si bine documentate ale participantilor si uneori chiar tendentious,imaginile redate fiind aproape exclusive legate de unele izbucniri ale celor prezenti in sala. Aceste izbucniri nu reprezinta altceva decat expresia exasperarii acestui popor care nu a fost de zeci de ani decat “beneficiarul” unei lipse totale de dialog cu guvernantii.  Numarul participantilor a fost cca 100 de persoane, marea majoritate a luarilor de cuvant fiind echilibrate, documentate si bine argumentate.
In cadrul dezbaterii s-a cerut si s-a obtinut din partea oficialilor promisiunea verbala ca in paralel cu documentele electronice va continua pe termen nelimitat si sistemul actual de dovedire a calitatii de asigurat cu adeverinta de asigurat fara a fi obligati sa folosim cardul electronic de sanatate. Vrem sa vedem ca promisiunea va fi adevarata!
Oficialii au refuzat sa semneze un protocol in finalul dezbaterii, in care sa se prevada concluziile si promisiunea lor, dar au anuntat ca vor posta luni, 19 ianuarie 2015, pe site-ul ministerului sanatatii data si ora la care sa se prezinte din nou participantii pentru semnarea protocolului !!!
In ceea ce priveste numarul de refuzuri declarate oficial de reprezentantii CNAS, s-a sustinut ca sunt doar 3000 – 4000 de persoane, probabil luand in calcul doar pe cei care au returnat cardurile la Casa Nationala de Asigurari de Sanatate eventual impreuna cu o scrisoare de justificare/refuz.Informatiile noastre arata ca numarul este mult- mult mai mare.
Presupunem, pe de alta parte,ca cei care le-au refuzat au fost inclusi mediatic la categoria “nu au fost gasiti” astfel incat sa se minimalizeze ideea de respingere clara. Chiar si asa, in una din emisiunile televizate din ultima perioada, reprezentantii CNAS au avansat cifra de cca 1.000.000 de retururi !!
Noi am mai explicat si in trecut ca important e sa fie returnat, nu pastrata acasa inactivat!De aceea, pentru cei care nu sunteti de accord cu sistemul impus prin utilizarea cardului electronic de sanatate si nu le- ati returnat inca, motivand ca le pastrati acasa inactive, va recomandam sa le trimiteti inapoi la Casa Nationala de Asigurari de Sanatate cu scrisoare de refuz.
Asta daca vreti cu adevarat alternativa!
Vedeti si :

19.1.15

Mărturie a Monahului Paulin, 22 de ani de inchisoare, dintre care 18 numai la AIUD, despre unul din sfinţii români din închisorile comuniste, Părintele Iov Volănescu. "Mulţumescu-Ţi, Ţie, Doamne, că am suferit puţin pentru Tine"

Ca să-ţi spun chinurile de la Aiud trebuie să pornim de la izolări. Să dormi pe ciment, iarna, vă daţi seama! În 1957 eram în celulă cu un preot, Părintele Iov din judeţul Arad, şi cu un contabil din Vrancea. Ne-au prins gardienii la rugăciune. Şi ne-au făcut raport în urma căruia am fost pedepsiţi cu 10 zile de izolare. Şi acolo, ce se întâmpla? În ajunul Sărbătorilor, te băgau la izolare. Pe cei mai recalcitranţi. Îmi aduc aminte că atunci am fost băgaţi la izolare vreo 60 de inşi. Şi au venit doi procurori să viziteze celulele unde eram izolaţi. Eu am raportat condiţiile în care stăteam. Ei mi-au răspuns că pereţii sunt curaţi şi că avem calorifere. De parcă ar fi funcţionat vreodată... În timpul ăsta au murit doi din cei băgaţi la izolare. În ziua a opta. Atunci ne-au dus la celulele noastre. N-am să uit cuvintele Părintelui Iov, care s-a aşezat în genunchi lângă patul lui şi a spus: „Mulţumescu-Ţi, Ţie, Doamne, că am suferit puţin pentru Tine!”. (declaraţie dată de către Monahul Paulin Clapon, vieţuitor al Mănăstirii Petru Vodă, revistei Veghea, a consemnat Florin Palas) 

Cine este Părintele Iov Volănescu?
 

O alta enigma este decesul ieromonahului Ion Volanescu-Iov, nascut la 12 aprilie 1903, in localitatea Candesti, din judetul Buzau. Dupa absolvirea Scolii de Comert din Ploiesti, a urmat Scoala de Stiinte Administrative din Bucuresti. Si-a inceput activitatea in calitate de contabil-sef la Camera Agricola a judetului Prahova si a devenit director al Federatiei Bancilor Populare din acelasi judet. A avut trei copii, care au murit la diferite varste. Dupa o perioada in care a fost membru PNL, incepand cu anul 1936 s-a incadrat in Miscarea Legionara, aderand la cuibul farmacistului Spiru Luizi din Ploiesti. Peste putin timp, devine seful acestui cuib si seful plasei Draganesti- Prahova. Odata cu venirea la putere a comunistilor, pentru toate partidele viitorul a fost sumbru. La fel a fost si in familia sa. Dupa decesul celor trei copii, a survenit si decesul sotiei. In aceste conditii, la 1 septembrie 1944, Ion Volanescu se hotaraste sa se calugareasca la Manastirea Ciobanu, fiindu-i acordat numele de Iov.
 
In noiembrie 1947, s-a transferat la Manastirea Varzaresti, pentru ca, dupa un an, sa ajunga la Manastirea Hodos, din cadrul Episcopiei Arad. La acest ultim lacas de inchinaciune, parintele Iov a fost tradat si dat pe mana Securitatii. A fost arestat la 12 octombrie 1952, in urma denuntului facut de Paul Madincea, reprezentantul Cultelor din Arad. Timp de 8 zile, calugarul a fost torturat in beciurile Securitatii din localitate. S-au incheiat 11 procese verbale de interogatoriu. A fost acuzat retroactiv, conform hotararilor vremii, pentru activitate legionara. Fara sa fie judecat, a fost trimis pentru cinci ani in detentie administrativa, sa munceasca in diferite lagare, pedeapsa expirand la 12 octombrie 1957. Dintr-un munte de om, ajunsese un schelet ambulant, ce cantarea 49 de kg. Orice tentativa de a fi primit undeva sa munceasca era sortita esecului. La 22 aprilie 1959 a fost din nou arestat si judecat. Tribunalul Militar Timis, prin sentinta data la 22 octombrie 1959, l-a condamnat la 15 ani de munca silnica si confiscarea averii pentru crima de uneltire contra ordinii sociale. A fost eliberat la 28 iunie 1964, conform Decretului 411 de amnistie generala a tuturor detinutilor politici.
 
Prin prisma celor precizate in biletul de eliberare, trebuia sa se prezinte din nou la Manastirea Hodos. Episcopia l-a numit preot paroh la Agrisul Mic, in aprilie 1966, ca apoi sa fie transferat la Manastirea Dealu, de langa Targoviste. Acolo a fost efectiv asaltat de credinciosi care auzisera de continutul inflacarat al predicilor sale; dupa atatea patimiri pe parcursul vietii, cuvintele sale aveau un mesaj aparte, electrizant.
 
Securitatea l-a arestat din nou, la 15 ianuarie 1976, si l-a inchis intr-o celula speciala de la Spitalul numarul 9 din Bucuresti, profilat pe boli mintale. In imprejurari discrete, a fost impuscat in ceafa de cei care doreau sa scape de el. Decesul sau ridica mari semne de intrebare, dar enigma a fost luata de preot in mormant. Fara sa se faca vreo ancheta, la 19 ianuarie 1976, a fost inhumat in cimitirul Vaforata, de langa Manastirea Dealu. Un an mai tarziu, un grup de preoti, prin Ambasada Suediei la Bucuresti, a trimis o scrisoare la ONU, in care se arata ca in Romania se practica in continuare crima politica. Acele randuri nu i-au impresionat pe destinatari, deoarece nu s-a luat nicio masura. (sursa: paginiromanesti)

16.1.15

Organizaţii religioase: Nu vrem card de sănătate. CNAS: Respectăm credinţa, putem da adeverinţe.


Reprezentanţii unor organizaţii religioase au declarat, vineri, într-o întâlnire cu autorităţile, că nu doresc carduri de sănătate, pentru că cipul acestora ar conţine numărul 666, preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS) Vasile Ciurchea spunând că le pot fi date adeverinţe.

(...) Alţi reprezentanţi ai acestor asociaţii au mai spus că prin card se urmăresc "interese obscure din afara României".
Preotul Mihai Andrei Aldea, venit de la Mănăstirea Paltin Petru Vodă din judeţul Neamţ, a spus că peste un milion de oameni au refuzat cardul.
"Eu şi peste un milion de oameni refuzăm cardul, din motive foarte diferite: unii din motive de conştiinţă pur şi simplu, alţii din motive de conştiinţă religioasă, alţii pentru că au dreptul să refuze procesarea datelor personale după voia altor instituţii. Din nenorocire, instituţiile statului aplică logica teroriştilor de la Paris: dacă nu eşti de acord cu noi, te omorâm. Pentru că aceşti oameni care nu acceptă cardul de sănătate, în lipsa unei alternative, sunt condamnaţi la moarte, la execuţie, aceia dintre ei care sunt grav bolnavi şi li se refuză dreptul la consultaţie, culmea aberaţiei. În hotărârea de Guvern este o alternativă, dar aceasta este restrânsă la ceea ce vor legiuitorii, dacă o lărgesc pentru libertatea de conştiinţă s-a rezolvat problema şi dezbaterea este inutilă", a spus părintele Mihai Aldea.
Întrebat cine sunt cei 1 milion de oameni care refuză cardul, preotul a spus că sunt din toate categoriile: creştini ortodocşi, oameni de alte religii şi grupuri de atei.
"Vorbim de peste un milion de cetăţeni care au semnat în urmă cu câţiva ani un document pe care l-au trimis la preşedinţie. Ni s-a răspuns că ni se va da alternativă. De patru ani, Ministerul Sănătăţii ne-a promis o alternativă. De ce îl refuzăm? De exmplu, pentru că este prevăzut că se dă cu acordul al asiguratului. Dacă te obligă, eşti constrâns", a mai spus preotul.
Preşedintele CNAS Vasile Ciurchea a spus că din datele autorităţilor sunt doar 2.000 - 3.000 de români care refuză cardul, dar că va exista o alternativă.
"Cu certitudine, am subliniat de câteva ori, vom găsi o alternativă la card. În momentul de faţă aş vrea să văd câţi sunt cei care refuză. Din datele noastre sunt puţini, două sau trei mii. O parte din cei care au returnat cardul acum vin şi-l cer. Este clar că trebuie să găsim o alternativă pentru că sunt oameni care îl refuză din motive mai mult sau mai puţin obiective, mai mult sau mai puţin înţelese de mine. Dar sigur acea adeverinţă o să îi pună pe drumuri, de la casă, la medic şi aşa mai departe. Dacă doresc adeverinţa, rămâne adeverinţa, nu doresc ca cineva să rămână fără servicii medicale pentru faptul că s-a introdus cardul. (...) Nu suntem împotriva acestor opinii, respectăm credinţa, respectăm absolut tot ce doreşte pacientul, dar cardul la noi sau în alte sisteme de asigurare, pentru că toate sistemele de asigurare au card, nu face altceva decât să pună ordine în acordarea serviciilor şi în eficientizarea banilor", a explicat Ciurchea.
(...) Patriarhia Română a arătat că nu se opune introducerii cardului de sănătate, dar susţine găsirea unei alternative pentru aceia care din anumite raţiuni refuză acest act.
Sursa: Mediafax

Irina Bazon: Eminescu, un apărător al Ortodoxiei.

Dacă Eminescu ar fi azi printre noi, condeiul lui acid nu i-ar ierta pe cei care lovesc în Biserică, în neam şi în familia creştină. Ar condamna păcatul de moarte al  homosexualităţii, pe cale să fie legiferat şi în România. Ar demasca trădătorii de neam, care îşi spun „patrioţi”. Ar jeli milioanele de copii ucişi prin avorturi. Ar scrie cu durere despre ce a mai rămas din biata noastră ţară, sfâşiată şi jefuită la drumul mare. Ar striga, cum numai el ştia să o facă, sperând că românii se vor trezi din somnul cel de moarte al nepăsării.

Acum 124 de ani, în ziua de 15 iunie 1889, pleca dintre noi Mihai Eminescu, „cel mai mare poet pe care l-a ivit şi-l va ivi vreodată, poate, pământul românesc”Fără Eminescu, am fi fost mai săraci, mai goi, mai puţin români. Şi-a închiat viaţa slujirii neamului său, pe care l-a iubit ca nimeni altul, arzând ca o flacără pentru idealul libertăţii şi unităţii naţionale.
S-a spus despre el că a fost ultranaţionalist, xenofob, reacţionar, extremist, antisemit. Unii l-au descris drept degenerat, sifilitic, alcoolic şi afemeiat. El se aştepta la această formă de „recunoştinţă” a posterităţii, o anticipase cu amărăciune în Scrisoarea I: „…vor căta vieţii tale/ Să-i găsească pete multe, răutăţi şi mici scandale -/ Astea toate te apropie de dânşii... Nu lumina/ Ce în lume-ai revărsat-o, ci păcatele şi vina,/ Oboseala, slăbiciunea, toate relele ce sunt/ Într-un mod fatal legate de o mână de pământ;/ Toate micile mizerii unui suflet chinuit/ Mult mai mult îi vor atrage decât tot ce ai gândit”.
Ştia ce va urma, ce soartă îl aşteaptă. Dar nu a depus armele. În consecinţă, într-un moment în care guvernul României urmărea să încheie un pact umilitor cu Austro-Ungaria, prin care renunţa la pretenţiile asupra Ardealului, angajându-se să îi lichideze pe naţionalişti, Eminescu a fost catalogat drept nebun, discreditat, internat abuziv în diferite sanatorii de boli psihice, unde i-au fost administrate cantităţi enorme de mercur şi unde a fost „tratat” prin bătăi cu funia udă, până la leşin. De ce? Pentru că milita pentru unitatea tuturor românilor, pentru că scria aprig împotriva duşmanilor ţării, pentru că demasca în articolele sale corupţia politicienilor români, dar, mai ales, pentru că plănuia să pună bazele unei organizaţii independente, aflate în afara controlului francmasoneriei, de trezire şi promovare a spiritului românesc şi de refacere a Daciei mari.
Cine combate Ortodoxia numai român nu e…”
Eminescu a fost un mare patriot, dar a fost şi un apărător al Bisericii Ortodoxe. Mărturia lui rămâne peste veacuri, ca un adevărat testament, scris parcă anume pentru cei care se încăpăţânează încă să-l considere ateu.
Biserica răsăriteană e de optsprezece sute de ani păstrătoarea elementului latin de lângă Dunăre. Ea a stabilit şi a unificat limba noastră într-un mod atât de admirabil, încât suntem singurul popor fără dialecte propriu-zise; ea ne-a ferit în mod egal de înghiţirea printre poloni, unguri, tătari şi turci, ea este încă astăzi singura armă de apărare şi singurul sprijin al milioanelor de români cari trăiesc dincolo de hotarele noastre. Cine-o combate pe ea şi ritualurile ei poate fi cosmopolit, socialist, republican universal şi orice i-o veni în minte, dar numai român nu e.” (Mihai Eminescu, „Liber-cugetător, liberă-cugetare”, „Timpul”, 2 februarie 1879, în „Opere”, 1989, vol. X, p. 187)
Cât priveşte aşa-zisa apartenenţă a lui Eminescu la orice fel de mișcare ocultă, transnațională, cuvintele poetului sunt mai mult decât edificatoare şi mai actuale ca niciodată:
Despreţuind Biserica noastră naţională şi înjosind-o, atei şi francmasoni cum sunt toţi, ei ne-au lipsit de arma cea mai puternică în lupta naţională; dispreţuind limba prin împestriţări şi prin frazeologie străină, au lovit un al doilea element de unitate; despreţuind datinele drepte şi vechi şi introducând la noi moravurile statelor în decadenţă, ei au modificat toată viaţa noastră publică şi privată în aşa grad încât românul ajunge a se simţi străin în ţara sa proprie. Odinioară o Biserică plină de oameni, toţi având frica lui Dumnezeu, toţi sperând de la El mântuire şi îndreptându-şi vieţile după învăţăturile Lui. Spiritul speculei, al vânătorii după avere fără muncă şi după plăceri materiale a omorât sufletele. (…) Biserica lui Mateiu Basarab şi a lui Varlaam, maica spirituală a neamului românesc, care a născut unitatea limbei şi unitatea etnică a poporului, ea care domneşte puternică dincolo de graniţele noastre şi e azilul de mântuire naţională în ţări unde românul nu are stat, ce va deveni ea în mâna tagmei patriotice? Peste tot credinţele vechi mor, un materialism brutal le ia locul, cultura secolului, mână-n mână cu sărăcia claselor lucrătoare, ameninţă toată clădirea măreaţă a civilizaţiei creştine.” (14 august 1882, Mihai Eminescu, „Timpul”, în „Opere”, Vol. XIII, pp. 168-169)
Dacă Eminescu ar fi azi printre noi, condeiul lui acid nu i-ar ierta pe cei care lovesc în Biserică, în neam şi în familia creştină. Ar condamna păcatul de moarte al  homosexualităţii, pe cale să fie legiferat şi în România. Ar demasca trădătorii de neam, care îşi spun „patrioţi”. Ar jeli milioanele de copii ucişi prin avorturi. Ar scrie cu durere despre ce a mai rămas din biata noastră ţară, sfâşiată şi jefuită la drumul mare. Ar striga, cum numai el ştia să o facă, sperând că românii se vor trezi din somnul cel de moarte al nepăsării. Că se vor întoarce la credinţă, că vor umple iar bisericile, că se vor întoarce din „neagra străinătate” şi se vor lupta pentru ţara lor, aflată în momente de grea cumpănă. Ar plânge pentru tineretul rupt de istorie şi de trecut, ancorat în valori străine nouă, abrutizat prin tehnicile moderne de corupere în masă. Ar privi, cu lacrimi în ochi, spre satul românesc – o umbră din ce-a fost cândva. Ar căuta peste tot şi n-ar mai găsi decât pe ici, pe colo părinţi şi bunici care să lase generaţiilor tinere comori nepreţuite: datini, obiceiuri, cântece şi doine, balade populare, toată zestrea inestimabilă a românilor de altădată. Ar găsi un neam parcă pustiit, fără memorie, aproape lipsit de suflare. Un neam pe care avem cu toţii datoria să-l readucem la viaţă. Măcar noi, cei ce-l iubim şi cinstim pe Eminescu.
Înaintea negrei străinătăţi care împânzeşte ţara cad codrii noştri seculari şi, împreună cu ei, toată istoria, tot caracterul nostru. Moartea, decreşterea populaţiei îndeplineşte apoi restul: stârpirea fizică a neamului românesc.” (Mihai Eminescu) Vi se pare cumva acest tablou al decadenței cunoscut?

15.1.15

Mihai Eminescu: "Cine-o combate pe ea (Biserica) şi ritualurile ei poate fi cosmopolit, socialist, republican universal şi orice i-o veni în minte, dar numai român nu e.”


“Biserica răsăriteană e de optsprezece sute de ani păstrătoarea elementului latin de lângă Dunăre. Ea a stabilit şi a unificat limba noastră într-un mod atât de admirabil încât suntem singurul popor fără dialecte propriu- zise; ea ne-a ferit în mod egal de înghiţirea printre poloni, unguri, tătari şi turci, ea este încă astăzi singura armă de apărare şi singurul sprijin al milioanelor de români cari trăiesc dincolo de hotarele noastre.
Cine-o combate pe ea şi ritualurile ei poate fi cosmopolit, socialist, republican universal şi orice i-o veni în minte, dar numai român nu e.”

(M. Eminescu, Liber-cugetător, liberă-cugetare, “Timpul”, 2.02.1879, în « Opere », 1989, vol.X, p. 187).

Mitropolitul Banatului de Ziua lui Eminescu, când "sărbătorim mintea neamului nostru românesc": Astăzi avem de-a face cu o AGRESIUNE culturală EXTERNĂ.


Manifestările dedicate Zilei Naționale a Culturii Române și împlinirea a 165 de ani de la nașterea poetului național Mihai Eminescu au fost deschise joi, la Timișoara, de Filiala locală a Academiei Române, eveniment în cadrul căruia mitropolitul Banatului, ÎPSS Ioan Selejan, susținând alocuțiunea cu tema 'Cultura - candela neamului'.
Înaltul prelat a afirmat că astăzi "sărbătorim mintea neamului nostru românesc", deoarece cultura reprezintă mintea unui popor, prin intermediul căreia se păstrează identitatea națională.
"Astăzi, cultura română este supusă efectului globalizării și, în loc să fie progres, mai mult asimilează curente și idei din exterior. Am putea afirma că avem de-a face cu o agresiune culturală externă, care nu întotdeauna este și de calitate și nu promovează idei de o înaltă ținută morală. Se pune întrebarea: până unde o cultură poate primi și elemente din exteriorul său?', a afirmat ÎPSS Ioan al Banatului.
El a remarcat faptul că, dacă nu vom reactiva izvoarele culturii românești, riscăm să devenim doar "o populație care trăiește într-o regiune din sud-estul Europei", întrucât marile bătălii nu s-au dat pe câmpurile de luptă, ci în conștiința unui om și a unei națiuni.
"Astăzi suntem obișnuiți să analizăm mai mult efectele și acțiunile militare ale unor state împotriva altora, neglijând faptul că bătăliile din spațiul cultural au, de multe ori, pe termen mediu și lung, efecte devastatoare asupra unei nații, mai mari decât ale unei însângerate bătălii. Va domina lumea cine va câștiga marea bătălie culturală. Ea nu ia prizonieri, ci domină conștiințe", a adăugat ÎPSS Ioan Selejan.
Președintele Filialei timișorene a Academiei Române, acad. Ioan Păun Otiman, a afirmat că, în fiecare an, acest panteon al culturii naționale va marca Ziua Națională a Culturii prin evenimente deosebite.
"Timp de 40 de ani, România a avut o anumită sterililate culturală, care a continuat și după Revoluție, iar acum este nevoie să accelerăm fenomenul cultural. De modul în care o vom face va da socoteală fiecare dintre noi", a spus Ioan Păun Otiman.
AGERPRES/(A — autor: Otilia Halunga, editor: Diana Dumitru)
    Related Posts with Thumbnails