16.11.12

Parintele Dumitru Staniloae: Nevoia de iertare si innoire in Biserica

Domnul nostru a legat in mod indisolubil iertarea lui Dumnezeu de cea pe care noi trebuie sa o dam oamenilor care ne-au facut vreun rau (rugaciunea "Tatal Nostru", Mt.6,12, si parabola celor doi datornici, Mt. 18,21-35).
 
In realitate, in cele mai multe cazuri, pacatele pentru care cerem iertare lui Dumnezeu sunt rele facute oamenilor. Prin urmare, trebuie sa cerem iertare nu numai lui Dumnezeu ci si celor care au fost raniti de aceste pacate. Altfel Dumnezeu nu ne va ierta (Mt. 5,23-26). Indaratul oamenilor carora le-am facut rau Il aflam totdeauna pe Dumnezeu si, atunci cand am pacatuit impotriva lui Dumnezeu, ii aflam totdeauna pe oameni. Dispretuindu-L pe Dumnezeu, rupem un resort moral in oameni, dandu-le un exemplu rau. Omul care nu se comporta cu sensibilitate fata de Dumnezeu nu are sensibilitate nici fata de oameni si face sa creasca insensibilitatea lor fata de Dumnezeu.
 
De aceea Dumnezeu isi conditioneaza iertarea pe care o acorda pentru pacatele comise impotriva Lui de cererea iertarii fata de semenii nostri.
 
Dar daca, pentru a primi iertarea lui Dumnezeu avem nevoie de cea a celorlalti oameni, acestia au si ei nevoie de iertarea noastra pentru a o dobandi pe cea a lui Dumnezeu.
 
Pentru a dobandi de la Dumnezeu iertarea, avem deci nevoie deopotriva sa iertam oamenilor care ne-au suparat si sa cerem iertare celor carora noi le-am facut vreun rau. Nu e deajuns sa acordam iertarea, trebuie sa o si cerem celorlalti. Si una si alta sunt foarte dificile pentru noi. Ne este mai usor sa cerem iertare lui Dumnezeu, pentru ca El ni se impune intr-un anume fel prin maretia Sa si pentru ca recunoastem fara dificultate teoretica dependenta noastra fata de El - nu vorbesc de necredinciosi ci de cei credinciosi. Dimpotriva, este foarte dificil, chiar si pentru credinciosi, sa renunte la atitudinea de dispret fata de oameni care nu impun prin valoarea lor vizibila.
 
Mai mult, dintre iertarea pe care trebuie sa o acordam celorlalti si trebuinta de a le cere acestora iertare, aceasta ultima atitudine este cea mai dificila. Cerandu-ne noua iertare, ceilalti par sa se plaseze intr-o situatie de inferioritate si aceasta ne atinge la inima, flatandu-ne orgoliul. A cere iertare altora pentru noi insine implica coborarea noastra de pe soclul aparentei noastre superioritati, recunoasterea dependentei de ceilalti.
Acelasi orgoliu se ascunde in spatele refuzului nostru de a ierta si al dificultatii de a cere iertare. Dar iertand n-am renuntat inca in mod necesar la orice orgoliu; in timp ce daca mergem mai departe, pana la a ne cere iertare, am inlaturat astfel ultima ramasita a orgoliului nostru. Doar in acest caz inima noastra este miscata intr-un mod sincer si curat, fara vreun motiv ambiguu.
 

Ernest Bernea: Indemn la simplitate. "In setea sa de progres si de civilizatie materiala omul s-a descentrat, adica a confundat esentialul cu secundarul"

Omul a purtat în decursul vremurilor o luptă tragică pentru câstigarea unui prisos de bine. In epoca modernă acest bine a fost văzut sub forma progresului şi a civilizatiei. Singur, sau în mijlocul societătii, omul s'a străduit în acest sens.



Socotit în roadele sale, astăzi după trecere de vreme, progresul continuu s'a dovedit înşelător. Omul modern a avut o sete de mai bine, dar nu s'a aplecat îndeajuns asupra naturii acestui bine. Punctul luminos, unificator, a lipsit. Lumea nouă s'a încrezut prea mult in civilizatie şi progres, dar nimeni nu sta să gândească ce anume sunt acestea pentru fiinta spirituală a omului. Şi atunci drumurile s'au deosebit, după cum deosebite erau idealurile.

Civilizatia acestei ultime epoci istorice a făcut din om "o fiintă complexă". Găsim in această tendintă şi stare a sufletului contemporan o caracteristică a vietii moderne, dornică de progres.

Ce înseamnă oare această complexitate a omului de azi, produs ultim al unor credinte vechi ? O continuă creştere a nevoilor materiale, o desvoltare a lor fără limită. Judecată interior, ea mai înseamnă rafinament şi ornamentatie. Aceste însuşiri alcătuesc tot atâtea semne de distinctie.

Să lămurim lucrurile mai departe. Complexitatea omului de azi nu înseamnă ceea ce am putea crede că înseamnă, adică : distinctie în înteles de superioritate, complexitate în înteles de adâncime şi frumusete interioară. Complexitatea aceasta care era şi o sete de a se îmbogăti, a pus omul sub povara unor elemente secundare, din afara fiintei noastre morale, din afara nevoilor acestei fiinte, l-au încărcat şi l-au prefăcut până la năruire.

Eugenia Petrişor, sora lui Ion Gavrilă Ogoranu (video+foto)



Vezi şi: „Rezistenţa armată anticomunistă din munţii Făgăraşului – moment de demnitate românească”, un omagiu adus luptătorilor din munţi de Colegiul Naţional ,,Radu Negru” din Făgăraş (noi fotografii de la eveniment)
Related Posts with Thumbnails