Cuvânt de pomenire a învăţătorului Ion Pridon din Părău, îndrumătorul rezistenţei anticomuniste din răsăritul Ţării Făgăraşului, rostit de profesoara Crina Palas, în faţa credincioşilor Parohiei Ortodoxe Părău.

Vin în faţa dumneavoastră pentru a aduce un modest omagiu invăţătorului Ion Pridon, fiu al satului Părău, de la a cărui moarte se împlinesc astăzi 63 de ani.

Învăţătorul Ion Pridon s-a născut în 13 ianuarie 1899, în satul Părău, din părinţii Gheorghiţă şi Magdalena, ţărani simpli, şi de la care a învăţat cele mai de preţ lucruri: hărnicia, credinţa, dragostea de neam şi demnitatea. A fost nu doar dascăl a 25 de generaţii de elevi, ci şi de îndrumător pentru întregul sat. Căci învăţătorul Pridon se implica cu întreaga sa fiinţă şi pricepere în viaţa satului, organizând manifestări artistice de fiecare sărbătoare. Copiilor le-a deschis cu dragoste poarta cunoaşterii, mulţi dintre elevii săi ajungând medici, profesori, ingineri etc.

Conştientizând datoria sfântă pe care fiecare dintre noi o are faţă de neamul românesc, Ion Pridon a luptat ca voluntar în primul război mondial pentru Marea Unire şi apoi în cel de-al doilea război mondial, ajungând la gradul de căpitan.

După ocuparea ţării de către bolşevici, învăţătorul Pridon se dedică cu totul luptei de rezistenţă armată anticomunistă din Munţii Făgăraşului. Fără ajutorul ţăranilor din Ţara Făgăraşului, luptătorii din munţi nu ar fi rezistat. Peste 10.000 de ţărani au fost arestaţi şi anchetaţi pentru gesturi creştineşti: că au dat o bucată de pâine sau un pumn de mălai, o şubă sau o pereche de bocanci, o cană de lapte pruncului rămas al nimănui, că au oblojit o rană sau au găzduit în şură vreun luptător.

În astfel de conjunctură, învăţătorul Pridon nu putea sta deoparte. Dimpotrivă, a înfiinţat, împreună cu studentul Marcel Cornea şi cu mai mulţi ţărani, organizaţia “Vultanul”, care avea ca scop fundamental lupta împotriva ocupaţiei ateo-bolşevice.

În noiembrie 1950, Marcel Cornea coboară din munţi spre a se sfătui cu învăţătorul Pridon. Deşi insistă să nu intre în casă, pentru a nu face necazuri învăţătorului, Omul Pridon nu concepe să-l găzduiască în şură, căci nu se cade, ci îi deschide larg uşa casei. În casa învăţătorului Pridon va fi ucis, în noaptea de 10-11 noiembrie, primul luptător din munţi, studentul Marcel Cornea. Tot atunci şi tot aici a fost rănit un alt luptător, Virgil Radeş.

În 1950, învăţătorul Ion Pridon este arestat, iar în 1951 este condamnat la moarte. În timpul detenţiei are un comportament de înaltă ţinută morală, nu trădează pe nimeni, nu divulgă niciun nume, îşi asumă întreaga responsabilitate a acţiunilor grupului “Vultanul”. În 27 septembrie 1952 este ucis, în lanţuri fiind. Familia i se risipeşte (soţia moare la scurt timp, iar fiicei i se pierde urma prin lumea largă). O placă memorială aşezată de colegii săi de suferinţă pe zidul casei aminteşte de acest mare luptător pentru Hristos şi pentru România.

Aşa cum spune Doamna Aspazia Oţel Petrescu, “rezistenţa din munţi este un cavalerism românesc care va trece în legendă”. România a avut, şi nu puţini, luptători pentru libertatea, demnitatea şi onoarea românească. Este singura ţară în care a existat acest fenomen exemplar de rezistenţă armată anticomunistă. Să fim vrednici de rugăciunile martirilor şi mărturisitorilor noştri!

+3 AUGUST - CINCI ANI DE LA INTRAREA ÎN VEŞNICIE A DOCTORULUI TEOFIL MIJA (vezi mărturia VIDEO a dârzului luptător, alături de mărturisitorul Nicolae Purcărea, într-o convorbire despre rezistenţa armată din Munţii Făgăraşului cu regretata jurnalistă Maria Petraşcu)

Luptatorii Anticomunisti ai Romaniei - Nicolae... de f100001582328508

Luptatorii Anticomunisti ai Romaniei - Nicolae... de f100001582328508

† Dr. Teofil MIJA (11 septembrie 1923 - 3 august 2010)

          

S-a născut în comuna Bratei, judeţul Târnava Mare (Sibiu), la 11 septembrie 1923, fiind fiu de ţărani români. Este absolvent al Institutului Medico-Farmaceutic şi al Facultăţii de Biologie-Geografie, devenind Doctor în ştiinţe medicale în 1983.

În 1936 devine membru al Frăţiei de Cruce organizate la Liceul „Timotei Cipariu” din Dumbrăveni. Între 1942-1948 a desfăşurat activităţi educative în cadrul centrelor studenţeşti din Iaşi şi Cluj.

După 23 august 1944, împreună cu Ionel Golea, Aurel Ursu, Axente Păcuraru şi alţi studenţi târnăveni, înfiinţează Centrul de Rezistenţă Armată din Codrul Fetea. În 1948 s-a sustras arestărilor masive făcute în rândul studenţilor legionari şi s-a refugiat în Bucureşti. A fost condamnat în lipsă, în Săptămâna Patimilor din anul 1949, la 15 ani muncă silnică. Arestat în mai 1950, într-o casă-capcană a Securităţii, a fost anchetat de şeful securităţii MAI, colonelul Dulgheru, şi de generalul Nicolski, sprijiniţi de Brânzaru, poreclit Tarzan, pe atunci şeful laboratorului de torturi din MAI. A fost rejudecat pentru condamnarea în lipsă ce o suferise anterior, împreună cu membrii Centrului Studenţesc Cluj. La proces nu a recunoscut niciuna dintre acuzaţiile ce i-au fost aduse şi a fost condamnat la 3 ani închisoare corecţională. La expirarea acestei pedepse nu a fost pus în liberate, Procurorul General al Republicii făcând recurs. Drept urmare, condamnarea i s-a schimbat în 15 ani muncă silnică. A participat la greva generală a foamei din închisoarea Aiud, în primăvara anului 1957, fiind acuzat, alături de alţi 12 deţinuţi politic, de instigare şi organizare de revoltă în închisoare. A primit o pedeapsă disciplinară de izolare pe timp de un an de zile, la “Zarca” din Gherla. După un an a fost dus la Zarca din Aiud, bolnav de tuberculoză. După două tentative de “reeducare”, monstruoasa operaţiune de schilodire a sufletelor concepută de bolşevici, doctorul Teofil Mija refuză să mai vorbească cu reeducatorii. S-a încercat atunci o ultimă metodă de asasinare a doctorului Mija, fiind „băgat” dezbrăcat la izolare, în luna ianuarie 1964.

A fost eliberat în 31 iulie 1964, după ce a fost deţinut la închisorile din Cluj, Aiud, Gherla, Oradea şi în lagărele de la Canalul Dunăre-Marea Neagră. La ieşirea din închisoare avea 47 de kilograme.

În anul 1990 înfiinţează dispensarul medical al foştilor deţinuţi politic pe care, în 1993, îl comasează cu cel al Asociaţiei Filantropice Medical-Creştine „Cristiana”, al cărui preşedinte a fost până la moarte. De-a lungul anilor, la acest dispensar au fost consultaţi şi trataţi sute de foşti deţinuţi politic. În 1999 înfiinţează în oraşul Săcele un cămin pentru bătrâni, iar din 2001 o cantină pentru săraci.

Împreună cu Aurel Ursu a ridicat în 2003 un monument în Codrul Fetea pentru cinstirea eroilor martiri din acest centru de rezistenţă armată anticomunistă.

A luptat întreaga lui viaţă pentru asanarea morală, însănătoşirea spirituală şi materială a ţării şi a poporului român.

A publicat mai multe articole şi cărţi de specialitate şi de memorialistică.

A fost membru fondator al Partidului Pentru Patrie, vicepreşedinte al AFDP Braşov şi vicepreşedinte al Centrului Rezistenţei Anticomuniste.

  A fost cetăţean de onoare al Municipiului Braşov.

Dumnezeu să-l ierte şi să-l odihnească în pace, în cohortele din cer ale eroilor şi martirilor Neamului Românesc, alături de fraţii săi de luptă şi suferinţă!

+ Maria PETRAŞCU

Florin PALAS

+3 AUGUST - PATRU ANI DE LA INTRAREA IN VESNICIE A DOCTORULUI TEOFIL MIJA (vezi marturie VIDEO a darzului luptator, alaturi de marturisitorul Nicolae Purcarea, intr-o convorbire despre rezistenta armata din Muntii Fagarasului cu regretata jurnalista Maria Petrascu)

Luptatorii Anticomunisti ai Romaniei - Nicolae... by f100001582328508


Luptatorii Anticomunisti ai Romaniei - Nicolae... by f100001582328508

† Dr. Teofil MIJA (11 septembrie 1923 - 3 august 2010)

          

S-a născut în comuna Bratei, judeţul Târnava Mare (Sibiu), la 11 septembrie 1923, fiind fiu de ţărani români. Este absolvent al Institutului Medico-Farmaceutic şi al Facultăţii de Biologie-Geografie, devenind Doctor în ştiinţe medicale în 1983.

În 1936 devine membru al Frăţiei de Cruce organizate la Liceul „Timotei Cipariu” din Dumbrăveni. Între 1942-1948 a desfăşurat activităţi educative în cadrul centrelor studenţeşti din Iaşi şi Cluj.

După 23 august 1944, împreună cu Ionel Golea, Aurel Ursu, Axente Păcuraru şi alţi studenţi târnăveni, înfiinţează Centrul de Rezistenţă Armată din Codrul Fetea. În 1948 s-a sustras arestărilor masive făcute în rândul studenţilor legionari şi s-a refugiat în Bucureşti. A fost condamnat în lipsă, în Săptămâna Patimilor din anul 1949, la 15 ani muncă silnică. Arestat în mai 1950, într-o casă-capcană a Securităţii, a fost anchetat de şeful securităţii MAI, colonelul Dulgheru, şi de generalul Nicolski, sprijiniţi de Brânzaru, poreclit Tarzan, pe atunci şeful laboratorului de torturi din MAI. A fost rejudecat pentru condamnarea în lipsă ce o suferise anterior, împreună cu membrii Centrului Studenţesc Cluj. La proces nu a recunoscut niciuna dintre acuzaţiile ce i-au fost aduse şi a fost condamnat la 3 ani închisoare corecţională. La expirarea acestei pedepse nu a fost pus în liberate, Procurorul General al Republicii făcând recurs. Drept urmare, condamnarea i s-a schimbat în 15 ani muncă silnică. A participat la greva generală a foamei din închisoarea Aiud, în primăvara anului 1957, fiind acuzat, alături de alţi 12 deţinuţi politic, de instigare şi organizare de revoltă în închisoare. A primit o pedeapsă disciplinară de izolare pe timp de un an de zile, la “Zarca” din Gherla. După un an a fost dus la Zarca din Aiud, bolnav de tuberculoză. După două tentative de “reeducare”, monstruoasa operaţiune de schilodire a sufletelor concepută de bolşevici, doctorul Teofil Mija refuză să mai vorbească cu reeducatorii. S-a încercat atunci o ultimă metodă de asasinare a doctorului Mija, fiind „băgat” dezbrăcat la izolare, în luna ianuarie 1964.

A fost eliberat în 31 iulie 1964, după ce a fost deţinut la închisorile din Cluj, Aiud, Gherla, Oradea şi în lagărele de la Canalul Dunăre-Marea Neagră. La ieşirea din închisoare avea 47 de kilograme.

În anul 1990 înfiinţează dispensarul medical al foştilor deţinuţi politic pe care, în 1993, îl comasează cu cel al Asociaţiei Filantropice Medical-Creştine „Cristiana”, al cărui preşedinte a fost până la moarte. De-a lungul anilor, la acest dispensar au fost consultaţi şi trataţi sute de foşti deţinuţi politic. În 1999 înfiinţează în oraşul Săcele un cămin pentru bătrâni, iar din 2001 o cantină pentru săraci.

Împreună cu Aurel Ursu a ridicat în 2003 un monument în Codrul Fetea pentru cinstirea eroilor martiri din acest centru de rezistenţă armată anticomunistă.

A luptat întreaga lui viaţă pentru asanarea morală, însănătoşirea spirituală şi materială a ţării şi a poporului român.

A publicat mai multe articole şi cărţi de specialitate şi de memorialistică.

A fost membru fondator al Partidului Pentru Patrie, vicepreşedinte al AFDP Braşov şi vicepreşedinte al Centrului Rezistenţei Anticomuniste.

  A fost cetăţean de onoare al Municipiului Braşov.

Dumnezeu să-l ierte şi să-l odihnească în pace, în cohortele din cer ale eroilor şi martirilor Neamului Românesc, alături de fraţii săi de luptă şi suferinţă!

+ Maria PETRAŞCU

Florin PALAS

8 ani de la trecerea la vesnicie a lui Ion Gavrila Ogoranu (+1 Mai). VIDEO - Marturisitorul Nicolae Purcarea si fratele sau din Ceruri Teofil Mija intr-o convorbire despre rezistenta armata din Muntii Fagarasului cu regretata jurnalista Maria Petrascu

Luptatorii Anticomunisti ai Romaniei - Nicolae... de f100001582328508

Luptatorii Anticomunisti ai Romaniei - Nicolae... de f100001582328508

Ca unul dintre supravieţuitori, prieten cu Ion Gavrilă Ogoranu şi camarad de lupte din perioada studenţiei clujene (1945-1948), am rămas şi unul dintre medicii care l-au tratat şi încurajat în boala pe care a suportat-o şi a acceptat-o în ultimele luni de viaţă ca un martir. Noi, medicii, am încercat cu mijloacele ştiinţei omeneşti să-l smulgem din ghearele morţii. Dar cu o zi înainte de deznodământ, el fiind încă internat la un spital clinic din Cluj, mi-a spus la telefon următoarele:

        -Teo, să ştii că numai sufletul a mai rămas din mine, corpul nu mi-l mai simt! Şi spunându-mi acestea, mi-am amintit de un alt erou al neamului românesc, inginerul agronom Traian Golea (aceeaşi profesie ca a lui Ion Gavrilă Ogoranu), care a ajuns după 1948 în exil în America şi care şi-a închinat întreaga viaţă luptei pentru apărarea şi salvarea neamului românesc din robia comunistă. El a scris, a tipărit şi a difuzat gratuit cărţi despre România şi neamul nostru înlănţuit, tuturor bibliotecile universitare din lume, inclusiv în ţările stăpânite de comunismul rusesc. Această activitate a sa, pusă în balanţă, întrece în mod sigur suma tuturor celorlalte activităţi ale întregului exil românesc. Cei doi eroi, Traian Golea şi Ion Gavrilă Ogoranu, au dorit să moară în ţară, pe pământul strămoşesc, în “casele” lor. Traian Golea s-a întors în România în ultimele zile ale vieţii sale, ca să moară şi să fie înmormântat în ţara pentru care şi-a jerfit întreaga viaţă. Nu voi uita niciodată cum, însoţindu-l în ultimele zile ale lunii septembrie 2004 de la aeroportul Otopeni direct la un spital din Braşov, o tânără doctoriţă l-a primit protocolar şi l-a întrebat sec:

-         Ce vă doare?

El a privit-o mai insistent şi apoi i-a răspuns cu obişnuitul zâmbet care-l caracteriza:

- Nimic nu mă doare, domnişoară, numai sufletul, dar ăsta este numai al meu, iar dumneata tot nu mi-l poţi înţelege şi nici nu mil poţi vindeca!

Câtă asemănare între cele două momente terminale ale celor doi eroi! Căci şi Ion Gavrilă Ogoranu, în care nu mai rămăsese decât sufletul, n-a vrut să moară într-un spital din Cluj şi i-a cerut distinsei şi iubitei sale soţii să-l externeze din spital şi să-l ducă să moară “acasă”, în casa în care această soţie eroină, Ana Gavrilă, l-a ţinut ascuns 20 de ani, legându-se sufleteşte prin jurământ să împărtăşească aceeaşi soartă în cazul în care ar fi fost depistaţi de “câinii securişti”, adică executarea sentinţei condamnării la moarte pentru Ion Gavrilă Ogoranu, de care în mod sigur şi ea ar fi avut parte.

     Este un exemplu de sacrificiu şi iubire fără egal, de familie cu adevărat trăitoare în duh creştin. Şi bunul Dumnezeu le-a răsplătit fidelitatea, trimiţându-le îngeri păzitori şi apărători împotriva uneltirilor meşteşugite, diavoleşti şi omeneşti. Şi sunt convins că, atunci când ţara şi neamul nostru se vor elibera şi de neocomunism şi îşi vor putea scrie adevărata istorie, această casă în care a locuit familia Ion şiAna Gavrilă va deveni un muzeu memorial, un loc de pelerinaj naţional. De-abia atunci oameni de cultură, istorici, scriitori, artişti vor imortaliza pentru generaţiile viitoare această familie care a supravieţuit numai cu ajutorul Providenţei, într-o vreme în care forţele răului au pus stăpânire pe toţi cei laşi, mişei sau defetişti, trădători de ţară şi vânzători de oameni.

Dr. Teofil MIJA

,,Rămas bun, munţi dragi...". Comemorarea eroilor Rezistenţei Anticomuniste Făgărăşene

 

Duminică, 21 iulie a.c. a avut loc la Crucea de la Mănăstirea Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus comemorarea eroilor Rezistenţei Anticomuniste Făgărăşene

,,Bate vîntul peste ape/Trece timpul greu/Noi mereu te plîngem frate/ Iar tu dormi mereu" (Imnul legionarilor căzuţi- Simion Lefter)

     Era Sărbătoarea Învierii. Paştile din anul 1952. O frumoasă zi de primăvară cînd codrul îşi împlinea frunza, iar pomii se aplecau de floare. Grupul de rezistenţă din Munţii Făgăraşului condus de Ion Gavrilă Ogoranu din Gura Văii se afla în munţi. Erau căzuţi deja în luptă cîţiva dintre ei. Marcel Cornea, Silviu Socol, Toma Pirău (Porâmbu), căpitanul Monea, Ioan Mogoş, Nicolae Mazilu, Partenie Cosma şi Andrei Haşu (Baciu). În acea zi s-au adunat toţi cei care mai erau în viaţă. Au ţinut să asiste la slujba religioasă a Învierii de la Mănăstirea Brîncoveanu.

Dar de pe coasta de răsărit a muntelui de unde se vedea lăcaşul Mănăstirii. ,,Se vedea lume în faţa altarului împrovizat în pădurea rară din apropierea clopotniţei. Auzeam frînturi din troparul Învierii. Am rămas tăcuţi cît a ţinut slujba şi ne gîndeam la cei căzuţi" a povestit cu ani în urmă Ion Gavrilă Ogoranu. Remus Sofonea (Brâncoveanu) a spart atunci tăcerea: ,,Dacă vreunul dintre noi va supravieţui, să ne legăm ca acela să ne adune oasele de pe unde vor fi fost aruncate şi să le îngroape aici lîngă această mănăstire". A fost un legămînt pe care l-au semnat cu sufletul fiecare dintre luptătorii Grupului Gavrilă, în 1952, de Paşti. După căderea teoretică a comunismului, au rămas puţini supravieţuitori. Puterea legămîntului de atunci i-a reunit la Mănăstirea Brâncoveanu unde cu eforturi proprii au ridicat, în 1995, o cruce în memoria celor căzuţi. Între cei rămaşi s-a mai legat un nou legămînt, tot de suflet: de a se reîntîlni an de an la Cruce pentru a-i pomeni pe cei care s-au jertfit pentru neamul strămoşesc, adevăr şi credinţă. Şi pentru că dăruirea şi suferinţa lor puteau fi asemănate cu cele ale Sfîntului Ilie, au ales ca pomenirea să fie organizată în fiecare an în prima duminică de după sărbătoarea Sfîntului Ile. Duminică, 21 iulie 2013 a fost a 19-a comemorare la Crucea de lîngă Mănăstirea Brâncoveanu la care au participat sute de persoane, supravieţuitori, urmaşi ai eroilor, oameni ai locului sau de aiurea. Dintre luptătorii din munţi nu mai este printre noi niciunul, ultimul fiind Ioan Ilioiu ridicat la ceruri anul trecut. Preoţii de la Mănăstire au oficiat o frumoasă slujbă de pomenire, iar familiile celor pomeniţi au împărţit, după obiceiul locului, colivă, colaci şi vin. Sora lui Ion Gavrilă Ogoranu, Elena, fiica lui Ghiţă Haşu, Violeta, sora lui Laurean Haşu cu familiile sînt nelipsiţi de la comemorare. Au fost depuse coroane la baza monumentului, iar tinerii de la Fundaţia Ion Gavrilă Ogoranu au format un cordon de drapele ale ţării şi ale Partidului Totul pentru Ţară. Ziarul Monitorul de Făgăraş, AFDPR au depus coroane de flori.

- ,,Astăzi ne aducem aminte de cei care s-au jertfit pentru neamul strămoşeşsc. Ceea ce au făcut ei a fost un act de mare curaj. Pentru că nu este puţin lucru să poţi spune ceea ce gîndeşti în limba neamului strămoşeşsc. Să ne aducem aminte din istorie cît de puţin am avut această libertate. Un om al locului trecut prin lagărele comuniste spunea că valoarea fiecărui om este direct proporţională cu suferinţa lui. Dar nu orice fel de suferinţă ci suferinţa pentru un ideal naţional, acela de a îndrăzni să apere credinţa şi dreptatea. Cei care au mărturisit pînă la capăt sînt în drept să ne spune ce înseamnă suferinţă. Ei sînt adevărate altare ale acestui neam. Eroii anticomunişti au demonstrat prin jertfă şi suferinţă valoarea lor" a vorbit audienţei preotul Mănăstirii Brânconeanu de la Sâmbăta de Sus (parintele Mihail Bobârnat - nn).

- ,,Avem bucuria de a ne revedea aici din nou, în acest leagăn al rezistenţei anticomuniste din România. Este şi o întristare pentru cei care am trecut prin lagărele de exterminare comuniste. Văd mulţi tineri aici şi mă bucur pentru că ei vor duce mai departe memoria celor care s-au sacrificat pentru naţiunea noastră. Pentru eroi jertfa supremă n-a însemnat prea mult. Este o tristeţe pentru că noi nu ştim să ne comemorăm eroii. Pomenirea eroilor ar trebui făcută de cei care se află la cîrma ţării, cei care deţin funcţii administrative. Este ruşinos să nu vezi aici pe primarul Făgăraşului sau măcar pe primarul din Sâmbăta de Sus sau pe directorul CN Radu Negru, să vezi elevi conduşi de directorul colegiului. Fiecare cătun sau sat din Ţara Oltului a avut cel puţin 2-3 sau 15 reprezentanţi în lagărele comuniste şi care au pierit în lupta anticomunistă. Prin atitudinea autorităţilor tragem concluzia că acei care ar trebui să fie adevărate jaloane pentru noi, ei ne tratează cu dipreţ şi ne ignoră. Sîntem căutaţi doar la alegeri pentru voturi. Cei care ajung în opoziţie mai ies din fauna parlamentară şi fac promisiuni dar fără acoperire. Aceia care sînt la putere uită de orice promisiune. Minciuna este cel mai ruşinos lucru, la fel ca şi promisiunea în van. Să fi parlamentar şi să minţi este o ruşine. Noi n-am suportat minciuna niciodată. Să nu îndeplineşti o rugăminte a noastră făcută an de an, de a avea un monument al eroilor rezistenţei în Făgăraş, în centrul oraşului, unde tinerii să depună o coroană, o floare şi să asculte un cuvînt de aducere aminte. Anii trec, în curînd noi nu vom mai fi. Prin aceşti tineri memoria celor care s-au jertfit pentru adevăr şi credinţa strămoşilor noştri va fi dusă mai departe. Fie ca acest obicei care astăzi se ţine să dăinuie peste veacuri iar jertfa eroilor să fie pomenită. Anul viitor mi-ar place să pot mulţumi autorităţilor pentru monumentul construit în Ţara Făgăraşului. Dar ştim cu toţii că în România a cîştigat partidul unic al hoţilor care este răspîndit în toate partidele existente. Au ajuns să fure şi identitatea acestui popor, al celor de pe aceste meleaguri. Eu sînt ferm convins că pînă la urmă vom învinge. Flacăra vie a demnităţii şi credinţei strămoşeşti va rămîne aprinsă" a spus Octav Bjoza, preşedintele Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politic din România. 

VIDEO - LUPTATORII ANTICOMUNISTI AI ROMANIEI. Marturisitorul Nicolae Purcarea si fratele sau din Ceruri Teofil Mija intr-o convorbire despre rezistenta romaneasca la comunism cu regretata jurnalista Maria Petrascu

 

Eugenia Petrişor, sora lui Ion Gavrilă Ogoranu (video+foto)

Vezi şi: „Rezistenţa armată anticomunistă din munţii Făgăraşului – moment de demnitate românească”, un omagiu adus luptătorilor din munţi de Colegiul Naţional ,,Radu Negru” din Făgăraş (noi fotografii de la eveniment)