Cuvânt de pomenire a învăţătorului Ion Pridon din Părău, îndrumătorul rezistenţei anticomuniste din răsăritul Ţării Făgăraşului, rostit de profesoara Crina Palas, în faţa credincioşilor Parohiei Ortodoxe Părău.

Vin în faţa dumneavoastră pentru a aduce un modest omagiu invăţătorului Ion Pridon, fiu al satului Părău, de la a cărui moarte se împlinesc astăzi 63 de ani.

Învăţătorul Ion Pridon s-a născut în 13 ianuarie 1899, în satul Părău, din părinţii Gheorghiţă şi Magdalena, ţărani simpli, şi de la care a învăţat cele mai de preţ lucruri: hărnicia, credinţa, dragostea de neam şi demnitatea. A fost nu doar dascăl a 25 de generaţii de elevi, ci şi de îndrumător pentru întregul sat. Căci învăţătorul Pridon se implica cu întreaga sa fiinţă şi pricepere în viaţa satului, organizând manifestări artistice de fiecare sărbătoare. Copiilor le-a deschis cu dragoste poarta cunoaşterii, mulţi dintre elevii săi ajungând medici, profesori, ingineri etc.

Conştientizând datoria sfântă pe care fiecare dintre noi o are faţă de neamul românesc, Ion Pridon a luptat ca voluntar în primul război mondial pentru Marea Unire şi apoi în cel de-al doilea război mondial, ajungând la gradul de căpitan.

După ocuparea ţării de către bolşevici, învăţătorul Pridon se dedică cu totul luptei de rezistenţă armată anticomunistă din Munţii Făgăraşului. Fără ajutorul ţăranilor din Ţara Făgăraşului, luptătorii din munţi nu ar fi rezistat. Peste 10.000 de ţărani au fost arestaţi şi anchetaţi pentru gesturi creştineşti: că au dat o bucată de pâine sau un pumn de mălai, o şubă sau o pereche de bocanci, o cană de lapte pruncului rămas al nimănui, că au oblojit o rană sau au găzduit în şură vreun luptător.

În astfel de conjunctură, învăţătorul Pridon nu putea sta deoparte. Dimpotrivă, a înfiinţat, împreună cu studentul Marcel Cornea şi cu mai mulţi ţărani, organizaţia “Vultanul”, care avea ca scop fundamental lupta împotriva ocupaţiei ateo-bolşevice.

În noiembrie 1950, Marcel Cornea coboară din munţi spre a se sfătui cu învăţătorul Pridon. Deşi insistă să nu intre în casă, pentru a nu face necazuri învăţătorului, Omul Pridon nu concepe să-l găzduiască în şură, căci nu se cade, ci îi deschide larg uşa casei. În casa învăţătorului Pridon va fi ucis, în noaptea de 10-11 noiembrie, primul luptător din munţi, studentul Marcel Cornea. Tot atunci şi tot aici a fost rănit un alt luptător, Virgil Radeş.

În 1950, învăţătorul Ion Pridon este arestat, iar în 1951 este condamnat la moarte. În timpul detenţiei are un comportament de înaltă ţinută morală, nu trădează pe nimeni, nu divulgă niciun nume, îşi asumă întreaga responsabilitate a acţiunilor grupului “Vultanul”. În 27 septembrie 1952 este ucis, în lanţuri fiind. Familia i se risipeşte (soţia moare la scurt timp, iar fiicei i se pierde urma prin lumea largă). O placă memorială aşezată de colegii săi de suferinţă pe zidul casei aminteşte de acest mare luptător pentru Hristos şi pentru România.

Aşa cum spune Doamna Aspazia Oţel Petrescu, “rezistenţa din munţi este un cavalerism românesc care va trece în legendă”. România a avut, şi nu puţini, luptători pentru libertatea, demnitatea şi onoarea românească. Este singura ţară în care a existat acest fenomen exemplar de rezistenţă armată anticomunistă. Să fim vrednici de rugăciunile martirilor şi mărturisitorilor noştri!