MORŢII VII
Pretutindeni unde există un suflet de om, la toate neamurile şi tradiţiile, există credinţa că Speranţa moare ultima. În mod particular la Creştini întâlnim cele trei virtuţi fundamentale: Credinţă, Speranţă şi Iubire, cu menţiunea că mai presus de toate este Iubirea, pentru că în alt loc al Sfintei Scripturi se spune că "Dumnezeu este Iubire". Interesant este însă faptul că Speranţa şi Credinţa sunt puse pe acelaşi loc cu Iubirea. Dar dacă Dumnezeu este Iubire, şi dacă ştim că Dumnezeu nu are nici început şi nici sfârşit, deducem că Iubirea nu moare niciodată. În mod analog, dacă Speranţa este pusă la un loc cu Iubirea, deducem că Speranţa nu moare niciodată.
Atunci de unde totuşi ideea că Speranţa moare, că ea totuşi moare, dar moare ultima? Vedem însă că până şi în această mentalitate se acceptă faptul că Speranţa este foarte puternică, aproape invincibilă, de vreme ce ea stă în picioare când toate celelalte mor, şi nu moare decât în dezastruoasa situaţie în care mai întâi toate celelalte au murit. Dar, spre deosebire de viziunea creştină, în care Speranţa, ca manifestare a Iubirii, nu moare niciodată, pentru că Iubirea este Dumnezeu şi Dumnezeu este Iubire, în dictonul "Speranţa moare ultima" este afişată o mentalitate terestră, lipsită de perspectiva divinităţii. Într-adevăr, într-o lume cu desăvârşire pământească şi decăzută, speranţa poate să moară. O astfel de lume nici pe Dumnezeu nu-L mai recunoaşte: "Dumnezeu a murit", după cum afirmă Nietzche.
Vedem deci că Speranţa nu moare în definitiv, ea moare doar la oameni, pentru că ei nu mai cred în ea. Însă ea rămâne - în afara lor. Dacă Duhul Sfânt îi părăseşte pe oameni, asta nu înseamnă că Duhul Sfânt a murit. Cu toate astea el este mort - în inima acelor oameni (şi NUMAI în inima lor).
Speranţa moare ultima... În zilele noastre tulburi, cineva s-a găsit să adauge acestui dicton străvechi o continuare: "Speranţa moare ultima, DAR VAI DE CEI CARE CONTINUĂ SĂ TRĂIASCĂ ÎN AFARA EI !".
Haideţi să vedem aşadar cine sunt aceşti morţi vii. Deocamdată, îi putem împărţi în 3 categorii, fiecare aparţinând unui univers de gândire distinct (tradiţia populară, era actuală a tehnologiei, mentalitatea Creştină):
1)Strigoii (cunoscuţi în limba de lemn globală ca "Zombie") - tradiţia românească veche îi recunoaşte drept slujitori "post-mortem" ai necuratului. Aceştia, pe lângă relele fizice (atacuri nocturne), sunt răspunzători şi de unele "răutăţi la distanţă" - îmbolnăviri misterioase sau moartea subită a celor vii. Un om devine strigoi dacă a dus o viaţă necurată, plină de fărădelegi.
2)Cyborgii - ne-am obişnuit cu ei de la desene animate sau din cărţi SF şi avem impresia că cyborg este un organism uman condus de un creier robotic. Ei bine, ne înşelăm! Într-adevăr, cyborgul este un organism care combină părţi biologice cu anumite componente robotice, dar un cyborg nu este neapărat un robot care şi-a înlocuit multe din părţile electronice cu organe biologice. Dimpotrivă, cyborg poate fi şi un om care şi-a inclus în organism chiar şi o singură componentă electronică.
Mulţi oameni sunt în zilele noastre cyborgi fără măcar să o ştie: ai un picior amputat şi, în locul lui, ţi-ai montat un picior electronic? Eşti cyborg! Eşti orb şi ţi-ai introdus un ochi electronic? Eşti cyborg! Eşti cardiac şi ţi s-a introdus o inimă artificială? Eşti cyborg! Cel mai mare pericol însă este acela al implantării la oameni a microcipurilor de identificare, pentru că oricine va primi în corpul său o astfel de componentă (deşi de dimensiuni milimetrice) îşi va lua adio de la condiţia umană, devenind cyborg. Se preconizează ca în aproximativ 10 ani implantarea de astfel de chip-uri să fie obligatorie la oameni, pretutindeni pe Glob. Aplicarea acestui chip se va face pe frunte sau pe mâna dreaptă, exact cum prevede Cartea Apocalipsei Sf. Ioan despre semnul anti-hristului, care este 666. Evident, vom spune, care este legătura dintre microchip şi fatidicul număr? S-a demonstrat că la baza funcţionării microchipului se află un sistem identic codului de bare aplicat în comerţ pe fiecare produs. Acest cod cuprinde 3 elemente mai lungi decât restul şirului de bare şi care sunt asociate de calculator numărului 6. Or, un microchip care funcţionează pe baza numărului 666 şi care este implantat oamenilor pe frunte sau pe mâna dreaptă devine exact "semnul fiarei" despre care ne vorbeşte Sf. Scriptură. Se spune că oamenii nu vor fi constrânşi, însă vor fi "determinaţi" să primească implantul microchipului, pentru că în condiţiile aplicării globale a acestui nou sistem, cei care vor rămâne "pe dinafară" nu vor mai putea cumpăra nimic, nici măcar hrană, nu vor mai avea acces la sistemul medical şi, practic, vor fi scoşi în afara societăţii. Primul pas către implantul microchipului este noul sistem de carduri bancare ce înlocuieşte vechile carduri magnetice cu unele cu microchip încorporat. Acest procedeu va fi folosit şi pentru o nouă generaţie de acte de identitate. Apoi, la un moment dat, toate aceste multe carduri vor fi unificate într-un unic card cu microchip. De aici înainte, calea va fi deschisă spre pasul final: convingerea populaţiei de a primi implantarea în organism a unui microchip similar celor de pe carduri. Motivele invocate vor fi penibile, dar convingătoare:
1) Pierderea repetată sau furtul cardurilor îşi va găsi soluţia definitivă în implantarea microchipului în organism, pe principiul "ce-ai în cap nu-ţi ia nimeni!".
2) Aşa-zisul "motiv de securitate": oricine aren implantat microchipul poate fi şi este urmărit şi localizat în fiecare moment. Astfel se spune că vor putea fi prinşi la timp rău-făcătorii şi aşa-zişii "terorişti", copiii dispăruţi vor putea fi localizaţi iar oamenii bolnavi vor fi salvaţi de microchipul în stare să apeleze singur serviciile de Ambulanţă în cazuri de forţă majoră.
Ceea ce nu se spune este că, pe lângă gravul atentat la viaţa privată (un purtător de microchip poate fi permanent urmărit şi "citit" - fişa medicală, portofelul electronic, cazierul, actul de identitate, toate se găsesc în microchip), microchipul permite unei tehnologii mai avansate decât cea prezentată în mod oficial, dar la fel de reală şi concretă, să controleze parţial sau total pe purtătorul de microchip implantat: să îi inducă stări de foame, sete, migrenă, oboseală, dorinţă sexuală, dar şi stări dincolo de cele fizice, corporale - modificarea gândurilor, a memoriei, alterarea voinţei şi a personalităţii, ajungându-se chiar şi la "teleghidare". Nimic nu va fi imposibil de făcut cu şi în făptura celui care va fi acceptat implantarea microchipului. Pentru un astfel de "om", într-adevăr, Speranţa a murit!
3)Apostaţii - sunt cei care s-au lepădat de Dumnezeu şi de Dreapta Credinţă. Ei au refuzat de bunăvoie răscumpărarea păcatelor pe care a adus-o Învierea lui Hristos-Dumnezeu şi care este primită de fiecare Creştin la naştere prin Sfânta Taină a Sfântului Botez. De la ei harul Sfântului Duh s-a retras şi, o dată cu el, Speranţa a murit. Apostaţii nu sunt neapărat numai ateii, cei care nu cred deloc în Dumnezeu, dar şi cei care au părăsit Dreapta Credinţă (Ortodoxia) şi au adoptat o alta, fie ea creştină sau păgână. Plecând din Dreapta Credinţă a lui Hristos, ai plecat şi din Hristos! În acest sens, cel mai mare pericol actual îl constituie Ecumenismul, acel lup fioros care a îmbrăcat paşnicul vestmânt de oaie. Sub pretextul minunat al frăţiei şi unificării tuturor creştinilor, abuzându-se chiar de înseşi vorbele Mântuitorului, care Se ruga ca "Biserica Mea să rămână Una, precum Eu şi cu Tatăl Una suntem", se încearcă de fapt forţarea unificării de formă a tuturor Creştinilor tocmai pentru a se altera fondul Creştinismului: Dreapta Credinţă, Ortodoxia. Fiindcă ceea ce propune Ecumenismul nu este o revenire a schismaticilor la Adevăr, adică o Unire reală a Bisericii lui Hristos ci, dimpotrivă, o coborâre a Bisericii la nivelul
schismaticilor: să accepte Biserica "adevărurile" lor parţiale de credinţă şi să îşi relativizeze. Adevărul ei absolut de aşa natură încât toţi să ne integrăm cu drepturi egale într-o biserică schizoidă a unei noi credinţe pseudo-creştine: ghiveciul de idei. Dar noi ştim că lucrul amestecat miroase a rahat. N-am zis-o eu, o spun străbunii noştri! O uniune de adevăruri parţiale duce la concentrarea minciunii şi la diluarea Adevărului. Împreună, credinţa va fi mai puternică! De acord, dar care credinţă? Adevărul sau minciuna? În zilele de astăzi nu mai luptă nimeni pentru Adevăr, şi sinceritatea celor care vin cu astfel de idei unificatoare este îndoielnică, pentru că Unirea nu se poate face decât în Adevăr, iar nu în afara lui. Iisus a zis să fim uniţi precum El este una cu Tatăl, adică după modelul dumnezeiesc, al unui Dumnezeu Care a spus despre Sine "Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa". Eu sunt Adevărul. Să fiţi uniţi ca Mine, deci uniţi-vă în Adevăr, nu în minciună! Prin această afirmaţie Hristos Se face primul anti-ecumenist. Spre deosebire de religia oficială din Imperiul Roman din vremea lui Iisus Hristos, care era de fapt o colecţie de religii şi influenţe din toate teritoriile cucerite, un fel de sincretism religios in dulcele stil ecumenist, Crestinismul a venit cu o noua conceptie: dezicerea totala de paganism (religia anterioara) si primirea Adevarului Evangheliei (Vestea cea Bună). Da, Creştinismul a venit ca un burete, dar nu ca acel burete care înmagazinează mizeria minciunii din jur, ci ca buretele ce curăţeşte şi dezrădăcinează definitiv minciuna! Însă dacă intenţiile satanice ale Ecumenismului sunt greu de observat atâta vreme cât ne îndreptăm atenţia doar la unificarea Creştinilor (lucru doar aparent bun şi de dorit), observând o mişcare identică în vederea unificării tuturor religiilor lumii într-o nouă religie, misterioasă, dizolvantă şi cu "valori" modificate, relativizate, răsturnate, ne punem întrebarea firească: Încotro? Ce anume va deveni această religie şi cui se va închina ea? Întronarea cui anume pregăteşte ea? Pentru că un lucru este sigur: noua religie nu Îl va avea ca centru pe Iisus Hristos, fiindcă o religie a tuturor popoarelor nu va putea să le mulţumească pe toate în acelaşi timp decât dacă îi va desfiinţa pe "vechii" dumnezei şi va găsi pe altcineva în loc. CINE va fi acel altcineva? Oricum, ne este clar că o astfel de religie va fi satanică şi anti-creştină, de vreme ce nu-L va avea ca începătură pe Iisus Hristos. Fiindcă, oricât ne-am învârti noi după coadă, Creştinism înseamnă Christ, şi nu altceva! Iar Hristos este Înviere. Cine nu recunoaşte Sfânta Înviere, nici creştin nu este, fiindcă un Iisus fără Înviere nu mai este Dumnezeu, ci un simplu om, iar credinţa în El nu ar mai duce nicăieri, cu atât mai puţin la Mântuire. Creştinismul înseamnă Hristos şi înseamnă Cruce, adică Biruinţa asupra morţii şi răscumpărarea tuturor din păcat.
Iată aşadar cele trei categorii de morţi vii, pentru care, după cum spuneam la început, Speranţa a murit: strigoii, cyborgii şi apostaţii. Aceştia vor deveni "sfânta treime" a veacului nostru (iertată să-mi fie ironia macabră). "Omul nou" al epocii "New Age" este în egală măsură STRIGOI avant la lettre (pentru că e total aservit necuratului şi trăieşte în fărădelege, desfrânare şi nedreptate), CYBORG (pentru că are implantat microchipul în organism) şi APOSTAT (pentru că nu crede în Dumnezeu sau crede în dumnezeul Ecumenismului sau al noii religii mondiale care, mai devreme sau mai târziu, va fi recunoscut făţiş: satana).
Problema cea mare se pune însă în cazul Creştinilor Ortodocşi care sunt pe cale să piardă cămaşa lui Hristos, adică să piardă Sfântul Botez şi Duhul Sfânt să Se ia de la ei. Hristos ne-a numit pe noi fii ai Săi şi fraţi ai Săi mai mici. Prin Învierea Sa, El a desfiinţat robia păcatului şi ne-a adus o eră a libertăţii adevărate, în sensul spiritual. Însă cel care se însemnează cu semnul fiarei pierde atât calitatea de fiu al lui Hristos (adică nu mai este creştin), cât şi pe Hristos însuşi. La fel cum cei care şi-au vândut sufletul diavolului nu vor vedea Împărăţia Cerurilor, nici cei care se vor pecetlui cu semnul fiarei (microchipul implantat pe frunte ori pe mâna dreaptă va fi o adevărată "pecete", semnătura digitală, identitatea fiecărui individ) nu vor mai primi Mântuirea. O dată ce ai făcut pactul cu microchipul, vei câştiga toate avantajele materiale ale societăţii de consum, dar îţi vei pierde sufletul, vei pierde Duhul Sfânt şi Împărăţia Cerurilor. "Nu vă temeţi de cei care omoară trupul, iar sufletului nu au ce să îi facă, dar temeţi-vă de cei care pot omorî şi trupul şi sufletul şi să le azvârle în iad". Adevăratul Creştin este un luptător intransigent, care nu acceptă nici un compromis: "Nu puteţi sluji la doi domni, Lui Dumnezeu şi lui mamona". El este gata să îndure orice, inclusiv moartea (prin înfometare, căci cine nu are microchipul nu poate cumpăra hrană şi, în caz de boală, nu primeşte asistenţă medicală), de dragul Împărăţiei Cerurilor. Sfântul Apostol Pavel mărturisea că jertfa şi chinul pământesc sunt cu neputinţă de comparat cu bucuria viitoare a Împărăţiei Cerurilor. El nu era un simplu orator care să vorbească frumos şi fără acoperire faptică, de exemplu ca mine şi ca noi toţi. El era văzător cu Duhul şi lui îi arătase Dumnezeu încă din timpul vieţii Împărăţia Cerurilor, de aici şi focul cu care el o mărturisea, pentru că o văzuse. Iar argumentul suprem care îi întăreşte afirmaţiile e acela că el şi-a dat viaţa pentru Împărăţia pe care o predicase, fiind primul care să însoţească vorba cu fapta şi cu modelul personal de trăire şi jertfire. Mulţi creştini din vremurile de demult, mai cu seamă sfinţii, aveau regretul adânc că nu i-a rânduit Dumnezeu să trăiască în "vremurile din urmă" (epoca microchipului), fiind dornici să îşi dovedească până la capăt ataşamentul faţă de Dreapta Credinţă şi să pătimească pentru Hristos. La ei, nevoinţa şi moartea martirică erau râvnite mai mult ca orice, fiindcă aveau credinţa nezdruncinată că prin ele pot dobândi în mod sigur Împărăţia Cerurilor. Unica lor ţintă în viaţă era Împărăţia Cerurilor şi ei ne invidiau pe noi cei de astăzi, care vom trăi vremuri în care ocazia de a muri pentru Împărăţia Cerurilor va fi atât de prezentă pentru cei nepecetluiţi (moarte prin înfometare sau datorită Prigoanei ce va fi iniţiată împotriva celor nepecetluiţi, deveniţi dintr-o dată oponenţi ai noului regim, "duşmani ai păcii mondiale", "terorişti extremişti").
O dată ce ai pierdut Speranţa şi harul Sfântului Duh şi ai devenit un mort viu de tipul cyborg prin implantarea microchipului, trebuie să fii conştient că eşti un mort viu din toate punctele de vedere: eşti şi cyborg, eşti şi apostat, eşti şi strigoi. De ce eşti cyborg? Pentru că organismul tău conţine o componentă electronică. De ce eşti apostat? Pentru că ai primit o dată cu microchipul semnul fiarei, aflat în interiorul lui, şi deci te-ai lepădat de Hristos şi ai pierdut calitatea de creştin. De ce eşti strigoi? Pentru că microchipul va fi "documentul" tău electronic de apartenenţă la marea comunitate a celor fără Dumnezeu, unde vor domni desfrânarea şi necurăţia. Strigoii sunt cei care sunt "daţi necuratului". Iar noua împărăţie globală al cărui act de identitate va fi microchipul este metaforic desemnată ca "Desfrânata Babilonului" în Apocalipsa Sfântului Ioan. Aşadar, Speranţa moare ultima, dar vai celor care vor trăi după moartea ei!
În concluzie, să fim conştienţi de un lucru: acceptarea implantului microchipului sub orice formă şi sub orice pretext reprezintă lepădarea de Hristos şi pierderea Împărăţiei Cerurilor.
Vlad PÂRĂU
