Hidra cripto-comunistă contra Vetrei Monahale de la Râpa Robilor

Dintr-un interviu luat de R. Udrişte părintelui Papacioc (fost deţinut politic la închisoarea din Aiud) aflăm că Osuarul de la Aiud s-a făcut în pofida unor serioase opoziţii. "Cu foarte mare greutate" s-ar fi ridicat şi corpul de chilii al celor care şi-ar dori acolo o biserică adevărată pentru vatra Mânăstirii care să-i cinstească pe martirii închisorilor comuniste.

Nu numai pe cei de la Aiud, şi pe martirii nenumăratelor alte locuri de tortură după gratii în care devotaţii spionajului sovietic au omorât în chinuri cca. două sute de mii de români din cei aprox. două milioane de întemniţati pe diferite termene în două decenii (v. Harta gulagului comunist, Chene-Bourg, Elvetia). Cei care luptă pentru cinstirea Râpei Robilor drept "cel mai sfânt loc din România" (Păr. Justin Pârvu) consideră proiectul construirii unei Mânăstiri (modeste) în stil curat românesc de stringentă actualitate. Intr-o întregistrare video de la Aiud o maicuţă amintea timid de o amînare de şase ani a construcţiei bisericii. Ceea ce a fost imediat sancţionat prin reproşul că nu stă la mânăstire [şi vine la Aiud să încurce lucrătura oficială].

În cele ce urmează vom arăta câteva din tertipurile hidrei cripto-comuniste pentru împiedicarea şi deturnarea cinstirii celor 200000 (douăsutedemii) de martiri ai temniţelor comuniste printr-o vatră monahală la Râpa Robilor.

1. Fie se exagerează considerându-se improvizaţia dedesubtul Monumentului ce figurează o cruce orizontală (şi nu verticală!) drept biserică în toată regula, fie se pune în rând cu o biserică parohială viitoarea Biserică a Mânăstirii Sfinţilor Neamului, unică prin situarea ei pe "cel mai sfânt loc al României post-comuniste".
2. Se încearcă desfiinţarea vieţii monahale de la Râpa Robilor prin falsa "europenizare" a "obiectivului". Modesta (şi fireasca) iniţiativă de a se construi o biserică trece în planul al II-lea (al III-lea, al IV-lea etc). În prim plan este împins cu surle şi tobe proiectul impunător (costisitor si de dubioasă utilitate) al unui "Centru de martirologie".
3. Lăsând de-o parte falsa închipuire că martiriul sfinţilor ar putea vreodată fi studiat "ştiinţific", fapt neluat în considerare de feţele bisericeşti implicate în susţinerea acestei diversiuni, se pare că la ora actuală nu se lucrează decât spre edificarea unei asemenea "opere" cu multe şi nebănuite faţete posibil a fi folosite împotriva românilor, în stilul denumirii "experimentului Nikolski" cu numele "Experimentul Piteşti" (diabolică tortură psihică şi fizică de durată ce l-a avut printre martiri pe Costache Oprişan, mort la Jilava).
4. Dacă ar fi să ne luăm după şablonul cripto-comunist al combaterii "provincialismului", construirea unor obiective laice pe tema "torturii pe înţelesul tuturor" e sigur de preferat oricăror proiecte ancorate în realităţi exclusiv româneşti. De ca şi cum de ruga sfinţilor români ar beneficia doar românii…
5. Cei douăzeci de ani de post-comunism n-ar fi încă destui pentru trecerea în rândul sfinţilor a "sutelor şi miilor" (păr. Sebastian, Episcopul Slatinei şi Romanaţilor) de schingiuiţi pentru că erau "preoţi sau credincioşi". Cum vedem, numărul celor care "au murit în temniţele comunismului, care au fost prigoniţi, închişi, bătuţi, ţinuţi în frig şi foame" (păr. Sebastian, Episcopul Slatinei şi Romanaţilor) ar fi fost, vezi Doamne, de "sute şi mii". De mult se ştie că hidra cripto-comunistă iubeşte minciuna statistică. În ce priveşte numărul victimelor de după gratii, preferă numerele cât mai mici, mai micuţe. La Colocviul Noica de la Alexandria, Ana Blandiana vorbea pe 25 iunie 2009 de "fişele" celor 93000 de întemniţaţi care ar reprezenta cam o cincime din deţinuţii politici.
6. După opinia păr. Sebastian, Episcopul Slatinei şi Romanaţilor, "canonizându-i pe martiri ar trebui să-i arătăm cu degetul pe călăii lor", iar biserica nu condamnă pe nimeni, căci de la toţi păcătoşii speră îndreptare.

7. Centrul de "martirologie" ar înlesni depăşirea opreliştei care a împiedicat să fie sanctificaţi sfinţii închisorilor, pentru că aici şi numai aici s-ar "dezvălui şi cine au fost călăii" (Claudiu Târziu). Acel secret care a încetat de mult să fie secret fiind ştiut de toată lumea, ar urma să fie etalat în vitrinele centrului european, care, uite, trece vara, şi încă n-a-nceput să fie construit (Claudiu Târziu). De construirea unei Biserici pentru Sfânta Mânăstire de la Aiud, fostul redactor la Radio Europa Liberă nu suflă o vorbă! În schimb ţine să noteze că "deja la Aiud există un schit iar ca biserică e folosit chiar Monumentul".

După încheierea succintei enumărări, cu inima strânsă, vom mai menţiona cea mai josnică minciună pe care a imaginat-o hidra cripto-comunistă, care nici pe vii şi nici pe morţii acestui neam nu-i lasă în pace. Ca să nu se considere Râpa Robilor drept "loc sfânt" s-a lansat zvonul că acolo nu s-ar găsi oase de martiri. Oasele ar avea o altă provenienţă. Făcută să circule "pe şoptite", lansată de "răspândaci" şi dusă din om în om, prin lipsa de discernămînt pe care se bazează manipularea, lucrarea diavolului a prins contur în neruşinata mincină că oasele din Osuarul de la Aiud n-ar fi de la martirii închisorii ci ele ar proveni…de la…Sanatoriul de tuberculoşi !!! Cum să nu transmită mai departe omul simplu asemenea zvon? Cum să-i treacă unui om cu frica lui Dumnezeu prin minte că bolnavii din Sanatoriu nu au fost marţieni ? Că cei morţi la Sanatoriu au fost luaţi de familiile lor (ceea ce nu era permis pentru cei decedaţi în închisoare). Un pic de discernământ ar fi oprit difuzarea minciunii sfruntate. Dar cum să-şi imagineze cineva că unul din capetele hidrei cripto-comuniste s-a repezit la moaştele făcătoare de minuni?

Spre deosebire de morţii de la Sanatoriu care au fost îngropaţi fiecare în locul său de baştină după anunţarea familiei, doar cei din închisoare, odată morţi, erau aruncaţi la grămadă. Decesul deţinuţilor politici nu era anunţat imediat familiilor, nici corpul răposatului dat spre creştinească îngropăciune. Să aibe unii cu ce să umple azi Osuarul de la Aiud.

Isabela Vasiliu Scraba

Esecul Patriarhului Kirill. Ucraina spulbera visele Celei de-a Treia Rome. Atitudinea lui Kuraiev

Vizita, cum o numesc unii, pelerinajul cum ii spun altii, Patriarhului Moscovei si al intregii Rusii, Kirill, in Ucraina, cu prilejul sarbatoririi increstinarii rusilor, a scos inca o data in evidenta batalia crancena care se da pentru castigarea pozitiei de lider a Bisericii Ruse in lumea ortodoxa. Rezultatele acestei vizite au fost insa departe de sperantele Moscovei si amana, pentru o perioada nedeterminata, transarea problemei.

Aproximativ 14 milioane de ortodocsi ucraineni a incercat sa castige Patriarhul Kirill de partea sa in aceasta lunga vizita intreprinsa in Ucraina. Ei apartin Patriarhiei de la Kiev, care s-a declarat, cu de la sine putere, Biserica Ortodoxa Ucraineana separata de Moscova. Ei s-ar fi adaugat celor 28 de milioane de credinciosi ortodocsi ucraineni care raman fideli Patriarhiei Ruse. Acest obiectiv nu s-a realizat insa.

«Imperiul ucrainean» si amenintarea cu razboiul civil

Esecul este pus, si in mare parte pe drept, pe seama politizarii excesive a autocefaliei. O spune insusi Patriarhul Kirill: “Ideea de autocefalie a fost astazi politizata in mod extrem, fiind reala doar pentru cateva grupuri ale societatii ucrainene...Toate aceste intense solicitari se bazeaza exclusiv pe argumente politice... De aceea, sloganul sustinatorilor autocefaliei - Biserica trebuie sa fie independenta intr-un stat independent - este naiv... problematica autocefaliei cauzand mai degraba o sciziune tocmai pentru ca oamenii din Ucraina realizeaza insemnatatea unitatii crestinatatii ruse”. De la aceasta amara constatare patriarhala, s-a ajuns la o amenintare directa. Ea a fost lansata de Arhidiaconul Andrei Kuraiev, profesor la Academia Teologica din Moscova, care a spus despre Ucraina ca este “un micro-imperiu”, care ar avea o singura sansa sa supravietuiasca: “sa fie tolerant; sa vada in varietatea populatiei un avantaj si nu o problema... Daca nu, in cazul in care se merge dupa principiul uniformizarii, sa avem cu totii aceeasi limba, aceeasi credinta si aceleasi vederi, oameni buni, inseamna ca sunteti in cautarea unui razboi civil, pe care il veti si obtine”. “Subtilul” profesor moscovit a tinut sa aminteasca, in context, discriminarile de limba, in special, la care sunt supusi rusii, rutenii si moldovenii in “imperiul” lui Iuscenko si sa sustina ideea ca, planurile infiintarii unei biserici ortodoxe locale in Ucraina, in afara autoritatii Patriarhiei de la Moscova, ar fi chiar un obstacol in calea euro-integrarii Ucrainei.

O demonstratie de forta a Patriarhiei Moscovei

Ofensiva Moscovei s-a bazat pe ideea canonicitatii actuale a Bisericii Ortodoxe Ruse, care se extinde mult dincolo de granitele Rusiei si include, bineinteles, si Ucraina. Arhiepiscopul moscovit, Vsevolod Chaplin, explica acest lucru intr-o emisiune TV pe 28 iulie 2009. El distingea in termenul “Rusa”, din titulatura Bisericii, lui natura istorica ce demonstreaza “o unitate spirituala a popoarelor apartinand diferitelor nationalitati care se simt unite in cadrul Sfintei Rusii, cu originea in Kiev.” Este de la sine inteles ca Moscova, in aceasta viziune, nu va renunta niciodata la autoritatea sa canonica asupra intregii Ucraine, indiferent prin ce mijloace va fi pastrata. De altfel, aceasta vizita este perceputa in multe medii ca avand un subtrat politic, ca fiind o demonstratie de forta a Bisericii Ortodoxe Ruse. In acest sens, sunt enumerate cateva elemente: convocarea reuniunii ordinare a Sinodului Bisericii Ortodoxe Ruse in Ucraina; discursul tinut la Sevastopol de Patriarhul Kirill, portul unde se afla ancorata flota rusa de la Marea Neagra, si apelul lui pentru evitarea oricarui conflict armat, indemnul si binecuvantarea ca “rusii si ucrainenii sa coopereze pasnic”; vizita in orasul minier Donetk; respingerea categorica a pretentiilor presedintelui Iuscenko de a crea o biserica ortodoxa independenta de Moscova; declaratia ca aceasta exista deja si ca daca n-ar exista, “atunci nu ar exista nici Ucraina”; respingerea campaniei de recunoastere a infometarii milioanelor de ucraineni de catre autoritatile sovietice in perioada 1923-1933, pentru cedarea catre stat a terenurilor private, pe motiv ca aceasta strategie “nu a fost aplicata in mod special doar populatiei ucrainene”, liturghia de la Cherson, pe locul unde s-a botezat cneazul Vladimir etc.

O posibila amânare a Marelui Sinod Ortodox

Fara indoiala, acest esec va spulbera, deocamdata, visurile Moscovei de a deveni Cea de-a Treia Roma, cu toate consecintele ce decurg din aceasta situatie. Nu este, de asemenea, exclus, ca acest recul al politicii Patriarhiei Ruse in Ucraina sa amane intr-un viitor cat mai indepartat desfasurarea Marelui Sinod Ortodox, cu atat mai mult cu cat Patriarhia de la Constantinopol si-a manifestat deschis interesul pentru cele 14 milioane de ortodocsi ucraineni ai Bisericii care s-au scindat de Patriarhia Moscovei. Ei s-ar adauga celor peste 250 de milioane de crestini pastoriti de Patriarhul Bartolomeu I, ceea ce ar fi un atu decisiv in favoarea acestuia in batalia pentru pastorirea lumii ortodoxe.

Dumitru Manolache
www.gardianul.ro