SĂ SEMNĂM CU TOŢII MĂRTURISIREA DE CREDINŢĂ ÎMPOTRIVA ECUMENISMULUI!

PÂNĂ ACUM AU SEMNAT-O
OPT EPISCOPI,
CINCI EGUMENI ATHONIŢI
ŞI PESTE 4250 DE CLERICI, MONAHI ŞI LAICI

De-a lungul întregii istorii a Bisericii, atunci când Ortodoxia era ameninţată de erezii, Dumnezeu arăta pe apărătorii şi mărturisitorii credinţei, pe Părinţii de-Dumnezeu-purtători, care se adunau în Sinoade şi defineau adevărul de credinţă cu precădere în punctele atacate de ereticii care denaturau adevărul, alcătuind Mărturisiri de Credinţă.
O Mărturisire de Credinţă, prezentă în viaţa de fiecare zi a creştinilor râvnitori, este „Crezul" sau Simbolul de Credinţă Niceo-Constantinopolitan, care se rosteşte la fiecare Sfântă Liturghie şi în rânduielile de rugăciune particulară. Mărturisirea de Credinţă precede Botezul şi, implicit, Mirungerea, precede Spovedania şi Euharistia, precede Taina Hirotoniei, iar prin faptul că Taina Cununiei şi Taina Sfântului Maslu reclamă din partea primitorului mărturisirea păcatelor în Taina Pocăinţei, putem spune că şi acestea se administrează în urma Mărturisirii de Credinţă. Deci „sfinţirea întru adevăr" despre care vorbeşte Domnul în Sfânta Evanghelie după Ioan (Ioan 17,17 şi 17,19) trebuie să fie anticipată de mărturisirea adevărului dreptei-slăviri, pentru că „Duhul Adevărului" (vezi rugăciunea „Împărate ceresc") nu vine şi nu se sălăşluieşte în cei ce nu mărturisesc ortodox, adică nu se pogoară să curăţească, să sfinţească şi să mântuiască în spaţiul minciunii şi al rătăcirii sau al înşelării duhovniceşti.
Îngrijoraţi de ravagiile pe care pan-erezia ecumenismului le face în rândurile clerului şi credincioşilor, în aprilie anul acesta, în Volos, clerici şi monahi din Grecia, constituiţi în aşa-numita „Sinaxa clericilor şi monahilor ortodocşi din Grecia", au redactat o „Mărturisire de Credinţă împotriva ecumenismului", care „foarte mult a veselit pe cei ortodocşi şi a ruşinat pe cei rău-slăvitori" (vezi troparul Sfintei Muceniţe Eufimia), adică pe ecumeniştii şi latinocugetătorii începutului de mileniu III.
Domnul a zis: „Oricine va mărturisi pentru Mine înaintea oamenilor, mărturisi-voi şi Eu pentru el înaintea Tatălui Meu, Care este în ceruri"(Matei 10, 32).
A-L mărturisi pe Dumnezeul-Om Iisus Hristos ortodox, „în Duh şi Adevăr", prin dreapta credinţă lucrătoare prin iubire, prin faptele iubirii creştine izvorâte din dreapta-slăvire, prin „lumina faptelor bune", „ca (toţi) să slăvească pe Tatăl nostru cel din ceruri" este o faptă a dreptei-slăviri şi o datorie a oricărui creştin botezat spre slava Sfintei Treimi şi spre a noastră mântuire.
Poate că acei părinţi care au alcătuit această Mărturisire de Credinţă insuflaţi de Duhul Adevărului, nu s-au gândit că ea va începe să capete o dimensiune sobornicească sau universală. Şi, totuşi, iniţiative personale independente, dar „în acelaşi Duh" au făcut posibilă traducerea ei în limbile engleză, română şi sârbă.
În Serbia, obşti întregi de monahi şi monahii, în frunte cu Stareţii şi Stareţele lor, au alergat într-un suflet şi cu multă bucurie duhovnicească spre a îmbrăţişa şi a semna acest nou Tomos al Ortodoxiei. (Se subînţelege că acest lucru s-a întâmplat mai întâi în Grecia.) Ne-am bucura ca acelaşi lucru să-l întreprindă şi obştile monahale din România împreună cu întâi-stătătorii lor şi de ce nu cu episcopii lor. Să nu uităm: pentru plinătatea Adevărului şi „a ţine adevărul în iubire" toţi suntem responsabili şi vom da seama la Înfricoşătorul Scaun de Judecată al lui Hristos, la A-Doua-Venire.
În direcţia aceasta ar trebui ca textul Mărturisirii să fie tipărit în broşuri şi multiplicat în mii de exemplare - aşa cum se întâmplă astăzi în Grecia, unde stareţi de mănăstiri şi preoţi de parohie fac aceasta pe cheltuiala lor - pentru a fi împărţit în poporul lui Dumnezeu spre trezire, luminare şi vindecare.
Potrivit pururea pomenitului Arhimandrit Spiridonos Bilalis: „Ecumenismul, cea mai mare erezie din secolul al XX-lea, care propovăduieşte sincretismul dogmatic şi religios şi care tinde către un tip de religie mondială (pan-religie) prin egalizarea confesiunilor creştine şi a religiilor, constituie cea mai mare ameninţare cu moartea pentru Ortodoxie. În astfel de vremuri este imperios necesar ca fiecare creştin conştient de Botezul său, de lepădările şi de unirile pe care le-a făcut atunci când s-a renăscut din dumnezeiasca scăldătoare a Sfântului Botez, să citească această „Mărturisire de Credinţă împotriva ecumenismului" dacă nu măcar o dată pe lună, măcar o dată pe an: în ziua Botezului său sau în Duminica Ortodoxiei. Iar aceasta să o facă cu seriozitate şi solemnitate în prezenţa tuturor membrilor familiei, dar mai ales a copiilor, explicându-le locurile cu anevoie de înţeles şi conştientizându-i de „comoara cea de mare preţ" a Credinţei Ortodoxe care li s-a încredinţat spre păzire şi mântuire.
Conform ultimei actualizări a listei cu semnatarii „Mărturisirii de credinţă împotriva ecumenismului" (5/8/2009) episcopii care au semnat Mărturisirea până în acest moment sunt opt - patru aparţin Bisericii Greciei - , iar egumenii athoniţi sunt deja cinci. Mărturisirea a fost deja semnată şi de mulţi alţi egumeni, preoţi şi mulţi credincioşi, iar înregistrarea de semnături continuă.

Episcopi care au semnat Mărturisirea de Credinţă:

Mitropolitul Pantelimon de Antinoe
Mitropolitul Serafim al Kythirelor şi Antikythirelor
Mitropolitul Cosma al Etoliei şi Akarnaniei
Mitropolitul Serafim al Pireului
Mitropolitul Ieremia al Gortinei şi Megalopolei, prof. univ. la Facultatea de Teologie din Atena
Mitropolitul Artemie de Raşka şi Prizreni, Kossovo şi Metohia
Mitropolitul Natanael de Nevrokopios (Bulgaria)
Episcopul Gheorghe (Schaefer) din Mayfield, Egumenul Mănăstirii Sfânta Cruce din Wayne, West Virginia

Egumeni athoniţi care au semnat Mărturisirea de Credinţă:

Arhim. Hristodoulos, Egumenul Sfintei Mănăstiri Cutlumuş - Sfântul Munte
Arhim. Iosif, Egumenul Sfintei Mănăstiri Xiropotamu - Sfântul Munte
Arhim. Filotheos, Egumenul Sfintei Mănăstiri Karakalu - Sfântul Munte
Arhim. Agathon, Egumenul Sfintei Mănăstiri Konstamonitu - Sfântul Munte
Arhim. Nikodimos, Egumenul Sfintei Mănăstiri Filotheu - Sfântul Munte

Lista completă a semnăturilor poate fi văzută aici: http://www.impantokratoros.gr/ABF82395.el.aspx

Textul „Mărturisirii de Credinţă împotriva ecumenismului" poate fi găsit la adresele: http://www.razbointrucuvant.ro/2009/06/03/marturisire-de-credinta-impotriva-ecumenismului-in-biserica-greciei/

Sau
http://www.impantokratoros.gr/D98A904D.ro.aspx .

Toţi acei clerici, monahi, monahii şi laici care doresc să participe la această mică consemnare a Mărturisirii Ortodoxe pot să declare aceasta scriind: „Sunt de acord cu Mărturisirea de Credinţă împotriva Ecumenismului şi semnez".

Acest mic gest va fi o mântuitoare faptă bună.

Să trimită însă spre informare şi numele, prenumele, precum şi identitatea lor clericală, monahală sau profesională la adresa: Περιοδικό «ΘΕΟΔΡΟΜΙΑ» Τ.Θ. 1602, 541 24 ΘΕΣΣΑΛΟΝΙΚΗ. fax:2310.276590 sau pe e-mail la: palimpce@otenet.gr

Ieromonahul Fotie

See also..

Mărturisirea de credinţă împotriva ecumenismului Mărturisirea de credinţă împotriva ecumenismului, Sinaxa clericilor şi monahilor ortodocşi din Grecia. Αprilie 2009. (5/6/09)

156 de ani de la nasterea lui Ciprian Porumbescu. Balada specificului romanesc (video)

Ciprian Porumbescu se naşte la 14 octombrie 1853, la Sipotele Sucevei, într-o casă modestă de ţară, ca fiu al Emiliei şi al preotului Iraclie Golembiovski. Viitorul compozitor va utiliza la început numele de Golembiovski, apoi, pentru o perioadă Golembiovski-Porumbescu şi mai apoi, Porumbescu. Din cauza sărăciei nu s-a putut bucura de o formare muzicală continuă şi completă. A început studiul muzicii la Suceava şi Cernăuţi, unde conduce corul Societăţii Culturale "Arboroasa". În anul 1871, la aniversarea a 400 de ani de la zidirea Mănăstirii Putna, la festivităţi, alături de Mihai Eminescu, Ioan Slavici, A.D. Xenopol, Nicolae Teclu şi alţii, participă şi tânărul Ciprian Porumbescu, uimind asistenţa cu minunatul său cântec de vioară. Apoi, cu ocazia unei burse, îşi continuă studiile la "Konservatorium fur Musik" din Viena, unde dirijează corul Societăţii Studenţeşti "România Jună". Aici va scoate, în anul 1880, colecţia de douăzeci de piese corale şi cântece la unison, reunite în "Colecţiune de cântece sociale pentru studenţii români" ( "Cântecul gintei latine", "Cântecul tricolorului", "Imnul unirii - Pe-al nostru steag"), prima lucrare de acest gen din literatura noastră. După această perioadă, urmează cea mai frumoasă etapă a vieţii sale artistice. La 11 martie 1882 are loc premiera operei sale "Crai nou", piesă în două acte scrisă de Ciprian Porumbescu pe textul poeziei poetului Vasile Alecsandri. Succesul imens impune reluarea spectacolului în 12 şi 23 martie, pe aceeaşi scenă. În acelaşi an, opereta este montată şi la Oraviţa. Ciprian Porumbescu a fost arestat pentru activitatea sa politică, timp în care a scris piesele sale cele mai bune. Printre lucrările sale se numără "Rapsodia română pentru orchestră", "Serenadă", "la malurile Prutului", "Altarul Mănăstirii Putna", "Inimă de român", "Gaudeamus Igitur", "Odă ostaşilor români" şi altele. Mult prea devreme, la doar 29 de ani, fiind bolnav de tuberculoză, Ciprian Porumbescu, se stinge din viaţă, în casa de la Stupca, sat numit azi Ciprian Porumbescu în onoarea marelui compozitor, sub ochii tatălui său şi ai surorii sale, Marioara, la 6 iulie 1883.
Sursa Wikipedia.

http://tanasadan.blogspot.com/

Sfanta Parascheva sau despre cuviinţa tainei

Şi iar întåmpinăm ziua de prăznuire a Cuvioasei Paraschiva cu bucuria tainică a reîntålnirii cu Sfånta întru iubirea lui Dumnezeu, care ne-a dăruit-o ca sprijin şi ajutor în momente de restrişte, vrednică mulţumire şi recunoştinţă pentru darurile cele multe din care ne împărtăşim în fiecare zi şi, îndeosebi, ca pildă de viaţă creştin-ortodoxă. Evlavia poporului nostru pentru Cuvioasa Maică Parascheva vine din adâncuri numai de Dumnezeu ştiute şi, în ceas de rugăciune, nu sunt puţini cei care o simt mai vie decât sunt ei înşişi, încă trecători prin viaţă spre nemurire. Despre viaţa destul de scurtă a Cuvioasei se ştie puţin, suficient însă ca poporul să afle esenţa trăirii creştine pe care s-o împlinească sub întreitul semn al credinţei, iubirii şi speranţei, una trimiţând la cealaltă după o logică a proniei divine. Trăitoare prin sec. XI, fiică de neam bun din Epivata, din ţinutul Târnovo, cu părinţi creştini, Cuvioasa Parascheva avea zece ani când a dat ascultare cuvintelor: „Cel ce voieşte să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze Mie“; cuvinte pe care mintea nu le poate pătrunde, dar pe care le primeşte cu înfiorare „inima curată şi smerită“ spre a se dărui lor. Foarte probabil înţelesese copila şi tâlcul spuselor lui Hristos: „Nu numai cu pâine va trăi omul, ci cu tot cuvântul care iese din gura lui Dumnezeu“. Întâlnind un sărman, s-a dezbrăcat de hainele bogate şi le-a dăruit cu firescul celui ce ştia de la un Sf. Părinte că „haina care este în dulap nu este a ta, cum nu e a ta nici hrana care îţi prisoseşte“. Aşa că, în ciuda mustrărilor severe ale părinţilor, ea a continuat să-şi dăruiască din haine sărmanilor.
A urmat lui Hristos, părăsindu-şi în taină părinţii, şi a pornit mai întâi spre Constantinopol, pe drumul sfinţeniei pribegind pe la mânăstiri, petrecând, cu timp şi peste timp, în rugăciune şi post împreună rodind bogat în fapte bune. De aici s-a îndreptat la Calcedon, apoi la Heracleea Pontului şi la Ierusalim să se roage Maicii Mântuitorului. S-a întors la Constantinopol, s-a rugat Fecioarei Născătoare de Dumnezeu şi, luând binecuvântare, a luat înapoi drumul la Epivata, unde, după unele mărturii, a întemeiat o obşte care se îngrijea cu sârg de îngrijirea săracilor, bolnavilor şi pe toţi cei aflaţi în nevoi. Avea numai 27 de ani când a plecat la Domnul, fiind înmormântată lângă mare şi trecerea anilor a aşternut uitare peste „străina“ ce făcuse atâtea fapte bune. Curăţia inimii şi smerenia se împlinesc în răbdare, virtute pentru care ne dă aleasă pildă. Asta pentru că ar fi rămas poate neştiută dacă apropierea nu i-ar fi fost prihănită de trupul unui nevolnic îngropat alături. Atunci, la hotarul răbdării, Sf. Parascheva s-a arătat în vis unui călugăr (asemenea şi unei femei creştine) zicându-i: „Ridică trupul acesta şi-l îndepărtează că roabă a lui Hristos fiind, nu pot suferi întunericul şi necurăţia“. Mergând la mormânt, au descoperit trupul întreg şi frumos mirositor al Cuvioasei şi l-au dus la Biserica Sf. Apostoli, unde a făcut minuni fără de număr. Moaştele Cuvioasei au fost duse în Epivata, unde au rămas cam două secole, de unde au fost strămutate la Belgrad şi apoi la Constantinopol (1521) după cum povestesc Dositei, patriarhul Ierusalimului ca Eftimie, Rafael şi Melitie al Atenei. Tot de la ei aflăm cum sfintele moaşte au ajuns la Iaşi din îngrijirea domnitorului Vasile Lupu, o poveste nu mai puţin plină de tâlcuri ziditoare. Iată ce scrie Dimitrie Cantemir: „Le-a câştigat acestea pentru cele mari şi multe binefaceri şi slujbe făcute Bisericii celei mari; că din însăşi veniturile sale a plătit peste 260 de pungi de aur ce datora ea (Patriarhia - n.n.) turcilor şi creştinilor. Însă fiindcă la turci este interzis a strămuta un mort peste trei mile afară de trupul sultanului, a cheltuit peste 300 de pungi la Poarta Otomană, ca să ia voie pentru strămutarea sfintelor moaşte şi să ia poruncă către un Capugibaşa, ca să le însoţească în Moldova. Toată povestirea aceasta a strămutării este zugrăvită pe peretele de miazăzi al Bisericii Sfinţii Trei Ierarhi, unde se află sfintele ei moaşte“. Se întâmpla în 1641 şi de atunci sfintele ei moaşte străjuiesc ca o rugăciune vieţuitorii din Iaşi, din Moldova, din toată ţara, de mare şi repede ajutor celor care caută spre ea cu credinţă şi dragoste.
Minunile făcute sunt fără de număr, ştiute şi neştiute, pentru că Sf. Paraschiva, cea urmăritoare a lui Hristos, cu iubirea Lui înţelege trebuinţele noastre şi le ia, în sine, rugăciuni nerostite. Sfinţenia ei cu totul minunată a fost dovedită, între atâtea şi atâtea altele, în marele incendiu din 26 decembrie 1888, care a mistuit Biserica şi sfintele moaşte au rămas neatinse. Şi tot fără de număr sunt cei care dau mărturie toţi cei care ajung la sfânta raclă a Cuvioasei câtă pace şi bucurie sfântă îi cuprinde doar pentru că îi sunt în preajmă. E pacea lui Hristos şi bucuria învierii Lui care prin Cuvioasa Parascheva învăluie blând mintea şi sufletul în lumina ce se deschide spre ceea de-a pururi rămâne „Cale, Adevăr, şi Viaţă“. De aceea, să nu fie cu supărare, cred că, între cele atâtea şi atâtea rugăciuni, cea mai importantă îmi este aceea de a ne fi de folos să devenim vrednici de sfinţenia ei, încercând, cu ajutorul neîncetat a lui Dumnezeu, să trăim nu numai cu „pâine“ ci „şi cu tot cuvântul care vine de la Dumnezeu“. Măsura o aflăm în rugăciunea împărătească, atunci când spunem „Facă-se voia Ta, precum în cer aşa şi pe pământ“, aşa cum a făcut-o Preasfânta Fecioară, atâţia şi atâţia sfinţi între care şi Cuvioasa noastră Maică Parascheva, atât de râvnitoare rugătoare pentru noi. Apoi, după Cuvântul lui Hristos, „toate celelalte vi se vor adăuga vouă“, celor care îşi fac din rugăciunea stăruitoare, curăţată prin post şi împlinită cu fapte bune un mod de a fi (nu a vorbi!). O fac, asemenea Cuvioasei, nu cu retorică şi gesturi spectaculoase, strălucitor împodobite, ci în adâncul tainic al inimii, unde numai Dumnezeu poate pătrunde spre a ne face părtaşi la praznicul fără de hotar al Iubirii ce „nu cade niciodată“.

Sf. Parascheva sau despre cuviinţa tainei
Scris de Elena Solunca Moise
Curentul - marţi, 13 octombrie 2009
© Curentul