Parintele Bartolomeu Anania despre mostenirea pe care ne-o lasa Sfintii Marturisitori Ardeleni. "Adevarul lui Hristos se numeste Ortodoxia!"

Care este mostenirea pe care ne-o lasa ei (Sfintii Marturisitori Ardeleni n.n.) noua? Sa ne pastram credinta parintilor si stramosilor nostri, fara sa dispretuim celelalte credinte… Noi ne-am adunat de curand, noi, ierarhii din Sinodul Mitropolitan al Transilvaniei si am dezbatut si aceasta problema: ce se intampla cu ecumenismul? Multi cred ca ecumenismul inseamna pur si simplu sa ridici mainile si sa te predai! Ca este tot un Dumnezeu pentru toti, ca adevarul este partial, ca fiecare biserica are o parte din adevar, dar nici una nu are adevarul intreg…

 

Nu, dragii mei! Noi, ortodocsii, fara sa ii dispretuim si cu atat mai putin sa ii persecutam pe ceilalti, posedam adevarul intreg! Ne mantuim in Adevarul Iisus Hristos, pentru o ratiune foarte simpla. Ati rostit si astazi Crezul in Biserica. Retineti va rog: Crezul pe care l-ati rostit voi la aceasta biserica impreuna cu noi este cel pe care Sfintii Parinti ai Bisericii l-au formulat in primele doua sinoade ecumenice. Fara nici un adaos si fara nicio stirbire! Toate celelalte biserici au adaugat ceva sau au stirbit ceva. Noi l-am pastrat intreg! Conservatori? Daca vreti, conservatori! Fundamentalisti? Bine, daca vreti, fundamentalisti! Pai Iisus Hristos a fost primul fundamentalist. Cel ce va crede si se va boteza, se va mantui, iar cel ce nu va crede, se va osandi. Scurt pe doi! Nu incape discutie! Si noi la fel. Nu avem certitudinea ca cei de alte confesiuni se mantuiesc. Dar noi o avem pe a noastra si ne este de ajuns. Ca suntem in Biserica cea Adevarata, ca suntem in interiorul Adevarului lui Hristos, ca dragostea dintre frati nu este completa si adevarata decat in interiorul Adevarului! Iar Adevarul Cine este? Eu sunt Calea, Adevarul si Viata. Mergem pe Calea Adevarului, traim intru Adevar si asteptam Viata vesnica, tot in interiorul acestui Adevar.

 

Indemnul martirilor pe care ii sarbatorim astazi este acela de a ne pastra credinta noastra. Stiti din ce porneste admiratia mea personala cel putin pentru Atanasie Todoran, dar si pentru oricare [martir]? Eu cand ma uit la un altul care este de alta religie, care nu este crestina, ma intreb daca el in credinta lui religioasa este si de buna -credinta. Daca crede cu adevarat in credinta lui, chiar daca nu este a mea, si daca va fi gata sa moara pentru ea. Noi, in Transilvania, avem modele de urmat in cei care au fost gata sa moara pentru credinta ortodoxa si intru credinta ortodoxa. S-au mantuit, se roaga acolo pentru noi, si ne rugam si noi ca ei sa mijloceasca pentru noi si aceasta ne da si garantia ca si noi ne vom mantui daca vom ramane pana la sfarsit si fara de clintire in Adevarul lui Hristos care se numeste Ortodoxia, Amin!”

Singur Ortodoxia. Părintele arhimandrit Arsenie Papacioc despre Săptămâna de Rugăciune pentru Unitatea Creştină: “Rugăciunea e o problemă de duh, o problemă de trăire personală. Nu accept rugăciunea împreună; este un interes în practica asta, emanat de cineva”.

Sfinţia voastră, o practică recomandată de mişcările ecumenice, dar şi de unii ortodocşi, constituie rugăciunile împreună cu eterodocşii. Şi merg ortodocşi la catolici, la protestanţi, la ne-calcedonieni (diverse ramuri de monofiziţi), vin protestanţii la catolici etc.; se roagă împreună, cîntă, predică etc. Sunt nişte practici normale?

arhimandrit Arsenie: Astea-s anormale; este mai mult o demonstraţie, un vizibil interes al lor, o dorinţă de a pune piciorul spre o împăcare, spre o cedare a noastră, de a intra încet-încet într-un fel de împăcăciune.

Deci e o greşeală.

 arhimandrit Arsenie: E o greşeală că pierdem vremea.

  

Sfinţia voastră, ce raţiune, ce logică au avut Sfinţii Părinţi cînd au spus să nu ne rugăm cu cei care sunt despărţiţi de Biserică, cu schismaticii şi cu ereticii? 

  

arhimandrit Arsenie: Logica este să nu te rogi cu ei pentru că au alt punct de vedere al Adevărului, pentru că nu sunt în Adevăr, în adevărul de credinţă. Noi ne rugăm în Adevăr, în practica Adevărului, aşa cum ne-a fost lăsat, cum s-a fixat de către Biserică.

Mă rog la Hristos aşa cum m-a învăţat El, aşa cum nu se poate altfel; mă rog la Dumnezeu aşa cum mă mîntuiesc, nu cum nu mă mîntuiesc; nu fac combinaţii.

Pentru ca Adevărul să se stabilească a fost  nevoie de multă jertfă, a costat enorm.

Sfînta Cruce în felul acesta, ortodox, care înseamnă Sfînta Treime, toată înălţimea, toată adîncimea şi toată lăţimea: Tatăl, Fiul şi Sfîntul Duh; va să zică, nu cu două degete ca lipovenii, nici cu toată mîna ca la catolici. N-au făcut lucrul acesta fără un motiv, ci să fie altfel decît e Adevărul, adică să aducă practica lor pentru că, avînd practica lor, uşor îl bagi în dogma lor.

Pentru că s-au depărtat de dogme, din această cauză să nu ne rugăm cu ei?

arhimandrit Arsenie: Dogma nu e Dumnezeu; dogma este măsura lucrurilor. Aşa că trebuie să mă rog în măsura lucrurilor care cred în Dumnezeu; "cine n-adună cu El risipeşte". Exact cum am spus Eu, - spune Mîntuitorul -, nu altfel. Şi a spus: "o iotă, o cirtă, o parte de se va schimba, acela mic se va chema", adică nu se va mîntui - zice şi Sfîntul Ioan Gură de Aur.

Practica vieţii noastre este să ţinem legătura cu Dumnezeu ca şi cum îl trăim pe Dumnezeu în tot ce facem - şi cînd ne rugăm. De ce altfel?

Adică tu stai pe strada cutare, numărul cutare şi unul îţi spune altfel: că stai pe strada cutare sau cutare - ca să ajungem într-un loc. Atunci, cum să mă rog cu tine, că mă rătăcesc. Şi nu e duh; rugăciunea e un duh, e o trăire, exact cum a învăţat El: "şi spuneţi aşa cum v-am învăţat Eu, şi v-am spus Eu".

Sfinţia voastră, un principiu în ecumenism este următorul: creştinii de diferite confesiuni să se roage împreună, dar să nu participe la Euharistie şi aceşti teologi ortodocşi care sunt în mişcarea ecumenică spun că atunci cînd Sfinţii Părinţi  au spus să nu ne rugăm cu ereticii şi cu schismaticii se refereau doar la Împărtăşire, la Euharistie. Este adevărat?

arhimandrit Arsenie: Nu, nu este adevărat.

Sunt cu totul de acord cu ce au spus Sfinţii Părinţi, adică să nu ne rugăm cu schismaticii şi cu ereticii, cu atît mai mult să nu ne împărtăşim cu ei.

Şi rugatul împreună nu este o gimnastică, şi nu este un program rugăciunea.

Eu am să mă rog ortodox, mă închin ortodox, el nici nu se închină ortodox, n-au nimic...

Nu ştiu de ce această invitaţie: rugăciune împreună, ca şi cum facem un fel de gimnastică şi facem un fel de întărire a muşchilor; ce înseamnă asta? Rugăciunea e o problemă de duh, o problemă de trăire personală. Nu accept eu rugăciunea împreună; adică este un interes în practica asta, emanat de cineva.

Ce fel de interes ?

arhimandrit Arsenie: Interes pentru unitate, să zicem că suntem una; pentru că, dacă accepţi să te rogi împreună, restul e uşor, adică să acceptăm abateri de la adevărul de credinţă, de la adevărul mîntuitor.

O grupare masono-securista vrea sa transforme Brasovul in capitala ecumenista a Romaniei

Tot mai multe cercuri ecleziastice sunt îngrijorate în legătură cu eforturile recente ale unor biserici protestante în direcţia reconcilierii ecumenice între creştinism şi islam. În tot mai multe zone ale lumii se face vorbire despre o nouă religie „crislam“. Practic, este vorba de o comuniune a creştinismului şi a islamismului sub aceeaşi biserică.

Partizanii noii mişcări „Crislam” susţin că oamenii de religie creştină nu-si pot iubi semenii, fără să fie în relaţii mai strânse cu ei. În Statele Unite al Americii, la sfârșitul lui ianuarie, două biserici diferite – Biserica Episcopală a Înălţării şi Lacul Avenue Biserica Baptista - au promovat în slujbele oficiate aceste idei.
Subiectul se pare că este discutat în cele mai înalte cercuri mondiale, crislamul fiind considerat o soluție care ar putea pune capăt conflictelor dintre cele două civilizații. Legătura dintre cele două lumi este Fecioara Maria – Miriam (mama lui Allah). Acest punct comun ar putea fi „cheia“ care ar putea deschide ușile celor două religii de către cei care încearcă realizarea unei astfel de comuniuni.
Braşovul, în centrul atenţiei. În acest context, în data de 26 decembrie 2010, la Brașov și-au făcut apariția, la ceremonia depunerii moaștelor Sfântului Gheorghe, la Biserica „Sfânta Treime“ din Șcheii Brașovului, șapte Mari Meștri care aparțin celor mai influente loje masonice ale lumii.
Chestiunea a fost remarcată și în cartea „Europa cu capul în stele și trupul însângerat“, semnată de Gheorghe Dragomir, fostul adjunct al șefului Serviciului de Informații Externe (SIE), în perioada 1990-1992. Dragomir susține în acest volum că „informații confidențiale atestă că prezența aleșilor (cei șapte mari maeștri – n.a.) la acest eveniment nu a fost întâmplătoare, ci confirmă interesul și atenția particulară ce se acordă Româ-niei de către inițiații lumii, considerând-o  «un tărâm sacru, Grădina Maicii Domnu-lui și Noul Ierusalim», care va lega spiritual Răsăritul de Occident, iar cultul Fecioarei Maria va fi liantul între Răsărit, Occident și Orient și simbolul religiei viitoare“.
Aici, tot ca o „coincidență“, apare faptul că Fecioara Maria A fost declarată protectoarea Brașovului de către Biserica Ortodoxă Română și cultele creștine…
De ce Fecioara Maria, pentru Braşov? „Oricine ştie puţină istorie a Braşovului cunoaşte că prima biserică a fost biserica evanghelică din Bartolomeu, cu hramul Sfînta Maria, în secolul al XIII-lea. A doua biserică din Braşov care a avut hramul Sfînta Maria a fost actuala Biserică Neagră, în secolul XVI. În Cetatea Braşov a predominat cultul catolic, care este mariologic, adică închinat Maicii Domnului, pe cînd cultul ortodox este hristologic, adică închinat lui Iisus Hristos. Motivaţia acestei propuneri este de pe poziţii catolice, şi cum în această perioadă ecumenismul este în floare, este normal. Asta nu înseamnă că din perpectivă ortodoxă ar fi rău, pentru că Maica Domnului este iubită şi la ortodocşi“, spunea preotul prof. dr. Vasile Oltean, directorul Muzeului Primei Şcoli Româneşti din Şcheii Braşovului, la acel moment. Prima biserică ortodoxă din Braşov care a primit hramul Sfintei Maria a fost Biserica Adormirea Maicii Domnului binecunoscută şi sub denumirea de „Biserica Ortodoxă Braşovul Vechi“. Biserica a fost sfinţită în data de 11 mai 1783.
Fecioara Maria este cel mai venerat şi mai iubit sfînt al creştinătăţii, cele mai multe biserici şi catedrale purtîndu-i cu bucurie numele. Maica Domnului se bucură de mare dragoste şi preţuire atât în rândul catolicilor, cât şi al ortodocşilor sau evanghelicilor. La Maica Domnului se roagă toţi credincioşii care au un necaz, sunt bolnavi sau nu-şi găsesc alinare.
În popor, se spune că Maica Domnului e mijlocitoarea noastră în faţa lui Dumnezeu, pentru că toate rugaciunile sunt auzite mai întâi de Ea, iar pe cele adevărate şi vrednice i le spune lui Dumnezeu. O cinstim pe Maica Domnului ca fiind Fecioară, pururea Fecioară, ca fiind Maica Mântuitorului Iisus Hristos, ca fiind ocrotitoarea familiei, ocrotitoarea copiilor şi ocrotitoarea părinţilor.
România, „grădina Maicii Domnului“. „Tradiţia oraşelor vechi şi a construcţiilor din lume, dar mai ales din Europa, este ca acestea să fie sub protecţia unui sfînt. Pe de altă parte, spaţiul românesc a fost socotit în toate scrierile din vechime «grădina Maicii Domnului».
Maica Domnului este Născătoarea de Dumnezeu şi ea este cea care mijloceşte calea spre Adevăr, Lumină, Viaţă. Iar acum, la sărbătoarea celor 775 de ani ai atestării documentare a Braşovului, cred că este un moment foarte nimerit pentru a consacra oraşul nostru Maicii Domnului“, spunea preotul Stelian Manolache, păritele paroh al Bisericii Sfinţii Mihail şi Gavril, unul dintre susţinătorii demersului prin care Fecioara Maria a devenit oficial patron spiritual şi ocrotitoarea Braşovului.     S.S.

Sursa: Brasovul tau

Parintele Spiridon (Manastirea Petru Voda) despre ideologia tolerantei si ipostazele ei: ecumenismul si biometria

Parintele Spiridon (man. Petru Voda) - Despre ideologia tolerantei from Apologeticum on Vimeo.

Salată ecumenistă la Memorialul Sighet. Dr. Florin Mătrescu: Observ o atitudine de plecăciune faţă de oameni care încep să controleze ceea ce românii au crezut că va fi un loc de evocare a suferinţei neamului românesc.

Fundaţia Academia Civică, în colaborare cu Asociaţia „Oglindanet”, au organizat la Sighet, în perioada 2-5 iunie 2011, colocviul cu tema „MARTIRIUL ÎN ANTICHITATEA CREŞTINĂ ŞI ÎN SECOLUL XX”.

Fundaţia Academia Civică este coordonată de Ana Blandiana, o creaţie a fabricii de dizidenţi din cadrul PCR, “iniţiată” de ultimul ministrul al culturii din timpul regimului comunist din România, kominternistul Gogu Rădulescu, iar Asociaţia „Oglindanet” este condusă de pan-ereticul ecumenist Cristian Bădiliţă (ca să-l citez pe Părintele Stăniloae, pe care, pierzându-şi simţul măsurii, Bădiliţă îl priveşte cu superioritate, căci, de, îi dă mâna, doar este apropiat al Mitropolitului Nicolae Corneanu, pe care l-a susţinut în momentul în care ierarhul apostat s-a împărtăşit cu greco-catolicii). Ciudat este faptul că sprijinul financiar al colocviului „internaţional” (această titulatură folosită de organizatori cred că avut un singur rol - de a face rost de fonduri mai mari, căci nu are nicio acoperire în realitate) a venit din partea Institului Cultural Român de la Chişinău.

Peste memoria martirilor din închisorile comuniste s-a turnat o salată ecumenistă, ale cărei ingrediente au fost reprezentanţii minorităţilor religioase: greco-catolici (cel mai bine reprezentanţi), baptişti, penticostali etc. Biserica Ortodoxă Română a avut un singur reprezentat, părintele Constantin Jinga, trimis al ierarhului Nicolae Corneanu. N-au lipsit nici vedetele GDS-ului sau ale Poliromului.

Cu mare uşurinţă se pune ştampila de „martir”. Martirii sunt mărturisitori ai credinţei creştine, iar nu cei care şi-au pierdut viaţa din motive politice (aici se înscrie evocatul Dietrich Bonhoeffer). Observăm că poziţiile celor mai mulţi conferenţiari de la Sighet se află în continuitate cu acţiunea de reeducare începută de Robin Dominic la simpozionul organizat de Dan Puric. În curând, vom afla, dintr-un film intens promovat, că sfinţii sunt, de fapt, evreii căzuţi victime la Cernăuţi, după cum ne asigură un cotidian bucureştean, regimului de autoritate militară al regimului Mareşalului Ion Antonescu. Românii supuşi satanologiei comuniste sunt condamnaţi din nou. (F.P.)

Postez mai jos o dezvăluire a doctorului Florin Mătrescu despre blasfemia de la Sighet, precum şi programul simpozionului de la Sighet.

- Am înţeles că, într-o luare de cuvânt, aţi semnalat conducerii Academiei Civice absenţa unei cruci din sala de conferinţă a Memorialului Sighet.

- Nu numai asta. Am semnalat scoaterea crucii din sala de conferinţă, unde a fost prezentă cel puţin 3-4 ani. În perioada de început se spunea Tatăl nostru sau Cu noi este Dumnezeu. Erau prin urmare nişte semne ale unei manifestări creştine. Cu timpul, au dispărut.

În urma observării acestor lucruri, am luat cuvântul, sfătuindu-mă şi cu Bădiţa Ion Gavrilă Ogoranu, şi am spus adevărul. Numai masoneria putea fi deranjată de prezenţa numelor unor oameni de dreapta pe plăcile respective. Dar ăsta a fost trecutul României. Nu-l putem şterge.

Unul din insideri mi-a dezvăluit un amănunt, care are relevanţă. Anume, că de două ori pe an, vine un rabin din New York, care vizitează întreg Memorialul Sighet şi decide ce rămâne şi ce se scoate din exponate. Este vorba de o atitudine de plecăciune faţă de oameni care încep să controleze ceea ce românii au crezut că va fi un loc de evocare a suferinţei neamului românesc.

Am cerut amenajarea unei săli pentru martirii din Basarabia şi Bucovina. Nu s-a acceptat.

Dacă la Sighet s-au petrecut lucruri necurate, trebuie spus că ele nu sunt iniţiative româneşti. Nu acuz de rele intenţii pe cei care au făcut Memorialul Sighet. S-au supus unor forţe internaţionaliste.

- Putem spune şi anticreştine?

- Da, au apărut două cruci, în celular şi la intrare, care te duc cu gândul către organele genitale bărbăteşti şi femeieşti. (vezi foto) O să spună că este o stilizare foarte modernistă.
În asemenea loc crucea şi numai crucea îşi găsea locul. Orice transformare a crucii este un sacrilegiu. Este o încercare de călcare în picioare a tradiţiei noastre şi a învăţăturilor Sfintei Scripturi. Este o blasfemie!

(fragment din interviul acordat de reputatul istoric al comunismului, doctorul Florin Mătrescu, revistei "Veghea", nr. 4, 2009)

Procesiune religioasa eretica în Vinerea Mare la Brasov

Cele şapte biserici istorice din Braşov: Biserica Ortodoxă Română, Biserica Romano-Catolică, Biserica Română Unită cu Roma (Greco-Catolică), Biserica Reformată, Biserica Evanghelică-luterană (maghiară), Biserica Unitariană şi Biserica Evanghelică C.A. din România, organizează vineri, 22 aprilie 2011, o procesiune religioasă care doreşte să marcheze evenimentele ce au avut loc în Vinerea Mare. După meditaţia „Drumul crucii” (în limba maghiară) din Biserica Romano-Catolică Sf. Petru şi Pavel de pe strada Mureşenilor, care va începe la ora 12.00, procesiunea va porni la ora 12.30 din faţa acestei biserici pe traseul str. Sfântul Ioan, str. Republicii, Piaţa Sfatului, Curtea Johannes Honterus şi se va încheia în jurul orei 14.30 în Biserica Neagră. Procesiunea va fi marcată de cinci opriri pentru scurte meditaţii conduse de bisericile participante. O cruce mare de lemn va fi purtată în fruntea procesiunii pe rând de tineri aparţinând diferitelor confesiuni. Prin această acţiune simbolică cele şapte biserici participante doresc să aducă în centrul atenţiei ceea ce îi uneşte pe toţi creştinii de pretutindeni. Sînt invitaţi să se alăture acestui eveniment toţi credincioşii ce au în inimă împreuna-simţire şi dorinţa de a medita asupra acestui important moment al creştinismului.


de: Monitorul Expres

Duhovnici Romani despre Ecumenism

Divizia de soc feminin-ateista Corlatan-Fati continua razboiul impotriva Bisericii. De unde atata ura?

Tirul împotriva Bisericii continuă în presa de pe malurile Dâmboviţei. Primadone sunt două jurnaliste: Mirela Corlăţan (Evenimentul zilei) şi Sabina Fati (România liberă). Sunt cunoscute în mediile jurnalistice ca trompetele lui Michael Shafir (vigilentul care nu mai poate dormi de când a descoperit pe Youtube cântecul legionar intonat de măicuţele de la Petru Vodă Părintelui Justin Pârvu), Maximilian Katz (agitatorul care a iscat o furtună într-un pahar cu apă) şi Vladimir Tismăneanu (întinătorul memoriei studenţilor trecuţi prin închisoarea Piteşti, altfel mascat, din calitatea de director al Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoriei Exilului Românesc, ca partener al lansării filmului Demascarea).  Atacul lor este unul tipic ideologiei corectitudinii politice. Un istoric francez spunea că aplicarea acestei ideologii în istorie este o prostie. În domeniul teologiei, este o erezie.

Cele două jurnaliste au antecedente în lupta împotriva Bisericii şi a personalităţilor acesteia. Să ne aducem aminte numai de atacul executat de acestea împotriva Mitropolitului Bartolomeu Anania. Una îi făcea o disecţie pe viu (Corlăţan), folosind tot felul de supoziţii nedemonstrate la adresa colaborării Părintelui Bartolomeu Anania cu Securitatea, iar alta (Sabina Fati) îşi dovedea necrofagia, imediat după trecerea la Domnul a ierarhului ortodox, aşezându-l în antiteză cu mitropolitul ecumenist Nicolae Corneanu, şi acuzându-l de toate “relele”: aventurier al istoriei noastre recente, legionar, antigreco-catolic (s-a opus restituirii bisericilor ortodoxe greco-catolicilor), naţionalist, antieuropean (fiindcă a declarat că „Europa ne propune să acceptăm homosexualitate, electronică, droguri, avorturi, inginerie genetică"), şi, oroarea ororilor, “prefera ortodoxismul (corect ar fi fost ortodoxia – nota mea) ecumenismului”. Un text de o violenţă rară, la adresa memoriei unui om care nu se mai putea apăra.

De curând, găsind pretextul cântecului măicuţelor de la Petru Vodă, femeile Komisar, cu alură de Ana Pauker, fac noi presiuni asupra Bisericii Ortodoxe Române (“lipsa de reacţie a Patriarhiei ridică semne de întrebare”, “nimeni din rândurile Bisericii Ortodoxe Române nu este deranjat de gesturile, nostalgiile, artefactele legionaroide”, “lucrurile se întâmplă sub cupola generoasă a înaltului cler al Bisericii Ortodoxe”). Adresarea necuviincioasă la adresa părinţilor Bisericii, în mod special a Părintelui cu viaţă sfântă Justin Pârvu, dar şi a Patriarhului Daniel, sau declararea Mişcării Legionare ca mişcare fascistoidă, împotriva adevărului istoric (Petre Ţuţea a arătat că diferenţa între legionari şi fascişti constă în aspectul fundamental religios al Mişcarii Legionare, religios creştin, ceea ce nu era cazul nici la fascişti şi nici la naţional-socialişti) sunt numai câteva aspecte care demonstrează mentalitatea comunistă a jurnalistelor. Aparent, sunt revoltate de colaboraţionismul Bisericii cu regimul comunist. Preocuparea lor e falsă, atât timp cât îl oferă ca model pe mitropolitul Nicolae Corneanu, ecumenist şi filogreco-catolic, dar şi vajnic colaborator al Securităţii comuniste, instituţie cu care a colaborat zeci de ani, dar îi atacă pe foştii deţinuţi politic, părinţii Bartolomeu Anania şi Justin Pârvu. Astfel de părinţi, alături de părinţii Dumitru Stăniloae, Arsenie Boca, Ilarion Felea, Arsenie Papacioc, Andrei Făgeţeanu şi atâţia alţii, au salvat onoarea neamului românesc, înfruntând temniţele comuniste, iar, la ieşirea din închisoare, au devenit învăţătorii poporului dreptcredincios. Ţintă predilectă a revărsării de ură din această ticăloasă campanie mediatică, Părintele Justin Pârvu petrece până la 17 ore pe zi pe scaunul de spovedanie, din dragoste pentru poporul lui. O ştiu foarte bine sutele de credincioşi care îi trec pragul zilnic.   

Actuala campanie de presă a demarat acum o săptămână, printr-un articol al Mirelei Corlăţan. Sub titlul “Călăul îşi îmbrăţişează victima”, în Evenimentul zilei a apărut o fotografie în care Părintele Teodor Stănescu se îmbrăţişează cu Tache Rodas. Ambii au trecut prin cumplitul experiment Piteşti, iar la un moment dat, cedând presiunilor, Părintele Teodor (pe atunci, deţinutul Tudor Stănescu) l-a bătut pe Tache Rodas. Îmbrăţişarea celor doi este un gest înălţător, care-i apropie pe amândoi de Dumnezeu. Nu pot folosi termenii pe care-i foloseşte Mirela Corlăţan, respectiv călău şi victimă. Cei doi au fost luptători, în primul rând, şi după aceea au devenit victime ale regimului sovieto-comunist. La Piteşti s-a aplicat un experiment satanic, prin care s-a încercat transformarea victimei în torţionar. Nu din voia lor o parte a deţinuţilor a trecut de partea cealaltă, ci în urma schingiuirilor şi a unor presiuni psihice nemaintâlnite. A fost mai rău ca-n iad, spune Nicolae Purcărea, unul dintre deţinutii care au trecut nepătaţi prin experimentul Piteşti. Dar asta numai din voia Domnului, nu din vreun merit personal, mai adaugă acesta. Din pacate, ziarista-justiţiară s-a obişnuit să caute vinovaţi acolo unde nu sunt. Nu Drăghici, Nicolski şi tovarăşii lor bolşevici, veniţi pe tancurile ruseşti, sunt vinovaţi, ci Mitropolitul Bartolomeu Anania şi călugarul Tudor Stănescu sunt călăii, în viziune sa. Vinovăţiile reale sunt ocultate în continuare.

Cealaltă acuzatoare, Sabina Fati, merge în delirul său antiortodox până acolo încât susţine că Biserica Ortodoxă Română este o instituţie opusă modernizării şi occidentalizării ţării. Acuzele sunt neîntemeiate, ortodoxia fiind principalul liant al unităţii româneşti, pe care jurnalista ar dori să o frângă, sugerând că enoriaşii părăsesc Biserica Ortodoxă, maica neamului românesc (Eminescu), îndreptându-se “spre alte culte, mai apropiate de realitatea secolului 21”. Noi nu ne schimbăm după cum bate vântul, nu ne lasă sfinţii morţi în credinţa ortodoxă. Statornicia noastră nu e întemeiată pe ceva vetust. Părintele Stăniloae ne spune că nimic nu e mai modern decât Hristos. "Hristos este Alfa si Omega, adicã începutul fãrã început si sfârsitul fãrã sfârsit. În El poti sã înaintezi la nesfârsit. Niciodatã nu vom ajunge sã realizãm chipul de Om al Lui Hristos… Cât avem de mers înainte!", ne-a transmis marele teolog român. Tot el ne-a învăţat că, din punct de vedere spiritual, avem şi noi de dat ceva Europei – creştinismul neschimbat. Sunetul românesc nu trebuie să lipsească din concertul european. A renunţa la identitatea noastră spirituală ar fi o sărăcire a noastră, dar şi a bătrânei Europe.

Citind articolele celor două tinere jurnaliste, te întrebi: De unde atâta ură? Mai ales că e vorba de nişte doamne. Dar nu e prima oară când văd că unele femei îndeamnă la violenţă. Mi-aduc aminte că, în 1990, când minerii căsăpeau studenţii şi bărboşii din Bucureşti, un grup de femei îi încurajau în barbaria lor. Pentru cei care avem imaginea sensibilităţii şi delicateţei feminine, rămâne un mister metamorfozarea unor femei în opusul firescului lor. Stranie este şi preocuparea jurnalistelor cu pricina pentru ortodoxia românească, domniţele arătându-se străine de învăţătura noastră de credinţă, de duhul Evangheliei şi de tradiţia ortodoxă. Ne întrebăm: de când şi până când eterodocşii impun norme Bisericii Ortodoxe? Astfel de ingerinţe politice, amintind de terorismul ideologic al anilor ’50, sunt de neacceptat în viaţa Bisericii.

Florin PALAS

Ecumenismul, Consiliul Mondial al Bisericilor, Biserica Ortodoxa Rusa si KGB-ul. De ce a fost ales Patriarhul Kirill? Dezvaluiri fulminante in cartea “Biserica spionilor”, scrisa de fostul agent KGB Konstantin Preobrajensky

Ecumenismul şi serviciul de spionaj

Serviciul de spionaj rus însoţeşte fiecare acţiune politică de proporţii cu un val de minciună declanşat în presa internaţională. Acesta este creat de Serviciul de dezinformare “A”. El creează teze false şi le aruncă în presă prin intermediul jurnaliştilor mituiţi/cumpăraţi, care sunt agenţii săi. Apoi oamenii oneşti le reproduc în articole şi interviuri, luandu-le de bune.

            Poţi să recunoşti semnătura serviciului de spionaj, fie şi numai după repetarea frecventă a tezelor. Pentru fiecare repetare, Serviciul “A” oferă o plată suplimentară. În operaţiunea “Biserica din străinătate” există două astfel de teze.

1. Patriarhia Moscovei este gata să rupă cu ecumenismul şi va ieşi imediat din Consiliul Mondial al Bisericilor (CMB). Problema părăsirii CMB s-a discutat deja pe larg în eparhii.

2. Putin are nevoie de patriarhul “său”. Stalin l-a avut pe Serghei, Hruşciov pe Aleksii, Brejnev pe Pimen, iar Putin vrea să-l vadă ca patriarh pe mitropolitul Lavr. Însă pentru aceasta iniţial trebuie să unească BRS (Biserica Rusă din Străinătate) cu Patriarhia Moscovei.

            Ambele teze sunt destinate emigranţilor ruşi, oameni care îşi iubesc cu sinceritate patria istorică, însă necunoscători ai multor legi nescrise ale acesteia. Tezele sunt false. La o analiză atentă, ele se prăbuşesc ca un castel de nisip.

            Legenda Nr.1. Rusia rupe legătura cu ecumenismul.

            Din păcate, această problema nu reprezintă la noi un subiect de interes public. Măcar din simplul motiv că majoritatea credincioşilor noştri sunt babele de la ţară, care nici nu cunosc cuvântul “ecumenism”. Ele au încredere în părerea preoţilor.

            Ierarhii recunosc uneori, oftând, că au fost obligaţi de KGB să intre în Consiliul Mondial al Bisericilor. Dar nu explică cu ce scop. Deşi timpurile sovietice se pare că au trecut, Rusia se află în continuare în CMB. Înseamnă că serviciul actual de spionaj are nevoie de această calitate de membru. Dar pentru ce? Răspunsul este simplu: pentru ca, prin intermediul clerului străin racolat, să influenţeze orientarea oamenilor politici din Occident.

            Dar, în multe ţări, printre enoriaşii înflăcăraţi există şi parlamentari, şi miniştri ai apărării, şi şefi ai serviciilor de spionaj/informaţii. Atunci de ce serviciul rus de informaţii să nu încerce să-i racoleze prin intermediul unuia dintre episcopi sau cardinali? Această idee este destul de reală. Doar că iniţial trebuie făcut în aşa fel încât aceşti ierarhi să devină agenţii noştri. Anume cu aceasta se ocupă marea misiune a Patriarhiei Moscovei de sub conducerea rezidenturii serviciului de spionaj de la Geneva.

            Adunarea la un loc a unui număr mare de clerici îi scuteşte pe spionii ruşi de a face cheltuieli de călătorie. Dar şi motivul este destul de convingător: chipurile, mă interesez de activitatea dumneavoastră din Consiliul Bisericilor. Povestiţi-mi despre dumneavoastră, daţi-mi un interviu! Şi episcopul străin poate fi de acord să poarte o discuţie sinceră cu prietenul rus: doar predica este obligaţia sa de preot. Iar celălalt îi înmânează un cadou scump. Sau, în mod contrar, îi arată o fotografie, a cărei publicare pe paginile ziarelor va frânge cariera sa de episcop. După aceasta, racolarea decurge ca unsă.

            Se întâmplă şi altfel. Episcopul străin îl racolează pe spionul nostru şi îl converteşte la credinţa sa. Au fost astfel de cazuri. În racolare obţine victoria cel ce este mai puternic din punct de vedere spiritual. Şi nu este chiar atât de uşor să stabileşti primul contact cu un episcop, în ţara sa de origine. Daca îi va cere o audienţă un jurnalist rus, care dintr-un motiv anume a devenit extrem de interesat de religie, reacţia episcopului va fi foarte precaută: “De ce anume vă interesez eu, şi nu un alt confrate de-al meu?”.

            Reprezentanţii PM (Patriarhiei Moscovei) din CMB (Consiliul Mondial al Bisericilor) au foarte mult de lucru. Serviciul de Informaţii Externe îi foloseşte în calitate de mijlocitori în relaţiile cu clerul străin.

Cuviosul Seraphim Rose: Duhul serghianist al legalismului si al compromisului cu duhul lumii acesteia se afla azi pretutindeni in Biserica Ortodoxa

Ca editor si misionar, Eugene simtea ca e de datoria lui sa se ocupe de un nou tip de tradare a intai-statatorilor ortodocsi: capitularea fata de regimurile comuniste atee. Aceasta a inceput in 1927, cand Mitropolitul Serghie Stragorodski al Nijni-Novgorodului, loctiitorul de atunci al Scaunului Patriar-hal al Moscovei, a fost eliberat dupa cateva luni de detentie intr-o inchisoare sovietica. La 29 iulie, cedand presiunilor autoritatilor comuniste, el a dat o declaratie de loialitate a Bisericii Ortodoxe Ruse fata de guvernul sovietic. Declaratia s-a publicat in Izvestia, ziarul sovietic oficial, impreuna cu un interviu cu Mitropolitul Serghie in care afirma ca el si Sinodul „se vor supune tuturor legilor puterii sovietice cu toata sinceritatea” . In acelasi timp, conform promisiunii facute autoritatilor, Mitropolitul Serghie a cerut clerului rus din afara granitelor sa isi dea semnatura de loialitate fata de regimul sovietic.

Mitropolitul Serghie a instituit aceasta politica de capitulare totala intr-o vreme cand comunistii - urmand cuvintelor lui Vladimir Ilici Lenin: „Marxismul este dusmanul neimpacat al tuturor religiilor" - incepusera o prigoana asupra Bisericii fara precedent chiar si in vremea paganismului roman. In 1927,  chiar in anul publicarii Declaratiei de loialitate a Mitropolitului Serghie, liderul sovietic Iosif Stalin declara unui grup de vizitatori americani: „Noi ducem o propaganda antireligioasa si vom duce o propaganda impotriva prejudecatilor religioase... Partidul nu poate ramane neutru fata de religie... Am facut presiuni asupra clerului reactionar? Da, am facut. Singurul necaz este acela ca inca n-au fost eliminati complet".

Cand multi dintre ierarhii Mitropolitului Serghie au refuzat sa-i urmeze pe politica, ei au fost etichetati drept „criminali politici" si au fost trimisi in lagare de exterminare sovietice. Aparatorii Mitropolitului Serghie pretindeau ca prin capitularea in fata regimului el „salvase" Biserica de la lichidarea totala dar ,asa cum scria candva Arhiepiscopul loan Maximovici intr-un articol, „Declaratia Mitropolitului Serghie nu a adus vreun folos Bisericii. Prigoanele nu numai ca nu au incetat, ci chiar au sporit. La celelalte acuzatii facute de regimul sovietic impotriva clerului si mirenilor s-a adaugat inca una - nerecunoasterea Declaratiei. In acelasi timp, s-au inchis nenumarate biserici in intreaga Rusie. In cativa ani, aproape toate bisericile au fost distruse sau li s-a dat o alta destinatie. Regiuni intregi au ramas fara nici o singura biserica. Lagarele de concentrare si taberele de munca silnica detineau mii de clerici, dintre care o mare parte nu si-au mai redobandit niciodata libertatea, fiind executati acolo sau murind din pricina muncii excesive si a lipsurilor. Pana si copii preotilor si mirenii credinciosi au fost prigoniti".

In anii de dupa Declaratia sa, Mitropolitul Serghie s-a dovedit a fi un supus purtator de cuvant al statului sovietic. In 1930, cand in Occident s-au auzit unele proteste impotriva prigonirii crestinilor in URSS, Mitropolitul a facut declaratii publice ca nu era nici un fel de prigoana asupra credinciosilor; ca informatiile din presa occidentala despre asemenea prigoane erau o nascocire rauvoitoare a dusmanilor regimului sovietic; ca clericii si credinciosii erau judecati si pedepsiti nu pentru credinta lor, ci exclusiv pentru activitati contra-revolutionare; si ca daca uneori se inchideau biserici, aceasta se facea la cerinta populatiei. In 1942, dupa ce majoritatea preotilor si aproape toti episcopii (cu exceptia catorva ce colaborau cu autoritatile) fusesera dusi la mucenicie lagare, Mitropolitul Serghie declara din nou ca persecutiile din URSS erau doar o „amagire".

Mitropolitul Serghie a fost ales Patriarh al Moscovei in 1943 si a raposat in :44. Intrucat orice opozitie la politica sa de capitulare fusese sistematic eliminata de regimul sovietic, aceasta a ramas linia oficiala a administratiei bisericesti din Rusia in urmatoarele decenii. Multi credinciosi, atat din Rusia cat si din afara, o priveau ca pe un fel de tradare, incepand s-o numeasca „serghianism”, termen ce denota vanzarea credinciosiei fata de Hristos pentru a pastra organizarea bisericeasca exterioara sau, in general, pentru orice alt folos pamantesc.

Administratia bisericeasca din Rusia a urmat linia Mitropolitului Serghie numai prin constrangere; si, asa cum scria Arhiepiscopul loan, „pentru cei din Rusia, care au fost supusi unor groaznice suferinte, ar putea exista circumstante atenuante pentru capitularea lor morala in fata crudului regim, la fel cum canoanele bisericesti din vremea prigoanelor erau mai putin aspre cu cei ce se lepadau de Hristos in urma unor suferinte cumplite". Insa ceea ce-1 preocupa pe Eugene era faptul ca in anii 1969-1970 se putea vedea o capitulare morala similara si in Occidentul liber, unde nu erau circumstante atenuante ca in patimitoarea Rusie. Acest nou si, dupa parerea lui Eugene, cu totul nejustificat compromis, a aparut in urma negocierilor dintre una din Bisericile Ruse din America, Mitropolia, si Patriarhia Moscovei dominata de sovietici. In urma unei actiuni pe care Eugene si ceilalti membrii ai Bisericii Ruse din Afara Granitelor au numit-o „puci”, Mitropolia a aranjat sa devina „autocefala”, adica Biserica independenta, cu sprijinul Moscovei. Acest fapt era contemporan, iarasi, cu o noua prigoana a Bisericii din Rusia. Ierarhul care a ajutat la aranjarea autocefaliei a  fost Mitropolitul Nicodim al Leningradului, un om vestit in Occident pentru negarea publica a persecutiei din URSS.

Episcopul Artemie considera necanonica intronizarea noului episcop de Kosovo. Intronizarea a fost o salata ecumenista si pan-religioasa.

Aceeasi stire de pe site-urile grecesti, doua variante:

http://www.romfea.gr/index.php?option=com_content&view=article&id=6754:raskas-theodosios&catid=26:2009-12-18-08-38-40

http://acvila30.wordpress.com/2010/12/27/οι-οικουμενιστές-της-σερβίας-ενθρονί/

Desigur ca pe primul site, care este unul destul de corect politic (deci cu semne de intrebare), se spune ca IPS Artemie s-a pensionat (???!!!!) si in locul lui a fost ales si intronizat (zilele trecute) un nou arhiereu. Insă se mai spune inocent si ca „Επίσης παρέστησαν εκπρόσωποι της Εκκλησίας της Ελλάδος, της Ρωσικής Εκκλησίας, εκπρόσωποι της Ισλαμικής Κοινότητας Κοσσόβου, καθώς και της Ρ/Καθολικής και Ευαγγελικής Εκκλησίας.” Adica intronizarea a fost o salată ecumenista si pan-religioasa. Desigur, ea ar fi fost facuta sub supravegherea stricta a fortelor de ordine kosovare formate din italieni si germani.

De  asemenea, se spune, la fel de inocent, că SS Irineu al Serbiei a afirmat la intronizare că: «Σήμερα είναι μεγάλη ημέρα, είναι η ημέρα της ενθρόνισης του Επισκόπου Θεοδοσίου, ο οποίος καλείτε τώρα να συνεχίσει την ιστορία και τη ζωή της σερβικής Εκκλησίας στο Κόσσοβο και Μετόχια και να δώσει νέα ώθηση, να χαράξει μια νέα ιστορία». Adica noul episcop va trebui sa dea un nou impuls si sa traseze o noua istorie a Bisericii sarbe in Kosovo si Metohia. Desigur, tinind cont cine a particpat la intronizare, e clar ca s-a intrat intr-o noua eră, una „ecumenica” si corecta politic.

IPS Artemie, insa, a facut apel la credinciosii episcopiei sale sa nu participe la „intronizarea necanonica” si „uzurparea de tron” care se face:

Η σημερινή ενθρόνιση του Θεοδοσίου αποτελεί αντικανονική πράξη σφετερισμού επισκοπικού θρόνου καθόσον είναι ζων ο κανονικός Μητροπολίτης Αρτέμιος, ο οποίος δεν έχει εκπέσει του θρόνου του αφού ούτε δικάστηκε, ούτε απολογήθηκε, ούτε εκκλησιαστική δίκη πέρασε αλλά αντικανονικά και παράνομα οδηγήθηκε σε καθαίρεση.

Η υπό τον κανονικό Μητροπολίτη Αρτέμιο Μητρόπολη Ράσκας και Πριζρένης, η οποία αναγκάζεται να λειτουργεί στην εξορία, ενημέρωσε με σχετική ανακοίνωση τους πιστούς της Επισκοπής, τους ιερείς και μοναχούς, ότι κάθε επικοινωνία με τον μοιχεπιβάτη επίσκοπο Θεοδόσιο επιφέρει σε εκείνους όλα τα προβλεπόμενα από τους Ιερούς Κανόνες. Στην ίδια ανακοίνωση επισημαίνεται ότι ο επίσκοπος Θεοδόσιος αντικανονικά εξελέγη επίσκοπος και επομένως δεν μπορεί να ενθρονιστεί ως επίσκοπος της Μητρόπολης Ράσκας και Πριζρένης.

Τέλος να σημειωθεί ότι στη σημερινή ενθρόνιση –παράσταση παρέστησαν μέλη της φιλοδυτικής κυβέρνησης του Βελιγραδίου ενώ όλα διεξήχθησαν κάτω από την «ασφάλεια» που παρείχε η αλβανική αστυνομία του Κοσσυφοπεδίου.

Source: http://thriskeftika.blogspot.com

M.M.

Cuviosul Seraphim Rose despre ecumenism si New Age

Duhul serghianist al legalismului si al compromisului cu duhul lumii acesteia se afla azi pretutindeni in Biserica Ortodoxa. Dar noi suntem chemati a fi ostasi ai lui Hristos in ciuda acestui fapt! (Pr. Serafim Rose, 1980)

In revista lor, fratii sustinusera puritatea credintei ortodoxe, aparand-o impotriva compromisului si tradarii unora dintre reprezentantii ei aflati la conducere. Ca madulare credincioase ale Bisericii Ruse din Afara Granitelor, ei nu au incetat niciodata sa ia partea „adevaratei Ortodoxii", cum o numeau ei, o Ortodoxie nefalsificata si nediluata.

In apararea Ortodoxiei de compromisuri, principalul subiect al zilei era socotit ecumenismul. In conceptia vechii Biserici, termenul oikoumene („intregul pamant locuit") se folosea de obicei pentru a desemna intarirea tuturor popoarelor in plinatatea si curatia Adevarului; dar in epoca moderna sensul s-a schimbat in opusul sau: diluarea si poleirea adevarurilor mantuitoare in scopul unirii exterioare cu neortodocsii. Pentru Eugene, fireste, acest lucru era inca un pas spre unitatea antihristica a lumii, despre care scrisesera limpede Sfintii Parinti. De-a lungul istoriei, nenumarati marturisitori murisera pentru a pastra Bi­serica sloboda de rataciri teologice si pentru a-i pastra curatia de Chivot al mantuirii. Iar acum unii dintre ierarhii de frunte, potrivit „luminatei” lor conceptii moderne, incercau sa treaca cu vederea ratacirile, cautand cai de a se uni cu cei ce le sustineau.

Pe atunci, cel mai vadit ecumenist ortodox era insusi Patriarhul Constantinopolului, Athenagora I. Intalnindu-se cu Papa Paul al Vl-lea in Tara Sfanta, in anul 1963, el a inceput sa urmeze o cale a dialogului ecumenic de orientare adogmatica, afirmand ca „Dogmele trebuie puse in camara” si ca „Vremea dogmelor a trecut”. In luna decembrie a anului 1965, printr-un act de "iertare reciproca", facut simultan cu Papa Paul al Vl-lea, el a incercat sa uneasca Biserica Ortodoxa cu cea Romana, fara a cere mai intai ca aceasta din urma sa se lepede de invataturile ei mincinoase. Iata ce scria unul dintre consilierii patriarhali ai sai: „Schisma din anul 1054 d. Hr., care a despartit Bisericile Ortodoxa si Romano-Catolica, nu mai este in vigoare. Ea a fost stearsa din istorie si din viata celor doua Biserici prin intelegerea reciproca si prin semnaturile Patriarhului Constantinopolului, Athenagora I, si Patriarhului Apusului, Papa Paul al Vl-lea". In luna decembrie a anului 1968 Patriarhul Athenagora declara ca a introdus numele Papei Paul al Vl-lea in Diptice, vrand sa spuna ca Papa era in comuniune cu Biserica Ortodoxa.

Dar fiindca Ortodoxia nu are un singur conducator „infailibil" precum Romano-Catolicismul, Patriarhul nu a reusit, de fapt, sa duca pana la capat acest lucru fara acordul lumii ortodoxe. Au fost unii care l-au salutat pe Patriarhul Athenagora ca pe un „profet" al noii ere, cerand chiar canonizarea sa inca din timpul vietii, dar cele mai multe Biserici Ortodoxe locale nu l-au urmat. Ca si in epocile anterioare, cand unii ierarhi tradau credinta ortodoxa, cei ce iubeau cu adevarat credinta au ramas vigilenti, pazind-o astfel de intinari teologice dogmatice. Intre oponentii de frunte ai programului unionist al Patriarhului Athenagora se afla intai-statatorul Bisericii Ortodoxe a Greciei, Arhiepiscopul Hrisostom, apoi un staret grec vazator cu duhul si facator de minuni, Arhiman-dritul Filotei Zervakos (f 1980), si un renumit teolog sarb, Arhimandritul Iustin Popovici (|1979).

Intre anii 1966-1969 Eugene si Gleb au publicat in Cuvantul Ortodox articole care aratau abaterile Patriarhului Athenagora, cerandu-i sa se reintoarca la adevarata Ortodoxie. Spre a aseza evenimentele contemporane in perspectiva istorica, in 1967 ei au publicat si cateva texte de si despre Sf. Marcu al Efesului, marele marturisitor al Ortodoxiei care in veacul al XV-lea dejucase o incercare de unire a credintei ortodoxe cu ratacirea latineasca la Sinodul de la Florenta.

Amintindu-si de reactia initiala la articolele lor despre Patriarhul Athenago­ra, Eugene scria: „La primele numere, cand am inceput sa primim plangeri fiindca eram atat de categorici in privinta Patriarhului Athenagora..., ne-am dus la Vladica loan cu o oarecare indoiala - oare n-ar fi fost mai bine sa nu fim asa de categorici? Dar slava Domnului, vladica loan ne-a sprijinit fara rezerve si ne-a blagoslovit sa continuam in acelasi spirit".

Intrucat traiau in America, fratii s-au simtit obligati sa-si exprime nemultumirea fata de intai-statatorul Arhiepiscopiei Ortodoxe Grecesti din America, Arhiepiscopul Iacov. Numindu-l pe Patriarhul Athenagora „parintele duhovnicesc al renasterii Ortodoxiei", Arhiepiscopul Iacov urma indeaproape politica acestuia, participand la tot felul de evenimente si slujbe ecumenice.

Ca filosof ce se afla, Eugene nu se multumea sa cunoasca erorile ecumenismului modern, sa stie ca sunt straine constiintei adevaratei Biserici a lui Hristos. Voia sa patrunda si mai adanc si sa inteleaga de ce oameni ca Patriar­hul Athenagora si Arhiepiscopul Iacov credeau ceea ce credeau, ce anume a pricinuit vadita reorientare a conceptiei traditionale a Bisericii, cea una, sfanta, sobor-niceasca si apostoleasca. Raspunsul l-a aflat chiar in afirmatiile acestor ierarhi.

Am vazut ce simtea Eugene fata de „noul crestinism“, nou-deghizatul umanism si idealism lumesc al papilor romano-catolici contemporani. Ne putem imagina deci ce mult s-a tulburat vazand cum ierarhi din propria Biserica Orto­doxa mergeau pe drumul deschis de acesti papi, imbratisand aceleasi idei la moda. In spatele acestor idei Eugene vedea ceea ce identificase inca de la inceputul anilor 1960 drept primul corolar al nihilismului: conceptul inaugurarii unei „epoci noi”, a unui nou fel de timp.

Erezia ecumenica la apogeu! Patriarhul Serbiei si reprezentantul Nuntiului Apostolic la Belgrad au aprins lumanarile la ceremonia evreiasca Hanuka.

Dezbatere intre masoni pe tema religiei. In rolul crestinului - Tony Blair. Partenerul sau - Hitchens, un ateu bolnav de cancer in faza terminala

Christopher Hitchens, jurnalist şi scriitor american, care a descris anterior creştinismul, iudaismul şi islamismul ca fiind „adevărata axă a răului", crede că religia este „un experiment nemilos, în care suntem creaţi bolnavi şi în care ni se porunceşte să fim buni". Declaraţia a fost făcută în cadrul unei dezbateri pe teme religioase, unde l-a avut ca partener de discuţii pe fostul premier britanic Tony Blair.

Dezbaterea, organizată la Toronto şi transmisă de BBC, a avut ca temă principală: „Religia este o forţă a binelui?". Tony Blair a încercat să apere imaginea religiei ca forţă a binelui şi a fost cel care a încercat să arate că religia este extrem de necesară în viaţa noastră de zi cu zi, în timp ce Hitchens, un ateu bolnav de cancer în fază terminală, a fost cel care consideră religia ca un factor malefic pentru omenire.

Pentru Blair, un catolic convertit, este evident faptul că religia reprezintă o forţă a binelui şi crede că ar fi inutil ca cineva să încerce să ignore acest aspect. Dar contraargumentul adus de Hitchens este că prin credinţă nu se poate face bine, deoarece religia forţează oamenii să facă lucruri oribile. El afirmă că „oamenii au avut foarte puţin de câştigat datorită creştinismului şi au reuşit doar să îşi compromită libertatea deoarece s-au comportat ca nişte «oi»".

„Un experiment nemilos"

Blair, care s-a convertit la catolicism după ce a părăsit funcţia de prim-ministru în 2007, a recunoscut în timpul dezbaterii că de-a lungul istoriei s-au făcut multe „acte oribile" în numele religiei. Însă el spune că „o lume fără credinţă ar fi mai săracă din punct de vedere moral".

„Nu neg că religia poate fi o forţă a răului. Dar, în cazurile în care ea este, acest lucru se bazează numai pe o pervertire a credinţei", a mai spus fostul prim-ministru britanic. Acesta a mai spus că religia a fost de-a lungul timpului o sursă de inspiraţie şi i-a determinat să realizeze fapte extraordinare.

De asemenea, fostul premier a încercat să arate că religiile din întreaga lume, cum ar fi creştinismul, dar şi budismul sau islamismul, promovează ideea binelui şi i-a adresat lui Hitchens o întrebare controversată: „Sunt de acord că într-o lume fără religie fanaticii religioşi ar putea să dispară. Dar te întreb: ar dispărea şi fanatismul?".

Interviu ATITUDINI. Mărturia Părintelui Justin Pârvu – Trăim într-un veac al minciunii şi al înşelării

Să facem din ţara asta un Canaan de rugăciune

Părinte, spuneaţi că trăim într-un lagăr electronic, chiar dacă noi nu sesizăm şi încă avem impresia că suntem liberi, într-o societate democratică. Credeţi că este vreo diferenţă între acest lagăr şi cel comunist?

Dragii mei, nu este nicio diferenţă. Că este comunism sau neocomunism, că este sub Ceauşescu, sau sub Iliescu, sau sub oricare alt x-ulescu, prizonierul tot prizonier rămâne. De aici putem vedea noi arta şi dibăcia la care au ajuns aceşti stăpâni ai lumii, după cum au reuşit sa transpună în minţile noastre comunismul drept democraţie, cenzura drept libertate, încât au ajuns să desăvârşească această artă demonică, arta minciunii; trăim într-un veac al minciunii şi al înşelării, încât nimic nu mai e autentic, nici noi, ca persoane, nici plantele sau hrana pe care le consumăm, toate sunt modificate şi nefireşti. Se lucrează cu informarea şi dezinformarea în aşa grad, încât nici tu nu mai ştii care este partea reală a lucrurilor. Ca să distingi azi adevărul de minciună e greu şi pentru oamenii duhovniceşti şi cât de cât aşezaţi; este nevoie de o mare atenţie şi trezvie, să ne cunoaştem inamicul ce ne stă înainte. Este însuşi tatăl minciunii şi îşi adună în laboratorul minciunii toate uneltele acestea prin care lucrează şi pe care le compromite neîncetat. Ei folosesc astfel de tehnici pentru un scop foarte important – să inducă confuzia –, aceasta este o armă importantă a sionismului internaţional. Prin îndoială şi confuzie anulezi tot, chiar orice fundament care a stat la baza unei civilizaţii. Adică este o descompunere şi morală, şi spirituală a omului, încât el nu mai există ca fiinţă umană; este o depersonalizare a fiinţei umane. Acesta a fost de altfel şi scopul lor, de a aduce omenirea într-un stadiu de neîncredere. Diavolul, vrăjmaşul de moarte al omului, a reuşit să îl dezmoştenească pe om de toate calităţile cu care a fost înzestrat în rai.

Dar cum poate reuşi fără voia noastră?

Păi, desigur că prin voia noastră; prin neascultarea noastră de poruncile lui Dumnezeu, am lăsat portiţe deschise pentru tatăl minciunii. Cine mai ţine azi seama pentru ce înălţime duhovnicească am fost creaţi şi de ce bogăţie ne facem lipsiţi prin neascultarea noastră? Cine mai ascultă de sfaturile Părinţilor Bisericii? Dacă nu suntem într-un rost duhovnicesc, nu ne aflăm pe o axă bună. Degeaba avem noi raţiuni drepte şi logice, dacă nu îşi au rostul duhovnicesc, sunt fără valoare; nu eşti acoperit de har. Discernământul este sarea Harului dumnezeiesc. Ei amestecă lucrurile şi prezintă unele informaţii reale, unele false, astfel încât să ne slăbească puterea de a discerne. Acesta este, de altfel, scopul lor demonic.

Dacă ajungi să fii prizonierul unei reeducări a minţii, cum reuşeşti să mai evadezi?

Cea mai comună metodă de reeducare, folosită atât de comunişti, cât şi de stăpânitorii de azi, de altfel aceiaşi securişti doar cu altă pălărie, este metoda şedinţelor. Înainte erau şedinţele de partid, acum sunt şedinţe culturale sau simpozioane. În momentul în care a intrat în presa aceasta a şedinţelor şi a strângerilor de mâini, omul începe deja să aibă îndoieli şi să renunţe la crezul său de o viaţă şi astfel să îmbrăţişeze doctrina partidului. Nu deodată. Azi, mâine, poimâine, încet-încet, începe să îşi facă loc în suflet schimbarea concepţiilor pe care le aveai şi aşa toată ciocăneala asta a lor are până la urmă un rezultat pozitiv pentru ei, chiar dacă la început pare o tactică banală.

Ei conduc lumea din umbră, cu un nucleu de oameni, o elită a întunericului şi a răutăţii. Şi noi, dacă am crea o elită duhovnicească am mai putea realiza ceva şi să le stăm împotrivă.

Mai e posibil aşa ceva, când frâiele naţiunii noastre sunt în mâinile altora?

România la ora actuală nu mai este condusă de români, ci de străini, în special evrei şi unguri, care au găsit în ţara noastră o gazdă plăcută din toate punctele de vedere; din punct de vedere economic, dar şi din punct de vedere al laşităţii românului. Îţi dă şi papucul din picioare, numai să îl laşi în pace acolo să trăiască liniştit în noroiul şi în greutatea lui. Şi în special aici în Moldova, mai aproape de Răsărit, este o invazie de evrei, ca astfel să poată avea ei un atu în privinţa succesului lor iudaic, să poată avea trecere din zona Occidentului spre Răsărit. Pentru că toate mişcările politice şi teritoriale nu sunt altceva decât un interes viu pentru viitorul lor, nu un viitor de 10-15 ani, ci un viitor cu o perspectivă şi de peste 50 de ani, viitor pe care să-l aibă la îndemână şi să îl pună la dispoziţia neamului lor, spre realizarea unui guvern unic mondial.

Citeam într-o carte câteva metode de manipulare evreieşti. Primul secret sionist este să deruteze cu zvonul opinia publică. Al doilea secret: a înmulţi aşa de tare defectele poporului, obişnuinţele, pasiunile, relaţiile vieţii în comun încât să nu se mai înţeleagă unii cu alţii. Iată rostul minciunii evreieşti.

Şi care credeţi că ar fi rolul ungurilor la noi în ţară de ocupă funcţii atât de importante în fiecare guvernare?

La noi în ţară au condus şi vor conduce minorităţile. Dar nu numai la noi în ţară, toate conducerile mari ale lumii sunt dirijate tot de minorităţi. Ruşii, de pildă, sunt conduşi în cea mai mare parte de evrei. Americanii, tot de evrei. Pentru că aceste două imperii mari pe care se bazează sunt forţa lor militară. Mafia masonică ţine Rusia şi America aşa, faţă în faţă – când prieteni, când duşmani, când binevoitori, când răuvoitori, când în cântece frăţeşti, când în cântece duşmăneşti. Dacă ai să găseşti nişte români puşi în guvern, aceia sunt la ministerele cele mai neînsemnate, la ape, în agricultură, pe la aviaţie. Ungurii niciodată nu ne-au putut avea în sufletul lor şi nici nu ne vor avea, pentru că e ura acestei rase mongole împotriva rasei latine. Dacă am avea nişte oameni de jertfă, poate am avea şi altă soartă, dar bineînţeles că aceşti oameni sunt repede lichidaţi sau intimidaţi. Şi cei care ar mai putea face ceva sunt de altfel oameni foarte obosiţi, fiind suprasolicitaţi. Asta face parte tot din planul lor, să obosească naţia în aşa fel încât să nu mai poată gândi limpede şi să doarmă în momentele cele mai importante. În parlament, de pildă, vorbeşte unul, ceilalţi sforăie. Şi apoi se întreabă oare când o fi trecut legea cutare? Şi ajung să banalizeze lucrurile de vârf.

Asistăm acum la o demascare a masonilor şi a societăţilor masonice şi ei înşişi încep să îşi facă lucrările cunoscute. Cum se explică aceasta?

Păi, la ce să mai stea ascunşi, dacă şi-au atins ţelul? Acum conduc lumea şi mai trebuie şi să ni le închinăm. Acum nu mai au niciun secret.

Adevărata cugetare dogmatică a părintelui Ilie Cleopa şi răstălmăcirile ecumeniştilor

Inter­viu cu Par­in­tele Iachint,
ucenicul de chilie al Par­in­telui Cleopa

Blagosloviti, Par­inte!

Dom­nul si Mai­cuta Dom­nu­lui! Bine ai venit in Sfan­tul Munte!

Bine v-am gasit! Cum sunteti?

Mul­tumim Maicii Dom­nu­lui ca sun­tem ortodocsi! Si sa ne ajute Preas­fanta sa ramanem ortodocsi pana la capat! In rest, scriu, adun invata­turi de la Sfin­tii Par­inti, pen­tru pas­trarea dreptei Cred­inte. E o indelet­ni­cire de mare man­gaiere pen­tru sufle­tul meu.

Ce teme aveti in vedere?

Acum, cu aju­torul Maicii Dom­nu­lui, toc­mai am ter­mi­nat o lucrare despre Uni­tatea Bis­ericii. Fiindca ecu­menis­mul acesta a denat­u­rat rau de tot invatatura despre Bis­er­ica cea Una, Sfanta, Sobor­niceasca si Apos­toleasca. Mereu ii auzi vorbind despre „unirea Bis­eri­cilor” si despre „refac­erea uni­tatii Bis­ericii”, ca si cum Bis­er­ica si-ar fi pier­dut uni­tatea, si vin ei acum, prin intal­niri ecu­meniste, sa refaca uni­tatea Bis­ericii. Aceasta rat­acire este o blas­femie adresata direct Dom­nu­lui nos­tru Iisus Hris­tos. Fiindca Bis­er­ica este Trupul lui Hris­tos, iar a spune ca exista mai multe Bis­erici dezbi­nate, este tot una cu a spune ca s-a impar­tit Trupul lui Hris­tos in parti dezbinate.

De mult timp am dorit sa vorbesc cu Sfin­tia Voas­tra, fiindca in mediul teo­logic uni­ver­si­tar am auzit multe zvonuri despre incli­na­tia ecu­menista a Par­in­telui Cleopa. Stiu ca ati fost ucenic apropiat al Par­in­telui si ca ati avut ocazia de a cunoaste direct invatatura sa, mai bine zis invatatura orto­doxa propo­vaduita de Par­in­tele. De exem­plu, am auzit ca Par­in­tele Cleopa ar fi fost de acord cu dia­logurile ecumeniste…

Stii cum a aparut acest zvon? Veneau unii din cei mari… si ii spuneau Par­in­telui ca fac efor­turi deosebite pen­tru a-i ajuta pe romano-catolici sa cunoasca Orto­doxia. Si ca de aceea sunt impor­tante dia­logurile „ecu­menice”, de fapt, ecu­meniste. Dar nu ii spuneau nimic despre com­pro­misurile pe care le fac ei acolo. Nu ii spuneau ca se pre­gatesc sa accepte „Tainele” papis­tasilor, fiindca Par­in­tele nu ar fi fost de acord. Stii ca un om bun la inima, cu multa dragoste de oameni, se induioseaza si crede de multe ori tot ce ii spui, nu banuieste vicle­nia.

Par­in­tele Cleopa pas­tra neabatut invatatura orto­doxa despre unic­i­tatea si uni­tatea Bis­ericii. Bis­er­ica este Una, adica este unica si uni­tara. Iata, am aici cartea Par­in­telui, Calauza in Cred­inta Orto­doxa, edi­tia a patra, ingri­jita de Par­in­tele Ioanichie Balan. Uite ce scrie Par­in­tele Cleopa in aceasta lucrare, la pag­ina 111: „Bis­er­ica lui Hris­tos este una, deoarece Man­tu­itorul a inte­meiat o sin­gura Bis­er­ica (Matei 16: 18), nu mai multe, pen­tru ca Bis­er­ica are un sin­gur cap, pe Iisus Hris­tos, ea fiind infati­sata ca o sin­gura Mireasa a lui Hris­tos (Efe­seni 5: 27 )”. Aceasta despre unic­i­tatea Bisericii.

In ceea ce priveste uni­tatea Bis­ericii, Par­in­tele Cleopa spunea foarte clar ca aceasta uni­tate nu se poate rupe, fiindca Bis­er­ica este Trupul lui Hris­tos. Ereticii se desprind de Bis­er­ica, se despart, dar Bis­er­ica ramane uni­tara. Iata aici, la pag­ina 118, cum zice Par­in­tele: „Despar­tirea n-a atins uni­tatea Bis­ericii; pen­tru ca aceasta uni­tate nu se poate destrama nicio­data, ori­care ar fi numarul si cal­i­tatea ereti­cilor care se smulg de la sanul Bis­ericii. Erezi­ile si schis­mele, ori­cat de multe si de mari ar fi ele, nu pot imparti Bis­er­ica cea Una, pen­tru ca ea sta strans unita cu Capul ei, care este Iisus Hris­tos. Uni­tatea Bis­ericii este mai pre­sus de fire si ea nu poate fi zdrun­ci­nata de nimeni”.

Iar despre incer­car­ile de unire cu papis­tasii, Par­in­tele spunea asa: „Toate incer­car­ile de unire intre Apus si Rasarit au fost si sunt sor­tite esecu­lui, cata vreme nu se va reveni in Apus la Tra­di­tia Sfin­tilor Par­inti” (la pag­ina 27). Par­in­tele Cleopa nu dorea o unire de tip ecu­menist, ci dorea revenirea la Orto­doxie a celor care s-au rupt de Biserica.

Împotriva tradiţiei. Papa, Bush şi Gorbaciov, pictaţi în Biserica înfrăţirii ecumeniste din Petreşti. IPS Andrei nu vede un lucru rău în aceasta.

Pentru prima dată în analele religiei şi credinţei ortodoxe, în noua biserică din Petreşti - Alba sunt pictaţi cei trei mari bărbaţi ai omenirii care au contribuit decisiv la demolarea comunismului: George Bush, Papa Ioan Paul al II-lea şi Mihail Gorbaciov. Alături de aceştia, în biserica din Petreşti şi-au mai găsit loc numeroase alte picturi unicat într-un locaş sfânt ortodox, iar în curtea acesteia se află un Monument al Eroilor, în formă de obelisc, de asemenea unic în Europa, prin care sunt cinstiţi, deopotrivă, eroii români şi saşi, duşmani pe câmpurile de luptă ale războaielor mondiale...


Biserica din Petreşti este impunătoare. Albă în exterior, seamănă cu o catedrală occidentală. Deasupra intrării tronează o inscripţie cu litere de aur: "... Aici este biserica lui Dumnezeu, aici este poarta cerului" (Facere 28,17). Intri pe uşă şi rămâi perplex! Pe holul de la intrare, pe peretele din dreapta, sunt pictaţi, "nu între sfinţi, ci între oamenii providenţiali ai Terrei din amurgul celui de al doilea mileniu", după cum spune preotul Alexandru Coman, distrugătorii comunismului: George Bush, Papa Ioan Paul al II-lea şi Mihail Gorbaciov. Sub ei, sunt scrise cu litere de-o şchioapă cuvintele "Când omul striga: «Opriţi Planeta, vreau să cobor». Dumnezeu, prin aceşti trei oameni providenţiali, a schimbat mersul lumii". Pe peretele din stânga intrării sunt pictaţi, tot pentru prima dată într-o biserică ortodoxă, cei trei mari poeţi ai Ardealului: George Coşbuc, Lucian Blaga şi Octavian Goga, chipurile lor fiind însoţite de inscripţia "Poeţi care au plâns durerile Ardealului şi au înveşnicit ţăranul şi satul românesc-transilvan".

Prof. Ioan Vlăducă: Întrebări şi răspunsuri despre monofiziţi şi copţi.

Care este cea mai impor­tanta hotarare dog­mat­ica a Sin­odu­lui de la Calcedon?

Sfin­tii Par­inti, lumi­nati de harul Preas­fan­tu­lui Duh, au hotarat: „Urmand asadar Sfin­tilor Par­inti, noi invatam intr-un glas si mar­tur­isim pe Unul si ace­lasi Fiu, Dom­nul nos­tru Iisus Hris­tos, Insusi desavar­sit intru Dum­nezeire cat si intru omeni­tate, Insusi Dum­nezeu ade­varat si om ade­varat din suflet ratio­nal si din trup, de-o-fiinta cu Tatal dupa Dum­nezeire si de-o-fiinta cu noi dupa omeni­tate, intru toate aseme­nea noua afara de pacat, nascut din Tatal mai inainte de veci dupa Dum­nezeire si, la plinirea vremii, Ace­lasi nascut pen­tru noi si pen­tru a noas­tra man­tuire din Fecioara Maria, Nasca­toarea de Dum­nezeu, dupa omeni­tate, Unul si Ace­lasi Hris­tos, Fiul, Dom­nul, Unul Nascut, cunoscandu-se in doua firi, fara ameste­care, fara schim­bare, fara impar­tire, fara despar­tire, deose­birea fir­ilor nefi­ind nicide­cum stri­cata din pric­ina unimii, ci mai degraba pastrandu-se insusir­ile fiecarei firi intr-o sin­gura Per­soana si intr-un sin­gur Ipostas, nu impartindu-se sau despartindu-se in doua fete, ci Unul si Ace­lasi Fiu, Unul Nascut, Dum­nezeu Cuvan­tul, Dom­nul Iisus Hris­tos, pre­cum au vestit de la inceput proorocii, pre­cum El Insusi ne-a invatat despre Sine si pre­cum ne-a predanisit noua Crezul Par­in­tilor”[1].

Unii con­sid­era ca la Sin­odul al IV-lea de la Cal­cedon a fost o „nein­telegere de ter­meni”. De aceea, hotarar­ile nu au fost prim­ite de catre Dioscor si de cei impre­una cu el. Este adevarat?

Asa spun cei care vor sa mic­soreze impor­tanta Sfan­tu­lui Sinod de la Cal­cedon. In real­i­tate, toc­mai pen­tru a se depasi difi­cul­tatile ter­mi­no­log­ice, Dum­nezeu a aratat in chip min­unat care este invatatura cea ade­varata: „…si s-au adunat sase sute treizeci de Epis­copi, si alca­tuind si o parte si alta, adica drept­cred­in­ciosii si ereticii, doua tomuri, si deschizand racla Sfin­tei Mucen­ite Eufimia, le-au pecetluit si le-au pus pe piep­tul ei, si peste putine zile facand rugaci­une si, deschizand, au vazut si s-au spaiman­tat; pen­tru ca au vazut tomul ereti­cilor lep­a­dat sub picioarele Sfin­tei, iara al drept­cred­in­ciosilor tinandu-l in cin­stitele sale maini. Aceasta facandu-se s-au ingrozit toti, vazand o min­une ca aceasta. Si intorcandu-se mai var­tos spre cred­inta, au slavit pe Dum­nezeu Cel ce face in toate zilele min­unate, si peste fire lucruri, spre intoarcerea si folo­sul celor multi”[2].

Se zice ca actu­alii copti nu mai sunt monofiz­iti si ca ei accepta acum cele doua firi ale lui Hris­tos. In aceste con­di­tii este posi­bila unirea cu acestia?

Actu­alii copti nu sunt monofiz­iti euti­hieni, ci monofiz­iti sev­e­r­ieni. De aceea il cin­stesc pe ereticul Sever ca sfant[3]. Ei spun ca accepta cele doua firi ale Dom­nu­lui nos­tru Iisus Hris­tos, dar le con­sid­era ameste­cate intr-o noua fire. Ei con­sid­era ca uni­tatea celor doua firi poate fi numita „o fire”[4]. In plus, nu accepta hotarar­ile celui de-al patrulea Sfant Sinod Ecu­menic de la Cal­cedon[5].

Patri­arhul monofizit Shenouda al III-lea al cop­tilor a declarat in 1979 la intal­nirea de la Chambesy: „In ceea ce priveste Sinoad­ele Ecu­menice, noi nu accep­tam decat pe primele trei […]. Noi refuzam Sin­odul de la Cal­cedon. […]. Pot sa spun foarte deschis, nicio Bis­er­ica din Ori­ent nu poate sa primeasca Sin­odul de la Cal­cedon”[6]. Este gre­sit sa vor­bim despre „unirea cu cop­tii”. Se poate vorbi insa de venirea cop­tilor la Orto­doxie. Iar aceasta se poate real­iza numai intr-un sin­gur mod: sa anatem­atizeze monofizis­mul si pe susti­na­torii lui (Euti­hie, Dioscor, Sever si ceilalti de un cuget cu ei), sa accepte Hotarar­ile Sfin­telor Sinoade Ecu­menice IV-VII, sa cin­steasca dupa cuvi­inta pe Sfin­tii Par­inti de la cel de-al patrulea Sfant Sinod Ecu­menic de la Cal­cedon (451) si pe Sfanta Mare Mucenita Eufimia, sa primeasca invatatura Sfan­tu­lui Maxim Mar­tur­isi­torul, a Sfan­tu­lui Ioan Dam­aschin si a Sfan­tu­lui Ier­arh Grig­orie Palama; sa accepte si Sin­od­i­conul Orto­dox­iei. Apoi sa primeasca Sfan­tul Botez Orto­dox.

Continuare la

http://atitudini.com/intrebari-si-raspunsuri-despre-monofiziti-si-copti/