Gheorghe Buzatu a venit la Centrul de cultură şi civilizaţie europeană, după care a acuzat stări de rău. El a fost dus la spital, dar medicii nu i-au mai putut salva viaţa, transmite Agerpres, care citează declarația lui Corneliu Ciucanu. Decesul istoricului Gheorghe Buzatu vine la o zi după ce acesta şi colegii săi au fost la Bârlad, unde a fost lansat Târgul de carte, eveniment organizat cu prilejul Zilelor culturale bârlădene. Gheorghe Buzatu se afla în evidenţa medicilor ca fiind cardiac cronic. Deşi a suferit un accident cerebral în 2011, colegii săi spun că acesta şi-a revenit spectaculos.
“Această tragedie a venit când ne aşteptam mai puţin. Părerea noastră era că şi-a revenit foarte bine, redevenise activ, era foarte mobil. Participa la conferinţe, simpozioane. Chiar ieri am fost la Bârlad”, a spus cercetătorul Corneliu Ciucanu. Conform acestuia, trupul neînsufleţit al istoricului va fi depus, marţi, la Biserica “Sf. Lazăr”, iar înmormântarea va avea loc joi, la ora 12,00.
Gheorghe Buzatu s-a născut, la 6 iunie 1939, în comuna Sihlea, judeţul Vrancea. A urmat Liceul ‘Regele Ferdinand’ din Râmnicu Sărat, iar apoi Facultatea de Filologie-Istorie, Secţia istorie, în cadrul Universităţii ‘Alexandru Ioan Cuza’ din Iaşi (1956 – 1961). Este doctor în Istorie din 1971.
A fost cercetător ştiinţific (1961 – 1992) la Institutul de Istorie şi Arheologie ‘A. D. Xenopol’ al filialei din Iaşi a Academiei Române şi cercetător ştiinţific principal (1992 – 1997) al Centrului de Istorie şi Civilizaţie Europeană al filialei din Iaşi a Academiei Române. Începând cu 1997 a fost profesor universitar de Istorie contemporană şi Relaţii Internaţionale la Universitatea din Craiova şi profesor consultant la Universitatea ‘Ovidius’ din Constanţa.
A fost senator de Iaşi în legislatura 2000 – 2004, ales pe listele Partidului România Mare. A făcut parte din Comisia pentru politică externă a Senatului, precum şi din Delegaţia Parlamentului României la Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei (dec. 2002 – dec.2004).
Gheorghe Buzatu a desfăşurat o bogată activitate ştiinţifică: 55 de cărţi publicate sub nume propriu, 70 de volume coordonate sau în colaborare, peste 500 de studii şi micro-monografii, articole, eseuri, note etc. Este coordonator al prestigioasei colecţii ‘Românii în istoria universală’, care a ajuns la peste 140 de volume. În martie 2010, Gheorghe Buzatu şi-a lansat colecţia Opera Omnia, o colecţie paralelă publicată de editura Tipo Moldova, cele 13 volume pe care le conţine făcând parte din colecţia ‘Românii în istoria universală’.
Printre cele mai importante volume publicate se numără: ‘România şi trusturile petroliere internaţionale până la 1929′ (Iaşi, 1981, Premiul Academiei Române); ‘Din istoria secretă a celui de-al doilea război mondial’ (vol. I-II, Bucureşti, 1988-1995); ‘O istorie a petrolului românesc’ (Bucureşti, 1998); ‘Istoria Românilor în secolul XX. 1918-1948′ (Bucureşti, 1999; reeditare, 2002). În iunie 2007, Senatul Universităţii ‘Ovidius’ din Constanţa i-a decernat, la propunerea Facultăţii de Istorie şi Ştiinţe Politice, titlul de Doctor Honoris Causa. În decembrie 2008, Adunarea Generală a Academiei Oamenilor de Ştiinţă din România l-a ales pe Gheorghe Buzatu ca membru corespondent.
Scris de :
Z.V. Sursa: ZIUA
VECHE
Blandul nostru Profesor Gheorghe Buzatu a plecat spre ceruri, azi, in
jurul orelor 12.00. A plecat de "la munca", unde se gasea, de altfel,
zi de zi, incepand cu orele 7.00, lucrand neobosit si neintrecut pentru
neamul sau, in slujba adevarului istoric. A plecat de la masa sa de
lucru, inconjurat de cartile sale, unde se afla alaturi de bunii sai
colegi de la Centrul de Istorie si Civilizatie Europeana - Iasi al
Academiei Romane. Pe 6 iunie ar fi implinit 74 de ani.
Durerea
este grea. O tragedie pentru istoriografia romaneasca, ai carei stalpi
de rezistenta cad rand pe rand, lasand loc liber brigazilor rosii de
epigoni si venetici.
Gh. Buzatu a fost un cavaler neintrecut al
Adevarului absolut. Un mare luptator pentru cauza nationala. Dupa mine,
Profesorul Gheorghe Buzatu a fost si ramane expresia desavarsita a
nationalismului sublim, a nationalismului cult, a nationalismului viu,
care arde ca o flacara ce nu va putea fi stinsa niciodata. Pentru ca
reprezinta Istoria reala, asa cum a fost si cum a scris-o marele istoric
al Romaniei trecute, prezente si viitoare Gheorghe Buzatu: Sine ira et
studio.
Am avut bucuria dumnezeiasca sa lucrez cu Profesorul la
editarea volumelor "Documente din Arhiva Corneliu Zelea Codreanu", o
lucrare la care a tinut foarte mult. "De abia de acum, de la publicarea
Documentelor din Arhiva Codreanu, incepe cu adevarat cercetarea istorica
privind fenomenul Miscarii Legionare. Nimeni nu le va mai putea ignora
de acum incolo", spunea adeseori Profesorul, invocand si faptul ca
primul interesat de aceste arhive, aflate in trecut sub lacate grele, in
posesia Securitatii si apoi a SRI, inainte de a ajunge la CNSAS, a fost
unul dintre fostii ambasadori americani in Romania, chiar la
inceputurile anilor '90.
Durerea este prea mare. Singura noastra
consolare este ca Profesorul a plecat acum la regasirea cu marii sai
colegi, N. Iorga, V. Parvan, P.P. Panaitescu, C. Daicoviciu, Gh. I
Bratianu, Florin Constantiniu...
Dumnezeu sa-l odihneasca in pace, alaturi de toti cavalerii romanismului din opera sa!
La Revedere, Dom' Profesor!
Al Dvs,
Victor (Roncea), coeditor, alaturi de Profesorul Buzatu, al Integralei Documentelor din Arhiva Corneliu Zelea Codreanu (nota noastra)Centrul de Istorie şi Civilizaţie Europeană anunţă cu profundă durere trecerea la Domnul a Profesorului Gheorghe Buzatu. Trupul neînsufleţit va fi depus începând de marţi, 21 mai, la Biserica Sfântul Lazăr din Centrul Civic-Iaşi. Slujba de înmormântare va fi oficiată la Biserica Sfântul Lazăr joi, 23 mai, ora 12.00.
Dumnezeu Să-l primească în Lumina Sa!