Reţeaua László Tőkes, finanţată de la bugetul Ungariei

Companii cu capital de stat din Ungaria au finanţat cu peste trei milioane de euro numeroase entităţi juridice din România, aflate în strânsă legătură cu László Tőkes, arată o investigaţie a portalului de limbă maghiară Transindex.ro din Cluj, realizată de jurnalistul Sipos Zoltán. Vă prezentăm o versiune editată în limba română a acestei investigaţii.

„Dacă FIDESZ ar fi finanţat campania noastră electorală, atunci nu făceam campania aşa cum am fost nevoiţi s-o facem. Am fi putut face o campanie mai bună“ – a declarat Tibor T. Toro, liderul Partidului Popular al Maghiarilor din România (PPMT), într-un interviu acordat portalului de limba maghiară din Romania transindex.ro. O investigaţie a portalului clujean transindex.ro realizată de jurnalistul Sipos Zoltan, care a presupus peste 50 de solicitări de informaţii de la autorităţile de la Budapesta, arată însă că FIDESZ, partidul premierului Viktor Orbán, poate că nu a finanţat direct PPMT, dar numeroase instituţii şi companii cu capital de stat din Ungaria au finanţat, după ce FIDESZ a revenit la putere în 2010, o serie întreagă de organizaţii, asociaţii şi fundaţii în care se regăsesc persoane din anturajul politic sau civic al lui László Tökes. Dar pentru a înţelege mai bine fluxurile de bani şi de influenţă, e cazul să precizăm entităţile implicate în acest joc: mişcarea civică, partidul şi ONG-ul.

Mişcarea civică Consiliul Naţional al Maghiarilor din Transilvania – CNMT sau, după acronimul derivat din limba maghiară EMNT - condus de László Tökes, este o organizaţie civică, născută în anul 2003 ca o facţiune ruptă din UDMR şi sprijinită încă de atunci de FIDESZ, partidul actualului premier ungar, Viktor Orbán. Reprezentantul FIDESZ la congresul UDMR de la Satu Mare din 2003, care a ţinut un discurs în care a salutat disidenţa, era nimeni altul decât Nemeth Zsolt, actual secretar de stat în Ministerul de Externe ungar şi unul dintre cele mai importante personaje în ceea ce priveşte politicile Ungariei faţă de maghiarii din afara graniţelor. Partidul După şapte ani de civism mai degrabă steril, CNMT a simţit nevoia unei acţiuni politice mai viguroase, aşa încât a generat un partid: Partidul Popular al Maghiarilor din România (PPMT). Preşedintele executiv al CNMT, Toro T. Tibor, a devenit liderul PPMT, iar o întreagă pleiadă de foşti “civici“ au devenit vicepreşedinţi ai partidului: Balazs Gergely a fost în perioada 2009-2011 preşedinte regional în CNMT, Elod Papp a fost fondator, iar pe urmă vicepreşedinte CNMT, Zsolt Szilagyi a fost şi el fondator şi vicepreşedinte CNMT, Gyula Zatyko a fost membru în conducerea organizaţiei CNMT din judeţul Bihor între 2008 şi 2011.

Mai mult, majoritatea candidaţilor PPMT la alegerile locale şi parlamentare din 2012 şi-au început cariera în CNMT sau activează şi în prezent în această organizaţie. Pe paginile web ale PPMT şi CNMT găsim foarte multe bannere şi ştiri relatând despre organizaţia parteneră. Dacă sunăm, spre exemplu, la biroul CNMT din judeţul Bihor, la telefon se răspunde aşa: „CNMT-PPMT, poftiţi!“. Organizaţia neguvernamentală Cea de-a treia entitate relevantă este organizaţia nonguvernamentală asociată la CNMT, denumită Asociaţia EMNT, care preia în titulatură acronimul în limba maghiară al CNMT, adică EMNT. Înfiinţată tot în 2010, când s-a născut şi partidul, Asociaţia EMNT este prezidată tot de Laszlo Tökes şi, potrivit unor relatări de presă, a fost imediat populată, în structurile de conducere, cu rude şi cunoştinţe ale liderilor celorlalte două entităţi, CNMT şi PPMT, cum ar fi Gergely Balasz , un nepot al lui László Tökes, sau Toro Tamas, fiul liderului PPMT Toro T. Tibor. Dacă primele două entităţi, CNMT şi PPMT, joacă un rol preponderent politic, Asociaţia EMNT are un rol însemnat din punct de vedere financiar, întrucât, spre deosebire de celelalte două, are o mare calitate: ca ONG, poate primi finanţări din străinătate. Mai exact, de la Guvernul FIDESZ de la Budapesta. Finanţarea oficială a PPMT Din raportul detaliat al veniturilor şi cheltuielilor electorale al PPMT, publicat pe site-ul Biroului Electoral Central (BEC), reiese că în cursul alegerilor locale din vara anului trecut, PPMT a avut venituri totale de 116.000 de euro, cheltuielile însumând 113.000 de euro. La alegerile parlamentare din 2012, partidul a avut venituri totale de 127.000 de euro şi cheltuieli de 115.000 de euro. Din datele publicate nu reiese cine a donat bani PPMT, şi nici nu putem şti exact din ce activităţi a avut partidul venituri. Avem însă motive să credem că – în pofida declaraţiilor lui Toro – activitatea şi campaniile PPMT sunt finanţate, fie şi indirect, de către FIDESZ, guvernul maghiar, precum şi firme cu capital de stat din Ungaria. Ca să aflăm mai multe, am folosit sistemul online de cereri de informaţii al portalului de investigaţii atlatszo.hu din Ungaria. De-a lungul investigaţiei, am formulat aproximativ 50 de cereri de informaţii. Din răspunsurile primite rezultă că de la înfiinţarea PPMT, în 2010, diferite ministere şi firme de stat au acordat finanţări substanţiale unor ONG-uri înfiinţate recent de către funcţionari şi politicieni din CNMT sau PPMT. Banii au venit pe câteva filiere. Filiera „Centrelor pentru democraţie“ Ajuns din nou la putere în mai 2010, Guvernul Viktor Orban a decis să ofere cetăţenie ungară tuturor maghiarilor din ţările vecine. Pentru asta, a înfiinţat aşa-numitele „Centre pentru democraţie“, unde etnicii maghiari din alte ţări sunt ajutaţi cu formalităţile de dobândire a cetăţeniei maghiare. În România, au fost înfiinţate 26 de asemenea centre, operate sub auspiciile mişcării civice a lui László Tökes, CNMT. În noiembrie 2010, când CNMT a semnat parteneriatul cu guvernul ungar, preşedintele executiv Balasz Gergely, viitorul lider al PPMT, a respins categoric alegaţiile că aceste centre vor fi folosite în beneficiul politic al PPMT. Deşi lista conducătorilor de Centre nu este publică, o verificare „bucată cu bucată“ arată că 6 dintre conducătorii de birouri sunt lideri judeţeni ai CNMT, iar alţi 11 chiar au candidat pentru PPMT în alegerile locale şi parlamentare de anul trecut. Despre bugetul Centrelor pentru democraţie nu se ştie mare lucru. Deşi mult timp a negat, CNMT în final a recunoscut că primeşte finanţare din bani publici maghiari. Cu toate astea, pe site-ul Centrelor pentru democraţie sau ale CNMT nu găsim nici o informaţie cu privire la finanţare. Singurul indiciu este un material „Evenimentul Zilei“, care se bazează pe un document oficial, întocmit în urma unui control efectuat în România, din care rezultă că Ministerul Administraţiei Publice şi Justiţiei din Ungaria a transferat în total 490.000 de euro în contul Asociaţiei EMNT, ONG-ul afiliat CNMT. La solicitarea noastră expresă privind aceşti bani alocaţi Asociaţiei EMNT, Ministerul Administraţiei Publice şi Justiţiei din Ungaria a refuzat să răspundă, invocând o lege din 2007, care exclude din categoria informaţiilor de interes public finanţările acordate organizaţiilor sau persoanelor fizice de peste hotare. Trainingurile, exclusiv pentru politicienii PPMT Cu alte solicitări privind finanţarea ONG-ului asociat CNMT-PPMT am avut însă mai mult noroc. Am aflat astfel că Asociaţia EMNT a câştigat o finanţare de la Ministerul ungar de Externe pentru o campanie de recensământ, respectiv pentru popularizarea proiectului Miko Imre (ce are ca scop ajutarea micilor întreprinderi maghiare din Transilvania). În total, Asociaţia EMNT a beneficiat de finanţări în valoare de 8.000 de euro. De asemenea, Banca de Devoltare Maghiară, cu capital integral de stat, a acordat o finanţare de 84.000 de euro pentru nişte traininguri de dezvoltare comunitară în 22 de localităţi din Ardeal. Programul urma să fie organizat de Asociaţia EMNT în perioada decembrie 2012 –februarie 2013. Accesând pagina web al CNMT, nu găsim nimic despre acest program. Există însă comunicate de presă despre Universitatea Publică Deschisă din Transilvania, organizată de CNMT şi Institutul Balvanyos. Această universitate este însă dedicată strict consilierilor locali PPMT. De asemenea, în judeţul Bihor, in localitatea Valea lui Mihai, a avut loc un alt trainig, cu titlul „Comunicare politică“, organizat de CNMT şi Asociaţia Pro Partium. Acest training era iarăşi pentru consilierii locali PPMT din judeţul Bihor şi Satu Mare. Şi consilierii locali PPMT din judeţul Sălaj au avut destinat recent un training asemănător. Filiera „Presa Fără Hotare“ Din răspunsurile primite la cererile de informaţii reiese că în ultimii ani, cel mai generos finanţator al proiectului CNMT-PPMT a fost Loteria de stat din Ungaria, o companie extrem de profitabilă, subordonată Administraţiei Averii Statului Maghiar. Loteria din Ungaria este cunoscută datorită faptului că în 2010 a acordat o finanţare de 850.000 de euro Fundaţiei Pentru Presa Maghiară Fără Hotare. Această fundaţie a cumpărat un trust de presă din secuime de mărime considerabilă, Udvarhelyi Hirado SRL, editorul cotidienelor locale din Odorheiu Secuiesc, Miercurea Ciuc, Târgu-Mureş, Gheorgheni, precum şi portalul internet Szekelyhon.ro. Reprezentantul legal al acestei fundaţii este Korda Eva Judit. În perioada 2005-2007, ea a fost directorul executiv al companiei care operează televiziunea de ştiri HirTV din Ungaria, cunoscută ca apropiată de FIDESZ, iar până în 2008, Korda era membru în Consiliul de Administraţie al televiziunii. Sediul Fundaţiei Pentru Presa Fără Hotare este la Budapesta, pe strada Ulloi nr. 102. Tot aici găsim redacţia cotidianului „Magyar Nemzet“ şi radioului Class FM, amândouă fiind considerate organizaţii media apropiate FIDESZ. Pe lângă sponsorizarea din decembrie 2010, Fundaţia Pentru Presa Maghiară Fără Hotare a mai beneficiat de o finanţare de 670.000 de euro din partea Loteriei ungare, acordată în decembrie 2011. Un alt finanţator important al proiectului CNMT-PPMT, respectiv al Fundaţiei Pentru Presa Maghiară Fără Hotare, este Banca de Dezvoltare Maghiară. Şi această instituţie este proprietate a statului maghiar, iar totalul donaţiilor se ridică la 612.000 de euro. O parte mai mică a donaţiilor provine de la compania de electricitate naţională, de asemenea aflată în proprietatea statului maghiar, care a donat 34.000 de euro.

Prof. Univ. Dr. Ilie Bădescu: Spălarea creierelor se realizează acum prin mijloace "blânde"

„Au fost tăind un brad bătrân, , fiindcă făcea prea multă umbră...” spunea Nicolae Iorga într-un poem premonitoriu de excepţie. Asistăm domnule profesor, din nou , la un act de „epurare” a intelectualilor români neînregimentaţi , urmându-se tipicul anilor ’50 ?
Mi-e teamă că da. Noul ciclu politic al României, cel postdecembrist,, a început printr-o operație de marginalizare teribilă a așa numitei generații Labiș, iar unii dintre aceștia au fost chiar supuși unui tip aparte de epurare: instituții, reviste, edituri, au fost fie desființate, fie refondate, cu alte colegii, altă listă de   personal, alte grupări, ceea ce i-a plasat pe mulți în afara „instituției”. Un caz aparte, de o dramatică celebritate, a fost acela al scriitorului Dinu Săraru, altul a fost al regretatului Mihai Ungheanu... Nu-mi permit să amintesc situația cu totul dramatică a unora dintre scriitorii de excepțională valoare, precum Paul Anghel, Ion Lăncrănjan, Eugen Barbu.
A urmat un al doilea val de ostracizări care au culminat cu Raportul Tismăneanu în care au fost readuși pe liste scriitorii „proscriși”, pentru care s-au întocmit liste de eliminare, probabil încă operative. S-a declanșat operațiunea antiprotocronistă, de un primitivism care amintește „spiritul primar-agresiv” al Kominternului, a fost reinventat delictul de opinie, au fost etichetați oameni și opere, s-a încercat o eliminare în bloc precum a fost tentativa de a supune dezaprobării publice grupuri întregi sub eticheta de „generație expirată” deși cei loviți cu pietre proveneau din generații diferite, de la vrednicul de pomenire Patriarh Teoctist la cei ce abia încheiau al cincilea deceniu de viață.
A urmat al treilea val de eliminări sub pretextul pensionărilor, ceea ce-a aruncat în afara instituțiilor personalități de remarcabilă valoare, pe care nu-mi îngădui să le nominalizez dorind să le respect nevoia de minimă discreție. Au fost dezgropate etichete cominterniste pentru a-i stigmatiza și a-i țintui pe liste cvasiconspirative pe cei suspectați de un sentiment național mai răspicat, ori de apartenență creștin-ortodoxă. La etichetele de naționalist, național-comunist, ortodoxist, fundamentalist, legionar, securist, s-au adăugat etichete noi precum cele de protocronist, dughinist-ortodoxist, după numele geopoliticianului rus Aleksandr Dughin, monoculturalist, această ultimă etichetă fiind menită a-i „deconspira” pe cei care, chipurile, ar fi promotorii unei singure culturi şi putem continua dacă vreţi...
Multe dintre etichetele acestea au fost lansate din laboratoarele unor facultăți și universități prestigioase. Probabil că mulţi dintre cei care-și scriu astăzi memoriile detaliază fenomenul. La multe dintre sciziparitățile sociale şi politice, au fost adăugate altele cu scopul de a induce un fel de război al tuturor împotriva tuturor, o anarhie de mari proporții, pe orizontala și pe verticala societății și, dacă s-ar fi putut, să energizeze o demoniacă rebeliune a omului împotriva lui Dumnezeu. Ceea ce nu s-a reușit în vremea comunistă urma să izbândească acum: ridicarea unei majorități contra Bisericii, ceea ce ar fi fost mai mult decât o dezbisericire, adică semănarea unui indiferentism religios. Discuția este lungă fiindcă vremurile sunt teribil de posomorâte.
Ce modele vor fi create în schimb pentru o generaţie care, în principiu, ar trebui să revigoreze fibra acestui neam ?
Ținta acestor vremuri este generația fără identitate. Un psiholog umanist american a cercetat maladia acestui tipar uman prin ceea ce el a denumit „sand-box syndrom”- sindromul cutiei de nisip- , adică inducția la scara popoarelor a unor modele de viață care amestecă uitarea de sine cu stări ludice capabile să anuleze percepția realistă și gravă, matură a lucrurilor.
Asemenea scheme de viață „în alianţă cu răul pot energiza rebeliunea dezordonată a lumii”, ne previn doi sociologi creștini americani. Un fel de puteri decăzute au pus stăpânire pe stările sufletești ale prea multora. Asemenea puteri sunt asemenea stihiilor, de la duhul banilor la duhul trufiei, al egoismului fără margini, al îndreptățirii fără temei, al închipuirii, debilitează lumea și viața, ne fac incapabili să reacționăm la nihlismul și anarhia acestui veac, să recuperăm sensul pozitiv al existenței. Duhul urât al banilor deformează ființa colectivă după ce abia s-a ieșit dintr-o altă teribilă deformare indusă în lume de doctrina comunistă. Marxiștii, cum remarcă un filosof modern, Karl Popper-, sunt iubitori de violență, la Lenin aceasta fiind legitimată prin teoria dictaturii de execuţie: execuţia burgheziei de către proletariat.
În „Statul şi revoluţia” Lenin legitimează crima colectivă, execuţia unei clase sociale de către o altă clasă. Pentru Marx, proletariatul este „groparul burgheziei”, deci discursul sepulcral este cel convocat spre a explica şi a legitima istoria. Noţiunea pivot a unei asemenea viziuni este moartea nu viaţa. Duhul destrămării ludice, al plăcerilor și pornografiei este una dintre cele mai teribile amenințări ale omului. Un scriitor britanic, Aldous Huxley, a profetizat emergența unui altfel de stat în istorie pe care l-a numit „stat magic”, în care „spălarea creierului nostru” se realizează „prin mijloace blânde”, precum: cultivarea unei sexualităţi deșănțate, forme de viață care „excită simţurile şi imaginaţia”, cultivarea iluziei puterii, a unei „plăceri ce zguduie simţurile şi mintea până la epuizare”, cum sesiza un remarcabil comentator al acestei terifice profeții, domnul Virgiliu Gheorghe. Dictatura acestui stat magic este mai teribilă decât cealaltă, a statului posomorât al idolatriei ideologice, așa cum l-a imaginat Marx și l-a pus în practică Lenin.
Cum s-a ajuns la dictatura „statului magic” ?
Prin trădarea elitelor! Teribilă este singurătatea popoarelor trădate de elitele lor prin conspiraţia păcatului, a căderilor, şi, iată, o avem tălmăcită în versetul acesta al lui Iezechiel: „Şi oile Mele s’au risipit din lipsă de păstor ... Pe faţa întregului pământ s-au risipit, şi nu era nimeni care să le caute şi să le întoarcă”. Ideologii statului magic pervertesc și sensul lucrurilor elementare. Popoarele, spun ideologii statului magic, sunt majorităţi posace, coercitive, care opresează minorităţile şi indivizii. În consecinţă, indivizii şi minorităţile de toate tipurile trebuie decretate normalităţi chiar dacă acestea conduc la dezintegrarea majorităţilor și mai grav la dezagregarea unităților spirituale firești. Cu ocazia alegerilor pentru preşedinţia americană, din 2008, California, Arizona şi Florida au apelat la procedeul referendumului pentru a restabili acurateţea unei definiţii colective asupra familiei. Aşa de puternic erau clătinate fruntariile etnomentale în derulările cotidiene ale vieţii popoarelor încât acestea au fost nevoite să recurgă la referendum pentru a stabili ca definiţia familiei să rămână cea clasică: uniune consimţită în mod liber dintre un bărbat şi o femeie. A fost necesar un referendum pentru o definiţie „naturală” sau firească. Lucrul încă mai tulburător este că un număr de state americane au trebuit să facă uz de referendum pentru a restabili acurateţea unei definiţii, care decurge dintr-un întreg etnospiritual de reguli, norme, modele, tipare, forme şi scheme sociale pe care le regăsim în mod obişnuit în modul cotidian de viaţă al membrilor acelor majorităţi numite popoare.
Minorităţile aliate cu un anume tip de aparat statal reuşesc să conteste, să răstălmăcească definiţii paradigmatice ale popoarelor şi să impună alte definiţii care creează confuzii, coboară tiparele fondatoare ale vieţii comune la un talmeş-balmeş noţional ce reaminteşte promiscuitatea babeliană. În fond, ce ne spun aceste referendumuri populare, precum cel din California? Referendumul californian ne arată că atunci când Curtea Supremă din statul respectiv, de exemplu, legalizase căsătoriile anarhosexuale, acel stat intrase deja în conflict logico-normativ, voliţional, spiritual,jurisprudenţial cu poporul mobilizat plebiscitar ca să se apere de efectele unor acte normative derivate din paradigma statului magic. A fost necesar apelul la „arma plebiscitară” pentru apărarea de acţiunile prin care un stat se arăta dispus să redefinească noţiunile fondatoare ale vieţii comune în conformitate nu cu rânduiala creată de Dumnezeu, ci cu principiul plăcerii anarhice, cu procedeul definiţiilor arbitrare, al minorităţilor despotice. Scrutinul popular se află, iată în conflict cu corectitudinea politică şi cu subculturile jurnalismului magic.
Segmente însemnate din elitele conducătoare ale statelor se revendică de la principiile statului magic prin care pot transforma unele formaţiuni sociale în forţe, activităţi şi seducţii capabile să contribuie la triumful unui nou turn Babel, o zidire zadarnic urnită din frământătura plăcerilor. Această frământătură dislocă principiul etnospiritual căci nu mai are ce să facă cu el şi forţa care desăvârşeşte procesul este statul magic.
Mai avem soluţii salvatoare la îndemână ?
Soluția este la poporul îmbisericit, adică readus la un tip de educație care să-l facă destul de puternic în fața inducției anarhiei. Numai poporul despărţit de Biserica lui Dumnezeu se află în primejdia rătăcirii, care este şi cea finală, adică aceea care-i aduce pieirea. Aceeaşi este lecţia pe care ne-o transmite învăţătura Templului ridicat de Solomon la chemarea lui Dumnezeu către poporul Său, care este popor al lui Dumnezeu, ales de Dumnezeu întrucât se menţine în templu, adică unit în rugăciune, printr-o legătură pe care generic o numim Biserică sau Templu.
Pe de altă parte, manifestările creatoare în sânul popoarelor sunt o dovadă care ne spune că Dumnezeu păstrează perpetuu în lume mila faţă de popoare, că darul său nu e retras niciodată popoarelor care au darul acesta activ sau virtualizat, ca latenţă sufletească, deci ca sumă de protovirtuţi, de preînclinaţii spre bine, spre fapta cea bună, spre dreptate, ca tânjire după adevăr şi dreptate....
Încât doar popoarele poartă în mediul lor sufletesc, prin latenţele difuze, şansa energiilor înnoitoare ceea ce şi explică faptul că popoarele găsesc uşor calea spre Dumnezeu, chiar atunci când sunt lipsite de şcoli speciale în acest sens.
Tradiţiile şi cultura acestora, ca semne ale puterii lor creatoare, sunt binevoite de Dumnezeu, adică sunt daruri aduse la împlinire, ceea ce arată că Dumnezeu a binevoit în şi prin popoare; altfel acestea ar fi fost lipsite de darul culturii. Substratul peren al popoarelor se află astăzi sub ameninţări multiple punând sub primejdie şi înfrăţirea popoarelor. Cea mai teribilă ameninţare este cea direcţionată contra proprietăţii identitare a indivizilor şi a popoarelor însele. Modernitatea a declanşat un masiv proces de desproprietărire identitară ceea ce agravează criza mondială actuală.
Rupţi de tradiţii, de credinţe, de sentimentele apartenenţei, indivizii şi grupurile devin vulnerabile în faţa acestui nou tip de ameninţări. Doctrina lansată de preşedintele Truman, conform căreia bunăstarea materială e totul şi esenţa libertăţii este accesul la prosperitate materială şi nimic altceva, ca şi comunismul lui Marx şi Lenin, că mâncarea este totul şi religia este opiu pentru popoare, au contribuit deopotrivă la dezarmarea etnoistorică a generaţiilor noi, postbelice şi deci a popoarelor în faţa unor asemenea promisiuni. Ne dăm seama așadar că salvarea vine de la o întoarcere în Biserică adică de la o reformă spirituală a elitelor și a popoarelor deopotrivă. Soluția este spirituală și NU economică, așa cum se crede îndeobște.

Marcel Bărbătei
Publicat Luni, 15 aprilie 2013

Foto: roncea.ro