19.9.11

Sf. Teofan Zăvorâtul: Îndeletnicirile casnice sau de serviciu nu te îndepărtează de Dumnezeu

Destul de mulţi oameni cred că, de vreme ce te ocupi cu îndeletniciri casnice sau probleme de serviciu, ai părăsit deja lucrurile duhovniceşti, bine-plăcute lui Dumnezeu. Gândind aşa, când capeţi dorinţa de a trăi într-un fel bine-plăcut lui Dumnezeu, sau începi să vorbeşti despre acest lucru, de obicei gândeşti că trebuie să fugi de societate, să-ţi părăseşti casa şi să mergi undeva în pustie sau în pădure. Situaţia nu este nici pe departe aşa. Problemele zilnice ale vieţii, de care depinde baza căminului şi a societăţii, sunt stabilite de către Dumnezeu şi, îndeplinindu-le, nu înseamnă o îndreptare spre lucrurile lumeşti, ci o continuare a problemelor dumnezeieşti.

Lucrează dumnezeieşte şi te vei apropia de El
Însuşindu-şi o asemenea părere greşită, fiecare acţionează ca şi cum nu s-ar putea gândi la Dumnezeu desfăşurându-şi activităţile lor zilnice şi având o viaţă socială. Trebuie să-ţi formezi convingerea că tot ceea ce faci în casă sau în afara ei, ca parte a problemelor tale zilnice, este şi duhovnicesc, şi bine-plăcut lui Dumnezeu. Sunt anumite porunci cu privire la acestea. Cum este posibil ca împlinirea acestor porunci să nu fie bine-plăcută lui Dumnezeu? Tu le faci neplăcute lui Dumnezeu, din cauza necredinţei tale, pentru că nu le împlineşti cu simţământul pe care Dumnezeu doreşte să-l ai când le împlineşti. Tu nu împlineşti poruncile lui Dumnezeu într-un fel dumnezeiesc. Astfel, ele sunt irosite în deşert, şi mintea se îndepărtează de la Dumnezeu.
Îndreaptă deci acest lucru, şi de acum încolo să începi să faci toate lucrurile ştiind că făptuindu-le în felul acesta împlineşti o poruncă, şi săvârşeşte-le aşa cum trebuie săvârşită o poruncă a lui Dumnezeu. Odată ce ai început să faci aşa, nimic nu-ţi poate întoarce gândurile de la Dumnezeu; dimpotrivă, totul le va aduce mai aproape de El. Toţi suntem slujitori ai lui Dumnezeu. El a stabilit pentru fiecare om un anumit loc şi o anumită ocupaţie şi se uită să vadă cum împlineşte fiecare dintre noi hotărârea Lui. El este pretutindeni. El are grijă şi de tine. Ţine minte asta şi fă fiecare lucru ca şi cum ţi-ar fi fost încredinţat direct de către Dumnezeu, indiferent despre ce este vorba.

Primeşte fiecare întâlnire ca de la Dumnezeu
Toate activităţile casei să le faci în felul acesta. Şi atunci când cineva îţi face o vizită sau tu mergi să vizitezi pe cineva, ţine minte câteva lucruri. Mai întâi, Dumnezeu a trimis această persoană la tine şi El se uită să vadă dacă o primeşti şi te porţi cu ea ca şi cu El Însuşi; în al doilea rând, Dumnezeu ţi-a dat o însărcinare în afara casei şi te urmăreşte să vadă dacă o vei făptui în felul în care vrea El.
Dacă te hotărăşti să faci aşa, atunci niciuna din treburile gospodăreşti sau activităţile din afara casei nu-ţi vor îndepărta gândurile de la Dumnezeu.

(Sf. Teofan Zăvorâtul - “Viaţa duhovnicească şi cum o putem dobândi”)

Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 56 - septembrie 2011

Oficiosul Evenimentul zilei, flasneta ateilor din Romania. Mostra de articol bolsevic specific anilor '50. Ce vor ateii (inspirati de ASUR): istoria religiilor, in locul religiei. Intrebare pentru Flutur: numai Ponta-i satanist?

Elevul nu e obligat să urmeze religia, dar riscă mult dacă se retrage de la această oră. Supăraţi că profesorul le îndocrinează copiii, câţiva părinţi propun soluţia: ora de istoria religiilor.

"Nu putrezesc, miros foarte frumos şi fac minuni", sună ghicitoarea cu care profesorul de religie îşi stimulează elevul de clasa a III-a. Cei care răspund corect, adică "moaştele", vor primi probabil un zece.

Copiii, învăţaţi să se ferească de atei şi neoprotestanţi

Mai târziu, în clasa a IV-a, elevul va învăţa să se ferească de atei sau neoprotestanţi. Se porneşte de la prima dintre poruncile din Biblie: "Eu sunt Domnul Dumnezeul tău, să nu ai alţi Dumnezei în afară de Mine".

După care profesorul le explică elevilor: "Împotriva acestei porunci greşesc mai întâi ateii, adică cei care cred că nu există Dumnezeu, apoi cei care se închină la zei mincinoşi (la idoli); cei care cred altfel decât ne învaţă Biserica Ortodoxă; cei care iubesc altceva mai mult decât Dumnezeu".

Scene horror: dinţii de fier care ucid un sfânt


Dacă sunteţi dintre cei care consideră că povestirea "Puiul", de Ion Alexandru Brătescu-Voineşti, este prea dură pentru copilul dumneavoastră, iată ce învaţă el la ora de religie. Doar în cele mai dure jocuri pe calculator mai vezi aşa ceva. E prezentată scena uciderii Sfântului Mamant, care sfârşeste după ce criminalii "au înfipt în el o ţepuşă cu trei dinţi de fier".

Când păşeşte în clasa a VI-a, profesorul îl învaţă pe şcolar păcatele "strigătoare la cer", printre care se regăsesc crima, răpirea şi necinstirea aproapelui, dar şi "sodomia".

Anul următor, învăţăcelul este sfătuit să îşi facă "numai prieteni credincioşi". Asta învaţă copiii români la ora de religie. Părinţii care au decis să îşi retragă copiii de la ora de religie spun că este un exemplu clar de îndoctrinare religioasă în şcoli. Asta în condiţiile în care trăim într-un stat laic.

"Evenimentul Zilei" vă prezintă mai jos povestea unui tânăr licean ateu, înjosit în faţa colegilor de profesorul de religie. Este un caz grav, mai ales că profesorul încalcă cel puţin o lege: 489/2006, cea care garantează libertatea religioasă.


Au fost şi situaţii când părinţii au schimbat regula în ceea ce priveşte predarea religiei în şcoli. Se întâmpla în anul şcolar ’95-’96, la liceul "Caragiale" din Bucureşti, când ora de religie a fost înlocuită cu una de istoria religiilor. Însă pentru o singură clasă. "Fiul meu, ateu, a studiat cu plăcere istoria religiilor. Religia este o parte din istoria omenirii. I-a plăcut atât de mult încât a pus mâna pe Ghilgameş şi l-a citit", ne spune Igor, tatăl lui Andrei.

Biserica nu încurajează habotnicia

Biserica Ortodoxă Română (BOR) militează pentru studierea religiei în şcoli, însă nu încurajează habotnicia. De altfel, în mesajul transmis la începutul anului şcolar, Patriarhul Daniel declara: "Pe lângă orele de religie din învăţământul de stat, BOR face eforturi să-i educe pe copii în spiritul iubirii de Dumnezeu şi de oameni, prin promovarea rugăciunii, a prieteniei şi a întrajutorării, şi să prevină abandonul şcolar cauzat de sărăcie sau de absenţa părinţilor plecaţi la muncă în străinătate".

PROFESORUL DE RELIGIE CĂTRE ELEV:

"Eşti purtătorul celui mai mare păcat: ateismul! Mă voi ruga pentru tine"


George are 17 ani şi este elev în clasa a XI-a la un colegiu naţional din Piteşti. Este tot ce ne poate spune, îi este teamă să nu aibă de suferit în urma dezvăluirilor sale.

La sfârşitul anului şcolar trecut, băiatul a fost aspru criticat pentru că este ateu şi "îndrăzneşte" să participe la ora de religie.

CUVÂNTUL SFÂNTULUI IOAN IACOB HOZEVITUL - DESPRE PĂCATUL DEZNĂDEJDII

Trăim în veacul cel de pe urmă şi vrăjmaşul mîntuirii se sileşte mai tare cu meşteşugul lui, văzînd că se apropie sfîrşitul. Sînt zilele smintelilor, şi este mare secetă de cuvîntul lui Dumnezeu, lipseşte povaţa cea sănătoasă pentru mîntuire. Astăzi, mulţi dintre cei credincioşi ajung la deznădăjduire din cauza lipsei de povăţuitor, căci „a lipsit cel cuvios”, cum zice Psalmistul.
Mai dureros însă este că boala deznădejdii se strecoară şi în inima celor care au îmbrăcat „haina mîntuirii”, ba chiar şi la unii din clerici, îndoiala pentru mîntuirea sufletului se vede astăzi la mulţi creştini, şi nu numai la cei robiţi de patimi sau străini de Biserică, ci şi la unii care merg pe calea pocăinţei, cu rîvnă pentru adevărul sfînt. Ei văd stricăciunea dimprejurul lor, văd apoi lipsa cea mare de povăţuitori, uneori văd şi lipsa de credinţă la „cei din sfeşnic”, care trebuie să lumineze, şi pentru asta se împuţinează la suflet bieţii creştini şi unii se deznădăjduiesc. Cei care îmbrăţişează viaţa monahală sînt mai adăpostiţi de valurile lumeşti, dar şi ei văd lipsa de spor duhovnicesc, şi pentru asta îi cuprinde un fel de îndoială pentru mîntuire, slăbănogindu-se la suflet. Prin aceste rînduri, eu nu caut să judec nici să osîndesc pe cei ce au îndoială pentru mîntuirea lor, ci mă silesc să le pun la îndemînă un „tonic”, adică o doctorie întăritoare pentru suflet.
Îndreptarea noastră şi izbăvirea de osîndă am dobîndit-o prin jertfa cea de pe cruce a Domnului nostru Iisus Hristos. Deci, după cum n-au putut să scape de osîndă toţi aleşii lui Dumnezeu din Legea Veche, cu toate bunătăţile lor, tot aşa nici noi, cei de azi, nu putem să ne mîntuim prin faptele noastre, fără darul lui Dumnezeu. Întîi este sfîntul dar, şi pe urmă faptele noastre, care ajută la mîntuire. Aceasta o spun din cauză că sînt mulţi dintre creştini, şi mai ales dintre monahi, care se bazează mai mult pe faptele lor şi mai puţin preţuiesc darul lui Dumnezeu. Cînd unii ca aceştia pătimesc vreo alunecare în patimi, sau cînd slăbesc cu trupul şi nu mai pot împlini faptele cele bune sau nevoinţele lor obişnuite, atunci se deznădăjduiesc de mîntuire. Căci nădejdea lor era la nevoinţele şi la bunătăţile lor, iar nu la mila lui Dumnezeu. Pentru ei, cînd s-a terminat voinicia trupului sau cînd au suferit vreo alunecare în păcate mari, atunci s-a terminat şi cu mîntuirea, după socoteala lor. Fraţilor şi surorilor, care vă îndoiţi de mîntuire, să vă întipăriţi bine în minte că: de-ar face omul toate bunătăţile şi chiar de s-ar da şi la moarte pentru apărarea dreptăţii, însă fără darul cel sfînt al Domnului nu este mîntuire. „A Domului este mîntuirea, şi peste poporul Său - binecuvîntarea Sa”, cum zice Proorocul David în Psalmi. Şi iarăşi: de-ar săvîrşi cineva toate răutăţile din lume, însă dacă nu-şi pierde nădejdea în Dumnezeu şi dacă aleargă la pocăinţă, tot se mîntuieşte. „Deşartă este mîntuirea omului”, zice Psalmistul, adică toată strădania omului este zadarnică, fără ajutorul lui Dumnezeu. Fiecare om este luptat de felurite păcate şi se răneşte de ele. Deci noi singuri, oricîte bunătăţi şi oricîte nevoinţe am face, nu sîntem în stare să ne vindecăm şi să dobîndim nevinovăţia. Darul lui Dumnezeu împlineşte toate lipsurile noastre şi ne vin­decă spre mîntuire. Nimeni dintre drept credincioşii creştini să nu se împuţineze la suflet încît să zică sau să cugete că nu mai este mîntuire pentru el. Împuţinarea aceasta a sufletului şi îndoiala pentru mîntuire vine de la vrăjmaş. Şarpele care a îndemnat odinioară pe strămoşi să mănînce din rodul oprit, căci nu vor muri niciodată, acum şi-a schimbat glasul şi le şopteşte la mulţi, zicînd: „Zadarnic mîncaţi pîinea vieţii”, căci „nu mai este mîntuire pentru voi!” Auziţi ce glas înşelător răsună astăzi? Sfîntul Prooroc David pricepea glasul acesta, pentru aceasta zice la Psalmul 3, 2: Mulţi zic sufletului meu: Nu este mîntuire lui întru Dumnezeul lui! Dar el se întărea cu nădejdea în Dumnezeu, zicînd: Pentru ce eşti mîhnit, suflete al meu, şi pentru ce te tulburi? Nădăjduieşte spre Dumnezeu, că-L voi lăuda pe El, mîntuirea feţei mele şi Dumnezeul meu (Psalmi 41, 6-7). Şi Proorocul rosteşte aceste cuvinte de mai multe ori, arătînd cu asta primejdia care vine din deznădejde. Citiţi cu băgare de seamă la Psaltire şi veţi vedea cît de întărit este împăratul David cu nădejdea mîntuirii. El nu era nici botezat şi nici bucuria învierii Domnului n-a cunoscut-o arătat, ci numai în chip tainic, dar nădejdea mîntuirii răsună în toţi psalmii lui. Afară de asta, nici el n-a fost scutit de rănile păcatului, ba încă a pătimit cele mai grele răni, din prea-curvie şi din ucidere. Dar nădejdea lui nu s-a împuţinat şi pentru aceasta s-a mîntuit şi s-a sfinţit. Socotiţi apoi că tîlharul cel credincios era în gura morţii cu sufletul împovărat de rele, dar nădejdea lui a rămas neclintită pînă la urmă. Căci, de n-ar fi avut nădejde, atunci n-ar fi îndrăznit să zică: „Pomeneşte-mă, Doamne, cînd vei veni întru Împărăţia Ta!” Cît de dureros este cînd vezi că mulţi din cei ce s-au îmbrăcat întru Hristos prin Taina Sfîntului Botez şi se împărtăşesc cu Pîinea Vieţii, adică cu Trupul Domnului, cu alte cuvinte, cînd vezi pe cei chemaţi să moştenească Împărăţia Cerurilor că se deznădăjduiesc de mîntuire! Mare durere pentru Sfînta Biserică, maica noastră duhovnicească, care se sileşte ca pe toţi să ne mîntuiască!
Toţi Sfinţii Părinţi mărturisesc într-un glas că nici un păcat nu este aşa de vătămător precum este păcatul deznădăjduirii, căci el e aproape ca şi lepădarea de Dumnezeu. Pentru aceasta, fraţilor, să ne doară inima pentru păcatele noastre, căci prin ele am supărat pe bunul Dumnezeu, dar întristarea noastră să fie totdeauna însoţită cu nădejdea în mila Părintelui Ceresc şi niciodată să nu avem îndoială de mîntuire. Obiceiul vrăşmaşului este să aducă în inimă frica cea dobitocească şi tulburare, ca prin asta să arunce pe om în deznădejde. Dar tu, frate creştine, chiar dacă L-ai vedea pe Însuşi Domnul că îşi întoarce faţa Sa de la tine şi nu te mai socoteşti între oile Sale, tu nici atunci să nu te împuţinezi, ci roagă-te cu stăruinţă de El, precum se ruga şi văduva cea necăjită către judecătorul nedreptăţii, cum spune la Sfînta Evanghelie, şi nu vei rămîne ruşinat. Strigă cu îndrăzneală la gîndurile cele otrăvite, cum striga şi Sfîntul Prooroc David, zicînd: „Domnul este luminarea mea şi Mîntuitorul meu. de cine mă voi teme?”, şi apoi zi: „Nădejdea mea este Tatăl, scăparea mea este Fiul, acoperămîntul meu este Duhul Sfînt!” [...]

Bibliografie: Profeţii şi mărturii creştine pentru vremea de acum, Editura Biserica Ortodoxă, Alexandria, 2004
Related Posts with Thumbnails