Era ziua de 8 septembrie 1997 (Sărbătoarea
“Naşterii Maicii Domnului”),
al treilea hram al paraclisului de la fosta închisoare a fetelor şi a femeilor de
la Mislea, ridicat de fostele deţinute politic, ca prinos de recunoştinţă
pentru acele zile când Maica Domnului S-a milostivit şi a revărsat balsam peste
suferinţele îndurate de acestea. Ziua avea să se termine cu o dramă. La
întoarcerea spre Bucureşti, Părintele Constantin Voicescu avea să părăsească
lumea pământească în urma unui grav accident de circulaţie provocat de nebunia
vitezei unui om care şi-a încărcat conştiinţa cu omorârea unuia din cei mai duhovniceşti
părinţi ai ţării. L-a luat Maica Domnului la Sine, dar, spre mângâierea
credincioşilor, a făcut să ajungă până la noi, scrisă, frumoasa sa predică (pe
care o redăm mai jos) în care ne asigura de “inexprimabila dragoste dintre
Dumnezeu şi oameni” (manuscrisul acestei predici a fost găsit în geanta de
voiaj a Părintelui). (extrase din lucrarea Doamnei Aspazia Oţel Petrescu –
Crucea de la Miercurea-Ciuc şi
Paraclisul „Naşterea Maicii Domnului” de la Mislea. În memoria femeilor
decedate în lupta anticomunistă).
Cuvântul Părintelui Constantin Voicescu
Crăiasă
alegându-Te,
Îngenunchem,
rugându-Te,
Înalţă-ne,
ne mântuie
Din
valul ce ne bântuie;
Fii
scut de întărire
Şi zid
de mântuire,
Privirea-Ţi
adorată
Asupră-ne
coboară,
O,
Maică Preacurată
Şi
pururea Fecioară,
Marie!
Iubiti
fraţi de credinţă în Domnul Nostru Iisus Hristos,
Sărbătorim pe Maica
Domnului azi ca şi în alte zile de praznic. Începutul anului bisericesc este
patronat de praznicul de azi, iar sfârşitul de celălalt praznic mare, Adormirea Maicii Domnului. De fapt, dacă stăm bine să ne
gândim, o sărbătorim în fiecare zi prin rugăciunile ce I le adresăm. Nici o fiinţă cerească sau
pământească nu s-a învrednicit de atâta cinste! Ceea ce eşti mai cinstită decât Heruvimii
şi mai mărita, făra de asemănare decât Serafimii.
Care este temeiul acestei cinstiri? Cine este Aceasta care se naşte? Vom încerca în
cele ce urmează să răspundem acestor întrebări.
Există un fapt care domină
toată viaţa Maicii Domnului, conştiinţa clară a solidarităţii cu toţi oamenii şi slujirii
planului lui Dumnezeu, pusă în evidenţă în câteva momente cu semnificaţie
deosebită:
I. Momentul Bunei Vestiri. Dumnezeu, voind să Se facă Om pentru a ne mântui, cere consimţământul liber al
omenirii al cărei sol a fost smerita Fecioară Maria. Nimeni nu va şti vreodată
ce întorsătură ar fi luat planul pentru mântuirea lumii dacă în acel ceas unic
Sfânta Fecioară n-ar fi dat sublimul Ei consimţământ: “Iată roaba
Domnului, fie mie dupa cuvântul Tău!” (Luca 1, 38). Ea este conştientă
că, prin consimţământul ei liber de a fi Mama lui Dumnezeu-Mântuitorul, aduce
slujire tuturor neamurilor pământurilor, de aceea va prooroci inspirată de
Duhul Sfânt: “Iată, de acum înainte mă vor ferici toate neamurile”.
II. Ceasul din noaptea
Crăciunului, noapte în care Maica Domnului naşte pe Dumnezeu
ascuns în faptura de Prunc omenesc. Maica Domnului alăptează şi
creşte, ca orice mamă adevarată, pe Omul-Dumnezeu, Iisus Hristos, singurul
Mântuitor dăruit de Dumnezeu oamenilor. Căutarea ei, acum, se petrece înlăuntru:
“Iar Maria păstra toate cuvintele şi se gândea la ele in inima
sa …” (Luca 2, 19).
Trebuie să ne oprim
câteva clipe asupra slujirii Ei de mamă.
Se poate spune, fără pic de exagerare, că
niciodată o mamă n-a fost mai clar conştientă de faptul că slujeşte lumea
întreagă şi planul lui Dumnezeu, împlinindu-şi smeritele ei datorii. Toate
mamele ar trebui să-şi crească pruncii cu delicateţea şi conştiinciozitatea
Maicii Domnului. Să ştie, totodată, că refuzul de a avea copii şi de a-i creşte
echivalează cu refuzul de a conlucra cu Dumnezeu, fiind un gest chiar de împotrivire
lui Dumnezeu.
Părintele Benedict Ghiuş atrage atenţia
asupra sublimităţii icoanei Maicii Domnului cu Pruncul, intitulată “Dulcea sarutare”. Chipul
Fecioarei-Mame de pe icoană arată omenirea, chipul Pruncului arată dumnezeirea,
iar strânsa alipire a obrazurilor arată inexprimabila dragoste dintre Dumnezeu
şi oameni.
III. Momentul Adormirii Maicii Domnului reprezintă
deplinătatea slujirii Ei faţă de oameni. Spun Sfinţii Părinţi: O taină de negrăită răsplătire
are loc în ziua Adormirii Maicii Domnului, între Hristos şi Sfânta Lui Maică. Trupul Ei a fost înviat din morţi şi
mutat la cer întru slavă, ca şi trupul Mântuitorului, înainte de sfârşitul
lumii şi de a doua venire a Domnului!
Putem spune că
este un al doilea Paşte: Paştele
Maicii Domnului!
Să ne amintim încă o
dată toată slujirea Maicii Domnului în planul mântuirii. Ea a fost chemată să dea
trup de om lui Dumnezeu şi, născându-L, Ea L-a introdus pe Dumnezeu în familia
oamenilor. Ea L-a ajutat pe Dumnezeu să Se facă om şi să poată muri şi învia
din marea Lui dragoste pentru ispăşirea şi transformarea noastră şi a întregii
lumi. Slujirea şi darul acesta n-au fost uitate de Mântuitorul
Hristos. Îndumnezeirea omului, iată marea binefacere pe care, prin Iisus
Hristos, omenirea o datorează Maicii Domnului.
Iubiţi
credincioşi,
De toate acestea ne
aducem aminte cu deosebire azi, la Naşterea Ei, şi o cinstim după cuviinţă. Si cum să nu o cinstim pe cea
prin care ne vine mântuirea? Pe cea care e rodul rugăciunilor
sfinţilor ei părinţi, Ioachim şi Ana, prin lucrarea Domnului Însuşi, dupa
cuvantul inspirat “Înţelepciunea
Şi-a zidit sieşi casă”. Ce fapte minunate poate rugăciunea, iubiţii mei! Cum
atrage ea lucrarea lui Dumnezeu!
Cum să n-O cinstim pe
Cea pe Care în primul rând Domnul a cinstit-O, prin salutul şi glasul Arhanghelului,
prin al Elisabetei şi, mai apoi, prin izbucnirea femeii din popor care avea să
spună Mântuitorului: “Ferice de pântecele care te-a purtat!“
(Luca 11, 27)?
Cum pot unii dintre creştini să fie atât de
mărginiţi sau de rea credinţă încât să nu o cinstească? Frăţiile voastre, să nu
plecaţi urechile la îndemnurile lor! Rămâneţi în biserica srămoşească, să
aflaţi mântuire! “Cine vine la
Biserica ta şi nu ia degrabă mântuire sufletului şi trupului, Prea Curată?” – spune o cântare din slujba Aghiazmei mici.
Slavă Domnului,
prezenţa frăţiilor voastre aici arată că o cinstiţi!
Aţi venit unii de
departe, alţii mai de aproape, spre a vă exprima recunoştinţa faţă de Maica
noastră, a tuturor, aici, în acest loc unde surorile noastre, care au
purtat crucea grea a credinţei, dar întărite prin rugăciunile Prea Curatei,
i-au zidit locaş de închinare!
Slavă Domnului, poporul
nostru românesc are la mare cinste pe Maica Domnului, caci auzim frecvent
rostirea: “Doamne, Maica Domnului!”. Ne amintim, de asemenea
de versurile închinate ei de potul nostru cel de toate zilele, Mihai Eminescu
(care, precum ştiţi, considera Biserica Ortodoxă drept Maica spirituală a
neamului românesc), în minunata poezie Rugăciune, din care am
evocat prima parte la începutul cuvântului nostru. Redăm acum a doua parte:
În
neguri Te arată
Adevarate file de Acatist!
Slavă Domnului că avem o astfel de mijlocitoare
către El! Atât de caldă şi de apropiată! Căci trebuie să observăm, iubiţi
credincioşi, că, dacă pe Domnul îl iubim, ne şi temem de El, căci va fi Judecătorul
nostru nemitarnic, pe Maica Domnului doar O iubim. De Ea nu ne temem, căci la
Judecată O vom avea apărătoare. De aceea cântăm adesea “Apărătoare Doamnă“…
O fericim şi O cinstim,
dar să nu uităm cuvântul Domnului spus cand femeia din popor a fericit-O pe
Maica Sa: “Fericiti sunt si cei ce asculta cuvantul lui
Dumnezeu si-l pazesc!” (Luca 11, 28). Îl spune şi Maica Domnului,
ca singurul cuvânt de îndrumare ieşit
din gura Ei: “Să faceţi tot ce vă va spune El!”
(Ioan 2, 5). Adică ce ne-a învăţat El să facem: să iubim, să iertăm, să fim milostivi.
Să nu uităm, iubiţii
mei, cu fiecare mână de ajutor pe care ne-o întinde, Maica Domnului ne repetă
neîncetat nemuritoarea ei chemare: “Oameni buni, faceţi tot ce v-a
zis El să faceţi!”. E ca si cum ar zice: fiţi aproape de Dumnezeu,
fiţi aproape unii de alţii! În aceasta se cuprinde toată Evanghelia. Altă
cale de mântuire, altă cale de îndumnezeire nu există…
O, Maica Prea Curată, ajută-ne să împlinim
cuvântul Fiului Tău şi Dumnezeului nostru. Amin!
Preot Constantin
Voicescu
Cuvânt preluat de pe siteul Război Întru Cuvânt, operând câteva mici modificări, orientându-ne după lucrarea Doamnei Aspazia Oţel Petrescu, adăugând şi diacriticele cuvenite.
