- Care este locul pe care Părintele Justin îl ocupă în
spațiul românesc ortodox?
- Părintele Justin a fost un foarte mare creștin, dar a
fost un creștin luptător, un creștin ostaș. Dacă ar fi să-i dau o etichetă,
deși am oroare de lucrul acesta, a fost ostaș al lui Hristos. S-a înrolat în
oastea lui Hristos și a luptat sub acest drapel. Noi ne-am considerat ca o
cruce, brațul vertical fiind dragostea pentru Părintele veșnic, iar cel orizontal
fiind dragostea pentru neam. Dumnezeu m-a scos dintr-un anumit pământ, dintr-un
anumit popor, și n-a făcut-o că așa a avut El fantezii atunci, ca Aspazia Oțel
să se numească ortodoxă și româncă. Am
un locușor al meu în misiunea pe care Dumnezeu mi-a încredințat-o, punându-mă
anume în acest loc și dându-mi această etnie. Altfel, mă făcea să mă nasc
într-un neam internațional, care are de toate în el.
- Ce a însemnat Părintele Justin pentru lumea legionară?
Cineva m-a întrebat de ce Părintele a suferit atât de
mult, căci era sfânt încă din viață, de ce a trebuit să sufere atât de mult? Și
am spus: măi fraților, dar el a luat asupra lui toate poverile voastre. Pe toți
pe care v-a dezlegat, de la toți el și-a însușit ispășire pentru voi. Păi, cum
să nu sufere? Pentru voi suferă. Hristos trebuia să sufere? Doar era puritatea
desăvârșită, era iubirea desăvârșită și era cuvântul înțelepciunii, și cu toate
astea cât de mult a suferit, pentru că și-a însușit păcatele lumii întregi. Și
nu numai pentru atunci, ci pentru totdeauna. Pentru ca să plătești o asemenea
izbăvire, o asemenea portiță de salvare a oamenilor, nu merită să suferi cum a
suferit El? Așa a suferit și Părintele.
Părintele se mistuia pur și simplu de
jalea oamenilor care veneau cu dureri. Părintele a suferit efectiv pentru
fiecare durere care a fost lepădată la picioarele lui. Era o suferință care
venea din dragoste, din foarte mare dragoste pentru aproapele, pentru nefericitul
care a căzut în groapă aproape fără să fie conștient că e acolo și că e vai de
capul lui. Iar Părintele a dat binecuvântări, a ispășit pentru oameni, pentru
toți care au venit cu căderi, cu suferințe mari din cădere, pentru că bolile,
încercările mari sunt plata păcatului.
- Înainte de operație, Părintele a spus: “Oare ce ar fi
mai de folos pentru voi ca să vă pocăiți: să mor sau să mă fac bine?”. Cum tâlcuiți aceasta?
- Probabil că la lucrul acesta se gândea: oare cine va
mai lua asupra lui atâtea poveri? Lucru pe care l-a exprimat atât de simplu și
atât de cutremurător maica Teodosia: “Tu cum de poți să le mai duci/Atâtea
cruci, atâtea cruci?”. Cred că Părintele și-a pus întrebarea: cine va mai lua
poverile lor, ca ei să știe că poverile acelea au fost luate? Că așa le ia
Părintele în continuare, suntem siguri de lucrul acesta. Vom avea miracole care
vor atesta lucrul acesta, că Părintele nu renunță la ajutorul pentru oamenii
necăjiți. Dragostea lui de oameni a fost atât de fără limite, încât nu se
împiedică de pragul care există între vremelnicie și eternitate.
- Putem spune că am câștigat un mare mijlocitor în
Împărăția lui Dumnezeu.
- Absolut, absolut. Iar problema lui era: va putea să facă tot atât de mult bine? Căci oamenii nu știu să trăiască
mistic, să trăiască în ascuns, cum spunea părintele Arsenie Boca. Or ști
acolo că eu în continuare mă nevoiesc pentru ei? Aici, văzându-l și sărutându-i mâna și spunându-i toate
poveștile… Doamne, ce-am putut să aud! A
stat o oră și ceva o băbuță să-i spună ce-a pățit cu gâștele, și ce-a pățit cu
bobocii, și ce pisică i-a aruncat în grădină vecina și toate chestiile
astea… Oamenii sunt inconștienți, nu-și
dau seama de unde veneau toate aceste rele, toate aceste nefericiri. Îi
mâncau orele de tămăduitor, de vindecător, ale Părintelui.
- consemnat de Florin Palas (fragment dintr-un interviu
mai amplu)
