Chip-ul implant a devenit realitate. Pandemia "gripei porcine" a fost pretextul

Un singur Chip va controla daca persoana identificata poarta virusul, daca s-a vaccinat si daca a platit asigurarile medicale * Pasul doi: Chip-ul va controla datele bancare si daca individul se hraneste conform Codex Alimentarius * Generatia a treia, pana in 2015: localizare GPS (vezi sectiunea video)

Actiunile "VeriChip Corp" s-au triplat, conform NASDAQ, dupa ce reprezentaţii companiei au afirmat, recent, ca firmei i s-a acordat licenta exclusiva asupra a doua patente, ceea ce o va ajuta sa creeze sisteme implantabile la om ce vor fi folosite pentru detectarea virusilor. Patentele, detinute de partenerul "VeriChip", "Receptors LLC", se refera la biosenzori ce pot detecta AH1N1 si alti virusi, precum si amenintarile biologice cum ar fi Staphylococcus aureus rezistent la meticilina (stafilococ meticilinio-rezistent).

La o prima vedere, faptul ca va exista un "nanorobot" in organism capabil sa detecteze virusi si alte boli pare o solutie salvatoare a Omenirii. Tehnologia va fi combinată cu dispozitivele implantabile de radio-frecventa VeriChip pentru a se realiza astfel sistemele de detectare a virusilor. Sistemul de triere va avea mai multe nivele de identificare – primul va identifica agentul ca fiind sau nu un virus, al doilea nivel va clasifica virusul şi va alerta utilizatorul implantului în legătură cu prezenta unei amenintari a virusurilor pandemici si la al treilea nivel va identifica cu precizie agentul patogen, s-a precizat intr-un ghid VeriChip publicat pe 7 mai 2009. Curios, cand nu aparuse inca isteria gripei porcine, iar Planeta nu era amenintata cu nicio pandemie.

"Nanorobotul" care controleaza sanatatea

Si mai interesant este ca dupa aparitia informatiei ca un Chip va fi inoculat in organism, deocamdata sub forma unei pastile de detectie, o alta stire din acelasi domeniu a aparut la cateva zile. Anume ca o companie americana va crea o bratara de radiofrecventa "RFID Bracelet" care va detecta automat dupa implantul VeriChip daca persoana in cauza s-a vaccinat sau nu impotriva unui anumit virus.

„Greg Evensen, fost membru în Kansas State Troopers, vorbeşte la un congres in Texas, Oklahoma cu privire la planurile guvernului federal de a implementa un sistem de supraveghere incorporat în bratari şi de a suprima drepturile de liberă calatorie. Din pacate, eu cred că acesta este unul dintre multele planuri realizate pentru a asigura punerea in practica a decretului guvernamental pentru obligativitatea vaccinarii, care din nefericire a fost adoptat si in Oklahoma saptamana trecuta. Acest decret stipuleaza faptul ca toata lumea din Statul Oklahoma va fi vaccinata."

Firma care se va ocupa de fabricarea acestor bratari este "Protheus BioMedical". Cat priveste implantarea Chipului "nanorobot", pe langa comapania "VeriChip", o licenta similiara a fost castigata la jumatatea lunii noiembrie 2009 de catre "Novartis".

Un Chip cat un bob de orez cu un cod de 16 cifre

Cat priveste "VeriChip", compania din Delray Beach, Florida, are o idee si mai indrazneata. Acea de a dezvolta Chip-ul anti-virus intr-un implant permanent ce se leaga de o baza de date on-line continand toate datele medicale, istoricul creditelor, la National Credit Report, si datele de identitate si securitate sociala.

"VeriMedHealth", compania-mama a lui "VeriChip", descrie tehnologia ca "un mic microcip pasiv (primul si singurul cip aprobat pentru identificarea pacientilor de catre U.S. Food & Drug Administration) si baza de date online este sigura, privata, ce te leaga de istoricul tau medical personal. Acest link de sanatate este intotdeauna cu tine si nu poate fi pierdut sau furat."

Acea baza de date poate fi accesata de doctori si asistente. "De marimea unui bob de orez, microcipul este inserat chiar sub piele si contine un unic cod de identificare de 16 cifre. Microcipul in sine nu contine altceva decat acest cod de identitate electronic, nici nu contine vreun sistem gen GPS pentru urmarire.", isi descriu produsul cei de la "VeriMedHealth".

"Google" si "Microsoft" vor prelua bazele de date

Sistemele informatice vor fi asigurate de companiile "Google" si "Microsoft". "Google" isi va infiinta divizia "Google Health", iar firma lui Bill Gates va fonda "Microsoft Healt Vault", in cadrul unui sistem de date controlat de Guvernul SUA, sub titulatura "Central Repository" (vezi foto).

– PositiveID ofera oamenilor control asupra propriului istoric medical si asupra informatiilor financiare, facand sa dispara prapastia dintre istoricul medical si securitatea identitatii.

– PositiveID se imbina cu Linkul Sanatatii, oferind oportunitati de a realiza un melanj de marketing intre baza de clienti a NationalCreditReport.com si cea a Linkului Sanatatii.

– PositiveID se diferentiaza pe piata ca singurul istoric medical personal ce ofera protectie impotriva furturilor de identitate.

Planul lui Obama in sanatate: toata lumea poarta Chip

Acum se explica de ce proaspatul si surprinzatorul laureat al premiului Nobel, Barack Obama, presedintele SUA si-a facut un program special de administrare din reformarea sistemului medical si al asigurarilor de sanatate.

Alte doua firme americane se pregatesc sa intre in piata Chip-urilor. Este vorba de "ID Data & Structure", care ar urma sa controleze datele personale de identificare, in asa fel incat sa nu mai fie vorba in viitor de un card de identitate. La fel, a castigat licitatia pentru baza de date computerizata "NationalCredit" care va pune la dispozitie informatii despre conturile bancare pesonale. Toate aceste sisteme se vor reuni in urmatoarea generatie de Chip-uri implant, cand un singur Chip va controla sanatatea pacientului, datele personale, datele bancare, precum si cu ce fel de hrana se alimenteaza. Cand ziaristii americani au intrebat de ce in cazul "VeriChip" este nevoie si de datele cardurilor bancare, reprezentantii Guvernului au raspuns ca numai asa se poate cunoaste daca asiguratul - pacientul - este la zi cu plata asigurarilor sociale.

Cei cu cazier vor fi localizati prin GPS

Tot pentru prima oara, la sfarsitul lui noiembrie 2009 s-a vorbit si despre posibilitatea unui control GPS printr-un implant in cazul persoanelor care au cazier judiciar. Motivul fiind ca acestea ar putea fi localizate mai repede in cazul cand ar deveni suspecti de o infractiune. Deja in Florida se experimenteaza un program prin care infractorii periculosi ce au fost eliberati din penitenciare poarta niste bratare cu GPS greu destructibile. Se pare ca functia de localizare a persoanei va fi introdusa in a treia generatie de Chip-uri implantabile. Chestiunea e ca tehnologia se dezvolta foarte rapid, pornind de la Chip-ul anti-vaccin, ce va fi introdus odata cu pandemia gripei porcine, iar prognoza guvernamentala este ca pana in 2015 o mare parte din americani, ca si din populatia UE sa poarte astfel de Chip-uri de prima si a doua generatie.

Date despre ce anume manaca persoana

O alta functiune importanta a viitoarelor Chip-uri este analiza sistemului de hrana al individului, aprobat de U.S. Food & Drug Administration. Cu alte cuvinte, Chip-ul va raporta ce anume mananca persoana care-l poarta. Daca ne gandim ca de la 31 decembrie 2009 un numar mare de state (care centralizeaza peste 80% din populatia planetei), intre care si Romania urmeaza sa implementeze, in etape, temutul Codex Alimentarius, atunci stirea devine una de o gravitate extrema. In Codex se prevede ca Terra nu poate sustine alimentar intreaga populatie decat daca se folosesc alimente modificate genetic, aditivate, cu componente chimice. Codexul reprezinta o serie de reguli de hrana, dar si de componenti si compusi chimici ce trebuie sa se regaseasca in alimente.

"Numarul Fiarei" si Rockfeller

Adeptii teoriei conspiratie sustin ca atat Chip-ul implant care a fost premonit in Biblie la "Numarul Fiarei - 666" - referire la codul de bare ce il va contine, separat prin trei bare de 6 pentru separarea informatiei scanate -, cat si vaccinul anti AH1N1, HPV si Codex Alimentarius, pe de alta parte sunt metode ale "Guvernului Mondial" de exterminare in masa a populatiei si de control asupra partii ce va ramane, preconizata la aproximativ un miliard de indivizi.

Ceea ce da apa la moara acestor adepti este faptul ca o parte din companiile care urmeaza sa preia controlul acestor sisteme apartin concernelor Rockfeller, cele care au initiat si chestiunea Codex Alimentarius inca de pe vremea Germaniei naziste.

Mihail Fagarasanu

Sursa:http://www.agentia.org

Centenar Noica. Isabela Vasiliu-Scraba: Sfârşitul lui Constantin Noica şi sfârşitul comunismului

Motto: “Comuniştii s-au aşezat prea aproape de oameni; s-au instalat în cămara lor de alimente, în culcuşul lor, în sertarele lor [cu manuscrise], pe cât posibil chiar în conştiinţele lor, încât indispun prin simpla lor voce, cu simplul lor ziar ” (Noica, Rugaţi-vă pentru fratele Alexandru, 1990, p. 15)

Fascinat de imensa generozitate a lui Noica “faţă de oameni, de ideologii, de naufragii”, Mircea Eliade admira îndrăzneala prietenului său - aflat în domiciliu forţat - de a se rosti “peste sisteme şi istorii”, deşi ocupantul sovietic al României ciuntite de Basarabia şi Bucovina de Nord îl plasase pe filozof în marginea societăţii, interzicându-i cariera de profesor universitar pentru care avea pregătirea necesară. Sub pretextul comentării lui Faust de Goethe, Noica interpreta în anii cincizeci cultura europeană din secolul XX evidenţiind declinul spiritual al unei lumi care se lipseşte de spontaneitatea creatoare, înlocuită de scrisul la comandă, o lume în care natura este pustiită şi degradată printr-o “orăşenizare forţată”.

Total izolat de colegii de breaslă scritoricească, lui Noica îi erau interzise până şi vizitele la prietenii din Bucureşti cu care, pe furiş, mai făcea schimburi de opinii literare. După lista de lucrări (v. Modelul Noica, 2009, p. 506-507) pe care a alcătuit-o în anii de interdicţie de semnătură, filozoful avea gata de publicare cinci cărţi, dintre care Anti-Goethe în două volume tratând despre “grandoarea şi mizeria omului fără filozofie” (Despărţirea de Goethe, 1976, p.8). Pentru a masca adevăratul sens al titlului, Noica scrie că în volum se ocupă de limitele triumfului omului modern, şi că “în felul cum ne despărţim de oameni dovedim cât de mult îi îndrăgim” (1976, p. 7). In 1972 Securitatea i-a restituit celui întemniţat şase ani fără vină o parte din manuscrisul Anti-Goethe, care a stat la baza volumului Despărţirea de Goethe. La câţiva ani după căderea comunismului, i-au mai fost restituite (soţiei lui Noica, în 1994) două capitole din manuscrisul Anti-Goethe confiscat la arestarea din 1958. Acestea au fost incluse în ediţia a II-a. După îngrijitorul celei de-a doua ediţii din 2000 s-ar putea ca prin “cotloanele S.R.I. –ului” să mai fie file din manuscrisul acestei scrieri noiciene publicată după un sfert de veac de la redactarea ei.

La sărbătorirea clandestină a lui Goethe a participat în 1949 şi Alice Voinescu, printr-o conferinţă în cerc restrâns, fiindcă în învăţământul superior nu mai avea voie să predea. In locul profesoarei cu doctoratul la Sorbona studenţii aveau parte de prelegerile propagandistului comunist Marcel Breslaşu/Bresliska care practicase advocatura şi din 1948 devenise director în Ministerul Artelor şi Informaţiilor, apoi profesor şi rector al Institutului de Artă (v. Marian Popa, Istoria literaturii române…, Fundaţia Luceafărul, Bucureşti, 2001, vol. I, p.1073).

Anti-Goethe, sau despărţirea de lumea presimţită si descrisă de Goethe prin Faust II, era la Constantin Noica o distanţare de lumea spectrală a utopiilor devenite realitate. “Cu posibilul gol al banului fără acoperire” imaginea irealităţii avea la început aspect oarecum jucăuş. Dar cu ideea de reproducere a umanităţii în eprubetă, previziunea viitorului devine sumbră. In partea a doua din Faust, după o cununie de scurtă durată a idealului grec cu spiritul modern, urmează războiul cu mijloace diabolice, apoi politica ilustrată de isteria raţiunii ordonatoare şi planificatoare care se izbeşte de rezistenţa unor bătrânei ascultând cu evlavie sunetul clopotelor unei biserici până să fie raşi de pe suprafaţa pământului cu casa, cu gradina si cu mica lor biserică. Dacă “realizarea posibilului gol” într-o lume fără oameni adevăraţi rămâne mefistofelică, nedesprinsă de iniţiatorul şi realizatorul ei, lumea a cărei caricatură a fost anticipată de Goethe “cu repulsie” (Noica, Rugaţi-vă pentru fratele Alexandru, 1990, p. 34-35), ar fi tocmai lumea diabolică a secolului XX adeverită de oameni.

Iată toate volumele pe care Noica n-a putut să le publice din 1944 până în 1969: Lysis sau despre înţelesul grec al filozofiei; Fire şi fiinţă. Introducere la o filozofie sistematică; Anti-Goethe (2 vol.); Devenirea întru fiinţă. Încercare de filozofie sistematică; Povestiri din Hegel (care avea să fie publicată la Paris în 1962, când Noica era în temniţă şi Mircea Eliade încerca să-l ajute, cum va face în 1979 la a treia arestare a preotului Calciu).

De dincolo de Cortina de fier, istoricul religiilor mărturisea în aceeaşi scrisoare din 1957-1958 că în optimismul lui Noica, el (Eliade) găsise o notă comună între ei, dincolo de destinele lor individuale atât de diferite. Corespondenţa cu Mircea Eliade era aşteptată cu nerăbdare nu numai de Constantin Noica aflat la Câmpulung după o scurtă arestare (v. rev. Origini, nr. 9-10/2009, Supliment Noica, p. XV), ci şi de cei care-i îngroşau dosarul de urmărire opertativă, scrisorile trimise şi primite fiind parcurse negreşit de mercenarii ocupantului sovietic care-l considerau pe Noica un “duşman al poporului”. Tot aceştia se pare că au fost primii cititori ai volumului Rugaţi-vă pentru fratele Alexandru, pe care Noica (probabil după moartea lui Eliade) l-ar fi vrut publicat la Londra şi nu confiscat în cursul anului 1987 de Securitate, cum trebuie să se fi întâmplat în realitate.

Anul confiscării poate fi dedus din cuprinsul volumului în care apar idei ce se regăsesc în articolele publicate la acea vreme. De pildă, în manuscrisul expediat de Noica şi interceptat de Securitate apare ideea că politicienii vor “mai binele” crezând cu asta că vor binele: “mizeria lumii moderne e o chestiune de gramatică: oamenii confundă comparativul cu pozitivul, ba chiar nu se mai gândesc la pozitiv. Americanii nu se gândesc nici măcar la comparativ, ci de-a dreptul la superlativ, la foarte bine” (C. Noica, Rugaţi-vă pentru fratele Alexandru , 1990, p.16). Or, tot chestiuni de gramatică tratase şi în articolele Cultura europeană în ipostaza substantivului (România literară, februarie 1987), Adjectivul, epitetele şi Renaşterea (România literară, martie 1987), Gradul zero al adjectivului şi Leonardo da Vinci (România literară, aprilie 1997) şi Cum arată cultura europeană în ipostaza adverbului (România literară, mai 1987, nr.20 şi iunie 1987, nr.24). Aceste articole au constituit capitole ale ultimei sale cărţi De dignitate Europae pe care a început să le publice în 1986 (v. Modelul cultural european, partea I-a, în România literară, 19 iunie 1986, nr.25) dar care a apărut doar post-mortem (în 1988 la Editura Kriterion, Bucuresti, în traducerea lui G. Scherg si abia în 1993 în româneşte).

La sfârsitul memoriilor sale Noica a trecut anul 1965, ceea ce nu era de natură să-l împiedice să mai completeze volumul. Fiindcă unele pagini din manuscrisul care cuprinde amintiri din vremea detenţiei (1958-1964) prea seamănă cu cele concepute prin 1986-1987 când era preocupat de Europa care “a fost şi poate fi sarea pământului” (oct. 1985, în vol. C-tin Noica, Istoricitate şi eternitate, 1989, p.257 şi Isabela Vasiliu-Scraba, Noica despre viitorul culturii europene, în Dacia Literară, Anul XX, nr. 85 aprilie 2009, p. 16-17).

După citirea manuscrisului Rugaţi-vă pentru fratele Alexandru , Securitatea l-a întrebat probabil pe Constantin Noica de ce a ţinut să scrie împotriva poporului român că atât deţinuţii politici torturaţi în închisori cât şi comuniştii ar fi “victime ale timpului lor” (p18) si fraza (pe care am folosit-o drept motto): “comuniştii s-au aşezat prea aproape de oameni; s-au instalat în cămara lor de alimente, în culcuşul lor, în sertarele lor [cu manuscrise], pe cât posibil chiar în conştiinţele lor, încât indispun prin simpla lor voce, cu simplul lor ziar ” (Noica, Rugaţi-vă pentru fratele Alexandru, 1990, p. 15). Desigur trebuie să-l fi chestionat şi cum de a îndrăznit să încerce a scoate pe ascuns din ţară materiale denigratoare. Discuţia dintre un fost deţinut politic urmărit, hărţuit şi solicitat de Securitate la discuţii periodice după eliberatea sa din 1964 s-ar fi putut întâmpla să nu fi fost dintre cele mai politicoase, mai ales că miza invitării în ţară a lui Eliade căzuse, iar Noica era singur în vila sa de la Păltiniş.

In toamna anului 1987 singurătatea lui Noica era destul de completă. Prietenul său, fostul deţinut politic Octavian Nicolae fusese îndepărtat din Păltiniş: “au trecut lunile octombrie şi noiembrie şi singurele legături pe care le mai aveam cu domnul Noica erau scrisorile şi din cînd în când un telefon” (Octavian Nicolae, în vol. Modelul Noica, 2009, p.426). Doar în camera de alături fusese plasată vânzătoarea de la chioşcul de cărţi din Păltiniş, tov. Norica Becheş care “l-a supraveghiat pe filozof cu îndrumare de la Securitate” (v. I. Filipciuc, Centenar Noica, Păltiniş, 25 iulie 2009, în rev. Origini, nr. 9-10/2009, Supliment Noica, p.II).

Lectura manuscrisului pe care Noica a făcut imprudenţa să vrea să-l publice în Occident a determinat probabil şi inexplicabila amânare a operaţiei după fracturarea colului femural în dimineaţa zilei de miercuri 25 noiembrie 1987. Motivul amânării a fost derizoriu, în condiţiile în care filozoful, deşi slab, “se controla medical şi rezultatele erau în general bune” (v. Modelul Noica, 2009, p. 146.) pentru cei 78 de ani ai săi. Doctoriţa Eleonora Emilia Cioran (cumnata lui Emil Cioran) l-a vizitat pe Noica la Spital şi a spus într-un interviu că optimismul lui Noica o determinase să creadă că filozoful spera să se vindece, fiind nedumerit de amânarea operaţiei. In interviul luat de Ana Sîrghie, doctoriţa a adăugat că, spre surprinderea ei, a constatat pe corpul bolnavului nişte edeme generalizate, la mâini, abdomen şi picioare, vânătăi mult prea extinse pentru a se putea explica prin şocul căderii care a dus la fractură (Dr. Eleonora Emilia Cioran, în vol. Modelul Noica, 2009, p. 147).

In manuscrisul amintirilor din temniţă interceptat şi confiscat de Securitate când Noica a încercat să-l trimită fostei sale soţii din Anglia, filozoful îşi pusese problema “ce au să facă în viaţă păzitorii şi administratorii doctrinei comuniste când se va termina cu mascarada comunismului” (Noica, Rugaţi-vă pentru fratele Alexandru, Ed. Humanitas, Bucureşti, 1990, p.20). Pe parcursul celor douăzeci de ani de post-comunism s-a putut constata reapariţia dorinţei politice de a schimonosi adevărul. Nici încercarea comuniştilor de a “desfiinţa omul ca fiinţă morală” n-a fost cu totul abandonată, ideologii reciclaţi în holocaustologi obligându-i pe români “să recunoască exact ce vor ei (…) cu expresiile lor şablon” (C. Noica, Rugaţi-vă pentru fratele Alexandru, p.19). Cum bine s-a văzut, corul de reciclaţi a repus în circulaţie –ca în anii de început ai ocupaţiei comuniste a ţării – neadevărurile inventate de acuzatorii lui Noica şi Eliade care i-au transformat atunci, din vârfuri ale spiritualităţii româneşti, în deţinuţi politici (Mircea Eliade fiind condamnat în lipsă).

Dorul de Nichita Stanescu. Generatia tanara despre viul Nichita

Astăzi firul ierbii și-a pierdut din verde, astăzi întâmplarea de a fi și-a pierdut din întâmplare, astăzi limba noastră românească și-a pierdut din nenăscutele-i cuvinte.

Astăzi ne aducem aminte de acel astăzi palid și poate trist pentru noi. Dar bucuria de a-l fi avut pe Nichita Stănescu este mult mai vie și mai puternică.
El a scris poezie, a dormit poezie, a respirat poezie, cu mâini de poezie, cu ochi de poezie; dar el nu este poezie - el este Nichita Stănescu. Aici este miracolul. Poezia lui e atât de autentică încât trezește și în noi propria noastră poezie. Astfel că citindu-l învățăm ce este acea mirare de a ne descoperi pe noi, curios, și nu pe poet.
În fața poeziei lui Nichita Stănescu cititorul rămâne mut, uluit ca în fața unei descoperiri a ceva ce era evident, dar pe care nu l-ar fi putut descoperi singur. Este acea poezie care întregește sufletul prin conștiința propriului suflet. A-ți simți sufletul înseamnă a fi om.
Însă, mai presus de a fi poet, Nichita Stănescu este român. ”Minunata limba română” a fost materia primă a ființării sale și ”culoarea cea mai scumpă inimii mele este culoarea limbii române”. El a avut șansa de a-și cânta poezia și ființa într-o limbă atât de frumoasă și expresivă ca această ”speranță umană” ce este limba română.
Întrebat în ce crede Nichita a răspuns: ”Cred în forța cuvântului românesc care dă sens moral realului.” Așadar el a dorit prin poezia sa să ajute acest popor să renască într-un real moral, înțelegându-și misiunea sa de poet: ”Poetul este aidoma unei moașe de țară care ajută femeia pe câmp să nască.” Nichita Stănescu a fost un vizionar. El a simțit realitățile și trăirile poporului românesc până la cele mai adânci vibrații.
Dacă jumătate de veac este de ajuns pentru un asemenea om, însemnă că timpul nu se măsoară în ani, ci în necuvinte, în mirări. Timpul însuși nu este de ajuns pentru un om care a trăit mirarea propriei existențe.
Astăzi îmi este frig de Nichita, foame de Nichita, dor de Nichita; dar el nu a murit. Ferice de urmașii noștri, căci și ei îl vor prinde viu pe Nichita Stănescu!

Către tânăra generație

Nici o diferență nu este
între inima mea și inima ta
nici o diferență nu este
între ochiul meu și ochiul tău

Nu-i așa că la mine e toamnă
și că la tine e primăvară
nu-i așa, nu-i așa, nu-i așa?

Nici o diferență nu este
între cel care moare
și cel care se naște!

Ah, voi scumpilor,
ocoliți dacă putți durerea
înlocuiți-o, dacă puteți
cu mirarea

Vă zic: dacă puteți
chiar cu mirarea!
Mirarea.

Anna Maria Kozma

cls. a XII-a

Colegiul National Unirea Brasov