“Apostolii graitori de Dumnezeu si Parintii nostri jertfitori si purtatori de Duh [....] prin gura lor a grait Dumnezeu, a rânduit Liturghiile, cântarile, rugaciunile de fiecare an, în amintitrea celor plecati” (Sfântul Atanasie Cel Mare).
Prolog
Conform marturiei patristice uniforme, care confirma neîncetat traditia neîntrerupta de veacuri, rugaciunile speciale pentru morti au fost rânduite de catre Sfintii Apostoli(1). Aceasta rânduiala are doua fundamente dogmatice:
a) Consensul Bisericii, ca si comuniune a Sfintilor, care este alcatuita nu doar din cei vii, ci si din crestinii adormiti.
b) Credinta în viata de dupa moarte, învierea mortilor si judecata cea din urma.
b) Credinta în viata de dupa moarte, învierea mortilor si judecata cea din urma.
Mai mult, învatatura si practica îndelungata a Bisericii ne îndeamna sa ne aratam grija pentru adormirea unui suflet, nu doar prin rugaciuni, ci si prin fapte de iubire. Astfel, poruncile apostolice rânduiesc sa se ofere saracilor anumite bunuri ale mortului, spre pomenirea lui. Si Sfântul Ioan Gura de Aur, tâlcuind Evanghelia dupa Sfântul Ioan, ne sfatuieste sa facem asemenea fapte bune “încât daca mortul este pacatos, sa se izbaveasca de pacatele lui, iar daca este drept, sa primeasca plata si recompensa mai mare”. Rugaciunile pentru morti, pe de alta parte, înseamna atât pomenirea numelor la Sfintele Liturghii, cât si savârsirea unor slujbe speciale, parastasele. Deja în Constitutiile Apostolice, întâlnim amintite parastasele, la trei, noua, patruzeci de zile, si un an, potrivit timpului savârsirii lor, din ziua mortii. Multe simboluri ale parastaselor din zilele noastre sunt amintite de catre Parinti. Cele mai importante sunt urmatoarele: parastasul de trei zile simbolizeaza învierea Domnului, dupa ramânerea timp de trei zile în mormânt, si se savârseste cu nadejdea ca si mortul va învia în împaratia cereasca(2). Parastasele de noua zile se savârsesc pentru cele noua cete îngeresti, cu speranta ca sufletul celui mort sa va afla alaturi de ele. Parastasul de patruzeci de zile este pus în legatura cu înaltarea Domnului, care a avut loc la patruzeci de zile dupa Înviere, prin care ne rugam ca si mortul sa se înalte, ca sa-L întâlneasca pe Hristos în ceruri, si sa vietuiasca pentru totdeauna împreuna cu El. Parastasul de un an, se savârseste la împlinirea unui an de la ziua mortii, în amintirea zilei de nastere a mortului, caci pentru crestinii credinciosi, ziua nasterii celei adevarate este ziua mortii trupesti si a mutarii la viata vesnica.
Parastase, în legatura cu simbolismul celor de mai sus, se mai savârsesc si în luna a treia, a sasea si a noua, de la ziua mortii. Cel mai mare folos îl aduce mortilor slujba Sfintei Euharistii, savârsita în amintirea lor, pentru ca alunei prin particelele de pe Sfântul Disc “mortii se unesc în chip nevazut cu Dumnezeu si comunica cu El, si sunt mângâiate, mântuite, si se desfata în Hristos” (Sfântul Simeon al Tesalonicului). In afara de parastasele speciale pentru fiecare mort, Biserica are slujbe zilnice, cu rugaciuni generale pentru cei adormiti, asa cum avem de pilda, o parte din rânduiala miezonopticii, si referirile din Ecteniile Vecerniei, Utreniei si Dumnezeiestii Liturghii. De asemenea, Biserica a consacrat si zile speciale de parastase. Aproape toate sâmbetele anului bisericesc, si în special cele de dinaintea Duminicilor lasatului sec de carne, si a Rusaliilor, simt consacrate pomenirii mortilor. Trebuie sa se consemneze, desi este de la sine înteles, ca Biserica savârseste parastase, doar pentru crestinii care au adormit în sânurile ei.