Organizaţii religioase: Nu vrem card de sănătate. CNAS: Respectăm credinţa, putem da adeverinţe.

Reprezentanţii unor organizaţii religioase au declarat, vineri, într-o întâlnire cu autorităţile, că nu doresc carduri de sănătate, pentru că cipul acestora ar conţine numărul 666, preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS) Vasile Ciurchea spunând că le pot fi date adeverinţe.

(...) Alţi reprezentanţi ai acestor asociaţii au mai spus că prin card se urmăresc "interese obscure din afara României".

Preotul Mihai Andrei Aldea, venit de la Mănăstirea Paltin Petru Vodă din judeţul Neamţ, a spus că peste un milion de oameni au refuzat cardul.

"Eu şi peste un milion de oameni refuzăm cardul, din motive foarte diferite: unii din motive de conştiinţă pur şi simplu, alţii din motive de conştiinţă religioasă, alţii pentru că au dreptul să refuze procesarea datelor personale după voia altor instituţii. Din nenorocire, instituţiile statului aplică logica teroriştilor de la Paris: dacă nu eşti de acord cu noi, te omorâm. Pentru că aceşti oameni care nu acceptă cardul de sănătate, în lipsa unei alternative, sunt condamnaţi la moarte, la execuţie, aceia dintre ei care sunt grav bolnavi şi li se refuză dreptul la consultaţie, culmea aberaţiei. În hotărârea de Guvern este o alternativă, dar aceasta este restrânsă la ceea ce vor legiuitorii, dacă o lărgesc pentru libertatea de conştiinţă s-a rezolvat problema şi dezbaterea este inutilă", a spus părintele Mihai Aldea.

Întrebat cine sunt cei 1 milion de oameni care refuză cardul, preotul a spus că sunt din toate categoriile: creştini ortodocşi, oameni de alte religii şi grupuri de atei.

"Vorbim de peste un milion de cetăţeni care au semnat în urmă cu câţiva ani un document pe care l-au trimis la preşedinţie. Ni s-a răspuns că ni se va da alternativă. De patru ani, Ministerul Sănătăţii ne-a promis o alternativă. De ce îl refuzăm? De exmplu, pentru că este prevăzut că se dă cu acordul al asiguratului. Dacă te obligă, eşti constrâns", a mai spus preotul.

Preşedintele CNAS Vasile Ciurchea a spus că din datele autorităţilor sunt doar 2.000 - 3.000 de români care refuză cardul, dar că va exista o alternativă.

"Cu certitudine, am subliniat de câteva ori, vom găsi o alternativă la card. În momentul de faţă aş vrea să văd câţi sunt cei care refuză. Din datele noastre sunt puţini, două sau trei mii. O parte din cei care au returnat cardul acum vin şi-l cer. Este clar că trebuie să găsim o alternativă pentru că sunt oameni care îl refuză din motive mai mult sau mai puţin obiective, mai mult sau mai puţin înţelese de mine. Dar sigur acea adeverinţă o să îi pună pe drumuri, de la casă, la medic şi aşa mai departe. Dacă doresc adeverinţa, rămâne adeverinţa, nu doresc ca cineva să rămână fără servicii medicale pentru faptul că s-a introdus cardul. (...) Nu suntem împotriva acestor opinii, respectăm credinţa, respectăm absolut tot ce doreşte pacientul, dar cardul la noi sau în alte sisteme de asigurare, pentru că toate sistemele de asigurare au card, nu face altceva decât să pună ordine în acordarea serviciilor şi în eficientizarea banilor", a explicat Ciurchea.

(...) Patriarhia Română a arătat că nu se opune introducerii cardului de sănătate, dar susţine găsirea unei alternative pentru aceia care din anumite raţiuni refuză acest act.

Sursa: Mediafax

Irina Bazon: Eminescu, un apărător al Ortodoxiei.

Dacă Eminescu ar fi azi printre noi, condeiul lui acid nu i-ar ierta pe cei care lovesc în Biserică, în neam şi în familia creştină. Ar condamna păcatul de moarte al  homosexualităţii, pe cale să fie legiferat şi în România. Ar demasca trădătorii de neam, care îşi spun „patrioţi”. Ar jeli milioanele de copii ucişi prin avorturi. Ar scrie cu durere despre ce a mai rămas din biata noastră ţară, sfâşiată şi jefuită la drumul mare. Ar striga, cum numai el ştia să o facă, sperând că românii se vor trezi din somnul cel de moarte al nepăsării.

Acum 124 de ani, în ziua de 15 iunie 1889, pleca dintre noi Mihai Eminescu, „cel mai mare poet pe care l-a ivit şi-l va ivi vreodată, poate, pământul românesc”. Fără Eminescu, am fi fost mai săraci, mai goi, mai puţin români. Şi-a închiat viaţa slujirii neamului său, pe care l-a iubit ca nimeni altul, arzând ca o flacără pentru idealul libertăţii şi unităţii naţionale.

S-a spus despre el că a fost ultranaţionalist, xenofob, reacţionar, extremist, antisemit. Unii l-au descris drept degenerat, sifilitic, alcoolic şi afemeiat. El se aştepta la această formă de „recunoştinţă” a posterităţii, o anticipase cu amărăciune în Scrisoarea I: „…vor căta vieţii tale/ Să-i găsească pete multe, răutăţi şi mici scandale -/ Astea toate te apropie de dânşii... Nu lumina/ Ce în lume-ai revărsat-o, ci păcatele şi vina,/ Oboseala, slăbiciunea, toate relele ce sunt/ Într-un mod fatal legate de o mână de pământ;/ Toate micile mizerii unui suflet chinuit/ Mult mai mult îi vor atrage decât tot ce ai gândit”.

Ştia ce va urma, ce soartă îl aşteaptă. Dar nu a depus armele. În consecinţă, într-un moment în care guvernul României urmărea să încheie un pact umilitor cu Austro-Ungaria, prin care renunţa la pretenţiile asupra Ardealului, angajându-se să îi lichideze pe naţionalişti, Eminescu a fost catalogat drept nebun, discreditat, internat abuziv în diferite sanatorii de boli psihice, unde i-au fost administrate cantităţi enorme de mercur şi unde a fost „tratat” prin bătăi cu funia udă, până la leşin. De ce? Pentru că milita pentru unitatea tuturor românilor, pentru că scria aprig împotriva duşmanilor ţării, pentru că demasca în articolele sale corupţia politicienilor români, dar, mai ales, pentru că plănuia să pună bazele unei organizaţii independente, aflate în afara controlului francmasoneriei, de trezire şi promovare a spiritului românesc şi de refacere a Daciei mari.

„Cine combate Ortodoxia numai român nu e…”

Eminescu a fost un mare patriot, dar a fost şi un apărător al Bisericii Ortodoxe. Mărturia lui rămâne peste veacuri, ca un adevărat testament, scris parcă anume pentru cei care se încăpăţânează încă să-l considere ateu.

„Biserica răsăriteană e de optsprezece sute de ani păstrătoarea elementului latin de lângă Dunăre. Ea a stabilit şi a unificat limba noastră într-un mod atât de admirabil, încât suntem singurul popor fără dialecte propriu-zise; ea ne-a ferit în mod egal de înghiţirea printre poloni, unguri, tătari şi turci, ea este încă astăzi singura armă de apărare şi singurul sprijin al milioanelor de români cari trăiesc dincolo de hotarele noastre. Cine-o combate pe ea şi ritualurile ei poate fi cosmopolit, socialist, republican universal şi orice i-o veni în minte, dar numai român nu e.” (Mihai Eminescu, „Liber-cugetător, liberă-cugetare”, „Timpul”, 2 februarie 1879, în „Opere”, 1989, vol. X, p. 187)

Cât priveşte aşa-zisa apartenenţă a lui Eminescu la orice fel de mișcare ocultă, transnațională, cuvintele poetului sunt mai mult decât edificatoare şi mai actuale ca niciodată:

„Despreţuind Biserica noastră naţională şi înjosind-o, atei şi francmasoni cum sunt toţi, ei ne-au lipsit de arma cea mai puternică în lupta naţională; dispreţuind limba prin împestriţări şi prin frazeologie străină, au lovit un al doilea element de unitate; despreţuind datinele drepte şi vechi şi introducând la noi moravurile statelor în decadenţă, ei au modificat toată viaţa noastră publică şi privată în aşa grad încât românul ajunge a se simţi străin în ţara sa proprie. Odinioară o Biserică plină de oameni, toţi având frica lui Dumnezeu, toţi sperând de la El mântuire şi îndreptându-şi vieţile după învăţăturile Lui. Spiritul speculei, al vânătorii după avere fără muncă şi după plăceri materiale a omorât sufletele. (…) Biserica lui Mateiu Basarab şi a lui Varlaam, maica spirituală a neamului românesc, care a născut unitatea limbei şi unitatea etnică a poporului, ea care domneşte puternică dincolo de graniţele noastre şi e azilul de mântuire naţională în ţări unde românul nu are stat, ce va deveni ea în mâna tagmei patriotice? Peste tot credinţele vechi mor, un materialism brutal le ia locul, cultura secolului, mână-n mână cu sărăcia claselor lucrătoare, ameninţă toată clădirea măreaţă a civilizaţiei creştine.” (14 august 1882, Mihai Eminescu, „Timpul”, în „Opere”, Vol. XIII, pp. 168-169)

Dacă Eminescu ar fi azi printre noi, condeiul lui acid nu i-ar ierta pe cei care lovesc în Biserică, în neam şi în familia creştină. Ar condamna păcatul de moarte al  homosexualităţii, pe cale să fie legiferat şi în România. Ar demasca trădătorii de neam, care îşi spun „patrioţi”. Ar jeli milioanele de copii ucişi prin avorturi. Ar scrie cu durere despre ce a mai rămas din biata noastră ţară, sfâşiată şi jefuită la drumul mare. Ar striga, cum numai el ştia să o facă, sperând că românii se vor trezi din somnul cel de moarte al nepăsării. Că se vor întoarce la credinţă, că vor umple iar bisericile, că se vor întoarce din „neagra străinătate” şi se vor lupta pentru ţara lor, aflată în momente de grea cumpănă. Ar plânge pentru tineretul rupt de istorie şi de trecut, ancorat în valori străine nouă, abrutizat prin tehnicile moderne de corupere în masă. Ar privi, cu lacrimi în ochi, spre satul românesc – o umbră din ce-a fost cândva. Ar căuta peste tot şi n-ar mai găsi decât pe ici, pe colo părinţi şi bunici care să lase generaţiilor tinere comori nepreţuite: datini, obiceiuri, cântece şi doine, balade populare, toată zestrea inestimabilă a românilor de altădată. Ar găsi un neam parcă pustiit, fără memorie, aproape lipsit de suflare. Un neam pe care avem cu toţii datoria să-l readucem la viaţă. Măcar noi, cei ce-l iubim şi cinstim pe Eminescu.

„Înaintea negrei străinătăţi care împânzeşte ţara cad codrii noştri seculari şi, împreună cu ei, toată istoria, tot caracterul nostru. Moartea, decreşterea populaţiei îndeplineşte apoi restul: stârpirea fizică a neamului românesc.” (Mihai Eminescu) Vi se pare cumva acest tablou al decadenței cunoscut?

Sursa: http://www.doxologia.ro/puncte-de-vedere/eminescu-un-aparator-al-ortodoxiei