23.7.11
Predică la Duminica a VI-a după Rusalii (Despre păcatele săvârşite cu gândul)
Şi ştiind Iisus gîndurile lor, le-a zis: Pentru ce cugetaţi rele în inimile voastre? (Matei 9, 4)
Iubiţi credincioşi,
Aşadar, fraţii mei, nu trebuie să ne mirăm că Dumnezeu ştie gîndurile noastre, ci mai ales, să ne temem de Dumnezeu, fiindcă El nu numai că ştie gîndurile noastre, ci şi pedepseşte păcatele ce nu le vom mărturisi la duhovnic şi nu ne vom pocăi de ele, păzindu-ne mintea de gîndurile rele.
În Legea Veche se oprea păcatul numai din lucrare, nu şi din gînd. Aşa, de exemplu, zice: Să nu furi, să nu desfrînezi, să nu ucizi... (Ieşire 20, 13-15). Legea veche, avînd numai umbra lucrurilor viitoare (Evrei 10, 1; Romani 3, 20), avea nevoie de împlinirea şi desăvîrşirea ei, deoarece, după mărturia Sfintei Scripturi, Legea Veche nu a desăvîrşit nimic (Evrei 7, 19). De aceea a şi venit în lume Domnul şi Mîntuitorul nostru Iisus Hristos, nu ca să strice Legea Veche, ci ca să o plinească şi să o desăvîrşească, adică să scoată păcatul din gînd, din rădăcină (Matei 5, 17; Romani 3, 31; 10, 4; Galateni 3, 24) Legea Darului nu opreşte păcatul numai din lucrare, ci şi din gîndire. Legea Veche se aseamănă cu o coasă care taie iarba pe deasupra pămîntului, iar rădăcinile rămîn, iarba iarăşi crescînd la loc. Legea Darului, Sfînta Evanghelie, scoate păcatul din rădăcină, adică din gîndire, căci după învăţătura Sfinţilor Părinţi, gîndurile sînt rădăcini ale faptelor (Sfîntul Nicodim Aghioritul. Paza celor cinci simţiri, 1826, p. 230).
Mîntuitorul, arătînd desăvîrşirea Legii Noi faţă de Legea Veche, zice: Aţi auzit, că s-a zis celor de demult: Să nu desfrînezi (Ieşire 20, 14); Eu însă vă spun că oricine se uită la femeie, spre a o pofti a şi săvîrşit adulter cu ea în inima sa (Matei 5, 27-28). În alt loc, Mîntuitorul arătînd greutatea păcatului cu gîndul, zice: Oricine se mînie pe fratele său vrednic va fi de osîndă (Matei 5, 22); şi iarăşi: Oricine urăşte pe fratele său, ucigaş de oameni este (I Ioan 3, 15). Iată dar că şi un singur gînd de ură asupra fratelui nostru ne face ucigaşi de oameni. De aceea Iisus Hristos, fiind Dumnezeu adevărat şi ştiutor al inimilor omeneşti şi al gîndurilor minţii, adeseori mustra pe farisei şi pe cărturari, văzînd în mintea şi inimile lor gînduri de ură, de zavistie, de viclenie, de făţărnicie, de slavă deşartă, de mîndrie, de desfrînare şi altele de acest fel.
Prin aceasta ne arată că El vede, judecă şi osîndeşte păcatele noastre, făcute cu gîndul înaintea Lui, dacă nu le vom mărturisi şi nu ne vom pocăi de ele. Sfinţii şi dumnezeieştii Părinţi, avînd în vedere că Dumnezeu pedepseşte păcatele cu gîndul, pururea îşi păzeau mintea şi inima de gîndurile pătimaşe şi rele, aducîndu-şi aminte că cuvîntul lui Dumnezeu este viu şi lucrător şi mai ascuţit decît orice sabie cu două tăişuri şi pătrunde pînă la despărţitura sufletului şi duhului, între încheieturi şi măduvă, şi destoinic este să judece simţirile şi cugetările inimii (Evrei 4, 12).
Sfîntul Efrem Sirul, avînd în vedere că gîndurile vor fi pedepsite în ziua cea mare a judecăţii de apoi, zice: "Nu vă aruncaţi în negrijă, fraţii mei, pentru păcatele cu gîndul că nu ar fi mari şi nu ar avea osîndă de la Dumnezeu. Dacă păcatele cu gîndul nu ar fi mari, apoi ar fi socotit Dumnezeu desfrînare întru poftă de femeie şi ucidere întru ură de frate? Dacă păcatele cu gîndul nu ar fi osîndite, nu era nevoie ca dreptul Iov să aducă jertfă în toate zilele înaintea lui Dumnezeu, pentru păcatele făcute cu gîndul ale feciorilor săi" (Iov 1, 4-5). Dacă păcatele cu gîndul nu ar fi mari, nu ar fi zis marele apostol Pavel, că în ziua judecăţii de apoi va descoperi Dumnezeu sfaturile inimilor şi cele ascunse ale întunericului, pîrîndu-i pe dînşii gîndurilor lor, şi dînd răspuns în ceasul acela pentru ele (I Corinteni 4, 5; Romani 2, 15).
De unde se nasc gîndurile rele în mintea noastră? La această întrebare, însuşi Mîntuitorul nostru Iisus Hristos ne răspunde, zicînd: Cele ce ies din gură pornesc din inimă şi acelea spurcă pe om (Matei 15, 18). Altă dată iarăşi zice: Dinăuntru, din inima omului ies cugetele cele rele, desfrînările, hoţiile, uciderile, adulterul, lăcomia, vicleniile, înşelăciunea, neruşinarea, pizma, hula, trufia, uşurătatea. Toate aceste rele ies dinăuntru şi spurcă pe om (Marcu 7, 21-23). Dar de cîte feluri sînt gîndurile rele? La această întrebare spune Sfîntul Casian Romanul că opt sînt gîndurile răutăţii. Şi care sînt aceste opt feluri de gînduri rele? Cel dintîi gînd al răutăţii este al lăcomiei pîntecelui; al doilea, al desfrînării şi al poftei de desfrînare; al treilea, al iubirii de argint; al patrulea, al mîniei; al cincilea, al întristării; al şaselea, al trîndăviei; al şaptelea, al slavei deşarte; al optulea, al mîndriei (Filocalia, vol. I, Sibiu, 1947, p, 97-123).
Prin ce faptă bună putem scăpa de gîndurile rele? Atît monahii, cît şi creştinii pot scăpa de gîndurile rele prin două fapte bune, şi anume: Prin paza minţii de gînduri numită şi trezvia atenţiei prin sfînta rugăciune şi mai ales rugăciunea inimii. Iar pentru a scăpa de orice gînd rău şi de orice patimă, trebuie să unim trezvia atenţiei, adică gîndurile curate ale minţii noastre cu sfînta rugăciune. Aceste două fapte bune lucrează strîns unite una cu alta şi se susţin reciproc, după cum zice Sfîntul Isihie Sinaitul: "Atenţia minţii şi rugăciunea lui Iisus, se suţin una pe alta, pentru că atenţia supremă se naşte din rugăciunea neîncetată iar rugăciunea se naşte din paza minţii şi atenţia supreme" (Filocalia, vol. IV. p. 42).
Să nu uităm însă că atît atenţia gîndurilor, cît şi sfînta rugăciune sînt alungate din mintea noastră de păcatul uitării. Uitarea este primul păcat din partea raţională a sufletului, care alungă şi stinge din mintea noastră trezvia şi rugăciunea. Acest lucru îl adevereşte acelaşi sfînt părinte, Isihie Sinaitul, care zice: "Blestemata uitare se opune atenţiei, ca apa, focului şi în toată vremea o războieşte cu putere. Precum zăpada nu naşte flăcări, sau apa foc, spinul smochine, aşa nu va fi liberă mintea omului de gînduri rele, de cuvinte rele şi de fapte diavoleşti, dacă nu şi-a curăţit mintea şi inima cu trezvia atenţiei şi cu rugăciunea".
Şi iarăşi zice: "Precum fără corabie nu putem trece marea, aşa fără paza minţii de gîndurile rele şi fără chemarea deasă a lui Iisus Hristos, nu este cu putinţă să izgonim momeala gîndului celui rău" (Ibidem, p. 48 şi 76). Căci singurul chip duhovnicesc de a alunga de la noi gîndurile rele şi toate cursele vrăjmaşului diavol este de a repeta neîncetat în toată vremea şi în tot locul rugăciunea lui Iisus: "Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul (sau păcătoasa)".
Deci vă rog să nu uitaţi, cînd vă vin gînduri şi pofte rele în minte sau în inimă, să le izgoniţi de la voi cu această sfîntă rugăciune. De veţi avea paza minţii şi rugăciunea, să ştiţi că va aflaţi pe calea mîntuirii.
Cuvantul Mitropolitului Teofan la inmormantarea Parintelui Arsenie Papacioc.
Sursa: Doxologia
“Din diferite parti ale tarii, venit-am la Manastire pentru a primi in aceasta lume ultima binecuvantare din partea Parintelui Arsenie. Ceva din fibra sufleteasca a fiecaruia a vibrat, s-a miscat, si ne-a indreptat spre Techirghiol. Dumnezeu ne-a binecuvantat sa fim aici, sa participam la dumnezeiasca Liturghie si la Slujba de Prohodire. Din cuvantul Patriarhului Daniel, am inteles care a fost traseul, care a fost pelerinajul prin viata a celui care a fost duhovnicul prin excelenta al neamului romanesc.
Despre Parintele Arsenie, ca duhovnic, caci este duhovnic prin excelenta, se pot spune nenumarate lucruri. Cred ca fiecare persoana care a trecut prin chilia Parintelui poate da mai inainte de toate marturie despre usurarea de povara cu care el a intrat in chilia Parintelui si cat de usor i-a zburat sufletul dupa o intalnire doar de cateva minute cu Parintele.
Incerc sa dau maturire (sa dam marturie) aici doar de trei lucruri: starea de prezenta pe care el o cerea si o dadea, ca si canon pentru fiecare, starea de marturisitor al dreptei credinte si starea de receptivitate a durerilor asezate in mana inimii Parintelui de catre toti cei care au trecut prin chilia Cuviosiei sale. “Dumnezeu nu iubeste plangaciosii, Dumnezeu ii are in brate doar pe luptatori“, spunea Parintele adesea celor care se apropiau de dansul cu inima zdrobita si el ii indemna ca pe langa Cruce sa aibe si sabia, ca pe langa metanii sa aibe si curajul marturisitor. Caci mare este smerenia, ea te duce catre Dumnezeu si masoara si starea duhovniceasca. Dar mare este si curajul marturisitor. Puterea smereniei impreuna cu puterea marturisirii il imbraca pe om in puterea Crucii si in puterea biruintei si a Invierii. Si aceasta stare de luptator, el, Parintele, o aseaza la inima fiecaruia fiindca, zice el, “Dumnezeu te-a creat, Dumnezeu te-a renascut prin sangele Sau si Dumnezeu te mantuieste in fiecare clipa. Fii asadar luptator.”
Parintele daca dadea un canon celor care treceau prin fata cuviosiei sale, canonul acesta era: sa fii fiule in stare de prezenta.
Prezenta in fata lui Dumnezeu, caci El te-a creat.
Prezenta in fata aproapelui, caci esti destinat sa-l iubesti si sa te rogi pentru el.
Prezenta in fata lumii, caci lumea intreaga esti chemat sa o porti in rugaciunile tale catre Dumnezeu.
Prezenta in fata propriei tale constiinte, care nu trebuie sa fie niciodata adormita.
Stare de prezenta, pentru ca in chipul si inima Parintelui rasunau cuvintele rostite de Dumnezeu inca din Vechiul Testament: “Eu sunt viu, voi sunteti vii“. Si voia Parintele, si cu darul Celui de Sus, a reusit sa fie viu in adevaratul sens al cuvantului, sa alunge moartea din chipul lui si din chipul celor care-si plecau genunchii in fata Parintelui, pentru ca daca nu esti viu, adica nu esti real, in orice moment al vietii tale de bucurie sau de suferinta esti un om mort. Iar Dumnezeu, spunea Parintele, mantuieste doar pe cei vii, pe cei care pulseaza de viata, pe cei care traiesc cu adevarat in fiecare clipa, pe cei care daruiesc viata celor din jurul lor.
Parintele a manifestat stare de receptivitate pentru durerile oamenilor. De ce v-ati indreptat atatia spre chilia Parintelui de-a lungul celor 35 de ani aici, cat a zabovit in Manastirea Dintr-un lemn din Valcea, sau din Moldova, din Oltenia, din Muntenia? De ce oare?
Pentru ca oamenii simteau povara pacatelor, necredintei, disperarii pe umerii sufletelor lor si veneau la chilia lui si asezau sufletele lor in causul mainilor Parintelui, iar el avea darul sa-ti ia sufletul din tine, sa-l atinga de sufletul sau si pe amandoua sa le aduca inaintea tronului Preasfintei Treimi. De aceea, cohorte de arhierei, de stareti si starete, de preoti, de Parohie, demnitari intelectuali, oameni de stare sau talpa tarii, intr-un convoi neintrerupt ca o cascada care curgea valuri-valuri, se indreptau spre chilia parintelui ca sa-si usureze sufletul. Parintele stia un lucru: ca trebuie sa fie urmator Sfantului Pavel precum Sfantul Pavel a fost urmator al lui Hristos Care a spus: “Veniti la mine toti cei osteniti si impovarati si eu va voi odihni pe voi‘.
Parintele Arsenie a fost un urmator al lui Hristos, luand asupra sa povara lumii pentru ca avea asupra sa pecetea lui Hristos asezata pe sufletul lui, pecete care, dupa marturia Sfantului Simeon Noul Teolog, inseamna sa preiei pacatele altora si sa le consideri ca ale tale si sa plangi pentru ele ca si cum ar fi ale tale, dandu-ti chiar sufletul pentru sufletul aproapelui si prin aceasta ai pecetea lui Hristos in chipul tau.
Dumnezeu l-a chemat la sine pe Parintele si ne intrebam astazi cum de a fost cu putinta ca o floare atat de frumoasa sa odrasleasca pe pamantul nostru. Cum s-a putut naste si a putut creste un barbat atat de puternic. Doar mila lui Dumnezeu cunoaste adancul acestei taine. Noi doar stim ca a avut o familie binecuvantata. A avut cei sapte ani de acasa. L-a binecuvantat Dumnezeu sa traiasca in stralucita perioada interbelica, sa-si asume atunci responsabilitati administrative in cetatea tarii. Prin suferinta, cum spune el, a fost trezit prin cei 14 ani de inchisoare. Inainte de venirea comunistilor la putere si dupa asezarea acestora la carma tarii. Si apoi Dumnezeu, si aici poate gasim franturi din raspunsul de ce a fost asa, pentru ca mergand la Slatina l-a intalnit pe Parintele Cleopa, mergand la Sihastria, l-a intalnit pe Parintele Petroniu Tanase, vietuind la Antim, a cunoscut bunatatea Parintelui Sofian. Traind la Dintr-un lemn, l-a cunoscut pe cel care anul trecut pe vremea aceasta a plecat la Cer, pe marele intru simplitate si intru sfintenie, Parintele Teofil Badoi. A legat o prietenie mare cu Parintele Gavril de la Zafira. A cunoscut la Aiud pe Valeriu Gafencu, pe Ianolide, pe Vulcanescu, pe Nichifor Crainic, pe Parintele Benedict, pe Parintele Iustin Parvu, si altii asemenea ca el.
Dumnezeu l-a daruit neamului romanesc, pentru ca sa-l ajute pe acesta sa traiasca clipe de adevar. Caci unde este Adevarul, spunea Parintele acum trei ani de zile, este Biserica. Si Biserica este acolo unde este Adevarul si unde este Ortodoxia.
Parintele a plecat la cer. Multi se intristeaza. El se bucura, caci s-a implinit cu certitudine cuvantul pe care l-a rostit cu certitudine in inima sa “Cat doreste cerbul izvoarele apelor, asa te doreste sufletul meu pe Tine, Doamne.” Aproape o suta de ani a asteptat clipa de ieri, de alaltaieri. Si anume sa intre in camara de nunta, sa patrunda in lumina cea neinserata a vesniciei, sa stea la masa cinei celei de Taina. Sa patrunda nu doar pentru doua ore, ci pentru vesnicie in Liturghia cea vesnica.
Acum, in zarile Imparatiei il are alaturi pe Patriarhul Iustinian, care i-a fost ocrotitor, pe Patriarhul Teoctist, care a fost ajutat in clipe de cumpana de rugaciunea, sfatul si binecuvantarea Parintelui. Il are alaturi pe cel care i-a fost foarte multi ani fiu duhovnicesc, pe marele mitropolit al Ardealului (Bartolomeu Anania) plecat ca un inaintemergator. Precum si Parintele Tanase, un alt inaintemergator, caci cum spunea Parintele de la Athos, batranii cheama batranii in Imparatia Cerurilor. Noua nu ne mai ramane decat sa zicem o rugaciune: Iti multumim Doamne ca ni l-a daruit atatea vreme, ai mila de noi Doamne, cu Harul si cu iubirea ta de oameni. Amin.“
Sursa: razbointrucuvant.ro
Comemorare la Mănăstirea Brâncoveanu Sâmbăta, centrul rezistenţei anticomuniste din Făgăraş
• Din ce în ce mai puţini luptători din munţi şi foşti deţinuţi politic se adună an de an în jurul crucii-monument
Comemorarea eroilor Rezistenţei Anticomuniste din Ţara Făgăraşului se va desfăşura în perioada 23-25 iulie 2011 la Crucea din faţa Mănăstirii Brîncoveanu de la Sîmbăta de Sus. Este o tradiţie ca în fiecare an, în prima duminică după sărbătoarea Sfîntului Prooroc Ilie, să se organizeze acest eveniment în memoria luptătorilor anticomunişti.
Iniţiatorul manifestării a fost Ion Gavrilă Ogoranu, luptător anticomunist din Munţii Făgăraşului, cel care a ridicat monumentul de la mănăstire. Prima comemorare a avut loc în anul 1995, odată cu sfinţirea crucii. De atunci, în fiecare an, foştii deţinuţi politic şi urmaşii acestora se adună la Cruce pentru a pomeni numele şi jertfele celor care s-au împotrivit instaurării comunismului. După ce s-a stins Ion Gavrilă Ogoranu, Fundaţia care-i poartă numele se ocupă de organizarea evenimentului.
În acest an, manifestarea se întinde pe mai multe zile. Astăzi sînt primiţi oaspeţii care vor fi găzduiţi la Mănăstirea Brîncoveanu. Mîine va avea loc simpozionul cu tema ,,Rezistenţa anticomunistă“, care va începe la ora 11.30 şi se va desfăşura în aula Academiei de la Sîmbăta. Lansarea unei reeditări a volumelor I şi II din ,,Brazii se frîng, dar nu se îndoiesc“, scrise de Ion Gavrilă Ogoranu, va urma după simpozion. Ziua se va încheia cu proiecţia unui film despre rezistenţa armată din Munţii Făgăraşului. Pe durata evenimentului, la Academie va fi organizată şi o expoziţie legată de lupta anticomunistă din Ţara Făgăraşului. Duminică, 25 iulie, după Liturghie, începînd cu ora 12.00 va avea loc parastasul de la Cruce. Participanţii din ţară şi invitaţii vor putea ajunge la Mănăstirea Brîncoveanu vineri sau sîmbătă, cu un autocar care pleacă din Gara Făgăraş la ora 16.00.
Din ce în ce mai puţini şi mai umiliţi
Asociaţia Foştilor Deţinuţi Politic din Braşov a reuşit să adune anul acesta aproximativ 30 de participanţi la evenimentul la care foştii deţinuţi politic braşoveni, alături de fraţii lor din Făgăraş, iau parte în fiecare an. „Numărul nostru este din ce în ce mai mic, din ţară vin din ce în ce mai puţini la astfel de evenimente, iar dispreţul autorităţilor este din ce în ce mai mare, pe măsură ce numărul nostru scade. Mai sîntem o mînă de foşti deţinuţi politic, iar adevăraţii luptători din munţi s-au stins aproape toţi, umiliţi cum au fost toată viaţa. Mulţi dintre ei au plecat dintre noi judecîndu-se cu foştii securişti pentru a-şi lua înapoi ceea ce le-au confiscat comuniştii. Ultima mare umilinţă este condamnarea, pur formală, a comunismului în România. Nici nu putea fi altfel, de vreme ce tot ei conduc ţara“, a spus Octav Bjoza, preşedintele Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politic din România. La 22 de ani de la căderea lui Ceauşescu, Bucureştiul este singura capitală din fostul lagăr comunist care nu are un monument al luptei împotriva comunismului, iar foştii deţinuţi politic, atîţia cîţi mai sînt, nu au fost niciodată puşi pe picior de egalitate cu luptătorii din Decembrie 1989. În judeţul Braşov, în decembrie 1989, mai erau, potrivit lui Octav Bjoza, aproximativ 2.000 de foşti deţinuţi politic şi luptători din rezistenţa din munţi. Acum, 20 de ani mai tîrziu, au mai rămas mai puţin de 120, din care mai bine de jumătate locuiesc în Braşov. La Sîmbăta, dintre ei vor fi prezenţi Emil Mitea, Eugenia Henţiu, Ioan Cenţiu, Cornel Comaroni şi Octav Bjoza, cu toţii supravieţuitori ai lagărelor de exterminare şi închisorilor politice comuniste.
Jurămîntul de Cruce
Era Sărbătoarea Învierii, Paştele din anul 1952. O zi frumoasă de primăvară cînd codrul îşi împlinea frunza crudă, iar pomii rodeau de floare. Grupul de Rezistenţă din Munţii Făgăraşului condus de Ioan Gavrilă al Ogoranului din Gura Văii, ocrotit de ascunzătorile din munţi, îşi ducea crucea continuînd lupta împotriva comunismului în Ţara Făgăraşului. În luptă căzuseră deja cîţiva dintre ei. Marcel Cornea, Silviu Socol, Părîmbu, căpitanul Monea, Mogoş, Mazilu, Partenie Cosma şi Baciu. În ziua marii sărbători a Paştelui, cu toate riscurile, luptătorii au hotărît să asiste la slujba religioasă oficiată la Mănăstirea Brîncoveanu de la Sîmbăta de Sus. Nu puteau coborî însă printre oameni. Au rămas pe coasta de răsărit a muntelui de unde se vedea bine mănăstirea. Se simţeau aproape de Dumnezeu, ca şi cum ar fi fost chiar în casa Lui. Tot atunci, oamenii au făcut un legămînt. De această zi dragă şi de vechiul jurămînt îşi aduc aminte zilele acestea cei doar cîţiva foşti camarazi ai lui Ioan Gavrilă Ogoranu, şeful Rezistenţei din Munţii Făgăraş, care mai sînt în viaţă. Puţini şi bătrîni cîţi au mai rămas, cu toţii respectă jurămîntul făcut în ziua de Paşte acum 53 de ani.
Jurămîntul lui Remus Sofonea din Drăguş
„Se vedea lume în faţa altarului improvizat în pădurea rară din apropierea clopotniţei. Auzeam frînturi din troparul Învierii. Am rămas tăcuţi cît a ţinut slujba şi ne gîndeam la cei căzuţi. Eram încă sub povara amintirii ultimului căzut, Andrei Haşu, căruia îi spuneam «Baciu»“, îşi amintea Ioan Gavrilă Ogoranu. „Dacă vreunul dintre noi va supravieţui, să ne legăm ca acela să ne adune oasele de pe unde vor fi fost aruncate şi să le îngroape aici lîngă această mănăstire“, a spart liniştea grea Remus Sofonea din Drăguş, zis „Brîncoveanu“. A fost un jurămînt la care s-au legat cu sufletul toţi luptătorii grupului lui Gavrilă Ogoranu.
Crucea care a împlinit legămîntul
În 1964, în ziua semnării decretului de graţiere emis de comunişti rămăseseră puţini supravieţuitori ai luptei de rezistenţă din munţi. Toată Ţara Făgăraşului era în doliu. Crimele Securităţii nu ocoliseră aproape nici o familie. Copii, femei, bătrîni şi bărbaţi erau acum nume pe cruci sau cadavre fără nume aruncate în gropi neştiute de nimeni. Legămîntul făcut în 1952 pe coasta de deasupra Mănăstirii Brîncoveanu n-a putut fi respectat decît după 43 de ani. În 1995, supravieţuitorii prigoanei comuniste au construit o cruce de marmură pe care au fost scrise numele luptătorilor. Aşa s-a împlinit şi dorinţa drăguşeanului „Brîncoveanu“. Ca locul de pomenire al celor căzuţi să fie lîngă Mănăstirea de la Sîmbăta. Osemintele luptătorilor n-au putut fi adunate însă pentru a odihni în veci sub crucea cea nouă. Pentru că nici acum, la 47 de ani de la Decretul de graţiere dat de comunişti, nu se ştie unde au fost aruncate trupurile luptătorilor ucişi.
Tăcere şi teroare pînă în 1989
Deşi erau consideraţi oameni liberi, supravieţuitorii luptei de Rezistenţă din munţi au fost hăituiţi de Securitate pînă la căderea lui Ceauşescu. Abia atunci, după sîngerosul Decembrie 1989, supravieţuitorii Rezistenţei au putut vorbi între ei. Ioan Gavrilă Ogoranu i-a găsit pe toţi şi le-a amintit de vechiul jurămînt. N-a fost uşor însă să ridice crucea de lîngă mănăstire. Doi ani s-au zbătut să obţină aprobările Mitropoliei Sibiu. S-au învoit pînă la urmă. Mai uşor a fost să găsească arhitectul. Proiectul monumentului a fost realizat de Anghel Marcu din Bucureşti, recomandat de fostul deţinut politic Niculiţă Goga. Constantin Marinete a sculptat crucea în marmura adusă de la cariera Ruşchiţa. Supravieţuitorii gulagului comunist au adunat apoi pe o listă numele luptătorilor căzuţi. Erau peste 500.
Regina Ana a pus prima floare
Monumentul a fost plătit din economiile supravieţuitorilor. Au fost ajutaţi şi de Emilia şi Emil Tatu din California, de Nicolae Dima, în numele Asociaţiei Avram Iancu din New York, Nicolae Lungoci din Washington, Alexandru Fonta şi Victor Roşca din Canada, Dumitru Tatu de la Paris şi alţii care au părăsit ţara, dar au păstrat respectul pentru cei care au murit în numele luptei împotriva comuniştilor. Construcţia a ajuns la 3 milioane de lei. Postamentul crucii a fost turnat de Gheorghe Haşu, un meşter cunoscut din Lisa. Sfinţirea monumentului a avut loc în ziua de 17 octombrie 1995. Primul buchet de flori în memoria eroilor căzuţi a fost depus cu două zile înainte de inaugurare. L-a aşezat la piciorul crucii chiar Regina Ana. De atunci, au fost aprinse lîngă Crucea legămîntului mii de lumînări şi au fost aşezate cu dragoste pentru amintirea celor duşi rîuri de flori.
Grupul din Munţii Făgăraş, „trădat“ la spovedanie
• Grupul făgărăşean a căzut din cauza unui fals preot, care era colonelul Nicolescu. Oamenii din satul în care fusese trimis credeau că e preot şi veneau la spovedit. Aşa a aflat de la o credincioasă că profesorul Grovu Ion ar avea legătură cu partizanii din munţi. Grovu a fost arestat, moment în care şi alte informaţii au ajuns la Securitate. Au urmat condamnări la moarte, condamnări la zeci de ani de muncă silnică sau muncă silnică pe viaţă. Mii de oameni din Ţara Făgăraşului au fost torturaţi în beciurile Securităţii din Făgăraş, Braşov şi Bucureşti.
„Moşul“ care a învins Securitatea
• Ioan Gavrilă Ogoranu (foto), originar din satul Gura Văii, s-a retras în Munţii Făgăraşului în anul 1947. Era student la Facultatea de Agronomie din Cluj cînd a hotărît să intre în lupta prin care credea că va opri comunismul care năvălea o dată cu ruşii în România. I s-au alăturat şi alţi tineri din Ţara Făgăraşului. Au format grupul de rezistenţă în Munţii Făgăraşului. Camarazii de luptă îi spuneau „Moşul“. Aproape 10 ani, grupul a fost urmărit de securitatea comunistă. Divizii întregi de armată au fost puse pe urmele lor. Cu arma în mînă, grupul din munţi, sprijinit şi de alte grupuri de rezistenţă pasive din localităţile Ţării Făgăraşului, au făcut faţă represaliilor. În 1955, în urma unei trădări, tinerii din grupul condus de Ioan Gavrilă au fost prinşi şi condamnaţi. Au fost executaţi în 1957. Rămas singur, Ioan Gavrilă Ogoranu a reuşit să se ascundă de Securitate pînă în 1977. Era deja condamnat la moarte în contumacie şi la încă 7 ani de închisoare, o aberaţie a tribunalelor militare comuniste. A scăpat de execuţie la intervenţia preşedintelui american Nixon pe lîngă Nicolae Ceauşescu. Ioan Gavrilă Ogoranu a fost singurul luptător din Rezistenţa armată anticomunistă care a fost întotdeauna cu un pas înaintea trupelor fostei Securităţi. Pe care a învins-o timp de 30 de ani. La 1 mai 2006, la ora 21.00, unul dintre ultimii şefi de grupuri de luptători anticomunişti din munţi s-a stins în casa lui din Galtiu – Alba, după mai multe luni de grea suferinţă. Avea 83 de ani.
Andrei Paul
Sursa: Monitorul expres
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
