18.6.13

Convorbiri între trei Mari Duhovnici, acum reuniți în Împărăția Cerurilor: Părintele Justin Pârvu, Părintele Crăciun Opre și Părintele Ioan Sabău. Actualizare. Doamna Aspazia Oțel Petrescu, mărturisitoare a temnițelor comuniste: Părintele Justin era părintele sublim al familiei celor încercați cu închisoarea. A avut lucrare de apostol. În Ceruri va răsuna un "Prezent!" de se vor mira îngerii!

Convorbirea a avut loc în chilia Părintelui stareţ Justin Pârvu, la mănăstirea Petru Vodă
Părintele Crăciun: Cum îi putem păzi pe cei din lume de ispitele de gând?
Părintele Justin: Astea-s mai ascuţite.
Părintele Crăciun: Mai ales că unii dintre ei sunt intelectuali de vârf, au făcut câte două facultăţi. Lucrează la calculatoare peste măsură și nu-și găsesc liniștea, nici vindecarea. Unii își găsesc liniștea dacă participă zilnic la Liturghie. Asta-i o problemă. O alta e următoarea….
Părintele Sabău: N-am cerut audienţă decât pentru un minut!
Părintele Justin: Nu-i nimic, stăm. A doua problemă?
Părintele Crăciun: Ce înţelegeţi prin să nu fim furaţi de frumuseţe străină?
Părintele Justin: Păi, e foarte clar. Să nu bei apă din fântână străină.
Părintele Crăciun: Cum scapi să nu fii nici cu gândul ispitit?
Părintele Justin: Trebuie să fi ajuns la o performanţă, la o înălţime filocalică. Ce se întâmplă acum în viaţa noastră călugărească? E cam amestecată viaţa cu nevoile și păcatele astea ale mulţimii. Dacă nu ești atent, ele te pot trage mult în jos și nu te mai ridici.
Părintele Crăciun: Pe cât pot, nu mă amestec între ei, dar nu-i pot nici antrena dacă nu cobor între ei.
Părintele Justin: Da, nu-i poţi antrena. Dacă fiecare din deţinuţii care au fost în pușcărie s-ar ocupa de un schit, am mai trezi oamenii.
Părintele Sabău:
Știţi ce a spus părintele Stăniloae: „Era bine dacă măcar unul din ierarhi trecea prin pușcărie. Vedea lucrurile altfel”. Aici vin uniţii și ne tot socotesc ortodoxo-comuniști, că noi n-am avut ierarhi atunci acolo…

Părintele Crăciun: Eu am fost la Pitești oleacă și în celulă m-am trezit cu mediciniști și toţi erau de ai lui Maniu.
Părintele Justin: Greco și romano-catolicii din Ardeal sunt mai mult papistași decât ortodocși. Dacă ungurii fac astăzi ceea ce fac în Ardeal, este pentru că sunt ajutaţi foarte mult de elementele acestea romano și greco-catolice.
Părintele Sabău: În timpul când s-au prigonit ortodocșii noștri acolo, le-au luat bisericile, le-au dărâmat, ortodocșii s-au dus la uniţi să aibă o oarecare tutelă, și ei nu i-au primit. Pe când noi, ortodocșii, de multe ori i-am salvat pe ei. Mi-aduc aminte că în timpul primului război au eliminat din facultate trei studenţi de ai lor, greco-catolici pentru că la Oradea, pe coridorul Institutului lor, i-au auzit vorbind românește. Atunci românii, scrie părintele Moţa în Libertatea, în toate universităţile noastre – Cernăuţiul, Bucureștiul și Chișinăul – au înaintat un memoriu până la Paris. Asistând la un examen de fine de an, soţia primului deputat român la Budapesta a observat că întrebările erau în ungurește și a întrebat de ce nu se pun în românește și pentru asta a luat un an de închisoare. Azi ne interzic să mai vorbim românește în „regiunea autonomă” și toţi românii care vor să fie funcţionari în regiunea asta, trebuie să înveţe maghiara.
Părintele Crăciun: În Bucovina am rămas cu impresia că românii, dacă au trăit în tinda Bisericii sub austrieci, și-au menţinut și fiinţa, adică neamul și caracterul de oameni cumsecade.
Părintele Justin: Numai că acum cad ca frunzele. Trec la sectari.
Părintele Crăciun: Ce-i determină?
Părintele Justin: Lipsa lor de tărie, amestecul acesta cu rușii, cu ucrainenii, pe care îl trăiesc ei.
Părintele Sabău: Sunt încurajaţi în treaba asta.
Părintele Justin: Știţi prea bine că în Basarabia sunt oameni în toată firea, români de ai noștri și nu știu limba română. Ca și în Ardeal. Procesul de maghiarizare e mare. Profesorii de istorie din Basarabia au cerut revizuirea manualelor și nu li se dă nicio dreptate.
Părintele Sabău: Într-o parohie din Cernăuţi, unde era satul soţiei mele, a fost o școală pur românească cu câte trei sute de elevi. Când au venit ucrainenii a mai rămas o secţie. Au ajuns românii să ceară să scoată copiii din școală pentru că ei nu capătă nici un serviciu dacă nu învaţă ucraineana. Mari șovini sunt ăștia!
Părintele Justin: Păi, nu știţi ce era prin Baia Sprie? Românii se amestecau cu ungurii și vorbeau de-a valma ungurește.
Părintele Crăciun: Până în 1928, în satele unde nu voiau să înveţe maghiara, făceau școli confesionale ale Bisericii cu învăţători, preoţi de pe la Arad. În satele unde era preot și învăţător ortodox se învăţa românește și îi învăţa numai facultativ maghiară. În satul vecin unde era școală de stat, nu-ţi permitea învăţătoarea nici în pauză să vorbești limba română. Cum e acum în Bucovina cu ucrainenii ăștia. Așa că războiul împotriva neamului a fost și de stânga și de dreapta.
Părintele Justin: Au boală că suntem latini ortodocși, că dacă am fi altă naţiune, ne-ar iubi altfel.
Părintele Crăciun: Ce atitudine luăm faţă de catolicii ăștia ai noștri?
Părintele Justin: Dragostea, (dar în adevăr).
Părintele Crăciun: Ne putem ruga și pentru ei?
Părintele Justin: Ne putem ruga, dar…
Părintele Crăciun: Nu cu ei, dar pentru ei ne putem ruga. Am văzut cele patru articole ale lui Nae Ionescu pe care le-a citit în lagărele din Germania în 1938, în care explică cum toţi protestanţii favorizează toată atitudinea asta a trăirii de azi și anume că omul valorează câţi bani are. Această atitudine a egoismului, a individualismului care nu mai are treabă nici cu neamul, nici cu credinţa.
Părintele Sabău: Ecumenismul și globalismul acesta spre asta tind.
Părintele Crăciun: Toate împotriva credinţei, a neamului și a lui Hristos și a familiei.
Părintele Justin: Păi, secta ce e? Trecerea de la creștinism la ateism.
Părintele Sabău: Asta e bine susţinută de masonerie.

Interviu cu Părintele Justin: Forţa satanică a stăpânilor lumii va fi învinsă de blândeţea şi smerenia creştinilor. Eu cred într-o renaştere spirituală a tineretului nostru, care se va ridica din toate aceste căderi.

Părinte, asistăm la introducerea unor măsuri din ce în ce mai abuzive la adresa cetățenilor români, prin implementarea obligatorie a cardurilor de sănătate electronice. Suntem în faţa unui sistem dictatorial ce își spionează cetățenii prin cipuirea obligatorie. Mai au creştinii de rând puterea să se lupte cu un sistem atât de înverşunat care le cere un preţ prea mare pentru a conviețui în societate: propria libertate?
 

În zilele noastre se vorbeşte atât de mult despre democraţie, despre libertatea de gândire, despre libertatea credinței şi tocmai aceste valori sunt călcate mai mult în picioare. Cu cât se vorbește mai mult, cu atât le desființează mai tare. Ei au conceput omul modern ca omul căruia să i se dicteze ce să gândească şi ce să creadă. Orice manifestare trebuie aşadar controlată şi pusă la index. Şi cred că fiecare din noi poate cerca dacă i se oferă dreptul să spună ceva sau nu, pentru că oricum nimeni nu îl va lua în seamă. Libertatea de opinie este doar de faţadă, doar în teorie, dar în realitate drepturile ne sunt călcate în picioare. Iată că asistăm la o contradicţie a acestui sistem democratic, contradicţia între teorie şi practică. Iar pe poporul nostru se aplică de minune; noi suntem un exemplu de supunere şi toleranţă. E un popor prea bun, toate le ia de bune, toate le crede, toate le nădăjduiește. Ştiindu-l un popor îngăduitor şi temător de Dumnezeu, puterile lumii profită de aceste calităţi şi transformă poporul român în cobaiul Europei. Dar de fapt ei au o ură nestăpânită împotriva popoarelor ortodoxe şi a Ortodoxiei în general. Aşezarea sufletească a poporului român e lipsită de aroganță, de refuz, de împotriviri, de nemulţumiri şi lor nu le rămâne decât dorinţa de a ne exploata şi a ne supune cu totul la gândul lor perfid. Popoarele acestea se exploatează unele pe altele în raport de civilizaţie, în raport de cultură, de religia şi de tradiţia lor specifică. Poporul român e mai uşor de exploatat. Însă îngăduinţa românului este până la un moment dat. El este îngăduitor, dar până când îl superi prea tare; atunci nu îl mai poţi opri din năvala lui şi reacţionează, numai că trebuie să îi ajungă cuţitul la os.
Au introdus cipuri în paşapoarte, introduc acum şi în buletinele de identitate, doar că acestea nu sunt obligatorii, cardurile de sănătate sunt însă obligatorii pentru cetăţeni şi fără ele nu poţi beneficia de asigurarea de sănătate…
Faptul că obligă cetăţenii să se cipuiască tocmai în acest domeniu al sănătăţii, arată o cruzime fără margini a autorităților care implementează acest sistem. Statul ar trebui să își protejeze cetăţenii şi să le ofere îngrijire medicală, fără să îi oblige să se cipuiască. Dar se vede că sănătatea propriilor cetățeni valorează mai puţin în ochii autorităților şi probabil se doreşte exterminarea cât mai rapidă a poporului român. Să te omoare mai degrabă decât să te îngrijească. În loc să se găsească fonduri pentru a îmbunătăţi activitatea spitalelor din România, ei au fonduri pentru a cumpăra cipuri şi a prelucra acte de asiguraţi şi să le schimbe cât mai des cu putinţă. Ne obligă pe noi să avem card de sănătate electronic, dar ei de ce nu se obligă să ofere îngrijire adecvată pacienţilor? Că ferească Dumnezeu să pici pe mâna medicilor din spitalele din România! Dacă nu ai relaţii şi bani, nu se ocupă nimeni de tine, te lasă să mori în spital, mai mult, te îmbolnăvesc ei cu fel şi fel de microbi de prin spitale, pentru că nu este un minim de igienă. Nu mai spun de reţetele care se prescriu, că au omorât populația cu atâtea antibiotice pentru orice fleac, vaccinurile obligatorii care se înmulţesc din ce în ce mai mult. Dacă sunt aşa de bune vaccinurile lor, de ce nu aduc sănătate omului?  Însă vedem că tot mai multe boli apar şi alte şi alte vaccinuri se produc. Dar vaccinul produce de fapt îmbolnăvirea organismului. Suntem obligați să primim reţeta electronică pentru ca ei să ne prescrie otravă?  Medicamentele de azi, în marea lor majoritate, au doar un efect imediat de ameliorare, în schimb îţi otrăvesc în timp organismul şi te trezeşti cu alte şi alte boli. Uitaţi-vă cât trăiau oamenii înainte şi până la ce vârstă trăiesc azi: trăiau şi peste 100 de ani, azi vedeţi ce se întâmplă.
Ei s-au pus să macine cât mai mult forţa umană şi în special popoarele ortodoxe vor să le distrugă. Nu vedeţi că sistemul medical e deficitar mai mult în statele ortodoxe? Au evreii atâta otravă în medicamente şi în alimentație? Nu cred. Sunt popoare care îşi respectă cetăţenii şi le oferă alimentaţie bogată şi îngrijire medicală pentru a avea cetăţeni sănătoşi, apţi să îşi apere neamul. Dar faţă de popoarele care sunt vândute aplică cea mai criminală metodă, de a le distruge prin alimentaţie şi medicaţie. Guvernanţii noștri ne vând pe noi ca ei să guverneze în continuare. Există o tendinţă de otrăvire şi de descompunere a omului.
Popoarele occidentale au profitat de onestitatea şi cinstea românilor, şi în special a popoarelor răsăritene şi au aplicat tactici de exterminare foarte inteligente, foarte bine puse la punct, încât ei să pară salvatori şi nicidecum răufăcători. Numai bunul Dumnezeu îi mai poate opri, pentru că ei au folosit inteligența pe care le-a dat-o Creatorul în scopuri rele, de distrugere a creaţiei lui Dumnezeu, prin știință. Ei folosesc această știință să distrugă natura şi pe Dumnezeu, de s-ar putea, profitând de dragostea şi mila lui Dumnezeu pentru om, care l-a înzestrat cu daruri aşa de mari. Să mă ierte Dumnezeu, nu că îmi doresc, dar pe aceşti oameni numai o nouă conflagrație mondială îi mai poate opri, numai mânia lui Dumnezeu care nu poate răbda atâta nelegiuire. Va fi un război care îi va nimici pe aceşti oameni de ştiinţă şi toată tehnica lor va pica. Pentru că au uitat cine este Creatorul.     
Dar, deocamdată noi ne-am înjugat la răbdare, aşteptare, credință şi nădejde – armele creştinului. Poporul nostru este aşa de blând şi smerit cu inima şi, folosind aceste arme, va birui. Stăpânii lumii, masoneria, se vor împiedica de virtuţile creştine şi vor pierde. Forţa satanică a stăpânilor lumii va fi învinsă de blândeţea şi smerenia creştinilor. Tehnica lor se va risipi ca fumul, dar principiile morale creştineşti nu vor putea fi distruse niciodată. Nu există o forţă materială care să doboare credinţa creştinilor.  
Credeți așadar că această generaţie ateizată şi crescută în faţa televizorului se va îndrepta spre Dumnezeu? De unde să mai aibă această forţă dacă prea puţini au o educație morală şi religioasă?
Acest tineret care pare acum a fi foarte uşuratic şi predispus mai mult plăcerilor decât sacrificiului,  eu cred că se va trezi repede. Tinerii şi copiii de azi au o inteligență foarte ridicată şi această inteligenţă îi va ajuta să vadă unde este adevărul. Această generație a fost înșelată şi manipulată, fără voia ei, spre toate deşertăciunile lumii, de aceea şi Dumnezeu va fi mai îngăduitor cu ea şi îi va da forţa să vadă. Şi aceşti tineri pe care îi vedeţi acum, vor fi salvarea noastră. Eu cred într-o renaştere spirituală a tineretului nostru, care se va ridica din toate aceste căderi. Aşa cum Dumnezeu a făcut din tâlhari sfinţi, tot aşa va face şi cu aceşti tineri de azi. Dumnezeu nu va rămâne batjocorit prin ştiinţa satanică a modernismului de azi. Şi prin renaşterea tineretului ortodox se va restabili un echilibru în viaţa noastră.
Continuare în Revista Atitudini

Parintele Justin Parvu: Indemn la pocainta

    Foto: Florin Palas


Video. Mitropolitul Teofan, la capataiul Parintelui: "Parintele Justin a plecat acolo unde i-a fost inima toata viata, in Imparatia Cerurilor"



Related Posts with Thumbnails