Etnicul in perspectiva gandirii moderne.
Incercarile omului modern de a se cunoaste pe sine, de a-si intelege
propriile lui forme de existenta si manifestare, coincid in buna parte
cu preocuparile lui de a surprinde etnicul in ceea ce are specific, de
a-l incadra in categoriile logicii sale si de a conferi o definitie care
sa-i exprime esenta. E epoca in care se vorbeste mai mult decat oricand
in istorie despre neam, popor si natiune. E vremea in care asistam la
atatea revendicari si lupte nationale, la afirmarea atator doctrine
nationaliste sau anti-nationaliste, la elaborarea numeroaselor tomuri
savante de sociologie si psihologie sociala, precum si la constituirea
unor stiinte particulare, cum sunt etno-istoria, etnografia si
etnologia. Se face atata caz de etnic in literatura si arta, in
mass-media si investigatia stiintifica, incat asigurarea ca acest
concept este pe deplin si fidel cunoscut nu vrea sa lase loc nici unei
indoieli. Si totusi, raman o serie de intrebari. Are gandirea moderna,
pozitivista si atomista, empirista si formalista, acces la intelegerea
unui mister al existentei, cum este etnicul? Poate fi conceput etnicul
drept o simpla categorie sociala, in afara oricaror consideratii
teologice? Se poate formula o doctrina etnica laica, care sa satisfaca
pretentiile cunoasterii unei realitati de ordin spiritual si de asa
profunzime? Acordul sau dezacordul dintre gandirea laica si logica
intima a etnicului se da in vileag prin definitiile care au incercat, si
inca mai incearca, sa redea trasatura particulara, apriat existentiala a
ideii de neam si de natiune.
"Ce este etnicul"? "Ce este neamul si natiunea"? Cu oarecare nuante
deosebitoare, intrebarile acestea privesc natura uneia si aceleiasi
realitati. Avem de-a face cu o unitate umana sui-generis,
supraindividuala si supra-empirica. Trecut, pamant, sange, lege, limba,
port, datini, credinte, virtuti, munca, asezamant, aptitudini si
indeletniciri fizice si culturale, dar si altele decat acestea, toate
laolalta sau numai unele, prinse intr-o singura sinteza, sunt privite
impreuna ca temeiuri si ca semne de recunoastere ale unitatii nationale.
In functie de aceste elemente constitutive s-au formulat, in epoca
moderna si contemporana, cele mai multe definitii ale etnicului. S-ar
putea constata chiar o evolutie, cu destul de multe zig-zaguri, in
formularea acestor definitii. Desigur, ne-ar fi foarte greu sa ne
referim la toate, chiar cand am urmari un singur fir rosu, cum ar fi
acela al principiului national. Nu de putine ori insa cu definirea
etnicului s-au ocupat tocmai cei care nu au avut un autentic spirit
etnic. Cu anumite distinctii ce s-au facut doar intre neam si popor,
intre natiune si nationalitate, etnic si etnicitate, nu s-a inaintat
prea mult. Nu mai putin s-au savarsit si greseli regretabile, cu ecouri
profunde in ordinea politica, cum este aceea a materializarii tainei
etnice, prin degradarea etnicului si coborarea lui la nivelul
biologicului. Dar sa nu anticipam. Pentru ca nu s-a facut aproape
niciodata o distinctie categorica intre ceea ce inseamna etnicul in
starea lui "naturala" de existenta cazuta si etnicul restaurat in
Hristos, s-a ajuns la confuzii grave, care au dus pana la o falsa
intelegere a valorilor etnic-crestine, fiind acestea adesea categorisite
drept "nationalism in haina spirituala". Gruparea de idei pe care o
facem in cele ce urmeaza, nu are alt scop decat acela de a identifica
diferite orientari moderne, din orizontul carora s-a abordat, intr-un
fel sau altul, problema naturii etnicului.
1. Orientarea naturalista, pozitivista si empirista.
E vorba despre distinctia pe care o inaugureaza scolastica, mai inainte
chiar de constituirea sociologiei ca stiinta pozitiva. Astfel, datorita
scolasticii, patrunde in gandirea occidentala o intelegere exterioara a
etnicului, care este mai degraba o neintelegere, daca nu este inca ceva
si mai rau, fiind in cauza o neintelegere de principiu, generalizata pe
spatii intinse. Parintele Staniloae, in "Ortodoxie si Romanism", carte
la care ne referim mai mult in acest studiu, ne demonstreaza, cu deplina
evidenta, in ce consta sursa acestei neintelegeri: in distinctia pe
care Catolicismul o face intre natura si supra-natura. "in aparenta
aceste doua notiuni ar simplifica mult problema: natiunea este naturala,
Crestinismul este supranatural, prin urmare supra-national;
Crestinismul nu poate fi in nici un caz national (dupa romano-catolici -
n.n.) caci atunci nu ar mai fi Crestinism ci paganism". Asadar,
dualismul ontologic romano-catolic inclina balanta cunoasterii etnicului
spre naturalism, iar naturalismul devine opac pentru etnic. Natura
umana nu s-ar putea in nici un fel increstina. A vorbi despre o
etnicitate a crestinului, ceea ce ar insemna si a Crestinismului, ar fi o
blasfemie. Ultimele consecinte ale acestei gandiri de origine teologica
le trage pozitivismul si empirismul, pe linie sociologica si
psihologica, prin indepartarea de orice nuanta religioasa.
a) Odata cu formarea sociologiei in Occident, etnicul, in acceptiunea sa
exterioara, devine obiect de reflexie si teren de cercetare, intrucat
apare tot mai mult drept motiv al diferitelor revendicari. In ipostaza
in care este conceput o gandire pozitivista, el se confunda cu oricare
alt fapt social. Ceea ce ar caracteriza etnicul nu ar fi altceva decat
de intr-ajutorare umana si aparare comuna. Limba si cultura, istoria si
geografia, nu ar conta prea mult la formarea unei natiuni.
Consimtamantul vietuirii laolalta a membrilor unei comunitati etnice
atarna de niste factori ce pot fi masurati si controlati, pentru ca in
esenta nu avem de-a face decat cu fenomene "naturale". A fost destul de
usor pentru pozitivism si empirism sa reduca totul la fenomen, dupa ce,
mai inainte inca, scolastica a izolat viata naturala de viata in
Dumnezeu.
In evaluarea etnicului, se gasec fata in fata doua conceptii: conceptia
rasariteana si cea apuseana. Pozitia gandirii ortodoxe este formulata de
catre parintele Staniloae in acesti termeni: "Asa cum sufletul, desi de
substanta deosebita in raport cu trupul, formeaza cu trupul un intreg,
exprima impreuna un sens si realizeaza impreuna orice act, la fel si in
viata spirituala a omului se intalnesc intr-o unitate misterioasa harul
dumnezeiesc cu actele sufletesti si trupesti, exprimand si realizand
impreuna viata deplina a naturii omenesti". Pentru naturalism, etnicul
nu are decat o valoare de accident efemer. Astfel, natiunea apare sub
imaginea unei masini sociale, in sensul in care masina insasi este o
creatie rationala, un artificiu, intrucat este "facuta" printr-o
interventie exterioara. Caracteristic acestei masini este automatismul,
eteronomia si pasivitatea. Stapanita de ideea pozitivista de fenomene,
gandirea apuseana pierde intuitia vietii, impreuna cu sansa de a
patrunde in tainele existentei. Repetand cuvinte precum "comunitate",
"iubire", "atasament", etc, considera ca se refera la esente. In fond,
insa, cuvintele acestea devin "altele" in interiorul lor. Nu exprima
decat umbra palida realitatii profunde de care nu se pot apropia.
