Opinii mereu actuale
Deşi
dialogul datează de câţiva ani buni, opiniile doctorului Florin Mătrescu
sunt valabile astăzi mai mult decât oricând. Întrebările inspirat alese
sunt răsplătite cu răspunsuri din care, cine vrea să înţeleagă şi să
accepte, poate reflecta şi percepe evenimentele din zilele noastre sub
un unghi diferit de cel afişat pe ecranele televizoarelor. Între timp
s-ar putea ca intervievatul să fi primit atenţionări „elegante” de la
„Licuricii planetari”. (Redacţia ART EMIS)
Viorel Patrichi:
Domnule doctor Florin Mătrescu, aţi realizat o carte fundamentală
pentru înţelegerea istoriei moderne şi contemporane a României, a
Europei şi chiar a lumii. De ce i-aţi spus Holocaustul roşu?
Dr. Florin Mătrescu: Întrebarea este legitimă pentru ca această sintagmă îmi aparţine, fără lipsă de modestie. Nu
a fost aşa de greu s-o găsesc. Nu cred ca este rezultatul căutării
mele, cât al faptului că am avut curajul să folosesc acest termen care
era rezervat în exclusivitate „holocaustului negru” sau „holocaustului
nazist” şi de aici paralela cu ceea ce au facut comuniştii mi s-a părut
absolut firească. Aproape nu-mi vine să cred că sunt primul care m-am
gândit la aceasta sintagmă. N-a fost o chestiune de inovaţie, cât mai
mult o problemă de curaj. Fiindcă în lumea vestică - mă refer în special
la Germania - se spun atât de multe lucruri despre tragedia nazismului
şi despre holocaustul fascist, încât aproape nimeni nu are curajul să
vorbeasca despre cealaltă tragedie care a urmat nazismului.
Complexul vinovaţiei
V.P.: De ce?
F.M.:
Pentru că în Germania, complexul vinovaţiei se cultivă într-un fel. Un
autor celebru şi un om de mare corectitudine - este vorba de Norman
Finkelstein - a avut curajul chiar să scrie o carte despre „Industria
holocaustului - reflecţii cu privire la exploatarea suferinţei
evreilor”. Există cercuri care, din aceasta tragedie a poporului evreu,
au făcut un obiect aducător de bani. Vă reamintesc că, în afară de
Procesul de la Nürenberg, care a fost, în principal un proces împotriva
poporului german, vinovat de holocaustul negru, s-au adăugat
despăgubirile date nu numai evreilor care au suferit direct, dar şi
generaţiilor care au urmat şi care însumează deja circa 180 de miliarde
de euro (la nivelul anului 2007 - n.r.). Bani plătiţi de-a lungul
timpului. Când ai în urmă un asemenea trecut istoric tragic, aducător de
bani şi dacă îţi întăreşte si pozitia în societate, este firesc să-ţi
aperi cu dinţii această lume ciudată a holocaustului. Ba chiar s-a
deviat mai mult şi s-a spus că, dacă cineva ar îndrazni să compare
holocaustul cu altă tragedie din istoria omenirii, înseamnă că
relativizează un soclu de care n-ai voie sa te-atingi. Rezultă de-aici o
anumită teamă pentru istoricii de mare faimă care au încercat să
compare cele doua tragedii. Exista chiar un caz celebru al unui mare
istoric german actual, Helmuth von Mollte, care spune ca n-ar fi existat
fascismul fără procesiunea comunismului. Că fascismul a fost o
contrareacţie la comunizarea Europei.
V.P.: Este justificată o asemenea percepţie?
F.M.:
Este oricând de discutat, cu argumente pro şi contra. Este foarte greu
de spus dacă este în întregime adevărată şi cred că aici e cheia
problemei. Fără îndoială ca Mollte are în parte dreptate, dar nu sunt
istoric şi nici contemporan cu cele două tragedii. Nu ştiu dacă chiar
aşa a fost. În orice caz, este evidentă asemănarea dintre doctrinele
fascismului şi comunismului şi mai ales menţinerea acestor regimuri la
putere printr-un aparat de teroare, cu o componenţă specifică
fascismului. Hitler, spre deosebire de Stalin, a dus la început o
politică economică benefică pentru Germania. A rezolvat problema celor
şapte milioane de şomeri, a restabilit puţin demnitatea poporului
german, foarte umilit prin Pacea de la Versailles, a creat locuri de
muncş, a fşcut autostrăzi, o maşina pentru popor - Volkswagen etc.
Manipularea mulţimii prin doctrină, alături de acoperirea
monstruozităţii - ma refer la lagăre, la Aushcwitz şi celelalte - i-au
creat o oarecare popularitate legitimă. Ce popularitate aveau Lenin sau Stalin care au provocat o întreaga tragedie?
Dumnezeu şi propaganda
V.P.:
Totuşi, există astăzi ruşi care-i fac din nou statuie lui Stalin, pe
care îl văd ca pe un erou al Uniunii Sovietice. Că el ar fi salvat
Uniunea Sovietică de la dispariţie, că dacă n-ar fi fost el, Hitler ar
fi reuşit să distruga U.R.S.S.. Există şi o asemenea percepţie în
Răsărit.
F.M.: Teza aceasta are şi ea un dram de legitimitate. Numai
că este şi aici o imensă manipulare. Să vedem legitimitatea. Stalin a
ştiut să mobilizeze poporul rus într-un mod foarte abil, în acea parte a
războiului când nemţii au ajuns la porţile Moscovei. Este vorba de acel
act de trădare, decisivă pentru razboi, când armata germană în loc să
prindă ca într-o pungă zeci de divizii sovietice, printr-un avertisment
de la „Orchestra Roşie” din Elveţia, sovieticii au fost preveniţi, au
început atacurile de artilerie mai devreme şi aşa au evitat o catastrofă
militară de proporţii, care probabil ar fi deschis întreaga Rusie
armatei germane. Au fost deci erori militare, dar şi imense greşeli
politice, care nu se datorează Wermachtului, cât aparatului de
propagandă al S.S.. Şi anume,
politica rasială, de discriminare a oamenilor şi de tratare a ruşilor ca
popor inferior, ca neoameni, deşi sunt rasă nordică, la fel ca
germanii. Sunt înrudiţi.
V.P.: Este interesant că germanii de astăzi ar avea suficiente motive să vorbeasca despre „holocausutul roşu”, totuşi n-o fac.
F.M.:
Aşa e. Prin urmare, au fost greşeli militare, au fost erori politice
îngrozitoare faţă de poporul rus. Iar Stalin şi-a tras de partea lui,
printr-un discurs demagogic, Biserica. E cunoscută demonstraţia făcută
cu trei mii de preoţi devotaţi K.G.B.-ului, care s-au rugat la Dumnezeu,
în Piaţa Roşie, pentru „Matuşka Rossia”. Ideea că Stalin apără Rusia,
că are de partea lui pe Dumnezeu şi Biserica pravoslavnică a fost un
factor de propagandă foarte important. Deci, în afara de aceasta
efervescenţă a fermentului naţional rus în faţa agresiunii germane,
imperiul sovietic avea o experienţă tragică de pe urma lui Stalin. Pe de
altă parte, masele reacţioneaza identic la victorie sau la înfrângere.
Deşi tara era distrusă, chiar daca 38.000 de militari de elită fusesera
casăpiţi de Stalin înainte de război, deşi economia era la pământ,
U.R.S.S. a supravieţuit numai cu infuzie de capital şi tehnologie
occidentala. Cel mai mare transfer a venit din America.
America, o ţara de stânga
V.P.:
De ce credeţi că, dintre cele doua rele, americanii, care faceau comerţ
şi cu U.R.S.S., şi cu Germania nazistă, au optat în final pentru ciuma
roşie?
F.M.:
Răspunsul nu este aşa de simplu. În primul rând, nu este cunoscută o
atitudine de dreapta a Statelor Unite în secolul al XX-lea. America a
făcut permanent caz de democratie şi s-a pretins ţara cu cel mai
democratic regim din lume, chiar dacă un asemenea statut de obârşie a
democraţiei apartine Angliei. America nu a avut niciodată o înclinaţie
spre ceea ce noi numim „centru-dreapta” şi mai ales, către o doctrina
crestină. Nu putem defini nici
acum curentele politice din S.U.A.. Ştim că exista două partide care
alternează la putere, dar mi-ar fi greu să încadrez politica dusă de
republicani sau de democraţi într-un curent politic sau doctrină. Ceea
ce este sigur - democraţii au fost asezaţi mai la stânga decât
republicanii. Atunci avem dintr-odata o ţara care, la apariţia
comunismului în Europa, n-a reacţionat cum ar fi trebuit să reacţioneze o
tara creştină. America este un stat în care Biserica este secularizată,
unde religia nu se predă în şcoli, unde se depune jurământ masonic de
multe ori, dar nu se jura pe Biblie. Prin urmare, americanii nu au avut imediat o reacţie de respingere a comunismului.
În al
doilea rând, destule cercuri americane au susţinut financiar comunismul.
De la Troţki şi Lenin. Prin urmare, a fost colaborare, nu s-a cultivat
repulsia faţă de comunism. Imediat după Revoluţia din Octombrie,
Rockefeller avea exploatări petroliere în Caucaz. Avea bancă în centrul
Moscovei, existau schimburi comerciale şi de tehnologii. Numai
pentru opinia publică sovietica, America a fost prezentată ca un
adversar al comunismului. În realitate, între cele două războaie
mondiale, a existat o colaborare perfecta între U.R.S.S. şi S.U.A..
Aproape 20 de ani. S-a adaugat
apoi un pretext, un alibi extraordinar pentru americani: ajutându-i pe
sovietici, s-au opus fascismului. Acest alibi le-a favorizat sa continue
ajutorul masiv pentru U.R.S.S., care trebuia să se menţină pe linia de
plutire. Cum a ajuns un sistem falimentar la o asemena forţă militară?
Nu doar printr-un buget militar uriaş. Existau apoi 17 oraşe din seria
„X”, care au adus prizonieri germani din toate oraşele Germaniei
cucerite. După invazia sovietică, toată intelighenţia germană a fost
adusă în aceste oraşe cu circuit închis, cu unele condiţii de viaţă
chiar foarte bune. Aşa au ajuns sovieticii la o tehnică militară, care
să-i concureze pe americani.
Mare parte din tehnologia nucleară au furat-o. Este
un adevar axiomatic. Toţi erau agenţi K.G.B.. Au fost cercuri de stânga
din S.U.A., care puteau ceda din convingere. Demonstrate sunt multe,
cum a fost procesul soţilor Rosenberg, condamnaţi la moarte pentru
tehnologia furată, fiindcă aveau resentimente faţă de America. Se adaugă
fizicienii germani, confiscaşi după război. Există documente că
americanii acordau ajutoare U.R.S.S. în domeniul nuclear, chiar şi
ulterior.
Juramântul masonic
V.P.: Aţi vorbit de jurământul masonic în societatea americană. La ce va referiţi?
F.M.:La
un lucru foarte simplu. Nu exista America fără masoni. Este statul
masonic ideal. În nici un alt stat din lume, lojile masonice nu exercită
o influenţa mai mare în tot ce se numeşte viaţă politică, economică,
financiară, socială. În călătoriile mele prin toată lumea, nu am văzut
nici un oraş în care, în centrul localităţii sa fie temple masonice de
rit scoţian, etalate precum catedralele în Europa creştina. Am văzut la
intrarea în oraşul Sedona din Arizona, pe o placă de lemn, ziua şi locul
unde au loc întrunirile lojii. Este de notorietate. Un
stat care se pretinde creştin are peste 400 de religii şi culte.
Vicepreşedintele Dick Cheney a fost fotografiat când depunea juramântul:
avea cele două coloane masonice ale templului lui Solomon în spate.
V.P.:
Mai este valabil astăzi juramântul masonic, de care vorbeşte Nicolae
Paulescu, ritualul cu ţapul pe care ciracul, legat la ochi şi în patru
labe, trebuie să-l sarute sub coadă?
F.M.:
Fără îndoială. Mulţi americani obisnuiţi cred că ţara lor este
crestina, dar ei ştiu că trebuie să facă şi compromisuri ca să promoveze
într-o functie. Trebuie să ai un anumit loc în ierarhia masonică,
altfel nu poţi promova în Statele Unite. Acasă, americanul poate să fie
un bun tată de familie, să-şi dorească să aibă copii, să-şi crească
familia conform moralei creştine. Există deci o duplicitate pe care noi
am trait-o în comunism.
V.P.: O asemenea duplicitate a început să fie importată şi în România după 1990.
F.M.:
Exact. Nu este o acuzaţie la adresa poporului american, un conglomerat
de naţiuni, unde putem găsi orice stare de fapt, ca în orice ţară. Cu
siguranţă însă, politica americană se face la nivelul lojilor. Într-un
interviu, Dan Lazarescu spunea că nu poporul american îşi alege
preşedintele, ci lojile din Washington şi Baltimore. Procesul
electoral nu are nimic de-a face cu democraţia. Aşa cum George Bush şi
John Kerry au facut parte din loja „Craniul şi Oasele”". Democraţia este
un joc pentru mulţime. În realitate, hotarârea aparţine lojilor. Ce se
întâmpla cu pax americana nu are nici o legătură cu ce crede
poprul american despre politică. Am fost în America de şase ori. Am
înţeles că pe Coasta Atlanticului este ingerinţa lojilor de stânga sau a
Marelui Orient. Coasta Pacificului e controlata de masoneria de
dreapta, are tot o politică straină poporului american, pe care-l gasim
în oraşele mici, în ferme, acolo unde oamenii nu sunt contaminaţi de
politică.
Cupola Ocultei
V.P.: Nu este falsă disjuncţia masonerie de dreapta - masonerie de stânga?
F.M.:
În parte, da. Între ei, există, prin definiţie şi prin regulamente, o
armonie, cuvânt auzit frecvent în televizor, un semnal care arată că în
subteran noi ne înţelegem şi putem discuta orice tema din politica
lumii. Concurenţa apare numai
atunci când vine vorba de aria de actiune şi influenţă, de teritoriu.
Deci o adevărata luptă între ei apare numai când se creeaza grupuri de
interese. În subsol, acolo unde se întâlnesc cei de gradul 33 de Rit
Scoţian sau Marele Orient, este o concordanţă totală. De fapt, la masa dintre cele doua ordine care guvernează lumea, are loc o împărţire a teritoriului. O să spuneţi că este o fabulaţie. E dreptul dumneavoastră.
V.P.:
În perioada interbelica, s-au realizat studii care arata ca Loja Bʼnai
Bʼrith de la New York ar fi capacul universal pentru toate aceste
jocuri, cu aparenţă de stânga sau de dreapta. Care este adevărul?
F.M.:
Este o afirmaţie incorectă ca Bʼnai Bʼrith ar fi vârful ierarhiei. Noi
ştim ceva despre ierarhia masonică mondială după apariţia descrierii
piramidei masonice a unui individ, John Todd, care a fost mason de
gradul 33 şi a făcut parte din Tribunalul Rotschild - o grupare de 13 -
forul suprem al masoneriei mondiale. El a atras atenţia că pe dolarul
american se află treptele piramidei masonice, care deţin puterea
mondială supremă. Cam două treimi din aceasta piramidă o formează aşa
numiţii iluminaţi: ei deţin puterea efectivă a masoneriei mondiale - cam
5.000 de persoane. Estimări relative din literatura de specialitate.
Bʼnai Bʼrith este ordin exclusiv kazar. Nu are nici o legatură cu
evreii. Kazarii sunt o populaţie turcică, trecută la mozaism, în
secolele al VIII-lea, al IX-lea. Are cam 500.000 de membri în lume şi se
încadrează în treptele superioare ale masoneriei a lui Todd, deci nu se
află în vârful piramidei. A doua menţiune: există însă structuri
masonice în care kazarii au o reprezentare prevalentă, dar nu avem
spaţiu aici. La întrebarea cât de puternic este ordinul kazar în
structura masoneriei mondiale, raspunsul este: covârşitor.
V.P.:
Aşadar, masoneria este implicată în toate procesele politice mondiale,
inclusiv în construirea comunismului, a epocii de aur. Nu le atribuim
prea multe masonilor?
F.M.:
Este un lucru pe care l-am aflat destul de târziu. Sloganul era că
tancurile ruseşti - rareori spuneam „tancurile sovietice” - ne-au adus
comunismul. Ţăranul român a venit în contact direct cu mujicul rus, care
avea mitraliera, prăda, viola. El nu ştia cum arată un N.K.V.D.-ist. În
schimb, acelaşi ţăran român, contrar propagandei comuniste, a rămas cu o
imagine rezonabilă, chiar frumoasă, despre soldatul german, care plătea
fiecare găina, fiecare litru de vin. Sistemul nazist a fost un
epifenomen, doar câţiva ani. Actele de cruzime au fost opera unui număr
redus de germani. Pe când sistemul sovietic şi doctrina bolsevică, cu
Ilia Erenburg - un ucigaş cu sânge rece prin instigare la crima - au
creat un soldat bolşevic reeducat, cu o morală de luptă îngrozitoare. A
ucide făcea parte din doctrina de ocupant a soldatului sovietic. Pe când
armata germana a venit ca parteneră în România. Când un neamţ apărea în
tramvai, cei din jur aveau senzaţia de securitate. Şi când intra
soldatul sovietic, săreau pe geamuri, ascundeau femeile, ţuica era
răsturnata în şant. Se confruntau două civilizaţii două armate.
V.P.: Cartea Holocaustul Roşu demonstrează că sistemul comunist este un experiment de distrugere socială. De ce?
F.M.:
Nici un sistem politic nu se poate edifica fără o baza materiala. Idei
politice, de transformare revoluţionară, au avut şi alţii în istoria
lumii. Pentru a trasnforma o ideologie în dorinţa de a acapara un
teritoriu, de a lua puterea politică de la altcineva, trebuie mulţi bani
şi forta materială. Când am văzut ce se întâmplă în lumea vestică, m-am
întrebat imediat: cine a finanţat comunismul? Pentru că eu, organizând
demonstraţii anticomuniste cu doar câteva zeci de oameni, iniţial,
făcând un sediu al Congresului Mondial Românesc şi al Naţiunilor
Captive, plătind chiria pentru acea cameră, organizând ziua naţiunilor
captive pe banii mei şi o conferinţă de presă la care nu venea nimeni şi
văzând cât mă costa, normal că mi-am pus întrebarea firească: dacă noi,
pentru o eficienţă atât de redusă, depunem eforturi financiare atât de
mari, oare ce-a însemnat să organizezi revoluţia bolşevică?
Troţki
n-a venit cu o gentuţă în Europa, ci a traversat Atlanticul însoţit de
circa 500 de camarazi, care de fapt erau ostaşi de elita, instruiţi pe
un teren oferit de Rockfeller. Astfel încât, dintr-un idealist cum parea
Troţki - pentru că idealistul poate avea toate culorile ă am vazut
dintr-odată o persoană pragmatică, pregătită pentru a face revoluţie, cu
o mică armată lânga el. S-au adaugat ulterior finanţarea americană
pentru statul sovietic, fondurile alocate pentru partidele comuniste. În
Germania, la un moment dat, fonduri ale Bisericii Evanghelice erau
deturnate către sandinistii din Nicaragua. Dintr-o discuţie la televizor
a rezultat ca bietul contribuabil german îşi vedea donaţiile facute
pentru Biserica mergând spre o mişcare de gherilă comunistă. Aşa s-a
închegat mecanismul explicării punerii pe scena a comunismului,
menţinerea lui ca sistem şi mai ales extensia lui, printr-o finanţare
care ţine de anumite cercuri financiare. Încercând să eşalonam
cronologic expansiunea acestui monstru, m-am lămurit că revoluţia
bolşevica nu a fost o mişcare spontana, într-o situaţie specială - o
armata ţaristă vlăguita de război, mujicul rus sătul de sărăcie şi de
război - a existat un factor subiectiv, au fost agitatorii care au dat
scânteia, au ştiut unde să acţioneze pentru a face revoluţie.
Doctrina şi ingineria socială
V.P.:
Din cartea dumneavoastră rezultă clar că de experimentul comunist tot
masonii se fac vinovaţi şi tot ei l-au distrus, pe principiul „Eu te-am
facut, eu te omor!”. Este aici o anume continuitate?
F.M.:Fără
îndoială! Asta pentru că a intervenit altceva. Este continuitate, dar
cu alte mijloace. Mai întâi afirmaţia ca nu exista doctrină masonică de
dreapta. Chiar lojile de Rit Scoţian din care fac parte familiile regale
din Europa sau Ritul Scoţian din America, mult mai de dreapta decât
Marele Orient.
V.P.: Nu este tot o iluzie întreţinută? Am întâlnit masoni români care pretind că fac parte din loja de dreapta „Bujor Sion”...
F.M.: Nu, nu este o iluzie. Este
în parte şi un act de manipulare. Eu trebuie să demonstrez alegătorului
că am ceva cu dreapta sau că sunt opus stângii măcar. Altfel, cum s-ar întâmplă că în loji masonice de dreapta au intrat o mulţime de ofiţeri de securitate? Prin
urmare, este un joc politic. Experimentul comunist are legătura cu
ideologia masoneriei, care este atee şi internaţionalistă. Deci nu are
cum să fie de dreapta.
V.P.:
Dacă parcurgem toate etapele, de la Revoluţia Franceză pâna la
construcţia europeană actuală, care este scopul politic discret al
masoneriei?
F.M.:
Nici nu mai este discret pentru cei care citesc. Am făcut comunismul
fiindcă este foarte apropiat de ideologia masoneriei, care tinde spre un
guvern mondial şi un stat masonic unic. Iar paşii către acest stat
masonic unic sunt Statele Unite ale Americii şi Statele Unite ale
Europei. Iar ce va urma este un guvern mondial cu dependinţă politica
socialistă sau comunistă, conform ritualurilor masonice. Prin urmare ne
îndreptam spre un guvern mondial, care nu va avea alături Biserica, în
calitate de sfătuitor. Ne îndreptam către un stat care tinde către
distrugerea naţiunilor, a familiei şi a religiei. Se doreşte
concentrarea puterii într-un singur centru sau în câteva centre de
putere. De aceea, internaţionaliştii, mondialiştii, globaliştii nu sunt
în nici un caz de dreapta. Ei doar mimează un joc al dreptei. Problema vizează doar concentrarea puterii.
Consumismul
V.P.: În aceasta luptă teribilă pentru putere, care mai este adversarul redutabil al masoneriei?
F.M.:
Naţionalismul. Mai întâi trebuie însă precizat că sucombarea imperiului
comunist a fost un act deliberat şi calculat. Sistemul nu mai
funcţiona, îşi facuse deja datoria. Una din misiuni era să menţina o
mare parte a Globului într-o stare de subdezvoltare, de dictatura,
provocând erodarea statului naţional. Să ne imaginăm că, dacă ţări mici,
ca Singapore sau Coreea de Sud, au devenit concurenţi comerciali
puternici pe piaţa mondială, ce-ar fi fost ţări cu tradiţie ca România,
Polonia sau China, ce concurenţă uriaşă ar fi creat aceste state pentru
cei vreo 5.000 de indivizi care vor să ţina în mâini puterea lumii? Dacă
aceste state ar fi beneficiat de un regim democratic? Experimentul
comunist de inginerie sociala a ţinut în mare parte din lume nu numai
sub dictaturi odioase, care au distrus destine individuale, dar care au
anihilat economiile naţionale. Prin tratate comerciale subterane,
bogăţille acestor ţări au fost spoliate. Ne aflăm într-o ţara de unde
s-au defrişat padurile, s-au furat resursele de uraniu şi de alte
rezerve strategice. Scenariul
este valabil pentru toate statele ex-comuniste. În acest timp, lumea
occidentală a progresat. Nivelul de bunăstare a crescut. Concomitent,
statul masonic bine organizat are grija să satisfaca niste nevoi
elementare ale omului obişnuit. Asta este deosebirea colosală între
Europa Occidentala şi ţările post-comuniste. Aşa s-a ajuns ca nivelul de
viaţă al omului mediu din vest să fie cu mult superior faţă de
condiţiile de viaţă ale individului din spaţiul fost comunist.
V.P.: Să înţelegem că se pregateste un imperiu mult mai subtil, mai pervers decât comunismul, un imperiu al consumismului?
F.M.:
Un imperiu mondial, iar consumismul şi datoria - traiul „înainte” pe
cărţi de credit - a te face dator, a te împovăra până la sfârşitul
vieţii pentru casă, pentru maşină, pentru studiile copiilor - pe de o
parte, este singura şansă a oamenilor tineri, pe de altă parte îi
împovărează tot restul vieţii cu rate lunare şi vor avea foarte puţin
spaţiu de respiraţie. Iar dobânzile de la leasing, de la credite, care
sunt uriaşe, în comparaţie cu averile acumulate, nu fac decât să-i
îndatoreze pe tineri. Anumite drepturi ale omului se reduc şi mai mult.
În comunism, îmi era frică să văd dacă nu s-a oprit maşina neagra a
Securităţii în faţa casei, ca să-l aresteze pe tata, pe bunicul sau pe
un vecin. Maşina neagră dispare acum. Cei care vorbesc limbajul politic
corect sau care se comporta politic corect vor fi oamenii viitorului, pe
care mondialiştii se sprijină. Este o varianta a lui homo sovieticus.
Strategia
V.P.: De ce mondializarea este percepută de unii observatori drept marea revanşa, ultima, faţă de toate naţiunile lumii?
F.M.: Fără îndoială că este o percepţie corecta. Aşa
cum masoneria a contribuit şi la faurirea statului român. Dar atunci ne
aflam în momentul în care se lucra la erodarea imperiilor, a regatelor
si trebuiau stimulate statele naţionale. Deci acceptarea statelor
naţionale era un pas fiindcă dusmanul numărul unu al masonilor erau
atunci imperiile. În acel context, România şi-a dobândit independenţa
naţională. După ce-au terminat imperiile, s-a ajuns la faza în care avem
în faţă naţiunile. Întâi monarhiile, pe care, dacă nu le-am terminat,
le distrugem din interior prin compromiterea familiilor regale. Prinţesa
Diana a fost transformata, dintr-o posibilă purtatoare a coroanei
regale britanice, într-o femeie de proastă calitate. În familiile regale
din Suedia, Danemarca, Norvegia, au pătruns prin căsătorii - probabil
dirijate - componenţi ce nu fac cinste acestor familii. Cuvântul
„regalitate” nu mai trezeşte respect total şi supunere ca oameni daţi de
Dumnezeu pentru conducerea naţiunii. Monarhia
devine un duşman de bază, dar din ea n-a rămas mare lucru. Să nu uitam
că şeful de la London City, care este mare mason, merge înainte, iar
regina Elisabeta a II-a vine după el. Prin urmare, regii ramaşi au
putere consultativa, drepturile lor s-au redus foarte mult. Regele
Spaniei colaborează mult cu prim-ministrul, are discuţii private, dar
hotărârile guvernului socialist nu se iau de acord cu regele.
Socialiştii fac tot ce se spune de la lojile superioare. De aceea, şi
regelui Mihai, care face şi el parte din Ritul Scoţian, nu i s-a dat
dreptul să ramâna în România. Am convingerea că aşa a fost. Când s-au
adunat atâţia oameni în faţa lui, putea să rămână în România. Dar
se hotărâse să nu mai fie regalitate. După distrugerea monarhiilor, se
anihilează naţiunile. Acesta este procesul la nivel macroscopic. La
scara microscopică, instituţiile care ne sunt adversare şi care trebuie
să dispara sunt Biserica, Armata şi Familia. Aceasta erodare continuă
arată planul foarte clar al unei instituţii ce nu are a face cu morala
noastră creştină.
Aurul lumii
V.P.:
Există în Vechiul Testament un dicton straniu: „Voi veţi înghiţi aurul
lumii!”. Nici o naţiune nu are înscris ceva similar în cartea ei
fundamentala. Unde merge aurul lumii moderne?
F.M.:
La ora actuală, nu se mai poate răspunde simplu. Nici cunoscătorii nu
pot spune unde este trezorierul principal. Ca să evaluam unde se
concentrează banii, vă amintesc un lucru. Dacă vrei să faci o excursie
în Statele Unite, am cerut bani de la bancă în dolari. De fiecare dată,
primeam bancnote noi. Toţi turistii germani, care pleacă peste Atlantic,
primesc bani noi. Dolarul circulă în întreaga lume. Cum să tipareşti
atâţia dolari noi? Trebuie să ai acoperire. Nicio ţara din lume nu are
însă acoperire în aur, platină sau acţiuni bancare pentru emisiunea de
dolari. Prin urmare, emisiunea de dolari costă doar hârtia, cerneala şi
manopera. Nu mai are nici o
acoperire. Şi atunci, cum răspundem la întrebarea unde este depozitul
bancar al lumii? Înainte se făcea trimiterea la depozitul de lingouri
din aur al Băncii Naţionale. Astazi, vedem nişte virgule care se muta în
computer. Am trăit în Germania
un episod interesant. Fără să dau detalii, o anumită firmă avea o
datorie foarte mare şi era în pericol de faliment. Printr-un simplu joc
cu mouse-ul, datoria s-a transformat dintr-o sumă fabuloasă într-una
ridicolă, a unei familii obişnuite. Deci se joacă aşa cum vor ei cu
bunăstarea unei ţări. Am devenit tributari cărţilor de credit şi
manipulării financiare prin bancă. Banul ca atare îl folosim pentru
cumpărături marunte. Se dau deja pensii pe carduri şi în România.
V.P.: Înseamnă că nu trebuia să arunăm cărţile de marxism, în care se scria că banii vor dispărea, naţiunile vor dispărea...
F.M.:
Sigur că da, se lucrează deja. Se vor implanta cipuri sub piele, le vom
arăta în faţa cititorului electronic şi vom beneficia de cumparaturi în
toate magazinele. Fără bani. Cartea de credit este o etapă
intermediară. După cum numerele recente de înmatriculare ale maşinilor
sunt urmărite prin satelit. Nu sunt poveşti.
Masoneria şi democraţia
V.P.: Unde este salvarea, domnule doctor?
F.M.:
Trebuie o precizare. Ca să ajungi la etapa în care te dizolvi în
creuzetul globalizarii, trebuie să fi trecut prin etapa democraţiei.
Democratia este asociata de români cu notiunea de bunăstare. Ei nu vor
doar să-şi expună liber opiniile, fără să scoata cineva pistolul pe
masă. Democraţia presupune,
chiar în regulile fixate de masonerie, o realizare cât de cât a
individului. De ce? Un mason care conduce un trust internaţional - şi ei
le conduc în totalitate - nu-şi poate permite să aiba salariaţi niste
incapabili. Noţiunea de concentrare a puterii si de acumulare a banilor
se leaga de competenţa subordonaţilor. Un
şef de firmă este foarte important - cazul Kruppului. Ultimul
descendent al trustului era un homosexual şi voia să transforme Insula
Capri într-un paradis al homosexualilor. Nu a trezit rezonanţe
favorabile în familie. N-a fost
dezmoştenit, a primit o rentă viagera, dar n-a ramas conducător.
Kruppul s-a desfiinţat şi a devenit societate pe acţiuni, preluată de
masoni, fără îndoiala. Prin urmare, democraţia în lumea vestică a
însemnat competenţă şi eficienţă. Societatea
a produs bani şi a permis un anumit nivel de viaţă. Din considerente de
calcul politic, nu din considerente creştine, masonii vorbesc frecvent
de linişte socială. Ca să le tihneasca procesul lent de cucerire a lumii, nu e nevoie de demonstraţii în stradă.
V.P.: Nu au învăţat asta de la marxişti?
F.M.: Posibil. Rezultanta a fost însă un nivel de trai ridicat.
V.P.: Ceauşescu a fost mason?
F.M.: Aşa zic unii, dar nu se ştie nimic concret. Se zice că era în masoneria albastră, care nici măcar nu este structură masonică. Este
o organizaţie pentru prostirea proştilor, care şi asa sunt proşti.
Masoneria albastră acorda trei grade: este vorba de oameni care plătesc
cotizaţie la masonerie, le satisfac vanităţile ca au intrat şi ei într-o
organizaţie secretă care conduce lumea, de care au auzit şi ei de la a
şaptea mâna. În realitate, nu au nici un fel de acces la operaţiunile de
împărţire a profitului.
Secretă, nu „discretă”
V.P.:
Se alimentează deja, discret, iluzia că numai intrând în masonerie poţi
să ai parte de afaceri mănoase, de carieră stralucită, numai aşa poţi
să ai acces la funcţii în stat, chiar la recunoaşterea valorii artistice
a operei...
F.M.:
În parte, este valabil. Pare de necrezut, dar eu, care sunt un om
foarte obişnuit, am primit invitaţia sa fac parte din loja Paneuropa, în
care se afla Otto de Habsburg, ultimul urmaş al dinastiei. Am refuzat
şi am fost admonestat într-o situaţie îngrozitoare de un mason din New
York. Cum de mi-am permis să refuz?! Mi-a cerut chiar şi scrisoarea înapoi. I-am
restituit-o. Am refuzat de patru ori să fac informari pentru Securitate
pentru a putea pleca în străinatate, tot aşa am refuzat şi intrarea în
masonerie. Fiindca o consider la fel de pernicioasă. Dacă noi, românii,
dorim să ne însuşim democraţia, să construim un stat democratic, o facem
în speranţa de a ne putea exprima opiniile, de a nu mai vedea
monstruozităţile de nedreptate socială de astăzi, de a avea un nivel de
trai comparabil cu al statelor occidentale. Dar pentru asta nu trebuie
plătit tributul de a trece de la calitatea de membru de partid la cea de
membru de loja. Fiindcă asta echivalează cu tradarea sistemului nostru
de educaţie, a credinţei noastre în Dumnezeu. Ar însemna să subordonăm
interesele prin loja care îşi zice naţională, unor loji internaţionale.
Nu pot, ca intelectual, să accept formularea masonică a laboratoarelor
de idei. Întrunirile din loji se numesc „laboratoare de idei”. Sorin Roşca Stănescu îşi pune ca motto la editorial „Unele idei, înainte de a deveni evenimente, sunt pregatite în laboratoare”.
Un motto care nu e ales întâmplător. Şi-atunci te-ntrebi ce rost mai au
partidele? Din moment ce, parăsind Parlamentul, Guvernul, Biserica,
Tribunalul, Banca Naţională, ne întâlnim în loja, unde se iau realele
hotărâri? Dacă optăm pentru o societate democratică deschisă, cu
egalitate, fraternitate, cu libertate, atunci de ce va ascundeţi,
domnilor? De ce vă faceţi adunările în locuri inaccesibile publicului?
De ce nu se iau notiţe, în afara de protocoalele încheieate, pe care nu
le vede nimeni? În New Mexic, la Santa Fe, am văzut un centru masonic,
unde scria mare „Accesibil publicului între orele cutare şi cutare”. De
trei ori, am fost acolo în intervalul orar indicat: tot timpul era
închis. Omul obişnuit, când vede afişul, chiar crede că se poate intra
acolo, dar nu-l interesează problema pentru ca are alte griji. Iar
Marele Orient din Franţa face şi spectacole de vizionare. Îşi
permite uneori să arate că ar fi deschişi publicului şi se consideră
societate discretă, iar nu secreta. Este o cacealma. În concluzie, eu
zic să nu mai vorbim despre democraţie, îi lăsăm în plata Domnului,
desfiinţăm partidele politice, îi lăsăm să tipărească dolari cu ce vor,
hotarâţi împărţirea ţărilor, demolaţi biserici, faceţi ce vreţi!
Pionul
V.P.:
Din cartea dumneavoastră rezultă că George Sörös are un rol deosebit în
construirea „societăţilor deschise”. De ce-l preocupă un asemenea
obiectiv?
F.M.: În momentul de faţă, îl consider pe Sörös principalul pion al jocurilor financiare mondiale. Este un om care aduce un folos uriaş pentru masonerie.
V.P.: Este un altruist?
F.M.: El zice aşa. Eu
nu cred. El oferă o capcană foarte atractivă: bursele Sörös. Foarte
mulţi tineri străluciti din ţările ex-comuniste, încătuşati de
neo-ciocoimea postdecembrisă, nu au nici o şansa de promovare. Trebuie
să plece. Puţine firme îi caută. Şi
atunci agenţii lui Sörös le fac o ofertă, care presupune completarea
unui formular. Trebuie să raspundă la întrebări privind atitudinea faţă
de Biserica, de familie, monarhie, faţă de principiile morale. Numai o
parte sunt apoi racolaţi ca bursieri şi dintre aceştia aproape toţi
intră în mecanismul masoneriei mondiale. Iniţial, în lojile de tineret,
apoi li se dau funcţii tot mai mari. Cazul lui Mihai Răzvan Ungureanu
este cunoscut. Tot Iaşiul ştie că este mason, că a beneficiat de
numeroase burse de care nu au beneficiat alţi tineri. Ei trec din
burse-n burse, iar copiii noştri rămân „proşti”!
V.P.: Nu aţi primit nici un avertisment „elegant” din partea discreţilor lumii?
F.M.: N-am primit, probabil pentru că nu mă consideră o persoană atât de importantă, încât să strice glonţul pe mine. Iar
eu nu sunt un veleitar. Pot cugeta. Asta am făcut toata viaţa si am
avut curajul s-o fac în scris. Nimeni nu-mi poate lua dreptul de a spune
adevărul şi de a mă oferi ţării mele pentru un guvern care ar avea
realmente nevoie de sfaturile mele. Mai ales în domeniul sanitar, pentru
învătământul medical superior, dar niciodata încolonat în organizatiile
lor.
A consemnat Viorel Patrichi
Notă:
Personalitate puternică, doctorul Florin Matrescu avea sa intre în
conflict cu directorul Spitalului Municipal Bucureşti, socrul lui Sorin
Oprescu (actualul primar al Capitalei. - n.r.). A hotărât să plece în
Germania Federală, unde avea să practice medicina peste 20 de ani. Prin
eforturi deosebite şi pe banii lui a contribuit la organizarea
rezistenţei anticomuniste din Germania, iar dupa căderea sistemului
comunist, s-a întors în ţara. Încă mai avea iluzii. A tradus Constituţia
Germaniei Federale şi a oferit-o spre studiu şi aplicare conducătorilor
Convenţiei Democrate. Inutil
fiindcă toti cei „15.000 de specialişti” ştiau ce aveau de făcut.
Ulterior, şi-a oferit serviciile ca medic cu practică într-o lume cu
mari performanţe în domeniu. Confraţii l-au primit cu suspiciune.
Doctorul Florin Mătrescu a rămas un observator atent al fenomenelor
politice contemporane. Cartea „Holocaustul roşu” este rezultatul
cercetărilor personale, care, prin sagacitatea lor, neconvenţională
astăzi, îl marchează pe oricare cititor.
