Dr Florin Mătrescu despre Holocaustul roşu, nazism, bolşevism şi masonerie

Opinii mereu actuale

Deşi dialogul datează de câţiva ani buni, opiniile doctorului Florin Mătrescu sunt valabile astăzi mai mult decât oricând. Întrebările inspirat alese sunt răsplătite cu răspunsuri din care, cine vrea să înţeleagă şi să accepte, poate reflecta şi percepe evenimentele din zilele noastre sub un unghi diferit de cel afişat pe ecranele televizoarelor. Între timp s-ar putea ca intervievatul să fi primit atenţionări „elegante” de la „Licuricii planetari”. (Redacţia ART EMIS)

Viorel Patrichi: Domnule doctor Florin Mătrescu, aţi realizat o carte fundamentală pentru înţelegerea istoriei moderne şi contemporane a României, a Europei şi chiar a lumii. De ce i-aţi spus Holocaustul roşu?

Dr. Florin Mătrescu: Întrebarea este legitimă pentru ca această sintagmă îmi aparţine, fără lipsă de modestie. Nu a fost aşa de greu s-o găsesc. Nu cred ca este rezultatul căutării mele, cât al faptului că am avut curajul să folosesc acest termen care era rezervat în exclusivitate „holocaustului negru” sau „holocaustului nazist” şi de aici paralela cu ceea ce au facut comuniştii mi s-a părut absolut firească. Aproape nu-mi vine să cred că sunt primul care m-am gândit la aceasta sintagmă. N-a fost o chestiune de inovaţie, cât mai mult o problemă de curaj. Fiindcă în lumea vestică - mă refer în special la Germania - se spun atât de multe lucruri despre tragedia nazismului şi despre holocaustul fascist, încât aproape nimeni nu are curajul să vorbeasca despre cealaltă tragedie care a urmat nazismului.

Complexul vinovaţiei

V.P.: De ce?

F.M.: Pentru că în Germania, complexul vinovaţiei se cultivă într-un fel. Un autor celebru şi un om de mare corectitudine - este vorba de Norman Finkelstein - a avut curajul chiar să scrie o carte despre „Industria holocaustului - reflecţii cu privire la exploatarea suferinţei evreilor”. Există cercuri care, din aceasta tragedie a poporului evreu, au făcut un obiect aducător de bani. Vă reamintesc că, în afară de Procesul de la Nürenberg, care a fost, în principal un proces împotriva poporului german, vinovat de holocaustul negru, s-au adăugat despăgubirile date nu numai evreilor care au suferit direct, dar şi generaţiilor care au urmat şi care însumează deja circa 180 de miliarde de euro (la nivelul anului 2007 - n.r.). Bani plătiţi de-a lungul timpului. Când ai în urmă un asemenea trecut istoric tragic, aducător de bani şi dacă îţi întăreşte si pozitia în societate, este firesc să-ţi aperi cu dinţii această lume ciudată a holocaustului. Ba chiar s-a deviat mai mult şi s-a spus că, dacă cineva ar îndrazni să compare holocaustul cu altă tragedie din istoria omenirii, înseamnă că relativizează un soclu de care n-ai voie sa te-atingi. Rezultă de-aici o anumită teamă pentru istoricii de mare faimă care au încercat să compare cele doua tragedii. Exista chiar un caz celebru al unui mare istoric german actual, Helmuth von Mollte, care spune ca n-ar fi existat fascismul fără procesiunea comunismului. Că fascismul a fost o contrareacţie la comunizarea Europei.

V.P.: Este justificată o asemenea percepţie?

F.M.: Este oricând de discutat, cu argumente pro şi contra. Este foarte greu de spus dacă este în întregime adevărată şi cred că aici e cheia problemei. Fără îndoială ca Mollte are în parte dreptate, dar nu sunt istoric şi nici contemporan cu cele două tragedii. Nu ştiu dacă chiar aşa a fost. În orice caz, este evidentă asemănarea dintre doctrinele fascismului şi comunismului şi mai ales menţinerea acestor regimuri la putere printr-un aparat de teroare, cu o componenţă specifică fascismului. Hitler, spre deosebire de Stalin, a dus la început o politică economică benefică pentru Germania. A rezolvat problema celor şapte milioane de şomeri, a restabilit puţin demnitatea poporului german, foarte umilit prin Pacea de la Versailles, a creat locuri de muncş, a fşcut autostrăzi, o maşina pentru popor - Volkswagen etc. Manipularea mulţimii prin doctrină, alături de acoperirea monstruozităţii - ma refer la lagăre, la Aushcwitz şi celelalte - i-au creat o oarecare popularitate legitimă. Ce popularitate aveau Lenin sau Stalin care au provocat o întreaga tragedie?

Dumnezeu şi propaganda

V.P.: Totuşi, există astăzi ruşi care-i fac din nou statuie lui Stalin, pe care îl văd ca pe un erou al Uniunii Sovietice. Că el ar fi salvat Uniunea Sovietică de la dispariţie, că dacă n-ar fi fost el, Hitler ar fi reuşit să distruga U.R.S.S.. Există şi o asemenea percepţie în Răsărit.

F.M.: Teza aceasta are şi ea un dram de legitimitate. Numai că este şi aici o imensă manipulare. Să vedem legitimitatea. Stalin a ştiut să mobilizeze poporul rus într-un mod foarte abil, în acea parte a războiului când nemţii au ajuns la porţile Moscovei. Este vorba de acel act de trădare, decisivă pentru razboi, când armata germană în loc să prindă ca într-o pungă zeci de divizii sovietice, printr-un avertisment de la „Orchestra Roşie” din Elveţia, sovieticii au fost preveniţi, au început atacurile de artilerie mai devreme şi aşa au evitat o catastrofă militară de proporţii, care probabil ar fi deschis întreaga Rusie armatei germane. Au fost deci erori militare, dar şi imense greşeli politice, care nu se datorează Wermachtului, cât aparatului de propagandă al S.S.. Şi anume, politica rasială, de discriminare a oamenilor şi de tratare a ruşilor ca popor inferior, ca neoameni, deşi sunt rasă nordică, la fel ca germanii. Sunt înrudiţi.

V.P.: Este interesant că germanii de astăzi ar avea suficiente motive să vorbeasca despre „holocausutul roşu”, totuşi n-o fac.

F.M.: Aşa e. Prin urmare, au fost greşeli militare, au fost erori politice îngrozitoare faţă de poporul rus. Iar Stalin şi-a tras de partea lui, printr-un discurs demagogic, Biserica. E cunoscută demonstraţia făcută cu trei mii de preoţi devotaţi K.G.B.-ului, care s-au rugat la Dumnezeu, în Piaţa Roşie, pentru „Matuşka Rossia”. Ideea că Stalin apără Rusia, că are de partea lui pe Dumnezeu şi Biserica pravoslavnică a fost un factor de propagandă foarte important. Deci, în afara de aceasta efervescenţă a fermentului naţional rus în faţa agresiunii germane, imperiul sovietic avea o experienţă tragică de pe urma lui Stalin. Pe de altă parte, masele reacţioneaza identic la victorie sau la înfrângere. Deşi tara era distrusă, chiar daca 38.000 de militari de elită fusesera casăpiţi de Stalin înainte de război, deşi economia era la pământ, U.R.S.S. a supravieţuit numai cu infuzie de capital şi tehnologie occidentala. Cel mai mare transfer a venit din America.

America, o ţara de stânga

V.P.: De ce credeţi că, dintre cele doua rele, americanii, care faceau comerţ şi cu U.R.S.S., şi cu Germania nazistă, au optat în final pentru ciuma roşie?

F.M.: Răspunsul nu este aşa de simplu. În primul rând, nu este cunoscută o atitudine de dreapta a Statelor Unite în secolul al XX-lea. America a făcut permanent caz de democratie şi s-a pretins ţara cu cel mai democratic regim din lume, chiar dacă un asemenea statut de obârşie a democraţiei apartine Angliei. America nu a avut niciodată o înclinaţie spre ceea ce noi numim „centru-dreapta” şi mai ales, către o doctrina crestină. Nu putem defini nici acum curentele politice din S.U.A.. Ştim că exista două partide care alternează la putere, dar mi-ar fi greu să încadrez politica dusă de republicani sau de democraţi într-un curent politic sau doctrină. Ceea ce este sigur - democraţii au fost asezaţi mai la stânga decât republicanii. Atunci avem dintr-odata o ţara care, la apariţia comunismului în Europa, n-a reacţionat cum ar fi trebuit să reacţioneze o tara creştină. America este un stat în care Biserica este secularizată, unde religia nu se predă în şcoli, unde se depune jurământ masonic de multe ori, dar nu se jura pe Biblie. Prin urmare, americanii nu au avut imediat o reacţie de respingere a comunismului.

În al doilea rând, destule cercuri americane au susţinut financiar comunismul. De la Troţki şi Lenin. Prin urmare, a fost colaborare, nu s-a cultivat repulsia faţă de comunism. Imediat după Revoluţia din Octombrie, Rockefeller avea exploatări petroliere în Caucaz. Avea bancă în centrul Moscovei, existau schimburi comerciale şi de tehnologii. Numai pentru opinia publică sovietica, America a fost prezentată ca un adversar al comunismului. În realitate, între cele două războaie mondiale, a existat o colaborare perfecta între U.R.S.S. şi S.U.A.. Aproape 20 de ani. S-a adaugat apoi un pretext, un alibi extraordinar pentru americani: ajutându-i pe sovietici, s-au opus fascismului. Acest alibi le-a favorizat sa continue ajutorul masiv pentru U.R.S.S., care trebuia să se menţină pe linia de plutire. Cum a ajuns un sistem falimentar la o asemena forţă militară? Nu doar printr-un buget militar uriaş. Existau apoi 17 oraşe din seria „X”, care au adus prizonieri germani din toate oraşele Germaniei cucerite. După invazia sovietică, toată intelighenţia germană a fost adusă în aceste oraşe cu circuit închis, cu unele condiţii de viaţă chiar foarte bune. Aşa au ajuns sovieticii la o tehnică militară, care să-i concureze pe americani.

Mare parte din tehnologia nucleară au furat-o. Este un adevar axiomatic. Toţi erau agenţi K.G.B.. Au fost cercuri de stânga din S.U.A., care puteau ceda din convingere. Demonstrate sunt multe, cum a fost procesul soţilor Rosenberg, condamnaţi la moarte pentru tehnologia furată, fiindcă aveau resentimente faţă de America. Se adaugă fizicienii germani, confiscaşi după război. Există documente că americanii acordau ajutoare U.R.S.S. în domeniul nuclear, chiar şi ulterior. 

Juramântul masonic

V.P.: Aţi vorbit de jurământul masonic în societatea americană. La ce va referiţi?

F.M.:La un lucru foarte simplu. Nu exista America fără masoni. Este statul masonic ideal. În nici un alt stat din lume, lojile masonice nu exercită o influenţa mai mare în tot ce se numeşte viaţă politică, economică, financiară, socială. În călătoriile mele prin toată lumea, nu am văzut nici un oraş în care, în centrul localităţii sa fie temple masonice de rit scoţian, etalate precum catedralele în Europa creştina. Am văzut la intrarea în oraşul Sedona din Arizona, pe o placă de lemn, ziua şi locul unde au loc întrunirile lojii. Este de notorietate. Un stat care se pretinde creştin are peste 400 de religii şi culte. Vicepreşedintele Dick Cheney a fost fotografiat când depunea juramântul: avea cele două coloane masonice ale templului lui Solomon în spate.

V.P.: Mai este valabil astăzi juramântul masonic, de care vorbeşte Nicolae Paulescu, ritualul cu ţapul pe care ciracul, legat la ochi şi în patru labe, trebuie să-l sarute sub coadă?

F.M.: Fără îndoială. Mulţi americani obisnuiţi cred că ţara lor este crestina, dar ei ştiu că trebuie să facă şi compromisuri ca să promoveze într-o functie. Trebuie să ai un anumit loc în ierarhia masonică, altfel nu poţi promova în Statele Unite. Acasă, americanul poate să fie un bun tată de familie, să-şi dorească să aibă copii, să-şi crească familia conform moralei creştine. Există deci o duplicitate pe care noi am trait-o în comunism.

V.P.: O asemenea duplicitate a început să fie importată şi în România după 1990.

F.M.: Exact. Nu este o acuzaţie la adresa poporului american, un conglomerat de naţiuni, unde putem găsi orice stare de fapt, ca în orice ţară. Cu siguranţă însă, politica americană se face la nivelul lojilor. Într-un interviu, Dan Lazarescu spunea că nu poporul american îşi alege preşedintele, ci lojile din Washington şi Baltimore. Procesul electoral nu are nimic de-a face cu democraţia. Aşa cum George Bush şi John Kerry au facut parte din loja „Craniul şi Oasele”". Democraţia este un joc pentru mulţime. În realitate, hotarârea aparţine lojilor. Ce se întâmpla cu pax americana nu are nici o legătură cu ce crede poprul american despre politică. Am fost în America de şase ori. Am înţeles că pe Coasta Atlanticului este ingerinţa lojilor de stânga sau a Marelui Orient. Coasta Pacificului e controlata de masoneria de dreapta, are tot o politică straină poporului american, pe care-l gasim în oraşele mici, în ferme, acolo unde oamenii nu sunt contaminaţi de politică.

Cupola Ocultei

V.P.: Nu este falsă disjuncţia masonerie de dreapta - masonerie de stânga?

F.M.: În parte, da. Între ei, există, prin definiţie şi prin regulamente, o armonie, cuvânt auzit frecvent în televizor, un semnal care arată că în subteran noi ne înţelegem şi putem discuta orice tema din politica lumii. Concurenţa apare numai atunci când vine vorba de aria de actiune şi influenţă, de teritoriu. Deci o adevărata luptă între ei apare numai când se creeaza grupuri de interese. În subsol, acolo unde se întâlnesc cei de gradul 33 de Rit Scoţian sau Marele Orient, este o concordanţă totală. De fapt, la masa dintre cele doua ordine care guvernează lumea, are loc o împărţire a teritoriului. O să spuneţi că este o fabulaţie. E dreptul dumneavoastră.

V.P.: În perioada interbelica, s-au realizat studii care arata ca Loja Bʼnai Bʼrith de la New York ar fi capacul universal pentru toate aceste jocuri, cu aparenţă de stânga sau de dreapta. Care este adevărul?

F.M.: Este o afirmaţie incorectă ca Bʼnai Bʼrith ar fi vârful ierarhiei. Noi ştim ceva despre ierarhia masonică mondială după apariţia descrierii piramidei masonice a unui individ, John Todd, care a fost mason de gradul 33 şi a făcut parte din Tribunalul Rotschild - o grupare de 13 - forul suprem al masoneriei mondiale. El a atras atenţia că pe dolarul american se află treptele piramidei masonice, care deţin puterea mondială supremă. Cam două treimi din aceasta piramidă o formează aşa numiţii iluminaţi: ei deţin puterea efectivă a masoneriei mondiale - cam 5.000 de persoane. Estimări relative din literatura de specialitate. Bʼnai Bʼrith este ordin exclusiv kazar. Nu are nici o legatură cu evreii. Kazarii sunt o populaţie turcică, trecută la mozaism, în secolele al VIII-lea, al IX-lea. Are cam 500.000 de membri în lume şi se încadrează în treptele superioare ale masoneriei a lui Todd, deci nu se află în vârful piramidei. A doua menţiune: există însă structuri masonice în care kazarii au o reprezentare prevalentă, dar nu avem spaţiu aici. La întrebarea cât de puternic este ordinul kazar în structura masoneriei mondiale, raspunsul este: covârşitor.

V.P.: Aşadar, masoneria este implicată în toate procesele politice mondiale, inclusiv în construirea comunismului, a epocii de aur. Nu le atribuim prea multe masonilor?

F.M.: Este un lucru pe care l-am aflat destul de târziu. Sloganul era că tancurile ruseşti - rareori spuneam „tancurile sovietice” - ne-au adus comunismul. Ţăranul român a venit în contact direct cu mujicul rus, care avea mitraliera, prăda, viola. El nu ştia cum arată un N.K.V.D.-ist. În schimb, acelaşi ţăran român, contrar propagandei comuniste, a rămas cu o imagine rezonabilă, chiar frumoasă, despre soldatul german, care plătea fiecare găina, fiecare litru de vin. Sistemul nazist a fost un epifenomen, doar câţiva ani. Actele de cruzime au fost opera unui număr redus de germani. Pe când sistemul sovietic şi doctrina bolsevică, cu Ilia Erenburg - un ucigaş cu sânge rece prin instigare la crima - au creat un soldat bolşevic reeducat, cu o morală de luptă îngrozitoare. A ucide făcea parte din doctrina de ocupant a soldatului sovietic. Pe când armata germana a venit ca parteneră în România. Când un neamţ apărea în tramvai, cei din jur aveau senzaţia de securitate. Şi când intra soldatul sovietic, săreau pe geamuri, ascundeau femeile, ţuica era răsturnata în şant. Se confruntau două civilizaţii două armate.

V.P.: Cartea Holocaustul Roşu demonstrează că sistemul comunist este un experiment de distrugere socială. De ce?

F.M.: Nici un sistem politic nu se poate edifica fără o baza materiala. Idei politice, de transformare revoluţionară, au avut şi alţii în istoria lumii. Pentru a trasnforma o ideologie în dorinţa de a acapara un teritoriu, de a lua puterea politică de la altcineva, trebuie mulţi bani şi forta materială. Când am văzut ce se întâmplă în lumea vestică, m-am întrebat imediat: cine a finanţat comunismul? Pentru că eu, organizând demonstraţii anticomuniste cu doar câteva zeci de oameni, iniţial, făcând un sediu al Congresului Mondial Românesc şi al Naţiunilor Captive, plătind chiria pentru acea cameră, organizând ziua naţiunilor captive pe banii mei şi o conferinţă de presă la care nu venea nimeni şi văzând cât mă costa, normal că mi-am pus întrebarea firească: dacă noi, pentru o eficienţă atât de redusă, depunem eforturi financiare atât de mari, oare ce-a însemnat să organizezi revoluţia bolşevică?

Troţki n-a venit cu o gentuţă în Europa, ci a traversat Atlanticul însoţit de circa 500 de camarazi, care de fapt erau ostaşi de elita, instruiţi pe un teren oferit de Rockfeller. Astfel încât, dintr-un idealist cum parea Troţki - pentru că idealistul poate avea toate culorile ă am vazut dintr-odată o persoană pragmatică, pregătită pentru a face revoluţie, cu o mică armată lânga el. S-au adaugat ulterior finanţarea americană pentru statul sovietic, fondurile alocate pentru partidele comuniste. În Germania, la un moment dat, fonduri ale Bisericii Evanghelice erau deturnate către sandinistii din Nicaragua. Dintr-o discuţie la televizor a rezultat ca bietul contribuabil german îşi vedea donaţiile facute pentru Biserica mergând spre o mişcare de gherilă comunistă. Aşa s-a închegat mecanismul explicării punerii pe scena a comunismului, menţinerea lui ca sistem şi mai ales extensia lui, printr-o finanţare care ţine de anumite cercuri financiare. Încercând să eşalonam cronologic expansiunea acestui monstru, m-am lămurit că revoluţia bolşevica nu a fost o mişcare spontana, într-o situaţie specială - o armata ţaristă vlăguita de război, mujicul rus sătul de sărăcie şi de război - a existat un factor subiectiv, au fost agitatorii care au dat scânteia, au ştiut unde să acţioneze pentru a face revoluţie. 

Doctrina şi ingineria socială

V.P.: Din cartea dumneavoastră rezultă clar că de experimentul comunist tot masonii se fac vinovaţi şi tot ei l-au distrus, pe principiul „Eu te-am facut, eu te omor!”. Este aici o anume continuitate?

F.M.:Fără îndoială! Asta pentru că a intervenit altceva. Este continuitate, dar cu alte mijloace. Mai întâi afirmaţia ca nu exista doctrină masonică de dreapta. Chiar lojile de Rit Scoţian din care fac parte familiile regale din Europa sau Ritul Scoţian din America, mult mai de dreapta decât Marele Orient.

V.P.: Nu este tot o iluzie întreţinută? Am întâlnit masoni români care pretind că fac parte din loja de dreapta „Bujor Sion”...

F.M.: Nu, nu este o iluzie. Este în parte şi un act de manipulare. Eu trebuie să demonstrez alegătorului că am ceva cu dreapta sau că sunt opus stângii măcar. Altfel, cum s-ar întâmplă că în loji masonice de dreapta au intrat o mulţime de ofiţeri de securitate? Prin urmare, este un joc politic. Experimentul comunist are legătura cu ideologia masoneriei, care este atee şi internaţionalistă. Deci nu are cum să fie de dreapta.

V.P.: Dacă parcurgem toate etapele, de la Revoluţia Franceză pâna la construcţia europeană actuală, care este scopul politic discret al masoneriei?

F.M.: Nici nu mai este discret pentru cei care citesc. Am făcut comunismul fiindcă este foarte apropiat de ideologia masoneriei, care tinde spre un guvern mondial şi un stat masonic unic. Iar paşii către acest stat masonic unic sunt Statele Unite ale Americii şi Statele Unite ale Europei. Iar ce va urma este un guvern mondial cu dependinţă politica socialistă sau comunistă, conform ritualurilor masonice. Prin urmare ne îndreptam spre un guvern mondial, care nu va avea alături Biserica, în calitate de sfătuitor. Ne îndreptam către un stat care tinde către distrugerea naţiunilor, a familiei şi a religiei. Se doreşte concentrarea puterii într-un singur centru sau în câteva centre de putere. De aceea, internaţionaliştii, mondialiştii, globaliştii nu sunt în nici un caz de dreapta. Ei doar mimează un joc al dreptei. Problema vizează doar concentrarea puterii. 

Consumismul

V.P.: În aceasta luptă teribilă pentru putere, care mai este adversarul redutabil al masoneriei?

F.M.: Naţionalismul. Mai întâi trebuie însă precizat că sucombarea imperiului comunist a fost un act deliberat şi calculat. Sistemul nu mai funcţiona, îşi facuse deja datoria. Una din misiuni era să menţina o mare parte a Globului într-o stare de subdezvoltare, de dictatura, provocând erodarea statului naţional. Să ne imaginăm că, dacă ţări mici, ca Singapore sau Coreea de Sud, au devenit concurenţi comerciali puternici pe piaţa mondială, ce-ar fi fost ţări cu tradiţie ca România, Polonia sau China, ce concurenţă uriaşă ar fi creat aceste state pentru cei vreo 5.000 de indivizi care vor să ţina în mâini puterea lumii? Dacă aceste state ar fi beneficiat de un regim democratic? Experimentul comunist de inginerie sociala a ţinut în mare parte din lume nu numai sub dictaturi odioase, care au distrus destine individuale, dar care au anihilat economiile naţionale. Prin tratate comerciale subterane, bogăţille acestor ţări au fost spoliate. Ne aflăm într-o ţara de unde s-au defrişat padurile, s-au furat resursele de uraniu şi de alte rezerve strategice. Scenariul este valabil pentru toate statele ex-comuniste. În acest timp, lumea occidentală a progresat. Nivelul de bunăstare a crescut. Concomitent, statul masonic bine organizat are grija să satisfaca niste nevoi elementare ale omului obişnuit. Asta este deosebirea colosală între Europa Occidentala şi ţările post-comuniste. Aşa s-a ajuns ca nivelul de viaţă al omului mediu din vest să fie cu mult superior faţă de condiţiile de viaţă ale individului din spaţiul fost comunist.

V.P.: Să înţelegem că se pregateste un imperiu mult mai subtil, mai pervers decât comunismul, un imperiu al consumismului?

F.M.: Un imperiu mondial, iar consumismul şi datoria - traiul „înainte” pe cărţi de credit - a te face dator, a te împovăra până la sfârşitul vieţii pentru casă, pentru maşină, pentru studiile copiilor - pe de o parte, este singura şansă a oamenilor tineri, pe de altă parte îi împovărează tot restul vieţii cu rate lunare şi vor avea foarte puţin spaţiu de respiraţie. Iar dobânzile de la leasing, de la credite, care sunt uriaşe, în comparaţie cu averile acumulate, nu fac decât să-i îndatoreze pe tineri. Anumite drepturi ale omului se reduc şi mai mult. În comunism, îmi era frică să văd dacă nu s-a oprit maşina neagra a Securităţii în faţa casei, ca să-l aresteze pe tata, pe bunicul sau pe un vecin. Maşina neagră dispare acum. Cei care vorbesc limbajul politic corect sau care se comporta politic corect vor fi oamenii viitorului, pe care mondialiştii se sprijină. Este o varianta a lui homo sovieticus.

Strategia

V.P.: De ce mondializarea este percepută de unii observatori drept marea revanşa, ultima, faţă de toate naţiunile lumii?

F.M.: Fără îndoială că este o percepţie corecta. Aşa cum masoneria a contribuit şi la faurirea statului român. Dar atunci ne aflam în momentul în care se lucra la erodarea imperiilor, a regatelor si trebuiau stimulate statele naţionale. Deci acceptarea statelor naţionale era un pas fiindcă dusmanul numărul unu al masonilor erau atunci imperiile. În acel context, România şi-a dobândit independenţa naţională. După ce-au terminat imperiile, s-a ajuns la faza în care avem în faţă naţiunile. Întâi monarhiile, pe care, dacă nu le-am terminat, le distrugem din interior prin compromiterea familiilor regale. Prinţesa Diana a fost transformata, dintr-o posibilă purtatoare a coroanei regale britanice, într-o femeie de proastă calitate. În familiile regale din Suedia, Danemarca, Norvegia, au pătruns prin căsătorii - probabil dirijate - componenţi ce nu fac cinste acestor familii. Cuvântul „regalitate” nu mai trezeşte respect total şi supunere ca oameni daţi de Dumnezeu pentru conducerea naţiunii. Monarhia devine un duşman de bază, dar din ea n-a rămas mare lucru. Să nu uitam că şeful de la London City, care este mare mason, merge înainte, iar regina Elisabeta a II-a vine după el. Prin urmare, regii ramaşi au putere consultativa, drepturile lor s-au redus foarte mult. Regele Spaniei colaborează mult cu prim-ministrul, are discuţii private, dar hotărârile guvernului socialist nu se iau de acord cu regele. Socialiştii fac tot ce se spune de la lojile superioare. De aceea, şi regelui Mihai, care face şi el parte din Ritul Scoţian, nu i s-a dat dreptul să ramâna în România. Am convingerea că aşa a fost. Când s-au adunat atâţia oameni în faţa lui, putea să rămână în România. Dar se hotărâse să nu mai fie regalitate. După distrugerea monarhiilor, se anihilează naţiunile. Acesta este procesul la nivel macroscopic. La scara microscopică, instituţiile care ne sunt adversare şi care trebuie să dispara sunt Biserica, Armata şi Familia. Aceasta erodare continuă arată planul foarte clar al unei instituţii ce nu are a face cu morala noastră creştină. 

Aurul lumii

V.P.: Există în Vechiul Testament un dicton straniu: „Voi veţi înghiţi aurul lumii!”. Nici o naţiune nu are înscris ceva similar în cartea ei fundamentala. Unde merge aurul lumii moderne? 

F.M.: La ora actuală, nu se mai poate răspunde simplu. Nici cunoscătorii nu pot spune unde este trezorierul principal. Ca să evaluam unde se concentrează banii, vă amintesc un lucru. Dacă vrei să faci o excursie în Statele Unite, am cerut bani de la bancă în dolari. De fiecare dată, primeam bancnote noi. Toţi turistii germani, care pleacă peste Atlantic, primesc bani noi. Dolarul circulă în întreaga lume. Cum să tipareşti atâţia dolari noi? Trebuie să ai acoperire. Nicio ţara din lume nu are însă acoperire în aur, platină sau acţiuni bancare pentru emisiunea de dolari. Prin urmare, emisiunea de dolari costă doar hârtia, cerneala şi manopera. Nu mai are nici o acoperire. Şi atunci, cum răspundem la întrebarea unde este depozitul bancar al lumii? Înainte se făcea trimiterea la depozitul de lingouri din aur al Băncii Naţionale. Astazi, vedem nişte virgule care se muta în computer. Am trăit în Germania un episod interesant. Fără să dau detalii, o anumită firmă avea o datorie foarte mare şi era în pericol de faliment. Printr-un simplu joc cu mouse-ul, datoria s-a transformat dintr-o sumă fabuloasă într-una ridicolă, a unei familii obişnuite. Deci se joacă aşa cum vor ei cu bunăstarea unei ţări. Am devenit tributari cărţilor de credit şi manipulării financiare prin bancă. Banul ca atare îl folosim pentru cumpărături marunte. Se dau deja pensii pe carduri şi în România.

V.P.: Înseamnă că nu trebuia să arunăm cărţile de marxism, în care se scria că banii vor dispărea, naţiunile vor dispărea...

F.M.: Sigur că da, se lucrează deja. Se vor implanta cipuri sub piele, le vom arăta în faţa cititorului electronic şi vom beneficia de cumparaturi în toate magazinele. Fără bani. Cartea de credit este o etapă intermediară. După cum numerele recente de înmatriculare ale maşinilor sunt urmărite prin satelit. Nu sunt poveşti.

Masoneria şi democraţia

V.P.: Unde este salvarea, domnule doctor?

F.M.: Trebuie o precizare. Ca să ajungi la etapa în care te dizolvi în creuzetul globalizarii, trebuie să fi trecut prin etapa democraţiei. Democratia este asociata de români cu notiunea de bunăstare. Ei nu vor doar să-şi expună liber opiniile, fără să scoata cineva pistolul pe masă. Democraţia presupune, chiar în regulile fixate de masonerie, o realizare cât de cât a individului. De ce? Un mason care conduce un trust internaţional - şi ei le conduc în totalitate - nu-şi poate permite să aiba salariaţi niste incapabili. Noţiunea de concentrare a puterii si de acumulare a banilor se leaga de competenţa subordonaţilor. Un şef de firmă este foarte important - cazul Kruppului. Ultimul descendent al trustului era un homosexual şi voia să transforme Insula Capri într-un paradis al homosexualilor. Nu a trezit rezonanţe favorabile în familie. N-a fost dezmoştenit, a primit o rentă viagera, dar n-a ramas conducător. Kruppul s-a desfiinţat şi a devenit societate pe acţiuni, preluată de masoni, fără îndoiala. Prin urmare, democraţia în lumea vestică a însemnat competenţă şi eficienţă. Societatea a produs bani şi a permis un anumit nivel de viaţă. Din considerente de calcul politic, nu din considerente creştine, masonii vorbesc frecvent de linişte socială. Ca să le tihneasca procesul lent de cucerire a lumii, nu e nevoie de demonstraţii în stradă.

V.P.: Nu au învăţat asta de la marxişti?

F.M.: Posibil. Rezultanta a fost însă un nivel de trai ridicat.

V.P.: Ceauşescu a fost mason?

F.M.: Aşa zic unii, dar nu se ştie nimic concret. Se zice că era în masoneria albastră, care nici măcar nu este structură masonică. Este o organizaţie pentru prostirea proştilor, care şi asa sunt proşti. Masoneria albastră acorda trei grade: este vorba de oameni care plătesc cotizaţie la masonerie, le satisfac vanităţile ca au intrat şi ei într-o organizaţie secretă care conduce lumea, de care au auzit şi ei de la a şaptea mâna. În realitate, nu au nici un fel de acces la operaţiunile de împărţire a profitului.

Secretă, nu „discretă”

V.P.: Se alimentează deja, discret, iluzia că numai intrând în masonerie poţi să ai parte de afaceri mănoase, de carieră stralucită, numai aşa poţi să ai acces la funcţii în stat, chiar la recunoaşterea valorii artistice a operei...

F.M.: În parte, este valabil. Pare de necrezut, dar eu, care sunt un om foarte obişnuit, am primit invitaţia sa fac parte din loja Paneuropa, în care se afla Otto de Habsburg, ultimul urmaş al dinastiei. Am refuzat şi am fost admonestat într-o situaţie îngrozitoare de un mason din New York. Cum de mi-am permis să refuz?! Mi-a cerut chiar şi scrisoarea înapoi. I-am restituit-o. Am refuzat de patru ori să fac informari pentru Securitate pentru a putea pleca în străinatate, tot aşa am refuzat şi intrarea în masonerie. Fiindca o consider la fel de pernicioasă. Dacă noi, românii, dorim să ne însuşim democraţia, să construim un stat democratic, o facem în speranţa de a ne putea exprima opiniile, de a nu mai vedea monstruozităţile de nedreptate socială de astăzi, de a avea un nivel de trai comparabil cu al statelor occidentale. Dar pentru asta nu trebuie plătit tributul de a trece de la calitatea de membru de partid la cea de membru de loja. Fiindcă asta echivalează cu tradarea sistemului nostru de educaţie, a credinţei noastre în Dumnezeu. Ar însemna să subordonăm interesele prin loja care îşi zice naţională, unor loji internaţionale. Nu pot, ca intelectual, să accept formularea masonică a laboratoarelor de idei. Întrunirile din loji se numesc „laboratoare de idei”. Sorin Roşca Stănescu îşi pune ca motto la editorial „Unele idei, înainte de a deveni evenimente, sunt pregatite în laboratoare”. Un motto care nu e ales întâmplător. Şi-atunci te-ntrebi ce rost mai au partidele? Din moment ce, parăsind Parlamentul, Guvernul, Biserica, Tribunalul, Banca Naţională, ne întâlnim în loja, unde se iau realele hotărâri? Dacă optăm pentru o societate democratică deschisă, cu egalitate, fraternitate, cu libertate, atunci de ce va ascundeţi, domnilor? De ce vă faceţi adunările în locuri inaccesibile publicului? De ce nu se iau notiţe, în afara de protocoalele încheieate, pe care nu le vede nimeni? În New Mexic, la Santa Fe, am văzut un centru masonic, unde scria mare „Accesibil publicului între orele cutare şi cutare”. De trei ori, am fost acolo în intervalul orar indicat: tot timpul era închis. Omul obişnuit, când vede afişul, chiar crede că se poate intra acolo, dar nu-l interesează problema pentru ca are alte griji. Iar Marele Orient din Franţa face şi spectacole de vizionare. Îşi permite uneori să arate că ar fi deschişi publicului şi se consideră societate discretă, iar nu secreta. Este o cacealma. În concluzie, eu zic să nu mai vorbim despre democraţie, îi lăsăm în plata Domnului, desfiinţăm partidele politice, îi lăsăm să tipărească dolari cu ce vor, hotarâţi împărţirea ţărilor, demolaţi biserici, faceţi ce vreţi! 

Pionul

V.P.: Din cartea dumneavoastră rezultă că George Sörös are un rol deosebit în construirea „societăţilor deschise”. De ce-l preocupă un asemenea obiectiv?

F.M.: În momentul de faţă, îl consider pe Sörös principalul pion al jocurilor financiare mondiale. Este un om care aduce un folos uriaş pentru masonerie.

V.P.: Este un altruist?

F.M.: El zice aşa. Eu nu cred. El oferă o capcană foarte atractivă: bursele Sörös. Foarte mulţi tineri străluciti din ţările ex-comuniste, încătuşati de neo-ciocoimea postdecembrisă, nu au nici o şansa de promovare. Trebuie să plece. Puţine firme îi caută. Şi atunci agenţii lui Sörös le fac o ofertă, care presupune completarea unui formular. Trebuie să raspundă la întrebări privind atitudinea faţă de Biserica, de familie, monarhie, faţă de principiile morale. Numai o parte sunt apoi racolaţi ca bursieri şi dintre aceştia aproape toţi intră în mecanismul masoneriei mondiale. Iniţial, în lojile de tineret, apoi li se dau funcţii tot mai mari. Cazul lui Mihai Răzvan Ungureanu este cunoscut. Tot Iaşiul ştie că este mason, că a beneficiat de numeroase burse de care nu au beneficiat alţi tineri. Ei trec din burse-n burse, iar copiii noştri rămân „proşti”!

V.P.: Nu aţi primit nici un avertisment „elegant” din partea discreţilor lumii?

F.M.: N-am primit, probabil pentru că nu mă consideră o persoană atât de importantă, încât să strice glonţul pe mine. Iar eu nu sunt un veleitar. Pot cugeta. Asta am făcut toata viaţa si am avut curajul s-o fac în scris. Nimeni nu-mi poate lua dreptul de a spune adevărul şi de a mă oferi ţării mele pentru un guvern care ar avea realmente nevoie de sfaturile mele. Mai ales în domeniul sanitar, pentru învătământul medical superior, dar niciodata încolonat în organizatiile lor.

A consemnat Viorel Patrichi

Notă: Personalitate puternică, doctorul Florin Matrescu avea sa intre în conflict cu directorul Spitalului Municipal Bucureşti, socrul lui Sorin Oprescu (actualul primar al Capitalei. - n.r.). A hotărât să plece în Germania Federală, unde avea să practice medicina peste 20 de ani. Prin eforturi deosebite şi pe banii lui a contribuit la organizarea rezistenţei anticomuniste din Germania, iar dupa căderea sistemului comunist, s-a întors în ţara. Încă mai avea iluzii. A tradus Constituţia Germaniei Federale şi a oferit-o spre studiu şi aplicare conducătorilor Convenţiei Democrate. Inutil fiindcă toti cei „15.000 de specialişti” ştiau ce aveau de făcut. Ulterior, şi-a oferit serviciile ca medic cu practică într-o lume cu mari performanţe în domeniu. Confraţii l-au primit cu suspiciune. Doctorul Florin Mătrescu a rămas un observator atent al fenomenelor politice contemporane. Cartea „Holocaustul roşu” este rezultatul cercetărilor personale, care, prin sagacitatea lor, neconvenţională astăzi, îl marchează pe oricare cititor. 

Comisia Europeana a respins proiectul legii care prevedea interzicerea negarii crimelor facute de regimurile comuniste, in acelasi mod in care unele state din Uniunea Europeana interzic negarea crimelor Holocaustului evreiesc

Comisia Europeana a respins solicitarile mai multor state din estul Europei, printre care si Romania, care au solicitat adoptarea unei legi europene a genocidului dublu. Proiectul legii prevedea interzicerea negarii crimelor facute de regimurile comuniste in acelasi mod in care unele state din Uniunea Europeana interzic negarea si banalizarea crimelor Holocaustului.


Cu alte cuvinte, conform legii propuse de cele sase state europene nimeni nu ar mai fi avut voie, odata aprobata legea, sa nege, in orice context, public sau privat, genocidul comunist caruia i-au cazut victime milioane de oameni din fostul lagar comunist.



Numai in Romania, de pilda, in cei 45 de ani de comunism, au fost, in total, 2.451.000 victime ale regimului totalitar, conform datelor ofciale mentionate in volumul "Holocaustul Rosu" al doctorului Florin Matrescu, autorul celui mai documentat si relevant compendiu in materie: prizonieri de război în URSS, 180.000; ucişi în lagăre şi închisori, 500.000, dintre care 250.000 ucişi în lagăre şi închisori si alti 250.000, decedati din multiple cauze, la scurt timp dupa eliberarea lor din detentie; 200 000, ucisi in timpul colectivizarii fortate; 10.000 de membri ai Miscarii nationale de partizani; 60.000, in perioada ceausista; peste 1400 in Revoltuia Romana din Decembrie; 1500 000 de victime in Basarabia si Bucovina, ca teritorii instrainate ale Romaniei.


Parerea ministrilor de externe ai Romaniei, Lituaniei, Letoniei, Bulgariei, Ungariei si Cehiei, care au discutat saptamana trecuta acest subiect cu Comisarul pentru Justitie Europeana , Viviane Reding, a fost aceea ca aceste crime trebuie tratate dupa aceleasi standarde si prevederi ca si crimele impotriva evreilor si au solicitat, in numele statelor pe care le reprezinta, interzicerea negarii si banalizarii crimelor comuniste cat si apologia lor.


Comisia Europeana a dat insa un raspuns negativ cererii de adoptare a legii dublui genocid motivand ca ororile savarsite de comunism sunt evidente insa ele nu au fost indreptate impotriva unei minoritati etnice ,asa ca ideea unei legi a genocidului dublu se respinge din start.


Nesansa victimelor totalitarismului, nu-i asa, sa nu fi fost toate din randul uneia sau a mai multor minoritati! Ca doar ce conteaza numarul acestora cand mai importatnta e minoritatea etnica!


Si o parte a comunitatii evreiesti, prin vocea directorului centrului Simon Wiesenthal din Israel, Efraim Zuroff, si-a exprimat pozitia fata de cererea celor sase state europene spunand ca nu se pot compara crimele impotriva evreilor cu cele comise sub regimurile comuniste pentru ca rusii au fost cei care i-au eliberat pe evreii din lagare si, fara Rusia, probabil ca Germania nazista nu ar fi fost invinsa.



Concluzia? Ca pentru Holocaustul rosu, Rusia si regimurile totalitare pe care le-a impus aceasta in statele fostului lagar comunist pot fi absolvite, fiindca ea, Rusia, e cea care a stopat Holocaustul evreiesc invingand Germania nazista.


Sursa: Ziare.ro  
Autor: Maria Petrascu 

Momente inedite din scenariile revoluţiei române, relatate de dr. Florin Mătrescu, unul din liderii exilului anticomunist

 - Domnule doctor Florin Mătrescu, trebuie să menţionăm că înainte de evenimentele din 89 aţi fost unul din liderii exilului românesc. Vă rog să relataţi momentele inedite pe care le ştiţi din scenariile revoluţiei române.

- Fără să fiu o sursă autorizată, aşa cum le place unora să-i numească pe cei pe care îi consideră ei informaţi, sunt un om care a trăit episoade de istorie şi aş vrea ca ele să fie percepute de copiii noştri şi de urmaşi aşa cum au fost cu adevărat.

În anul 1987, la 7 ani de la începutul exilului meu, se cristaliza şansa formării unei federaţii a românilor anticomunişti din exil. Această dorinţă a existat odată cu intrarea trupelor sovietice în România şi îngroşării rândurilor exilului prin cei care au fugit din ţară în diverse momente, însă nu se materializase încă. Existase Consiliul Naţional Român, care a jucat un rol important, dar nu şi-a putut dovedi eficienţa pentru că vremurile erau potrivnice şi pentru că nimeni nu îşi închipuia că ţările comuniste vor scăpa de această dictatură. După anii ’80, lucrurile păreau posibile şi mai mulţi oameni, veterani ai exilului, cochetau cu ideea că „trebuie să realizăm o formă de unire a românilor anticomunişti”. Români existau foarte mulţi, au fost estimaţi la sute de mii, la milioane chiar, dar vorbim despre diasporă, oameni care n-aveau nicio legătură cu România şi, întâmplător, erau născuţi în România. Nu dovedeau niciun interes pentru lupta politică. Atunci, în 1987, cu mari eforturi, am reuşit să-l lămuresc pe Ion Pantazi, care era o figură emblematică în exil, să facem o adunare la Paris în care să solicităm ajutorul românilor importanţi din exil şi care aderau la lupta anticomunistă. Între ei era domnul Comăniciu, jurist şi intelectual de mare clasă, care între timp a murit, profesorul Nagachevski din Munchen, şi mulţi alţii. Ne-am întâlnit la Paris. Eram poate 100-150 de oameni. Adunarea a decurs relativ liniştit. La un moment dat şi-a făcut apariţia şi Ion Raţiu, care privea cu mult scepticism orice încercare de formare a unei federaţii în exil, pentru că domnia sa reuşise, cu oarecare efort, dar şi cu multe alte şiretlicuri, să înjghebeze Uniunea Mondială a Românilor Liberi. Această organizaţie nu admitea aşa-numiţii extremişti de dreapta, mai precis legionarii. Raţiu considera că legionarii n-au ce căuta într-o formaţie anticomunistă. Majoritatea celor prezenţi în sală nu eram nici legionari, nici simpatizanţi legionari, dar plecam de la premiza că în lupta anticomunistă trebuie primit orice român care este dispus să facă un sacrificiu pentru cauza naţională. Cu ocazia acestei adunări, în care eu şi alţii am pledat pentru această iniţiativă, a apărut la un moment dat o persoană ce s-a dat drept profesor, care se recomanda Martinescu. Venirea lui în Germania Federală era destul de dubioasă, a încropit o poveste cum că în aeroportul din Berlin a reuşit să se strecoare în partea vestică. Văzând rolul meu în formarea acestei federaţii, a dorit să-mi vorbească între patru ochi. Asta se-întâmpla la Paris. Eu primisem nişte semnale. Vorbind cu Bucureştiul, am aflat că mama fusese chemată la securitate şi i s-a atras atenţia că feciorul ei nu-şi vede de treabă, că securitatea ştie în ce hotel stau la Paris. Ştiau că se coace ceva.

Acest domn Martinescu îmi spune următorul lucru: „Domnule doctor, văd că depuneţi mult suflet şi aş vrea să vă capacitez într-o acţiune foarte importantă”. „Despre ce e vorba, domnule profesor (aşa se recomandase)?”. „În România va începe o mişcare socială amplă, în care ar fi bine să se implice şi exilul”. „La ce vă referiţi? Ce-am putea face noi?”. „Un grup organizat de dumneavoastră trebuie să ajungă la graniţa româno-ungară. Şi de-acolo să protestaţi şi să cereţi căderea regimului Ceauşescu”. Mi-a mai dat câteva amănunte pe această temă. L-am abordat foarte simplu: „Domnule Martinescu, cum puteţi să vă închipuiţi că noi, care suntem însemnaţi de serviciile secrete, de KGB şi de mulţi alţii, putem ajunge la graniţa ungară şi putem protesta pentru căderea regimului Ceauşescu? Nu vom ajunge acolo. Şi-afară de asta, ce ecou ar avea acţiunea noastră, din moment ce de ani de zile organizăm demonstraţii care n-au avut nicio eficienţă pentru România. A fost mai mult o ostoire a noastră şi o informare a cancelariilor occidentale despre ce se întâmplă în România”. Atunci îmi face marea destăinuire: „Nu veţi fi singuri”. „La ce vă referiţi?”, am întrebat. „Concomitent cu această mişcare, în România, în mai multe oraşe din ţară, vor începe mişcări populare”. L-am întrerupt şi l-am întrebat: „Ce şanse au aceste mişcări populare în România sub dictatura ceauşistă? O să-i secere cu mitraliera sau îi bagă pe toţi în puşcării”. Zice: „Nu despre asta este vorba. La aceste mişcări vor participa, în mod activ, Securitatea, Armata, o parte din organele Partidului”. Atunci eu îi spun: „Prin urmare, se pregăteşte o lovitură de stat, un puci. Este vorba de un scenariu”. Zice: „Nu-i spuneţi aşa. Este vorba de o revoltă populară. Important pentru noi este ca ceea ce începe în ţară să fie simultan cu mişcarea exilului şi să sincronizăm aceste două tipuri de acţiuni”. Îi dau această informaţie lui Doru Novacovici, fost deţinut politic şi-i spun: „Dorule, mi s-a spus un lucru incredibil. Ar fi vorba despre începutul unei bubuieli în România, concepută de Securitate, Armată etc”. El a rămas uimit şi mi-a spus: „Vreau să-ţi fac o confesiune. Eu am legătură cu Serviciile Secrete Franceze”. „Ce-i spun eu lui Martinescu?”, am întrebat. „Ai răbdare până diseară şi-ţi voi da răspunsul”. Seara ne-am întâlnit în Paris şi mi-a spus: „Francezii au spus două lucruri: ori acest Martinescu este un nebun, ori cu adevărat Securitatea pregăteşte o lovitură de stat în România.”

- Dar care era calitatea pe care o declina Martinescu în faţa dumneavoastră?

- N-a vrut să precizeze calitatea în care prezintă aceste evenimente ce urmau să se întâmple în România. În acel moment, am fost foarte sigur că se pregăteşte ceva în România, lucru la care nu ne mai gândeam. Nu ne închipuiam că vom fi contemporani cu căderea lui Ceauşescu.

Al doilea moment pe care vreau să-l subliniez este că, în noiembrie ΄89, Ion Pantazi îmi dă telefon de la Munchen şi îmi spune: „Dragă Florin, ştiu de la nemţi – el avea bune legături cu Uniunea Creştin Socială şi cu un neamţ, care făcea parte din serviciile secrete germane şi fusese prizonier politic în URSS – că în decembrie va începe bubuiala în România”. Eu am rămas stupefiat, am replicat: „Mi se pare incredibil”. După care mi-am adus aminte de episodul Paris şi intervenţia lui Martinescu, care, între timp, dispăruse de pe scenă. L-am întrebat: „Este o fantezie sau ai informaţii concrete?”. „Nemţii vor livra şi aparatură electronică pentru coordonarea grupurilor care participă la scenariu. Pune-te la lucru şi fă statutul Partidului Creştin”. Visam la el de ani de zile. Visul meu era formarea unui partid creştin, după modelul Uniunii Democrat Creştine din Germania. Şi-atunci m-am apucat şi, în două săptămâni, având la dispoziţie statutele creştin-democraţilor germani, ale social-creştinilor din Bayern, ale Uniunii Creştine Italiane şi ale conservativilor britanici, am făcut statutul şi programul UDC, partidul pe care am încercat să-l formăm după 1989.

- fragment dintr-un interviu acordat de Dr. Florin Mătrescu publicaţiei Veghea, consemnat de Florin Palas

La Piatra Neamt are loc lansarea ultimei editii a cartii lui Grigore Caraza – Aiud insangerat

Astăzi, începând cu ora 17, la Muzeul de Istorie şi Arheologie din Piatra Neamţ, are loc lansarea celei de-a treia ediţii, definitive, a volumului de memorii "Aiud însângerat" de Grigore Caraza,. Autorul (cu 27 de ani de temniţă grea la activ!), a fost unul dintre cei mai fervenţi opozanţi ai comunismului din România, ceea ce face din cartea de faţă un document de neocolit în studierea perioadei istorice respective. O carte de memorii în care autorul îşi descrie cursul vieţii şi felul cum a simţit purtarea de grijă a lui Dumnezeu. Arestat în 1949, pe când avea doar 20 de ani şi eliberat în 1958, avea să mai suporte încă două detenţii tot la Aiud, până când în 1980 alege calea exilului vreme de 21 de ani. Se repatriază în anul 2001. Autorul este un martor al crimelor inumane săvârşite de comunişti împotriva poporului român şi a creştinismului.

Lansarea noii ediţii a volumului, apărută la Editura "Conta", va avea loc sub patronajul Direcţiei pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu Naţional a Judeţului Neamţ şi a Complexului Muzeal Judeţean Neamţ. Vor vorbi la lansare dr. Florin Mătrescu, autorul celebrei cărţi "Holocaustul roşu", prof. univ. dr. Petru Ursache, prof.dr. Adrian G. Romila, prof. Constantin Tomşa, coorodonator al manifestării fiind scriitorul Adrian Alui Gheorghe. Autorul va oferi gratuit fiecărui participant câte un exemplar al cărţii cu autograf.

R.R.

Sursa: http://www.realitateamedia.ro