Conferinta
"Milostenia. Aspecte practice si duhovnicesti" tinuta
la Manastirea Brancoveanu, Sambata de Sus de catre Părintele Mihail
Bobârnat in noiembrie 2012
Parintele Mihail:
Ceea ce se doreste este
sa fie o comunicare; adica comunicare insemnand transmiterea
preocuparilor voastre catre oameni, sa spunem, cu mai multa experienta, pentru
ca varsta inseamna in primul rand mai multa experienta. Ceea ce face
diferenta majora intre generatii este experienta de viata, nu
cunoasterea, nu informatia, pentru ca asta se poate recupera si se poate
egaliza ca nivel. Si experienta de viata te pune in fata a doua situatii
diferite, a celui care a trecut prin niste lucruri si le stie, si a
celui care le stie teoretic dar n-a trecut prin ele. Si atunci, sigur ca
dorinta celui care a trecut prin experienta de viata este sa-i faca si pe
ceilalti sa inteleaga.
Suferinta este o stare care se transmite doar pentru cel cu un suflet sensibil, cu o inima iubitoare si compatimitoare
Sunt anumite aspecte, insa care nu se pot transmite. De exemplu partea afectiva a unei situatii prin care trece un om ramane unica; nu se poate transmite.
Intrebam pe cineva care a stat multa vreme in inchisorile
comuniste si a trecut prin toate torturile multa vreme, si incerca sa faca
cunoscuta experienta lui mai mult ca eveniment, prin ce a trecut. Si
l-am intrebat daca el se simte inteles de ceilalti. Si mi-a spus ca
foarte putin, pentru ca suferinta nu se poate transmite. Bucuria se
poate transmite. Bucuria este o stare molipsitoare. Vezi pe cineva bucuros
langa tine si devii si tu bucuros alaturi de el. Iti impartaseste motivul
bucuriei si devii si tu foarte bucuros. In schimb suferinta este o stare care nu se transmite decat
pentru cel cu o mare sensibilitate, pentru cel cu un suflet sensibil, cu o
inima iubitoare si compatimitoare.
Numai in felul asta se poate transmite, dar neputand sa preiei intru-totul
povara celui care sufera.
Mila este durerea unei inimi pentru cel care sufera
Tema noastra de dezbatere este cea a milosteniei, si a milostivirii practic. Milostenia este numai expresia milei, expresia concreta a milei, si mila este in legatura directa cu suferinta. Ce ar putea sa insemne mila? Este suferinta unei inimi iubitoare. Asta este mila. Deci in primul rand este iubire. Cine are mila categoric intra in primul rand in sfera celor care sunt oamenilor iubitori, celor care au dragoste. Nu poti sa zici ca mila-i altceva sau sa zici ca e un alt sentiment. Nu! Mila este durerea unei inimi pentru cel care sufera. Asta este mila.
Si spuneam ca suferinta nu se poate transmite intrutotul,
insa, prin coparticipare, dai
sentimentul celui care sufera ca este incurajat, ca nu este singur si in felul
asta isi poate purta crucea. Dar ca experienta durerea si
suferinta nu pot fi transmise. De aceea, cei care au trecut prin experiente
limita, experienta suferintei - in inchisorile comuniste in special, fiind
expereinta asta mai recenta-, au spus ca scoala inchisorii a fost cea mai
importanta scoala din viata lor, si ca ceea ce au invatat trecand prin
suferinta n-au reusit sa invete in nicio alta experienta din viata. Asa incat unii s-au socotit
binecuvantati de Dumnezeu ca au trecut prin ceea ce au trecut. Bineinteles ca
afirmatii de felul acesta sunt facute postfactum, dupa ce starea respectiva de tortura,
de chin, a trecut, si a putut omul sa rememoreze si foloasele pe care le-a
dobandit.
Parintele Arsenie Boca - Dumnezeu sa-l randuiasca in
ceata dreptilor! - dupa ce a iesit din inchisoare, dupa ce a trecut
pe la Canal, si a revenit in Manastire la Prislop, a scris o scrisoare
episcopului de la Arad, printre care-i spunea: "m-am intors acasa,
din inchisoare, de la munca fortata, sanatos si mult folosit". S-a
socotit un om trimis de Dumnezeu ca sa fie sprijin celor care se aflau acolo in
suferinta.
Si mi-a spus cineva care a stat cu Parintele la Canal,
printre putinii oameni care au mai ramas in viata si am putut sa-i cunosc, si
exact acest lucru mi-a marturisit ca: prezenta Parintelui Arsenie Boca in
mijlocul lor a fost binecuvantarea lui Dumnezeu, ei putand sa-si ia curaj,
nadejde, putand sa-si poarte crucea, de la exemplul sau. Si ce exemplu dadea Parintele
Arsenie? De fapt un exemplu care practic nici nu putea sa fie urmat. Dansul era semnul prezentei
lui Dumnezeu in mijlocul lor. Si mi-a spus asa: Parinte, acolo unde toti
eram garboviti de munca si chinuiti si suparati, si revoltati, era un singur om
care era drept ca lumanarea, si asta era Parintele Arsenie Boca. Nu
l-am vazut niciodata incovoiat de munca desi muncea cat doi. Nu l-am vazut
niciodata nemultumit sau suparat, nu a comentat niciodata ca nu-i suficienta
hrana, desi nu manca decat portia, strict, cat i se dadea de la temnita.
In timp ce ceilalti detinuti aveau dreptul sa primeasca o data la trei
saptamani, pachet de acasa, el refuzase orice fel de sprijin, sa nu puna
credinciosii pe drumuri, sa-l ajute pe el, si se multumea cu portia strict de
acolo. Si atuncea mila nesfarsita a lui Dumnezeu fata de oamenii aceia
chinuiti si-a gasit si o forma concreta si prin prezenta Parintelui Arsenie
acolo, care le dadea lor nadejde.
