25.4.09

Sfântul Vasile de la Poiana Mărului: Despre rugăciunea lui Iisus

Cuvânt înainte sau călăuză celor ce vor voi să citească această carte a Sfântului Grigorie Sinaitul şi să nu greşească în privinţa a ceea ce este în ea. S-a făcut şi alcătuit din sfintele scrieri cele de la Duhul Sfânt insuflate de Prea cuviosul schimonah Vasile de la Poiana Mărului din Ţara Românească.

Când l-am văzut, L-am proslăvit pe Dumnezeu din tot sufletul meu că m-a învrednicit pe mine nevrednicul să văd un bărbat aşa de sfânt. Acest bărbat plăcut lui Dumnezeu era în vremea aceea neîntrecut şi fără egal între toţi în înţelegerea dumnezeieştilor Scripturi, a învăţăturilor de-Dumnezeu-purtătorilor Părinţi, în judecata duhovnicească şi în ştiinţa atotdesăvârşită a Sfintelor Canoane ale Sfintei Biserici şi în înţelegerea dreptelor tâlcuiri. Vestea despre învăţătura lui şi despre povăţuirile lui plăcute lui Dumnezeu pe calea mântuirii se dusese pretutindeni.

Sf. Paisie Velicikovski, despre duhovnicul său – Sf. Vasile de la Poiana Mărului

Dacă simţurile din afară nu pot opri mintea de la gânduri, trebuie ca mintea să fugă din simţuri în vremea rugăciunii, înăuntru în inimă, şi să stea acolo surdă şi mută la toate gândurile. Căci de se goleşte cineva numai de vedere, de auzire şi de vorbire, dobândeşte oarecare linişte de patimi şi de gândurile cele rele. Dar cu mult mai mult se va îndulci de odihna de gândurile cele rele şi va gusta bucuria cea duhovnicească, care se pricinuieşte prin rugăciunea minţii şi prin luare aminte, când va depărta mintea şi de la cele cinci simţuri din afară şi o va încuia în camera cea dinăuntru şi firească, sau în pustie. (notă Părintele Stăniloae – Pustia din afară e un chip al lăuntrului golit de orice gânduri. Numai aşa se poate mintea concentra exclusiv spre Dumnezeu; sau poate face o rugăciune curată. Dar trebuie observat că năzuind spre această golire de gânduri, omul duhovnicesc nu vrea să devină indiferent. Prin aceasta el dobândeşte din unirea cu Hristos o covârşitoare bunătate şi unire curată faţă de toţi şi de toate. Propriu-zis el se goleşte numai de atitudinile pătimaşe, egoiste faţă de oameni şi lucruri, nu de orice atitudine. Se recomandă să nu se mai vadă toate în ele însele, deci dispersate, ci unite cu Dumnezeu.). Căci precum sabia cea cu două tăişuri, oriîncotro o vei întoarce, tai cu ascuţişul ei cele ce se nimeresc în preajma ei, tot aşa lucrează şi rugăciunea lui Iisus: uneori fiind întoarsă spre gândurile cele rele şi spre patimi, alteori spre păcat, spre aducerea aminte de moarte şi de muncile veşnice. (notă Părintele Stăniloae – S-ar părea că e o contrazicere între recomandarea ca mintea să fie golită pentru a se face rugăciunea curată şi afirmarea că rugăciunea aceasta însăşi produce această golire, tăind orice conţinut din ea pentru a săvârşi rugăciunea curată. De fapt, golirea minţii începe prin rugăciune şi pe măsură ce înaintează spre starea de rugăciune curată, goleşte mintea mai deplin de alte conţinuturi. Se cere numai ca omul să nu se împace cu o convieţuire continuă între rugăciune şi alte gânduri)

Iar de va voi cineva, fără această rugăciune, numai cu rugăciunea cea cântată şi cu simţurile cele din afară şi cu împotrivirea cea din afară, să surpe atacurile vrăjmaşilor şi să împotrivească oricărei patimi sau gând viclean, acela va fi biruit degrabă şi de multe ori. Căci diavolul, aici îl biruieşte pe cel ce i se împotriveşte, aici i se supune, făcându-se că e biruit de împotrivirea aceluia. Prin aceasta îşi bate joc de el, făcându-l să se aplece spre slava deşartă şi spre neatenţie şi făcându-l să se socotească păstor oilor şi învăţător.

Cunoscând aceasta, Sfântul Isihie zice: „Nu poate mintea noastră să biruiască prin sine singură nălucirile diavoleşti. Să nu nădăjduiască niciodată că va putea face aceasta, căci (vrăjmaşii) sunt foarte vicleni şi se prefac că se supune. Şi aşa te împiedică cu slava cea deşartă. Dar nu suportă niciun ceas să se împotrivească chemării lui Hristos” (Isihie I, 24; Filoc. rom. IV, p.46). şi iarăşi: „vezi să nu te asemeni lui Israil celui de demult, ca să fii dat vrăjmaşilor celor gândiţi cu mintea. Că acela fiind izbăvit de egipteni prin Dumnezeul tuturor, şi-a născocit sieşi, ca ajutor, idoli de lut. Iar prin idoli de lut să înţelegi mintea noastră cea neputincioasă, care când cheamă pe Iisus Hristos împotriva duhurilor cele viclene, uşor le izgoneşte şi cu ştiinţă măiastră biruieşte atacurile cele nevăzute ale vrăjmaşilor. Dar când se bizuieşte pe sine însuşi, fără socoteală, se sfarmă cu lăstunul ce se rostogoleşte” (Isihie I, 25-26; Filoc. rom. IV, p.47).

(...) căci zice apostolul: „voiesc a zice cinci cuvinte cu mintea mea, decât zeci de mii cu limba” (1 Cor 14,10). Deci se cade, mai întâi, a ne curăţi mintea şi inima cu cinci cuvinte de acest fel, zicând într-u adâncul inimii: „Doamne Iisuse Hristoase, miluieşte-mă” şi aşa a ne urca la cântarea înţelegătoare. Deoarece tot cel începător şi încă pătimaş poate săvârşi cu înţelegerea această rugăciune într-u păzirea inimii. Iar cântarea nicidecum nu o poate, până nu se va curăţi, mai întâi, mintea cu această rugăciune. (nota Părintelui Stăniloae – avem aici o altă ordine decât la stareţul Gheorghe. La cel din urmă e întâi cântarea şi apoi rugăciunea inimii (ca şi la Sf. Grigorie Sinaitul şi la ceilalţi Părinţi vechi). Şa Vasile de la Poiana Mărului e întâi rugăciunea lui Iisus şi apoi cântarea. De fapt, amândouă au diferite trepte. Cu cât urcă cineva în săvârşirea mai duhovnicească a rugăciunii lui Iisus, cu atât rosteşte sau cântă mai duhovniceşte şi celelalte rugăciuni. În orice caz, ele trebuie îmbinate pentru ca credinciosul să rămână pe de o parte în Biserică, pe de altă parte pentru a se înduhovnici în mod treptat.) pentru aceasta, Sfântul Grigorie Sinaitul, cercând cu de-amănuntul şi cercetând vieţile şi scrierile şi experienţa cea duhovnicească a tuturor Sfinţilor mai mult decât toţi, prin Duhul Sfânt ce locuia într-însul, cere să se pună toată silinţa pentru rugăciune. Iar Sfântul Simeon, Arhiepiscopul Salonicului, având acelaşi Duh şi dar, porunceşte arhiereilor, preoţilor, călugărilor şi tuturor mirenilor şi sfătuieşte să zică şi să unească cu răsuflarea în toată vremea şi în tot ceasul această sfinţită rugăciune. El zice împreună cu Apostolul: „Nu este altă armă mai tare nici în cer, nici pe Pământ ca numele lui Iisus Hristos”.

Sursa: Dumitru Stăniloae, Din istoria isihasmului în ortodoxia română

Monahul Filotheu: De ce un creştin nu poate primi actele electronice?

Textul de mai jos l-am scris pentru a fi trimis fiecărui deputat din
Parlament, astfel încît să fie în cunoştinţă de cauză cu privire la
poziţia Bisericii privitoare la actele electronice. Se vrea un simplu
rezumat, nu un studiu.

De ce un creştin nu poate primi actele electronice ?

Începînd cu 14 Ianuarie 2009, cu apelul Părintelui Arhimandrit Iustin
Pîrvu de la Mănăstirea Petru Vodă, a apărut în societatea românească
nevoia unei dezbateri publice cu privire la cîteva măsuri legislative
luate de autorităţile române - Guvern, Parlament, Preşedenţie. Legea
urmăririi convorbirilor telefonice şi a supravegherii internetului,
ordonanţele de guvern privitoare la paşapoarte şi cărţi de identitate,
introducerea noilor permise auto şi a cardurilor bancare cu cip RFID
şi ordonanţele de guvern privitoare la implanturi au ridicat o seamă
de probleme peste care nici un creştin nu poate trece. Le enumerăm mai
jos.

1. Problema libertăţii
Cîteva citate din Noul Testament vin să lămurească de ce creştinii nu
pot primi actele electronice: “Şi veţi cunoaşte adevărul, şi adevărul
vă va elibera pe voi. Răspuns-au, şi au zis lui: Sămânţă a lui Avraam
suntem, şi nimănui nu am fost robi nici odată; cum tu zici, că liberi
veţi fi? Răspuns-a Iisus lor: Amin Amin grăiesc vouă: Că tot cel ce
face păcatul, rob este păcatului.” (Ioan 8:32-34)
Sistemul electronic de supraveghere globală este bazat pe neîncredere
şi suspiciune, renunţă la prezumţia de nevinovăţie pe care tribunalele
trebuie să o infirme în cazul infractorilor. Aşadar, după ce în 2000
de ani de creştinism mîntuirea a fost laolaltă cu sentimentul
libertăţii, ni se impune un sistem în care noi şi copiii ce se vor
naşte vom trăi cu sentimentul permanentei vinovăţii, permanentei vine
de a nu greşi sistemului electronic, cîtă vreme Dumnezeu ne-a dăruit
libertatea totală a conştiinţei şi niciodată nu a încălcat-o.

“Iar Domnul Duh este; şi unde este Duhul Domnului, acolo este
libertatea.” (2 Corintheni 3:17)
Cîtă vreme aceste acte electronice nu sînt create în numele Domnului,
după învăţătura Bisericii, care spune că unde nu este Dumnezeu este
sigur diavolul, ele nu pot în nici un caz să slujească libertăţii cu
care am fost zidiţi de Dumnezeu. Cazurile de manipulare a
informaţiilor personale după bunul plac al celor care au acces la
bazele de date personale, pune în primejdie cu adevărat viitorul
libertăţii umane. O statistică a numărului de greşeli involuntare şi
de abuzuri în gestionarea informaţiilor personale la nivel de stat în
întreaga lume ar arăta limpede că vremea libertăţii şi a respectului
persoanei se va termina curînd.

Mai mult decît aceste trimiteri precise, implantarea urmăreşte
atingerea directă a puterilor sufleteşti. Sorin Ifrim, arestat pentru
terorism în luna Mai 2008, în statul Florida (SUA) a scris cuiva din
România următoarele: “Unii au platit sa aiba siguranta prin biocip,
altii au fost platiti ca si cobai. altii ca mine nu au stiut cind au
fost injectati cu biocip, pt ca vedeau / stiau si trebuiau
telecomandati. Cind am iesit din inchisoare am constatat ca am nu unul
ci 2 biocipuri [directionale] injectate simetric in stinga si in
dreapta sternului. De atunci am frica si confuzie, nu ma pot ruga cum
trebuie, am pierdut isihasmul si profunzimea, meditatie si
reflectarea, claritatea mintii si a sufletului. Miercuri este procesul
cind vor decide cum sa ma opreasca [ inkisoare pina la 15 ani, spital
mental sau doar telecomanda ce o am deja].” Aceste afirmaţii vin să
certifice faptul că ceea ce se ştia despre progresul tehnologic
contemporan devine astăzi realitate: Libertatea cu care oamenii au
fost înzestraţi de Dumnezeu să-şi folosească puterile sufleteşti
încetează în momentul implantării.

2. Problema chipului lui Dumnezeu
Prin implantarea care se urmăreşte în cele din urmă, se doreşte
schimonosirea chipului lui Dumnezeu din om. Cu alte cuvinte, omul fără
cip electronic ar fi ne-deplin, ne-desăvîrşit, incomplet. Aceasta este
cea mai mare jignire adusă lui Dumnezeu Creatorul şi omului, creaţiei
Sale, de cînd există neamul omenesc. Omul este redus de la “slavă a
lui Dumnezeu” (după Sfîntul Irineu de Lugdunum - sec. II d.Hr.) la un
animal fără drepturi cîtă vreme nu are cip implantat.
A socoti că actele electronice nu sînt un pas intermediar acestui
deziderat anti-uman şi anti-hristic este lipsă de realism şi dreaptă
judecată.

3. Problema numărului
Introducerea codului numeric personal a fost făcută în regimul
comunist fără nici un drept de apel la vreo dezbatere publică. Cîtă
vreme evidenţa populaţiei nu s-a servit de ajutorul calculatoarelor,
această măsură, deşi jignitoare la adresa creştinului, purtător al
unui nume sfinţit prin Sfîntul Botez, poate fi înţeleasă ca ajutătoare
pentru o mai bună gestionare de către stat a informaţiilor personale.
Dar de vreme ce implementarea tehnicii de calcul permite astăzi o
desăvîrşită evidenţă a populaţiei, în loc ca organele statului să
renunţe la acest apendice nefolositor persoanei umane, prin
introducerea elementelor biometrice nu numai că sîntem reduşi la
statutul de numere în faţa unei maşini, ci toate caracteristicile
noastre fizice, unice şi irepetabile sînt transformate în numere
unice, adîncind cu atît mai mult prăpastia dintre omul, zidit de
Dumnezeu ca slavă a Sa, şi identitatea numerică, implementată de o
mentalitate anti-creştină. Din aceasta se arată că cei mai mari
prigonitori ai Bisericii din toate veacurile, de la Nero şi Diocleţian
pînă la Stalin şi Ceauşescu, au fost nişte filantropi în comparaţie cu
sistemul actelor electronic pe care trebuie să îl adoptăm, cu atît mai
mult cu cît sîntem deja departe de momentul în care orice conştiinţă
creştină se putea întreba dacă nu cumva citatul din Apocalipsa 13:18
“cel ce are minte, să socotească numărul fiarei; că numărul omului
este” are sau nu legătură cu actele de identitate.

4. Problema semnului fiarei
Cartea Apocalipsei vorbeşte în capitolul 13 despre cea de a doua fiară
cu care se va lupta Biserica, care îi “face pe toţi [...] ca să le dea
lor semn pe mâna lor cea dreaptă, sau pe frunţile lor, şi ca nimenea
să nu poată cumpăra sau vinde, fără numai cel ce are semnul, sau
numele fiarei, sau numărul numelui ei.” (13:16-17) Deşi încă din
primele zile ale Creştinismului Părinţii Bisericii şi toată suflarea
care exista şi-a pus întrebarea despre cine va fi vorbind acest
verset, abia la începutul veacului 21 prorocia aceasta se apropie de
realitate, fiind la un pas de a se împlini, prin implantare. Cu toate
acestea, întrucît Duhul Sfînt a purtat de grijă Bisericii de la
Cincizecime, din vremea Sfinţilor Apostoli pînă astăzi, s-a ştiut de
către Biserică cine va fi fiara. Sfîntul Ippolit Romanul, pe la anul
200 d.Hr. spune limpede: “Fiara care se va ridica din pământ va fi
împărăţia lui Antihrist” (Despre Antihrist), aşadar orice formă
statală care va căuta să prigonească Biserica şi să pună în capul
statului şi al Bisericii oameni care să slujească diavolilor şi
învăţăturilor lor, iar nu lui Hristos şi învăţăturilor Bisericii.
Pedeapsa pe care le-a pregătit-o Dumnezeu celor ce vor primi semnul
fiarei este scrisă în capitolul 14 al Apocalipsei: “Oricine se închină
fiarei şi chipului ei, şi ia semn pe fruntea sa sau pe mâna sa, şi
acesta va bea din vinul mâniei lui Dumnezeu cel dres neamestecat în
paharul mâniei Lui, şi se va chinui cu foc şi cu piatră pucioasă
înaintea Sfinţilor îngeri, şi înaintea Mielului. Şi fumul chinului lor
în vecii vecilor se suie; şi nu au odihnă ziua şi noaptea cei ce se
închină fiarei, şi chipului ei, şi cel ce ia semnul numelui
ei”(14:9-11)
Semnul despre care vorbeşte cartea Apocalipsei este în limba greacă
veche, în care s-a scris la anul 90 această carte, cuvîntul χάραγμα
(háragma), care, conform dicţionarelor, este orice semn gravat sau
imprimat, întipărit, sau sculptat, cioplit, orice incizare sau
implantare.
Trebuie să fim orbi sufleteşte să nu vedem că implantul şi
înainte-mergătorul său, cipul din acte, sînt primul şi cel mai serios
candidat, după 2000 de ani de creştinism, de a deveni semnul fiarei.
Iar dacă alăturăm lor şi posibilităţile de control al puterilor
sufleteşti pe care tehnica o dezvoltă în cazul implantului, înţelegem
de ce trăim la timpul prezent unele din ultimele prorocii şi semne din
Apocalipsă, care anunţă sfîrşitul istoriei omenirii aşa cum o
cunoaştem.

Nu este nici un fior de panică în ceea ce scriem. De 2000 de ani
mărturisim în Simbolul Credinţei: “Aştept învierea morţilor şi viaţa
veacului ce va să fie”. Aceste fapte se vor petrece întocmai şi
creştinii le aşteaptă de 2000 de ani, dar ei ştiu la fel de bine că
mai întîi va veni Antihrist şi împărăţia sa, şi vor deveni realitate
toate catastrofele prorocite de Apocalipsă, şi apoi va veni Domnul
Iisus Hristos pe norii cerului şi va avea loc învierea morţilor.
Pentru aceea, contemporaneitatea cu Antihrist este una din
caracteristicile Creştinismului Ortodox, încă din vremea Sfinţilor
Apostoli, aşa cum scrie Apostolul iubirii, Sfîntul Ioan Teologul:
“Fiilor, ceasul cel de apoi este; şi precum aţi auzit că Antihrist
vine, şi acum antihrişti mulţi s-au făcut; dintru aceasta cunoaştem că
ceasul cel de apoi este.” (1 Ioann 2:18, 4:3)

Fără să cunoască cele mai multe din prorociile marilor Sfinţi ai
Bisericii (pe care şi noi le-am lăsat deoparte ca să scurtăm
prezentarea de faţă), unul din Sfinţii închisorilor comuniste, Ioan
Ianolide, scrie următoarele rînduri în anul 1985 (!): “Civilizaţia
modernă comportă următoarele riscuri: dispariţia vieţii prin
dezagregarea atomică militară, ori, pe cale paşnică, prin poluare şi
epuizarea resurselor naturale; dispariţia vieţii prin manipularea
stavroghiană a ingineriei genetice; dispariţia vieţii prin alienarea
oamenilor; tirania absolută prin monopolul tehnicii; transformarea
societăţii în temniţă, fermă ori uzină, prin tehnicizare; determinarea
conştiinţei prin mijloace tehnice; o lume teleghidată tehnic; anularea
omului ca fiinţă liberă conştientă şi stăpînă; dezechilibru ecologic;
răzbunarea naturii împotriva tehnicii; un dezastru general, pe care-l
îndreptăţeşte căderea omului din harul dumnezeiesc; golirea omului de
harul Duhului Sfînt şi dispariţia finalităţii transcedentale”
(Deţinutul profet, ed. Mănăstirea Diaconeşti 2009, pag. 155-156)

Pentru aceea, dorinţa noastră este ca forurile legislative să dea
dovadă de maturitate creştină şi să nu permită existenţa în România a
actelor electronice, cu atît mai puţin a posibilităţii implanturilor
cu cipuri electronice RFID. Încheiem cu un îndemn al aceluiaşi Ioan
Ianolide, unul din marii sfinţi ai închisorilor antihristice din
secolul XX: “Orice om politic, orice preot, orice filosof, orice
artist, economist, om de ştiinţă, pedagog, trebuie să se întrebe
cutremurat în ce duh se află, ce duh exprimă, ce operă săvîrşeşte:
mîntuitoare sau nimicitoare?” (ibidem, pag. 163)

Monahul Filotheu Bălan
Mănăstirea Petru Vodă, judeţul Neamţ
la pomenirea Sfîntului Marelui Mucenic Gheorghie, Purtătorul-de-biruinţă

Ziarul financiar: Ziua în care Guvernul si BNR au admis ca suntem ingenuncheati. Despre împrumutul FMI

Semnarea de catre FMI si noua banci prezente pe piata romaneasca a unei scrisori prin care acestea se angajeaza sa nu scoata bani din Romania - o premiera in istoria acordurilor cu FMI - arata montajul financiar in care Romania a intrat, mai mult sau mai putin obligata: banii publici preiau riscul de la capitalul privat.

Ziua in care BNR si Guvernul au admis ca suntem ingenuncheati si ca avem nevoie de 20 mld. euro va ramane una din cele mai negre din istoria financiara a tarii. Pentru membrii guvernului Boc, abia adus la conducere prin miscarea surpriza din decembrie, esecul nu este atat de usturator.
Dar pentru oficialii BNR, care au grija de 20 de ani de rezervele Romaniei, semnarea acestui acord, adica acceptarea faptului ca am fost infranti ca si economie, ca si stat, este una din cele mai negre zile din istorie.
Pentru ca a descrie acest acord ca pe o centura de siguranta, si nu una de salvare, nu sunt decat vorbe de politician. Financial Times, Wall Street Journal, agentiile de presa internationale au titrat scurt: Romania a fost salvata de FMI si UE, dupa Islanda, Letonia, Ucraina si Ungaria.
Oricum o intoarcem, cine poate explica cum de la o economie cu o crestere economica medie de 6% timp de noua ani, rezervele tarii au fost atat de prost administrate ca a fost nevoie peste noapte de dublarea lor? Cine poate explica ca avem nevoie de urgenta de jumatate din bugetul consolidat al statului?
De sase luni oficialii nostri - ministri, functionari ai BNR - spun ca noi nu suntem Islanda, ca nu suntem Ungaria, ca agentiile de rating si bancile internationale gresesc, ca nu avem nevoie de bani din strainatate, ca datoria externa este a bancilor si a firmelor private, nu a statului, care deci nu are de ce sa se imprumute.
Oficialii s-au prins ca intr-o plasa de paianjen in propriile lor declaratii pana au ajuns complet imobilizati si nevoiti sa accepte ceea ce negau cu vehementa.
Acceptarea faptului ca am fost nevoiti sa apelam de urgenta la un ajutor de 15% din PIB, oricat ar fi de dur ceea ce se intampla pe pietele internationale, este nu atat un esec al economiei, cat un esec intelectual al celor care au administrat atat prost finantele si rezervele tarii. Cineva trebuie sa iasa si sa spuna: am gresit, am calculat eronat.
Dupa cum au decurs ostilitatile, miza principala au fost rezervele minime obligatorii. Bancile straine au cerut, mai pe fata sau prin canale mai putin vizibile, reducerea rezervelor minime obligatorii: 13 miliarde de euro. Intamplator sau nu, exact atatia bani ia Romania de la FMI prin acest acord.
Prin acest credit urias, riscul asupra Romaniei se muta de pe capitalul privat pe banii publici. In esenta, este acelasi aranjament pe care l-au facut bancile straine in tarile lor - au acoperit pierderile private cu bani publici. Deosebirea este insa ca in ecuatie a fost fortat sa intre, ca debitor, si statul roman.
Ironia este ca in 1999 a trebuit sa incheiem un acord cu FMI pentru a acoperi pierderile produse de stat, nu de capitalul privat (Bancorex, Banca Agricola). Astfel, probabil ca era si normal ca statul roman sa fie implicat. Are experienta in acoperirea "gaurilor negre", oricine le-ar fi facut.

Sorin PÂSLARU
Related Posts with Thumbnails