VIDEO. Mărturisitori (Părintele Arsenie, Părintele Justin, Aspazia Otel Petrescu, Elena Codreanu, D. Moldovan, N. Itul) despre sfinţii români din închisorile comuniste. VIDEO

Acatistul Sfinţilor Români

Condacul 1

Celor ce din neamul nostru s-au învrednicit a dobândi, prin nevoinţele şi sângele lor, darul sfinţeniei, fiind astfel slava neamului nostru înaintea lui Dumnezeu şi a oamenilor, acestora şi noi, ca unora ce pururea mijlocesc înaintea tronului lui Dumnezeu pentru mântuirea noastră, să le strigăm cu bucurie: Bucuraţi-vă, sfinţilor toţi, care ati strălucit pe pământul ţării noastre!

Icosul 1

Începutul mântuirii neamului nostru s-a arătat a fi cel dintâi chemat dintre Apostoli, slăvitul Andrei. Că el din bezna neştiinţei scoţându-ne, ne-a învăţat a ne închina Treimii celei de viaţă făcătoare. Cântăm, aşadar, lui, şi tuturor celor ce i-au urmat în credinţă, unele ca acestea:

Bucură-te, Andreie, că tu ai binevestit mântuirea neamului omenesc în părţile noastre;

Bucură-te, că strămoşii noştri după vrednicie te-au cinstit;

Bucură-te, că mereu te-ai arătat apărator al nostru înaintea lui Hristos şi a Maicii Sale;

Bucură-te, că prin tine putem cânta tuturor sfinţilor neamului nostru laude, zicând:

Bucuraţi-vă, toti cei ce împodobiţi binecuvântatul pământ al ţării cu florile sfinţeniei;

Bucuraţi-vă, că lacrimile voastre cad fără oprire înaintea lui Dumnezeu, cerând iertare nenumăratelor noastre păcate;

Bucuraţi-vă, că voi sunteţi măsura neamului nostru şi binecuvântarea lui cea nepieritoare;

Bucuraţi-vă, că doar întru voi putem să ne lăudam cu adevărat;

Bucuraţi-vă, că fără ajutorul vostru demult am fi fost în ghearele morţii;

Bucuraţi-vă, că doar pentru suspinele voastre ne mai îngăduie Dumnezeu răutatea;

Bucuraţi-vă, că împreună cu Maica Domnului sunteţi singura noastră nădejde de mântuire;

Bucuraţi-vă, sfinţilor toţi, care aţi strălucit pe pământul ţării noastre!

Condacul 2

Prin Andrei, Apostolul nostru, s-a luminat pământul ţării de lumina cea dulce a Învierii, şi neamul românesc a început a-i naşte pe cei mai buni dintre fiii săi, sfinţi în cer; care pururea ne izbăvesc pe noi în chip tainic din toată ispita. Cinstindu-i pe ei după cuviinţă, cu bucurie să-I mulţumim Celui ce ni i-a dat, cântând: Aliluia!

Icosul 2

Sângele mucenicilor este sămânţă pentru alţi creştini. Iar sângele vostru, primilor mucenici care v-aţi jertfit pe pământurile noastre, a fost temelia cea neclintită pe care a luat fiinţă neamul nostru, deodată român şi creştin. Pentru aceasta, vouă tuturor, vă cântăm aşa:

Bucură-te, Sfinte Montan, preotul lui Hristos, că împreună cu soţia ta Maxima neînfricaţi L-aţi mărturisit pe Stăpânul;

Bucură-te, că pentru aceasta aţi primit cununa muceniciei prin înecare;

Bucură-te, Nichita, cel ce ai stat împotriva goţilor celor păgâni;

Bucură-te, că pentru aceasta ai pătimit moarte prin foc, învrednicindu-te de slava cea veşnică;

Bucură-te, Sfinte Sava, mare mucenice, că apa Buzăului s-a învrednicit a primi preacinstitul tău trup;

Bucură-te, că moaştelor tale şi Marele Vasilie s-a închinat cu evlavie;

Mărturie a Monahului Paulin despre unul din sfinţii români din închisorile comuniste, Părintele Iov Volănescu. "Mulţumescu-Ţi, Ţie, Doamne, că am suferit puţin pentru Tine"

Ca să-ţi spun chinurile de la Aiud trebuie să pornim de la izolări. Să dormi pe ciment, iarna, vă daţi seama! În 1957 eram în celulă cu un preot, Părintele Iov din judeţul Arad, şi cu un contabil din Vrancea. Ne-au prins gardienii la rugăciune. Şi ne-au făcut raport în urma căruia am fost pedepsiţi cu 10 zile de izolare. Şi acolo, ce se întâmpla? În ajunul Sărbătorilor, te băgau la izolare. Pe cei mai recalcitranţi. Îmi aduc aminte că atunci am fost băgaţi la izolare vreo 60 de inşi. Şi au venit doi procurori să viziteze celulele unde eram izolaţi. Eu am raportat condiţiile în care stăteam. Ei mi-au răspuns că pereţii sunt curaţi şi că avem calorifere. De parcă ar fi funcţionat vreodată... În timpul ăsta au murit doi din cei băgaţi la izolare. În ziua a opta. Atunci ne-au dus la celulele noastre. N-am să uit cuvintele Părintelui Iov, care s-a aşezat în genunchi lângă patul lui şi a spus: „Mulţumescu-Ţi, Ţie, Doamne, că am suferit puţin pentru Tine!”. (declaraţie dată de către Monahul Paulin Clapon, vieţuitor al Mănăstirii Petru Vodă, revistei Veghea)

Cine este Părintele Iov Volănescu?

O alta enigma este decesul ieromonahului Ion Volanescu-Iov, nascut la 12 aprilie 1903, in localitatea Candesti, din judetul Buzau. Dupa absolvirea Scolii de Comert din Ploiesti, a urmat Scoala de Stiinte Administrative din Bucuresti. Si-a inceput activitatea in calitate de contabil-sef la Camera Agricola a judetului Prahova si a devenit director al Federatiei Bancilor Populare din acelasi judet. A avut trei copii, care au murit la diferite varste. Dupa o perioada in care a fost membru PNL, incepand cu anul 1936 s-a incadrat in Miscarea Legionara, aderand la cuibul farmacistului Spiru Luizi din Ploiesti. Peste putin timp, devine seful acestui cuib si seful plasei Draganesti- Prahova. Odata cu venirea la putere a comunistilor, pentru toate partidele viitorul a fost sumbru. La fel a fost si in familia sa. Dupa decesul celor trei copii, a survenit si decesul sotiei. In aceste conditii, la 1 septembrie 1944, Ion Volanescu se hotaraste sa se calugareasca la Manastirea Ciobanu, fiindu-i acordat numele de Iov.

In noiembrie 1947, s-a transferat la Manastirea Varzaresti, pentru ca, dupa un an, sa ajunga la Manastirea Hodos, din cadrul Episcopiei Arad. La acest ultim lacas de inchinaciune, parintele Iov a fost tradat si dat pe mana Securitatii. A fost arestat la 12 octombrie 1952, in urma denuntului facut de Paul Madincea, reprezentantul Cultelor din Arad. Timp de 8 zile, calugarul a fost torturat in beciurile Securitatii din localitate. S-au incheiat 11 procese verbale de interogatoriu. A fost acuzat retroactiv, conform hotararilor vremii, pentru activitate legionara. Fara sa fie judecat, a fost trimis pentru cinci ani in detentie administrativa, sa munceasca in diferite lagare, pedeapsa expirand la 12 octombrie 1957. Dintr-un munte de om, ajunsese un schelet ambulant, ce cantarea 49 de kg. Orice tentativa de a fi primit undeva sa munceasca era sortita esecului. La 22 aprilie 1959 a fost din nou arestat si judecat. Tribunalul Militar Timis, prin sentinta data la 22 octombrie 1959, l-a condamnat la 15 ani de munca silnica si confiscarea averii pentru crima de uneltire contra ordinii sociale. A fost eliberat la 28 iunie 1964, conform Decretului 411 de amnistie generala a tuturor detinutilor politici.

Prin prisma celor precizate in biletul de eliberare, trebuia sa se prezinte din nou la Manastirea Hodos. Episcopia l-a numit preot paroh la Agrisul Mic, in aprilie 1966, ca apoi sa fie transferat la Manastirea Dealu, de langa Targoviste. Acolo a fost efectiv asaltat de credinciosi care auzisera de continutul inflacarat al predicilor sale; dupa atatea patimiri pe parcursul vietii, cuvintele sale aveau un mesaj aparte, electrizant.

Securitatea l-a arestat din nou, la 15 ianuarie 1976, si l-a inchis intr-o celula speciala de la Spitalul numarul 9 din Bucuresti, profilat pe boli mintale. In imprejurari discrete, a fost impuscat in ceafa de cei care doreau sa scape de el. Decesul sau ridica mari semne de intrebare, dar enigma a fost luata de preot in mormant. Fara sa se faca vreo ancheta, la 19 ianuarie 1976, a fost inhumat in cimitirul Vaforata, de langa Manastirea Dealu. Un an mai tarziu, un grup de preoti, prin Ambasada Suediei la Bucuresti, a trimis o scrisoare la ONU, in care se arata ca in Romania se practica in continuare crima politica. Acele randuri nu i-au impresionat pe destinatari, deoarece nu s-a luat nicio masura. (sursa: paginiromanesti)

A apărut nr. 23 al revistei Atitudini - închinată Părintelui Crăciun Opre

Viaţa Părintelui cel cu nume de sărbătoare, Crăciun Oprea
Mărturisitor din temniţele comuniste și preot al lui Hristos
ȘI ERA O ZI DE GLORIE … Jurnal cu ultimele zile din viaţa pământească a Părintelui Crăciun Oprea,
de Aspazia Oţel Petrescu
Învăţături despre vieţuirea creștină adunate din convorbirile cu Părintele Crăciun Oprea
Convorbire între trei mari duhovnici: Părintele Justin Pârvu, Părintele Crăciun Oprea și Părintele Ioan Sabău
Cuvânt al Înalt Preasfinţitului Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului la sfinţirea locului mănăstirii Poarta Albă-Canal, închinată martirilor din închisoarea Canal
„Mai am o singură nelinişte: să îi văd pe acești martiri canonizaţi”
Interviu cu Părintele Justin Pârvu
CINE VREA SĂ COMPROMITĂ MITROPOLIA MOLDOVEI?
Despre un text neîntemeiat canonic, apărut în „Tipicul Bisericesc zilnic – 2012”, de Ioan Vlăducă
Sfinții martiri năsăudeni
de Morariu Iuliu-Marius
ATROCITĂŢILE BARBARE COMISE DE UNGURI ASUPRA ROMÂNILOR DIN TRANSILVANIA (II)
Mărturii despre asasinatele asupra românilor în perioada hortystă
După 22 de ani de orbire a venit clipa în care să spunem: Stop acestei orbiri!
Predica Părintelui Mihai Valică la Duminica orbului
Armă a războiului psihologic dus împotriva României,
de Lt. Col. (r.) N.M. Popescu
De ce sunt intelectualii lași? de Mircea Eliade
Botezul ortodox și Botezul copiilor
Argumente împotriva protestanţilor și altor secte așa-zis creștine,
de Ieromonah Eftimie Mitra
DESPRE CREȘTINISMUL DE ACUM O MIE DE ANI (II)
Bariera interpretării sau despre cum se scrie istoria azi,
de Dr. Emilia Corbu
ÎNTREBĂRI ȘI RĂSPUNSURI DESPRE HOMEOPATIE (III)
de Ioan Vlăducă
Biserica și transplantul de organe Dumnezeu,
Domnul vieţii și al morţii, de Protopresbiter Theodor Zisis

Se întâmplă în România: Preot, ucis în biserică

Un bărbat a intrat, sâmbătă, în biserica din centrul oraşului Focşani şi sub pretextul că vrea lămuri despre nişte versete din Biblie, s-a apropiat de preot, a scos cuţitul şi l-a înjunghiat. Preotul a decedat.
"După ce a terminat slujba, în biserică a intrat un tânăr îmbrăcat în negru. Sub pretextul că vrea nişte lămuriri despre nişte versete din Biblie, s-a apropiat de de preot şi l-a înjunghiat. Probabil că atacatorul este un alienat mintal", a declarat protoiereul din Focşani, Nicolae Cobzaru la România TV.
Imediat după comiterea faptei, atacatorul a fugit. Poliţia bănuieşte că bărbatul ar fi putut fugi spre gara din Focşani, de unde intenţionează să plece cu trenul.
După ce a fost înjungiat, preotul a mai avut puterea să iasă din biserică pentru a cere ajutor. Imediat, o ambulanţă a ajuns la faţa locului, iar medicii au încercat să-i salveze viaţa, însă eforturile au fost în zadar.
În biserică, în momentul atacului, se mai aflau două persoane care au intrat în stare de şoc.

Sursa: Cotidianul

Eminescu, urmarit de securitatea austro-ungara, Titu Maiorescu supravegheat informativ ca agent al Austro-Ungariei. DOCUMENTE INEDITE

 

TITU  MAIORESCU  SUSPECTAT SI SUPRAVEGHEAT CA AGENT AL AUSTRO-UNGARIEI SI GERMANIEI


Context. De supravegherea lui Titu Maiorescu[1] vorbim în contextul declanşării primei conflagraţii mondiale (15 iulie 1914), al neutralităţii României (1914-1916), dar şi a preconizatei intrări a ţării noastre în război, acţiune pregătită de guvernul Ion I.C. Brătianu, timp în care şi Poliţia Capitalei şi-a intensificat măsurile cu caracter informativ. Maiorescu era atunci suspectat de legături cu Puterile Centrale (In principal Germania si Austro-Ungaria – Nota Z.O.) , aşa încât, în primăvara anului 1915, el este supus unei veritabile monitorizări a Serviciului de Siguranţă din cadrul Prefecturii Poliţiei Capitalei.
Supravegherea s-a efectuat în perioada 2-18 martie 1915, agenţii executându-şi misiunea în trei schimburi, în unele zile asigurând o urmărire 24 din 24 de ore. În perioada în care s-a desfăşurat acest veritabil filaj, preşedinte al Consiliului de Miniştri era marele om de stat, liberalul Ion I.C. Brătianu, ministru de Interne Vasile G. Morţun, iar prefect al Poliţiei Capitalei era Gheorghe Corbescu, cel care i-a urmat ,,kneazului’’ Dimitrie Moruzi.
Cel mai probabil, din cauza precarităţii dotării agenţilor de Siguranţă, aceştia au ţinut în principal sub observaţie imobilul de domiciliu al politicianului, au cules informaţii când şi de la cine s-a putut şi l-au supravegheat efectiv pe Titu Maiorescu, stabilind ceea ce era esenţial pentru obiectivul acţiunii: întâlnirea acestuia cu reprezentanţii Puterilor Centrale. Dacă unele informaţii sunt laconice sau chiar lipsesc, alteori agenţilor deosebit de zeloşi nu le-a scăpat din vedere, de pildă, faptul că Titu Maiorescu a cumpărat două portocale de la un oltean, ori numărul trăsurii cu care se deplasa prin oraş. De asemenea, frapează regularitatea cu care acesta stingea lumina în fiecare seară, la ora 22.00.
În cele ce urmează redăm notele ,,Biroului de Cercetări’’ din cadrul Prefecturii Poliţiei Municipiului Bucureşti, care relevă următoarele[2]:
2 martie 1915. ,,Domnul Titu Maiorescu domiciliază [în] str.General Lahovari no.7 la familia Madam Bengescu. La ora 10 dimineaţa dl Titu Maiorescu a plecat de acasă cu trăsura no.464 şi nu s-a  înapoiat nici până la ora 1 ½ p.m.’’[3]
3 martie 1915. ,,Având în urmărire pe dl Titu Maiorescu de la ora 1 p.m. şi până la ora 6 p.m. comunic: La ora 3 ¼ a eşit în oraş cu trăsura nr.764 şi s-a înapoiat la ora 4, la ora 4.10 tot cu aceeaşi trăsură a eşit din nou în oraş [iar] până la ora 6 nu s-a înapoiat’’[4].
4 martie 1915. ,,[Între orele] 9-1 [13] n-a eşit nicăeri, n-a venit nici o persoană. La ora 5½ p.m. a eşit în oraş pe jos a luat-o pe str. g-ral Lahovari şi în dreptu[l] grădini[i] Leonei găsind o trăsură s-a suit în ea, n’am putut lua numărul fiind prea departe de el’’[5].
5 martie 1915. De dimineaţă, agenţii au stabilit că Titu Maiorescu nu a părăsit domiciliul. ,,La ora 3.35 [p.m.] a eşit pe jos a mers pe str.Viilor, Popa Kiţu, Teilor, Batişte, Rotari, General Lahovari şi la ora 4¼ s-a înapoiat acasă. Până la ora 6½ n’a mai eşit şi nici nu a venit nimeni la dsa’’[6].
6 martie 1915. ,,La ora 5 a eşit pe jos a mers pe str.Viilor, Păcii, Rotarilor, Salciilor, Teilor, Viitor şi la ora 6 s-a înapoiat acasă, nu l-a vizitat nimeni. La 10 noaptea s-a stins lumina’’.
7 martie 1915. ,,La ora 3 a venit la dsa o doamnă cam în etate cu o trăsură de casă şi l-a luat în oraş şi până la ora 6 nu s-a înapoiat acasă. La 10 s-a stins lumina’’.
8 martie 1915. În această zi cel în cauză nu a ieşit de acasă, iar la ora 10 s-a constatat stingerea luminii.
9 martie 1915. ,,Având în urmărire pe dl Titu Maiorescu de la ora 1 p.m. şi până la ora 6½ p.m. comunic: La ora 5 a eşit din casă a luat-o pe str.G-ral Lahovari, Camtoti, Romană şi a intrat la no.147 unde domiciliază dna Lăzărescu pensionară şi rudă cu dsa şi la ora 6.20 s-a înapoiat acasă’’[7].
10 martie 1915. La ora 09.30 Titu Maiorescu fost vizitat de Dimitrie S. Neniţescu, fost ministru al industriei şi comerţului în guvernul P.P.Carp (1910-1912)[8] şi în primul guvern Maiorescu (28 martie – 14 octombrie 1912), precum şi de un domn în vârstă, care nu a fost identificat de poliţişti. Ambii au plecat după o oră. Interesant este că agentul care efectua supravegherea imobilului îi cunoştea calitatea de fost ministru a lui Neniţescu, ceea ce demonstrează o anumită cultură generală politică. Tot în această zi, Titu Maiorescu a ieşit la orele 16.00, a urcat în trăsura nr.799, deplasându-se la o adresă necunoscută, iar până la ora 06.00 (a doua zi, 11 martie), nu s-a mai întors.
11 martie 1915. ,,La ora 3 [15.00] a eşit în oraş pe jos a mers pe str.Viilor, Popa Kiţu, Rotari, Batişte unde a luat o trăsură şi s-a înapoiat acasă cu trăsura no.607: Întrebând birjarul de unde vine mi-a spus că de la Capşa’’[9].
12 martie 1915. În această zi cel supravegheat a plecat la ora 10, a mers la un tinichigiu de pe str.Icoanei, iar în drumul de întoarcere spre casă, a cumpărat de la un oltean două portocale. A ieşit din noul la 16.35 pentru a merge la ,,Făgădău’’[10], s-a reîntors la 17.20, iar la 22, ca de fiecare dată, s-a stins lumina.
13 martie 1915. ,,Având în urmărire pe dl Titu Maiorescu de la ora 9 a.m. şi până la ora 8 seara comunic: La ora 10.10 a.m. a eşit în oraş cu trăsura no.1008 şi după afirmaţiile birjarului a fost în str.Romană 147 de unde a luat o damă au făcut o plimbare până la Cotroceni şi la ora 11.20 la adus acasă. La ora 4.10 a eşit pe jos a mers în str.Romană 147 de unde a eşit după 10 minute însoţit de o doamnă au mers până la Făgădău de unde au luat trăsura no.958 făcând aceeaşi plimbare ca şi de dimineaţă. La ora 6.40 a venit acasă’’.
14 martie 1915. În această zi Titu Maiorescu nu a plecat de acasă.
15 martie 1915. ,,Pe la ora 4 p.m. cu automobilul no.170 a venit la dlui Mareşalul Van der Golz[11] însoţit şi de Contele Von dem Buşche[12]. Au stat ca 30 minute şi au plecat, aceste două persoane au fost urmărite de cei doi agenţi de la Siguranţa Generală[13]. La ora 5 dl. Titu Maiorescu a eşit din casă pe jos şi a parcurs străzile Inocenţei, Surorilor, Arcului, Armenească, a eşit în bdul.Carol până la statuia Roseti luând-o pe str.Vasile Lascăr şi s-a înapoiat acasă la ora 6. De la această oră n-a mai eşit nicăeri. La ora 10 s-a stins lumina’’[14].
16 martie 1915. În această zi Titu Maiorescu a plecat de acasă la ora 15.30 şi a revenit la 18.00. Întrucât acesta nu a ieşit din casă (ori nu a fost observat) nici în următoarele două zile, la 18 martie 1915 supravegherea s-a finalizat.
Scopul iniţierii acţiunii a fost deci realizat. În concluzie, cu unele excepţii care pot fi trecute cu vederea, agenţii din Prefectura Poliţiei Capitalei şi-au îndeplinit misiunea încredinţată.
 Florin Şinca
Sursa: Comisar Florin Şinca, Istoria Poliţiei Capitalei (sec.XVIII-1949), Bucureşti, RCR Editorial, 2012, pp.296-299. / Ziaristi Online

---

Eminescu, urmarit de Securitatea austro-ungara


Desi este cunoscut mai mult ca poet, totusi cea mai mare parte a activitatii lui Mihai Eminescu a fost dedicata gazetariei, el fiind unul dintre cei mai redutabili ziaristi ai Romaniei. Analizele de politica externa ale lui Eminescu puneau pe jar imperiile inconjuratoare – cel tarist si cel austro-ungar. Forta articolelor sale ii facea pe agentii secreti ai celor doua imperii sa dezvolte o intensa activitate informativa in jurul gazetarului Eminescu.
Va prezentam mai jos o nota informativa a Ambasadei Austro-Ungariei la Bucuresti care tinea sa stie cu exactitate cu ce se mai ocupa Mihai Eminescu. In exclusivitate, fotocopia notei de urmarire a lui Mihai Eminescu.
Sub supraveghere informativa
Intr-o nota informativa din 7 iunie 1882, redactata de ministrul plenipotentiar al Austro-Ungariei la Bucuresti, baronul Ernst von Mayr, catre ministrul Casei imperiale si ministrul de Externe din Viena se raporta ca „Societatea Carpatii” a tinut la 4 iunie o sedinta publica, inaintea careia a avut loc o consfatuire secreta. Austriecii aveau cel mai probabil un agent infiltrat in “Societatea Carpatii”, capabil sa transmita informatii precise despre activitatile organizatiei, de vreme ce ambasadorul afirma ca detine informatii “dintr-o sursa sigura”.
Sedinta secreta a “Societatii Carpatii” a convenit asupra continuarii luptei impotriva Monarhiei austro-ungare, recomandandu-se membrilor cea mai mare discretie. La aceasta sedinta, Mihai Eminescu a propus ca studentilor transilvaneni de la Bucuresti sa li se incredinteze sarcina de a duce o propaganda activa in timpul vacantelor in favoarea unirii cu Romania – proiectul “Daciei Mari”.


Un ziarist redutabil
Mihai Eminescu devine ziarist profesionist din 1876 – ramanand dedicat gazetariei pana la sfarsitul vietii. Debuteaza la Curierul de Iasi apoi, in1877 este redactor la Timpul, din 1880 redactor sef si redactor politic pana in1883. In mod brutal, in iunie 1883, munca sa este intrerupta si este internat cu forta intr-un ospiciu. Maiorescu noteaza ca „Eminescu s-a facut simtit de cum a intrat in redactie prin universul de idei al culturii ce acumulase singur, prin logica si verva”. „Stapan pe limba neaosa” si cu o „neobisnuita caldura sufleteasca”, Eminescu insufletea dezbaterea publica, dupa cum aprecia Maiorescu.
In calitate de redactor-sef al ziarului Timpul, care era organ oficial al Partidului Conservator, Eminescu s-a impus clar in viata publica romaneasca – Maiorescu afirmand la organizarea Partidului Conservator: „Cei 10 capi ai lui, si al 11-lea, domnul Mihai Eminescu, redactor la ziarul Timpul”.

Analist de geopolitica
La “Timpul” Eminescu duce campanii de presa dedicate chestiunii Basarabiei, critica Parlamentul si Guvernul pentru instrainarea Basarabiei de sud la 1878, este intransigent atat fata de politica de opresiune tarista (,,o adanca barbarie”) cat si fata de cea a Imperiului Austro-Ungar. Vehementa lui Eminescu il face pe fruntasul conservator P.P. Carp, aflat la Viena pentru negocierea tratatului secret de alianta cu Germania, sa-i scrie lui Titu Maiorescu: “si mai potoliti-l pe Eminescu!”
Prezentam in randurile urmatoare articolul “Drepturile Romaniei” publicat in ziarul “Timpul” in care Eminescu acuza Guvernul Romaniei de incompetenta in negocierea pacii de dupa Razboiul de Independenta. Eminescu demoleaza pretentiile guvernantilor care dadeau din umeri (atunci ca si acum!) spunand ca n-au stiut nimic despre intentiile imperiilor invecinate. Eminescu reafirma drepturile Romaniei asupra teritoriilor dintre Prut si Nistru si demonstreaza existenta planurilor secrete care au dus la rapirea sudului Basarabiei in 1878.
George Damian

Integral la Ziaristi Online